1.

Tocoferolii

1.1 Aspecte generale

În anul 1922 Dr. Herbert McLean Evans şi Katherine Scott Bishop, anatomişti şi
fiziopatologi la Universitatea din Berkley au descoperit un factor X.
Efectuarea unor cercetări folosind o dietă semipurificată administrată unor şobolani a
determinat observarea următorului aspect: femelele şobolan pot rămâne gestante, dar fetuşii
mor în uter, în timp ce adaosul de salată verde proaspătă sau germeni de grâu la dietă
semipurificată a determinat apariţia unor pui sănătoşi. În mod evident, în salată verde şi în
germenii de grâu există un nutrient care nu era prezent şi în dietă semipurificată. Acest
nutrient a fost denumit Factorul X .
În 1924 numele i-a fost schimbat în vitamina E(tocoferolul, din grecescul toco – naştere).
În anul 1936, s-au izolat pentru prima dată α- şi β-tocoferolul din germenii de grâu.
În 1938 Dr. Fernholz descoperă structura chimică a tocoferolului.
Cercetările sunt continuate de către , Paul Karrer, care sintetizează vitamina E.
Normele privind nomenclatura tocoferolilor au fost stabilite de IUPAC în 1969.

În prezent se cunosc şapte tocoferoli (α-, β-, γ-, δ-, ε-,ζ şi η - tocoferol), dintre care α-, β-, γ-
şi δ-tocoferol sunt cei mai mult studiaţi[1].

Denumiri similare care pot fi întâlnite pentru aceste vitamine sunt:

Vitaminele E;
Vitaminele fertilităţii;
Vitaminele antisterilităţii;
Tocotrienoli [2].

Recent, a sporit interesul pentru antioxidanţii naturali datorită preocupărilor legate de

efectele adverse ale antioxidanţilor sintetici asupra sănătăţii umane. Printre antioxidanţii
derivaţi din surse naturale fac parte Tocoferolii (E306 - E309)[1].

1
1.2 Surse naturale

Vitaminele E se găsesc răspândite în plante cu precădere în germenii cerealelor dar şi în

frunzele verzi. Cele mai bogate resurse alimentare de vitamine E sunt uleiurile vegetale
polinesaturate brute, în care vitaminele E joacă tocmai rolul de protectori faţă de oxigenul
atmosferic. După cum se desprinde din tabelul de mai jos, un conţinut foarte mare îl are uleiul
de germeni de grâu, urmat de uleiurile de grâu, orz, orez, soia, porumb şi floarea
soarelui.Toate conţin tocoferoli.Raportul α/β/γ/δ - tocoferoli pentru aceste uleiuri este de
4/2/1/1( grâu);7/1/1/0 (orz); 1/0/6/3 (soia); 1/5/6/0,2 (porumb); 10/0/5/1 (floarea-soarelui).
Uleiurile de germeni de grâu, orez şi orz conţin şi tocotrienoli în următoarele proporţii
faţă de totalul vitaminelor E: 8%, 79% şi respectiv 67%. Seminţele cerealelor sunt mai sărace
în vitamine E decât uleiurile vegetale. Grâul conţine un amestec de alfa şi beta tocoferol+
beta tocotrienol în raporul 1/1/3, iar în germenii de grâu proporţia primelor două este 2/1; în
orz, raportul alfa tocoferol/alfa tocotrienol şi beta tocotrienol este de 1/1/1; orezul maroniu
are alfa tocoferol, alfa tocotrienol şi gamma tocotrienol 1/1/1.
În boabele de porumb proporţia de alfa/gamma-tocoferol + alfa/beta/gamma-
tocotrienol este de 1/4/0,2/0,4/0,5. Prin măcinare şi convertire în special în făină albă,
pierderile de vitamine E pot depăşi 90% din conţinutul iniţial. Boabele păstăioaselor şi nucile
sunt bogate în vitamine E, conţinând aproape exclusiv tocoferoli. Proporţia lor este:

Pentru soia= 1/0,25/7/2,5;

Pentru fasole =0/0/7/1;
Pentru mazăre=1/0/7/0;
Pentru linte= 0/0/4/1;
Pentru nuci= 1/0/17/2;
Pentru arahide= 110/8/0.

Produsele vegetale, cu excepţia păstăioaselor, ca şi produsele animaliere conţin

aproape exclusiv alfa-tocoferoli(exceptând ouăle= 2/0,1/0,6/0,4) [3].

2
Tabelul 1.1 Conţinutul aproximativ total,în vitamine E(tocoferoli ) al unor produse
vegetale şi animale ca atare proaspete ,raportat la 100 grame material (mg%)[3].

Uleiuri Fructe , legume şi verdeţuri

Germeni de grâu (porumb)…….250 Mazăre verde…………………..7,0

Orz……………………………..140 Broccoli………………….……..2,0
Orez…………………..………..100 Spanac………………….……....2,0
Soia…………………….............100 Afine……………………...……1,0
Porumb…………….…..……….80 Banane………………..….….....1,0
Floarea- soarelui……..………....50 Piersici…………………….……0,8
Margarină………….….………..30 Tomate…………………….…...0,4
Porumb……………..…………..21 Portocale…………………....….0,3
Ulei de măsline………................20 Mere……………………………0,3
Unt…………………..…..………5 Fasole verde……………….…...0,1
Seminţe şi nuci Produse animale
Floarea soarelui………………....50 Ouă……………………….…….3,0
Germeni de grâu………………..25 Hering……………………….…1,3
Alune…………………………...24 Ton………………………….….0,7
Nuci………………………….....20 Carne de pui……………….…...0,4
Soia boabe………………….…...20 Carne de porc…………...……...0,2
Maioneză(ulei soia)…………......12 Lapte……………………….…..0,1
Arahide……………………...…...9
Mazăre………………….....…......8
Fasole…………………..….…….6
Porumb……………….….….…...6
Linte..............................................6
Grâu…….…………….….…..…..5
Orez brun………………….…......3
Pâine neagră……………….…….2,5
Orz………………………..……...2
Ovăz……………………..….……2
Făină de grâu…………………….1,5

3
1.3 Clasificare
Până în prezent se cunosc următorii tocoferoli:

α-tocoferolul; 2,5,7 ,8-tetrametil-2-(4' ,8' ,12' -trimetiltridecil)-6 hidroxicroman

a) este o substanţă uleioasă, optic activă, insolubilă în apă dar solubilă în eter, alcooli şi alţi
solvenţi organici precum şi în grăsimi;
b) în procesul culinar se distruge destul de greu, iar în absenţa oxigenului rezistă, chiar şi la
250°C;
c) este stabil în mediu acid, dar extrem de instabil în mediu alcalin precum şi în prezenţa
agenţilor oxidanţi (halogeni, AgNO3, KMnO4, KCIO4, H2O2 etc.) sau a grăsimilor râncede,
radiaţiilor UV şi a clorurii ferice.
β- tocoferolul: 2,5,8-trimetil-2-( 4’,8’,12’ -trimetiltridecil)-6-hidroxicroman;
Este o substanţă uleioasă, optic activă, termostabilă în absenţa oxigenului dar uşor
degradabilă în prezenţa acestuia.
γ-tocoferolul: 2,7,8-trimetil-2-(4’,8’,12’-trimetiltridecil)-6-hidroxicroman:
a) a fost izolat pentru prima oară din uleiul de seminţe de bumbac;
b) ca şi ceilalţi tocoferoli se sintetizează în plantele verzi, la nivelul cromoplastelor;
c) prezintă proprietăţi fizice şi chimice comune tuturor tocoferolilor dar activitatea sa
vitaminică este mai slabă decât a α- şi β-tocoferolilor.
d) activitatea antioxidantă este mai puternică decât a α- şi β-tocofelolilor.
δ-tocoferolul: 8-dimetil-2-( 4’,8’,12’-trimetil-tridecil)-6-hidroxicromanul
a) se deosebeşte de tocoferolii precedenţi prin prezenţa unei singure grupări metilice la
nucleul benzenic;
b) activitatea sa vitaminică este mult inferioară tocoferolilor descrişi mai sus (comparativ cu
α- tocoferolul este de 100 de ori mai puţin activ);
c) activitatea antioxidantă este superioară, fiind unul dintre cei mai eficienţi protectori
antioxidanţi ai retinolului.
ε-tocoferolul: 2,5,8-trimetil-2-( 4’,8’,12’ -trimetil-trideca-3’,7’,11’ -trienil)-6-
hidroxicromanul
a) se deosebeşte de ceilalţi compuşi prin prezenţa unei catene laterale nesaturate;
b) pentru prima dată a fost izolat din germenii de grâu şi ulterior a fost identificat în ovăz,
orez şi în alte cereale.
ζ-tocoferolul este prezent sub două forme:
a) ζ1-tocoferolul: 2,5,7, 8-tetrametil-2- (4’, 8’, 12’ -trimetil-trideca-3’, 7’, 11’- trienil)-6-
hidroxi croman;
b) ζ2-tocoferolul: 2,5,7-trimetil-2- (4’, 8’, 12’ -trimetil-tridecil-6-hidroxicroman):
i) a fost izolat din uleiul de palmier şi din cereale;
ii) activitatea vitaminică este mai scăzută decât a α-tocoferolului, dar superioara δ-
tocoferolului.
η-tocoferolul: 2,7-dimetil-2- (4’, 8’, 12’-tirmetil-tridecil)-6-hidroxicromanul. Este mai puţin
cunoscut şi studiat şi a fost izolat din cereale[1].

4
1.4 Structură
Vitaminele E cuprind un grup de compuşi denumiţi tocoferoli şi tocotrienoli. Ei se aseamănă
în parte cu bioflavonoidele, deoarece molecula lor conţine, ca şi a bioflavonoidelor, un nucleu
benzopiranic, de care se legă însă o singură grupă hidroxil (-OH) şi anume în poziţia 6, dar şi
una sau mai multe grupe - CH3 (în cazul α-tocoferolului 3 grupe CH3). Mai conţine, tot spre
deosebire de flavonoide, încă o grupă metil (CH3) în poziţia 2 şi tot acolo, un lanţ lung de 16
atomi de carbon (saturat cu 33 atomi de hidrogen), denumit fitil. După numărul şi poziţia
grupelor metil în nucleul benzenic se disting α, β γ şi δ tocoferoli.
Tocotrienolii se împart în aceleaşi 4 clase şi conţin în plus trei duble legături în lanţul
din poziţia 2. Deoarece acest rest, format din 16 atomi de carbon, conţine 3 atomi de carbon
asimetrici, numărul total de stereoizomeri posibili (care diferă din punct de vedere al
simetriei, prin poziţia spaţială reciprocă a celor 3 grupe metil) este egal cu 23 = 8 pentru
fiecare dintre cei patru tocoferoli. Toţi cei patru tocoferoli naturali (α, β, γ şi δ), ca şi d,l-α-
tocoferolul sintetic corespund însă unei singure forme, care se notează prin RRR, ceea ce
înseamnă că toate cele trei grupe metil, legate de cei 3 atomi de carbon asimetrici, sunt pe
partea dreaptă a lanţului fitil (R = "rectus" = dreapta). Cu alte cuvinte, din cei 8
diastereoizomeri ai fiecăruia dintre din cei patru tocoferloli (α, β, γ şi δ), doar unul singur
apare în natură,în schimb toţi tocoferolii şi tocotrienolii manifestă proprietăţi antioxidante
mai mult sau mai puţin pronunţate, cei mai activi fiind α- şi γ -tocoferolii. Proprietăţile
antioxidante se datorează grupei -OH, care este şi centrul activ. Fiind solubili în grăsimi, ca
urmare a prezenţei restului fitil, ei intră în compoziţia membranelor celulare, pe care le
protejează de atacul speciilor de oxigen reactive şi de alţi radicali[4].

După cum am menţionat mai sus, tocoferolii se găsesc sub 4 forme. Cei 4 tocoferoli
sunt compuşi ce derivă de la tocol al cărui nucleu este constituit din 6-oxicroman( un nucleu
benzenic şi un heterociclu cu 5 atomi de carbon şi un oxigen ) şi o catenă lateral analogă
fitolului, care substituie C-2 al heterociclului cu oxigen. Diverşii tocoferoli sunt derivaţi
metilaţi ai tocolului care au apărut până la 4 radicali – CH3 în diverse poziţii[5].

Avem aşadar următoarele 4 structuri ai celor 4 tocoferoli naturali: [1]

α-tocoferol

5
 β-tocoferol

γ-tocoferol

δ-tocoferol

α –tocoferol , R1 = R2 = R3 = CH3 β-tocoferol, R1= R3 = CH3; R2 = H

α –tocotrienol, R1= R2 = R3 = CH3 β-tocotrienol, R1= R3= CH3; R2 = H

γ-tocoferol, R1 = R2 = CH3 R3= H δ-tocoferol, R1 = R2= R3= H

γ-tocotrienol, R1 = R2= CH3 R3= H δ-tocotrienol , R1 = R2= R3= H

6
 1.5. Proprietăţi fizico-chimice

1.5.1 Proprietăţi fizice

Tocoferolii sunt lichide uleioase de culoare galben- slab. Se dizolvă bine în solvenţi ai
lipidelor şi în uleiuri vegetale. Aceştia nu sunt solubili în apă dar sunt solubili în grăsimi
animale, uleiuri vegetale, alcool, eter de petrol, benzen. De asemenea sunt optic activi.
Tocoferolii formează uşor esteri cu acizii: acetic, propionic, palmitic. Se disting faţă de alţi
compuşi prin o stabilitate mare, rezistând la încălzire până la temperaturi de 170°C. În acelaşi
timp, radiaţiile sunt distructive pentru structura vitaminei E. În absenţa oxigenului şi a
luminii, în soluţiile uleioase, tocoferolii îşi păstrează activitatea mult timp. Au o densitate
medie de 0,953 g/cm3 iar în spectrul IR apar benzi specifice cromanului[4].

1.5.2 Proprietăţi chimice

Cea mai importantă proprietate chimică o constituie oxidarea .Astfel, din α-tocoferol,
printr-o oxidare blândă cu clorură ferică sau azotat de argint se obţine p-tocoferilchinona şi p-
tocoferilhidrochinona, iar prin oxidare cu acid azotic concentrat se obţine o-tocoferilchinona
de culoare roşie. În soluţii alcaline şi la temperaturi de 40°C, tocoferolii sunt în general
stabili.
CH3
CH3 O Acid tocoferonic
HO CH2 CH2 COOH
OH
CH3
CH3 O CH3 (V)
OC2H5 O
CH3 O C16H33 CH3
O
CH3
CH3 CH3
Tocoferetoxid (I)
FeCl3 HO CH3 O C16H33
In ' Bipiridil CH3 CH3 (IV)
in etanol HNO3
CH3 O C16H33 Rosu de tocol
CH3 CH3
CH3
O Tocoferol +
CH3 [H ] HO
FeCl3 +2H CH3
CH3 O C16H33 -2H OH
OH
CH3 CH3 OH C16H33
CH3
(II)  Tocochinona (III)  Tocohidrochinona
Produşi de oxidare ai α-tocoferolului in vitro (I-IV) şi in vivo (II,III şi V)

Reacţiile de oxidare au loc uşor, chiar în prezenţa sărurilor (compuşii I şi II).

Echilibrul redox dintre II şi III, precum şi ciclizarea în mediu acid a tocohidrochinonei, stau
la baza determinărilor analitice ale vitaminei E.

7
 Degradările oxidative ale tocoferolilor sunt mai numeroase în cursul proceselor de
autooxidare a alimentelor grase. Baza structurii stabilizate o constituie tocochinona (II), care
se formează, alături de acidul tocoferonic şi lactona sa, în cursul metabolizării tocoferolilor.
Aceste reacţii explică funcţia de antioxidant natural a vitaminei E (bioantioxidant).
Sensibilitatea la acţiunea oxigenului, ionilor metalelor polivalente şi luminii
ultraviolete, motivează pierderile mari de vitamină E în timpul rafinării uleiurillor vegetale,
implicit a margarinei, shorteningurilor şi uleiurilor pentru salate.
Pierderile de vitamină E sunt accelerate de autooxidarea grăsimilor, pierderile de tocoferoli
ajung la 68-74 % [6].

1.6 Acţiune generala şi antioxidantă

Capacitatea antioxidantă a tocoferolilor variază invers proporţional cu activitatea
vitaminică. Astfel în timp ce α -tocoferolul este un antioxidant slab, γ -tocoferolul este un
antioxidant puternic. δ-, γ- şi β-tocoferolii sunt cei mai antioxidanţi, protejând în aceeaşi
ordine oxidarea lipidelor,a proteinelor şi acizilor nucleici, în schimb activitatea vitaminică
scade în ordinea: d-α-tocoferol (1,49) > d,l-α-tocoferol (1,1) > d-β-tocoferol (0,60) > d- γ-
tocoferol (0,15-0,45) > d-δ-tocoferol (0,015). Activitatea vitaminică a d,l-tocoferil-acetatului
= 1,0.
Carenţa de vitamină E determină, în primul rând, afectarea membranelor de către
atacul radicalilor liberi. În această situaţie, vâscozitatea membranelor celulare creşte, urmată
de ruperea lor, ca urmare a eliberării unor enzime numite hidrolaze, care determină în
continuare procesele de descompunere a componentelor celulare. Fenomenul se manifestă în
special prin alterarea mucoaselor şi a ţesuturilor conjunctive, apariţia mucoaselor şi
ţesuturilor conjunctive, ca şi sterilitatea sexuală(dereglări de ciclu, avort şi sterilitate
masculină.). De la ultimele derivă şi denumirea de „tocoferol”(„tocos”=sarcină, „phero”= a
purta) [3].

1.7 Aplicaţii în industria alimentară

Cei folosiţi ca antioxidanţi se utilizează sub două forme şi anume:
a) Sub formă de lichide relativ vâscoase, limpezi, aproape incolore. Tocoferolii de
sinteză α, γ şi δ sunt sub forma DL, insolubili în apă, dar miscibili în alcool etilic. Prin
expunerea la aer şi lumină se oxidează şi îşi intensifică culoarea;
b) Sub formă de concentrat, care se prezintă ca un lichid vâscos de culoare brun-
roşcat ce trebuie să conţină minimum 34% tocoferoli totali, din care minimum 50% trebuie să
fie DL-α-tocoferol.
Tocoferoli α,β,γ,δ, sunt inofensivi şi se folosesc pentru bulion, maioneză, grăsimi şi
uleiuri comestibile, alimente pe bază de cereale.
La noi în ţară firma Danisco comercializează produse de tip Grindox care, pe lângă
antioxidantul propriu-zis,mai conţin şi o substanţă sinergetică chelatoare, respectiv şi un
suport. Antioxidanţii de tip Grindox pot fi utilizaţi în produsele alimentare individual sau în
amestec, ţinându-se seama de solubilitatea lor în apă sau în uleiuri/grăsimi.
Tocoferolii se găsesc în cantităţi semnificative în seminţele de plante,
majoritatea fiind izolaţi din uleiul de soia.

8
O metodă de extindere a beneficiilor tocoferolilor este utilizarea lor sinergică cu acid
ascorbic, acid citric, ascorbil palmitat şi lecitină, despre care se crede că „reciclează"
tocoferolii, prin donarea de atomi de hidrogen. Un dezavantaj al utilizării tocoferolilor (sub
formă de tocoferil-acetaţi) sau a altor vitamine liposolubile la alimente limpezi cum ar fi
anumite băuturi sau geluri este posibila apariţie a fenomenului turbidităţii apărut din cauza
diferenţelor de densitate.Tocoferolii sunt mai eficienţi în cazul în care sunt folosiţi alături de
extract de rozmarin.
Acesta din urmă a câştigat o largă popularitate în ultima perioada, prezentând în plus faţă de
antioxidanţii uzuali o aromă specifică. Este eficient chiar şi în concentraţii scăzute, când
aroma sa nu este sesizabilă, ceea ce face posibilă utilizarea sa şi în cazul produşilor alimentari
în care aceasta nu este dorită, în plus, extractul de rozmarin este solubil în grăsimi[4].

Tabelul 1.2 Antioxidanţii folosiţi în produsele alimentare conform Codex Alimentarius

(1989) [4]

Antioxidantul Utilizare autorizată Concentraţie maximală

1 2 3
Bulioane şi consommeuri 50 mg/kg, singur sau în combinaţie cu
un amestec concentrat de tocoferol,în
produsul gata de consum

Ulei de măsline rafinat 200 mg/kg pentru a restabili nivelul

natural de tocoferoli
Maioneză 240 mg/kg
Alimente pe bază de cereale pentru 300 mg/kg faţă de lipide, singur sau în
sugari şi copii de vârstă mică, alimente combinaţie cu un amestec concentrat
E-307 α-Tocoferol
diversificate pentru copii de tocoferol
Grăsimi şi uleiuri comestibile, 500 mg/kg
margarină, ulei de rapiţă cu conţinut
redus de acid erucic, ulei comestibil de
cocos, palmist, sâmburi de struguri,
grăsime de porc topită
Ulei comestibil de soia, arahide,
bumbac, floarea-soarelui, ulei de rapiţă,
de germeni de porumb, de muştar,
diverse grăsimi vegetale şi animale şi
amestec de grăsimi vegetale şi animale.

9
Tabelul 1.3 Aplicaţii ale antloxidanţilor Grindox (doze 0,02 ± 0,5%) [4]

Domeniu de aplicaţie Denumirea Sistemul Solubilitatea

comercială a antioxidant/chelator
antioxidantului purtător
Uleiuri vegetale, uleiuri Grindox 1021 Ascorbil palmitat + F, W
pentru prăjire, grăsimi tocoferoli + purtător
animale, grăsimi parţial
hidrogenate
Margarină de masă,Snack-
uri* obţinute prin extrudare.
Snack-uri* prăjite prin
imersare
Uleiuri de peşte, Margarină Grindox Toco 50 Tocoferoli + purtător F
lichidă, Shortening-uri*
pentru panificaţie
Maioneză şi dressing-uri Grindox 1029 Ascorbil palmitat + W
pentru salată, tocoferoli + purtător
Alimente pentru animale

1.8 Efecte benefice şi carenţa vitaminelor E

Ca antioxidant principal tocoferolii protejează în primul rând faţă de bolile
cardiovasculare, afecţiuni ale sistemului nervos şi imunitar, dar poate fi benefic pentru o serie
foarte mare de afecţiuni: acnee, alcoolism, alergii, boala lui Alzheimer, anemie, angină, arsuri
solare, artrită reumatoidă, afecţiuni cardiace, astm, ateroscleroze, boli autoimunitare (AIDS),
cancer, cardiomiopatie, cataractă, afecţiuni cervicale, cicatrice, colită ulcerativă,
hipercolesterolemie, congestie cerebrală, crampe la picioare, depresii (imunitare), dermatite
seboreice, diabet, dischinezie tardivă, dismenoree, distrofie musculară, eczeme,
endometrioză, enterite, epilepsie, pietre la fiere, afecţiune fibrochistică (sân), fibromialgie,
flebite, fotosensibilitate, fragilitate capilară, afecţiuni castrointestinale, gută, hepatită, boli
hepatice induse de alcool sau xenobiotice. herpes (simplex şi h. zoster), hipoglicemie, infarct
miocardic, infecţii, invertiliiate, inflamaţia muşchilor, imunitate, lupus, degenerare macuiară,
menopauză, menoragie, miopatie, dureri şi slăbiciuni musculare, naştere prematură (pentru
făt), neuralgie, simptome şi afecţiuni neurologice, osteoartrite, boala lui Parkinson, afecţiuni
periodontale, afecţiuni de piele (mai ales induse de radiaţii solare),sindrom premenstrual,
retinopatie, boala lui Raynaud, sarcină, scleroderma, scleroză multiplă, disfuncţii sexuale,
expunere la smog, spondiloză, sterilitate, stres, afectarea timusului, disfuncţii tiroidiene,
tromboflebite, ulcer de piele, defecţiuni vasculare periferice, vaginite, vene varicoase,
vindecarea rănilor, vitiligo, zbârcituri.
Afecţiuni cardiace. Cu toate că utilitatea vitaminei E în afecţiunile cardiace a fost
semnalată şi aplicată încă din 1950 de către medicii canadieni Evan şi Wilfrid Shute,
descoperirea lor a fost tratată cu neîncredere şi ostilitate.
Până în 1980 s-au purtat controverse în lumea medicală privind utilitatea vitaminei E
şi de abia după 1980 au început să se demareze studii epidemiologice.
Dintre acestea cel mai vestit şi important a fost studiul Harvard, care a urmărit timp
de 8 ani dieta a 87.000 persoane feminine cu pregătire medicală.

10
 El a convins că persoanele cu cel mai mare aport de vitamină E au avut un grad de
risc cu 36% mai scăzut, comparativ cu persoanele având un aport minim de vitamină E.
Beneficiul maxim a fost observat pentru femeile care au luat suplimente de vitamină E ca
atare şi anume pentru o perioadă de minimum 2 ani. Deasemenea, acelaşi studiu, extins
asupra a 40.000 medici pe timp de 4 ani, a găsit că medicii care au consumat cantităţile cele
mai mari de vitamină E (aproximativ 100 mg/zi) au fost cu 40 % mai puţin predispuşi la boli
cardiovasculare, comparativ cu cei care au consumat cantităţi minime de vitamină E. O
cercetare asemănătoare efectuată la Institutul naţional pentru persoane vârstnice (SUA), a
comparat mortalitatea a 11.000 vârstnici pe o perioadă de 3 ani, în funcţie de conţinutul dietei
în vitamine C şi E. S-a găsit că persoanele care au luat suplimente de vitamine C şi E au
decedat cu 42% mai puţin din cauza a diferite boli şi cu 53% mai puţin din cauza afecţiunilor
cardiace, comparativ cu cei care nu au luat suplimente. Pacienţii care au luat suplimente de
vitamină E au decedat cu 37% mai puţin şi cu 47% mai puţin din cauza afecţiunilor cardiace.
în alte studii s-a găsit că incidenţa afecţiunilor cardiovasculare a crescut paralel cu vârsta doar
la persoanele cu aport insuficient de tocoferol, nu şi la acelea care au ingerat cantităţi
apropiate de dozele recomandate (RDI).
Influenţa benefică a vitaminei E în afecţiunile cardiace se datorează prevenirii
formării plăcilor ateromatoase şi prin urmare reducerii ritmului aterosclerozei, dar şi
prevenirii coagulării şi îmbunătăţirii curgerii sângelui.
O asociaţie inversă a fost găsită şi între decesul prin comoţie şi consumul de vitamină
E luată din alimente, dar nu şi cu vitamine E ca atare. În schimb, amestecul sintetic de
tocotrienoli, dar mai ales γ -tocoferolul ca atare, s-a dovedit a fi deosebit de eficient în
"curăţirea" arterelor. Se pare că spre deosebire de α-tocoferol, γ -tocoferolul poate avea un rol
major în insuficienţa cardiacă congestivă, tensiune sanguină, precum şi în ciroza ficatului.
Prevenind oxidarea lipoproteinelor cu densitate mică (LDL), vitamina E împiedică
aderarea celulelor albe la pereţii arteriali şi proliferarea excesivă a celulelor muşchilor netezi
ai arterelor, ca urmare a micşorării activităţii enzimei proteinkinaza. Vitamina E mai inhibă şi
o altă enzimă implicată în formarea cheagului sanguin, prin blocarea acţiunii vitaminei K
(vitamina coagulării sângelui).
Deoarece sporirea concentraţiei de vitamină E este asociată cu scăderea tendinţei de
aderare şi coagulare a plachetelor sanguine, ea este mobilizată în tratarea tulburărilor de
curgere a sângelui, ca în tromboflebite (umflarea venelor datorită unui cheag sanguin) sau
chiar dureri de picioare, datorate unei circulaţii sanguine deficitare.
Ateroscleroza este o boală progresivă, caracterizată prin acumularea lipidelor şi
elementelor fibroase în artere. Leziunile timpurii caracterizează prin acumularea
subendotelială a celulelor "spumate", leziuni care pot fi observate în artere, în prima decadă a
vieţii, în arterele coronariene în a doua decadă, iar în arterele cerebrale, în decada a treia.
Acestea sunt locurile preferate ale viitoarelor leziuni arteriale şi cu toate că nu sunt din punct
de vedere clinic semnificative, ele sunt precursoare ale unor leziuni avansate.
Mecanismul formării, dezvoltării şi consecinţele acestor leziuni pot fi redate astfel:
celulele albe macrofage, considerând lipoproteinele de densitate mică (LDL), în stare oxidată,
ca substanţe străine corpului le înghit, transformându-le în celule "spumate", moarte, care se
acumulează sub endoteliul (mucoasa) peretelui sanguin.
Datorită secreţiilor emanate, ele pătrund în stratul (inferior) de colagen ("intima"),
declanşând alte secreţii, iar apoi în stratul muşchiului neted ("media"), unde secreţiile
determină proliferarea celulelor muşchilor netezi şi dezvoltarea unor plăci fibroase.
Aceste leziuni fibroase sunt alcătuite dintr-un "cap fibros", format din celule ale
muşchilor netezi arteriali şi o matrice extracelulară ce conţine un "depozit necrozat", aflat în
interiorul arterei.

11
 Leziunea fibroasă (placa) poate deveni tot mai mare şi complexă, datorită calcifierii,
ulcerării, cât şi a hemoragiilor vaselor sanguine. Ea creşte din interiorul celulelor musculare
în interiorul leziunii. Leziunile pot creşte atât de mult încât să blocheze curgerea sângelui.
Dar cea mai mare complicaţie clinică se datorează ocluziei acute, ca urmare a formării unei
trombus, sau cheag de sânge, ceea ce conduce la infarctul miocardic sau comoţie. Cât
priveşte tromboza, ea este asociată cu erodarea sau ruptura leziunii.
Tocotrienolii s-au dovedit a fi deosebit de eficienţi în recuperarea persoanelor cu
stenoză carotidică (îngustarea arterei carotidice), care sunt supuşi de aceea unui risc mare faţă
de comoţie. Într-un studiu condus timp de 5 ani asupra persoanelor cu stenoză carotidică
severă, suplimentate cu tocotrienoli, s-a constatat regresarea blocajului arterial în proporţie de
94%, cu ameliorare după 6 luni.
Rezumativ, în ateroscleroză vitamina E exercită următoarele beneficii:
- Reduce oxidarea LDL-lipoproteinelor şi îndepărtează colesterolul în exces din
plasma sanguină.
- Previne aderenţa şi coagularea plachetelor sanguine, precum şi aderenţa celulelor
albe la pereţii arteriali, spre a forma placa ateromatoasă.
- Menţine şi îmbunătăţeşte funcţia vaselor sanguine.

Artrite. S-au găsit asociaţii inverse între concentraţia serică de vitamină E şi riscul
artritelor reumatoide. Durerile articulare cedează la suplimentarea cu vitamină E.

Cancer. Deşi asociaţiile nu au fost atât de semnificative ca şi în cazul afecţiunilor

cardiovasculare, s-a găsit că frecvenţa cancerului este invers corelată cu aportul dietetic de
vitamină E.
Deşi nu s-au făcut asociaţii între riscul de cancer şi cantitatea de vitamină E luată ca
supliment, multe studii au arătat că dozele de vitamină E, necesare protecţiei, depăşesc cu
mult cantităţile furnizate de dietă. Persoanele cu cea mai mică cantitate de vitamină E sunt
supuse unui risc sporit, faţă de câteva forme de cancer: de plămâni, colon, oralofaringean şi
sân. Astfel riscul formării polipilor şi a cancerului colorectal este cu 65% mai scăzut, iar al
cancerului de sân cu 80% respectiv 40% micşorat, pentru femeile cu antecedente în familie.
în cazul tuturor persoanelor care au consumat cantitatea maximă de vitamină E dietetică,
apropiată de cea propusă de recomandările zilnice (RDA) egale cu 10 IU (unităţi
internaţionale).
În tuburi de testare s-a constatat că tocotrienolii inhibă creşterea celulelor
răspunzătoare de cancerul sânului, estrogen pozitive, cât şi estrogen negative. Prezenţa altor
antioxidanţi cum sunt vitamina C, carotenoidele şi seleniul, sporesc capacitatea preventivă.
Persoanele cu un aport dietetic maxim în aceşti antioxidanţi au o şansă cu 60-70% mai
scăzută de a dezvolta cancerul pulmonar, inclusiv fumătorii, comparativ cu cele având un
aport minim.
În general nu s-au găsit asociaţii între riscul de cancer şi vitamina E luată ca
supliment. Mai multe studii clinice au confirmat însă utilitatea terapiei cu suplimente de
vitamină E în leucoplakia (afecţiuni precanceroase ale mucoaselor) orală, în asociaţie cu
vitamina C şi β-caroten.
Cataracta, degenerarea maculară şi retinopatia. Un conţinut optim de vitamină E
este asociat cu o micşorare a riscului de cataractă şi degenerare maculară. Ca şi vitamina C,
vitamina E protejează în mod eficient ochii împotriva cataractei indusă de lumina solară,
sorbitol sau colesterol mărit. Retina are un metabolism oxidativ neobişnuit de mare.
În special conurile şi bastonaşele retiniene sunt vulnerabile la peroxidarea lipidică,
deoarece peste 65% din acizii graşi ai membranelor celulare sunt alcătuiţi din grăsimi
polinesaturate.

12
 De aceea, deficienţa în carotenoizi, vitamina A, vitamina C, bioflavonoide, vitamina
E, glutation, seleniu, unele vitamine ale complexului B, dar şi în acizi graşi esenţiali (ulei de
peşte) pot altera vederea şi sănătatea ochilor.
Metabolismul biochimic ocular deranjat modifică structura proteinelor, care, în stare
alterată, formează aglomerări ce împrăştie razele luminoase şi contribuie la dezvoltarea
cataractei. Un studiu efectuat în SUA ce a implicat pacienţi cu degenerare maculară severă, a
găsit că boala se poate stabiliza prin suplimentarea, pe o perioadă de 18 luni, cu vitamină E,
beta-caroten, vitamină C şi seleniu.
Diabet. Conţinutul scăzut în vitamină E sporeşte riscul pentru diabet; persoanele
diabetice au, în mod obişnuit, o concentraţie serică scăzută. Vitamina E previne incapacitatea
de producere a insulinei, tendinţa de aglomerare a plachetelor sanguine ca şi proliferarea
exagerată a celulelor vasculare şi acumularea grăsimilor şi colesterolului. Ea îmbunătăţeşte
controlul şi păstrarea rezervelor de glucide în ţesuturi şi a glicogenului în ficat.
Naşterea prematură. O alimentaţie echilibrată a viitoarei mame, în substanţe
nutritive, bogată în antioxidanţi ca vitamina C, E şi carotenoide, protejează viitorul copil de
boli, începând de la naştere, ca şi în cursul vieţii. Deoarece vitamina E nu penetrează prin
placenta mamei la copil până cu aproximativ 1 lună înainte de naştere, nou născuţii prematuri
nu au rezerve de vitamină E. Incubarea nou născuţilor şi alimentarea lor cu oxigen poate
declanşa atacul speciilor reactive ale oxigenului.
Pentru a combate acest dezechilibru, este important să se monitorizeze concentraţia
antioxidanţilor, implicit a vitaminei E, în timpul sarcinii, s-a constatat că afecţiunile şi
defectele de naştere sunt semnificativ mai scăzute printre nou născuţii ale căror mame au
beneficiat de suplimente cu multivitamine şi multiminerale, din care să nu lipsească acidul
folic şi antioxidanţii.
Sindromul premenstrual si afecţiunea fibrochistică de sân. Deşi nu se cunoaşte
încă rolul precis al vitaminei E, studiile indică o normalizare a producţiei hormonale, în
special după o suplimentare de 2-3 luni. În afecţiunea fibrochistică de sân, suplimentarea cu
vitamină E determină alinarea durerilor, iar îndepărtarea completă a chisturilor a fost de 38%,
la suplimentarea cu vitamină E.
Sistemul imunitar. Carenţa în vitamină E determină scăderea rapidă a rezistenţei la
infecţii virale şi bacteriene. Fenomenul se datorează scăderii capacităţii de proliferare şi
activare a celulelor imunitare. Suplimentarea cu vitamină E, timp de câteva luni,
îmbunătăţeşte răspunsul iminitar la toate infecţiile. Persoanele în vârstă beneficiază cel mai
mult, în special la artrite, gripă, pneumonie şi răceală. Studii recente au arătat că doze de
aproximativ 200 UI măresc de 6 ori răspunsul imunitar.
Sistemul nervos. Deficienţa cronică de vitamină E cauzează disfuncţii nervoase, care
implică mai ales creierul şi coloana vertebrală. Pericolul stresului oxidativ la nivelul
creierului este foarte mare, deoarece consumul de oxigen în creier este foarte mare, iar pe de
altă parte conţinutul în acizi graşi (al fosfolipidelor creierului) este ridicat. În plus creierul
este relativ deficitar în sistemele antioxidante (o concentraţie redusă de glutation şi o
activitate scăzută a glutation peroxidazei), iar unele regiuni specifice conţin concentraţii
relativ mari de ioni ai fierului, capabili de a spori producţia de radicali. De aceea eficienţa
vitaminei E în menţinerea sănătoasă a sistemului nervos este esenţială.
Vitamina E sub forma amestecului de tocoferoli, dar mai ales α- şi γ -tocoferol,
încetinesc progresul mai multor boli degenerative, afectate de stresul oxidativ. Ea încetineşte
progresarea parkinsonismului, protejând creierul şi de daunele generate de medicamentul de
bază al terapiei parkinsoniene: L-dopa.
Doze sporite de vitamină E protejează celulele nervoase de stresul oxidativ indus şi de
alte medicamente utilizate la tratarea schizofreniei.

13
 Vitamina E împiedică semnificativ efectul toxic al medicamentului AZT utilizat în
combaterea virusului HIV, ca şi a unei noi clase de medicamente anti HIV, pe bază de
inhibitori ai proteazelor. Studii recente au confirmat utilitatea vitaminei E în prevenirea bolii
lui Alzheimer, caracterizată printr-un grad ridicat al stresului oxidativ în creier, dar şi în
rănirile post-traumatice ale sistemului nervos (congestii, răniri la cap şi la coloană,
hemoragii).

γ-tocoferolul este cel mai eficient tocoferol în combaterea oxizilor de azot care sunt
răspunzători în afecţiunile sistemului nervos, ca scleroza multiplă şi afecţiuni degenerative
ale creierului.
Protecţia pielii. Poate preveni afectarea pielii dacă este aplicată pe piele după
expunerea solară. Pentru protecţie mai eficientă se poate utiliza ca supliment (400 UI sub
formă de α-tocoferol) dar şi sub forma alimentelor bogate în vitamina E[3].

1.9 Indicaţii de utilizare şi doze

Deoarece vitamina E este solubilă în grăsimi(liposolubilă),capacitatea de asimilare este

sporită de prezenţa alimentelor cu grăsimi.Persoanele care consumă prea puţine grăsimi şi în
special uleiuri sau care au deficienţe de absorbţie a acestora(afecţiuni de ficat,pancreas sau
fibroză chistică) reţin mai greu vitamina E.Pe de altă parte,consumul exagerat de uleiuri
vegetale,grăsimi animale sau margarină implică un consum de vitamina E sporit,tocmai spre
a preveni oxidarea şi “râncezirea” lor în interiorul corpului,ceea ce declanşează stresul
oxidativ.
Exprimarea activităţii vitaminei E se efectuează în miligrame sau în unităţi internaţionale
(UI);1 echivalent (IE) de d-α-tocoferol natural este egal cu 1 mg produs natural pur şi 1,49 IU
iar 1 mg de d,l-alfa-tocoferol sintetic este egal cu 1 UI.
Doza zilnică de referinţă (RDA) recomandată în SUA este de 30 UI,adica 20 mg,în timp ce
în ţările vest-europene ea este cuprinsă între 10 şi 18 UI(6,7-12,0 mg produs natural).În
realitate,aceste cantităţi sunt necesare doar pentru prevenirea deficienţelor.Se consideră mai
nou că pentru prevenirea bolilor şi asigurarea sănătăţii sunt necesare 100 UI sau chiar
cantităţi superioare (100-400 UI).Pentru prevenirea unor boli specifice se indică peste 400 UI.
Uleiurile vegetale sunt foarte bogate în vitamină E.Prin rafinare se pierd cantităţi mari.Dacă
se ţine seama de indicaţiile dietetice recente,ca uleiurile şi grăsimile (care produc prin ardere
9 kcal/g) să contribuie doar cu 20% la aportul energetic total,atunci pentru un consum
energetic zilnic de 2000 kcal rezultă un necesar de 2000x0,20 kcal,adică 44 grame
grăsime/zi.O parte din această cantitate de ulei se poate folosi cu succes ca atare sau sub
formă de maioneză,dar şi în alte preparate reci,în vederea sporirii aportului de vitamină E. O
lingură (15 ml) ulei de germeni de grâu,floarea soarelui sau porumb,conţine 26 mg (38
UI),6,6 mg respectiv 3 mg vitamină E naturală.Pe de altă parte,multe produse vegetale ca
atare sunt sensibil mai sărace în vitamină E,în schimb conţin mai puţin ulei şi deci nu
consumă vitamina E ingerată.Ele pot acoperi necesarul zilnic de aproximativ 10-20 mg,ca de
exemplu prin consumarea a 100 grame arahide (alune de pământ) sau nuci,
sau a 50 grame de seminţe de floarea soarelui.În schimb este foarte dificil să obţinem doza
optimă recomandată (RDI) de specialişti în ultimul timp,de 100 UI (67 mg vitamină E
naturală sau 100 mg de vitamină E sintetică),ceea ce ar necesita 270 g (4 ceşti) germeni de
grâu,1,1 kg (5 ceşti) fasole sau 3,3 kg (18 căni) de spanac fiert.

14
De aceea în mod obişnuit este indicat să se suplimenteze necesarul de vitamină E cu
aproximativ 100 UI,ca supliment natural,livrat sub specificaţia de d(-)-α-tocoferol sau d,l-α-
tocoferol sintetic.
Absorbţia vitaminei E necesită bilă precum şi enzimele denumite lipaze,produse în
intestin.Ele sunt emulsionate cu grăsimile,sub formă de micelii,minipicături ale căror
componente penetrează prin pereţii intestinelor.
Formele naturale de tocoferoli sunt caracterizate prin prefixul d (de la “dextro”) iar
produsul sintetic prin prefixul d,l (care seminifică faptul că este vorba de amestecul echimolar
al celor două forme,”dextro”+”levo”,inactive din punct de vedere optic,prin compensaţie
intramoleculară).Activitatea biologică a produsului natural,d(-)-α-tocoferolul,este superioară
produsului sintetic d,l-alfa-tocoferol,de 1,49 ori . În fapt ,produsele naturale conţin un
amestec α,β,γ şi δ-tocoferoli,aşa cum s-a menţionat.De aceea produsul natural oferă
beneficiul maxim,mai ales când este suplimentat împreună cu un amestec de antioxidanţi.
Produsul sintetic se mai livrează şi sub forma combinaţiilor şi anume sub formă de acetat
sau succinat de d,l-α-tocoferol,care se oxidează mai greu şi de aceea sunt mai
conversabili.Ultimii nu se livrează solubilizaţi în uleiuri ci sub formă de comprimate.
Toxicitatea vitaminei E este deosebit de scăzută şi ea poate fi considerate ca fiind perfect
netoxică până la 1200 mg/zi.Cantităţile mari interferă cu activitatea vitaminei K (vitamina
coagulării) şi se manifestă prin creşterea timpului de sângerare,ceea ce poate avea loc şi la
persoanele care utilizează medicamente anticoagulante pentru bolile de inimă,sau cu nivele
scăzute de vitamina K.După unii autori, utilizarea pe timp îndelungat a unor doze mari (de
peste 1000 mg/zi) poate predispune la sângerare sau comoţii[3].

15
Concluzii

În concluzie, tocoferolul este un antioxidant larg răspândit în produsele vegetale şi

animale, care contribuie la menţinerea normal a membranelor celulare, a sistemului vascular
şi nervos.
Toate cele de mai sus ne reamintesc cât de important este să consumăm alimente vegetale,
fructe şi legume proaspete. Vitamina E, este distrusă prin rafinare, ceea ce înseamnă că este
mult mai indicat să consumăm uleiuri naturale, obţinute prin presare la rece, şi nu uleiuri
rafinate, chiar dacă acestea din urmă ne atrag prin limpezimea mai mare şi prin absenţa
mirosului.
Tocoferolul, este esenţial pentru sănătatea organismului uman !

16