L3.

TPD de la NS ‘’Mircea’’–Tabloul Principal de distribuţie

 L4. Cuplarea în paralel ageneratoarelor sincrone la NS ‘’Mircea’’

A. Metoda sincronizării precise

Metoda de cuplare în reţea care urmăreşte îndeplinirea cu precizie a condiţiilor 1...4 enunţate
anterior, se numeşte „metoda sincronizării precise (exacte)” şi necesită pentru verificare condiţiilor
aparatură de măsurare şi indicare, precum şi aparatură de comutare şi comandă în vederea realizării
practice a condiţiilor.

În cele mai simple cazuri se folosesc voltmetre de curent alternativ şi syncronoscoape, de exemplu
cu becuri incandescente, ca cel din fig.104, denumit „syncronoscop cu foc învârtitor”. Cu ajutorul său se
pot verifica primele două condiţii.

Înainte de a expune modul de verificare, trebuie subliniat faptul că cele patru condiţii de
sincronizare precisă, trebuiesc realizate în ordinea enumerării lor (astfel realizarea unei condiţii poate
duce la stricarea alteia îndeplinite deja).

Acest lucru se datorează faptului că t.e.m.

E0 depinde atât de viteza Ω cât şi de curentul de

Fig.104

excitaţie
ie , în timp ce frecvenţa f depinde numai de viteza Ω şi nu depinde (teoretic) de
ie (în

practică depinde totuşi puţin de

ie , din cauză că variaţia curentului de excitaţie modifică cuplul de
mers în gol, ca urmare a pierderilor în fier, fapt resimţit la axul motorului primar de antrenare).
 B. Metoda autosincronizării

Procesul cuplării la reţea prin metoda autosincronizării decurge în trei etape:

a – generatorul neexcitat (excitaţia se închide pe o rezistenţă de cca. 10 ori mai mare ca rezistenţa
înfăşurării) se învârte cu ajutorul motorului primar în sensul corect, la o viteză apropiată de cea de
sincronism (alunecare de ordin 2...4%), indusul fiind deschis (în gol).

b – se cuplează la reţea înfăşurarea indusului;

c – la scurt interval după cuplare (zecimi de secundă) se comută fără întrerupere înfăşurarea de
excitaţie de pe rezistenţă pe sursa de alimentare cu curent continuu, rotorul intrând în sincronism ca
urmare a cuplului sincron, în circa .1...2 sec.

Metoda este mult mai rapidă ca cea precedentă (cca.1-2 min.) necesită calificare mai redusă,
aparatură de comandă şi control, mai puţin complicată, se poate automatiza uşor şi ceea ce este mai
important se poate aplica în condiţii de avarie când tensiunea şi frecvenţa variază de la un moment la
altul.

În schimb avem dezavantajul şocului de curent care apare în etapa a doua, ca urmare a cuplării la
reţea a generatorului neexcitat. Regimul tranzitoriu este aproximativ acelaşi cu cel care apare la
scurtcircuitul brusc trifazat la bornele generatorului excitat (diferenţa constă în reactanţa mărită cu cea
a transformatorului şi a liniei de legătură până la barele de putere infinită), astfel că valoarea
instantanee maximă a curentului este:

1,8⋅√ 2 E ''0 1,8⋅√ 2⋅¿ U n

i m≃ ≃ ¿
(221)
X ''d + X T + X L X ''d + X T + X L

Maşina fiind neexcitată, curentul are caracter reactiv, deci nu produce şoc de cuplu ci numai forţe

electrodinamice asupra înfăşurării şi o scădere atensiunii la bare (cca. 0,7...0,8 din

U n ), temporară,
până la prinderea în sincronism.
L5. Generatorul de avarie de la NS ‘’ Mircea ‘’
L6. Centrala automată de avertizare incendiu de la NS ‘’Mircea’’