Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

al Republicii Moldova
Centrul de Excelență în Energetică și Electronică
Catedra: “Electrotehnică”

Referat
Tema:Conceptul de valoare: Adevărul, binele, frumosul, sensul vieții.

A efectuat elevul gr. EM-0117 Țurcan Sorin

A verificat: Bucătaru Igor

Chișinău 2020
 1.Conceptul de valoare 
Definirea conceptului de valoare a stârnit mereu dificultăţi. Una dintre cauze o
constituie sensurile diferite atribuite noţiunii de valoare în alte discipline. În
estetică sau filozofie, conceptulde are o conotaţie normativă, valorile fiind criterii
pe baza cărora se face distincţia între bineşi r ău,între frumos şi urât (Ester,Halman,
de Moor, 1994). Conotaţia normativă se păstrează şi în cazulfolosirii termenului
valoare în limbajul cotidian. „Valoarea” trimite cu gândul la criterii care ajută să ne
orientăm, la linii de demarcaţie între ceea ce este permis sau dezirabil din punct de
vedere social şi ceea ce nu este.Ştiinţele sociale care se ocupă de studiul valorilor
nu au ajuns la stabilirea unui consens înceea ce priveşte definirea acestora. Aşa
cum arată van Deth şi Scarbrough (1995), psihologia vedevaloarea ca pe „o
modalitate de orientare selectivă legată de preferinţele, motivele, nevoile şi
atitudinile individuale” (pag. 22), în timp ce sociologia „leagă valoarea de norme,
obiceiuri,ideologii” (pag. 23). Dezbaterea cu privire la caracterul individual sau
social al valorilor rămâne încontinuare deschisă între cele două ştiinţe.Una dintre
definiţiile care se bucură de o largă acceptare în sfera sociologiei ii apar ţine lui
Kluckhohn. Pentru acesta valoarea reprezintă “o concepţie, explicită sau implicită,
distinctivă  pentru un individ sau caracteristică pentru un grup, cu privire la ceea ce
este dezirabil, care influenţează selecţia modurilor, mijloacelorşi scopurilor
disponibile ale acţiunii” (1951, pag. 395).Adiacent noţiunii de valoare, autorul citat
defineşteşi noţiunea deorientare valorică în termeni de„concepţie organizată şi
generalizată, influenţând comportamentul, cu privire la natură, la locul omului în
ea, la relaţiile omului cu ceilalţi şi cu privire la dezirabil şi indezirabil, aşa cum pot
fiacestea legate de mediuşi de relaţiile între-umane” (pag. 411).La rândul lor, van
Deth şi Scarbrough (1995), pornind de la definiţiile date de către McLaughlin şi
Thomas şi Znaniecki, conceptualizează noţiunea de valoare prin trei propoziţii
de bază: „valorile nu pot fi direct observate; valorile implică consideraţii morale;
valorile sunt concepţii despre ceea ce este dezirabil” (pag. 28). Prima propoziţie
enunţă un fapt care are consecinţe foarte importante asupra studierii valorilor şi
anume că valorile nu pot fi observate desine stătătoare, deoarece sunt incluse în
altceva – în comportament, decizii, atitudini. Astfel, autorii arată că valorile pot fi
conceptualizate separat dar nu pot fi „văzute” separat. Din acest motiv măsurarea
valorilor în cadrul cercetării sociale ridică o serie de probleme. În plus, Deth şi
Scarbrough subliniază faptul că valorile nu constituie moduri de acţiune, ci
principii care stau la baza acestora, orientându-le.Milton Rokeach (1973) vorbeşte
despre sistem de valori, propunând o teorie cu privire lavalori şi la modul în care
acestea se constituie într-un sistem. Autorul defineşte valoarea ca pe o„credinţă de
durată că o anumită cale sau un scop al existeţei sunt de preferat din punct de
vedere social sau personal faţă de o cale sau un scop opuse” (pag.5). Valorile nu
există disparat, ci suntînglobate în cadrul unui sistem de valori, care reprezintă o
organizare de durată a credinţelor.

2. Adevărul
Adevăr sau adevărată este acea propoziție sau înlănțuire de propoziții al
cărui sau al căror conținut poate fi verificat și confirmat prin observație, prin
experiență, sau prin demonstrație logică, matematică sau numai discursiv
argumentantă.
Pentru a răspunde la întrebarea ce este adevărul?, deosebim:
A. ceea ce noi spunem că este adevărat sau fals: cui atribuim noi calitatea de a fi
adevărat? care este natura realităților cărora le dăm consimțământul nostru și le
numim adevărate?
 propoziții;
 credințe;
 gânduri și opinii;
 dar cu siguranță nu răscrucile, caz în care rațiunea noastră judecă și alege.
Adevărul pare atunci să se exprime în limbă și să nu existe în afara ei; astfel, să
spunem despre ceva că este adevărat înseamnă să facem literalmente adevărul.
B. mijloacele de distingere între adevărat și fals și de a califica ceva ca fiind
adevărat sunt: rațiunea (gândirea), înțelegerea, legile logicii etc.
În consecință putem propune următoarele distincții :
1. Adevărul material, care reprezintă corespondența între ceea ce este și judecata
care a dus la enunțarea sa în propoziție: această corespondență este confirmată de
experiență. Dar natura acestui tip de adevăr este variabilă, pentru că acesta poate fi
un adevăr obiectiv, relativ, subiectiv, etc., după teoria cunoașterii care îl susține
(realism, relativism, criticism, etc).
2. Adevărul formal, care reprezintă validitatea concluziilor unui sistem ipotetico-
deductiv, apărute prin intermediul regulilor de deducție aplicate unor postulate și
axiome admise. Acest tip de adevăr nu depinde de conținutul propozițiilor (vezi
articolul logică) și depinde de acordul său cu înțelegerea. În acest caz, adevărul
este un adevăr de corespondență și este prioritar pentru că nu depinde de
experiență.
Acest ultim punct permite introducerea unei noțiuni: adevărurile pur formale sunt
denumite adevăruri analitice. Adevărurile care se trag din experiență sunt
denumite adevăruri sintetice: Les vérités tirées de l'expérience sont quant à elle
des vérités synthétiques, pentru că noi legăm termenii pe care îi presupunem a
aparține unor ființe, a căror existență este contingentă.
3. Adevărul metafizic care, se bazează în condițiile sale pe ipoteza existenței unui
sistem de referință ontologic în ființa oricărei persoane. În acest caz, distingem
adevărul absolut și adevărul relativ.
4. Adevărul unei credințe sau a unei opinii, care reprezintă veridicitatea unei
propoziții care se acord cu un ansamblu de credințe care existau înaintea sa. Acest
tip de adevăr este denumit adeseori adevăr coerent.
3. Binele
Binele este valoarea dată de o acțiune individuală care este o înclinație naturală de
a promova ceea ce este de dorit din punct de vedere moral, acțiune motivată de
înțelegerea mediului înconjurător și a oamenilor (de exemplu, printr-un exercițiu
de empatie profundă). Un set de fapte bune (acțiuni bine executate) pledează
pentru ceea ce este bun pentru individul însuși.

Binele (substantiv) este considerat a fi opusul răului.

Binele este o valoare civică pe care o consider importantă pentru dezvoltarea
competenței și a responsabilității competenței și a responsabilității civice la clasa a
III-a sau a IV-a. Am asociat acesteia: două elemente de conținut, două deprinderi
civice și două atitudini civice.
Voi porni de la ideea că toți oamenii greșesc din ignoranță, că nu recunosc binele
(ca o valoare civică), iar toate acestea sunt cauze pentru care se fac greșeli mici sau
mai mari.

4.Frumosul
Frumosul este valoarea fundamentală a omenirii cu funcţie de axă simetrică pentru
celelalte patru valori. El este de două tipuri: frumosul vieţii, care se manifestă în
frumosul naturii, fiinţelor şi lucrurilor; frumosul simţirii şi gândirii, frumosul
jocului, învăţăturii şi muncii; frumosul limbii şi vorbirii, frumosul credinţei şi
iubirii, şi frumosul artistic. 
În cotidian însă cei mai mulţi oameni asociază şi limitează frumosul la senzaţiile
de plăcere şi confort, ceea ce denunţă un grad inferior de percepţie şi înţelegere a
lui. Depăşirea nivelului elementar de percepţie a frumosului este misiunea
dintotdeauna a educaţiei, caracterul complex al căreia îşi are originea sub ramurile
Pomului cunoaşterii. Potrivit Bibliei, Femeia, cea care se va identifica cu educaţia,
a văzut pomul cunoaşterii ca „bun de mâncat” (utilul) „şi plăcut de privit”
(frumosul) „şi că … era de dorit ca să deschidă cuiva mintea” (cunoaşterea)
(Geneza 3:6). Frumosul este deci congenital omului, adică ne este dat prin naştere,
şi, alături de relaţia omului cu Dumnezeu, capacitatea de a crea şi a percepe
frumosul reprezintă semnul distinctiv al esenţei fiinţei umane. Cu alte cuvinte,
omul n-ar fi om dacă n-ar fi înzestrat cu capacitatea de a percepe şi a crea
frumosul. De aceea frumosul este omniprezent, adică oriunde există oameni acolo
găsim şi frumosul, el reprezentând o atitudine specifică a omului faţă de lume şi
faţă de sine. De aceea a şi indicat V. Vasilache drept motto la romanul Povestea cu
cocoşul roşu proverbul chinezesc Dacă ai două cămăşi, vinde una şi cumpără un
trandafir. 
 5.Sensul vieții
Sensul vieții este o întrebare filozofică privind semnificația vieții sau a existenței
în general. Acestă întrebare poate fi, de asemenea, exprimată în diferite forme, cum
ar fi "De ce suntem aici?", "Ce este viața în general?", "Care este scopul
existenței?" și "Ce suntem noi?" Acesta a fost subiectul multor speculații
filosofice, științifice și teologice de-a lungul istoriei. Au existat un număr mare de
răspunsuri propuse la aceste întrebări, răspunsuri provenite din numeroase și
diferite medii culturale și ideologice.

Sensul vieții care este perceput derivă din contemplarea filosofică, religioasă,
precum și din cercetările științifice despre existență, legături
sociale, conștiință și fericire. Sunt implicate și alte aspecte, cum ar fi semnificația
simbolică, ontologia, valoarea, scopul, etica, binele și răul, voința liberă, existența
unuia sau a mai multor zei, concepțiile despre Dumnezeu, sufletul și viața de apoi.

Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Adev%C4%83r
https://ru.scribd.com/doc/77551240/Conceptul-de-Valoare
https://ro.wikipedia.org/wiki/Binele
https://www.timpul.md/articol/axa-educatiei-frumosul-16127.html