Rolul didacticii educației civice-premisă a dezvoltării interculturale a elevului

Prof. Înv. Primar Bâră Săndica

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Roșiorii de Vede

Didactica educației civice are în centrul preocupărilor sale reflecția asupra principalelor
instrumente didactice care pot conduce pe profesor la formarea la elevi a unei atitudini de
preţuire a valorilor umaniste şi democratice, care să dezvolte adeziune liberă faţă de ele şi să
inspire comportamente prosociale, tolerante. Această orientare impune cu necesitate programe
educaţionale care să neutralizeze fenomenele de relativism moral excesiv, de confuzie
axiologică şi disoluţie, pe care mulţi analişti ai societăţii actuale le subsumează paradigmei
postmodernităţii. Drept urmare:
- educaţia civică trebuie precedată de educaţia prin şi pentru valori;
- educaţia civică este un demers care începe de la vârste mici şi se continuă pe tot
parcursul vieţii şi pe toate traseele procesului de educaţie;
- ea se realizează la nivelul tuturor formelor educaţiei: formal, nonformal, informal,
periformal, metacognitiv, curricular, extracurricular, crosscurricular etc.;
- aceasta trebuie să ajute elevii să interiorizeze reperele care-i pot orienta în distingerea
binelui de rău şi pentru a obţine răspunsuri la întrebări fundamentale de genul: „Cine
doresc să devin?”, „Cum trebuie să-mi trăiesc viaţa?” ş. a.
- pe această bază ei pot decide care sunt valorile acceptabile, pot găsi soluţiile
dilemelor morale şi pot alege comportamentele dezirabile.
- modul în care funcţionează şcoala şi relaţiile existente între membrii comunităţii
şcolare este bazat pe valori civice. Printre instanțele chemate să dea satisfacție acestor
deziderate se numără și predarea disciplinei Educație civică.

Principalele caracteristici ale acestei discipline de studiu, oricare ar fi nivelul la care ea este
propusă, decurg din calitatea sa de disciplină de factură filozofică, respectiv de statutul său de
disciplină socială sau socio-umană, în câmpul căreia se întâlnesc sugestiile şi concluziile unui
mare număr de ştiinţe socio-umane. Urmărind obiectivele prezentate mai sus disciplina
“Educaţie civică” le poate realiza numai raportând specificul epistemologic al disciplinei la
nivelul cognitiv şi atitudinal al elevilor, al copiilor.
Acest specific constă în următoarele particularităţi:
a. Nivel înalt de generalitate şi abstractizare, fapt de natură să genereze dificultăţi în
procesul însuşirii cunoştinţelor şi capacităţilor, acolo unde învăţătorul (educatorul) nu asigură o
justă corelare între nivelul cognitiv şi atitudinal al copilului, respectiv acumulările anterioare ale
acestuia, pe de o parte şi specificul predării sub multiple aspecte: cantitatea de informaţie care
trebuie transmisă, modalităţile de prezentare a acesteia, strategiile didactice şi tipurile de
activitate didactică cele mai adecvate etc. Neglijarea acumulărilor anterioare şi reluarea aceloraşi
teme şi tipuri de activitate pot conduce la scăderea interesului elevilor, la obişnuinţa acestora cu
efortul minim de participare. Dimpotrivă, situarea dascălului la un nivel cu mult deasupra
acumulărilor anterioare ale elevilor, expunerea excesivă de informaţii, la nivel academic,
obligarea elevilor la memorare şi ascultare într-un climat stresant sunt la fel de contraindicate şi
neproductive, conducând la generarea unei atmosfere artificiale, în care elevul se simte stingherit
şi izolat.
Această particularitate aduce de asemenea în discuţie, necesitatea asigurării unei
continuităţi formative între etapa educaţiei preşcolare, ciclul primar şi cel gimnazial, sub
aspectul atât al informării copilului, cât şi, mai ales, sub aspectul realizării activismului elevului
şi motivaţia permanentă a acestuia pentru implicarea în dialog, dezbateri, analize, în rezolvarea
unor probleme de grup, pentru exersarea diverselor îndatoriri civice. Continuitatea acestor etape
presupune, de asemenea, atitudinea creatoare şi competenţă a educatorului în ce priveşte
organizarea şi desfăşurarea lecţiilor, astfel încât elevul să se simtă adevăratul personaj principal
al lecţiei sau activităţii, capabil să avanseze păreri, idei, argumente, aprecieri laudative sau
critice, asupra celorlalţi, dar şi asupra propriilor fapte, pe care să le poată raporta la normele
societăţii de drept, democratice.
Deci, accesul la idei generale şi norme abstracte se poate asigura numai prin exerciţiul
practic al îndeplinirii unor responsabilităţi sau practicarea unui dialog moral pe deplin adecvat
structurilor cognitive ale vârstei.
b. O altă particularitate a acestei discipline o constituie pronunţatul ei caracter
axiologic, valoric, care-i conferă o valoare formativ-aplicativă deosebită. Trăind într-un univers
social, ale cărei structuri şi elemente se cer a fi favorizate, elevul este invitat să adere la anumite
valori (prin înţelegere şi acceptare), care îi vor motiva anumite comportamente.
Fiecare lecţie poate asigura funcţionarea optimă a circuitului:

cunoaştere valorizare acţiune responsabilitate

Educaţia civică se referă la însuşirea şi practicarea virtuţilor civice, a unui comportament

dezirabil din punct de vedere social. Însuşirea valorilor şi normelor civismului şi moralei
condiţionează însăşi prezenţa activă în societate a copiilor şi tinerilor, iar pedagogia profesată în
lecţiile şi activităţile subsumate disciplinei educaţie civică este o pedagogie, o educaţie pentru
valori, ale cărei componente structurale sunt, în opinia lui Şt. Popenici (82, p. 183), următoarele:
 Educaţia pentru toleranţă, care constituie un suport curricular pentru tematica multietnică
şi multiculturală;
 Educarea comportamentului prosocial, care condiţionează sădirea şi operaţionalizarea
unor valori de genul activismului (implicarea în viaţa comunităţii), voluntariatului,
altruismului etc.;
 Rezolvarea conflictelor: activităţile se bazează pe exerciţiul asumării de rol şi jocul de
rol; prin aceste practici elevul îşi asumă un rol al unui caracter real sau ficţional şi trăieşte
experienţe noi, care-i devin familiare;
 Prezentarea şi discutarea responsabilităţilor de ordin social şi moral. Ele permit elevilor
(copiilor) aflarea drepturilor şi responsabilităţilor pe care le au ca cetăţeni şi ca membri
activi ai societăţii;
 Alfabetizarea politică, prin care se dobândesc cunoştinţe cu privire la instituţiile statului
şi funcţionarea lor şi cu privire la drepturile şi îndatoririle în calitate de cetăţeni.

c. Interdisciplinaritatea.
Afirmând îndreptăţit că învăţământul preşcolar şi şcolaritatea de vârstă mică se află la
baza procesului dinamic desfăşurat pe mai multe coordonate (structură organizatorică, conţinutul
instruirii, pregătirea iniţială, perfecţionarea educatorului şi învăţătorului) şi subliniind că reforma
învăţământului românesc angajează transformări atât pe verticală (vizând asigurarea continuităţii
între treptele de învăţământ), cât şi pe orizontală (conceperea conţinuturilor într-o perspectivă
intra-, inter- şi transdisdisciplinară), cu referire la interdisciplinaritate, pedagogul francez Louis
Cros sesizează un atribut caracteristic demersurilor didactice de tipul celor practicate în interiorul
disciplinei de care ne ocupăm atunci când consideră că “aportul la cultura generală a fiecărei
discipline se exprimă nu prin ceea ce este specific, ci prin ceea ce are comun, generalizator,
transferabil de la un domeniu la altul, iar această perspectivă asigură aspectul activ şi formativ de
dirijare a învăţării” (45, p.76), lăsând loc pentru dialog, în care sunt implicate atât conţinuturile,
cât şi căile de modernizare a strategiilor didactice în procesul de învăţare.
d. Multidisciplinaritatea
 În câmpul acestei discipline de studiu intervin concepte, principii, legităţi, concluzii,
analize, puncte de vedere avansate de un mare număr de teorii şi ştiinţe socio-umane: filozofie,
drept, etică, sociologie, psihologie, psihosociologie, pedagogie etc., respectiv modele,
paradigme, metode, strategii propuse de acestea. Acest lucru, asigură pe de o parte, o mare
diversitate de informaţii, cunoştinţe, arii problematice, care răspund nevoii de noutate, de
explorare a unei realităţi sociale care-i ridică elevului numeroase întrebări. Pe de altă parte,
aceeaşi multidisciplinaritate îi solicită educatorului competenţe suplimentare în special sub
raportul autoperfecţionării ştiinţifice şi metodice și prospețimii informației.