Sunteți pe pagina 1din 6

Cele 7 legi principale care guverneaza

viata in Univers
By Efemeride
Posted on 6 mai 2016
SHARE

TWEET

SHARE

EMAIL

EXISTA SAPTE LEGI UNIVERSALE SAU PRINCIPII


CARE GUVERNEAZA TOT CEEA CE SE PETRECE IN
UNIVERS. UNIVERSUL EXISTA INTR-O PERFECTA
ARMONIE CU URMATOARELE SAPTE LEGI PE CARE
LE VOM PREZENTA MAI JOS.
Invataturile mistice, esoterice si vechile secrete ale civilizatiilor egiptene si grecesti,
precum si cele indiene, care dateaza de peste 5000 de ani, toate atesta existenta
acestor sapte legi fundamentale, ce nu pot fi ocolite de nimeni. De indata ce vom
intelege aceste legi si ne vom alinia interior cu aceste legi fundamentale, vom trai
experienta schimbarilor in fiecare domeniu al vietii noastre, dincolo de ceea ce am putut
vreodata sa ne imaginam.

Primele trei dintre cele sapte legi sunt Legile fixe, eterne, ceea ce inseamna ca sunt
absolute si nu pot fi modificate sau depasite. Acestea au existat dintotdeauna si vor
exista intotdeauna. Celelalte patru legi sunt legi tranzitorii, maleabile, ceea ce inseamna
ca acestea pot fi folosite intr-un mod mai eficient pentru a-ti crea realitate ideala. 
Scopul fiecaruia dintre noi este acela de a stapani fiecare dintre cele sapte Legi
Universale, ca mai apoi sa ajungem la nivelul la care vom putea transcede cele patru
legi tranzitorii.

1. LEGEA MENTALISMULUI (FIXA)


Prima dintre cele sapte Legi Universale ne spune ca “totul este in mintea noastra –
Universul este mental”. Tot ceea ce vedem si experimentam in lumea noastra fizica isi
are originea in domeniul invizibil, mental. Aceasta este legea care ne spune ca exista o
singura Constiinta Universala si o singura Minte Universala, originea manifestului. Toata
energia si toata materia, la toate nivelurile, este creata si este subordonata Mintii
Universale. Mintea ta face parte din Mintea Universala. Realitatea ta este o manifestare
a mintii tale. Aceasta este adevarata putere a mintii tale.

2. LEGEA CORESPONDENTEI (FIXA)


A doua Lege Universala ne spune: “Precum sus, asa si sus. Precum sus, asa si jos.”.
Acest citat implica faptul ca exista o “armonie, un acord si o corespondenta intre cele
doua”,  intre taramurile fizice, mentale si spirituale. Nu exista nicio separare, deoarece
totul in Univers, inclusiv tu, cel care citesti aceste randuri, provi dintr-o din aceasi sursa,
la fel ca tot ceea ce exista. Totul este unul singur. Pe peretii Templului lui Apollo din
Delphi, Grecia, exista o scriere antica ce face referire la aceasta lege a corespondentei:
“Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste toate tainele Zeilor si ale Universului”.

3. LEGEA VIBRATIEI (FIXA)


Cea de a treia dintre cele sapte Legi Universale este cea care ne atrage atentia ca, in
Univers, “nimic nu este static, totul se misca, totul vibreaza”. Aceasta este legea care ne
spune ca “intregul Univers este o vibratie”. Stiinta a confirmat de curand aceasta lege.
Noi, oamenii, inclusiv dumneavoastra, suntem energie pura care vibreaza la frecvente
diferite.
Axioma “energiile asemanatoare se atrag”, cea pe care se bazeaza Legea Atractiei, are
ca fundatie de baza aceasta lege. Tot ceea ce experimentam cu ajutorul celor cinci
simturi este transmis prin vibratii. Acelasi lucru este valabil si in planul mental. Gandurile
tale sunt vibratii, emotiile tale sunt vibratii, iar ceea ce este si mai interesant este ca poti
sa inveti sa-ti controlezi aceste vibratii cu ajutorul vointei tale. Aceasta este adevarata
putere a gandirii tale.

4. LEGEA POLARITATII 
Potrivit celei de a patra legi “totul este dual, totul are polaritatile sale, fiecare lucru are
perechea sa de  contrarii; contrariile sunt identice in natura, dar diferite in grad”. De
asemenea, aceasta este prima dintre cele sapte legi tranzitorii sau transcedentale.
Lucrurile, ce par in aparenta a fi opuse, in realitate sunt de fapt doua extreme ale
aceluiasi lucru. De exemplu, caldura si frigul par a fi opuse la prima vedere, dar in
realitate grade diferite ale aceluiasi fenomen. Acelasi lucru este valabil si pentru
dragoste si ura, razboi si pace, pozitiv si negativ, bine si rau, da si nu, lumina si
intuneric. Puteti sa va transformati propriile ganduri de la ura la dragoste, de la frica la
curaj prin ridicarea constienta a vibratiilor voastre. In anticele invaturi Hermetice aceasta
lege este denumita Arta Polarizarii.

Transcendenta acestei legi: Acest principiu al dualitatii poate sa para foarte real in
viata dumneavoastra, dar acesta functioneaza doar in planul fizic si psihic, nu si in cel
spiritual, unde totul este unul si acelasi. In Bhagavad – Gita se spune ca “Dumnezeu
este deasupra polaritatilor”. Simtindu-ne sufletul din spatele fiecari situatii, fiecarui gand,
chiar si in situatiile care par a decurge intr-un mod negativ, ne putem ridica deasupra
acestei legi.

5. LEGEA RITMICITATII 
A cincea dintre cele sapte Legi Universale ne spune ca “Totul curge, in exterior si in
interior; totul are mareele sale, toate lucrurile se ridica si cad; miscarea pendulului se
afla in toate aspectele Universului; masura miscarii din dreapta este aceasi cu cea din
stanga; totul are un ritm propriu.” Aceasta este cea de a doua lege mutabila a
Universului. Aceasta lege sustine ideea potrivit careia legea pendului guverneaza toate
aspectele Universului. Acest principiu poate fi observat privind valurile oceanului, in
caderea si dezvoltarea celor mai mari imperii, in ciclurile de afaceri, in succesele si
esecurile personale. In conformitate cu aceasta lege, atunci cand ceva ajunge la
apogeu, atunci, reversul se face simtit, pana in momentul in care miscarea totala a
acestuia a fost complet inversata, moment in care procesul se repeta din nou.

Transcendenta acestei legi: Pentru a ne ridica deasupra acestui principiu, al pendulului,


trebuie sa devenim constienti de inceputul subtil al micarilor in oricare dintre eforturile
noastre, fie ca dorim sa ne imbunatatim situatia financiara sau starea de sanatate. Cand
simtiti ca puterea acestei legi va trage inapoi, nu deveniti descurajat sau temator in fata
acesti situatii. In timp, perseverenta ta va fi recompensata iar miscarile negative isi vor
pierde din putere.

6. LEGEA CAUZA – EFECT 


A sasea lege dintre cele sapte este Legea Cauza – Efect, care spune ca “Fiecare cauza
are efect, orice efect are o cauza”. In conformitate cu aceasta lege, orice efect pe care-l
puteti observa in lumea interioara sau exterioara are o cauza foarte specifica, care isi
are originea in lumea exterioara sau in cea interioara. Fiecare dintre gandurile, cuvintele
sau actiunile noastre stabileste un efect specific, care se va materializa in timp. Pentru a
deveni carmuitorii destinului nostru, trebuie sa invatam sa ne stapanim mintea.

Intentiile tale se materializeaza imediat: Aceasta lege isi gaseste aplicarea in toate cele
trei planuri: spiritual, mental si fizic. Diferenta este aceea ca, in plan spiritual cazua si
efectul se petrec instantaneu, astfel incat acestea par inseparabile. In timp ce, in cazul
celorlalte doua planuri, iluzia timpului si a spatiului creaza un decalaj intre cauza si
efect.

7. LEGEA GENULUI
A saptea lege spune ca “Genul se afla in tot ceea ce este, orice lucru functioneaza fie
dupa principii masculine, fie dupa principii feminine.” Aceasta lege mutabila este
evidenta in cazul oamenilor si nu numai. Poate fi observata si in cazul plantelor,
mineralelor, electronilor si polilor magnetici, pentru a enumera doar cateva. Totul si
toate lumea contine atat elemente feminine cat si elemente masculine.

Printre expresiile exterioare ale calitatii feminine sunt dragostea, rabdarea, intuitia si
blandetea in timp ce calitatile masculie sunt energia, increderea in sine, logica si
intelectul.  In fiecare femeie se afla calitatile latente ale unui barbat si in fiecare barbat
se afla calitatile latente ale unei femei. Atunci cand vei intelege aceasta lege, vei
intelege ce inseamna cu adevarat sa fii complet.
Legea Atractiei ca parte a ecuatiei: Veti observa ca Legea Atractiei nu face parte din
cele sapte Legi Universale in mod specific. Cu toate acestea, acest fapt nu-i diminueaza
din importanta sa, ci mai degraba evidentiaza ca Legea Atractiei este fundatia de baza
a celor sapte Legi Universale prezentate mai sus.

S-ar putea să vă placă și