COORDONATOR DISCIPLINĂ:

MACIUC VASILE

DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FACULTATEA DE INGINERIA RESURSELOR ANIMALE ŞI ALIMENTARE

SUPORT DE STUDIU INDIVIDUAL

la disciplina:

TEHNOLOGIA CREŞTERII
BOVINELOR
(Modulul I)

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢELE VIEŢII

“ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI
Iaşi, 2021
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢELE VIEŢII “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI
FACULTATEA DE INGINERIA RESURSELOR ANIMALE ŞI ALIMENTARE

VASILE MACIUC

TEHNOLOGIA CREŞTERII
BOVINELOR

ANUL III, SEMESTRUL II

MATERIAL DE STUDIU I.D.

IAŞI, 2021
 CUPRINS:

Cap.1. IMPORTANŢA SOCIAL ECONOMICĂ ŞI SITUAŢIA ACTUALĂ

A CREŞTERII BOVINELOR.................................................................................3
1.1 Potenţialul agricol al României................................................................4
1.2. Situaţia efectivelor de taurine pe plan mondial şi naţional......................5
1.3. Evoluţia microfermelor familiale pe plan mondial şi naţional.................8
1.4. Producţia de lapte la nivel mondial şi naţional......................................11
1.5. Producţia de carne la nivel mondial şi naţional.....................................12
Cap.2. PRODUCŢIILE BOVINELOR ŞI FACTORII DE INFLUENŢĂ………16
2.1. Importanţa producţiei de lapte şi factorii care o influenţează…….....16
2.1.1. Factorii genetici şi fiziologici care influenţează producţia
de lapte.......................................................................................................17
2.1.2. Factorii de mediu care influenţează producţia de lapte…………....18
2.2. Importanţa producţiei de carne şi factorii de influenţă……………...20
2.2.1. Factorii genetici şi fiziologici de influenţă a producţiei de carne....21
2.2.2. Factorii de mediu care influenţează producţia de carne…………...22
Cap.3. COMPORTAMENTUL BOVINELOR………………………………….24
3.1. Comportamentul maternal şi perioada de creştere a viţelului…….................24
3.2. Comportamentul nutriţional al bovinelor…………………………................26
3.3. Comportamentul dipsic……………………………………………...............28
3.4. Comportamentul de rumegare…………………………………….....28
3.5. Comportamentul de eliminare a fecalelor şi a urinei………………..29
3.6. Comportamentul de grup (social)…………………………………....30
3.7. Comportamentul în adăpost………………………………………....31
3.8. Comportamentul sexual……………………………………………..33
Cap.4. RASELE DE TAURINE………………………………………………....36
4.1. Clasificarea raselor de taurine…………………………………….....36
4.2. Evoluţia structurii de rasă la taurine………………………………....37
4.3. Rase locale neameliorate………………………………………….....37
4.3.1. Rasa Sură de stepă………………………………………………....37
4.4. Rase specializate pentru lapte……………………………………….38
4.4.1. Rasa Friză olandeză……………………………………………......38
4.4.2. Rasa Bălţată roşu cu alb olandeză………………………………....40
4.4.3. Rasa Holstein-Friză………………………………………………..41
4.4.4. Rasa Red Holstein………………………………………………....43
4.4.5. Rasa Holstein-Friză canadiană………………………………….....44
4.4.6. Rasa Friză israileană……………………………………………....46
4.4.7. Rasa Friză suedeză. Sin Svensk Laglonds Boskap (S.L.B.)……....47
4.4.8. Rasa Friză daneză. Sin Sortbroget Dansk Malcvaeg S.D.M.)…….47
4.4.9. Rasa Bălţată cu negru germană. Sin Deutsche Schwartzbunte…....48
4.4.10. Rasa Friză italiană. Sin Frizona………………………………….48
4.4.11. Rasa Friză britanică. Sin Friesian British………………………...49
4.4.12. Rasa Friză belgiană……………………………………………....50
4.4.13. Rasa Bălţată cu negru francează. Sin Francaise Frisonne Pie Noire
(F.F.P.N.) sau Prim Holstein……………………………………………………..50
4.4.14. Rasa Bălţată cu negru românească (BNR)…………………….....51
4.4.15. Rasa Jersey…………………………………………………….....53
4.4.16. Rasa Ayrshire………………………………………………….....54
4.4.17. Rasa Angler (Angeln)…………………………………………....55

1
Maciuc Vasile

4.4.18. Rasa Roşie daneză………………………………………………..56

4.4.19. Taurinele roşii dobrogene………………………………………..57
4.5. Rase mixte…………………………………………………………...............58
4.5.1. Rasa Simmental…………………………………………………................58
4.5.2. Rasa Bălţată austriacă (Fleckvieh)………………………………...59
4.5.3. Rasa Bălţată germană (Fleckvieh)………………………………...60
4.5.4. Rasa Pezzata Rossa………………………………………………..61
4.5.5.Rasa Bălţată cu roşu franceză (Montbeliarde)……………………..61
4.5.6. Rasa Bălţată românească………………………..............................62
4.5.7. Rasa Schwyz (Brună alpină)……………………………………....64
4.5.8. Rasa Brown Swiss (Brună americană)………………………….....65
4.5.9. Rasa Brună austriacă (Braunvieh)………………………………....67
4.5.10. Rasa Brună germană (Deutsches Braunvieh)………………….....67
4.5.11. Rasa Brună de Maramureş…………………………………….....68
4. 5.12. Rasa Pinzgau………………………………………………….....69
4.5.13. Rasa Pinzgau din România…………………………………….....70
4.5.14. Rasa Normandă………………………………………………......72
4.6. Rase specializate pentru carne……………………………………....73
4.6.1. Rasa Hereford………………………………………………….......73
4.6.2. Rasa Aberdeen-Angus…………………………………………......75
4.6.3. Rasa Shorthorn………………………………………………….....76
4.6.4. Rasa Red Poll………………………………………………….......78
4.6.5. Rasa Santa Gertrudis……………………………………………....78
4.6.6. Rasa Charolaise…………………………………………………....79
4.6.7. Rasa Limousine………………………………………………........81
4.6.8. Rasa Blonde d’Aquitaine……………………………………….....82
4.6.9. Rasa Alb-albastră belgiană sau Blanc Belgian Blue……………....83
4.6.10. Rasa Chianina………………………………………………….....84
4.6.11. Rasa Piemontese……………………………………………….....86
4.6.12. Rasa Romagnola……………………………………………….....87
ANEXA 1...................................................................................................90
ANEXA 2...................................................................................................91
BIBLIOGRAFIE........................................................................................92

2
 CAPITOLUL 1

IMPORTANŢA SOCIAL ECONOMICĂ ŞI SITUAŢIA

ACTUALĂ A CREŞTERII BOVINELOR

Prin creşterea şi exploatarea bovinelor se subînţelege ansamblul măsurilor

tehnico-organizatorice menite să conducă şi să asigure exteriorizarea potenţialului
de producţie al acestora, în condiţiile de maximă eficienţă economică.
Creşterea bovinelor este o ramură importantă a sectorului zootehnic, datorită
ponderii pe care o are în asigurarea populaţiei cu alimente de origine animală şi, în
acelaşi timp, indispensabile pentru o alimentaţie raţională, precum şi contribuţiei
pe care o are în dezvoltarea agriculturii, a indistriei alimentare şi industriei uşoare.
Astfel, bovinele asigură 95% din cantitatea totală de lapte consumată pe glob, 30-
35% din cea de carne şi cca. 90% din totalul pieilor grele prelucrate în industria
mondială de tăbăcărie (Acatincăi, 2006, 2004 ).
În condiţii normale de exploatare, o vacă poate asigura necesarul optim de
carne pentru 6-8 locuitori, iar cel de lapte pentru 10-15 locuitori.
Laptele este un aliment complet, indispensabil în alimentaţia copiilor, a
vârstnicilor, a femeilor însărcinate şi a celor care alăptează, a convalescenţilor şi a
personalului care lucrează în medii toxice.
Bovinele furnizează materia primă şi pentru industria cărnii. Alături de carne,
prin operaţiuni specifice de tranşare se obţin o serie de produse şi subproduse de
abator care au diferite utilizări. Astfel, “al cincilea sfert” este format din ficat, creier,
inimă, splină, pulmoni, limbă, testicule, uger, “burtă”, urechi, buze etc. Sângele se
poate folosi ca atare (sângerete, tobe, la “băiţuirea” muşchiului ţigănesc) sau sub
formă prelucrată (plasmă uscată, hemoglobină, globină şi albumină alimentară).
Unele organe, glandele endocrine şi sângele se utilizează ca materie primă
în industria farmaceutică obţinându-se produse farmaceutice de uz uman şi
veterinar. Astfel, din ficat se extrage lecitina, heparina, glicogenul, peptona,
antitrombina, hormoni şi enzime, extract de ficat (folosit la combaterea
anemiilor). Din splină se extrage spleina şi unele substanţe folosite în combaterea
leucemiei. Din rinichi se extrage lipoteina, iar din inimă carinina şi citocromul C.
Creierul şi măduvioarele sunt utilizate pentru producerea lecitinei,
colesterolului, cefalinei, tromboplastinei, a unor enzime şi substanţe utilizate în
prevenirea şi combaterea hemoragiilor sau pentru tratarea unor boli ale sistemului
nervos (Acatincăi, 2005, 2004 )..
Din pulmoni se extrage heparina (anticoagulant), iar din gonade se extrage
testosteron (din testicule), anestrol şi progesteron (din ovare).
Din glandele cu secreţie internă se extrag diferiţi hormoni: adrenocorticotrop
(din hipofiză), tiroxină (din tiroidă), epifizan (din epifiză) etc.
Sângele, oasele mari şi confiscatele de carne (produsele de abator ce nu
îndeplinesc normele sanitar-veterinare pentru consumul uman) se folosesc, după
un proces de prelucrare specific, la obţinerea făinurilor furajere care se utilizează
pentru echilibrarea raţiilor furajere administrate animalelor de fermă.
Pielea se foloseşte ca materie primă în industria tăbăcăriei. Pielea se
caracterizează prin supleţe, compactitate ridicată, rezistenţă mecanică mare,
conductibilitate termică redusă, capacitate de inbibiţie (de absorbţie a apei) redusă şi
este utilizată (după o prealabilă prelucrare) în industria încălţămintei (“box”,

3
Maciuc Vasile

”bizon”, ”talpă”), la confecţionarea obiectelor de îmbrăcăminte, marochinărie,

artizanat şi în industria automobilelor de lux (la tapiţeria scaunelor şi a interiorului).
Din păr se execută pensule, iar din coarne şi ongloane se pot obţine cleiuri
cheratinice sau făinuri furajere.
În diferite zone geografice, bovinele sunt utilizate pentru producţia
energetică (la tracţiune) ca sursă de energie neconvenţională. Boul produce 0,5 CP
(0,5-0,6 W/h) timp de 7-8 ore/zi (Acatincăi, 2005, 2004 ).
Bovinele produc cca. 70% din totalul îngrăşămintelor organice folosite în
agricultură. Gunoiul de grajd administrat ca îngrăşământ organic asigură
îmbunătăţirea fertilităţii solului, a structurii sale fizice şi chimice. De asemenea,
contribuie la intensificarea activităţii microorganismelor din sol, la aeraţia
acestuia, sporind în acelaşi timp capacitatea solului de a reţine apă. Sporul de recoltă
obţinut ca urmare a fertilizării terenurilor agricole cu gunoi de grajd poate ajunge la 10-25%.

1.1 Potenţialul agricol al României

Potenţialul agricol al României reprezintă o premisă solidă dar insuficientă
pentru realizarea unei agriculturi competitive. Acest potenţial trebuie să se
regăsească în nivelul producţiilor, al calităţii acestora, să se reflecte într-un mediu
rural sănătos şi competitiv cu cel din ţările membre ale Uniunii Europene. În
prezent, trebuie să recunoaştem că există un decalaj între performanţele
agriculturii româneşti şi cele realizate în ţările Uniunii Europene, decalaj
accentuat în ultimii ani ca urmare a decapitalizării agriculturii.
Tabelul 1
Suprafaţa agricolă pe categorii de folosinţă şi grupe de posesori, ha
(sursa: AGCTR-2003)
Nr. Terenuri Terenuri Total
Posesori
crt. agricole neagricole general
1. Total ţară 14.836.585 9.002.486 23.839.071
Domeniul public, din care: 570.654 7.542.470 8.113.123
- Unităţi agricole 317.597 6.522.975 6.840.572
2 - Primării 123.835 517.081 640.916
- Ministere şi alte organe 128.200 497.711 631.635
centrale
3 Domeniul privat 14.265.931 1.460.016 15.724.461
- % din total ţară 96,15 16,23 65,76

Suprafaţa agricolă a României, evidenţiată statistic (tab. 1), însumează

23.839.071 ha, compusă din 14.836.585 ha terenuri agricole (62,23 %) şi
9.002.486 ha neagricole (37,78 %). Din terenul agricol existent, o suprafaţă de
14,26 mil. ha, reprezentând 96,1 % din total, este proprietatea privată a micilor
gospodării ţărăneşti şi fermelor ai căror proprietari – prin redobândirea dreptului
de proprietate şi cumpărări de teren agricol – se constituie în prezent în exploataţii
cu o dotare tehnică relativ corespunzătoare şi realizează produse pentru piaţă.
De remarcat că din suprafaţa de 3,2 mil. ha teren din domeniul privat al
statului, 2,1 mil. ha, respectiv 65,6% sunt izlazuri comunale, care reprezintă o
importantă sursă pentru furajarea taurinelor şi ovinelor, cu condiţia ca asociaţiile
de crescători să se implice în întreţinerea şi folosirea raţională a acestora.
Terenurile neagricole, în suprafaţă de 9.002.486 ha din totalul funciar
aparţin, în principal, fondului forestier, care ocupă 6,6 mil. ha (74,06 %).
Excluzând suprafeţele ocupate de lucrările şi obiectivele hidrografice (9,46 %) şi
cele ocupate de drumuri, curţi şi construcţii (1,02 mil. ha – 11,39 %), terenurile
neproductive reprezintă în continuare 5,12 % din total.

4
 În cadrul agriculturii României, sectorul „lapte şi produse lactate” este unul
dintre cele mai importante. Raportat pe plan mondial, astăzi, din totalul efectivelor
de animale domestice, o pondere de cca. 65 % (UVM) o au bovinele.
Bovinele constituie un deosebit mijloc de transformare în produse cu
însuşiri biologice superioare a diverselor resurse vegetale şi a unor subproduse ale
industriei alimentare care nu se pot utiliza direct pentru consumul uman.
Perspectivele ameliorării bovinelor sunt dictate de situaţia consumurilor de lapte
şi carne, de raportul cerere-ofertă pentru aceste produse. La nivel mondial, faţă de
un consum mediu anual de cca. 117 kg lapte şi 17 kg carne, se prevede pentru
perspectivă un optim de 350 kg lapte şi 35 kg carne.

1.2. Situaţia efectivelor de taurine pe plan mondial şi naţional

Efectivul mondial de taurine (tab.2 şi fig. 1) este de circa 1.355.187 capete,
ponderea cea mai mare înregistrandu-se pe continentele american şi asiatic,
fiecare cu câte 34% (aproximativ 470 mil.), urmate de cel african cu 17% (230 mil.).
În ce priveşte efectivele de vaci pe plan mondial şi pe continente, în anul
2006 Asia deţinea cel mai mare efectiv de taurine (455.485 mii capete) urmată de
America de Sud cu 327.024 mii capete, Africa (239.262 mii capete), America
N&C (163.747 mii capete), Europa (131 .621 mii capete), Oceania (38.045 mii
capete) şi Australia (27.900 mii capete) .
Tabelul 2
Dinamica efectivului mondial şi comunitar de taurine
Ani / Mii capete
Specificare
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Total mondial 1.314.514 1.320.927 1.332.727 1.349.182 1.350.983 1.355.187 1.355.188
U.E. ( 15+25 ) 82.637 81.898 80.153 78.990 88.314 88.115 88.116
Austria 2.171 2.155 2.118 2.066 2.052 2.011 2.011
Belgia 3 3.037 2.891 2.778 2.738 2.694 2.695
Cipru 54 54 53 58 55 57 57
R. Ceha 1.573 1.582 1.520 1.473 1.428 1.397 1.397
Danemarca 1.867 1.906 1.796 1.724 1.645 1.595 1.595
Estonia 267 252 260 253 257 249 249
Finlanda 1.056 1.037 1.025 1.000 969 950 950
Franta 20.310 20.462 20.116 19.596 19.319 19.383 19.383
Germania 14.657 14.567 14.226 13.731 13.386 13.259 13.259
Grecia 601 613 559 573 624 600 600
Ungaria 857 805 783 770 739 723 723
Irlanda 7.037 7.049 6.992 6.998 7.015 7.000 7.000
Italia 7.162 6.738 6.510 6.504 6.304 6.314 6.314
Letonia 378 366 384 388 378 371 371
Lituania 897 748 751 779 812 792 792
Luxembourg 205 205 197 189 185 184 184
Malta 19 19 18 17 19 17 17
Olanda 4.070 4.047 3.858 3.759 3.767 3.862 3.862
Polonia 6.083 5.734 5.533 5.488 5.353 5.483 5.483
Portugalia 1.421 1.414 1.404 1.395 1.389 1.443 1.443
Slovacia 664 644 607 593 540 580 580
Slovenia 471 493 477 473 450 451 451
Spania 6.216 6.410 6.477 6.548 6.653 6.700 6.700
Suedia 1.683 1.651 1.637 1.606 1.628 1.619 1.619
Regatul Unit 11.133 10.600 10.343 10.517 10.602 10.378 10.378
Sursa: FAO, 2006

5
Maciuc Vasile

1355187 1355188
1360000 1350983
1349182

1350000

1340000 1332727

Mii capete
1330000
1320927

1314514
1320000

1310000

1300000

1290000
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Fig. 1: Dinamica efectivului mondial de taurine

La nivel de ţări, India deţine cel mai mare efectiv din lume, respectiv
38000 mii capete, care se menţine constant din anul 2005, Brazilia şi Rusia 15925
mii capete, respectiv 9910 mii capete. Cel mai mic efectiv îl deţine Japonia (890
mii capete), unde efectivul de vaci a scăzut cu 1,1% în 2007 faţă de anul 2006 şi
Canada (1005 mii capete), numarul de vaci scăzând cu 1,4%.
Analizând situaţia efectivelor de bovine în UE, constatăm că, la finele
anului 2007, Franţa deţinea cel mai mare efectiv de bovine (19,12 mil. capete),
urmată fiind de Germania şi Regatul Unit (12,61, respectiv 10,08 mil. capete).
Din numărul total de bovine aparţinând ţărilor UE, vaca de lapte este
reprezentată în procente diferite, atât în funcţie de categoriile de vârstă, cât şi de
specializarea pe care o are, astfel: Franţa – 19,7%, Germania – 32,2%, Regatul
Unit – 19,6%, Italia – 27,9%.
De subliniat faptul că, faţă de anul 2006, efectivele de vaci de lapte
înregistrează scăderi, ce pot ajunge până la 10,17% precum Grecia, 4,9% Suedia,
4,2% Finlanda şi 4,1% Spania.
Aferent celor prezentate anterior, atât la nivelul ţărilor, cât şi al anilor, apar
diferenţe semnificative în efective. Această fluctuaţie a efectivelor de taurine are
la bază următoarele cauze:
 pentru ţările dezvoltate din Asia, din Africa şi din America de Sud
efectivele de bovine sunt reprezentate de populaţii de taurine neameliorate şi
de hibrizi de bubaline, zebuine şi bibovine, în general cu un potenţial de
producţie redus, de sub 100 litri lapte anual pe femelă şi cu un spor de creştere
zilnic mediu mai mic de 0,5 kg;
 în ţările din America de Nord şi Oceania efectivele de bovine sunt
reprezentate de populaţii ameliorate, cu un potenţial de producţie foarte
ridicat, “specializate” fie pentru producţia de lapte (ex. rasele: Friză, Holstein-
Friză, Red-Holstein, Bălţată cu negru, Jersey, Ayrshire şi Brună, cu potenţial
productiv de peste 6000 litri lapte), fie pentru producţia de carne (ex. rasele:
Aberdeen- Angus, Hereford, Shorthorn, Santa-Gertruda, Charolaise,
Limousine, Piemontese, Chianina, Blanc Belgian Blue etc).
 raportul dintre efectivul matcă crescut pentru producţia de lapte şi de carne
este în America de Nord şi Oceania de 1/4-2/6 – adică 20-35% pentru lapte şi
80-65% pentru carne, în timp ce în ţările avansate din Europa, raportul este de
9/1 (vestul Europei), adică 90% pentru lapte şi 10% pentru carne.
 în ţările dezvoltate din Europa, cu o densitate mare a efectivelor de
animale şi cu suprafeţe relativ mici de pajişti naturale, se practică tehnologii

6
 intensive de exploatare, bovinele fiind cuprinse în populaţii ameliorate,
exploatate, în special, pentru producţia de lapte. (Dinescu, 2002, Dumitru,
1999, I.N.S., 2005, I.N.S., 2006).
La nivel naţional (tab 3, fig. 2), se constată că în perioada 1989-2005,
efectivele de taurine au scăzut continuu, în special pe seama numărului total, cu
45% de la 6291 mii capete până la 2846 mii capete. Efectivul matcă de vaci şi
bivoliţe a scăzut, în aceeaşi perioadă, cu 710 mii capete. (Acatincăi, 2006,
M.A.P.A.M., 2004, 2005 ).
Tabelul 3
Dinamica efectivelor de bovine din România
mii capete
Anul 2005
Specificare faţă de
1989 2000 2001 2002 2003 2004 2005
1989

Total Bovine 6291 2870 2800 2878 2897 2808 2846 -3445

Vaci + Juninci 2468 1775 1746 1759 1757 1755 1758 -710

Sursa: Anuarul statistic al României, 2006

7000 6291

6000

5000
Mii capete

4000
2870 2800 2878 2897 2808 2846
3000 2468
1775 1759 1758
1746 1757 1755
2000

1000

0
1989 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Anul

Total Bovine Vaci + Juninci

Fig. 2 Dinamica efectivelor de bovine din România ( după Rodica Dănăilă-2008)

Referindu-ne la dispersia efectivelor de taurine pe teritoriul României (tab.
4 ) putem afirma că numărul cel mai mare de animale se găseşte în regiunea de
dezvoltare Nord-Est, dovadă că aici populaţia care lucrează în agricultură îşi
îndreaptă atenţia spre creşterea animalelor fiind ajutată de relieful, vegetaţia şi
clima specifică.

7
Maciuc Vasile

Tabelul 4
Efectivele de bovine, pe regiuni de dezvoltare, la 1 decembrie 2005
mii capete

Regiunea Efectiv de bovine % din

de efectivul de
Specificare Sector Sector
Total bovine total
dezvoltare stat privat pe ţară
Bacău, Botoşani, Iaşi,
Nord-Est 682,0 4,1 677,9 23,40
Neamţ, Suceava, Vaslui
Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj,
Nord-Vest 491,9 2,1 489,9 16,70
Maramureş, Satu Mare, Sălaj
Argeş, Călăraş, Dâmboviţa,
Sud Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, 421,8 2,8 419,0 14,55
Teleorman
Alba, Braşov, Covasna,
Centru 397,2 3,6 393,6 13,73
Harghita, Mureş, Sibiu
Brăila, Buzău, Constanţa,
Sud-Est 326,2 2,6 323,6 11,25
Galaţi, Tulcea, Vrancea
Dolj, Gorj, Mehedinţi,
Sud-Vest 318,3 1,1 317,2 10,98
Olt, Vâlcea
Arad, Caraş-Severin,
Vest 237,8 - 234,0 10,90
Hunedoara, Timiş
Bucureşti Ilfov, Mun. Bucureşti 21,9 3,0 18,9 0,007
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2006

Distribuţia efectivelor de bovine pe regiuni de dezvoltare indică o

concentrare într-o proporţie mai mare în regiunea Nord-Est, 23,4% din totalul
efectivelor la nivel naţional. În partea de Nord-Est a ţării, ponderea cea mai mare
o deţine judeţul Suceava (24,7%). În ordinea regiunilor urmează regiunea de
dezvoltare de Nord-Vest (16,7%), aici cele mai mari ponderi fiind deţinute de
judeţele Bihor (22,2%), Maramureş (20,8%) şi Cluj (18,0%).
Încărcătura de taurine la 100 de hectare este aproximativ constantă (20-
20,5 capete) ca şi numărul de vaci şi bivoliţe (12,1-13 capete). (I.N.S., 2006, Ujică,
2000).

1.3. Evoluţia microfermelor familiale pe plan mondial şi naţional

În decursul timpului mărimea microfermei familiale pe plan mondial s-a
intensificat, în special sub influenţa progresului ştiinţific, tehnologic şi social,
suferind continuu modificări (Drăgănescu, 1984). Factorii conjucturali în
perioade istorice diferite acţionează în sens pozitiv sau negativ influenţând
mărimea şi dimensiunea exploataţiilor de vaci pentru lapte. Experienţa pozitivă şi
rezultatele economico-financiare obţinute în ţările cu o zootehnie dezvoltată, care
exploatează vacile de lapte în microferme familiale, constituie o alternativă pentru
revigorarea gospodăriilor ţărăneşti şi creşterea nivelului de trai al crescătorilor de
vaci din ţara noastră.(Oancea, 1999, Voicu, 2000).

8
 Se vorbeşte mult în România despre mărimea fermelor americane, forţându-
se de către apologeţii agriculturii de tip comunist asemănarea între agricultura
americană şi cea de la noi dinainte de 1989. Trebuie să spunem răspicat: nu a
există absolut nici o asemănare între fermele americane şi cele comuniste
româneşti dinainte de 1989. Fermele americane sunt, în exclusivitate private, de
înaltă tehnicitate, productivitate şi profitabilitate, pe când cele de la noi ştim bine
cum au fost (supuse controlului absolut al statului).
Creşterea suprafeţelor fermelor în SUA şi, în particular în California a fost
stimulată de exodul rural, proces accelerat după război ca efect al absorbţiei forţei
de muncă în industrie şi servicii. Este de remarcat însă că în cel mai dezvoltat stat
federal – California – începând cu anul 1970, iar din 1990 pe tot teritoriul SUA
creşterea fermelor este atenuată şi chiar stopată. In California apare fenomenul de
diminuare a suprafeţei (de la 183 ha la 146 ha/ fermă). Pe de o parte, s-a produs
saturarea sectoarelor neagricole cu forţă de muncă, apărând fenomenul de şomaj
industrial, iar pe de altă parte, ca urmare a reorientării unei părţi a populaţiei spre
rural, apare tendinţa de reinstalare în rural, în ferme sau hoby-ferme. Trebuie să
subliniem faptul că în SUA există şi ferme mari (până la 4-5 mii ha), dar toate
acestea sunt private (Otiman, 2005).
Agricultura UE este puternic reglementată atât în ceea ce priveşte
producţia propriu-zisă, tehnologiile, calitatea produselor şi cotele de producţie,
piaţa produselor, sistemul de susţinere financiară, suprafeţele de cultivat,
efectivele de animale, condiţiile de procesare, prelucrare, stocare şi desfacere a
produselor alimentare, cât şi dezvoltarea rurală.
Agricultura UE este înalt tehnicizată, prin mecanizare, automatizare,
chimizare, biotehnologii, calificare ridicată a forţei de muncă, obţinând producţii
performante, care respectă standardele sanitar-veterinare şi fito-sanitare.
Fermierii europeni dispun de o reţea excepţională de informare tehnică,
economică, financiar-monetară şi de piaţă, de sisteme de consultanţă agricolă şi
extensiune ştiinţifică, care îi sprijină, îi sfătuieşte cu privire la tot ceea ce este nou
în tehnologie şi marketing. Aşa se explică performanţele agricole de excepţie
(peste 6000 kg/ha media europeană la cereale păioase, peste 7000 kg/ha la
porumb, 2500-3000 kg/ha la floarea soarelui, 30-35000 kg/ha la cartofi, 55-60000
kg/ha la sfecla de zahăr, peste 6000 l/cap de vacă etc.) care situează, prin
comparaţie, România sub 50% din media UE-15. De aici putem reţine şi decalajul
imens înregistrat la această dată între randamentele modeste ale României şi
performanţele înalte ale ţărilor din UE, cauzat de o serie de factori tehnici,
economici, financiari, de calificare a fermierilor, de management şi marketing în
agricultură.
Exploataţiile agricole reprezintă principala verigă a structurilor agricole
europene, având un dublu rol în peisajul rural, de centre de producţie agricolă şi
de spaţii de locuit pentru familia fermierului.
În exploataţia agricolă privat-familială se îmbină activitatea productivă
cu viaţa familială. De regulă, întreaga activitate de producţie şi comercială este
asigurată de membrii familiei. Numai în proporţie redusă (circa 10%), în
perioadele de vârf, se apelează la forţa de muncă sezonieră. În cele mai multe
ferme muncitorii agricoli sezonieri locuiesc împreună cu fermierul, fiind integraţi,
din toate punctele de vedere, în viaţa fermei.
Suprafaţa medie a fermei comunitare contemporane în decurs de 20 de ani
(1975-1995) creşte cu 3,4 ha (de la 15,3 ha la 18,7 ha), adică cu 22,2 %. În acelaşi
timp, dimensiunea economică creşte de la 6800 € la 21700 €, adică o creştere de
3,2 ori.

9
 Maciuc Vasile

Cel mai concludent caz de fermă superintensivă îl reprezintă ferma

olandeză. Suprafaţa fermei olandeze creşte de la 14,4 ha la 17,2 ha (2,8 ha; 19%)
în 20 de ani, în timp ce dimensiunea economică se multiplică de la 17900 € la
60800 €.
În anul 2000 fermele de vaci cu lapte ating media UE de 25 capete
(mărimea maximă fiind în Anglia 69 capete, cea minimă 5 capete în Portugalia),
iar fermele de porci ajung la 110 capete (dimensiunea cea mai mare în Olanda 730
capete, dimensiunea cea mai mică 19 capete în Portugalia)
Ţările vest-europene au avut şi continuă să aibă preocupări de comasare
prin reorganizarea teritoriului agricol. Acestea au avut politici rurale concretizate
în legi ale dezvoltării şi amenajării rurale prin care s-a sprijinit procesul de
comasare şi creştere a exploataţiilor agricole. În majoritatea ţărilor vest-europene
există organisme care se ocupă de aceste operaţiuni extrem de importante, iar
finanţarea în cele mai multe ţări se face integral sau majoritar de la bugetul
statului.
În Germania, Franţa, Olanda şi alte ţări prin aplicarea proiectelor de
amenajare rurală, comasare şi organizare a teritoriului s-a ajuns la gruparea unui
număr redus de ferme vecine (3-4) într-o comunitate de producţie agricolă şi
socială.
Tabelul 5
Exploataţii agricole cu vaci pentru lapte în Romînia, pe clase de mărime a
efectivelor
Exploataţii Efective de vaci cu lapte (capete)
agricole
1-2 3-9 10-19 20-29 30-49 50-99 100-499 > 500 Total

a) Numărul exploataţiilor agricole de vaci cu lapte, pe clase de mărime şi statutul juridic

Individuale 1131261 45464 1920 337 141 52 5 - 1179180

cu pers. juridică 472 476 233 109 104 96 125 6 1621

din care SA 158 181 125 67 73 75 85 6 770

b) Efectivele de vaci cu lapte (mii capete)

Individuale 1326,2 168,1 24,3 7,7 4,9 3,1 0,7 - 1535,0

cu pers. juridică 0,7 2,4 3,2 2,6 4,0 6,7 25,1 3,4 48,0

din care SA 0,2 1,0 1,8 1,6 1,6 5,2 17,3 3,4 33,2

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2006

Este util de prezentat dimensiunile exploataţiilor (ha) din ţările care au

aderat la UE în mai 2004, precum şi în România respectiv Bulgaria, în ordine
descrescătoare: Cehia–100 ha, Slovacia–31 ha, Estonia şi Letonia–12 ha, Polonia–
8 ha, Slovenia-6 ha, Lituania, Ungaria şi Bulgaria–4 ha, România–2,5 ha, media
ţărilor central şi est europene fiind 5 ha, adică de patru ori mai mică comparativ cu
suprafaţa medie a fermelor din ţările (15) membre ale UE. În Cehia şi Slovacia
suprafeţele exploataţiilor se referă la asociaţiile şi societăţile agricole create după
1989 în fosta Cehoslovacie, ca forme dominante de exploatare în agricultură.

10
 Cu privire la suprafaţa medie de circa 2,5 ha în România (date 2002),
aceasta maschează o dispersie extrem de mare, de la gospodăria de subsistenţă la
foarte mari latifundii. Exploataţiile de creşterea animalelor existente în România
(date 2002) au în linii mari aceiaşi dispersie ca şi în cazul exploataţiilor cu profil
vegetal (tab.5).
Din analiza datelor prezentate putem formula mai multe concluzii privind
mărimea şi structura exploataţiilor agricole din România:
 majoritatea exploataţiilor agricole româneşti au dimensiuni reduse, atât ca
suprafaţă (4,14 milioane de exploataţii – 93% - au suprafaţa sub 5 ha) cât
şi ca efective de animale (1,13 milioane de exploataţii - 96% - au 1 sau 2
vaci, iar 1,9 milioane de gospodării - 72% - cresc 1 sau 2 porci);
 la polul opus, în România există un număr de exploataţii agricole cu
suprafeţe extrem de mari (de peste 10.000 ha până la 65.000 ha în Insula
Mare a Brăilei), acestea fiind total atipice pentru fenomenul agrar din UE.
Exploataţiile agricole de tipul marilor latifundii sunt caracteristice
economiilor agrare latino-americane şi nicidecum exploataţiilor agricole
din ţările europene evoluate economic (inclusiv SUA), dar prezenţa lor în
spaţiul European, inclusive în România, nu trebuie exclusă, ci trebuie
apreciată şi încurajată când este performantă;
 şi în România se conturează posibilitatea consolidării exploataţiilor
agricole privat-familiale de tipul celor europene, în sensul că, la această
dată, există exploataţii cu caracter comercial (circa 325 mii care deţin 3,25
milioane ha, circa 3500 exploataţii care au peste 10 vaci - media 46 capete
- şi aproape 4000 de exploataţii care cresc peste 50 de porci), embrionii
viitoarelor ferme performante şi compatibile cu cele din UE.
 pe ansamblu, micro-fermele de 1-5 vaci au cea mai mare frecvenţă atât la
nivel naţional cât şi în zona Moldovei. În unele judeţe de şes, unde sunt
condiţii favorabile înfiinţării de culturi furajere extinse şi fermele
zootehnice cu număr mai mare de taurine sunt prezente frecvent.

1.4. Producţia de lapte la nivel mondial şi naţional

În Europa de Vest, raportul între rasele de lapte, de carne şi cele mixte este
de 1/1/8, crescându-se 10% rase de lapte, 10% rase de carne şi 80% rase mixte. În
centrul şi estul Europei, rasele mixte au o pondere de aproape 100%. În USA,
Canada şi Oceania, se profilează direcţia de ameliorare „specializată”, ponderea
raselor pentru lapte fiind între 20-35% iar a celor pentru carne de 65-80%. În
America de Sud, direcţia de bază în ameliorarea bovinelor este pentru carne, iar pe
continentul asiatic, orientarea este pentru toate cele trei tipuri.
Începând cu 1984, în Uniunea Europeană se introduce sistemul cotei de
lapte (pe baza nivelelor de furnizarea laptelui din 1981 +1%) ca mijloc de stopare
şi prevenire a supraproducţiei din unele ţări şi menţinerea echilibrului fermelor de
vaci la nivelul întregii comunităţi. Acest sistem limitează producţia de lapte de
vacă care poate fi vândută de fiecare producător şi în fiecare ţară a UE.
Introducerea cotei a avut ca efecte imediate eliminarea aproape în totalitate
a stocurilor suplimentare, reducerea participării Uniunii Europene pe piaţa
mondială a laptelui, de la 40-50% la 20-30%, creşterea preţurilor pe pieţele
mondiale, creşterea preţurilor interne pentru fermierii din UE, reduceri
semnificative ale cheltuielilor pentru lapte, reglarea problemelor din industria
laptelui.
În ţara noastră, ca urmare a privatizării agriculturii în general şi a
zootehniei în special, o mare parte a efectivelor de animale a trecut în sectorul

11
Maciuc Vasile

privat, fapt care a determinat apariţia a peste un million de ferme, dintre care
majoritatea sunt de subzistenţă (cu un efectiv de 1-2 capete), în care animalele nu
au condiţiile minime de creştere şi exploatare, necesare obţinerii unor producţii
eficiente economic (Băcilă, 2006).
COTA NAŢIONALĂ DE LAPTE este cantitatea de lapte şi produse lactate
care poate fi comercializată de către producătorii de lapte din România, pe
parcursul anului cotei de lapte (perioada de 12 luni, dela 1 aprilie la 31 martie anul
următor) şi este administrată de către DACL. La negocierile cu Uniunea
Europeană, pentru ţara noastră a fost alocată o cotă totală de 3,05 mil. tone de
lapte la care se adaugă cantitatea de 0,188 mil. tone, o cotă de rezervă. Rezerva
naţională este instituită în cadrul cotei naţionale de referinţă şi se calculează după
alocarea cotelor individuale. Cantităţile din rezerva se acordă la solicitarea noilor
producători, precum şi a celor care îşi extind capacitatea de producţie.
Producţia mondială de lapte a avut o dinamică ascendentă de la
491.234.911 tone în anul 2000 la 530.719.749 tone în 2005. Producţia medie pe
plan mondial este de 2197 kg, cu variaţii de la 496 kg în Africa, până la 4715 kg
în America de Nord şi Centrală, respectiv 4485 kg în Europa. Conform
statisticilor FAO, pe plan mondial, cele mai mari producţii de lapte pe vacă
furajată se obţin în ţările dezvoltate reprezentate de: Israel, SUA, Canada, Suedia,
Olanda, Japonia, Germania şi Franţa.
Producţia medie pe plan mondial este de 2197 kg, cu variaţii de la 496 kg
în Africa, până la 4715 kg în America de Nord şi Centrală, respectiv 4485 kg în
Europa. Conform statisticilor FAO, pe plan mondial, cele mai mari producţii de
lapte pe vacă furajată se obţin în ţările dezvoltate reprezentate de: Israel, SUA,
Canada, Suedia, Olanda, Japonia, Germania şi Franţa.
Producţia totală de lapte pe plan naţional a crescut de la 3.323.000 tone în
1989 la 5.720.000 tone în anul 2005. Producţia medie de lapte pe total sectoare, în
perioada 1989-2003, a înregistrat o creştere de peste 50 % de la 1958 kg la 3263
kg. De asemenea, consumul de lapte şi produse din lapte pe cap de locuitor a
crescut în perioada 1990-2003 cu 39,8 % de la 140,1 kg în anul 1990 la peste 220
kg în anul 2003.

1.5. Producţia de carne la nivel mondial şi naţional

La nivel mondial, după anul 1990, piaţa cărnii de bovine a cunoscut o
situaţie contradictorie atât în ceea ce priveşte producţia cât şi consumul. Piaţa
cărnii de bovine a fost puternic influenţată de dispariţia fostei URSS şi a ex. RDG,
de războiul din Golf, de apariţia sindromului „vacii nebune” (ESB), a febrei
aftoase, criza financiară prin deprecierea monedei naţionale în unele ţări mari
producătoare (Brazilia, Argentina, Uruguay), scăderea puterii de cumpărare a
consumătorilor, lărgirea Uniunii Europene prin admiterea de noi membri cât şi
refuzului la consum a cărnii provenite prin folosirea la îngrăşare a unor
biostimulatori de creştere.
În anul 2005, producţia mondială de carne de bovine a fost de 63.610.615
tone din care 7.995.195 tone în Uniunea Europeană, mai mică comparativ cu anul
2004 când a fost de 8.073.915 tone. La nivelul Uniunii Europene piaţa cărnii de
bovine a fost afectată de aderarea, în luna mai, a zece noi state membre ceea ce a
determinat o scădere uşoară a producţiei. Ţările cu cele mai mari producţii în
Uniunea Europeană sunt: Franţa - 1.529.000 tone, Italia - 1.183.200 tone,
Germania – 1.145.000 tone, Regatul Unit – 747.000 tone şi Spania – 715.215
tone.
Ţările mari producătoare de carne din cele două zone principale – Pacific
şi Atlantic – au stabilit noi stategii şi s-au orientat spre noi pieţe de desfacere.

12
 În anul 2003, comerţul cu carne din zona Pacificului a cunoscut din plin
efectul crizei ESB survenită după descoperirea unui caz la 20 mai în Canada, ceea
ce a dus la închiderea imediată a frontierelor SUA, principala piaţă a acestei ţări,
la care s-au raliat alte 33 de ţări, din care Mexic, Japonia, Coreea de Sud. În
Australia, după seceta din 2002, producţia de carne de bovine a scăzut cu 6 % şi
exporturile cu 9 %, ceea ce a permis altor exportatori mondiali de a prinde o parte
a comerţului. Cea mai mare presiune a parvenit din partea Braziliei care a
comercializat suplimentar 440.000 tone, devenind numărul unu mondial înaintea
Australiei. În plus, ţările din America de Sud au pătruns puternic pe piaţa rusească
şi în ţările din Orientul Apropiat şi Mijlociu.
În ultimii 30 de ani, în diferite zone geografice creşterea producţiei a fost
inegală: 103,6 % în America de Nord, 18,9 % în Europa, 57,7 % în Oceania,
57,1% în Asia, 45,3 % în Africa şi 43,6 % în America Latină. Dacă în ţările mari
producătoare se poate observa o oarecare constanţă a producţiei de carne şi a
efectivelor, în ţările din Estul Europei şi CSI, producţia anuală s-a redus foarte
mult după anul 1990, dar, principalul factor care reglează producţia de carne este
cererea pieţii şi consumul de către populaţie. La nivel mondial, cel mai mare
consum se înregistrează în Argentina (94 kg/loc.) iar cel mai mic în ţările din
Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (6,5 kg/loc.). Dintre ţările cu producţia cea
mai mare de carne de bovine pe cap de locuitor, menţionăm următoarele:
Argentina – 94 kg, Australia – 90 kg, SUA – 44 kg, Franţa–28 kg, Austria–27 kg,
Columbia – 19 kg, Mexic – 14 kg, Spania – 12 kg, România – 9 kg şi Africa de
Sud cu 0,6 kg.
Producţia de carne pe plan naţional (tab. 6), după datele ANARZ, a fost de
413.3 mii tone în anul 2005, mai mică comparativ cu anul 2004 – 447.9 mii tone
şi mai mare faţă de anul 2002 – 318.6 tone. Producţia a crescut în anul 2005 faţă
de anul 2002 cu aproximativ 70.0 mii tone, dar a înregistrat o scădere de
aproximativ 35.0 mii tone faţă de anul 2004, ca urmare a reducerii numărului de
capete şi a greutăţii la sacrificare.
Tabelul 6
Producţia totală de carne în România
(sursa : ANARZ- 2005)
Anul Bovine sacrificate
mii capete Kg/cap mii tone
2002 1237 258 318.6
2003 1178 321 378.4
2004 1205 372 447.9
2005 1149 360 413.3

Tabelul 7
Producţia de carne de bovină realizată pe regiuni de dezvoltare în anul
2005 (sursa: ANARZ – 2005)
Specificare Mii capete Kg/cap Mii tone
Nord Est 265 121 386 102 358
Sud Est 102 033 375 38 285
Sud 203 317 329 66 995
Sud Vest 127 910 350 44 798
Vest 90 846 364 33 043
Nord Vest 194 519 337 65 559
Centru 165 441 376 62 220

Rezultatele creşterii bovinelor pe rase sunt asemănătore în toate judeţele ca

urmare a practicilor neeconomice de valorificare a tineretului mascul la greutăţii

13
Maciuc Vasile

mici, excepţie făcând judeţele din regiunea Nord - Est şi Centru (tab. 7). În arealul
de creştere a rasei Bălţată Românească, rasă specializată pentru carne-lapte, nu se
pot evidenţia rezultate superioare faţă de restul zonelor ţării în care se cresc cu
precădere rasele Bălţată cu negru sau Brună.
Potrivit cerinţelor pieţei, valorificarea este asigurată prin fluxul sistemelor
specifice fiecărui produs sau grupelor de produse. Astfel, la noi în ţară
valorificarea animalelor, a cărnii şi produselor prelucrate (tab. 8) pot fi încadrate
în următoarele pieţe specifice: piaţa liberă a producătorilor agricoli specializaţi în
creşterea animalelor; piaţa intreprinderilor integrate care preiau animalele vii,
industrializează şi comercializează; piaţa producătorilor de animale pentru
reproducţie şi selecţie. Structura ofertei de carne de bovine este asigurată de
următoarele categorii: animale adulte 30-35 %, animale semiadulte 50-55% şi
animale tinere 10-15%.
Tabelul 8
Valorificare producţiei de carne în anul 2005
(sursa: ANARZ – 2005)
Specificare Mii capete Kg/cap. Mii tone %
Producţia obţinută 1 149.2 360 413.3 100
Livrat la unităţi 281.3 432 121.5 29.4
specializate
Livrat direct pe piaţă 518.8 366 189.8 45.9
Consum familial 349.1 292 101.9 24.7

Consumul mediu de carne şi produse din carne pe locuitor – pe total

specii, în echivalent carcasă – a scăzut faţă de anul 1990 cu 16,2 kg; reducerea
acestui indicator începe în anul 1992, fenomen înregistrat şi în cazul consumului
de carne de porc şi pasăre. La carnea de bovine, consumul scade, de asemenea,
foarte mult, de la 12,8 kg în anul 1990, la 7,0 kg în 2003. La consumul mediu
anual de carne de bovine se poate adăuga, începând cu anul 1992 şi aportul a circa
0,7 kg pe locuitor din resursa organe comestibile.
Tabelul 9
Importul de animale vii şi carne de bovină
(sursa: ANARZ – 2005)
Specificare Cantitate tone
2002 2003 2004 2005
Animale vii 3 159.6 643.5 1 287.6 2 922.6
Carne de bovine proaspătă sau 3 090.7 137.8 356.1 1 435.7
refrigerată
Carne de bovine congelată 4 358.2 3 309.9 3 735.4 24 191.2
Total 10 608.5 4 091.2 5 379.1 28 549.5

Importul de carne proaspătă sau refrigerată, în anul 2005, a fost de 1.435,7

tone, iar la carne congelată de 24.191,2 tone la care se adaugă şi 2.922,6 tone viu,
reprezentând taurinele vii importate (tab. 9). Comparativ cu anul 2002, importul
de animale vii şi carne a crescut cu 169,12%, ponderea cea mai mare revenind
cărnii de bovine congelată (24191,5 tone). Printre factorii care determină fluctuaţii
mari în filiera cărnii putem enumera: lipsa unui sector puternic producător de
carne–marfă, lipsa unui sistem organizat de aprovizionare a abatoarelor cu
animale; dificultăţi privind depozitarea şi funcţionarea lanţului frigorific;
deficienţe privind calitatea – greutatea la sacrificare, depozitare, ambalare; costul
ridicat al procesării cărnii; performanţe scăzute privind oferta şi cerinţele pieţii; ş. a.
Rezumând, pentru integrarea sectorului zootehnic în Uniunea Europeană,
măsurile pentru îndeplinirea cerinţelor comunitare se referă la:

14
  creşterea ponderii fermelor comerciale modernizate;
 stimularea şi extinderea investiţiilor în fermele familiale;
 stimularea valorificării producţiei în funcţie de calitate;
 interzicerea vânzării în spaţii nerecomandate;
 introducerea evidenţelor în exploataţie;
 individualizarea efectivului de animale;
 stimularea folosirii laptelui praf în hrana viţeilor;
 organizarea centrelor colectoare conform principiilor Uniunii Europene;
 extinderea activităţii de însămânţări artificiale;
 controlul cantitativ şi calitativ, pentru fiecare furnizor, asigurându-se
condiţii de prelucrare şi stocare;
 folosirea cercetării ştiinţifice din zootehnie ca suport pentru o consultanţă
agricolă mai bine fundamentată şi mai eficientă.
Exploataţiile trebuie să respecte standardele interne comunitare privind
mediul înconjurător, igiena şi bunăstarea animalelor.
Aşadar, o dată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, dezvoltarea
zootehniei va fi determinată de o serie de factori a căror acţiune cumulată duce la
realizarea de producţii animale conform standardelor impuse. Atingerea acestor
standarde va asigura cu certitudine dezvoltarea agriculturii româneşti, în general,
şi a zootehniei în special.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

 Prezentaţi creşterea bovinelor în contextul actual al integrării României în

U.E.
 Importanţa social economică a creşteii bovinelor
 Potenţialul agricol al României
 Situaţia efectivelor de taurine pe plan mondial şi naţional
 Evoluţia microfermelor familiale pe plan mondial şi naţional
 Producţia de lapte la nivel mondial şi naţional
 Producţia de carne la nivel mondial şi naţional

TEME

 Importanţa creşterii bovinelor

 Orientări şi perspective de viitor în creşterea bovinelor

TITLURI DE REFERATE

 Producţia de lapte, evoluţia la nivel mondial şi naţional

 Producţia de carne, evoluţia la nivel mondial şi naţional

15
Maciuc Vasile

CAPITOLUL 2

PRODUCŢIILE BOVINELOR ŞI FACTORII DE INFLUENŢĂ

Direcţia de exploatare a taurinelor este determinată de ponderea pe care o

au cele două producţii principale, lapte şi carne, respectiv de caracteristicile
sistemelor de exploatare utilizate.

2.1. Importanţa producţiei de lapte şi factorii care o influenţează

Laptele este un produs al glandelor mamare de culoare alb-gălbuie, cu
un gust dulceag şi miros caracteristic. La vacă, ugerul este împărţit în două
jumătăţi şi patru sferturi, terminate cu câte un sfârc sau mamelon. În structura
sa intră doua categorii de ţesuturi: unul glandular, bogat vascularizat şi altul
conjunctiv-adipos cu rol de susţinere. Ţesutul glandular se compune din
numeroase alveole (acini) glandulare, care constituie unităţile secretoare de
bază (fig. 3). Laptele secretat de ele este colectat de o reţea de canalicule şi
canale galactofore, care confluează într-o cavitate situata la baza sferturilor
numită „cisterna laptelui” sau „sinus galactofor”. De aici, laptele ajunge la
exterior prin canalul mamelonar, al carui orificiu terminal este închis de către
un muschi „sfincter”. Acesta se deschide numai sub acţiunea forţelor exercitate
prin supt sau prin muls.
Secreţia laptelui începe cu puţin înainte de fătare sau imediat după
fătare şi este declanşată de acţiunea hormonului „prolactina”, eliberat de lobul
anterior al glandei hipofizare. Sinteza laptelui şi a componentelor sale are loc
la nivelul alveolelor glandulare, care preiau şi metabolizeaza substanţele
nutritive digerate şi vehiculate de circuitul sangvin. Se apreciază că pentru
formarea unui litru de lapte, circulă prin glanda mamară 300-400 litri de sânge.
Procesul de sinteză este continuu şi are ritm constant, timp de 10-12 ore după
muls. Întrucât ocitocina este prezentă în sânge maximum 10 minute, se
recomandă ca mulsul să se execute cât mai rapid.
Laptele are densitatea de 1,026-1,034 g/cm3 la temperatura de 20ºC şi
reacţia uşor acidă (pH=6,6-6,8). Fierbe la 100,2ºC şi îngheaţă la –0,55ºC. Din
punct de vedere nutritiv, laptele este considerat un aliment complet şi complex.
El conţine peste 100 substanţe indispensabile în hrana omului, din care 20
aminoacizi, 10 acizi graşi, 25 vitamine şi 45 elemente minerale.
Compoziţia chimică a laptelui este destul de variabilă, în funcţie de mai
mulţi factori, dar în medie conţine : apă 87%, substanţă uscată totală 12-14%,
grăsime 3,3-6%, proteine 3,2-3,4%, lactoză 4,8% şi cenuşă 1,0%. Sărurile
minerale şi alte substanţe, ca – biocatalizatori, diferiţi pigmenţi etc.
completează compoziţia şi valoarea economică a laptelui
Valoarea energetică a laptelui este de 680 calorii/kg şi echivalează cu
energia calorică conţinută de: 600 g carne de vacă; 500 g peşte; 400 g carne de
porc; 7-8 ouă; 2,6 kg varză sau 1,4 kg mere. Datorită însuşirilor sale nutritive şi
dietetice, laptele de vacă se recomandă tuturor categoriilor de oameni, mai ales
pentru copii şi batrâni, femei gravide şi covalescenţi. Laptele de vacă se obţine în
modul cel mai economic dintre toate produsele de origine animală, aceasta

16
datorită faptului că vacile folosesc pentru realizarea producţiei de lapte cu 25-30%
mai bine energia din furaje, decât pentru carne. Capacitatea de consum a hranei pe
care o manifestă vacile de lapte, comparativ cu alte specii pentru alte produse
animaliere este evidentă în favoarea primelor.

Fig. 3 Structura unui lobul glandular

(după R. Bronnimann şi col.-1992)
a – lobul glandular; b – alveole; c – structura alveolelor
1 – lobul glandular (80 X); 2 – alveole (diam. aprox. 1/4 - 1/3 mm);
3 – legături interalveolare (1/20 mm); 4 – canalicul glandular;
5 – canal glandular; 6 – capilare sanguine; 7 – celule mioepiteliale;
8 – epiteliu de celule glandulare; 9 – globule de grăsime; 10 – nucleu celular;
11- citoplasma; 12- ţesut conjunctiv; 13 – membrană bazală.

La vaci, producţia individuală de lapte este influenţată de o serie de factori

care, după natura lor, se pot grupa astfel: factori genetici şi fiziologici respectiv
factori de mediu.

2.1.1. Factorii genetici şi fiziologici care influenţează producţia de

lapte
În această categorie se cuprind factorii legaţi direct de baza ereditară şi
fiziologică a taurinelor şi influenţează potenţialul productiv al populaţiilor sau
indivizilor.
Specia; taurinele au potenţialul mediu, între 1500 şi 12.500 kg lapte pe
lactaţie, urmate de bubaline cu 800-2500 kg lapte, zebul cu 600-2000 kg lapte,
bibovinele şi yakul cu 500-900 kg lapte pe lactaţie.
Tipul fiziologic; în cazul taurinelor, reprezentate de cele trei tipuri
fiziologice de bază: respirator – caracteristic taurinelor specializate pentru
producţia de lapte, digestiv – specific taurinelor de carne şi aptitudini reduse
pentru producţia de lapte şi mixt – caracteristic taurinelor cu aptitudini productive
combinate, lapte şi carne.

17
Maciuc Vasile

Rasa ; în condiţii similare de mediu, producţia cantitativă şi calitativă de

lapte diferă de la o rasă la alta, ca urmare a potenţialului lor ereditar. Aşa de
exemplu, se disting rase cu producţii: mici – 1000 - 3.000 kg, mijlocii – 3.000-
6.500 kg şi mari 6.500 -12.500 kg. Sub raport calitativ se cunosc rase cu procent
de grăsime: scăzut – 2,8 - 3,5 %, mediu –3,5 - 4,0 %, ridicat 4,0 - 5,0 % şi foarte
ridicat – 5,0 - 6,5 %.
Individualitatea ; în cadrul fiecărei rase cantitatea şi calitatea laptelui
variază, în limite largi, de la o vacă la alta, chiar dacă animalele beneficiază de
aceleaşi condiţii de hrănire şi întreţinere. Aceste variaţii sunt determinate de tipul
de metabolism şi de temperament, care imprimă un anumit grad de valorificare a
furajelor.
Vârsta (lactaţia) ; în general, producţia de lapte la vaci creşte progresiv de
la lactaţia I la lactaţia a V-a, a VI-a, după care scade treptat până la sfârşitul vieţii
productive. La rasele precoce, nivelul productiv maxim se înregistrează la a II-a, a
III-a lactaţie.
Conformaţia corporală ; cercetările au stabilit că între formele corporale şi
producţia de lapte a vacilor există o corelaţie pozitivă destul de strânsă. Astfel,
vacile cu formatul corporal trapezoidal, cu uger mare şi globulos, cu sferturi
simetrice, bogate în ţesut glandular, au o capacitate productivă mai ridicată decât a
celor care nu prezintă aceste caracteristici de exterior.
Dezvoltarea corporală ; se corelează intermediar şi pozitiv cu producţia de
lapte, dar numai până la o anumita limită de greutate, care diferă de la o rasă la
alta. De exemplu, vacile din rasa Balţată românească cu greutăţi de 650-700 kg
dau producţii sensibil mai mari decât cele cu greutăti de 400 – 500 kg, dar daca
greutatea lor corporală creşte către 800 kg, se constată aptitudini mult mai
pronunţate pentru producţia de carne.
Constituţia şi temperamentul, influenţează semnificativ nivelul productiv
al vacilor. Astfel, s-a constatat că exemplarele cu constituţie fină sau robustă şi cu
temperament vioi sau vioi spre liniştit înregistrează producţii de lapte mai mari în
comparaţie cu cele aparţinând altor tipuri de constituţie şi temperament.
Longevitatea productivă ; sunt rase de taurine care se pot exploata în
medie 6 - 7 lactaţii, exemplu rasa Jersey şi rase la care durata medie de exploatare
este doar 3 - 4 lactaţii (rasele de tip Friză). Vacile cu longevitate mare realizează
producţii mari de lapte pe durata vieţii şi produc un număr mai mare de viţei, ceea
ce duce la creşterea eficienţei economice.
Starea de sănătate constituie principala condiţie pentru ca organismul să-şi
poată exterioriza potenţialul productiv. Starea de boală afectează toate producţiile,
dar mai ales producţia de lapte, întrucât reduce consumul de hrană şi apă.

2.1.2. Factorii de mediu care influenţează producţia de lapte

Numărul factorilor de mediu care influenţează producţia individuală la
vaci este mare. Ei se referă, îndeosebi, la tehnologia de exploatare şi la climatul
natural şi microclimatul din adăposturi.
Alimentaţia are un rol hotărâtor asupra producţiei de lapte, toţi ceilalţi
factori de mediu modificând, de fapt, într-o măsură mai mare sau mai mică, gradul
de conversie al hranei în lapte. Aplicarea unei alimentaţii rationale, ca tip, nivel şi
mod de hrănire, are întotdeauna un efect pozitiv asupra producţiei cantitative şi
calitative de lapte. Dimpotrivă, subalimentaţia, supraalimentaţia, hrănirea
unilaterală sau dezechilibrată în substanţe nutritive, influenţează în sens opus
nivelul productiv al vacilor.
Adăparea, influenţează direct şi considerabil producţia vacilor deoarece se
ştie că laptele conţine apă în proporţie de circa 87%. Cu cât adăparea se face mai

18
des, cu atât sporeşte producţia de lapte. De aceea, tehnologiile actuale impun
adăparea la discreţie din adăpători automate, cu apă de bună calitate.
Îngrijirea corporală, influenţează favorabil starea de sănătate a vacilor şi,
implicit, nivelul lor productiv. Experienţele efectuate în condiţii de producţie au
arătat că vacile ţesălate zilnic dau, în comparaţie cu cele neţesălate, o producţie de
lapte mai mare cu 3-5%.
Mişcarea vacilor, vara la păşune şi iarna în padoc sau în jurul fermei,
contribuie la intensificarea activitaţii musculare, a circulaţiei sangvine şi a
metabolismului în general. Ca urmare, creşte pofta de mâncare şi ritmul de
conversie a furajelor în lapte, ceea ce determină sporirea simţitoare a producţiei de
lapte.
Mulsul vacilor, producţia cantitativă şi calitativă de lapte este puternic
influenţată de tehnologia de muls (pregătirea ugerului, executarea mulsului,
intervalul dintre mulsori, etc.). Experienţele au demonstrat că spălarea şi masarea
ugerului, executarea rapidă şi energică a mulsului la intervale egale de timp, fără
fluctuaţia îngrijitorilor mulgători, determină la vaci cedarea integrală a laptelui din
uger, sporirea producţiei cu până la 15 % faţă de cea obţinută atunci când nu se
respectă întocmai aceste lucrări.
Programul activităţilor zilnice, executarea lucrărilor zilnice de grajd
(curaţenia, distribuirea furajelor, mulsul etc.), la orele stabilite, favorizeaza
instalarea reflexelor condiţionate şi influenţează pozitiv producţia prin acordarea
timpului fiziologic necesar pentru hrănire şi odihnă.
Durata lactaţiei influenţează direct producţia de lapte, în sensul că, cu cât
aceasta este mai lungă cu atât cantitatea de lapte obţinută va fi mai mare. Dar,
lactaţia nu trebuie să depăşească 305 zile, deoarece se diminuează producţia
vacilor la lactaţia următoare şi se pierde un viţel.
Durata „service-period” are influenţă asupra producţiei de lapte pe
întreaga perioadă de exploatare. Repausul sexual al vacilor trebuie să fie de 60-80
zile, căci însămânţările timpurii după fătare, ca şi cele târzii, conduc la scăderea
nivelului productiv la viitoarele lactaţii.
Durata „calving-interval” influenţează atât nivelul, cât şi ritmicitatea
producţiei de lapte. Un interval între fătări mai mare de 12 luni antrenează
micşorarea pe viaţă a cantităţii de lapte.
Vârsta primei fătări poate să influenţeze, de asemenea, producţia de lapte
de-a lungul întregii vieţi productive. Astfel, dacă viţelele se introduc la
reproducţie înainte de a realiza 65-70 % din greutatea vacilor adulte, vor da
producţii mici de lapte, producţii care se menţin şi la lactaţiile următoare.
Temperatura, zona de confort optim pentru obţinerea unor producţii
maxime de lapte la vaci este de 7-15ºC. Creşterea temperaturii peste 21ºC sau
scăderea ei sub 0ºC produc o uşoară diminuarea a producţiei de lapte. S-a
constatat, însă, că influenţa negativă a temperaturilor ridicate este mult mai mare
decât a celor scăzute.
Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie cuprinsă între 65-75%.
Abaterile de la aceste limite, asociate cu temperaturi prea ridicate sau prea
scăzute, conduc la instalarea unor afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare cu
urmări negative asupra producţiei de lapte.
Curenţii de aer nu trebuie să depăşească 0,3 m/s iarna şi 1m/s vara,
asociaţi cu o temperatură (7 – 150C) şi umiditate relativă optimă (65-75%),
influenţează favorabil producţia de lapte. Când viteza lor este însă prea mare şi se
asociază şi cu temperaturi scăzute şi umiditate ridicată, nivelul productiv al
vacilor scade simţitor.

19
Maciuc Vasile

Starea vremii, zilele senine, cu soare dar fără arşiţe, influenţeaza pozitiv
cantitatea de lapte produsă de vaci. În schimb, cele cu averse, furtuni şi descărcări
electrice au efecte stresante asupra animalelor şi, în consecinţă, producţia de lapte
scade brusc.
Producţia totală de lapte reprezintă cantitatea de lapte produsă la nivelul
unei ferme, localităţi, judeţ, ţară, continent sau pe glob. Volumul producţiei totale
de lapte este influenţat de efectivul de vaci, producţia individuală de lapte şi
activitatea de reproducţie. De asemenea, producţia de lapte marfă reprezintă
cantitatea de lapte dintr-o fermă recalculată la 3,5% grăsime şi care este
disponibilă pentru comercializare. La rândul ei, producţia de lapte marfă este
influenţată de volumul total de lapte fizic, consumul intern de lapte şi calitatea
laptelui.

2.2. Importanţa producţiei de carne şi factorii de influenţă

Carnea reprezintă o sursă alimentară deosebită, faţă de care preferinţele şi
gusturile consumatorilor au fost şi sunt în continuă creştere. Carnea de bovine
constitue un aliment complet, bogat în proteină şi însuşiri organoleptice deosebite
(fig. 4). Ea conţine 34,9% substanţă uscată, din care 18,7% proteină, 15,3%
grăsime şi 0,9% săruri minerale, având o valoare energetică de 2270 kcal/kg. De
asemenea, conţine toţi aminoacizii esenţiali – lizină 1,78 g/100g carne, leucină
1,68 g, arginină 1,32 g, valină 1,14 g, izoleucină 1,04 g, fenilalanină 0,80 g,
treonină 0,80 g, histidină 0,58 g, metionină 0,46 g, şi triptofan 0,22 g/100 g carne.

Fig.4 Muşchi de bovină (PLM-2003)

Valoarea biologică medie a proteinelor din carne este de 74 %,

coeficientul de utilizare netă a proteinelor 70 %, digestibilitatea 97 %, coeficientul
de eficacitate proteică 2,3 g spor/g proteină ingerată (R. Segal - 1983).
Bovinele furnizează o carne convenabilă sub raportul costului, deoarece
valorifică o gamă largă de furaje, în general de volum, cum ar fi: păşuni, nutreţuri
grosiere, reziduuri industriale, etc. care se găsesc mai frecvent şi sunt foarte
ieftine. Nu în ultimul rând, carnea de bovine contribuie la o alimentaţie raţională

20
şi echilibrată a omului, asigurând o stare bună de sănătate şi combate
subalimentaţia, malnutriţia, fenomene întâlnite pe scară largă în multe ţări de pe
glob. Ca urmare a calităţilor menţionate, apreciem că este un produs cu importanţă
deosebită pentru om ceea ce impune o dezvoltare cantitativă şi calitativă
concomitent cu creşterea eficienţei lui economice.
Producţia de carne este influenţată de numeroşi factori, ceea ce impune o
sistematizare astfel: factori genetici şi fiziologici respectiv factori de mediu.

2.2.1. Factorii genetici şi fiziologici de influenţă a producţiei de carne

Producţia de carne poate fi influenţată de aceşti factori în proporţie de 30 –
70 % dacă avem în vedere faptul că pentru caracterele de carne determinismul
genetic este de la intermediar spre puternic.
Specia; în subfamilia bovine taurinele propriu-zise sunt cele mai
valoroase, întrucât realizează sporuri medii zilnice de peste 1000 g , randament la
sacrificare de 58 – 64% şi carcase mari de până la 500 kg. Celelalte bovine
(bubaline, zebu, bibovine, yakul) realizează indici cantitativi mai reduşi iar carnea
este de calitate inferioară.
Tipul fiziologic; taurinele reprezentate de tipul fiziologic digestiv şi
metabolism anabolic, valorifică economic furajele în procesul de îngrăşare.
Tineretul supus îngrăşării realizează sporuri medii zilnice de peste 1000 g /zi, cu
randament la sacrificare de 60 – 64 % şi raportul carne-oase în medie de 5:1.
Animalele din tipul fiziologic respirator sau mixt manifestă aptitudini mai slabe
pentru producţia de carne atât cantitativ şi calitativ, cât şi economic.
Rasa; în cadrul fiecărei grupe de rase este o mare variabilitate a
principalilor indici cantitativi, calitativi şi economici. Mai valoroase sunt rasele
de carne cu dezvoltare corporală mare (Chianina, Alb Albastră Belgiană,
Charolaise etc.). Pentru producţia de carne, pe plan mondial se exploatează cu
precădere hibrizi din diferite rase de carne, rase mixte şi chiar de lapte. Aceştea au
un heterozis pronunţat şi ca urmare se obţin indici superiori ai producţiei de carne.
Individualitatea; în cadrul aceleiaşi rase indicii producţiei de carne variază
în limite mai largi sau mai restrânse de la un individ la altul.
Vârsta este corelată pozitiv cu greutatea corporală a animalului respectiv
cea a carcasei, care creşte şi atinge valori maxime la vârsta de adult ( 70% la un
an, 80% la doi ani şi 90-100% la 3-4 ani). De asemenea, ritmul acumulării de
masă musculară se reduce pe măsura înaintării în vârstă şi creşte consumul
specific pe kg spor.
Sexul; comparativ cu femelele, tăuraşii au încă de la naştere o greutate
corporală mai mare, diferenţă care se măreşte o dată cu vârsta, ca urmare a
ritmului sporit al acumulărilor de masă şi a energiei de creştere superioară.
Masculii castraţi (boi) realizează sporuri mai mici de creştere faţă de cei
necastraţi, consum de hrană mai mare însă carnea este de calitate mai bună. Viteza
mai mică de creştere la masculii castraţi se datoreşte stresului operaţiei şi absenţei
hormonilor androgeni.
Precocitatea; este rezultatul acţiunii simultane a factorilor de creştere şi
dezvoltare, raportaţi la vârsta atingerii cât mai timpurii a stadiului de adult şi care
se poate aprecia prin coeficientul de creştere. Rasele de carne şi hibrizii sunt mult
mai precoce decât rasele mixte şi de lapte.
Starea de îngrăşare, se regăseşte în conformaţia animalului şi alături de
vârstă, influenţează apreciabil producţia cantitativă şi calitativă de carne.
Reprezintă unul din criteriile de încadrare pe clase de calitate a animalelor la
valorificare, şi se apreciază pe baza maniamentelor.

21
Maciuc Vasile

Comportamentul, ierarhizarea animalelor pe grupe de vârstă, dezvoltare

corporală şi chiar temperament va influenţa pozitiv producţia de carne.
Starea de sănătate este o condiţie indispensabilă pentru producţia de
carne, starea de boală fiind incompatibilă cu acesta.Orice stare de boală afectează
metabolismul animalelor care se reflectă în pierderi prin mortalităţi şi sacrificări
de necesitate.

2.2.2. Factorii de mediu care influenţează producţia de carne

Alimentaţia influenţează producţia de carne prin nivelul şi tipul de hrănire,
calitatea furajelor, forma şi modul de administrare a lor. Nivelul energo-proteic şi
mineralo-vitaminic trebuie să satisfacă cerinţele funcţiilor vitale şi să permită
obţinerea unui spor maxim de creştere. Tipul de hrănire este strâns corelat cu
evoluţia morfo-fiziologică a tubului digestiv şi poate fi: lactat, concentrat şi
voluminos. De asemenea, furajele bogate în energie şi cu conţinut redus de
celuloză stimulează viteza de creştere iar administrarea lor se poate face de 2-3 ori
pe zi sau la discreţie.
Adăparea; un consum restricţionat de apă reduce consumul de furaje şi
implicit indicii producţiei de carne. Apa are un rol important în procesul de
digestie, respectiv în desfăşurarea proceselor biochimice şi metabolice.
Sistemul de exploatare, poate fi: intensiv, semiintensiv şi extensiv,
respectiv se diferenţiază în raport cu indicii tehnico-economici realizaţi. Cele mai
bune rezultate se obţin în sistemul intensiv.
Sistemul de întreţinere, poate crea confort sau disconfort cu efecte pozitive
sau negative asupra procesului de creştere şi îngrăşare. Se practică ambele sisteme
de întreţinere – liberă şi legată, deşi indicii tehnici ai îngrăşării sunt ceva mai
reduşi la întreţinerea liberă comparativ cu cea legată. Cu toate acestea, întreţinerea
liberă s-a extins deoarece permite mecanizarea completă a proceselor tehnologice.
Programul activităţilor zilnice, trebuie să asigure un echilibru între
perioada de odihnă şi lucrările administrative. Perturbarea frecventă a odihnei
reduce sporul mediu zilnic.
Factorii climatici, influenţează în mare măsură indicii tehnico-economici
ai îngrăşării. Este absolut necesar să se asigure în adăposturi un microclimat optim
în ceea ce priveşte temperatura (9-150 C), umiditatea relativă a aerului (70-75%),
curenţii de aer (0,3 m/s iarna şi 1 m/s vara) şi luminozitatea (20-200 lucşi mai
mare la tineret şi mai redusă la animalele adulte).

Producţia totală de carne este influenţată de efectivul de bovine sacrificat,

greutatea corporală la tăiere şi randamentul la sacrificare. Greutatea corporală este
dependentă în mod deosebit de rasă, vârstă, sex şi condiţiile de îngrăşare iar
randamentul la sacrificare este influenţat, în linii generale, de aceeaşi factori care
condiţionează producţia individuală de carne.

Alte producţii şi produse secundare:

Producţia energetică, este un parametru biologic şi economic important
fiind influenţată de un complex de factori care se pot grupa ca şi în cazul primelor
două producţii în factori genetici sau interni şi factori de mediu sau externi.
Factorii interni sunt: specia, rasa, sexul, vârsta, dezvoltarea corporală, conformaţia
corporală, constituţia, tipul de sistem nervos, temperamentul şi caracterul. Factorii
externi la bovinele pentru tracţiune sunt: condiţiile climaterice, hrănirea şi
adăparea, dresajul şi antrenamentul, harnaşamentul şi vehicolul, atelarea şi
regimul de efort.

22
 Producţia de piei este influenţată de numeroşi factori, mai importanţi
fiind: specia, rasa, sexul şi vârsta, alimentaţia şi întreţinerea, clima şi sezonul
sacrificării - se recomandă anotimpul de vară şi toamnă. La rasele specializate
pentru producţia de lapte, greutatea pieilor crude reprezintă 6 - 8% din greutatea
vie, iar la rasele de carne, 8 – 10 %. La viţei, greutatea pieilor variază între 2-6 kg,
la tineretul taurin între 15 – 25 Kg, iar la animalele adulte între 30 – 60 kg. Prin
prelucrarea pielii, greutatea se reduce la jumătate.
Subprodusele de abator reprezintă aproximativ 25 % din valoarea
producţiei industriale de prelucrare a cărnii. Ele se pot grupa în produse
comestibile, tehnice şi deşeuri, fără a se putea face o strictă delimitare între aceste
grupe.
Producţia de gunoi, variază în funcţie de vârstă, dezvoltarea corporală,
alimentaţia şi adăparea, starea de sănătate etc. Valorificarea dejecţiilor (fecale şi
urină) ca îngrăşământ natural, se poate face numai după o prealabilă fermentare,
în care scop se amenajează platforme (1,5 – 2 m2 /cap animal) sau bazine de
colectare.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

 Prezentaţi producţiile obţinute de la bovine şi factorii de influenţă

 Factorii genetici şi fiziologici care influenţează producţia de lapte
 Factorii de mediu care influenţează producţia de lapte
 Factorii genetici şi fiziologici care influenţează producţia de carne
 Factorii de mediu care influenţează producţia de carne

TEME
 Factorii care influenţează producţia individuală de lapte
 Factorii care influenţează producţia totală de lapte
 Factorii care influenţează producţia de lapte-marfă
 Factorii care influenţează producţia individuală de carne
 Factorii care influenţează producţia totală de carne

TITLURI DE REFERATE

 Producţia de lapte şi factorii care o influenţează

 Producţia de carne şi factorii care o influenţează

23
Maciuc Vasile

CAPITOLUL 3

COMPORTAMENTUL BOVINELOR

Comportamentul reprezintă reacţia adaptativă a organismului la mediul

abiotic şi biologic, respectiv la factorii climatici, de sol, de nutriţie, de mulgere, de
întreţinere sau faţă de animalele cu care vin în contact.

3.1. Comportamentul maternal şi perioada de creştere a viţelului

Pentru actul parturiţiei (fătării) când vaca se găseşte în grup pe păşune,
aceasta se separă de grup căutând un loc mai protejat iar dacă se află în
maternitate îşi alege o poziţie mai comodă. Fătarea debutează prin contracţii
ondulatorii ale uterului care determină deschiderea cervixului şi ieşirea pungilor
fetale din bazin. Acest proces durează circa 3-8 ore după care urmează stadiul de
expulzare a fătului (de la 20 minute până la 3-4 ore sau chiar mai mult).
Expulzarea fetusului se face în mod obişnuit şi cel mai frecvent în decubit
sternoabdominal, rar în decubit costoabdominal şi foarte rar în staţiune
patrupedală. După fătare, în funcţie de tehnologia practicată, vaca poate rămâne 4-
5 zile împreună cu viţelul.
Prin actul de lingere se realizează curăţirea viţelului de resturile
învelitorilor fetale şi de lichidul amniotic, se activează circulaţia periferică şi se
realizează o legătură olfactivă şi psihică (fig. 5). Actul de lingere durează 30-60
minute după care viţelul se poate ridica. Există şi vaci care nu-şi ling viţelul iar
ulterior nu-l acceptă la supt, situaţie mai frecvent întâlnită la vacile primipare.

Fig. 5 Actul de lingere al viţelului

24
 La circa 15-30 minute după fătare, viţelul face încercări de a se ridica în
poziţie patrupedală. Odată ce se ridică în picioare, viţelul se menţine oarecum
stabil 30 secunde până la un minut înainte de a face primii paşi. Actul de a sta în
staţiune patrupedală este învăţat în timp. Ajuns să stea în picioare el încearcă să
meargă, de obicei spre mama sa. La început, mişcarea este extrem de necontrolată
şi se poate sfârşi destul de repede cu o cădere, apoi viţelul se va strădui din nou să
se ridice în picioare şi să meargă, lucru pe care de asemenea îl învaţă în timp,
după mai multe încercări. După ce a reuşit să se ridice, stimulat de vacă sau ajutat
de om, încearcă imediat să găsească ugerul vacii pentru supt. În acest act
comportamental, viţelul este ajutat de vaca-mamă care îl dirijează cu capul spre
uger şi adoptă o poziţie cât mai favorabilă pentru supt.
După descoperirea ugerului de către viţel acesta adoptă o poziţie oblică în
sus a capului (reflex înnăscut) iar corpul este îndreptat în unghi spre abdomenul
vacii (fig. 6). Comportamentul de căutare este îngreunat de vacile cu uger mare şi
atârnând datorită faptului că viţeii nu pot apleca genetic mai jos capul.

Fig. 6 Poziţie oblică în sus a capului, la viţel

Începând cu ziua a IV-a – a V-a, viţelul reacţionează la chemările mamei

pe care o recunoaşte după muget, realizându-se astfel legătura acustică. Până la 8
zile se dezvoltă şi orientarea optică a viţelului, acesta observând mama până la o
distanţă de 50 m.
Când o vacă se găseşte în grup şi îşi pierde viţelul, aceasta caută să
stabilească controlul acustic, deplasându-se în cireadă şi controlând olfactiv alţi
viţei. Semnalul acustic este dat şi din partea viţelului.
Ordinea semnalelor de orientare prin care vaca îşi găseşte viţelul sunt:
semnal acustic (muget), semnal optic (se observă reciproc), semnal tactil (de
atingere) şi semnal olfactiv (de lingere).
Aceste elemente comportamentale ale viţelului (înnăscute) îngreunează
alăptarea artificială la găleată deoarece lipsesc stimulii, lipsesc reperele de
orientare (poziţia capului, poziţia ugerului) şi lipsesc mişcările de orientare a
vacii. Pentru aceasta, în cazul alăptării artificiale la găleată, vasele vor fi aşezate
pe suporţi la o înălţime convenabilă pentru supt fiind bine fixate pentru a nu se
răsturna atunci când sunt lovite cu capul de către viţel. Când se practică alăptarea
artificială viţelul consumă laptele mult mai repede (2-4 minute) şi apare

25
Maciuc Vasile

necesitatea satisfacerii cerinţelor de supt, datorită unui deficit de aproximativ 1000

mişcări de supt per tain. De aceea viţelul caută obiecte de înlocuire a suptului şi
astfel apare viciul suptului reciproc la viţei şi vaci. Prin suptul reciproc viţeii
înghit fire de păr care se adună în stomac şi determină tulbulări gastro-intestinale.
De aceea în practică este preferabilă alăptarea artificială la bidon, metodă care
înlătură parţial dezavantajele menţionate.
Comportamentul nutriţional la viţei apare atât în perioada de alăptare cât şi
în cea a furajării după înţărcare. Suptul are efect favorabil asupra producţiei de
lapte, iar afecţiunile mamare sunt mai reduse, deasemeni îmbolnăvirile gastro-
intestinale ale viţeilor se reduc. În timpul suptului poziţia viţelului este diferită de
a vacii, cu regiunea ano-genitală spre capul vacii pentru a efectua controlul
olfactoriu.
În primele zile frecvenţa suptului este de 6-8 ori pe zi, la sfârşitul primei
luni de 2 ori pe zi iar între 2-6 luni viţeii se separă pe grupe şi sunt admişi la supt
de 2 ori pe zi. Durata unui supt este de 10-12 minute în primele luni şi respectiv 7-
8 minute la 6 luni. Durata zilnică de supt este de 60 minute în primele luni şi de
30 minute în luna a VI-a.
Furajarea cu alte nutreţuri devine posibilă odată cu începerea rumegării.
Capacitatea de rumegare se instalează la 7 zile după fătare şi cel mai târziu la 21
zile. Aceasta este stimulată de administrarea timpurie a fibroaselor.
Hrănirea viţeilor cu fibroase şi concentrate la grajd durează o oră la vârsta
de 14 zile, 4 ore la vârsta de 4 luni şi 5 ore la vârsta de 6 luni. Când hrănirea are
loc prin păşunat durata zilnică este de 4-6 ore, cu 5-6 perioade diferenţiate în
funcţie de vârstă (4 ore la vârsta de 2 luni şi 6 ore la vârsta de 6 luni).
Viteza de consum a concentratelor este de 33-73 g/min. Aceste elemente
privind durata de consum a furajelor au un rol important la întocmirea
programului zilnic de lucru.
Comportamentul social la viţei este bine exprimat, viţeii manifestând
necesitatea contactului cu alţi indivizi şi au preferinţă de joc, cu elemente
agresive. Prin comportamentul explorativ îşi dezvoltă relaţiile cu alţi parteneri şi
cu mediul ambiant. De asemenea, viţeii au tendinţa de a se grupa, producându-se
o stratificare socială sau un anumit rang social.
Comportamentul de odihnă este influenţat de vârstă şi greutate, starea de
sănătate a organismului, mărimea boxei, structura pardoselii şi prezenţa
aşternutului. Durata medie de odihnă în 24 ore este de 18 ore la 14 zile, 14 ore la
40 zile şi 12 ore după această vârstă.

3.2. Comportamentul nutriţional al bovinelor

Acest comportament diferă în funcţie de sistemul de întreţinere practicat,
la păşune ori la grajd.
Nutriţia la păşune are în vedere următoarele elemente de comportament:
modul de prehensiune a ierbii, mişcările de înaintare şi durata de deplasare, timpul
de masticare şi rumegare, ritmul de păşunat.
Datorită particularităţilor anatomice ale ordinului Salenodontist din care
fac parte, caracterizat printre altele, prin lipsa incisivilor de pe maxilarul superior,
bovinele au un mod particular de a se comporta pe păşune, diferit de a altor
erbivore (Coman I. – 2000). Ele au limba protactilă, foarte mobilă şi aspră cu care
apucă fiecare smoc de iarbă, şi-l introduc printr-o mişcare rapidă în cavitatea
bucală, unde este presat pe placa dentară a boltei palatine şi este tăiat de incisivii
maxilarului inferior. Această tehnică de prehensiune nu permite bovinelor să
păşuneze iarba decât la înălţimea de aproximativ 5 cm deasupra solului. Taurinele
păşunează în poziţie ortostatică iar viţeii pentru scurt timp păşunează şi în decubit

26
(fig.7). Pentru a consuma plantele preferate, bovinele descriu cu capul la dreapta
şi la stânga, un arc de cerc de 60-80º.

Fig.7 Poziţia ortostatică la păşunat

Vacile păşunează timp de 4-10 ore/zi, în 12-17 reprize de rumegare. Viteza

medie de păşunat diferă şi este de 50-80 prehensiuni/minut fiind mai mare dacă
plantele se găsesc în stadiul tânăr de vegetaţie. Cantitatea de nutreţ verde
consumată reprezintă 8-12 % din greutatea corporală fiind influenţată de
cantitatea, calitatea nutreţului şi înălţimea plantelor. Taurinele adulte pot consuma
până la 95 kg masă verde pe zi.
Vaca parcurge 4-5 km/zi, iar durata efectivă de deplasare este de
aproximativ 2 ore. Atunci când păşunea este de calitate inferioară, mărimea
pasului creşte şi implicit distanţa parcursă care poate ajunge la 8 km/zi.
Fiecare bol alimentar ingurgitat în greutate medie de 5 grame este mastecat
de 2-3 ori apoi este deglutit iar ulterior intervine actul rumegării.
De obicei, vaca păşunează o suprafaţă egală cu de două ori lăţimea
corpului propriu. S-a constatat că există 4 perioade de păşunat în 24 ore,
diferenţiate prin intensitatea de păşunat. Prima perioadă este înainte de răsăritul
soarelui, a doua perioadă la mijlocul dinaintea amiezii (orele 900-1000), a treia
perioadă în prima parte a după amiezii, iar a patra perioadă înaintea întunecării.
Perioadele I şi IV sunt foarte intensive şi coincid cu timpul răcoros al zilei, iar în
lunile iulie-august putem avea o a cincea perioadă cu păşunatul pe timp de noapte,
până la orele 2400, timp de 90 minute.
Durata medie de păşunat este de 4-9 ore pe zi, cu 12-17 reprize de
rumegare.
În timpul păşunatului, bovinele încearcă să îndepărteze insectele mişcând
brusc capul sau coada. După ce s-au săturat încep să se igienizeze, lingându-şi
părţile corpului la care au acces; pe celelalte regiuni se igienizează reciproc. În
timpul deplasării pe păşune taurinele înaintează, cu capul puţin ridicat şi gâtul
întins. De asemenea, bovinele păşunează selectiv, folosind simţurile mirosului şi
gustului. Păşunatul selectiv este o însuşire ereditară. Bovinele evită iarba murdară
şi nu păşunează împrejurul locului unde se află bălegar.

27
Maciuc Vasile

Nutriţia în stabulaţie reduce timpul de furajare, în medie, la 5 ore pe zi,

faţă de nutriţia la păşune. Pentru animalele la îngrăşat timpul de furajare este de 3
ori/zi, când raţia este alcătuită din siloz şi concentrate iar când furajele se
prelucrează prin tocare, granulare, drojduire etc. timpul de furajare se reduce cu
30%. La întreţinerea legată, furajele sunt preferate în următoarea ordine:
concentrate, nutreţ verde, nutreţ însilozat, fânurile, grosierele. De asemenea, când
frontul de furajare este insuficient, apar conflicte ierarhice de dominanţă,
manifestări agonistice cu repercursiuni asupra producţiei de lapte şi sporului
mediu zilnic.
Durata medie de odihnă la vaci este de 8-10 ore/zi. Odihna are loc noaptea
în special şi reprezintă circa 70-80 % din durata totală.

3.3. Comportamentul dipsic

Ingestia de apă este controlată de senzaţia de sete şi stimuli exteroceptivi
sau vederea apei. În adăpare, limba joacă un rol pasiv deoarece gura vacii este
submersă (2-5 cm), suge apă activ iar nările nu intră nici o dată în apă (Coman I. –
2000).
Volumul de apă consumat de bovine este influenţat de numeroşi factori
cum ar fi: specia, rasa, vârsta, starea fiziologică, nivel productiv, cantitatea de
substanţă uscată ingerată, conţinutul în proteine şi sare al raţiei, sezonul
calendaristic, temperatura mediului ambiant, sistemul de adăpare, etc.
Neasigurarea unor cantităţi suficiente de apă produce tulburări de metabolism, se
reduce consumul voluntar de furaje, cu efecte negative asupra stării de sănătate şi
a indicilor productivi. Taurinele pot răbda de sete până la 36 ore iar când pierd
10% din apă, survine moartea.
Pe păşune vacile consumă cu aproximativ 55 % mai multă apă decât în
stabulaţie. În general, vaca bea apă spre amiază, târziu după amiază şi spre seară
unerori în timpul nopţii sau dimineaţa devreme. La întreţinerea în stabulaţie se
adapă de 5-10 ori pe zi iar la păşune de 5-7 ori pe zi, când sursa este aproape şi de
1-2 ori când sursa de adăpare este la 4-5 km.
Vacile preferă apa curată, puţin stătută, a cărei temperatură este de 9-10ºC.
Apa caldă nu este acceptată cu plăcere. Furajele uscate, cele cu conţinut bogat în
proteine şi cele sărate reclamă un consum mai mare de apă.
Taurinele trebuie să aibă acces permanent la apă întrucât producţia de lapte
creşte cu 10-15 % în cazul adăpării automate comparativ cu adăparea
restricţionată, o singură dată pe zi sau 3-5 litri de apă pentru fiecare litru de lapte
produs. În cazul unei producţii de lapte de 30 l/zi o vacă poate bea într-o zi caldă
de vară cantitatea de 90-100 l apă.

3.4. Comportamentul de rumegare

Rumegarea este actul fiziologic premergător digestiei propriu-zise care se
realizează de către microorganismele simbionte, precum şi de bacteriile
unicelulare care descompun celuloza. La nivelul rumenului organismele
microsimbionte se înmulţesc foarte mult, o vacă ajungând să digere 2-3 kg/zi
microorganisme prin care se asigură o parte însemnată a necesarului de proteină.
Viţeii nou născuţi nu rumegă, însă administrarea timpurie a fibroaselor
stimulează apariţia rumegării. Timpul de rumegare oscilează la animalele adulte
între 6 şi 11 ore respectiv între 5 şi 8 ore pe păşune.

28
 Fig. 8 Decubit sterno-costal pe păşune

Prin rumegare se aduc furajele din rumen în cavitatea bucală unde se

mărunţesc prin masticaţie şi apoi bolul alimentar este deglutit a doua oară.
Rumegarea se realizează în decubit sterno-costal în 80% din cazuri, poziţie în care
rumenul nu este stânjenit în funcţia digestivă (fig.8). Pentru fiecare bol alimentar
sunt necesare 50-60 mişcări de masticaţie, pauza dintre două boluri fiind de 3-5
secunde. Timpul de rumegare este împărţit pe parcursul celor 24 de ore în 15-20
reprize, respectiv 12-17 perioade, durata uneia fiind de aproximativ 30 minute, cu
limite între câteva minute şi câteva ore. Rumegarea începe de la 30 minute până la
o oră de la încetarea furajării şi respectă un ritm circadian, 2/3 din timpul de
rumegare realizându-se noaptea, în perioada odihnei.
Rumegarea este influenţată negativ de starea de călduri, de durere, de boli
ale aparatului digestiv, de timpul scurs înainte şi după fătare. Se consideră că doar
un animal sănătos şi relaxat rumegă. Rumegarea scăzută poate reflecta o boală sau
un stres, ca variind în funcţie de dietă.

3.5. Comportamentul de eliminare a fecalelor şi a urinei

Bovinele fac parte din grupa animalelor cu defecare difuză. În general
taurinele pot defeca în staţionare, deplasare şi în decubit.
Când animalul staţionează în poziţie patrupedală, el ia o poziţie
caracteristică, baza cozii se ridică şi se arcuieşte departe de corp, spatele este
curbat, picioarele din spate sunt mai depărtate şi plasate sub corp mai înainte, în
această poziţie posibilitatea de a se murdări este minimă (Ujică V. – 1997).
Animalele bolnave nu îşi arcuiesc spatele, şi-şi murdăresc astfel trenul posterior.
Frecvenţa defecărilor este de 12-18 ori în 24 de ore, numărul de defecări fiind mai
mare ziua decât noaptea, deoarece ziua vacile sunt deranjate prin programul de
lucru. Când bovinele se scoală din diferite motive, în general, ele la scurt timp
defecă.
Cantitatea de fecale eliminată zilnic de o bovină este de 30-45 kg,
respectiv 6-7 % din greutatea corporală, fiind influenţată şi de natura furajelor.

29
Maciuc Vasile

Urinarea are loc numai în staţionare, în poziţie ortostatică, foarte rar în

decubit. Poziţia animalului este cea de defecare, cu o arcuire mai mare a spatelui,
permiţând astfel o proiectare puternică a urinei pentru a nu murdări pielea.
O vacă sănătoasă urinează de 6-10 ori/zi, iar volumul total de urină este
cuprins între 15-25 litri în 24 ore, fiind corelată în principal de apa consumată.
Viţeii au frecvenţa urinărilor şi a defecărilor apropiată de cea a animalelor adulte,
respectiv 4-6 ori şi 8-12 ori în 24 ore la vârsta de 2-12 săpămâni.

3.6. Comportamentul de grup (social)

Bovinele au o viaţă socială intensă, ele preferă să trăiască în grup şi, prin
urmare, comportamentul lor individual este influenţat de comportamentul
celorlalte animale cu care vin în contact.
În cadrul comportamentului social se au în vedere următoarele aspecte:
comportamentul agonistic şi ierarhia de rang, consecinţele poziţiei de rang
ierarhic, comportamentul neagresiv, respectiv social şi poziţia omului.
Compartimetul agonistic şi ierarhia de rang se manifestă între membrii
grupului şi constă în lovire, luptă, adoptarea poziţiei de ameninţare, scoaterea unor
zgomote, acţiuni prin care animalul urmăreşte să-şi protejeze propriul teritoriu,
locul de odihnă, locul la jgheabul de furajare, adăpare sau intenţionează să obţină
un asemenea loc.
Termenul de „agonistic” provine de la cuvântul „agon” care înseamnă
luptă.
Lupta dintre doi indivizi ai grupului se realizează după tipare
comportamentale înăscute şi ritualizate, cuprinzând ameninţarea, lupta cu coarnele
şi urmărirea. Animalele se sprijină frontal cu coarnele cap la cap, apoi urmează un
duel de împungere iar cel care reuşeşte să împingă din loc adversarul câştigă lupta
şi ocupă un rang superior acestuia. Dacă animalul învins fuge, el poate fi urmărit
de adversar dar numai pe o distranţă scurtă. Urmărirea poate să şi lipsească. Lupta
durează obişnuit câteva minute, însă la taur, luptele sunt mai intense şi pot dura
mai mult timp (1-2 ore), la bivol chiar 3 ore. Urmărirea la taur durează, de
asemenea mai mult.
Într-un grup de animale, rangul social este determinat de mai mulţi factori:
greutatea corporală, prezenţa coarnelor şi vârsta animalului. Animalele mai în
vârstă şi cu forţă înving animalele tinere iar animalele nou introduse în grup ocupă
un rang ierarhic inferior. Aşadar, cunoaşterea comportamentului de grup trebuie
să stea la baza deciziilor pe care fermierul le hotărăşte în tehnologia de exploatare,
atunci când organizează grupele de bovine.
Ierarhia de rang social este influenţată şi de unele însuşiri psihice cum ar fi
temperamentul, agresivitatea şi experienţa de luptă. Literatura de specialitate arată
că relaţiile de dominare şi subordonare se stabilesc la 66 % dintre animale într-un
interval de circa 10 minute de la constituirea grupului iar la 94 % din perechile
angajate în dispută în decurs de o oră. De asemenea, disputele reprezintă
procentual 54,8 % loviri, 41,5 % ameninţări şi 3,7 % lupte.
Consecinţele poziţiei de rang ierahic sunt foarte evidente la întreţinerea
liberă şi mai puţin evidente la întreţinerea legată. Animalele situate în partea
superioară a ierarhiei (fig. 9) sunt avantajate faţă de celelalte, deoarece, timpul de
hrănire este mai îndelungat, consumul raţiei se face în linişte, animalele au
posibilitatea de a alege furajele şi locul de furajare la jgheab, ele stau mai mult în
decubit, aleg locurile de odihnă cele mai confortabile, se plimbă liber şi
nestingherite pe teritoriul grupului, manifestă adesea o comportare agresivă faţă
de celelalte animale. Având în vedere frecvenţa mare a disputelor în cadrul
grupului se vor analiza cauzele care determină aceste dispute şi anume: numărul

30
de animale pe unitate de suprafaţă, mărimea grupului, mărimea frontului de
furajare, accesul la adăpători etc.

Relaţia Relaţia liniar- Relaţia liniar- Relaţia liniar- Relaţie

liniară, triunghiulară, triunghiulară, triunghiulară, complexă

Fig. 9 Tipurile de ierarhie la taurine

(după G. Stanciu -1999)

De asemenea, reducerea disputelor are o influenţă pozitivă asupra indicilor

de producţie iar în acest sens este necesară o lotizare corespunzătoare a animalelor
în funcţie de rasă, sex, vârstă, stare fiziologică şi nivel productiv.
Comportamentul neagresiv dintre vaci se manifestă prin: mirosire, lins,
salt în poziţie cap la crupă şi comportamentul de joacă. Mirosirea şi lingerea
reciprocă constituie o exteriorizare a „simpatiei” şi, totodată vacile se igienizează
pe regiunile la care nu au acces singure.
Comportamentul de joacă se manifestă la toate categoriile de taurine dar
este mai frecvent la viţei.
Comportamentul social faţă de om este evident prin faptul că omul este
perceput de toate animalele ca individ dominant, cu o poziţie de rang superior.
Manifestările agresive faţă de om se pot observa la taurii de reproducţie, în special
când sunt liberi la păşune, la unele vaci în timpul hrănirii şi mulsului, la animalele
retive care au viciul de „a împunge”. Animalele agresive scot mugete, scormonesc
pământul cu membrele şi coarnele după care urmează atacul. De asemenea, un
comportament necorespunzător al omului poate determina reacţii agresive din
partea animalului şi apariţia unor vicii de comportament. Abordarea
corespunzătoare a animalelor poate avea un efect liniştitor asupra acestora.

3.7. Comportamentul în adăpost

Acest comportament diferă în general cu sistemul de întreţinere practicat,
respectiv cu întreţinerea legată sau liberă.
Activitatea principală a taurinelor în întreţinerea legată o constituie odihna
în decubit, când are loc şi actul rumegării, care este în general de 9-11 ore/zi.
Odihna se realizează în 8-14 perioade, numărul şi durata acestora fiind influenţate
de modul de organizare a muncii prin programul zilnic de activitate, dar şi de
masa corporală a vacilor. Respectarea programului zilnic de activitate duce la
creşterea numărului perioadelor de odihnă şi a duratei acestora.
Durata odihnei la vaci este influenţată şi de confortul oferit prin tipul de
aşternut sau pardoseală. Insuficienţa paielor ca aşternut sau folosirea altor
materiale (talaş, rumeguş, perlit) respectiv pardoseala din grătar, reduce durata
odihnei care este în corelaţie cu rumegarea şi metabolismul furajelor şi astfel duce
la diminuarea producţiei de lapte.

31
Maciuc Vasile

Viteza de consum a furajelor variază în funcţie de natura acestora şi modul

lor de preparare. Astfel, nutreţurile fibroase au o viteză de consum redusă (15-25
minute pentru un kg) comparativ cu furajele suculente la care viteza de consum
variază între 2-6 kg pe minut.
Viteza de consum a concentratelor este aproape dublă în cazul
concentratelor umectate sau granulate, comparativ cu administrarea lor sub formă
măcinată şi uscată.
De asemenea, viteza de consum a concentratelor este de 5-10 ori mai mare
decât a furajelor de volum fiind influenţată de conţinutul în substanţă uscată. Mai
sunt şi alţi factori care pot influenţa viteza de consum a furajelor şi anume: rasa,
durata accesului vacilor la furaje şi conţinutul în celuloză a raţiei.
Intreţinerea nelegată a animalelor are loc în grupuri relativ mari, pe spaţii
reduse, motiv pentru care trebuie să li se acorde o tot mai mare atenţie individuală
în procesul de exploatare. Soluţiile constructive cunosc o mare diversitate în
privinţa tipului de adăpost, capacitatea acestuia şi amenajările interioare. Ca atare,
modificările de comportament, în funcţie de confortul oferit, exprimă măsura în
care tehnologia de întreţinere aplicată corespunde cerinţelor animalului.

Fig. 10 Aspecte privind odihna vacilor

Durata de odihnă, care este activitatea principală a vacilor, depinde în

mare măsură de confortul oferit. S-a constatat că vacile întreţinute în adăpost cu
spaţiu individualizat de odihnă (fig. 10), se odihnesc între 6 şi 8,5 ore, comparativ
cu alte studii care au remarcat o durată mai mare a timpului de odihnă în decubit,
cuprinsă între 9,5 şi 10,5 ore. De asemenea, pardoseala influenţează durata
odihnei şi indirect, starea de sănătate şi producţiile animalului. Vacile evită să se
culce pe un aşternut a cărei umiditate este ridicată şi care are o conductibilitate
termică mare.
Având în vedere comportamentul ierarhic al vacilor s-a demonstrat că
durata de odihnă este mai scurtă în cazul întreţinerii nelegate cu spaţiu comun de
odihnă, ca urmare a faptului că vacile de rang superior alungă din spaţiile
confortabile pe cele de rang inferior. Incidenţa mastitei şi a diferitelor leziuni sunt
mai reduse cu circa 50 % în întreţinerea cu paturi de odihnă individualizate. De
menţionat faptul că la întreţinerea în cuşete de odihnă tipul de aşternut are
importanţă mai mică, ceea ce nu este valabil în cazul întreţinerii cu spaţiu comun
de odihnă când cele mai bune rezultate se obţin la aşternutul permanent de paie.
In adăposturile cu spaţiu individualizat de odihnă se recomandă asigurarea
unei cuşete pentru fiecare animal. La întreţinerea nelegată cu spaţiu comun de

32
odihnă apar modificări comportamentale importante prin reducerea suprafeţei
destinate pe animal. Atunci când suprafaţa optimă de întreţinere este mai mică,
timpul de odihnă se reduce şi influenţează nemijlocit asupra producţiilor
animalului.
Durata consumului raţiei în întreţinerea nelegată este, în general, mai
redusă decât în întreţinerea legată, reprezentând 12-24 % din 24 ore, variind în
funcţie de mărimea frontului de furajare, locul animalului în ierarhia de grup,
structura raţiei.
Apa este consumată de 3-5 ori pe zi, mai ales dimineaţa şi după-amiaza. Pe
timp de noapte, de regulă, taurinele nu beau apă. Numărul de defecări şi urinări nu
diferă de situaţia în care vacile sunt întreţinute legat.

3.8. Comportamentul sexual

Instinctul sexual se instalează la vârsta de 7-12 luni şi este unul din
principalele manifestări comportamentale ale bovinelor. El se manifestă cu
intensitate diferită la vaci şi la tauri şi apare mai repede la taurinele domestice
decât la cele sălbatice lucru ce se explică prin domesticire, selecţie şi condiţii mai
bune de furajare (Ujică V. – 1997).
Comportamentul sexual la vacă se manifestă prin apariţia periodică a
căldurilor. Anotimpul influenţează ciclul de călduri şi anume: primăvara timpuriu
este incomplet exprimat şi de scurtă durată; vara şi toamna sunt bine exprimate,
evidente şi cu durată normală; iarna căldurile se manifestă mai slab şi neregulat.
Durata ciclului sexual la vacă este în medie de 21 de zile, cu variaţii între 18-24
zile, la primipare ciclul sexual este mai scăzut, cu una două zile comparativ cu
vacile adulte, de obicei de 20 de zile. Aceste elemente au importanţă în
descoperirea corectă a vacilor în călduri.
Cele patru stadii ale ciclului sexual la vacă sunt: proestrul (stadiul
premergător), estrul (călduri propriu-zise), metestrul (stadiul de stingere a
căldurilor), diestrul (de linişte totală a manifestărilor sexuale). În timpul ciclului
sexual, vacile au un comportament caracteristic numai în perioada de estru
(călduri – fig. 11) care nu este manifestat însă la toate vacile la fel. Fiecare fază
are anumite caracteristici iar durata este următoarea: proestrul 2-4 zile, estrul 12-
26 ore, metestrul 8 zile şi diestrul 8 zile. În cursul unei perioade de călduri vaca
acceptă taurul de aproximativ 5 ori. După actul montei vaca are un comportament
caracteristic, devine liniştită, îşi consumă raţia, iar compoziţia laptelui revine la
cea normală.

Fig. 11 Comportamentul vacilor în perioada de estru

33
Maciuc Vasile

Comportamentul sexual la taur este influenţat de o serie de stimuli

olfactivi, optici, acustici şi tactili.
Mirosul joacă un rol însemnat în descoperirea vacilor în călduri. Uneori
taurii pot descoperi vacile şi cu 2-3 zile înaintea manifestărilor vizibile a
căldurilor. În acest scop taurul execută un control olfactiv al organelor genitale
femele şi a urinei şi manifestă un comportament particular „rictusul buzei
superioare” sau rânjet. Prin această mişcare urina ajunge probabil în contact cu
organul lui Iacobson sau vomero-nazal care este situat în interiorul boltei palatine.
Acest organ conţine receptori pentru hormonii sexuali, a căror concentraţie pe
parcursul ciclului sexual ating valori mai ridicate în faza de estru atât în urină cât
şi în mucusul de călduri (Ujică V. – 1997).
Următorii stimuli care acţionează sunt cei tactili şi termici, astfel încât
după efectuarea saltului cu îmbrăţişarea şi intromisiunea penisului se produce
declanşarea reflexă a ejaculării. Referitor la stimulii tactili trebuie amintită şi
importanţa zonelor reflexogene cutanate localizate în pielea regiunii lombosacrale
şi abdominale inferioare.
Taurul are ca singure preocupări consumul de furaje şi împerecherea.
Aşadar, pe păşune, comportamentul sexual al taurului constă în căutarea vacilor în
călduri, controlul reacţiei de acceptare şi actul copulator.
Căutarea vacilor în călduri se realizează olfactoriu iar dacă descoperă o
vacă receptivă, o curtează, dar foarte puţin, maxim câteva minute. Taurul nu poate
deosebi faza de proestru sau estru.
Controlul reacţiei de acceptare se realizează prin intenţia de salt la care
femelele reacţionează diferit în funcţie de stadiul ciclului sexual. Dacă vaca
manifestă dorinţa de împerechere are loc foarte repede monta. În acest moment
are loc intromisiunea penisului în vagin şi datorită stimulilor termici şi tactili de la
acest nivel se produce ejacularea, după care taurul părăseşte femela. Starea de
întreţinere, vârsta şi rasa influenţează potenţa sexuală .
Pe păşune, taurii efectuează zilnic 6-16 monte. Taurii tineri pot fi
determinaţi mai uşor să efectueze saltul.

34
 ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

 Descrieţi tipurile de comportament la bovine

 Comportamentul maternal şi perioada de creştere a viţelului
 Comportamentul nutriţional al bovinelor
 Comportamentul dipsic
 Comportamentul de rumegare
 Comportamentul de eliminare a fecalelor şi a urinei
 Comportamentul de grup (social)
 Comportamentul în adăpost
 Comportamentul sexual

TEME
 Importanţa cunoaşterii comportamentului bovinelor în perfectarea
tehnologiilor de exploatare

TITLURI DE REFERATE
 Comportamentul bovinelor

35
Maciuc Vasile

CAPITOLUL 4

RASELE DE TAURINE

Influenţa condiţiilor de mediu precum şi intervenţia crescătorilor prin

selecţie, potrivirea perechilor şi creşterea dirijată a tineretului a determinat
diferenţierea populaţiilor de taurine încât s-a simţit nevoia unei sistematizări a
raselor şi varietăţilor existente, trecându-se la clasificarea lor după diverse criterii.

4.1. Clasificarea raselor de taurine

Rasele de taurine existente (peste 1000) au impus prezentarea lor
sistematizată pe baza unor criterii. Avându-se în vedere multitudinea de criterii
care stau la baza clasificării raselor de taurine, considerăm adecvate şi importante
următoarele: ţara de formare, origine, zonă geografică, dezvoltarea corporală,
culoare, aptitudinea productivă, gradul de ameliorare şi importanţa economică.
 Ţara de formare după care rasele se clasifică în rase autohtone (Sura de
stepă, Bălţată românească etc.) şi rase importate (Friză, Simmental etc.);
 Origine; rasele pot fi împărţite în rase de tip primigen (Sură de stepă) şi
rase de tip brachycer (Mocăniţa, Schwyz etc.);
 Zonă geografică; întânim rase de şes (Sură de stepă, Friză etc.), rase de
munte (Mocăniţa, Grigio Alpina, Abondance, Herens etc.).
 Dezvoltare corporală; rasele pot fi împărţite în rase hipermetrice
(Chianina, Charolaise, Simmental etc.), eumetrice (Friză, Brună, Pinzgau etc.) şi
hipometrice (Jersey, Mocăniţa, Highland etc.).
 Culoare, întâlnim rase roşii (Roşia daneză, Angler etc.), galbene (Blonde
d'Aquitaine şi diverşi metişi), brune (Schwyz, Brună americană etc.), negre
(Aberdeen Angus), bălţate cu negru (Friză, Bălţată cu negru românească etc.),
bălţate cu roşu (Ayrshire, Fleckvieh, Pinzgau etc.) şi bălţate cu galben
(Simmental, Bălţată românească etc.).
 Aptitudinea productivă; este frecvent întâlnită în practică întrucât
evidenţiază tipul de producţie al rasei. Aşadar, întânim rase de lapte (Holstein,
Jersey, Roşie daneză etc.), rase mixte (Simmental, Schwyz etc.) şi rase de carne
(Hereford, Charolaise, Santa Gertruda etc.).
 Gradul de ameliorare; scoate în evidenţă intensitatea muncii de selecţie şi
ameliorare în vederea îmbunătăţirii acestora. Astfel, rasele pot fi împărţite în
neameliorate (Sura de stepă, Mocăniţa) şi ameliorate (Friză, Brună, Bălţată
românească etc.).
 Importanţa economică; avem rase recunoscute internaţional pentru
importanţa lor (Friză, Simmental, Schwyz, Charolaise etc.) şi rase cu importanţă
locală (Roşie dobrogeană, Pinzgau de Transilvania etc.).
Având în vedere scopul urmărit la popularea fermei, se va decide asupra
materialului biologic corespunzător. Pentru o mai bună cunoaştere a raselor,
acestea vor fi prezentate în continuare, astfel: rase locale neameliorate, rase
specializate pentru lapte, rase mixte, rase specializate pentru carne şi rase de
munte europene.

36
 4.2. Evoluţia structurii de rasă la taurine
Ca urmare a activităţii susţinute de însămânţări artificiale, control oficial
de producţie şi selecţie al populaţiilor de taurine din România, structura de rasă a
efectivului a cunoscut o dinamică favorabilă raselor ameliorate în concordanţă cu
obiectivele ameliorării.
Luând ca repere câteva momente reprezentative din evoluţia efectivului de
taurine din ţara noastră se poate constata că la recensământul din 1955 aproape
jumătate (47 %) din efectivul de taurine aparţinea rasei Sură de stepă, 32 % rasei
Bălţată românească, câte 6 % reprezentau rasele Brună şi Roşie dobrogeană iar
rasa Pinzgau reprezenta 9 %. Astăzi, după 50 de ani, au rămas patru rase de bază:
Bălţată românească – 37 %, Brună – 26 %, Bălţată cu negru românească – 35 % şi
Pinzgau – 2 %.
Primele trei rase sunt populaţii cu status normal, în timp ce efectivul de
Pinzgau, conform clasificărilor FAO, a intrat în categoria populaţiilor vulnerabile,
datorită reducerii numerice anuale continue. Pentru rasa Pinzgau, FAO (2003) a
iniţiat o „strategie pentru conservarea activă”, acţiune în care sunt implicate
Austria, Slovacia şi România. De notat că în proporţiile celor patru rase de bază
(BR, B, BNR, PT) se includ şi metişii respectivi.

4.3. Rase locale neameliorate

4.3.1. Rasa Sură de stepă

Este o rasă neameliorată care provine din forma de origine Bos taurus
primigenius (fig.12). Formarea rasei este în strânsă legătură cu mediul natural, la
care crescătorul a contribuit foarte puţin.
La noi în ţară, până spre jumătatea secolului trecut, rasa a fost
preponderentă pentru ca ulterior ponderea ei să înregistreze un declin pronunţat.
În prezent, se găseşte sub formă de metişi cu un grad diferit de absorbţie, sporadic
în Delta Dunării, Moldova, un efectiv compact de 35 capete la SCPCB Dancu
judeţul Iaşi şi la SC. Trei Brazi judeţul Neamţ. Se cunosc mai multe varietăţi, care
au primit denumirea după numele zonei de formare: moldovenească,
transilvăneană, ialomiţeană şi dobrogeană. Varietatea transilvăneană se
caracterizează din punct de vedere morfologic prin dezvoltare corporală mare,
urmată de varietatea moldovenească care se situează între taurinele de mărime
mijlocie, având în trecut şi cea mai mare răspândire în zona Moldovei.

Fig. 12 Rasa Sură de stepă

37
Maciuc Vasile

Taurinele din rasa Sură de stepă aparţin tipului morfologic de tracţiune şi

au o dezvoltare corporală variabilă, în funcţie de varietate respectiv 118-134 cm
talia la vaci şi 250-500 kg greutatea corporală. Formatul corporal este
dreptunghiular (120-125 %), masivitate redusă, profiluri longilinii şi făptură
zveltă. Are capul mare cu regiunea feţei alungită (indicele cefalic de 33,3 %) şi
profil fronto-nazal drept. Coarnele sunt lungi (40-75 cm), groase (perimetrul la
bază 12-20 cm), în formă de liră, culoarea închisă spre negru la vârf şi alb murdar
spre bază.
Gâtul este lung şi slab îmbrăcat în muşchi, relativ bine prins de trunchi şi
cu salbă dezvoltată.
Trunchiul este scurt, îngust, cu trenul anterior dezvoltat, linia superioară
sinuoasă şi oblică antero-posterior, grebănul este bine evidenţiat, spinarea şi şalele
lungi, crupa lungă, strâmtă şi ascuţită în partea posterioară, iar şoldurile
evidenţiate. Pieptul este relativ bine dezvoltat însă cu lărgimea şi adâncimea
toracelui mică. Abdomenul voluminos şi un uger slab dezvoltat şi păros.
Membrele sunt lungi şi puternice, cu ongloane dure, rezistente şi de culoare
neagră. Pielea este groasă şi greu detaşabilă, părul abundent şi culoarea robei sură
(cenuşie) cu diferite nuanţe. Tineretul până la vârsta de 2-3 luni are o culoare
galben-roşcată. Rasa are constituţie robustă, uşor grosolană compactă şi un
temperament vioi.
Are aptitudini universale – tracţiune, lapte-carne. Durata lactaţiei este
scurtă (7-8 luni), producţia de lapte variabilă 800-1500 kg lapte iar în condiţii
bune de exploatare realizează şi 2500 kg lapte, cu 4,1-4,6 % grăsime şi 65-90 kg
grăsime totală. Ultimele cercetări efectuate de V. Maciuc, V. Ujică, M. Pântea şi
col. pe efectivul existent la SCPCB Dancu, Iaşi (2004) au evidenţiat valori medii
între 1284,82 kg lapte în lactaţia I-a şi 2479,71 kg în lactaţia a III-a cu 3,95-4,1 %
grăsime.
În primele trei lactaţii producţia de lapte descrie o curbă ascendentă,
sporul de producţie în lactaţia a II-a fiind de 53,96 % iar în lactaţia a III-a de
107,54 % comparativ cu lactaţia I-a.
Vârsta medie la prima fătare a fost de 39,03 luni, cu limite între 22 şi 58
luni iar durata gestaţiei de 280 zile, ceva mai scurtă decât la rasele de lapte.
Producţia de carne este relativ mică de 500 g/zi, carcase reduse şi un
randament la sacrificare scăzut 45-50 %. Consumul specific de hrană este mare de
1,8 UNL/kg lapte şi peste 11 UNC/kg spor.
Longevitatea rasei Sură de stepă este ridicată, vacile fiind exploatate
până la vârsta de 12-14 ani şi chiar mai mult.
Rasa Sură de stepă este pe cale de dispariţie sub formă pură, motiv
pentru care se impune conservarea fondului genetic al rasei datorită rezistenţei la
boli şi intemperii.

4.4. Rase specializate pentru lapte

4.4.1. Rasa Friză olandeză

Aşezarea geografică avantajoasă a Olandei, prezenţa căilor maritime,
legăturile comerciale şi cerinţele în brânzeturi şi unt au contribuit la dezvoltarea
creşterii taurinelor în această ţară. Nu în ultimul rând, o contribuţie decisivă au
avut şi condiţiile climatice favorabile – climat blând, cantităţi mari de precipitaţii
atmosferice, perioada de iarnă scurtă şi suprafeţele mari de păşune.
Este o rasă veche, formată în Delta Rhinului odată cu staţionarea
triburilor germane care au adus cu ele vite originare de pe ţărmul Mării Nordului.
S-a format prin încrucişarea taurinelor mici brahicere cu taurine mari de tip

38
primigenius. Materialul biologic a fost selecţionat în secolul al XVIII-lea după
culoare şi au rezultat trei varietăţi: neagră cu capul alb, bălţată roşu cu alb (MRI)
şi bălţată negru cu alb. Un alt factor esenţial în formarea rasei l-a avut creşterea
tineretului pe păşune şi intervenţia ştiinţifică a omului în selecţie. Herdbook-ul a
fost deschis în anul 1874, respectiv în anul 1882 s-au înfiinţat registrele
genealogice separate pentru cele trei varietăţi de culoare iar în anul 1899 s-a
introdus controlul producţiei de lapte.
Rasa s-a răspândit în Olanda (fig.13) dar mai ales în zona de câmpie din
provincia Frizia, reprezentată de populaţia Bălţată negru cu alb, în zonele din est
şi sud-est pe văile râurilor Meusse – Rhin – Issel, Bălţată roşu cu alb (MRI) şi
neagră cu cap alb (Gröningen), răspândită în zona de nord, în jurul oraşului cu
acelaşi nume şi în vestul oraşelor Utrecht şi Amsterdam. În Olanda, efectivul de
Friză este de cca. 1.700.000 capete din care 1.300.000 capete sunt cuprinse în
controlul oficial al producţiei.

Fig .13 Rasa Friză olandeză

Datorită însuşirilor valoroase de producţie şi a capacităţii apreciabile de
adaptare, rasa s-a răspândit în întreaga lume. Efective numeroase se întâlnesc în
Anglia, Germania, Danemarca, Franţa, Italia, Suedia, Polonia, America etc.
În ţara noastră rasa a fost importată masiv începând cu anul 1960 din
diferite ţări – Danemarca, Olanda, Anglia, Germania, Canada, Polonia şi s-a
folosit la formarea rasei Bălţată cu negru românească, respectiv la ameliorarea
populaţiilor autohtone.
Aspectul exterior este armonios, cu o dezvoltare corporală eumetrică
spre mare, talia la vaci fiind în medie de 135 cm, iar greutatea corporală de
650 kg. Conformaţia corporală este caracteristică raselor de lapte. Are capul fin,
relativ larg, faţa lungă şi îngustă, cu orbite proeminente, ochi mari şi expresivi,
gâtul relativ lung şi subţire iar salba puţin dezvoltată. Trunchiul este trapezoidal,
cu linia superioară dreaptă, crupa lungă, largă şi orizontală, toracele profund şi
adânc, abdomenul spaţios şi bine dezvoltat. Ugerul este voluminos, cu baza largă,
corect prins şi glandular, cu arborizaţie vasculară evidentă extinsă abdominal şi cu
mameloane normale. Membrele sunt uscăţive, potrivite ca lungime, puternice şi cu
aplomburi, în general, corecte.

39
Maciuc Vasile

Pielea este elastică, formând numeroase pliuri iar părul este scurt, neted
şi lucios. Temperamentul este vioi iar constituţia fin-robustă. Culoarea robei este
bălţată negru cu alb iar desenul bălţăturii nu este un caracter de rasă.
Rasa manifestă aptitudini remarcabile pentru producţia de lapte,
menţinându-şi în oarecare măsură şi aptitudinile pentru producţia de carne.
Nivelul productiv al rasei este de peste 8400 kg, cu producţii individuale
frecvente, la vacile adulte, de 9000-12000 kg lapte.
Din anul 1905 şi până în prezent, conţinutul de grăsime a crescut de la
3,17 la 4,4 %. Are aptitudini foarte bune pentru mulsul mecanic cu viteza de
eliberare a laptelui de 2,5-2,6 kg/min, simetria funcţională 45-46 % şi consumă
sub 0,96 UNL/kg lapte. Lactaţia I-a reprezintă 80 % din lactaţia maximă, care este
atinsă la a II-a respectiv a III-a lactaţie.
În producţia de carne se comportă bine. Tineretul îngrăşat în sistem
intensiv realizează sporuri medii zilnice de circa 900 g, cu un consum de 6,71
UNC/kg spor iar la vârsta de 16 luni atinge greutatea de 480 kg. Randamentul la
sacrificare este de 54-55 % cu o pondere bună a cărnii în carcasă.
Longevitatea productivă este redusă, durata medie de exploatare fiind de
3-4 lactaţii iar vârsta la prima fătare este de 26-28 luni, foarte frecvent 24 de luni.
O importanţă deosebită în perfecţionarea rasei au avut animalele din linia
taurului Adema 197 recunoscută pentru conţinutul ridicat de grăsime. De aici au
rezultat alte linii valoroase Anas Adema 30587, Hilteis Adema 37910, Rudolf
Iana 34558, Rutie Aduarda 91646 etc. Taurii cei mai valoroşi ai rasei sunt:
Skalsumer Sunny Boy cu 2.100.000 doze vândute, Tops Monitor cu 850.000 doze
vândute, Delta Cleitus Sabot cu 825.000 doze vândute, F16 cu 750.000 doze
vândute, Eastland Cash şi Etazon Celsius cu 700.000 doze vândute, Ereebrook
Sexobion Amos cu 625.000 doze vândute ş.a. De asemenea, sunt peste 1700 de
vaci care au realizat pe durata de exploatare mai mult de 100.000 kg lapte iar din
punct de vedere morfologic vaca Puk 51 a acumulat pentru uger 96 puncte,
membre şi ongloane 91 puncte iar nota sintetică Ex. 94 puncte.
Rasa Friză olandeză este pretenţioasă la condiţiile de exploatare şi
necesită o raţie echilibrată, cu nutreţuri de volum de calitate bună şi concentrate
bogate în proteine. Condiţiile necorespunzătoare de exploatare determină o
imediată scădere a producţiei de lapte.
De menţionat faptul că rasa a participat direct sau indirect la formarea a
peste 40 de rase, cu genofondul mai mult sau mai puţin specific.

4.4.2. Rasa Bălţată roşu cu alb olandeză

A rezultat din veghea rasă olandeză care a fost ameliorată o lungă
perioadă de timp în direcţia producţiei mixte, acordându-se o pondere mai mare
caracterelor pentru carne. Rasa este cunoscută sub numele de M.R.I. (fig. 14)
datorită zonei de creştere situată pe văile râurilor Meusse, Rhin şi Issel şi
reprezintă 29 % din efectivul acestei ţări. Din Olanda, rasa s-a răspândit în
Germania, unde se creşte în număr mare şi alte ţări din Europa.
Rasa are o talie la vaci de 136 cm iar greutatea corporală de 700 kg, este
mai masivă şi cu musculatura dezvoltată în comparaţie cu rasa Bălţată negru cu
alb. Conformaţia corporală se apropie de un tip mixt dar cu însuşiri evidente
pentru producţia de lapte. Capul este de mărime mijlocie, gâtul potrivit de lung,
trunchiul mai larg şi mai adânc cu musculatură dezvoltată pe faţa superioară şi cea
a trenului posterior, unde se remarcă dezvoltarea coapsei şi a fesei. Membrele sunt
potrivit de lungi, puternice cu aplomburi corecte. Ugerul are o dezvoltare bună,
foarte bine ataşat, simetric şi cu ţesut glandular abundent. Culoarea robei este
bălţată roşu cu alb, fără un desen caracteristic.

40
 Aptitudinile rasei pentru producţia de lapte s-au îmbunătăţit foarte mult
în urma încrucişărilor acesteia cu rasa Red Holstein. Astfel, în anul 1995
producţia medie de lapte a fost de 6640 kg cu 4,4 % grăsime şi 3,5 % proteină
pentru ca în prezent să depăşească 7400 kg cu 4,45 % grăsime şi 3,55 % proteină.
De asemenea, are aptitudini bune şi pentru carne. Tineretul supus îngrăşării
realizează sporuri medii zilnice de 1000 g iar randamentul la sacrificare, în medie,
de 56 %.

Fig. 14 Rasa Bălţată roşu cu alb olandeză

În comparaţie cu rasa Bălţată negru cu alb, se remarcă prin precocitate

mai mare la îngrăşare şi o carne de calitate mai bună.
Rasa are remarcabile însuşiri morfoproductive şi se foloseşte cu succes
la ameliorarea raselor de tip Simmental.

4.4.3. Rasa Holstein-Friză

Are la origine vechea rasă Olandeză care a fost adusă de colonişti încă
din anul 1625 şi în mod foarte intens s-a importat între anii 1852-1905. În această
perioadă au fost importate aproximativ 7760 vaci olandeze, juninci şi tauri,
inclusiv câteva zeci de taurine din Germania. De asemenea, în anul 1870 este
înfiinţată Asociaţia crescătorilor de animale Bălţată cu negru iar în anul 1877 a
fost înfiinţată Asociaţia crescătorilor de animale frize-olandeze. Ulterior în anul
1885, cele două asociaţii au fuzionat şi se înfiinţează Herdbook-ul rasei.
Performanţele productive ale rasei Holstein sunt rezultatul orientării selecţiei timp
de peste 70 de ani spre producţia de lapte.
S.U.A. reprezintă cel mai important pol genetic al acestei rase, cu un
efectiv de peste 9,5 milioane capete iar ca pondere deţine 80 % din taurinele
specializate pentru lapte. Este răspândită în multe state din S.U.A. – Minnesoto,
Iowa, Ohio, New-York, Pennsylvania, Massachusetts, Wisconsin, California etc.
Mari concentrări de efective sunt în jurul oraşelor Chicago şi Los Angeles. În
prezent sunt tendinţe de extindere a creşterii rasei şi în zona de sud – Arizona,
Texas, New Mexico etc.
Rasa Holstein (fig. 15) se caracterizează prin tip morfologic de lapte, cu
dezvoltare hipermetrică, talia la vaci de 138 cm, greutatea corporală 700 kg, la
tauri talia de 150 cm iar greutatea corporală de 1000 kg. Vacile adulte pot atinge
greutatea corporală de 900-1000 kg iar taurii de 1150-1250 kg, respectiv talia de
140-144 cm la vaci şi 158-160 cm la tauri. La naştere, masculii au greutatea de
44 kg iar viţelele de 38-40 kg.

41
Maciuc Vasile

Capul este fin, expresiv, gâtul subţire cu salbă slab dezvoltată, trunchiul
este în formă de trapez, cu linia superioară dreaptă, crupa lungă şi largă, toracele
adânc, abdomenul mare, aparatul digestiv bine dezvoltat, ugerul voluminos, bine
prins, simetric şi glandular, cu mameloane normale şi arborizaţii venoase bine
evidenţiate. Membrele sunt relativ lungi, uscăţive şi foarte rezistente. Culoarea
robei poate fi bălţată negru cu alb sau alb cu negru, prezentând în general pe cap o
brezătură. Constituţia acestei rase este fină, caracter docil, temperament vioi,
precocitate pronunţată şi o bună capacitate de valorificare a hranei.

Fig. 15 Rasa Holstein-Friză

Producţia de lapte este imbatabilă realizând peste 9700 kg lapte pe

lactaţie cu 3,8 – 3,9 % grăsime şi 3,30 % proteină, frecvent existând vaci care
depăşesc 12.500 kg lapte pe lactaţie.
Are aptitudini remarcabile pentru mulsul mecanic cu o viteză de
eliberare a laptelui de 2,7 kg/min iar cea maximă de 3,5 kg/min şi indicele mamar
de 48 %.
Rasa poate realiza producţii de peste 34.000 kg lapte pe lactaţie şi
1100 kg grăsime, ceea ce reprezintă o premieră absolută în filiera laptelui. Nu în
ultimul rând, deţine recordul în producţia medie zilnică de 125 kg lapte. În anul
2005 au fost nominalizate câteva vaci recordiste şi anume: Budion Redmarker Ex-
94 care a realizat în 365 zile 17.709 kg lapte cu 4,5 % grăsime, 791 kg grăsime,
2,8 % proteină şi 503 kg proteină, vaca Scientific, Debutante Rae RC-92 a realizat
pe 365 zile 14.937 kg lapte, 4,4 % grăsime, 653 kg grăsime, 3,4 % proteină şi
513 kg proteină şi vaca Ocean-View Storm Dacca-Tw Ex-93 cu 14.769 kg lapte,
3,9% grăsime, 574 kg grăsime, 3,3 % proteină, 488 kg proteină. Dintre cele mai
bune ferme cu vaci Holstein nominalizate în SUA pe 2004 menţionăm: Ferma
Elm Park cu 60 de vaci şi o producţie de 13.835 kg lapte, 3,73 % grăsime şi
3,36% proteină, Ferma Jerland Holstein cu 100 de vaci şi o producţie de
12.247 kg lapte, 3,8 % grăsime, 3,1 % proteină şi Ferma Regancrest cu 540 vaci şi
o producţie de 11.149 kg lapte, 4,00 % grăsime şi 3,1 % proteină.
În producţia de carne se comportă mai slab decât Friza europeană, cu
excepţia carcaselor care sunt mai mari. La tineretul îngrăşat sporul mediu zilnic
este de 800-900 g iar randamentul la sacrificare de 53-54 %.
În cadrul rasei există familii deosebit de valoroase. Familia Mendy a
produs 70 de tauri de mare valoare genetică. De ameliorarea rasei se ocupă două

42
societăţi private – A.B.C. şi Letmark, care sunt dispersate pe tot teritoriul SUA. În
SUA, anual sunt testaţi peste 1500 de tăuraşi. De menţionat, taurii de mare valoare
genetică – Apple Elevation, Tonima Secret, Aeroline, Aerostar, Lider ş.a. precum
şi linii genetice valoroase – Hanover, Inspiration, Inhauser, Arlinda, Invariant,
Southwind BePP of Bor-Lee cu 1.208.800 doze vândute.
Rasa Holstein-Friză este considerată rezervorul mondial de gene pentru
ameliorarea producţiei de lapte. Încă din anul 1960 s-a folosit la ameliorarea
raselor de tip Friză de Europa şi extraeuropene. De asemenea, a participat la
formarea şi ameliorarea raselor prin încrucişări de absorbţie şi infuzie. Este
răspândită pe toate continentele – America, Asia, Africa, Australia şi Europa.

4.4.4. Rasa Red Holstein

Este originară din S.U.A. şi a fost izolată din Black Holstein care posedă
o genă recesivă pentru culoarea roşie (fig. 16). În anul 1946, crescătorul Larry
Moore a reţinut şi selecţionat viţele bălţate cu roşu, practicând creşterea în rasă
curată timp de 25 de ani şi punând astfel bazele primei cirezi Red Holstein.
Fondatorul rasei, taurul ABC Reflection Sovereing, născut în Ferma
ABC din Ontorio (Canada), avea culoarea bălţată roşu cu alb şi o origine
excelentă. Acest taur a lăsat fii celebri între care: Rosafe Citation R, Larry Moore
Jack Red, Larry Moore Sir Roeland Red, Topper Red ş.a. Taurul Topper Red,
născut în octombrie 1967, avea talia de 175 cm şi greutatea corporală de 1318 kg,
cu 163.000 doze de material seminal produse şi exportate în multe ţări între care
Austria, Belgia, Germania, ş.a.
Rasa are conformaţia şi dezvoltarea corporală asemănătoare rasei
Holstein Friză bălţată cu negru, inclusiv repartiţia culorii este asemănătoare, însă
pigmentul negru este înlocuit de cel roşu. Are constituţie fină, precocitate
pronunţată, temperament vioi şi caracter docil. Potenţialul genetic pentru
producţia de lapte este ridicat, cu un conţinut în grăsime şi proteină superior.
Astfel, în producţia de lapte realizează o cantitate medie de peste 9450 kg pe
lactaţie cu 4,2 % grăsime şi 3,4 % proteină.

Fig 16. Rasa Red Holstein

Manifestă economicitate bună, consumul specific fiind de 0,96 UNL/kg

lapte, indicele de lapte de 1:10, viteza de eliberare a laptelui de 2,8 kg/min şi
indicele mamar 47 %. Rasa poate realiza producţii de peste 30.000 kg lapte pe

43
Maciuc Vasile

lactaţie, ceea ce evidenţiază o capacitate productivă valoroasă, similară rasei

Holstein Friză bălţată cu negru. O particularitate a rasei o reprezintă conformaţia
ideală a ugerului, în special uniformitatea mameloanelor şi aptitudinile bune
pentru mulsul mecanic, însuşiri pe care le transmite foarte bine la descendenţi.
În producţia de carne manifestă aptitudini mai slabe. Randamentul la
sacrificare este de 53-54 %.
Întrucât manifestă aptitudini deosebite pentru lapte şi mulsul mecanic,
este folosită la încrucişări cu rasele din tulpina Simmental. În România, a fost
importată din Canada şi folosită la încrucişări cu rasa Bălţată românească prin
taurii Rusty Edgemar, Larry Moore, Lancelot ş.a. Produşii obţinuţi au dat rezultate
foarte bune. În acest sens menţionăm cercetările efectuate de V. Maciuc, V. Ujică,
M. Pântea (2004) pe o populaţie Bălţată cu roşu de la S.C.P.C.B. Dancu, judeţul
Iaşi. În populaţia Bălţată cu negru din Ferma Dancu – Iaşi a fost selecţionat un
nucleu format din 22 indivizi homozigoţi (rr) pentru gena recesivă roşie.
Reproducerea acestui nucleu s-a făcut cu tauri de rasă Red Holstein. Analiza
rezultatelor privind dezvoltarea corporală a vacilor a evidenţiat o talie medie de
133,69 ± 1,01 cm, cu limite între 129 şi 141 cm, greutatea corporală medie de
620,46 ± 16,27 kg cu limite între 504 şi 742 kg, crupă largă la şolduri (49,69 cm)
şi ischii (22,38 cm) respectiv osatură fină (18,39 cm) şi rezistenţă.
Indicii producţiei de lapte au avut valori medii cuprinse între 5803,64 ±
144,53 kg (lact. I-a) şi 6213,38 ± 23,73 kg (lact. A II-a), cu 4,2 % grăsime - la
toate lactaţiile fiind de 4,25 % în lactaţia a III-a şi 4,15 % în lactaţia a IV-a. În
cadrul acestui nucleu au existat indivizi cu producţii individuale maxime de
7366 kg lapte (lact. a II-a) şi 6910 kg lapte (lact. a III-a). Comparativ cu media
fermei, producţia de lapte la animalele bălţate cu roşu a fost superioară cu 2,8 %
(111 kg lapte).
Vârsta la prima fătare (VP) a fost de 26,68 ± 0,34 luni, cu limite între 23-
30 luni, ceea ce dovedeşte precocitatea reproductivă a nucleului studiat, iar durata
gestaţiei se înscrie în limitele raselor de lapte, fiind mai scurtă la primele două
fătări (278 zile).
Rasa Red Holstein se creşte în SUA, Canada, Elveţia, Austria, Germania
şi în alte ţări din Europa unde este folosită la ameliorarea taurinelor Simmental.

4.4.5. Rasa Holstein-Friză canadiană

Formarea rasei (fig. 17) a început odată cu sosirea în Canada, în anul
1880 a primelor exemplare de rasă Holstein-Friză din SUA. Iniţial, vacile bălţate
negru cu alb erau privite cu scepticism, ele dovedindu-şi valoarea ulterior,
ajungând să fie foarte populare în crizele economice, perioade în care schimbul de
alimente era important. Astfel, au ajuns să fie cunoscute cirezile pioner ale lui
Michael Cook şi Son din Aultsville, Ontorio. Herman Bollert, de Cassel, Ontario a
cumpărat nişte animale de la M. Cook în anul 1883. Prima vacă de rasă Holstein
canadiană cu numele Tidy Abbekerk a rezultat în urma unei selecţii riguroase
realizată de Bollert şi a fost fondatoarea familiei Abbekerk. A doua vacă importată
de Bollert se numea Aaltje Posch 4 şi este fondatoarea de linii Posch. În anul 1896
o criză economică îl forţa pe Bollert să-şi disperseze cireada de mare valoare
genetică care a fost cumpărată de mai mulţi crescători. Ulterior, în 1924 T.B.
Macau Pey proprietarul fermei Mount Victoria din Quebec, a achiziţionat de la
James Rettie şi Alfred Huled din comitatul Oxford, Ontorio, câteva viţele
descendente din acest nucleu unic ca valoare genetică. La ferma Mount Victoria
selecţia a fost axată pe calităţile ugerului la mulsul mecanic şi îmbunătăţirea
procentului de grăsime din lapte la 4 %.

44
 Taurul cu cea mai mare influenţă asupra rasei Holstein-Friză canadiană
este Johanna Rag Apple Pabst (TB-Extra), fondatorul familiei Rag Apple şi cu o
contribuţie în genealogia rasei de 99,5 %. A fost folosit la însămânţările artificiale
de la ferma Mount Victoria şi are material seminal valorificat la nivel mondial.
Evoluţia rasei a fost asemănătoare cu a rasei Holstein-Friză americană,
utilizându-se cu maximum de eficienţă toţi factorii ameliorării, în direcţia obţinerii
unor animale cu performanţe deosebite în producţia de lapte. În aceste condiţii,
rasa a cunoscut o creştere fenomenală după primele importuri făcute în anul 1880,
reprezentând mai mult de 85 % din taurinele specializate pentru lapte. 80 % din
vacile Holstein crescute în principal în ferme familiale se găsesc în provinciile
Ontorio şi Quebec.

Fig. 17 Rasa Holstein-Friză canadiană

Rasa se caracterizează prin culoare bălţată negru cu alb sau alb cu negru,
conformaţie şi dezvoltare corporală asemănătoare cu a rasei Holstein-Friză
americană. Aptitudinile pentru producţia de lapte sunt aceleaşi ca la rasa Holstein-
Friză americană şi are performanţe recunoscute la nivel mondial.
Cantitatea medie de lapte pe lactaţie la vacile controlate a fost în anul
1988 de 7301 kg, 1990 – 7625 kg, 1998 – 8946 kg lapte, 327 kg grăsime şi 288 kg
proteină, 2000 – 9350 kg lapte, 2001 – 9440 kg lapte cu 340 kg grăsime şi 304 kg
proteină iar în anul 2002 producţia medie de lapte era de 9717 kg cu 354 kg
grăsime şi 312 kg proteină. Are aptitudini remarcabile pentru mulsul mecanic,
viteza de eliberare a laptelui este de 2,8 kg/min., indicele mamar 48 %, consumul
specific sub 0,96 UNL/kg lapte.
Conţinutul laptelui în grăsime este mai redus comparativ cu cel al raselor
de tip Friză din ţările europene, în medie 3,8-3,9 %. În anul 2005 au fost
nominalizate vacile din această rasă care au avut cele mai bune performanţe, cum
ar fi: vaca Quality BC Frantisco Ex-94 care pe 365 de zile de lactaţie a realizat
15.760 kg lapte cu 5,8 % grăsime, 908 kg grăsime, 3,3 % proteină şi 519 kg
proteină şi vaca Beaverbrock Magic Petunia Ex-94 care a realizat pe 365 zile de
lactaţie 13.217 kg lapte cu 5,0 % grăsime, 667 kg grăsime, 3,4 % proteină, 449 kg
proteină. Cele mai bune ferme cu vaci Holstein-Friză canadiene, nominalizate pe
anul 2004 sunt: Comestar Hostein cu 105 capete vaci şi o producţie medie de
11,971 kg lapte, 4 % grăsime, 478,84 kg grăsime, 3,3 % proteină, 395,04 kg
proteină şi ferma Browndale cu 60 capete vaci care a realizat o producţie medie de

45
Maciuc Vasile

11153 kg lapte, 4,2 % grăsime, 468,43 kg grăsime, 3,4 % proteină şi 379,20 kg

proteină.
Aptitudinile pentru producţia de carne sunt mai reduse decât la rasele de
tip Friză din ţările europene, sporul mediu zilnic la îngrăşare şi randamentul la
sacrificare fiind mai mic.
În anul 1935 la ferma federală din Ottawa s-a practicat prima
însămânţare artificială din ţară. Mai târziu, în anul 1940, Asociaţia crescătorilor de
rasă Holstein-Friză canadiană a elaborat primele instrucţiuni referitoare la
înregistrarea viţeilor rezultaţi din însămânţări artificiale iar în 1954 Centrul pentru
însămânţări artificiale din Waterloo, Ontario, a devenit prima agenţie de
însămânţări artificiale care utiliza material seminal congelat. În prezent,
crescătorii pot achiziţiona material seminal de la numeroase agenţii de însămânţări
artificiale – Alliance Semex, Alta Genetics, Select Sires, ABS Canada,
Genervations, Foundation Sires etc. Primii viţei rezultaţi printr-un transfer de
embrioni s-au obţinut în anul 1973 la o fermă din Hull, Quebec, patronată de
Ministerul Agriculturii.
Este de menţionat taurul Hanoverhill Starbuck care a trăit 19 ani, cu o
origine bună, mama Paclamar Astronaut denumită Anacres Astronaut Invahoe şi
tatăl Round Oak Rag Apple Elevation şi care a avut o influenţă majoră asupra
rasei prin descendenţii săi – Madawaska Aerostar, Haneverhil Raider Et, Duregal
Astre Starbuck Et, A Ronnybrook Prelude Et şi Browndade Stardust. Alţi tauri de
renume sunt: Montvic Rag Apple Sovereign, Walkway Chief Mark, To-Mar
Blackstar – Et, Comestar, Startmore Rudolf etc.
Vaci recunoscute pentru valoarea lor genetică sunt:
Carlow Leader 174 campioană la World Dair Expo, Glenvue Nettie
Jemima, Sheffield Climax Pansy, Roybrook Model Lass, Glenridge Citation
Roxy, Comestar Laurie Sheik Et etc.
Datorită potenţialului genetic ridicat pentru lapte, rasa Holstein-Friză
canadiană a fost exportată în peste 70 de ţări de pe toate continentele şi participă
la ameliorarea populaţiilor de tip Friză. În viitor se preconizează o extindere
semnificativă a exporturilor pe pieţele internaţionale şi o creştere numerică a
efectivului la nivel mondial.

4.4.6. Rasa Friză israileană

S-a format prin încrucişarea taurinelor locale Baladz, rasa siriană Salodz
şi rasa Damasc respectiv Friza olandeză şi germană importate la începutul
secolului al XIX-lea iar din 1950 cu Holstein din SUA (fig. 18). Încrucişarea a
fost folosită până în G3 iar ulterior, s-a aplicat creşterea „în sine” şi o selecţie
riguroasă.
În Israel sunt două tipuri de exploataţii: kibuţuri sau ferme industrializate
cu 150 şi peste 700 capete şi moşavuri – respectiv ferme familiale cu 20-150
capete vaci. Rasa a fost selecţionată şi ameliorată în direcţia producţiei de lapte,
fiind considerată cea mai performantă din lume.
Are o dezvoltare corporală hipermetrică, cu talia de 140-145 cm şi
greutatea corporală în medie de 700 kg. Conformaţia este tipică raselor de lapte,
profil trapezoidal, trunchi lung şi adânc, linia superioară dreaptă iar crupa lungă,
largă şi orizontală. Ugerul se pretează foarte bine la mulsul mecanic şi este bine
dezvoltat. Constituţia este fină, temperament vioi iar caracterul docil. Maturitatea
somatică se încheie la circa 4 ani şi poate fi folosită la reproducţie la 16-17 luni.
Rasa manifestă aptitudini deosebite în producţia de lapte şi carne. În anul
1964 producţia a fost de numai 3700 kg lapte şi 136 kg grăsime, în 1997–9477 kg
lapte, 290 kg grăsime şi 270 kg proteină iar pe cele două tipuri de exploataţii 9802

46
kg lapte în kibuţuri şi 8772 kg lapte în moşavuri, pentru ca în anul 2004 aceasta să
ajungă la 10.775 kg lapte, 3,58 % grăsime, 3,12 % proteină şi grăsime + proteină
709 kg.

Fig. 18 Rasa Friză israileană

Efectivul total al vacilor de rasă Friză israiliană este de 115.000 capete

din care 99.500 capete în controlul oficial al producţiei.

4.4.7. Rasa Friză suedeză. Sin Svensk Laglonds Boskap (S.L.B.)

Are la origine rasa Olandeză, importată în anii 1860-1900 încrucişările
continuându-se după 1960 şi cu rasa Holstein. Această rasă se caracterizează prin
performanţe ridicate de lapte şi carne, astfel încât în anul 2004 a realizat 9521 kg
lapte, 4,01 % grăsime, 3,34 % proteină şi 700 kg grăsime + proteină. Totalul
vacilor de rasă Friză este de 166.000 capete din care în controlul oficial al
producţiei 161.000 capete.

4.4.8. Rasa Friză daneză. Sin Sortbroget Dansk Malcvaeg

In peninsula Iutlanda, taurinele Bălţată cu negru predomină şi au origine
comună cu celelalte taurine de coastă din nord-estul Europei. Prin urmare, au fost
importate taurine de rasă olandeză şi Shorthorn pentru încrucişări în scopul
formării unui tip pentru lapte şi altul de carne. În anul 1890 acţiunea a fost
întreruptă iar taurinele Bălţată cu negru din Danemarca au fost crescute separat.
După formarea rasei s-au importat tauri din Olanda pentru ameliorare, iar după
1960 tauri de rasă Holstein.
Rasa (fig. 19) se caracterizează prin aptitudini bune de lapte şi carne
astfel încât în anul 2004 a realizat 8900 kg lapte cu 4,12 % grăsime, 3,38 %
proteină şi 558 kg grăsime + proteină.
Efectivul total de vaci este de 412.000 capete din care în controlul oficial
al producţiei 375.500 capete. Cele mai bune ferme cu vaci de rasă Friză daneză
sunt: Tir An Holstein cu 740 capete şi 13.450 kg lapte, 3,60 % grăsime, 3,30 %
proteină, 484,20 kg grăsime şi 443,85 kg proteină; Engslevgaard Holstein cu 307
capete şi 12.032 kg lapte, 4,00 % grăsime, 3,34 % proteină, 481,28 kg grăsime şi
408,87 kg proteină; Transmark Holstein cu 160 capete şi 11.456 kg lapte, 4,09 %
grăsime, 3,24 % proteină, 468,55 kg grăsime şi 371,17 kg proteină etc.

47
Maciuc Vasile

Fig. 19 Rasa Friză daneză

Tauri importanţi: Hubert, Cleitus, Blakstar etc.

4.4.9. Rasa Bălţată cu negru germană. Sin Deutsche Schwartzbunte

S-a format în S-V Germaniei prin schimburi de cirezi între crescătorii
germani şi cei olandezi. Herdbook-ul rasei (fig.20) a fost deschis în anul 1883.
Are o dezvoltare corporală bună, talia de 135 cm, greutatea corporală
680 kg, constituţie robustă, aplomburi corecte şi bine adaptată la condiţiile de
mediu. Manifestă aptitudini remarcabile pentru lapte 8218 kg, 4,01 % grăsime,
3,38 % proteină şi 615 kg grăsime+proteină.

Fig. 20 Rasa Bălţată cu negru germană

Totalul vacilor este de 2.250.000 capete din care în controlul oficial al

producţiei 2.049.500 capete. Cele mai bune ferme sunt Wiethege Holsteins cu 260
capete, 10.843 kg lapte, 4,35 % grăsime, 3,59 % proteină, 471,67 kg grăsime şi
389,26 kg proteină; Zens Holsteins cu 230 capete, 10.200 kg lapte, 4,1 % grăsime,
3,4 % proteină, 418,2 kg grăsime şi 346,8 kg proteină etc.

4.4.10. Rasa Friză italiană. Sin Frizona

Italia este prima ţară care a importat rasa din Canada şi SUA în perioada
1872-1874. S-a urmărit cantitatea de lapte cu caracterele specifice foarte bine
exprimate, rusticitatea şi un exterior corect. A fost omologată ca rasă în anul 1951

48
(fig. 21) iar Herdbookul rasei a fost deschis în anul 1957. Are o pondere de peste
40 % în structura de rasă.
Se comportă foarte bine în producţia de lapte, populaţia activă realizând
în anul 2004 8592 kg lapte, 3.71 % grăsime, 3,32 % proteină şi 604 kg grăsime +
proteină.

Fig. 21 Rasa Friză italiană

Efectivul total de vaci de rasă Friză italiană este de 1.616.500 capete din
care în controlul oficial al producţiei 1.100.500 capete. Cele mai bune ferme cu
vaci Friză sunt: Aquila Holsteins cu 430 capete, 10.500 kg lapte, 3,8 % grăsime,
3,43 % proteină, 399 kg grăsime şi 360,15 kg proteină; Alpag Holsteins cu 400
capete, 11.079 kg lapte, 4,16 % grăsime, 3,31 % proteină, 460,88 kg grăsime şi
366,71 kg proteină, Duc Pioppi Farm cu 240 capete, 10.500 kg lapte, 3,60 %
grăsime, 3,30 % proteină, 378 kg grăsime şi 346,5 kg proteină etc. Printre taurii
cei mai importanţi menţionăm: Arpogon, Tugolo, Mtoto, Toldo etc.

4.4.11. Rasa Friză britanică. Sin Friesian British

Marea Britanie este puternic orientată spre agricultură deşi importă 1/3
din necesarul de alimente. Rasa Friză a fost importată din Olanda în sec. al XVIII-
lea şi în special al XIX-lea. Herdbokul rasei (fig. 22) s-a înfiinţat în 1909,
continuându-se importurile din Olanda, Africa de Sud şi Canada. Rasa are
numeroase organizaţii care îi reprezintă interesele atât în ţară cât şi peste hotare,
cum ar fi: Internaţional Committee for Animal Recording (ICAR); World Hostein
Fresian Federation (WHFF); Royal Association of British Dairy Farmers
(RABDF), National Cattle Association (NCA) etc.
Se caracterizează prin talie de 135 cm, greutatea corporală în medie
650 kg, aptitudini bune de lapte şi de carne. În anul 2004 a realizat 8025 kg lapte,
3,79 % grăsime, 3,22 % proteină şi 562 kg grăsime + proteină.
În anul 1998 erau peste 1600 capete vaci care pe durata exploatării au
atins producţii record de 100.000 kg lapte.
Tineretul îngrăşat intensiv poate avea sporuri zilnice de până la 900 g şi
un randament la sacrificare de 56 %.

49
Maciuc Vasile

Fig. 22 Rasa Friză britanică

Totalul vacilor Holstein-Friză este de 1.901.000 capete din care în

controlul oficial al producţiei 666.500 capete. Cea mai bună fermă nominalizată
pe 2004 este Hydaeays Holsteins cu 390 capete, 9000 kg lapte, 4 % grăsime, 3,2%
proteină, 360 kg grăsime şi 288 kg proteină.

4.4.12. Rasa Friză belgiană

A rezultat în urma încrucişării taurinelor locale din Belgia cu rasa Friză.
Herdbookul rasei a fost înfiinţat în anul 1866. În anul 2004 a realizat 8145 kg
lapte, 4.05 % grăsime, 3,33 % proteină şi 601 kg grăsime + proteină.
Efectivul total al vacilor Hostein-Friză este de 220.000 capete din care
120.000 capete sunt înscrise în controlul oficial al producţiei. Cea mai bună fermă
nominalizată pe 2004 este Des Grands Trix cu 160 capete, 9500 kg lapte, 4 %
grăsime, 3,35 % proteină, 380 kg grăsime pură şi 318,25 kg proteină.

4.4.13. Rasa Bălţată cu negru francează. Sin Francaise Frisonne Pie

Noire (F.F.P.N.) sau Prim Holstein
S-a importat din Olanda la începutul sec. al XIX-lea iar ulterior şi din
Germania. De aici şi denumirea iniţială a rasei - taurine olandeze, mai târziu
denumită Frizona Franceză iar în anul 1990 Prim Holstein (fig. 23). Se creşte de
peste 150 de ani şi reprezintă 65 % din efectivul de taurine de lapte din Franţa. Se
caracterizează prin talie de 134 cm, greutate corporală de 650-700 kg, longevitate
bună şi o producţie de lapte în anul 2004 de 7253 kg, cu 3,99 % grăsime, 3,28 %
proteină şi 520 kg grăsime + proteină.
Totalul vacilor Prim Holstein este de 2.500.000 capete din care în
controlul oficial al producţiei 1.946.000 capete.
Cele mai bune ferme nominalizate în anul 2004 sunt: G.A.E.C. Du Bon
Temps cu 160 capete, 10.098 kg lapte, 3,64 % grăsime, 3,29 % proteină,
367,57 kg grăsime şi 332,22 kg proteină; Robe Holstein cu 55 capete, 9500 kg
lapte, 4,24% grăsime, 3,42 % proteină, 402,8 kg grăsime şi 324,9 kg proteină; F.
Curtat cu 195 capete, 9470 kg lapte, 4.1 % grăsime, 3,5 % proteină, 388,27 kg
grăsime şi 331,45 kg proteină.

50
 Fig. 23 Rasa Bălţată cu negru francează

4.4.14. Rasa Bălţată cu negru românească (BNR)

Rasa s-a format în condiţiile ţării noastre, pe baza taurinelor Holstein
Friză, introduse în România începând cu anul 1961, când s-au făcut importuri de
juninci şi tauri cât şi material seminal congelat din Canada, Anglia şi Polonia,
intensificându-se în perioada 1967-1978 din Danemarca, Olanda, Germania,
S.U.A., Suedia, etc. Astfel, s-au adus un număr total de 54.443 juninci, în special
din Danemarca şi Olanda, cele mai puţine din Israel. Taurii au pătruns în România
atât prin import de animale – 126 capete, cu precădere din Danemarca şi Olanda,
cât şi prin material seminal congelat – 135.820 doze, în special din Olanda –
43.187 doze, Suedia – 22.336 doze şi S.U.A. – 17.201 doze.
Materialul biologic importat a fost crescut în rasă curată şi a constituit în
permanenţă sursa pentru producerea de tăuraşi, care s-au utilizat la ameliorarea
raselor locale. Ca urmare, la formarea rasei BNR s-au folosit încrucişări de
absorbţie cu rasele Roşie dobrogeană, Brună, Bălţată românească, Pinzgau şi
diferiţi metişi între aceste rase.
În zona Moldovei, primele importuri cu rasa Friză s-au făcut în anul
1967, din Danemarca, la S.C.D.B. Dancu, judeţul Iaşi. Însămânţările cu rasa Friză
în Moldova s-au practicat încă din anul 1961, prin folosirea taurilor: Dulman 67,
Expert 99, Eduard 121, Eftimie 145, Efess 119, Ben Hur etc.
În prezent, materialul biologic aparţinând rasei BNR păstrează o
asemănare genetică de 8 % cu rasele substituite şi 92 % cu rasele participante la
încrucişările de absorbţie.
Populaţia a fost omologată ca rasă în anul 1987 (O.M. nr. 125/1987), sub
denumirea „Bălţată cu negru românească” (BNR – fig. 24). Rasa BNR nu poate fi
confundată cu nici o rasă de tip Friză deoarece are tendinţă de izolare reproductivă
şi drum evolutiv propriu.
În anul 2005, totalul vacilor de rasă BNR înscrise în controlul oficial al
producţiei a fost de 48.630 capete iar tauri – 50 capete.
Înainte de anul 1989, rasa BNR şi metişii acesteia a reprezentat
1.200.000 capete, efectiv care a scăzut considerabil până în anul 2001 după care
s- a înregistrat o uşoară creştere.
Aria de răspândire a rasei este mare, ocupând, în principal zona de
câmpie din sud-estul şi sudul ţării, respectiv zonele mai joase şi colinare din
Moldova.

51
Maciuc Vasile

Efectivul actual reprezintă aproximativ 35 % din efectivul total de

taurine al ţării.
Rasa este asemănătoare ca aspect exterior şi însuşiri cu taurinele de tipul
Friză, din care provine, însă se deosebeşte prin unele caractere esenţiale.

Fig. 24 Rasa Bălţată cu negru românească (BNR)

Dezvoltarea corporală este eumetrică, în medie talia la vaci este de
131 cm iar greutatea corporală de 580 -600 kg. Din cercetările fectuate de V.
Maciuc în anul 2005 a rezultat că vacile din rasa Bălţată cu negru românească
exploatate în zona de N-E a ţării au o bună dezvoltare corporală, talia fiind de
131,29 – 135,14 cm, lungimea oblică a trunchiului 149,15 – 159,58 cm,
perimetrul toracic 198,75 – 212,36 cm şi greutatea corporală de 535,5–624,99 kg,
valori medii obţinute în primele trei lactaţii pe un efectiv de 1.800 capete.
Taurinele aparţinând acestei rase au o înfăţişare zveltă, uscăţivă iar privit
din profil, formatul corporal se înscrie într-un trapez cu baza mare orientată la
nivelul trenului posterior. Constituţia este fin compactă şi temperamentul vioi.
Capul este relativ larg, cu regiunea feţei lungă şi subţire, profilul este drept,
exceptând regiunea frunţii, care, datorită arcadelor orbitare bine dezvoltate
imprimă acestuia o formă concavă.
Gâtul este mijlociu de lung şi potrivit de îmbrăcat în muşchi. Trunchiul
este lung şi profund cu linia spinării dreaptă. Toracele este bine descins în partea
anterioară şi larg în partea lui posterioară, continuându-se cu un abdomen
voluminos şi bine dezvoltat. Pereţii laterali ai cutiei toracice sunt formaţi din
coaste potrivit arcuite, cu spaţii intercostale largi şi cu o orientare pronunţată spre
înapoi. Regiunea şalelor este dreaptă, solidă şi largă, continuându-se cu o crupă
orizontală, dreaptă, de formă pătrată. Membrele sunt de structură compactă,
puternice şi mijlociu de lungi. Pielea este de grosime mijlocie, fină, elastică şi
uşor detaşabilă. Ugerul este dezvoltat, bine prins, extinzându-se mult înainte spre
abdomen şi spre înapoi. Are formă globuloasă, sfârcuri potrivit de lungi, simetrice
şi bine depărtate, defectele ugerului fiind mai puţin evidente decât la restul raselor
autohtone. Culoarea robei este bălţată alb cu negru, petele negre şi albe având
răspândire variabilă pe trunchi.
Rasa are aptitudini bune pentru producţia de lapte care în medie este de
4700 kg, cu 3,85 % grăsime şi 3,35 % proteină.
V. Maciuc, 2005, analizând însuşirile de producţie la populaţia BNR din
N-E ţării, a constatat pe parcursul lactaţiilor o evoluţie ascendentă a producţiei de

52
lapte de la 5500 kg lapte în lactaţia I-a la peste 6000 kg în următoarele lactaţii,
respectiv până în lactaţia a VII-a. De aici, rezultă că potenţialul genetic al rasei
este mult mai mare decât nivelul de producţie realizat până în prezent.
Aptitudinile bune de lapte sunt evidenţiate şi prin viteza de eliberare a
laptelui peste 1,8 kg/min, indicele de lapte – 45 %, indicele de constantă – 80 %
iar consumul de hrană 1,07-1,17 UNL/kg lapte.
În producţia de carne se comportă, de asemenea, bine. Tineretul îngrăşat
intensiv realizează un spor mediu zilnic de cca 900 g, cu un consum specific de
cca 7,46 UNC iar la cea semiintensivă de 750 g cu un consum specific de 7,7 –
8,5 UNC la un kg spor în greutate. Randamentul este în medie de 52-54 %.
Calităţile organoleptice ale cărnii sunt inferioare raselor Bălţată românească şi
Brună.
Rasa se pretează la exploatarea intensiv-industrială, atât pentru producţia
de lapte cât şi de carne. Solicită însă condiţii corespunzătoare de creştere şi
exploatare.
În perspectivă, BNR va fi principalul furnizor de lapte din ţara noastră.
Direcţia de ameliorare este pentru producţia de lapte, respectiv în ponderea
caracterelor economice laptele reprezintă 90 % iar 10 % se alocă persistenţei
lactaţiei, uşurinţei la fătare şi fertilităţii.
Obiectivele principale de ameliorare vizează o talie de 133 – 135 cm,
greutatea corporală 650 kg, ameliorarea potenţialului productiv pentru lapte la
peste 6000 kg pe lactaţie, reducerea consumului specific şi îmbunătăţirea
aptitudinilor pentru mulsul mecanic.
În acest scop se va practica sistemul de ameliorare în rasă curată, cât şi
încrucişări cu rase de tip Friză.

4.4.15. Rasa Jersey

Este originară din insula cu acelaşi nume din Anglia, situată în Canalul
Mânecii la 14 mile depărtare de coasta franceză. Jersey este o rasă veche (fig. 25)
existentă din anul 1741 iar societatea crescătorilor de rasă Jersey a fost fondată în
anul 1878. S-a format în condiţiile climatului temperat-oceanic, provenind direct
din taurinele mici, brahicere, care au suferit influenţa raselor franţuzeşti, bretonă
şi normandă.

Fig. 25 Rasa Jersey

53
Maciuc Vasile

Selecţia a fost riguroasă, în direcţia producţiei de lapte iar din anul 1763
s-a interzis importul altor rase de taurine pe insula Jersey pentru a se evita
metisarea cu alte rase, ceea ce a dus la o consolidare ereditară bună a caracterelor
morfoproductive.
Dezvoltarea corporală este hipometrică, cu talia de 118-125 cm şi
greutatea corporală de 400-450 kg, fiind mai masivă Jersey din SUA. Conformaţia
corporală este tipică raselor de lapte, cap fin, expresiv, gâtul subţire, trunchi
trapezoidal, uger mare, bine prins şi extins spre abdomen, cu aptitudini bune
pentru mulsul mecanic.
Abdomenul este voluminos în raport cu greutatea animalului, iar linia
superioară este dreaptă. Membrele sunt uscăţive, cu schelet subţire şi dens.
Culoarea este brună-gălbuie spre cenuşiu sau căpriorie, cu pigmentaţie
centrifugală neagră, constituţie fină, temperament vioi, comportament blând,
longevitate productivă remarcabilă (10-12 ani), precocitate pronunţată, capacitate
de adaptare şi sănătate bună. Junincile fată la 24-26 luni.
Este o rasă specializată pentru lapte şi unt cu o medie a producţiei de lapte
de 5000 kg în ţara de origine şi 5,5-6 % grăsime şi 300 kg grăsime pură existând
şi plus variante cu 9000 kg lapte pe lactaţie. Mai productive sunt populaţiile din
SUA cu peste 6500 kg lapte şi 6,58 % grăsime iar în Danemarca 5958 kg lapte,
5,98 % grăsime, 556 kg grăsime pură, 4.07 % proteină şi 243 kg proteină pură.
Laptele rasei Jersey conţine: mai mult de18 % proteină, mai mult de 20%
calciu şi mai mult de 25 % grăsime pentru unt, comparativ cu media existentă în
laptele de vacă.
Producţia de carne este redusă, având dezvoltare corporală mică, spor la
îngrăşare scăzut iar randamentul la tăiere sub 50 %, calitativ, carnea obţinută este
inferioară.
Datorită indicilor valoroşi pentru producţia de lapte, rasa Jersey are o largă
răspândire pe Terra, în toate continentele. A participat la formarea şi ameliorarea a
numeroase rase (Roşii de lapte, Ayrshire finlandez, Friză ungară etc.).
În ţara noastră a fost importată în perioada 1957-1961 pentru a se urmări
cum se adaptează la condiţiile de exploatare (a realizat 2910-3980 kg/lactaţie,
4,81-5,91 % grăsime şi 140-235 kg grăsime) şi pentru încrucişări de infuzie cu
rasele Brună, Bălţată românească şi Roşie dobrogeană. Condiţiile de exploatare au
făcut ca materialul importat să nu poată fi păstrat.

4.4.16. Rasa Ayrshire

Formarea acestei rase a început la sfârşitul sec. al XVIII-lea, în Scoţia, prin
încrucişarea taurinelor locale din comitatul Ayr cu alte rase (Olandeză, Shorthorn,
Guernesey, Flamandă). S-au răspândit în Canada, USA, Australia, Noua Zeelandă,
Brazilia, Columbia, Kenya, Sudul Africii şi în ţările scandinave. Hedbookul rasei
(fig. 26) a fost deschis în anul 1877. Culoarea este bălţată sau pestriţă alb cu roşu.
Intensitatea bălţăturilor roşii variază de la roşu deschis până la cafeniu-brun.
Este o rasă specializată pentru producţia de lapte cu dezvoltare corporală
hipermetrică spre eumetrică, talia la vaci fiind de 127 cm iar greutatea corporală
de 539 kg iar la masculi talia de 142 cm şi o greutate corporală de 850 kg.
Conformaţia corporală este unghiuloasă, uscăţivă, cap fin şi expresiv, gât subţire,
trunchi trapezoidal, cu uger frumos şi membre subţiri.
Este apreciată pentru frumuseţea conformaţiei corporale şi a armoniei de
ansamblu. Constituţia rasei este fină, comportament blând, precocitate, longevitate
şi capacitate de adaptare bune.

54
 Fig. 26 Rasa Ayrshire

Producţia de lapte este în medie de 6300 kg pe lactaţie cu 4,3 % grăsime şi

3,2 % proteină comparativ cu anul 1993 când producţia de lapte a fost de 4675 kg,
4,51 % grăsime şi 3,30 % proteină.
Populaţia din SUA şi Finlanda realizează peste 7500 kg lapte/lactaţie
normală şi 4,3 % grăsime. De asemenea, manifestă aptitudini foarte bune pentru
mulsul mecanic 2,4 kg/min şi economicitate remarcabilă.
Este o rasă de importanţă universală datorită calităţilor sale remarcabile.
La noi în ţară s-a importat din Anglia în anul 1971, în scopul utilizării la
încrucişări industriale pentru sporirea producţiei de lapte. Vacile primipare au
realizat 3040 kg lapte şi 3,58 % grăsime însă rasa nu a rezistat condiţiilor de
exploatare.

4.4.17. Rasa Angler (Angeln)

S-a format în Germania în urmă cu peste două secole şi a fost crescută în
direcţia producţiei de lapte, rezultând un tip bine specializat în acest scop. Este o
rasă naturală (fig. 27), exploatată în zona de nord a Germaniei, regiunea
Schleswig-Holstein, la graniţă cu Danemarca. De asemenea, este menţionată
pentru prima dată în documente încă din anul 1600 iar selecţia planificată a rasei a
început numai în anul 1830. Herdbookul a fost deschis în anul 1879 în
Süderbrarup.
Se caracterizează prin culoare roşie, conformaţie corporală armonioasă,
osatură fină, musculatură slab dezvoltată, trunchi uscăţiv, uger mare, ţesut
glandular foarte bine dezvoltat, constituţie fină, temperament vioi. Talia vacilor
este de 129 cm iar greutatea de 450-500 kg, nu corespunde cerinţelor pentru
producţia de carne, dar este bună pentru lapte având în medie 6700 kg cu 4,74 %
grăsime şi 3,59 % proteină.
Vacile înscrise în Herdbookul rasei au avut în anul 2002 o medie a
producţiei de lapte de 7570 kg, 4,81 % grăsime, 364 kg grăsime pură, 3,62 %
proteină şi 274 kg proteină pură, iar în anul 2005 – 7961 kg lapte cu 4,76 %
grăsime, 379 kg grăsime pură, 3,64 % proteină şi 290 kg proteină pură.

55
Maciuc Vasile

Fig 27 Rasa Angler

În Germania există aproximativ 20.000 capete de vaci de rasă Angler din

care 15.0000 capete sunt luate în control.
Este o rasă bine consolidată ereditar şi a fost utilizată la ameliorarea
taurinelor din alte ţări (Estonia, Lituania, Letonia, Rusia, Ucraina, Polonia,
Danemarca şi Australia) iar la noi în ţară pentru ameliorarea taurinelor din
Dobrogea, fiind importată în perioada interbelică. De asemenea, Germania
exportă această rasă în Algeria, Arabia Saudită, Japonia, Olanda, Italia, Canada,
Chile, Spania, Noua Zeelandă şi SUA.
În ameliorarea acestei rase se urmăreşte creşterea producţiei de lapte,
existând plus variante de 9500 kg, 4,5 % grăsime şi 3,8 % proteină. De asemenea,
ameliorarea taliei la 145 cm şi a greutăţii corporale la 650 kg pentru vaci.

4.4.18. Rasa Roşie daneză

S-a format în Danemarca prin încrucişarea taurinelor locale de tip brahicer
cu rasa Angler, utilizându-se selecţia şi potrivirea perechilor de reproducători. A
fost recunoscută ca rasă în anul 1881 (fig.28) iar Herdbookul a fost deschis în anul
1887.
Are o dezvoltare corporală eumetrică spre mare, talia la vaci fiind de
136 cm iar greutatea corporală 650-700 kg, la tauri talia de 149 cm iar greutatea
corporală de 1100 kg.
Se caracterizează prin culoare roşie uniformă, variind de la roşu deschis
până la roşu închis, botul este brun, ongloanele cenuşii, conformaţie corporală
armonioasă de tip morfologic pentru lapte, remarcându-se prin mărimea ugerului
şi dezvoltarea ţesutului glandular, dar are aptitudini relativ bune şi pentru
producţia de carne.
Producţia medie de lapte este de 7796 kg pe lactaţie cu 4,24 % grăsime,
331 kg grăsime pură, 3,56 % proteină şi 278 kg proteină pură. În anul 1977 a fost
de 5240 kg şi 4,17 %.
Tineretul supus îngrăşării realizează sporuri medii zilnice de 900 g, iar
randamentul la sacrificare este, în medie, de 54-55 %.
Este considerată o rasă precoce şi foarte bine consolidată ereditar, datorită
homozigotismului pronunţat, dar şi foarte sensibilă la leucoză.

56
 Fig. 28 Rasa Roşie daneză

În ţara de origine reprezintă 10 % din efectivul total de taurine. Este

răspândită în ţările din N Europei, în SUA, Canada, Brazilia.
La noi în ţară s-a importat în perioada 1957-1965 pentru ameliorarea
taurinelor Roşii dobrogene.
Câţiva tauri de valoare: R. Bahama, R. Back, R. Ascona, R. Brondum, R.
Bush ş.a.

4.4.19. Taurinele roşii dobrogene

Sunt rezultatul încrucişărilor nesistematice practicate între rasa Sură de
stepă, varietatea dobrogeană şi rasele Roşii importate cum ar fi: Roşie ucrainiană
de stepă, Angler, Roşie daneză etc. A fost consederată ca o populaţie de taurine
specializată pentru producţia de lapte, fiind crescută în Dobrogea şi judeţele
limitrofe din Muntenia. În prezent, populaţia de taurine Roşii dobrogene a
dispărut, fiind substituită de rasa Bălţată cu negru românească.
Taurinele Roşii dobrogene (fig. 29) se caracterizau prin culoarea roşie de
nuanţe variabile, cu pete mici albe pe cap, uger sau abdomen, trunchi îngust,
musculatură slab dezvoltată, crupă strâmtă, toracele lung, abdomen voluminos,
ugerul bine dezvoltat, membrele subţiri şi cu defecte.
Dezvoltarea corporală este caracterizată prin talie de 123-128 cm şi
greutatea corporală de 400-450 kg.
În producţia de lapte populaţia avea aptitudini bune, respectiv 2000-
3500 kg lapte/lactaţie, cu 3,7 % grăsime şi 90-100 kg grăsime pură.
Producţia de carne era necorespunzătoare, cu randament la sacrificare de
40-48 %.
Populaţia de taurine Roşii dobrogene nu a avut perspective de creştere a
efectivelor datorită sensibilităţii la leucoză şi aptitudinilor slabe pentru carne.

57
Maciuc Vasile

Fig. 29 Vacă roşie dobrogeană

4.5. Rase mixte

4.5.1. Rasa Simmental

Rasa Simmental (fig. 30) s-a format în Elveţia, cantonul Berna, din
taurinele locale palustre brahicere care au fost încrucişate cu taurinele
anglosaxone, aduse de burgunzi, în sec. al V-lea, cu taurinele primigene, introduse
de popoarele germane, şi în mai mică măsură cu taurinele austriece, franconiene
etc. Consecutiv acestor încrucişări s-au obţinut la sfârşitul sec. al XVIII-lea
taurine bălţate alb cu galben sau roşu. Iniţial, selecţia s-a făcut după dezvoltarea
corporală, conformaţie şi exterior, urmărindu-se caracterul bălţăturilor (talia 142-
145 cm iar masa corporală 700-750 kg).
Ulterior s-a redus dezvoltarea corporală şi a crescut potenţialul productiv
pentru lapte. Herdbookul a luat fiinţă în anul 1891. Fondatorul rasei Simmental
este taurul „Benz 18” cu talia de 172 cm, constituţie robustă şi o ereditate
puternică.

Fig. 30 Rasa Simmental

58
 Această rasă a evoluat prin selecţie în rasă pură pe bază de linii şi familii.
Astfel, putem menţiona linia „Benz 10”, „Pfund”, „Faust”, „Max Marcus”,
„Hans”, „Rolland 24”, „Ideal 470”, „Trotz 2301”, Saturn 290 etc., urmărindu-se
consolidarea acestor linii şi practicarea crosului.
Din anul 1965 s-a practicat împrospătarea de sânge cu rasele
Montbeliarde, Bălţată germană şi Bălţată austriacă, iar din 1967 s-a utilizat
încrucişarea cu rasa Red Holstein (12,5 – 75 % din vacile înscrise în Herdbook au
sânge din această rasă) urmărindu-se formarea unui Simmental cu aptitudini mai
bune pentru lapte. În prezent, rasa Simmental este complet transformată. Registrul
genealogic deţine secţiunile: Simmental (Si), Montbeliarde (Mo), Swiss Fleckvieh
(FT), Red Holstein (HF) şi alte secţiuni (UE).
Este răspândită în jumătatea vestică a Elveţiei unde reprezintă cca 47 %
din efectivul total de taurine. Din Elveţia s-a răspândit în numeroase ţări europene
care cresc rase de tip Simmental (Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia,
România etc.).
Rasa are dezvoltare corporală hipermetrică, cunoscută ca un tip de carne-
lapte, cu talia de 138 cm, iar masa corporală 700 kg la vaci şi 1000 kg la tauri. Are
o conformaţie corporală armonioasă, se caracterizează prin cap de mărime
mijlocie, cu frunte largă şi lungă, gât potrivit de lung şi bine îmbrăcat în muşchi,
trunchiul este lung, larg şi potrivit de adânc, profil corporal aproape
dreptunghiular. Spinarea, şalele, crupa sunt lungi, largi, orizontale şi bine
îmbrăcate în musculatură. Ugerul este bine dezvoltat, cu structură glandulară,
mameloane potrivit de mari, pretându-se pentru mulsul mecanic. Membrele sunt
groase, puternice şi cu o lungime medie. Se remarcă dezvoltarea coapsei, culota
fiind foarte musculoasă, cu profil convex şi extinsă aproape până la jaret.
Culoarea robei bălţată alb cu galben sau cu roşu, cu bot de culoare roz. Părul de
acoperire este potrivit de lung şi de gros.
Constituţie este robustă, rezistenţă organică remarcabilă, longevitate şi
fertilitate bună în funcţie de factorii ambientali. Durata medie de exploatare este
de circa 6 ani. Rasa are aptitudini pentru carne-lapte.
În producţia de lapte se comportă bine, în medie de 7290 kg pe lactaţie cu
4,0-4,2 % grăsime şi 3,4-3,5 % proteină.
Încrucişarea cu Red Holstein a dus la obţinerea de populaţii metise cu
producţii performante de peste 7860 kg pe o lactaţie iar indicele de lapte are
valoarea de 1:7.
Are o mare capacitate de consum a furajelor, valorificând superior, toate
tipurile de furaje.
Pe păşune tineretul poate asigura sporuri de 800-900 g zilnic iar la
îngrăşare peste 1000 g zilnic. Randamentul la tăiere este în medie de 53-55 % la
animalele adulte şi 56-60 % la tineretul îngrăşat. Carcasele au o greutate de
aproximativ 350 kg. Ponderea oaselor se menţine încă ridicată 16-18 %.
Carnea are calităţi organoleptice excelente iar rasa se pretează foarte bine
la îngrăşare de tip intensiv.
Precocitatea somatică a rasei Simmental este bună. La naştere viţeii au 40-
45 kg, la vârsta de 6 luni viţelele ating circa 180-200 kg, iar la 12 luni cca 300-350 kg.
Rasa Simmental a participat la formarea mai multor rase de tip Simmental,
mai ales prin încrucişarea cu rasele locale, dintre care menţionăm următoarele:

4.5.2. Rasa Bălţată austriacă (Fleckvieh)

Are o pondere de 76 % în structura de rasă cu 1,9 milioane capete şi 12
asociaţii cu peste 18 mii de ferme. Este rasă mixtă carne-lapte (fig. 31). S-a format
prin încrucişarea taurinelor locale cu rasa Simmental, ulterior s-au practicat

59
Maciuc Vasile

încrucişări de infuzie cu rasa Hereford şi este asemănătoare la exterior cu tulpina

din care a rezultat. Culoarea robei, bălţată alb cu roşu închis. Are o dezvoltare
corporală mai mică, talia la vaci 135 cm, iar greutatea corporală de 650 kg.

Fig. 31 Rasa Bălţată austriacă (Fleckvieh)

Manifestă aptitudini bune pentru lapte, realizând 6700 kg cu 4,19 %

grăsime şi 3,49 % proteină.
În producţia de carne realizează performanţe ridicate are longevitate şi
productivitate bune. La vârsta de un an tineretul mascul realizează un spor mediu
zilnic de 1100 g iar randament la sacrificare de 56 %.
Taurul Morelo a lăsat descendenţi de o mare valoare genetică. Se acordă o
atenţie deosebită fertilităţii, uşurinţei la fătare, caracterelor de exterior şi a
ugerului. Ponderea caracterelor în selecţie este de: 35 % lapte, 20 % carne, 45 %
caractere exterioare.

4.5.3. Rasa Bălţată germană (Fleckvieh – fig. 32)

S-a format în S-V Germaniei prin încrucişarea populaţiilor locale cu rasa
Simmental. În România poate fi văzută la Ferma Şerbeşti, jud. Bacău.
A luat fiinţă în 1897, ponderea rasei este de 33 % din efectivul total. Are o
dezvoltare corporală mare, talia 135 cm, greutatea corporală 650 kg la vaci,
conformaţia corporală corectă şi o bună adaptare la condiţiile de mediu. Aptitudini
bune de reproducţie: VP – 29 luni, natalitatea 90 %, CI – 328 zile, fătări gemelare
– 3 %.
Această rasă îmbină armonios producţia de carne (randament 56-57 %) –
1200 g/zi cu cea de lapte (6540 kg cu 4-4,2 % grăsime).
S-a răspândit în alte ţări şi continente (Franţa, Italia, Cehia, Bulgaria,
România etc.). Se foloseşte pe larg la încrucişări cu rasele de carne.

60
 Fig. 32 Rasa Bălţată germană (Fleckvieh)

4.5.4. Rasa Pezzata Rossa

Astfel este cunoscută rasa Simmental (fig. 33) în Italia. Se creşte în peste
79 de provincii, efectivele situându-se undeva la 475-500 mii de animale. Talia de
134 cm, greutatea 650 kg, carcase de 368 kg.

Fig. 33 Rasa Pezzata Rossa

Performanţe în producţia de lapte, în medie 5415 kg cu 3,9 % grăsime şi

3,41 % proteină.
În selecţia rasei se pune accent pe 60 % producţia de lapte, 20 % carne,
10% longevitate şi 10 % aptitudini pentru mulsul mecanic.
De asemenea, se urmăreşte o medie de 6700 kg lapte şi 3,5 % proteină.
Deţine o frecvenţă ridicată a kappa-kazeinei în lapte.
A fost introdusă în România de Asociaţia Intercooperatistă Târgu Frumos,
judeţul Iaşi.

4.5.5.Rasa Bălţată cu roşu franceză (Montbeliarde)

Ocupă aproximativ 40 % (1983-1998) în structura de rasă. S-a format prin
încrucişarea raselor locale cu rasele Simmental, Fleckvieh, Abondance. Figurează

61
Maciuc Vasile

în Herdbook din anul 1889 (fig. 34). Populaţia totală este de 1.500.000 capete din
care 700.000 vaci.

Fig. 34 Rasa Montbeliarde

În ce priveşte producţia de lapte la vacile aflate în control:

 1981 – 304 zile/5551 kg, 3,67 % grăsime, 3,34 % proteină
 1985 – 302 zile/5819 kg/3,71/3,36 %
 1992 – 306 zile/6696 kg/3,82/3,36 %
 1997 – 312 zile/7216 kg/3,89/3,41 %
 1998 – 314 zile/7285 kg/3,86/3,41 %
 2002 – în medie 7462 kg/3,9%
 raportul cazeină/proteină 81,7 %
Realizează carcase de 330-350 kg. Randamentul la sacrificare este de 55-
60 %. Alte rase derivate: Roşie suedeză, Sâcev (URSS), Bălţată galiciană, Bălţată
românească etc.

4.5.6. Rasa Bălţată românească

S-a format prin încrucişări de absorbţie între tauri de rasă Simmental cu
vaci din rasa Sură de stepă, varietatea transilvăneană, mai puţin cea
moldovenească. Formarea rasei a început în a doua jumătate a sec. al XIX-lea
odată cu introducerea rasei Simmental în România.
Primele importuri s-au efectuat din Austria (1860-1870) în Bucovina, zona
Rădăuţi. Ulterior (1880) s-au făcut importuri din Elveţia în Banat.
Fondatorul rasei a fost taurul Benz 10, făcându-se importuri din linia
taurului Benz 10 şi alte linii valoroase: Ideal, Rolland, Kurd etc.
S-a folosit încrucişarea de absorbţie, selecţia, potrivirea perechilor şi
ameliorarea în rasă curată. După 1962 au fost importate animale din tulpina
Simmental şi anume rasele Fleckvieh din Austria şi Germania. Rasa a fost
recunoscută în anul 1959, primind denumirea de Bălţată românească (BR- fig. 35)
şi aparţine raselor de tip Simmental.

62
 Fig. 35 Rasa Bălţată românească (BR)

Efectivul acestei rase a crescut an de an, reprezentând cca 37 % din

efectivul total al ţării. Este o rasă mixtă carne-lapte, fiind asemănătoare ca aspect
exterior şi însuşiri cu rasa Simmental, de care se deosebeşte totuşi prin unele
caractere esenţiale. Capul este potrivit de lung (30-31%) şi larg, cu fruntea plană
şi arcadele orbitare puţin conturate. Linia dintre coarne este convexă, prelungită
cu, coarne de culoare galbenă, mijlociu de lungi în formă de coroană. Gâtul este şi
el mijlociu de lung cu marginea superioară dreaptă şi bine îmbrăcat în muşchi.
Trunchiul este lung, bine proporţionat, cu linia superioară dreaptă şi orizontală,
uneori oblică postero-anterior. Spinarea şi şalele sunt relativ scurte, crupa lungă şi
largă, de formă pătrată şi moderat îmbrăcată în muşchi. Obişnuit, este orientată
antero-posterior, iar coada sus prinsă. Ugerul este mare, voluminos, de formă
globuloasă, acoperit cu piele subţire şi fină, cu păr scurt şi rar. Membrele sunt
lungi şi puternice, ongloanele de culoare deschisă, puţin rezistente şi cu textură
slabă. Pielea este relativ groasă, densă şi elastică, formând pe obraji şi feţele
laterale ale gâtului numeroase cute. Întotdeauna capul, membrele şi smocul cozii
sunt albe iar vulva şi botul de culoare roz. Are trei tipuri ecologice:
 hipermetrică - Banat cu talia de 138-140 cm şi 600-650 kg la vaci;
 eumetrică – zona Mediaşului cu talia 134-136 cm şi 550-600 kg la
vaci;
 hipometrică – zona Moldovei-Bucovina cu talia 130-133 cm şi
530-550 kg la vaci.
Culoarea robei este asemănătoare cu a rasei Simmental, respectiv bălţată
alb cu galben de diferite nuanţe de la galben deschis până la roşu vişiniu.
Comparativ cu rasa Simmental, rasa Bălţată românească are greutatea corporală
mai redusă, cu dimensiunile de lungime, lărgime şi mai ales de adâncime mai
mici.
Este o rasă semiprecoce, maturitatea morfologică fiind atinsă la vârsta de
4-4,5 ani, V.P. – 33 luni, greutatea viţeilor la naştere 38-45 kg, în funcţie de sex.
La vârsta de 3 luni viţeii ajung la 105-110 kg, la 6 luni 170-180 kg, la 12 luni 310-
340 kg, iar la 18 luni 400-450 kg viţelele şi 540-560 kg tăuraşii. Longevitatea
productivă este în medie de 5-6 ani.
Rasa este sensibilă la întreţinerea pe pardoseli dure. Are producţii bune de
3700 kg lapte, 130 kg grăsime şi 3,85 % grăsime. În anul 1990 a realizat 2763 kg

63
Maciuc Vasile

lapte/105 kg EM iar în anul 2000 – 3359 kg lapte/125 kg EM. De menţionat

fermele care au obţinut rezultate destul de bune:
 Vladilac Arad – 5850 kg lapte, 224 kg grăsime;
 Târgu Mureş – 5600 kg lapte, 216 kg grăsime;
 Ferma Şerbeşti Bacău – 6500 kg lapte;
 Recordista, Vaca Tania/2003, proprietar SC Prod. Satimpex SRL,
judeţul Timiş, a realizat 14.032 kg lapte, 4,67 % grăsime, 655 kg
grăsime, 3,42 % proteină şi 480 kg proteină.
Mamele de tauri – 400 capete au realizat 6500 kg lapte cu 240 kg grăsime
la o greutatea corporală de 640 kg şi talia de 135 cm. Manifestă aptitudini slabe
pentru mulsul mecanic – 1,3 kg/min., indicele mamar 42-43 %.
Consumul specific este ridicat 7,5 UNC/kg carne şi 1,17-1,4 UNL/kg lapte
Realizează sporuri de 900-1000 g la îngrăşare intensivă. Randamentul este de 52-
54 % iar la tineretul îngrăşat intensiv 55-59 %. Greutatea carcaselor 240-325 kg
cu 70 % carne în carcasă şi 19-20 % oase, carnea având însuşiri organoleptice
superioare.
Rasa este răspândită în Banat, Transilvania, N-E ţării, Suceava, Botoşani.
Se urmăreşte ameliorarea ei în tip mixt carne-lapte cu o greutate de 680 - 700 kg,
talia de 138 cm, 60 % însuşiri de carne, 35 % însuşiri de lapte şi 5 % fitness. De
asemenea, se doreşte îmbunătăţirea însuşirilor pentru mulsul mecanic.

4.5.7. Rasa Schwyz (Brună alpină)

Este originară din cantonul Schwyz (Elveţia), reprezentând în ţara de
origine 44 % din efectivul de taurine. S-a format în urmă cu peste 200 ani prin
încrucişarea taurinelor locale de tip brahicer, la care s-a adăugat o selecţie
riguroasă pentru cele două producţii: lapte şi carne. Mare atenţie se acorda şi
selecţiei animalelor după culoare. Treptat, rasa a pătruns în Italia şi Austria iar în
sec. al XIX-lea a fost exportată în Franţa, Cehoslovacia, Spania şi alte ţări est
europene, de asemenea în America şi Africa.
Deşi are calităţi excepţionale, în ultimul timp se fac încrucişări cu rasa
Brown Swiss pentru a creşte producţia de lapte.

Fig. 36 Rasa Schwyz (Brună alpină)

Este o rasă de tip morfologic mixt lapte-carne (fig. 36), cu o conformaţie

armonioasă, dezvoltare corporală eumetrică, talia 132 cm şi greutatea corporală
570-620 kg la vaci, iar la tauri talia de 145 cm şi greutatea corporală de 1000 kg.

64
Trunchiul este lung şi adânc, are format dreptunghiular cu tendinţă către formatul
trapezoidal, lărgindu-se treptat către trenul posterior. Crupa este largă la şolduri,
orizontală şi musculoasă, abdomenul larg şi adânc. Ugerul este mare, sferic sau
ovoidal, cu sferturi simetrice şi baza largă iar sferturile sunt de mărime mijlocie şi
de formă cilindro-conică. Membrele sunt scurte, puternice, uscăţive, cu aplomburi
corecte. Culoarea este brună cu diferite nuanţe, în jurul botului având un inel de
culoare mai deschisă. Oglinda botului este cenuşie iar ongloanele pigmentate.
Producţia de lapte constituie producţia principală a rasei, realizând în
medie 7400 kg lapte cu 4,13 % grăsime şi 3,49 % proteină, cu menţiunea că ea
diferă în funcţie de zona de creştere. Este o rasă economică, valorifind bine
furajele iar indicele laptelui are valori de 1:7 – 1:8.
În producţia de carne realizează performanţe oarecum inferioare rasei
Simmental. Astfel, dezvoltarea corporală la maturitate este mai mică, tineretul
îngrăşat intensiv realizează sporuri medii zilnice de 900-1000 g iar randamentul la
sacrificare este de 52-54 % la animalele adulte, respectiv pentru tineret 55-59 %.
Carnea obţinută are calităţi bune.
Rasa Schwyz are o longevitate productivă bună fiind exploatate 8-10 ani.
Funcţia de reproducţie este bună, realizând 1,5 însămânţări/gestaţie, 90%
natalitate, V. P. – 30 luni şi 365 zile intervalul între fătări.
De menţionat şi câteva linii genetice de mare valoare cu origine
americană: Elegant, Emerald, Patric, Emorii, Elmondo, Dalas, List etc.
Ameliorarea rasei prevede în perspectivă producţia mixtă lapte-carne. Se
urmăreşte creşterea producţiei de lapte la 7500 kg, îmbunătăţirea aptitudinilor
pentru mulsul mecanic, ridicarea taliei şi greutăţii corporale. În acest sens se
practică încrucişări cu rasa Brown Swiss (americană) care are o dezvoltare
corporală hipermetrică şi cea mai bună producţie de lapte din categoria raselor de
tip Schwyz.
Rasa Schwyz are o largă răspândire în mai multe ţări europene şi chiar pe
alte continente, aşa cum s-a menţionat deja, participând la formarea mai multor
rase, cunoscute sub diferite denumiri. În continuare prezentăm câteva dintre ele:

4.5.8. Rasa Brown Swiss (Brună americană)

În SUA rasa Schwyz este cunoscută sub numele de Brown Swiss (fig. 37)
şi numeric reprezintă a doua rasă după Holstein, din grupa raselor de lapte. Rasa
americană are la origine rasa Schwyz importată din Elveţia începând cu anul
1860. Încă din momentul introducerii taurinelor din tulpina Schwyz pe teritoriul
SUA, ameliorarea rasei a fost orientată prioritar în direcţia producţiei de lapte. În
acest scop s-a practicat selecţia şi creşterea în rasă curată, asigurarea unor condiţii
optime de exploatare şi în ultimul timp infuzia cu rasa Jersey pentru ameliorarea
conţinutului în grăsime şi proteine al laptelui.
Herdbookul rasei (registrul genealogic) a fost deschis în anul 1888 şi
funcţionează şi în prezent ca instrument tehnic de lucru în ameliorarea rasei.
Rasa Brown Swiss este răspândită pe tot teritoriul SUA fiind crescută în 9
districte, cu crescătorii care pot fi repartizate pe trei grupe, în funcţie de efectivul
de vaci: grupa I (10-39 vaci), grupa II (40-99 vaci) şi grupa III (100 vaci şi peste).
Cele mai multe crescătorii de taurine Brown Swiss se găsesc în statele: Wisconsin,
Iowa, Ohio, Minnesota, Pennsylvania, New York, Illinois, Texas, Indiana,
California.
Brown Swiss are aptitudini mixte lapte-carne, ca exterior se aseamănă cu
rasa Schwyz, dar prezintă o dezvoltare corporală hipermetrică. Vacile au talia, în
medie, 135 cm şi greutatea corporală de 680-700 kg, unele vaci atingând şi
greutatea de 750 kg. Culoarea robei este brună uniformă dar sunt şi exemplare cu

65
Maciuc Vasile

o culoare deschisă argintie, taurii având culoarea brună mai închisă. Conformaţia
este tipică unei vaci de lapte cu aptitudini bune pentru mulsul mecanic, viteza de
muls este de 2,6 kg/min, iar simetria funcţională 45 %.
Rasa Brună americană are constituţie fin-robustă şi robustă, precocitate şi
fertilitate ridicate, temperament vioi şi o bună capacitate de adaptare. Vârsta
primei fătări este sub 30 luni iar la prima lactaţie se obţine 80 % lapte din lactaţia
maximă. Consumul specific este de 1,07 UNL/l lapte iar indicele de lapte 1:10.

Fig. 37 Rasa Brown Swiss

În prezent rasa Brună americană este cea mai bună producătoare de lapte
din tulpina Schwyz concurând şi cu rasele de tip Friză. Capacitatea productivă
pentru lapte este superioară tuturor raselor de tip Brună de circa 8350 kg, cu
4,17% grăsime şi 3,54 % proteină. Campioana rasei este vaca Snowdale Improver
Desi 689275 «3E» care la vârsta de 9 ani şi 9 luni a realizat în 365 zile de lactaţie
18.968 kg lapte cu 3,9 % grăsime, 740 kg grăsime, 3,7 % proteină şi 702 kg
proteină.
Campioana longevităţii productive este vaca Sheburne Del SF 514620271,
născută la 1 aprilie 1975 din tatăl Improver, care a avut 13 fătări şi 4564 zile de
lactaţie cu 140.567 kg lapte, 5568 kg grăsime şi 3943 kg proteină, revenind, în
medie, 30,7 kg lapte pe zi de lactaţie.
Tineretul supus îngrăşării intensive realizează spor mediu zilnic de peste
1000 g, obţinându-se o carcasă mare, de bună calitate şi un randament la
sacrificare de 54-59 %. De asemenea, se obţin rezultate bune şi în încrucişări cu
rase de carne şi mixte. Printre liniile cu valoare internaţională, deosebit de
valoroase, putem menţiona: Performer Alaric, Elegant, Telstar, Balison, Starbuck,
Distinction, Jubilation, ş.a.
Datorită calităţilor pe care le are rasa s-a răspândit pe tot teritoriul SUA şi
a contribuit la ameliorarea şi formarea unor populaţii noi din alte ţări. În Europa
este folosită la ameliorarea raselor Brune, cu rezultate bune asupra producţiei de
lapte, iar la noi în ţară este folosită la ameliorarea rasei Brună de Maramureş
pentru producţia de lapte şi carne.

66
 4.5.9. Rasa Brună austriacă (Braunvieh)
Provine din vechile populaţii locale din zona Alpinilor austrieci la
îmbunătăţirea cărora au contribuit rasele Schwyz şi Allgau. Reprezintă 14 % din
efectivul de taurine, crescându-se mai ales în zona muntoasă. Are o conformaţie
armonioasă, culoarea părului brună cu nuanţe mai închise. Producţia de lapte este
ridicată realizând, în medie 7360 kg pe lactaţie cu 4,15 % grăsime şi 3,3 %
proteine. Rasa are o bună longevitate productivă, existând vaci care au realizat
peste 77.000 kg lapte (vaca Karla a produs 115.403 kg lapte şi 4835 kg grăsime).

Fig. 38 Rasa Brună austriacă (Braunvieh)

Rasa (fig. 38) are rezultate bune şi la îngrăşare intensivă, tineretul în vârstă
de 12 luni atinge greutatea corporală de 450 kg, un spor mediu zilnic de 1100 g şi
randamentul la sacrificare de 59 %, la animalele adulte 54 %.
Rasa este supusă ameliorării cu rasa Brown Swiss şi este folosită la
ameliorarea populaţiilor din tulpina Schwyz..

4.5.10. Rasa Brună germană (Deutsches Braunvieh –fig. 39)

S-a răspândit în zona de altitudine mare, reprezentând 8 % din efectivul de
taurine. Culoarea robei este cenuşiu-deschis sau chiar argintie. Ca dezvoltare
corporală şi indici productivi este apropiată de rasa Schwyz, aproximativ 7230 kg
lapte, 4,05 % grăsime şi 3,42 % proteină.

Fig. 39 Rasa Brună germană (Deutsches Braunvieh)

67
Maciuc Vasile

Este răspândită în Franţa, Italia, Bulgaria, Iugoslavia, România etc.

4.5.11. Rasa Brună de Maramureş

Este o rasă autohtonă formată prin încrucişarea de absorbţie între rasele
Sură de stepă şi Mocăniţa cu taurinele de tip Schwyz, care au fost aduse în
Maramureş începând cu anul 1881. Între anii 1890 şi 1910 s-au importat, în
continuare, din Austria şi Germania, iar, în 1904 din Elveţia, aducându-se anual
200-500 de vaci şi juninci din rasa Schwyz. În anul 1907 se aduc taurine de tip
Brună de Maramureş în Moldova, loc. Mălini.

Fig. 40 Rasa Brună de Maramureş

Din cauza crizei economice din perioada 1929-1930 şi a celui de-al doilea
război mondial, efectivele de taurine din rasa Brună de Maramureş au scăzut
simţitor încât, între anii 1948-1949 au fost importaţi 119 tauri de reproducţie şi
700 de juninci de către fostele I.A.S. din Maramureş iar de aici o parte din tauri au
fost distribuiţi în unele judeţe din zona Subcarpatică a Munteniei şi Moldovei. În
nordul Munteniei, vacile de rasă Schwyz au fost aduse în anii 1900-1910 din
Germania. În prezent rasa este întâlnită în Moldova, Muntenia, Oltenia şi de-a
lungul lanţului Carpatic şi reprezintă aproximativ 26 % din efectivul total. A fost
omologată ca rasă în anul 1959 (fig. 40)
Rasa aparţine tipului morfoproductiv mixt de lapte-carne, având o
dezvoltare eumetrică, cu talia medie, la vaci 131 cm şi greutatea corporală de
570 kg. Este o rasă cu o conformaţie armonioasă şi organismul, în general,
echilibrat. Capul este de tip brachicer, uscăţiv şi foarte expresiv, cu arcade orbitare
proeminente. Fruntea este largă şi aproape egală ca lungime cu regiunea feţei, care
spre bot se îngustează. La multe exemplare, capul poate prezenta lărgimi mai
reduse în funcţie de zona geografică şi de taurinele autohtone care au stat la baza
formării acestei rase. Gâtul este mijlociu de lung, gros şi bine îmbrăcat în muşchi.
Trunchiul este bine dezvoltat, cu linia superioară dreaptă şi uşor ascendentă
antero-posterior. Spinarea şi şalele sunt largi şi potrivit îmbrăcate în muşchi, iar
crupa lungă şi largă, de formă aproape pătrată şi uşor oblică antero-posterior.
Comparativ cu rasa Schwyz, la rasa Brună de Maramureş, crupa este mai îngustă
la ischii şi mai puţin bine îmbrăcată în muşchi. Abdomenul este bine dezvoltat iar
ugerul mare, bine prins, globulos, cu structură glandulară. Membrele sunt bine
dezvoltate şi rezistente cu aplomburi în general corecte şi ongloane cu textură tare,
închise la culoare. Animalele au constituţie robust-compactă sau robust-fină,
temperament vioi şi caracterul blând. De asemenea, sunt semiprecoce cu V.P. de

68
32 luni, în schimb, au o bună longevitate productivă şi se adaptează uşor la
condiţiile de mediu.
Culoarea robei este brună-cenuşie de diferite nuanţe, variind de la brun
argintiu la brun închis, aproape negru. În jurul botului prezintă un inel de culoare
deschisă. Oglinda botului şi mucoasele sunt de culoare neagră-cenuşie iar coarnele
bicolore.
Producţia de lapte variază în limite largi în funcţie de condiţiile de
exploatare, fiind în medie de 3500 kg cu 3,9 % grăsime. Potenţialul este de peste
5000 kg pe lactaţie normală.
Producţii pe ani: 1990 – 2517 kg lapte cu 94 kg grăsime E.M; 2000 –
3119 kg lapte cu 117 kg grăsime E.M.
În sectorul individual: 2000 – 3033 kg lapte, 115 kg grăsime, 3,78 %
grăsime; Staţiunea din Piteşti, Ferma Albota – 4548 kg lapte, 3,94 % grăsime;
Ferma Strunga – 3999 kg lapte, 166 kg grăsime pură şi 4,15 % grăsime; Ferma
Sighet nr. 3 – 3847 kg lapte, 151 kg grăsime şi 3,92 % grăsime; Ferma Vera-
Râpan – Brună germană – 5752 kg lapte, 209 kg grăsime, 3,72 % grăsime.
Cecetările efectuate pe populaţii de rasă Brună din Moldova, de Vasile
Ujică şi Vasile Maciuc – 2004, au evidenţiat cu succesiunea lactaţiilor o dinamică
ascendentă a producţiei de lapte, de la 3175 kg în lactaţia I-a la 3429 kg în lactaţia
a VIII-a respectiv 3,87 şi 3,91% grăsime. În cadrul populaţiei, au existat plus
variante care au realizat producţii maxime de 13490 kg lapte. Producţia medie de
lapte pe viaţă productivă a fost de 9292 kg cu limite între 414 kg şi 47461 kg
lapte. Durata vieţii a fost în medie de 2069 zile cu limite între 883 şi 4380 zile. De
aici, rezultă, că vacile au fost menţinute în populaţie 5,65 ani.
Economicitatea producţiei de lapte este bună; 1,22 UNL/kg lapte, indicele
de lapte fiind de 1:6 – 1:7, viteza de eliberare a laptelui 1,3 l/min.
Activitatea de reproducţie este relativ satisfăcătoare.
Rasa Brună are aptitudini bune pentru producţia de carne, pretându-se la
îngrăşare în toate sistemele: intensiv, semiintensiv şi extensiv. În sistemul de
îngrăşare intensiv, la vârsta de un an tineretul mascul atinge greutatea corporală de
365 kg, realizând spor mediu zilnic de 900-950 g, în sistemul semiintensiv de cca.
700 g iar în sistemul extensiv pe păşune şi fără adaos de concentrate 500-600 g.
Randamentul la sacrificare este de 52-54 % la animalele adulte şi 54-58 % la
tineretul îngrăşat intensiv. Carnea în carcasă este de 75 % cu 18 % oase.
Viţeii la naştere au o greutate de 38 kg. Rasa Brună poate fi folosită la
reproducţie la greutatea corporală de 370-380 kg.
În ameliorarea rasei se urmăreşte: sporirea efectivului, ridicarea
potenţialului genetic pentru lapte, ridicarea taliei şi a greutăţii corporale,
îmbunătăţirea precocităţii, a longevităţii productive, îmbunătăţirea aptitudinilor
pentru mulsul mecanic. Rasa va fi supusă ameliorării prin creştere în rasă curată
dar şi prin încrucişare de infuzie cu taurinele de tip Schwyz.
Alte rase de tip Schwyz: Brună alpină italiană, franceză, din U.R.S.S.
(Kostroma, Lebedinsk, caucaziană, Allatau), Brună de Slovenia, Brună de Sofia,
Brună iugoslavă, ş.a.etc.

4. 5.12. Rasa Pinzgau

Este originară din Austria, tirolul austriac din ţinuturile Salzburg, zonă
caracteristică prin păşuni alpine şi subalpine, cu altitudinea de peste 1000 m. A
fost formată în anii 1690-1740 prin încrucişarea taurinelor locale roşii cu cele de
tip Berna din Elveţia. După 1740 s-a practicat creşterea în rasă curată. Reprezintă
5% din efectivul total de taurine al ţării de origine.

69
Maciuc Vasile

Exteriorul este armonios, capul scurt, cu gâtul relativ scurt şi musculos,

trunchi lung, potrivit de larg şi adânc, iar profilul corporal este aproape
dreptunghiular. Abdomenul este voluminos, ugerul mijlociu ca dezvoltare, iar
membrele sunt scurte şi puternice. Dezvoltarea corporală este foarte variabilă la
această rasă, talia între 125-135 cm şi greutatea corporală între 450-600 kg.
Culoarea robei este bălţată, roşie vişiniu cu alb (desenul constituie caracter de
rasă).

Fig. 41 Rasa Pinzgau

Rasa Pinzgau (fig. 41) are aptitudini productive universale – carne, lapte,
muncă, constituţie robustă şi temperament vioi. Se pretează foarte bine la
întreţinere pe păşune şi furajare cu nutreţ verde. Este o rasă mai puţin precoce-
tardivă cu V.P. la 34 luni. Indici de reproducţie superiori altor rase.
Producţia de lapte, în ţara de origine, este în medie de 5500-5700 kg cu
4% grăsime. Longevitatea productivă peste 10 ani.
Are aptitudini bune pentru producţia de carne. La îngrăşare tineretul
realizează sporuri de 800-900 g şi un randament la tăiere de 56 %.
Din Austria, rasa a fost exportată în foarte multe ţări, cum ar fi: Australia,
Peru, Ucraina, R. Moldova, centrul Europei, Slovenia, Albania, Bulgaria, Ungaria,
România etc.

4.5.13. Rasa Pinzgau din România (fig, 42)

S-a format prin încrucişări de absorbţie dintre Mocăniţa şi în mai mică
măsură rasa Sură de stepă, cu rasa Pinzgau Austriacă. A fost introdusă din tirolul
austriac în anul 1850. Iniţial rasa Pinzgau a fost introdusă în Bucovina, localitatea
Rădăuţi iar după 1880 s-a introdus şi în Sibiu, Mediaş, Beclean. De aici s-a extins
aria de creştere a taurinelor Pinzgau în zona Munţilor Apuseni şi Ţara Haţegului.
A evoluat descendent, dacă în anul 1937 reprezenta 5 % din efectiv în anul
1995 reprezenta 1,35 %, după această dată rasa începe să crească numeric, în
prezent având o pondere de 2 % împreună cu metişii. Se creşte în trei zone: N
Moldovei (Câmpulung, Vatra Dornei, Rădăuţi), Munţii Apuseni (Alba Iulia, Cluj,
Bihor, Hunedoara) şi S-V Transilvaniei (Haţeg, Sibiu, Braşov).
Conformaţia şi dezvoltarea corporală a rasei prezintă o mare variabilitate,
datorită materialului local care a participat la încrucişare şi condiţiile diferite de

70
creştere din zonele unde este răspândită. Ca dezvoltare: talia 123-132 cm şi
greutatea corporală 450-550 kg la vaci respectiv talia de 134-139 cm şi greutatea
corporală 650-700 kg la tauri. Capul este scurt şi larg, iar gâtul scurt, gros şi
musculos, trunchiul potrivit de lung şi de larg, dar relativ adânc cu profilul
corporal dreptunghiular. Linia superioară este lăsată la spinare şi ridicată la crupă
iar crupa este relativ lungă, largă la şolduri, dar strâmtă la ischii. Abdomenul este
voluminos, ugerul dezvoltat mijlociu, în general globulos cu mameloane groase şi
lungi. Membrele sunt puternice, relativ scurte, cu ongloane rezistente şi aplomburi
în general corecte. Culoarea este roşie închis, cu desene albe caracteristice.

Fig. 42 Rasa Pinzgau din România

Producţia de lapte este variabilă, în funcţie de condiţiile de creştere –

2700-3000 kg, cu 3,85 % grăsime, în medie 2800 kg cu 3,82 % grăsime.
În producţia de carne se pretează la exploatare semiintensivă, în condiţii
optime de hrănire şi întreţinere realizează 700-850 g spor/zi cu randament la
sacrificare de 52%.

Vaca de Dorna (fig. 43)

Vaca de Dorna, este o varietate a rasei Pinzgau, răspândită în nordul
Moldovei, localităţile Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului.
Ea a rezultat în urma încrucişărilor dintre taurinele locale, în special rasa
Mocăniţa, cu rasele Simmental, Friză, Pinzgau şi Brună. Are precocitate bună şi
rezistenţă mai mare la intemperii şi boli. Culoarea este bălţată negru cu alb, cu
acelaşi desen al bălţăturii ca şi la Pinzgau varietatea roşie. Talia mai mică cu 1-
2 cm decât Pinzgau roşu, toracele mai larg şi mai adânc iar crupa mai bine
proporţionată. Producţiile de lapte sunt mai mari, în medie 3200 kg cu 3,9 - 4,1 %
grăsime. Vaca Suceava a realizat 8272 kg lapte cu 3,98 % grăsime.
Producţia de carne este satisfăcătoare, tineretul supus îngrăşării realizează
sporuri medi zilnice de 800-900 g, randamentul la sacrificare este de 55 % la
tineret şi de 49-51 % la animalele adulte.
Având o mare capacitate de adaptare la condiţiile de creştere din zona
premontană şi montană, se va menţine în arealul în care se găseşte şi în prezent.

71
Maciuc Vasile

Fig. 43 Vaca de Dorna

4.5.14. Rasa Normandă

Este o rasă veche (fig. 44), originară din Franţa, zona Normandiei,
introdusă de vikingii cuceritori (popoarele migratoare). Ea este prezentă în Franţa
în mare parte în arealul Munţilor Pyrinei şi într-un număr considerabil introdusă în
America Latină unde şi-a evidenţiat potenţialul său genetic.
De asemenea, de peste 100 de ani este prezentă în Brazilia, Columbia,
Ecuador, Paraguay, Uruguay, Venezuela iar în Europa poate fi găsită în Belgia,
Elveţia, Marea Britanie şi Irlanda. Această rasă s-a format prin încrucişări între
rasele Colentine, Augeronne şi Cauchoise în sec. al XVIII-lea. În 1883 a fost
deschis Herdbookul rasei.
 1877-1928 - exportată în America de Sud;
 1941 – primul sindicat de control oficial al producţiei de lapte şi unt;
 1946 – prima însămânţare artificială în Franţa realizată pe o vacă
Normandă;
 1976 – Herdbookul devine UPRA (Unitatea Naţională de Selecţie şi
Promovare a rasei).
Sunt trei varietăţi de culoare caracteristică rasei Normande în funcţie de
culoarea de fond: albă, maro-deschis şi roşu închis spre negru sau pestriţă alb cu
negru. Particularităţi de culoare întâlnite: frunte albă, ochelari la ochi şi botul de
culoare închisă.
Conformaţia corporală este armonioasă, caracteristică raselor mixte carne-
lapte, vacile având talia de 138-140 cm iar greutatea corporală de 700-750 kg,
existând plus variante cu talia de 145-150 cm şi greutatea corporală de 900 kg iar
taurii pot depăşi 1000 kg.
Efectivul total este de  2.000.000 capete, din care 600.000 vaci, repartizat
în zona de vest a ţării.
În 2002 s-au înregistrat 500.000 I.A. şi 300.000 capete înscrise în controlul
oficial al producţiei. În ce priveşte producţia de lapte, în medie 6931 kg/lactaţie
cu 4,5 % grăsime şi 3,7 % proteină.

72
 Fig. 44 Rasa Normandă (sursa: normandegenetics.com)

În producţia de carne se comportă bine, vacile reformate ating greutatea

de 750 kg la 6 ani cu randamentul la sacrificare de 53 % iar taurii 700 kg la 18
luni, randamentul 55 % şi 800 kg la 36 luni cu randamentul de 55 %.
Este o rasă importantă, în mod deosebit pentru producţia de lapte calitativă
şi cantitativă. A fost recent introdusă în România.

4.6. Rase specializate pentru carne

4.6.1. Rasa Hereford
S-a format în comitatul cu acelaşi nume din Ţara Galilor, zona de Vest a
Angliei, având la origine taurinele indigene roşii. Este menţionată pentru prima
dată în diverse scrieri în anul 1600, iar între 1700-1800 apar primele documente
cu caracterele individuale ale acestei rase.
Herdbookul rasei (fig. 45) a fost deschis în anul 1846 de către Thomas
Eyton în Wellington Shropshire. Acest Herdbook conţine un număr de 551 tauri
care provin de la 75 de crescători. Societatea crescătorilor de taurine de rasă
Hereford a fost înfiinţată în anul 1878. În secolul al XIX-lea s-au făcut încrucişări
cu rasele Red Polled, Sorthorn şi Aberdeen Angus în vederea măririi precocităţii
şi a randamentului la tăiere.
Rasa s-a răspândit în multe ţări, fiind introdusă în SUA în anul 1817,
Anglia 1825, Irlanda 1775, Argentina, Brazilia, Uruguay, Germania, Franţa,
România ş.a.
Rasa Hereford este specializată pentru producţia de carne, având o
dezvoltare corporală bună, talia la vaci fiind de circa 128 cm, iar greutatea
corporală de 600 kg, la tauri talia poate ajunge la 135 cm iar greutatea corporală
de 835 kg.
Tipul morfologic este brevimorf, remarcându-se lărgimile trunchiului
foarte pronunţate şi dezvoltarea musculaturii, profilul corporal dreptunghiular şi
tipul fiziologic digestiv.

73
Maciuc Vasile

Fig. 45 Rasa Hereford

Se caracterizează prin cap scurt şi larg, gât scurt şi gros, trunchiul lung,
larg şi mai ales adâncit, spinarea şi şalele sunt lungi şi largi, crupa este lungă,
largă şi bine îmbrăcată cu musculatură, pieptul foarte bine dezvoltat, toracele
adânc şi larg cu coaste bine arcuite, membre scurte, coapse şi fese musculoase iar
pielea groasă, moale şi elastică.
Ugerul este mai slab dezvoltat deoarece rasele de carne, în general, nu se
mulg, laptele fiind consumat de viţei.
Culoarea este bălţată, roşu cu alb, capul, partea superioară a gâtului,
pieptul, abdomenul, membrele la nivelul chişiţei, buletului, fluerului şi coada sunt
parţial albe.
Rasa Hereford are constituţie robustă afânată, capacitate mare de adaptare,
păşunează bine şi caută hrană cu uşurinţă. Manifestă aptitudini foarte bune de
carne, vacile adulte îngrăşate ating greutatea corporală de 750-850 kg iar taurii
adulţi îngrăşaţi 950-1200 kg. Tineretul supus îngrăşării realizează sporuri medii
zilnice (s.m.z.) de 1000-1100 g iar la vârsta de 1 an greutatea de 380-450 kg.
Randamentul la sacrificare este de 60-65 %. Furnizează carne de bună calitate,
însă cu un indice de seu şi raport carne oase mai mari.
Printre taurii de valoare ai rasei putem menţionăm:
CLIDOMINO 166
MISTER MON 7745
THR TRM THOR 7088
TRM SLH – 1
TRM MAGELLAN 7026
JNHR 414 DAAMND 164 D
RPH CHAIRMAN
FELTONS LEXUS 235
RL 1 DOMINO 4001
DS 3001 ADV 7133

74
 DS 552 L1 DOM 1614
Hereford este o rasă universală ca importanţă pentru productia de carne se
foloseşte ca rasă curată la încrucişare şi la formarea de noi rase şi populaţii bune
de carne şi rezistente la intemperii.
În ţara noastră rasa Hereford a fost importată în perioada 1958-1964 din
Canada, SUA şi Anglia fiind folosită la încrucişări cu rasele locale, în vederea
obţinerii de hibrizi cu aptitudini bune pentru îngrăşare.

4.6.2. Rasa Aberdeen-Angus

Este originală din nord-estul Scoţiei, comitatele Aberdeen şi Angus, zonă
cu climat rece, teren accidentat şi cu o fertilitate a solului nu prea ridicată. S-a
format la sfârşitul secolului al XVIII-lea, prin selecţionarea bovinelor locale din
cele două comitate, de talie mică, fără coarne, culoare neagră şi infuzie cu Beef
Shorthorn, pentru mărirea precocităţii şi ameliorarea calităţii cărnii.
De asemenea, s-a folosit consangvinizarea, structurarea în linii şi creşterea
dirijată. A fost recunoscută ca rasă (fig. 46) în anul 1835 iar Herdbookul rasei a
fost deschis în anul 1862.
S-a răspândit în Marea Britanie, Argentina, SUA, Canada, Brazilia,
Australia, Noua Zeelandă, Rusia, Franţa, Germania, România, Africa de Sud etc.
Aptitudinea principală este producţia de carne, deoarece are scheletul axial
şi musculaturi foarte dezvoltate, scheletul periferic redus, masivitate pronunţată,
format corporal mare, talia mică de 118-125 cm iar greutatea corporală la vaci de
550-600 kg, şi la tauri de 750-950 kg. Are capul scurt şi fără coarne, gâtul scurt,
gros, trunchi cilindric, lung, larg şi adânc, membre scurte, subţiri dar musculoase,
pielea groasă, moale şi afânată iar culoarea este neagră. Trebuie menţionat faptul
că în SUA există şi varietatea roşie.
Rasa se caracterizează prin constituţie fin - robustă, ereditate puternică,
capacitate bună de valorificare a hranei, dar este mai puţin rezistentă la variaţii de
temperatură. Este o rasă precoce, prima fătare are loc la 26-27 luni, viţeii la
naştere au o greutate mică de 24-27 kg iar la înţărcare 190-210 kg.

Fig. 46 Rasa Aberdeen-Angus

Tineretul supus îngrăşării realizează sporuri medii zilnice (s.m.z.) de 1000-

1300 g atingând, la vârsta de 15-16 luni, greutăţi de 450-500 kg.

75
Maciuc Vasile

Randamentul la sacrificare este de 65-68 %, furnizează carne de calitate

superioară, marmorată, cu raportul carne-oase favorabil (5:1). Are neajunsul că la
un grad avansat de îngrăşare creşte indicele de seu.
Printre taurii valoroşi ai rasei putem menţiona:
Netherton Foreign Cruz MDB X.35.23
Lockerley Mere Boy Z 303.25
Ellin Erroneous C 570
Lockerley Kasino
Idvies Euvis B 112
Idvies Sester Eric A057
Nightingale Papa A069
Rasa Aberdeen Angus s-a răspândit în multe ţări europene dar mai ales pe
continentul american fiind utilizată pentru ameliorarea şi formarea diferitelor rase
(Dexter, Lincoln, Red Angus, Barzona etc).
În ţara noastră a fost introdusă din Canada, în perioada 1958-1961 şi a fost
utilizată la încrucişări industriale cu rasele locale, hibrizii obţinuţi fiind destinaţi
valorificării pentru carne.
De menţionat, că la încrucişările industriale simple şi complexe asigură
îmbunătăţirea precocităţii şi calităţii cărnii.

4.6.3. Rasa Shorthorn

Această rasă îşi are originile pe coasta de nord-est a Angliei, în ţinuturile
Northumberland, Durham, York şi Lincoln, care se află la ţărmul Mării Nordului
şi se întind de la dealurile Cheviot până în centrul Angliei. Începuturile dezvoltării
rasei au avut loc în regiunea ce cuprinde albia râului Rees. Acest râu a cărei albie
a ajutat mult în dezvoltarea rasei Shorthorn se află între provinciile Durham şi
York iar vacile cu talie mare care au populat odată albia fertilă a râului sunt
cunoscute sub denumirea de „vaca Teeswather”. Zona nordică a Angliei este
recunoscută ca fiind o zonă cu păşuni excelente, favorabile îngrăşării şi creşterii
taurinelor, de unde şi denumirea acordată de „casa vacii”. De menţionat şi faptul
că rasa este cunoscută şi sub numele de Durham după numele unuia din comitatele
deja amintite.
Fraţii Colling şi Robert Bakewell, sunt consideraţi creatorii rasei
Shorthorn. În jurul anului 1783 fraţii Colling au făcut o vizită la ferma lui Robert
Bakewell pentru a se documenta referitor la împerecherile pe care le folosea
acesta. Sistemul de creştere aplicat în ferma fraţilor Colling este ilustrat în
diagrama taurului Comet, considerat întemeietorul rasei şi care a rezultat dintr-un
dublu incest în anul 1804. Astfel, taurul Favoritte a fost împerecheat succesiv cu
mama sa Phoenix I, rezultând vaca Phoenix II şi apoi cu Phoenix II, care îi era în
acelaş timp soră după mamă şi fiică, resultând taurul Comet. Pentru consolidarea
caracterelor urmărite în formarea acestei rase s-a practicat şi în continuare o
consangvinizare relativ strânsă.
Herdbookul rasei (fig. 47) a fost publicat abia în anul 1822 sub denumirea
de „The English Herd Book”.
La începutul secolului XX, apare şi varietatea pentru lapte, denumită Dairy
Shorthorn, fiind menţionată pentru prima dată în scrierile de specialitate în anul
1958.
Rasa Shorthorn sau Durham este o rasă masivă, cu talia la vaci de 136 cm
şi 144 cm la tauri, greutatea corporală este de 650-700 kg la vaci şi 1100 kg tauri,
profil corporal dreptunghiular, tip morfologic brevimorf şi dezvoltare bună a
scheletului axial. Culoarea robei nu este uniformă, existând indivizi bălţaţi, alb cu
roşu, roşii, piersicii, foarte rar apărând şi exemplare de culoare albă.

76
 Fig. 47 Rasa Beef Shorthorn (Durham)

Rasa se adaptează uşor în zonele sărăcăcioase în vegetaţie, are o

precocitate şi longevitate bună iar vacile au un instinct matern foarte bine
dezvoltat.
Este o rasă specializată pentru producţia de carne, vacile adulte atingând
greutăţi de 850 kg. Tineretul îngrăşat intensiv realizează sporuri medii zilnice
(s.m.z.) de 1100-1200 g iar randamentul la sacrificare este de 62%. La animalele
adulte şi la tineretul îngrăşat peste vârsta de 18 luni, proporţia de seu în carcasă
este ridicată, iar carnea este puternic impregnată cu grăsime.
Aptitudinile productive valoroase au făcut ca rasa Shorthorn să se
răspândească în mai multe ţări de pe diferite continente şi a contribuit la formarea
altor rase.
A fost importată în Franţa, Belgia, Danemarca etc. unde este folosită la
încrucişări cu rasele locale, dar se mai creşte în Canada, Australia, Noua Zeelandă
şi SUA unde are o mare popularitate împreună cu Hereford şi Aberdeen-Angus.
La noi în ţară a fost importată în anul 1924 în Câmpia Bărăganului şi s-a
folosit la încrucişări cu rasele locale.
Dairy Shorthorn. Aşa cum s-a menţionat deja în cadrul rasei Shorthorn
s-au diferenţiat două varietăţi, ulterior considerate rase, Beef Shorthorn şi Dairy
Shorthorn (fig. 48).

Fig. 48 Dairy Shorthorn (sursa: geocities.com)

77
Maciuc Vasile

Rasa Dairy Shorthorn aparţine tipului morfoproductiv mixt de carne-lapte,

conformaţia corporală fiind mai unghiuloasă şi precocitate somatică mai redusă
decât la Durham. Producţia medie de lapte este de 6500 kg pe lactaţie, cu 3,8 %
grăsime. Tineretul îngrăşat intensiv realizează sporuri medii zilnice de cca 1000 g
cu un randament la sacrificare de 55-56 %. Valorifică bine păşunile mediocre, se
adaptează la climatul cald, are o conversie bună a hranei în lapte, temperament
docil iar vacile au un instinct matern bine dezvoltat.

4.6.4. Rasa Red Poll

S-a format în estul Angliei, prin încrucişarea raselor Norfolk şi Suffolk,
încadrându-se în grupa taurinelor mixte, dar cu aptitudini pronunţate în direcţia
producţiei de carne. A fost recunoscută ca rasă în anul 1862 (fig 49).
Se caracterizează prin conformaţie corporală variabilă, unii crescători
accordând mai multă atenţie aptitudinilor de carne iar alţii aptitudinilor pentru
lapte. Culoarea robei este roşie uniformă de diferite nuanţe, nu prezintă coarne,
este echilibrată fiziologic, capacitate bună de aclimatizare, rezistentă la boli şi
valorifică efficient furajele folosite.
Dezvoltarea corporală este mijlocie, talia la vaci fiind de cca. 130 cm, iar
greutatea corporală de 600 kg.
Producţia de lapte este de 5500 kg pe lactaţie, cu 4,2 % grăsime şi 3,5 %
proteină.
Are aptitudini de carne-lapte, tineretul îngrăşat intensive realizează la
vârsta de 15 luni peste 450 kg, s.m.z. de 1000-1100 g iar randamentul la
sacrificare este de 56-60 %.

Fig 49 Rasa Red Poll

Rasa este răspândită în Anglia, Australia, America de Sud şi SUA. La noi

în ţară s-a importat în perioada 1961-1964 în scopul ameliorării taurinelor din
zona Deltei Dunării. Vacile adulte au realizat 4190 kg lapte pe lactaţie, 3,88 %
grăsime şi 163 kg grăsime pură. În prezent efectivul a dispărut.

4.6.5. Rasa Santa Gertrudis

Este originară din SUA, statul Texas, unde s-a format începând cu anul
1900 în Staţiunea experimentală King Ranch in Kingsville prin hibridarea zebului
Indian (Brahman) cu taurinele de rasă Nellore, Guzerat, Gir, Shorthorn. Acţiunea
de formare a unei rase noi a fost iniţiată de Robert J Kleberg jr., care a elaborat o

78
schemă complexă de încrucişări şi a aplicat o selecţie riguroasă folosindu-se la
reproducţie numai indivizi cu aptitudini bune pentru producţia de carne şi de
culoare roşie. În urma încrucişărilor dintre cei mai valoroşi masculi de Zeb cu
femele performante din G1 a rezultat taurul Monkey cu o conformaţie
caracteristică raselor de carne, precocitate bună, culoare roşie şi ereditate foarte
bine consolidată, considerat intemeietorul rasei.
În anul 1940, populaţia formată a fost recunoscută ca rasă (fig 50). Rasa
Santa Gertrudis are 3/8 gene Brahman şi 5/8 gene Shorthorn.
Denumirea rasei vine de la o femelă Santa Gertrudis care la rândul ei
poartă numele unui sector din Staţiunea experimentală King Ranch.
Această rasă are o dezvoltare corporală mare, talia la vaci fiind de 131 cm
iar greutatea corporală de 650 kg. Conformaţia este specifică raselor de carne cu
urechi care au o dezvoltare medie spre mare, uşor aplecate, la nivelul grebănului
se remarcă un deposit de grăsime iar pielea formează pliuri, caractere moştenite de
la Zeb. Culoarea robei este roşie vişinie, oglinda botului este roşie închis iar
ongloanele sunt pigmentate.
Rasa are aptitudini foarte bune pentru carne. Tineretul îngrăşat intensiv
realizează sporuri medii zilnice de 1000-1100 g la vârsta de 15-18 luni atingând
greutăţi de 480-500 kg, cu un randament la sacrificare de 60 %.
Poate fi îngrăşat la fel de bine şi extensive, pe păşune, valorificând eficient
vegetaţia săracă specifică zonelor de creştere. Carnea este de calitate superioară,
iar depunerile de seu în carcasă sunt mai reduse.
Este o rasă rezistentă, cu putere de adaptare la condiţiile din zona
subtropicală şi cu aptitudini bune pentru producţia de carne.

Fig. 50 Rasa Santa Gertrudis

S-a răspândit în mai multe ţări de pe continental American, African şi în
Oceania. A fost folosit şi în unele ţări europene pentru încrucişări industriale.
La noi în ţară a fost importată în anul 1958 pentru efectuarea de încrucişări
industriale şi de infuzie cu taurinele din Delta Dunării.

4.6.6. Rasa Charolaise

S-a format în Franţa, fiind una din cele mai vechi rase din această ţară.
Începând cu secolul al XVIII-lea s-a practicat ameliorarea prin selecţie a

79
Maciuc Vasile

taurinelor locale (din Saone şi Loire) iar ulterior s-au făcut încrucişări cu rasa
Simmental şi Shorthorn. În perioada definitivării şi perfecţionării s-a utilizat
consangvinizarea. Herdbookul rasei (fig.51) a fost deschis în anul 1882.
Are dezvoltare corporală hipermetrică, talia la vaci fiind de 135-140 cm iar
la tauri de 142-155 cm, greutatea corporală de 700-900 kg la vaci şi 1100-1300 kg
la tauri. Conformaţia corporală este caracteristică raselor de carne, cu tipul
morfologic brevimorf, format corporal dreptunghiular şi tip fiziologic digestive.
Spre deosebire de rasele englezeşti de carne, perfecţionarea ei s-a făcut pe baza
selecţiei după lungimea corpului şi a muşchilor şi, ca urmare, prezintă masă
musculară mai abundentă şi cu mai puţină grăsime. Se remarcă îndeosebi
dezvoltarea trenului posterior, a crupei, coapsei şi a feselor care sunt lungi şi
convexe.
Membrele sunt puternice, relativ groase, cu aplomburi largi. Culoarea
robei este alb-murdară sau alb-gălbuie până la galben deschis. Oglinda botului
este roz, ongloanele galbene, pielea este groasă şi părul abundent ondulat.
Are constituţie robustă, temperament vioi, comportament blând,
precocitate bună, indici de reproducţie ridicaţi, dar fătările sunt distocice în bună
măsură (8-15 %).

Fig. 51 Rasa Charolaise

Este o rasă specializată pentru producţia de carne, vacile adulte pot atinge
greutăţi de 1000 kg. tineretul îngrăşat intensiv realizează s.m.z. de 1200-1400 g
iar randamentul la sacrificare este de 60-64 %. Tineretul îngrăşat până la vârsta de
18 luni depune un procent redus de seu iar însuşirile organoleptice ale cărnii sunt
superioare.
Rasa este bine consolidată, transmiţându-şi însuşirile la metişii obţinuţi cu
alte rase.
Datorită calităţilor biologice şi de producţie, rasa Charolaise s-a răspândit
în numeroase ţări ca: Anglia, Olanda, Germania, Italia, Brazilia, Argentina, Chile
şi SUA unde este utilizată la încrucişări de tip industrial şi pentru crearea de tipuri
noi de taurine.
În rasă sunt formate mai multe linii a taurilor Drapo 69012, Monaco
30341, Bahus, Orlean etc.
În ţara noastră a fost importată în perioada 1964-1971, fiind folosită la
încrucişări industriale simple şi multiple cu rasele locale.

80
 Este o rasă cu perspective de folosire în scopul ameliorării taurinelor
pentru producţia de carne.

4.6.7. Rasa Limousine

S-a format în Franţa, regiune Limousin, la o altitudine de 1000 m, din
populaţia locală de taurine, care a fost supusă unui proces intensiv de selecţie în
direcţia producţiei de carne.
Variaţiile de temperatură în această regiune sunt cuprinse între –18ºC şi
+30ºC. Herdbookul rasei (fig. 52) a fost deschis la 18 noiembrie 1886.
În anul 1890 registrul conţinea 674 animale, 1897 – 3142 animale iar în
anul 1914 – 6416 animale. Registrul genealogic a fost reorganizat în anul 1920 iar
în prezent deţine peste 1700 de crescători, grupaţi în 14 regiuni şi cu peste 55.000
capete vaci.
Dezvoltarea corporală este eu-hipermetrică, vacile având talia de 135 cm
iar greutatea corporală de 650 kg. Conformaţia corporală este caracteristică raselor
de carne, format corporal dreptunghiular, tip morfologic brevimorf, cu
musculatură foarte bine dezvoltată, trunchi lung, larg şi adânc, membre şi copite
puternice.
Roba este monocoloră, roşu deschis sau închis pe picioare, cu regiuni mai
deschise la culoare împrejurul ochilor şi pe interiorul membrelor.
Rasa Limousine este specializată pentru producţia de carne, remarcându-se
prin precocitate somatică şi calitatea superioară a cărnii. Tineretul supus îngrăşării
intensive la 3-4 luni poate atinge greutăţi de 170-200 kg şi carcase cu greutăţi de
110-130 kg, la 8-10 luni greutatea de 350-450 kg iar la 10-15 luni 500-550 kg,
respectiv carcase de 270-320 kg. Sporul mediu zilnic este de 1000-1200 g , cu un
randament la sacrificare de 60-63 %. Este o rasă rustică, cu mare capacitate de
adaptare.

Fig. 52 Rasa Limousine

Datorită calităţilor ei, rasa a fost importată în Europa, Marea Britanie

(1971), SUA (1968), Australia (1971), Argentina (1966) şi Oceania. Se foloseşte
la încrucişări industriale cu rasele locale iar la noi în ţară s-a importat material

81
Maciuc Vasile

seminal congelat, urmărindu-se capacitatea de combinare cu rasele locale. În

prezent, sunt două ferme populate cu rasa Limousine în judeţele Timiş şi Ilfov.

4.6.8. Rasa Blonde d’Aquitaine

Această rasă (fig. 53) provine din taurinele locale Garonnais (Herdbookul
rasei 1898), Quersey (Herdbookul rasei 1920) şi Blondes des Pyrenees
(Herdbookul rasei 1921), renumite prin mărime, robusteţe şi aptitudini pentru
carne, încrucişate cu rasele Shorthorn, Charolaise şi Limousine iar descendenţa a
fost supusă unei selecţii riguroase după tipul original al rasei Garonnais.
Herdbookul rasei a fost deschis în anul 1960 iar omologarea rasei cu numele de
Blonde d’Aquitaine a fost făcută de către Ministerul Agriculturii în anul 1962.
Efectivul existent este de 600.000 capete din care 300.000 capete vaci. În anul
1992 este una dintre cele mai valoroase rase din Franţa, deţinând locul III printre
rasele de carne din ţară.
Blonde d’Aquitaine este specializată pentru carne, având scheletul axial şi
musculatura dezvoltate, format corporal dreptunghiular, tipul morfologic
brevimorf iar tipul fiziologic digestiv. Dezvoltarea corporală este hipermetrică,
talia la vaci fiind de 138-140 cm şi greutatea corporală de 800-850 kg, existând
plus variante de 1000-1200 kg iar la masculi talia este de 145-150 cm şi greutatea
corporală de 1200-1500 kg, existând plus variante de 1700-2000 kg.
Capul este potrivit de mare cu gâtul bine dezvoltat, coarnele sunt
îndreptate în jos, o caracteristică a rasei Garonnaise. Trunchiul este lung, larg şi
adânc, cu linia superioară dreaptă. Dezvoltarea musculaturii sale, puterea de
muncă şi docilitatea sunt rezultatul dezvoltării sale timpurii. Datorită lărgimii
zonei pelvine, rasa are uşurinţă mare la fătare, în ciuda conformaţiei sale.
Cezarienele sunt extrem de rare.

Fig. 53 Rasa Blonde d’Aquitaine

Are constituţie fină spre robustă, temperament vioi, comportament blând şi

precocitate foarte bună. Culoarea robei este galbenă cu nuanţe diferite, galben spre
alb la vaci, galben maroniu la tauri, botul este de culoare roz, copitele sunt
deschise la culoare, groase la bază şi închise la extremităţi.

82
 Aptitudinile pentru producţia de carne sunt foarte bune, remarcându-se
precocitatea în procesul de îngrăşare şi calitatea superioară a cărnii. Tineretul
supus îngrăşării intensive realizează sporuri medii zilnice de 1200-1400 g cu
randament la sacrificare de 65-70%. Este o rasă rustică cu capacitate bună de
adaptare. La vacile reformate, randamentul la sacrificare este de 55-60 % iar la
tauri de 63-70 %. Rasa posedă caractere unice, conservate în dezvoltarea sa, ceea
ce duce la obţinerea unor carcase de calitate superioară, cu un conţinut scăzut în
grăsime.
Cei mai valoroşi reproducători disponibili pentru anul 2006 sunt: Crak,
Drop, Gef , Everest, Laos, Nantucket , Onyx şi Nicodeme.
În afara ţării de origine s-a răspândit în aproximativ 32 de ţări din întreaga
lume. Rasa este întâlnită în Danemarca, Olanda, Belgia, Irlanda, Marea Britanie şi
mai ales în Insulele Britanice unde s-au înregistrat 144.420 femele şi 2000 masculi
evidenţiaţi în registrul genealogic în anul 1991. De asemenea, rasa câştigă
popularitate în Canada, SUA (1972), Australia şi Noua Zeelandă.

4.6.9. Rasa Alb-albastră belgiană sau Blanc Belgian Blue

Între anii 1840-1860, taurine locale din Belgia au fost supuse încrucişării
cu rasa Durham sau Beef Shorthon. Selecţia a fost orientată în direcţia formării
unei rase mixte de carne-lapte care să realizeze o producţie medie de 4500 kg
lapte şi 3,60 % grăsime. După 1960, cerinţele tot mai mari pentru producţia de
carne au determinat crescătorii să reorienteze selecţia pentru un asemenea tip
productiv, aptitudinile pentru lapte reducându-se semnificativ.
Aşadar, în anul 1983, 97 % din totalul taurilor de reproducţie prezentau
acest tip. Numărul unu în Belgia, rasa de bovine Blanc Belgian Blue reprezintă
45% din şeptelul naţional, în număr de 1.500.000 capete. Rasa este răspândită în
partea de sud a ţării şi este una dintre cele mai perfecţionate rase de carne.

Fig. 54 Rasa Blanc Belgian Blue

Rasa Blanc Belgian Blue (fig. 54) are o dezvoltare corporală hipermetrică,
talia la vaci fiind în medie de 136-138 cm şi greutate corporală de 850-900 kg iar
la masculi talia este de 145-150 cm şi greutatea corporală de 1100-1300 kg.
Conformaţia corporală este tipică raselor de carne, cu o foarte bună dezvoltare a

83
Maciuc Vasile

musculaturii. Trunchiul este lung, larg şi foarte adânc cu linia superioară lăsată la
nivelul cozii. Musculatura are o dezvoltare globuloasă, spata bine îmbrăcată în
muşchi, crupa este bine dezvoltată şi adesea dublă, membre scurte, osatură
puternică, articulaţii largi şi ongloane rezistente.
Culoarea robei este diferită: albă, bălţată alb-albastru şi bălţată alb cu
negru, ultima fiind mai puţin preferată de crescători.
Rasa are aptitudini foarte bune pentru producţia de carne, o mare
precocitate în procesul de îngrăşare, valorificând foarte bine furajele. O
comparaţie între Blanc Belgian Blue şi rasa Holstein a scos în evidenţă că la
vârsta de 12 luni Blanc Belgian Blue poate ajunge la greutatea de 508 kg, având
un spor mediu zilnic de 1540 g în timp ce rasa Holstein atinge greutatea de 440 kg
cu un spor mediu zilnic de 1350 g.
Performanţele test ale taurilor tineri supuşi îngrăşării în anul 1994 au fost
studiate la vârsta de 13 luni când au atins o greutate de 564,8 kg şi o talie de
121,4 cm, sporul mediu zilnic între a VII-a şi a XIII-a lună, fiind de 1536 g iar
eficienţa furajării de la 7-13 luni fiind de 5,74 UNC/zi.
Randamentul la sacrificare pentru tineretul îngrăşat intensiv este de 68 %.
Se remarcă proporţia mare de carne în carcasă (78 %) şi redusă de oase (14 %).
Durata gestaţiei este de 285,6 zile pentru fetuşii masculi şi 281,6 zile
pentru femele. Vârsta aproximativă a primei fătări este de 32 luni, 75 % din
juninci având prima fătare între 28 şi 35 luni. Durata calving interval este de 13
luni, 75 % între 12 şi 14 luni. Viţeii la naştere cântăresc peste 45 kg. Ca şi la rasa
Charolaise se remarcă frecvenţa mare a distociilor la fătare ( 70% ), fapt pentru
care naşterea prin cezariană este practicată pe scară largă.
Este o rasă rustică, docilă în exploatare, valorifică bine nutreţurile de
volum atât vara cât şi iarna.
În încrucişările industriale rasa Blanc Belgian Blue se impune din ce în ce
mai mult ca o rasă utilă în tot mai multe ţări, între care: Marea Britanie, Franţa,
Spania, Germania, România, Columbia, SUA, Canada. Prin utilizarea taurilor
Blanc Belgian Blue cu femele din rasele de lapte şi unele rase rustice se obţin
metişi industriali care exteriorizează foarte bine calităţile rasei paterne. În zona
Moldovei, primele experienţe de metisare a raselor locale cu rasa Blanc Belgian
Blue au fost efectuate de prof. univ. dr. V. Ujică, U.Ş.A.M.V. Iaşi.
Performanţele excepţionale de creştere şi exploatare, marea adaptabilitate
a acestei rase de carne, precum şi excepţionalele calităţi ale carcasei şi cărnii au
făcut să fie răspândită în tot mai multe ţări, fiind perfect adaptată la o mare
diversitate de sol şi de climat, ceea ce i-a permis o răspândire internaţională.

4.6.10. Rasa Chianina

Este formată în partea centrală a Italiei, pe valea Chiana, iar după origine
este înrudită cu taurinele sure de stepă şi mai ales cu rasa Romagnolă care a fost
ameliorată prin încrucişarea cu rasa Charolaise. Animalele acestei rase sunt cele
mai vechi în Italia şi Rime. Rasa (fig. 55) s-a format în decursul timpului suferind
transformări în funcţie de cerinţele crescătorilor, a pieţei pentru carne de taurine şi
prin urmare este considerată cea mai valoroasă rasă italiană pentru producţia de
carne.
Are o dezvoltare mare şi este una din cele mai înalte rase din lume, talia la
vaci fiind de 152-158 cm iar greutatea corporală de 800-850 kg, la tauri talia este
de 165-170 cm, la maturitate pot avea şi 180 cm iar greutatea corporală de 1200-
1400 kg.

84
 Fig. 55 Rasa Chianina

Conformaţia corporală este cea caracteristică raselor de carne. Trunchiul

este lung, larg, cu o adâncime uniformă şi o musculatură bine dezvoltată.
Membrele sunt lungi, rezistente, cu ongloane puternice ceea ce evidenţiază
performanţe bune la deplasare pe distanţe mari. Vacile au un uger mic de unde şi
producţia de lapte în primele 120 de zile de la fătare de 12 kg/zi, plus variantele
pot atinge şi 20 kg lapte/zi.
Culoarea animalelor adulte este alb-argintie, regiunea nazală, a ochilor,
smocul cozii, sunt de culoare neagră.
Rasa Chianină are aptitudini foarte bune pentru producţia de carne.
Principalele calităţi ale rasei sunt: sporuri de creştere bune, precocitate somatică
excelentă, greutate corporală mare, calităţile gustative ale cărnii deosebite şi
utilizarea bună a furajelor grosiere. Greutatea viţeilor la naştere este de 45-50 kg.
Tineretul îngrăşat intensiv realizează sporuri medii zilnice de 1100-1300 g, la
unele animale până la 1800 g şi un randament la sacrificare de 64-67 %. Carnea
este suculentă, cu un conţinut mic de grăsime. Carcasele sunt vestite pentru ochiul
de muşchi mare şi conţin 15,4 % oase, respectiv 80-82 % carne.
În tabelul 10 sunt prezentate datele privind dezvoltarea tineretului în
funcţie de sex şi pe categorii de vârstă.
Tabelul 10
Dezvoltarea tineretului în funcţie de sex şi pe categorii de vârstă.
Masculi Femele
Luni
Talia şi greutatea Talia şi greutatea
6 120 cm – 260 kg 114 cm – 225 kg
12 138 cm – 480 kg 128 cm – 360 kg
18 150 cm – 690 kg 138 cm – 470 kg
24 155 cm – 850 kg 144 cm – 550 kg

Liniile principale în această rasă sunt Trento 595, Masena, Nodi 590,
Chiadino 429.
În afara ţării de origine s-a răspândit în unele ţări europene, dar mai ales pe
continentul american. În ţara noastră s-a importat material seminal congelat pentru
testarea capacităţii combinative în încrucişări cu rasele locale.

85
Maciuc Vasile

4.6.11. Rasa Piemontese

Este o rasă veche (fig. 56), originară din Italia. S-a format în regiunea
Piemonte, având la origine taurinele de tipul Aurochs, Bos primigenius şi Podolia
podolicus. În anul 1886 s-au importat tauri de rasă Charolaise, cu scopul folosirii
lor la încrucişări pentru dezvoltarea musculaturii la taurinele Piemontese.
Herdbookul rasei a fost deschis în anul 1887 şi reorganizat în anul 1958.
Efectivul existent în Italia este de peste 350.000 capete.
Rasa Piemontese se caracterizează prin tip morfologic de carne, dezvoltare
corporală eumetrică spre mare, talia la vaci de 135-140 cm iar greutatea corporală
de 550-600 kg, la masculi talia este de 145-147 cm iar greutatea corporală de 800-
1000 kg. Conformaţia corporală este tipică raselor de carne, format corporal
dreptunghiular, cu o bună dezvoltare a musculaturii, osatură fină, partea dorsală
lată şi dreaptă, crupa bine îmbrăcată în muşchi şi foarte frecvent dublă, pieptul
larg şi musculos, toracele lung şi adânc, fese convexe iar flancurile pline.
Membrele sunt puternice, cele anterioare puţin mai scurte decât cele posterioare.
Ugerul are o dezvoltare bună cu sferturi simetrice şi bine vascularizate. Producţia
de lapte este suficientă pentru a hrăni viţelul , în medie 3100 kg lapte, 3,64 %
grăsime şi 3,45 % proteină şi asta datorită selecţiei orientată în direcţia producţiei
de carne. Din laptele obţinut se prepară brânzeturile Castelnagno, Bra, Roschera
ş.a.
Culoarea robei la masculi este vânătă (sură) cu o accentuare de păr negru
pe gât, regiunea grebănului şi extremităţile membrelor. La femele culoarea este
sură deschis spre alb cu unele pete gri-roşcate. Viţeii la naştere prezintă o culoare
maroni deschis.

Fig. 56 Rasa Piemontese

Rasa are aptitudini bune pentru producţia de carne. Tăuraşii îngrăşaţi

intensiv ating la vârsta de 15-18 luni greutatea corporală de 550-600 kg iar
femelele la 14-16 luni greutatea corporală de 350-450 kg. Sporul mediu zilnic este
de 1100-1200 g cu un randament la sacrificare de 65-68 %.
Viţeii sunt înţărcaţi la 4-6 luni când ating greutatea corporală de 160-
200 kg. Carcasele sunt de calitate superioară cantitativ şi calitativ. Indicele de
conversie a hranei este foarte bun ceea ce avantajează rasa comparativ cu alte rase

86
de carne. Printre taurii valoroşi prezenţi în catalogul pe 2006, menţionăm: Fred,
Ibrido, Golfo, Zaino, Ferrante, Inno, Globo, Delta, Elisir ş.a.
Fiind o rasă valoroasă, s-a răspândit în unele ţări europene, cum ar fi:
Franţa, Germania, Marea Britanie, dar mai ales pe continentul american în SUA,
Canada, Argentina, ş.a.

4.6.12. Rasa Romagnola

Este originară din N-E Italiei, regiunea Ramagno care cuprinde provinciile
Ravenna, Forli, Bologna, Ferroio, Pesaro şi Florence, de unde şi denumirea rasei
Romagnola (fig. 57).
S-a format prin încrucişarea taurinelor Bos primigenius podolicus cu Bos
primigenius nomadicus iar spre sfârşitul anului 1880 cu taurinele Forli, linia de
sânge Chianina fiind şi ea inclusă în pedigri-ul rasei. Creatorul şi amelioratorul
acestei rase este considerat Leopoldo Tosi.
Herdbookul rasei a fost deschis în anul 1920 şi reorganizat în anul 1956.
Rasa are o dezvoltare mare, vacile având talia de 140 cm iar greutatea
corporală de 750 kg, la tauri talia este de 150 cm iar greutatea corporală de 1250
kg. Conformaţia corporală este caracteristică raselor de carne. Pielea este
pigmentată negru, vacile având roba sură deschis spre alb sau culoarea fildeşului
iar la masculi apar zone gri în regiunea grebănului şi la ochi.

Fig. 57 Rasa Romagnola

Aptitudinile pentru producţia de carne sunt valoroase, remarcându-se

precocitate în procesul de îngrăşare şi carcase de calitate bună. Tineretul îngrăşat
intensiv realizează sporuri medii zilnice de 1100-1200 g cu un randament la
sacrificare de 65 %. Este o rasă rustică cu mare capacitate de adaptare.
Datorită calităţilor acestei rase s-a răspândit în unele ţări europene dar şi
pe continentul american.

87
Maciuc Vasile

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

 Clasificaţi rasele de taurine

 Caracterizaţi principalele rase de taurine
Rase locale neameliorate
Rasa Sură de stepă
Rase specializate pentru lapte
Rasa Friză olandeză
Rasa Bălţată roşu cu alb olandeză
Rasa Holstein-Friză
Rasa Red Holstein
Rasa Holstein-Friză canadiană
Rasa Friză israileană
Rasa Friză suedeză. Sin Svensk Laglonds Boskap (S.L.B.)
Rasa Friză daneză. Sin Sortbroget Dansk Malcvaeg S.D.M.)
Rasa Bălţată cu negru germană. Sin Deutsche Schwartzbunte
Rasa Friză italiană. Sin Frizona
Rasa Friză britanică. Sin Friesian British
Rasa Friză belgiană
Rasa Bălţată cu negru francează
Rasa Bălţată cu negru românească (BNR)
Rasa Jersey
Rasa Ayrshire
Rasa Angler (Angeln)
Rasa Roşie daneză
Taurinele roşii dobrogene
Rase mixte
Rasa Simmental
Rasa Bălţată austriacă (Fleckvieh)
Rasa Bălţată germană (Fleckvieh)
Rasa Pezzata Rossa
Rasa Bălţată cu roşu franceză (Montbeliarde)
Rasa Bălţată românească
Rasa Schwyz (Brună alpină)

88
 Rasa Brown Swiss (Brună americană)
Rasa Brună austriacă (Braunvieh)
Rasa Brună germană (Deutsches Braunvieh)
Rasa Brună de Maramureş
Rasa Pinzgau
Rasa Pinzgau din România
Rasa Normandă
Rase specializate pentru carne
Rasa Hereford
Rasa Aberdeen-Angus
Rasa Shorthorn
Rasa Red Poll
Rasa Santa Gertrudis
Rasa Charolaise
Rasa Limousine
Rasa Blonde d’Aquitaine
Rasa Alb-albastră belgiană sau Blanc Belgian Blue
Rasa Chianina
Rasa Piemontese
Rasa Romagnola

TEME

 Originea şi formarea raselor de lapte , mixte şi de carne

 Dezvoltarea corporală şi producţiile la rasele studiate

TITLURI DE REFERATE

 Rasele specializate pentru producţia de lapte

 Rasele mixte
 Rasele specializate pentru producţia de carne

89
Maciuc Vasile

Anexa 1

Robot de muls

Controlul producţiei de lapte

90
 Anexa 2

Scrapăr hidraulic pentru evacuarea dejecţiilor în stabulaţie liberă

Adăpost cu stabulaţie liberă

91
Maciuc Vasile

BIBLIOGRAFIE

Acatincăi, Stelian, (2004, 2006) – Producţiile bovinelor. Ediţia a II-a, Editura

Eurobit, Timişoara.
Acatincăi, Stelian, (2005) – Proiectare tehnologică la bovine. Editura Brumar,
Timişoara
Alexoiu, A., Roşu, L. (1988) – Ghid practic de slecţie şi dirijare a împerecherilor
în fermele de taurine. Edit. Ceres, Bucureşti.
Bogdan, A.T. şi colab. (1981) – Reproducţia animalelor de fermă. Edit. Scrisul
Românesc, Craiova.
Bogdan, A.T. şi colab.(1984-1985) – Fertilitatea, natalitatea şi prolificitatea în
zootehnie. Vol. I şi II. Edit. Dacia, Cluj-Napoca.
Bogner, H. (1978) – Rinderfleisch production, Verlag Ulmer, Stuttgart.
Bronnimann, R., Fluckiger, E., Rothenbuhler, E. (1992) – Production laitiere.
Edit. IRL Lausanne, Elveţia.
Burlacu Gh., Covache A., Burlacu R. (2002) – Potenţialul productiv al
nutreţurilor şi utilizarea lor. Edit. Ceres, Bucureşti
Confederat, Margareta, Bazgan, Olimpia, Maciuc, V. (2005) – Manual
practic pentru zooigiena. Edit Tehnopress, Iaşi.
Coman, I., Podoleanu, L., Gaşpar, C. (2000) – Etologie şi etopatologie.
Edit. Tehnopress, Iaşi
Cuc, A. (2003) – Calitatea carcasei şi cărnii. Edit AgroTehnica, Bucureşti
Cucu, Gr. I., Maciuc, V., Maciuc, Domnica (2004) – Cercetarea ştiinţifică
şi elemente de tehnică experimentală în zootehnie. Edit. Alfa, Iaşi
Dascălu, C., Bogadan, A.,T., Ujică V. (2002) – Curs universitar de
zootehnie generală. Edit Biotera, Bucureşti
Dănăilă Rodica, (2008) – Contribuţii la studiul producţiei de lapte a vacilor
exploatate în unele ferme private din zona de Est a ţării. Teză de doctorat.
U.S.A.M.V. Iaşi, Facultatea de Zootehnie.
Dinescu, Şt., Ştefănescu, Gh. (1996) – Hrănirea animalelor. Edit. Ceres,
Bucureşti.
Dinescu, Şt. şi colab. (1995) - Îndrumătorul crescătorului de animale. Edit. S.C.
Agris.
Dinescu, Şt., Ştefănescu, Gh. (1988) – Creşterea vacilor pentru lapte. Edit.
Ceres, Bucureşti.
Drăgănescu, C. (1979) – Ameliorarea animalelor. Edit. Ceres, Bucureşti.
Drăgănescu, C. (1984) – Exploatarea animalelor – Ecologie animală. Edit.
Ceres, Bucureşti.
Edelyi, Şt. şi colab. (1990) – Producerea şi conservarea furajelor. Tipo
Agronomia, Cluj-Napoca.
Georgescu, Gh. (1998) – Creşterea bovinelor. Edit. Fundaţia Casa Fermierului,
Bucureşti.
Georgescu, Gh., Stanciu, G., Velea, C., Ujică, V. (1990) – Tehnologia creşterii
bovinelor. Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Georgescu, Gh. şi colab. (1983) – Cartea fermierului. Creşterea taurinelor. Edit.
Ceres, Bucureşti.
Georgescu, Gh. (1998) – Alimentaţia raţională a vacilor de lapte. Edit. Ceres,
Bucureşti.
Georgescu, Gh. (1999) – Mulsul raţional al vacilor de lapte. Edit. Ceres,
Bucureşti.

92
Georgescu, Gh. şi colab. – Tratat de creşterea bovinelor: vol. I (1989), vol.II
(1988), vol. III (1995), vol. IV (1998). Edit. Ceres, Bucureşti.
Georgescu, Gh. şi colab. (2000) – Tratat de producerea, procesarea şi
valorificarea cărnii. Edit Ceres, Bucureşti
Grosu, H. (2003) – Programe de ameliorare. Edit. Agrotehnică, Bucureşti.
Grosu, H., Lungu, S., Kremer, V. (1997) – Modele liniare utilizate în
ameliorarea genetică a animalelor. Edit. Coral Sanivet, Bucureşti.
Guedson, J.C. şi colab. (1995) – Vaches d’Europe. Lait et Viande, Aspects
économiques. Edit. Economica, Paris.
Halga, P. şi colab. (1999) – Alimentaţia şi reproducţia la erbivore domestice.
Edit. Dosoftei, Iaşi.
Halga, P. şi colab. (2002) – Alimentaţie animală. Edit. Pim, Iaşi
Jarrige, R., Jurubescu, V. (trad.)(1994) – Alimentaţia bovinelor, ovinelor şi
caprinelor. Edit. INRA, Paris.
Lupan, V., Chilimar, S., Ujică, V. (1997) – Tehnologia creşterii bovinelor.
F.E.P. “Tipografia Centrală”, Chişinău, Republica Moldova.
Maciuc, V. (1999) – Studiul comparative asupra principalelor elemente de
genetică cantitativă şi imunogenetică la unele populaţii de taurine Bălţată cu
negru din R. Moldova şi zona de est a României. Teză de doctorat, Chişinău, R.
Moldova.
Maciuc, V., Ujică, V., Nistor, I. (2003) – Ghid practic de ameliorare genetică a
bovinelor pentru producţia de lapte. Edit. Alfa, Iaşi
Maciuc, V. (2007) – Managementul creşterii Bovinelor. Edit Alfa, Iaşi
Maciuc, V., Creangă, Şt., Pîntea, M (2008) – Ameliorarea genetică a bovinelor
în regiunea transfrontalieră. Edit. „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi
Manişor, P. (1994) – Mecanizarea şi automatizarea lucrărilor în zootehnie. Edit.
Ceres, Bucureşti.
Miriţă, I. şi col., (1982) – Tehnologia creşterii taurinelor. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
Onaciu G. (2006) – Proiectare şi inginerie tehnologică la bovine. Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Pradal., M. (1989) – Produire de la viande bovine aujour’hui TEC.-DOG.,
Lavoisier, Paris.
Reman Ghe., Roşca O., Bara M. (2003) – Biotehnologii de reproducţie şi
însămânţări artificiale în zootehnie. Edit. Aius, Craiova
Runceanu, L. (1995) – Reproducţia şi patologia reproducţiei. U.A.M.V., Iaşi,
Curs Lito.
Semtest (1987) – Norme tehnice şi metodologice de desfăşurare a activităţii de
testare a taurinelor. CNRSA, Bucureşti.
Singer, Fr., Raba, Tr. (1970) – Practica mulsului mecanic. Edit. Ceres,
Bucureşti.
Stanciu, G. (1999) – Tehnologia creşterii bovinelor. Edit. Brumar, Tmişoara
Stoica, I. (1997) – Nutriţia şi alimentaţia animalelor. Edit. Coral, Sanivet,
Bucureşti.
Ujică, V., Gîlcă, I. (1994) – Tehnologia creşterii bovinelor. Lucrări practice.
Partea I – Uz intern – Iaşi.
Ujică, V. (1973) – Variabilitatea şi heritabilitatea caracterelor ugerului la vacile
din rasa Brună de Maramureş, Rev. de Zoot. şi Med. Vet., nr. 6, p. 32-38,
Bucureşti
Ujică, V. (1974) – Cercetări asupra creşterii taurinelor din rasa Brună de
Maramureş şi a metişilor Holstein-Friză X Brună. Teză de doctorat, Inst. Agr.
Cluj-Napoca

93
Maciuc Vasile

Ujică, V. (2000) – The genetic evolution of exterior characters in Romanian

cattle population Black and White (BNR), Interbull meeting, Uppsala, Sweden
Ujică, V., Cotos, F., Nistor, I. (2005) – Rasa Pinzgau în România. Edit. Alfa,
Iaşi.
Ujică, V. (coordonator), Gemene, Gh. (2005) – Creşterea şi exploatarea vacilor
de lapte în microfermele familiale din zona de N-E a Moldovei. Studiu tehnico-
managerial, eficienţă economică şi agroturism. Edit. Pan European, Iaşi
Velea, C. (1985) – Creşterea bovinelor. Edit. Ceres, Bucureşti.
Velea, C. (1999) – Producţia, reproducţia şi ameliorarea taurinelor. Vol. II ,
Edit. Tehnică Agricolă, Bucureşti.
Walter, R. (1994) – Alimentation de la vache laitiere. Edit. France Agrib. Paris.
Zaharia, Virginia, Maciuc, V., Nacu, Ghe., Zota, Daniela (2003) -
Creşterea animalelor. Edit Alfa, Iaşi.
x x x (1990 – 2005) - Anuarul Statistic al României
x x x (2004 - 2006) – Satistica FAO
x x x (2000 - 2006) – Statistica ANARZ
x x x (1995) – Dairy processing handbook. Edit. Tetra Pax, Alfa Laval Agri.,
Bucureşti.
x x x (1995 - 2006) - Holstein International
x x x (1995 – 2006) - Bianco Nero
x x x (1995 - 2005) - Quaderni Frisona Allegati
x x x (1998 - 2006) – Informatore Zootehnico, I.Z.
x x x (2000-2006) – Patura, Allié, Agrartechnik
x x x (1997 – 2006) - PLM
x x x (1994 – 2006) - Tacheté Rouge
x x x (1994 – 2006) - CHbraunvieh
x x x (1996 – 2006) - Revista de Zootehnie şi Medicină Veterinară
x x x (1997 – 2006) – Revista de Zootehnie, SRZ
x x x (1995 – 2006) - Revista Cercetări Agronomice în Moldova, Iaşi
x x x (1999 – 2006) - Fermierul
x x x (1999 – 2006) - Revista crescătorilor de taurine
x x x (2004 – 2006) – Revista Bovis
x x x (1990 – 2006) - Vol. Lucr. Şt. (anale). U.Ş.A.M.V. Iaşi, seria Zootehnie şi
Medicină Veterinară

94