Sunteți pe pagina 1din 2

Protejarea mediului - o urgență planetară

Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente


străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin
concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii,
creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esențiale vieții
(Conferința mondială a O.N.U. Stokholm,1972).
Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare responsabilitate pentru
poluarea mediului o poartă omul, poluarea și incălzirea globală fiind consecinţa activităţii mai
ales social – economice a acestuia.
Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat şi s-a
diversificat pe măsura evoluţiei societăţii umane, ajungând astăzi una dintre importantele
preocupări ale specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, ale statelor şi guvernelor,
ale întregii populaţii a pământului.
Protejarea planetei Pământ, casa noastră, a tuturor,incălzirea globală sunt probleme care
trebuie să-i intereseze nu doar pe ecologişti, ci pe toată lumea, adulţi şi copii. Noi, dascălii,
trebuie să punem un mare accent pe educaţia ecologică a celor mici, pentru a ne putea bucura
împreună, pe timp îndelungat de albastrul curat al cerului, de limpezimea apelor, de florile
câmpului şi de frunzele verzi.
Una dintre cele mai mari şanse de a construi o conştiinţă ecologică este implicarea la
maximum a învăţământului în promovarea problemelor de mediu. Natura, studiată cu dragoste,
cu pasiune, poate deveni centrul de interes al tuturor disciplinelor şcolare, precum şi al multora
dintre activităţile extracurriculare.
În acest sens, în orașul nostru, la inițiativa Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, în
parteneriat cu Asociația Învățătorilor Teleormăneni și alte instituții de educație, cultură și știință,
organizează anual un simpozion tematic dedicat Zilei Internaționale a Pământului, proiect
realizat tematic, cu implicarea masivă a elevilor din județ și a cadrelor didactice coordonatoare,
finalizat cu participarea unor oaspeți de seamă, personalități marcante din țara noastră, specialiști
de mediu și din sănătate, oameni de cultură, oficialități.
Activitatea principală o constituie organizarea şi desfăşurarea unui simpozion care
cuprinde amenajarea unei expozitii si sustinerea unor dezbateri și prezentări cu tematică
ecologică, de protecție a mediului, , implicând atât disciplinele din domeniul științelor naturale,
artele plastice cât şi tradiţiile teleormănene referitoare la conservarea patrimoniului natural zonal.
Învăţându-i pe copii să apere natura, îi învăţăm să apere viaţa. Viaţa triumfă şi suntem mai
optimişti când mediul înconjurător e curat, când copacii înfloresc şi dau culoare cenuşiului
urban.
La intrarea în şcoală copiii au o serie de reprezentări despre mediul natural, social şi
familial în care trăiesc. Şcoala este chemată să determine nu numai sentimente de admiraţie faţă
de frumuseţile naturii, ci şi convingeri şi deprinderi de protejare a mediului înconjurător. Prin
diferitele discipline incluse în procesul de învăţământ trebuie să îl convingem pe fiecare elev de
necesitatea apărării și protejării mediului înconjurător împotriva poluării, de problema incălzirii
globale, ca urgențe planetare și necesități ce nu trebuie neglijate, formând la elevi o conduită
ecologică modernă.
Scopul proiectului: Formarea unor elemente de conduită ecologică în rândurile copiilor
prin implicarea acestora în activități extracurriculare tematice , valorificându-și abilitățile
creatoare , artistice, imaginative și antreprenoriale.
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. exersarea activităţilor în echipă şi a colaborării pentru perceperea și rezolvare
problemelor de mediu și crearea unui mediu curat, sănatos, activități pentru protejarea
și ingrijirea mediului.
2. cunoașterea factorilor care determină poluarea și incalzirea globala - efectele acestora.
3. înțelegerea necesitții creșterii eforturilor pentru prevenirea poluării și incalzirii globale -
determinarea unui comportament ecologic responsabil.
4. participarea copiilor la diverse activitați care sa conduca la protejarea mediului, la
combaterea poluării și incalzirii globale a efectelor acestora .
5. Stimularea implicării părinţilor şi a altor factori educaţionali în derularea activităţilor;
6. Promovarea unor relaţii reciproce între părinţi şi alţi factori educaţionali, pentru a
transmite copiilor valorile pozitive aplicabile în viața cotidiană.

Și anul acesta , Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Roșiorii de Vede și Asociația


Învățătorilor Teleormăneni va invită să participați, în ziua de 28 martie 2020, la activitatea
desfașurată sub genericul ” Protejarea mediului și a sănătății omului –urgențe planetare ce nu pot
fi neglijate”, activitate derulată in cadrul Proiectului „PROTEJAREA MEDIULUI - O
URGENȚĂ PLANETARĂ!”, proiect înscris în Calendarul Activităților Extracurriculare
Județene.2020, activitate dedicata Zilei Internaționale a Pământului- 22 aprilie și Zilei mondiale
a sănătății -7 aprilie 2020.
Sperăm ca participanții la proiect să se bucure de prezența unor invitați de onoare, de
excepție, precum: prof.univ.dr.acad. IRINEL POPESCU; prof .dr.ing. GHEORGHE
MĂRMUREANU; prof.univ.dr. ADRIAN STREINU CERCEL; dna FLORINELA
GEORGESCU - director executiv A.N.M; dr. RADU ZAMFIR; dl SILVIU GRIGORE - expert
in meteorologie;
Mulțumim cu această ocazie, d-nului profesor Dănuț Parpală, președintele fondator al
Asociației Învățătorilor Teleormăneni, pentru implicarea energică în organizarea acestui
eveniment, pentru colaborarea între instituții și legătura cu invitații propuși!

Prof. Unteșu Elvira Mihaela – director Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”Roșiorii de Vede
Prof. Rădiță Cristina Daniela – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Roșiorii de Vede,
vicepreședinte AITR.

S-ar putea să vă placă și