Mediul educaţional reprezintă acea componentă cu caracter predominant psihosocial a

mediului în care se desfăşoară un proces educaţional mai mult sau mai puţin intenţionat,
conştient, organizat, planificat.
Pornind de la această definiţie de lucru putem identifica în structurarea şi evoluţia mediului
educaţional grupuri psiho-sociale ca: familia, grupul de prieteni, de joacă, de vecini, instituţii ca:
şcoala cu toate nivelele ei şi chiar societatea ca sistem, în totalitatea subsistemelor sale integrale.
În aceste medii educaţionale se desfăşoară tipuri şi forme specifice de educaţie.

Cele mai cunoscute forme ale educaţiei sunt considerate:

1. EDUCAŢIA FORMALĂ
2. EDUCAŢIA NON-FORMALĂ
3. EDUCAŢIA INFORMALĂ

Educatia formala este educatia intentionata, sistematica si evaluata, incredintata

specialistilor din domeniul acceptat institutional, juridic, statal si social, al educatiei (profesori,
invatatori, educatori, lectori, etc). Acest tip de educatie cuprinde totalitatea influentelor si
actiunilor organizate sistematic, gradate cronologic si elaborate in cadrul unor institutii
specializate, in vederea formarii personalitatii umane.  
     Din punct de vedere etimologic, termenul „ formala” isi are originea in latinescul “formalis”
care inseamna “organizat”, “oficial”. In acest sens, educatia formala reprezinta educatia oficiala.
      O definitie a  educatiei formale a fost data de  catre Philip Coombs, conform careia educatia
formala este “sistemul educational structurat ierarhic si gradat cronologic, pornind de la scoala
primara si pana la universitate, care include, in plus fata de studiile  academice,
o  varietate  de programe  de  specializare  si  institutii  de  pregatire profesionala. Educatia
formala, ca forma oficiala, este intotdeauna evaluata social. Evaluarea  realizata in
cadrul  educatiei formale  trebuie sa urmareasca dezvoltarea capacitatilor de autoevaluare ale
elevilor si studentilor.
     Educatia formala este  importanta prin faptul ca faciliteaza accesul la valorile culturii, stiintei,
artei, literaturii si tehnicii, la experienta social-umana, avand un rol decisiv in formarea
personalitatii, conform nevoilor individuale si sociale. 

Trasaturi caracteristice:
- este institutionalizata si se desfasoara in cadrul unui sistem oficial de invatamant;
- este proiectata riguros, derulata si evaluata sub forma documentelor scolare cu caracter oficial;
- este prioritara din perspectiva politicilor nationale privind dezvoltarea resurselor umane, fiind
principala tinta a politicilor educationale;
- este evaluata social, potrivit unor criterii socio-pedagogice riguroase si vizeaza cunoasterea atat
a rezultatelor activitatii instructiv-educative, cat si a procesului educational;
- este organizata sub forma de activitati instructiv-educative concrete in cadrul sistemului de
invatatmant;
- este coordonata de un corp profesional specializat, specialisti pe domenii de studiu si persoane
investite special cu facilitarea invatarii;
- se desfasoara intr-un cadru pedagogic determinat, cu metode si mijloace de predare, invatare si
evaluare cu functii pedagogice precise;
- este generalizata, permitand accesul tuturor indivizilor. 

Limitari ale educatiei formale: 

- centrarea pe performantele inscrise in programe lasa mai putin timp imprevizibilului si studierii
aspectelor cotidiene, cu care se confrunta elevii;
- exista tendinta de transmitere-asimilare a cunostintelor in defavoarea dezvoltarii-exersarii
capacitatilor intelectuale si a abilitatilor practice;
- orientarea predominanta spre informare si evaluare. 

 Educatia nonformala cuprinde totalitatea actiunilor organizate in mod sistematic, dar in

afara sistemului formal al educatiei. Aceasta forma de educatie este considerata complementara
cu educatia formala sub raportul finalitatilor continutului si a modalitatilor concrete de realizare. 
     Din punct de vedere etimologic, termenul de "nonformal" isi are originea in latinescul
"nonformalis", preluat cu sensul "in afara unor forme special/oficial organizate pentru un anume
gen de activitate". Nonformal desemneaza o realitate educationala mai putin formalizata dar
intotdeauna cu efecte normativ-educative.
     Educatia nonformala a fost definita de catre J. Kleis drept "orice activitate educationala
intentionata si sistematica desfasurata de obicei in afara scolii traditionale, al carei continut este
adaptat nevoilor individului si situatiilor speciale, in scopul maximalizarii invatarii si cunoasterii
si al minimalizarii problemelor cu care se confrunta acesta in sistemul formal (stresul notarii in
catalog, disciplina impusa, efectuarea temelor)".

Trasaturi caracateristice:
- este variata si flexibila, optionala si facultativa; 
- diferentiaza continutul, metodele si instrumentele de lucru in functie de interesele si capacitatile
participantilor; 
- valorifica intreaga experienta de invatare a participantilor.
     Aceste tipuri de activitati se realizeaza in mediul socio-cultural ca mijloace de divertisment,
petrecere a timpului in mod constructiv sau de odihna active. Sunt destinate tuturor categoriilor
de varsta: atat copiilor (pedagogie), cat si adultilor (andragogie).

Avantajele utilizarii educatiei nonformale

- este centrata pe procesul de invatare nu pe cel de predare, solicitand in mod diferentiat
participantii;
- dispune de un curriculum la alegere, flexibil si variat propunandu-le participantilor activitati
diverse si atractive, in functie de interesele acestora, de aptitudinile speciale si de aspiratiile lor;
- contribuie la largirea si imbogatirea culturii generale si de specialitate a participantilor, oferind
activitati de completare a studiilor;
- asigura o rapida actualizare a informatiilor din diferite domenii fiind interesata sa mentina
interesul publicului larg, oferind alternative felxibile tuturor categoriilor de varsta si pregatirii
profesionle, punand accentul pe aplicabilitatea imediata a cunostintelor si nu memorarea lor;
- antreneaza noile tehnologii comunicationale, tinand cont de progresul societatii;
- raspunde cerintelor si necesitatilor educatiei permanente.

     Educatia informala  este considerata ca fiind educatie incidentala si include totalitatea

influentelor neintentionate, eterogene si difuze, prin care fiecare persoana dobandeste cunostinte,
abilitati si aptitudini din experientele sale zilnice.
     Din punct de vedere etimologic, denumirea termenului de educatie informala provine din
limba latina, "informis/informalis" fiind preluat in sensul de "spontan", "neasteptat". Ca urmare,
prin educatie informala intelegem educatia realizata spontan.

Trasaturi caracteristice:
- spontaneitatea contextului in care se realizeaza, generand un efect discontinuu si nesistematic;
- atractivitatea si diversitatea stimulilor care fac impactul relevant si semnificativ pentru subiect;
- absenta restrictiilor sau  standardelor, care stimuleaza nevoia de cunoastere autonoma;
- varietatea;
- caracterul dominant al valorilor promovate. 
   
     Cele trei forme ale educatiei contribuie la dezvoltarea personalitatii tinerilor si pot contribui la
dezvoltarea durabila a societatii prin interconditionare. Astfel, educatia formala are de castigat
daca reuseste sa integreze creator, multe din influentele specifice educatiei nonformale si
informale. Pe de alta parte, acumularile educatiei formale pot contribui la dezvoltarea si
eficacitatea celorlalte doua modalitati: nonformala si informala. 

Concluzionand, intre cele trei tipuri de educatie trebuie sa existe relatii continuue si peramanente
de interdependenta.