Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
net/publication/330263116
SISTEME DE EDUCAȚIE
CITATIONS READS
0 857
1 author:
Adrian Hatos
University of Oradea
76 PUBLICATIONS 196 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
All content following this page was uploaded by Adrian Hatos on 09 January 2019.
INTRODUCERE
Conceptul de sisteme de învățământ se referă la modelele de organizare a furnizării
educației. Conceptul este abordat cu precadere la nivel naţional, având în vedere
importanța majoră acordata reglementării educaţiei formale la acest nivel. Descrierea
sistematică, compararea și analiza evoluției sistemelor de învățământ constituie temele
educației comparate, aceasta fiind un domeniu interdisciplinar dezvoltat la frontiera
dintre științele educației, istorie, economie și filozofie.
În acest capitol voi trata sistemele de educație aplicând următorul plan: voi începe prin
a discuta modele de convergență și divergență în sistemele de educație, apoi mă voi
referi pe scurt la teoriile schimbării în organizațiile educaționale și voi încheia făcând
referire la tendințele contemporane în organizarea învățământului terțiar și cel pre-
universitar. Mai mult decât atât, voi trata sistemele de învățământ terțiar și pre-terțiar
separat, deoarece cele două domenii s-au dezvoltat pe căi separate și sunt înca în
mare măsură în evoluții pe căi separate.
Apariția acestui sistem este rezultatul unui proces început în lumea occidentală la
mijlocul secolului al 18-lea care a constat din două clase de fenomene care în prezent
s-au extins la scară globală:
Sistemele moderne de învățământ sunt rezultatul unor modificări mai mult sau mai puțin
violente, care s-au desfășurat pe un interval de timp de aproximativ 200 de ani
(începând cu Prusia de la mijlocul secolului al XVIII-lea până la Revoluția Bolșevică în
1917). Astfel, curriculumul reflectă individul ideal, care întruchipează valorile și
obiectivele transmise prin configurația adecvată de organizare educațională. Mai mult
decât atât, fiecare instituție de învățământ a dezvolatat paradigme proprii care sunt
reprezentative și reflectă cel mai bine idealurile proprii: noua școală primară în Japonia,
colegiul în Statele Unite, licee și școli politehnice în Franța. Comparând diverse
organizații educaționale din întreaga lume, Cummings concluzionează că există 6
sisteme distincte: prusac, francez, englez, american, japonez și rus, fiecare dintre
ele fiind având: un prototip al individului ideal, o școală reprezentativă, un scop clar,
modalitățile de predarea la clasă, teorie proprie a învâțării, un anume tip de gestiune
financiară în ceea ce privește cheltuielile și finanțarea. Potrivit lui Cummings cele șase
tipuri de instituții de învățământ pot fi diferențiate pe baza următoarelor criterii:
Studiile lui Meyer (Meyer et al 1977; Meyer, Ramirez și Soysal 1992) au arătat că
politicile care au generat revoluția mondială a învățământului la sfârșitul celui de-al
doilea război mondial au fost introduse în diferite țări ale lumii nu la momentul ajungerii
la un nivel necesar de dezvoltare, ci în momentul în care normele globale a reușit să
devină influente. Meyer și colaboratorii săi (1977) a subliniat faptul că cifrele de
școlarizare au crescut într-un mod spectaculos până în 1970 în cele mai diverse țări,
odată ce învățământul de masă a fost definit ca fiind esențial pentru dezvoltarea
economică și pentru democrație. Cercetările lui Meyer au evidențiat, de asemenea, că
dezvoltarea economică, socială sau politică nu prezice expansiunea învățământului de
masă. Difuzarea unui model de educație în masă a avut loc în fiecare stat, indiferent de
specificul acestuia și mai ales, indiferent dacă țara a avut sau nu o cerere de forță de
muncă educată.
1) sistemul dual: în care universitățile sunt considerate ca fiind total separate, diferite și,
de obicei, mai presus de celelalte școli post-secundare;
3) sistemele unificate în care toate instituțiile aparțin unui sistem comun și nediferențiat;
4) sistemul stratificat: instituțiilor de învățământ superior le sunt acordate roluri specifice,
diferențiate și ierarhizate în cadrul sistemului.
Această viziune evolutionista a lui Scott, precum și toate analizele instituționale care
evidențiază lipsa de determinare a dinamicii exogene ale sistemelor de învățământ,
contrastează cu teoria distribuirii și redistribuirii elaborată de Iversen și Soskice (2009),
care conectează structura sistemului de învățământ cu cea a organizării sociale
generale, economice și politice din țările dezvoltate. Cei doi autori susțin că modele
instituționale contemporane din țările capitaliste avansate își au originile în a doua
jumătate a secolului 19, atunci când două tipuri de capitalism au apărut: capitalismul
coordonat în care economiile la nivel local sunt combinate cu tradiții puternice ale
breslelor și investițiile mari în calificarea profesională , pe de o parte, și capitalismul
liberal, care este recunoscut prin economia de piață, statul liberal și investițiile reduse în
formarea competențelor. Țările capitalismului coordonat, cum ar fi țările scandinave,
investesc mai mult în învățământul primar și secundar și în învățământul profesional,
inclusiv instituții importante de recalificare a forței de muncă prin intermediul educației
adulților. În schimb, statele liberale capitaliste vor investi mai mult în învățământul
superior și vor încuraja unificarea instituțiilor de învățământ superior. Astfel de evoluții
pot explica relatiile uneori contraintuitive (neașteptate) dintre măsurarea efectivă a
competențelor (de exemplu, evaluările internaționale precum PISA sau TIMMS), și
măsurarea accesului la acreditări educaționale.
TENDINȚELE ACTUALE
Sistemele de învățământ sunt realități dinamice. Aranjamentele instituționale existente
sunt, cu siguranță, în fazele de tranziție spre forme noi de organizare. Transformările
recente în organizarea sistemelor de educație au pornit înspre trei direcții evidențiate în
paragrafele următoare.
Una dintre tendințele cele mai convingătoare în noile valuri de reforme educaționale
care au loc în toate țările, în conformitate cu orientarea managerialistă de mai sus, a
fost desființarea birocrațiilor centralizate de învățământ și de marketizarea educație
prin accentuarea rolului alegerilor operate de părințil și a concurenței între școli (Whitty
și Power 2000). În multe țări, finanțarea pentru școlile din sectorul pre-terțiar se face
prin vouchere educaționale, care sunt distribuite părinților, existând totodată o acerbă
competiție între școli, vizibilă prin afișarea ofertele lor. O consecință importantă a
introducerii concurenței în prestarea educație este accelerarea procesului de privatizare
a educației la toate nivelurile, fie prin subcontractare de management școlar unor
operatori privați sau prin încurajarea investițiilor private în instituțiile de învățământ.
BIBLIOGRAFIE
Adick, C. 1995. "Formation of a world educational system." Pluralism and Education:
current world trends in policy, law and administration:41-60.
Archer, Margaret. 1981. "Educational Systems." International Social Science Journal
33(2):261-84.
Archer, Margaret Scotford. 1984. Social origins of educational systems. The University
edition London ; Beverly Hills: Sage.
Ball, S. 2004. "Education for sale! The commodification of everything." in Department of
Education and Professional Studies Annual Lecture (June 2004). London:
Institute of Education.
Cardoso, S., T. Carvalho, and R. Santiago. 2011. "From Students to Consumers:
reflections on the marketisation of Portuguese higher education." European
Journal of Education 46(2):271-84.
Cummings, W.K. 2003. "The institutions of education: A comparative study of
educational development in the six core nations." Symposium books.
Dougherty, Kevin, and Floyd Hammack. 2000. "Educational Organization." Pp. 760-72
in Encyclopedia of Sociology, edited by E. Borgatta and R. Montgomery. New
York: Macmillan.
Gellert, C. 1993. "Structures and functional differentiation-remarks on changing
paradigms of tertiary education in Europe." Higher Education Policy Series.
London. Jessica Kingsley Publishers Ltd. - 16:234-34.
Green, Andy. 1990. Education and state formation : the rise of education systems in
England, France, and the USA. London: Macmillan Press.
Iversen, T., and D. Soskice. 2009. "Distribution and redistribution: The shadow of the
nineteenth century." World Politics 61(3):438-86.
Meyer, J. W., F. O. Ramirez, R. Rubinson, and J. Boli-Bennett. 1977. "The world
educational revolution, 1950-1970." Sociology of Education:242-58.
Meyer, J. W., F. O. Ramirez, and Y. N. Soysal. 1992. "World expansion of mass
education, 1870-1980." Sociology of Education:128-49.
Ramirez, Francisco O., and John Boli. 1987. "The Political Construction of Mass
Schooling: European Origins and Worldwide Institutionalization." Sociology of
Education 60(1):2-17.
Schofer, Evan, and John W. Meyer. 2005. "The worldwide expansion of higher
education in the twentieth century." American Sociological Review
70(December):898-920.
Scott, P. 1995. "Unified and binary systems of higher education in Europe." Higher
Education Policy Series. London. Jessica Kingsley Publishers Ltd. - 32:37-54.
Soysal, Y.N., and D. Strang. 1989. "Construction of the first mass education systems in
nineteenth-century Europe." Sociology of Education 62(October):277-88.
Whitty, G., and S. Power. 2000. "Marketization and privatization in mass education
systems." International Journal of Educational Development 20(2):93-107.