Sunteți pe pagina 1din 2

Activitate 2.5.a.

Sinteză pentru activități metodice

Diapozitiv 1:
Evaluarea reprezintă rezultatelor instruirii, o componentă fundamentală a procesului educaţional.
Evaluarea trebuie privită ca parte intrinsecă a demersului didactic și nu independent de procesul
de predare- învățare, acesta ne oferă o imagine cât mai clară și mai reală a nivelului de dezvoltare
al competențelor vizate.
De asemenea, la evaluarea curentă /sumativă/formativă se adaugă interevaluarea și
autoevaluarea. Elevul trebuie să fie capabil să se autoevalueze, să fie obiectiv atât în propria
evaluare, cât și în evaluarea celorlalți. Pentru dezvoltatea acestei capacități e necesară
familiarizarea lor cu grile de evaluare diverse, cu aplicarea acestora cât mai des. Evaluarea
trebuie să-l ajute pe elev să-şi formeze o reprezentare justă despre nivelul activităţii lui şcolare şi
să-şi contureze interesele și aspiraţiile.
Trebuie să urmărim și modul în care sunt dezvoltate competențele de exprimare orală, iar acest
lucru se poate realiza prin intermediul grilelor de evaluare, cu descriptori de performanță pentru
fiecare nivel/notă în parte, de la 5 la 10, oferindu-ne astfel posibilitatea acordării de note în mod
corect și obiectiv. Evaluarea, la fel ca și procesul de predare-învățare, trebuie să aibă în vedere
competențele și nu să vizeze conținuturile predate.

Diapozitiv 2 :
Tipuri de evaluare:
a) evaluare sumativă – arată nivelul la care a ajuns un anumit elev la un moment dat;
b) evaluare formativă – nu certifică o etapă, ci permite ameliorarea rezultatelor, revenirea asupra
celor învățate pentru a le corecta şi a facilita trecerea spre o altă etapă.
Procesul de evaluare are la bază trei etape:
1.  stabilirea obiectivelor de evaluare sau a competențelor de evaluat;
2.  stabilirea metodelor și a instrumentelor de evaluare, precum și a baremelor de notare și a
criteriilor de evaluare;
3.  acordarea notelor.                                     
Fiecare competenţă specifică din curriculum-ul şcolar poate fi evaluată prin diverse tipuri de
itemi.
Tipuri de itemi:
Itemi obiectivi: cu alegere duală (de tip adevărat/fals; corect/incorect etc.); cu alegere multiplă;
de tip pereche (asociere).
Itemi semiobiectivi: - cu răspuns scurt; de completare (a unui text lacunar etc.); de tip întrebare
structurată.
Itemi subiectivi: - cu răspuns construit, puțin elaborat; de tip eseu structurat; de tip eseu
nestructurat.
Pentru competențele de decodare a mesajului oral, de lectură și de redactare, evaluarea se poate
realiza mai rapid pentru întreaga clasă prin intermediul unor teste.
În vederea stabilirii calității instrumentelor de evaluare, testul trebuie să aibă următoarele calități:
validitate, fidelitate, obiectivitate și aplicabilitate.
Proiectarea şi construirea unui test presupune parcurgerea următorilor paşi:
-stabilirea competenţelor ce urmează să fie evaluate;
-construirea unei matrici de specificaţie;
-alegerea tipului de itemi şi construirea acestora.

S-ar putea să vă placă și