Ionel Popa – Instalaţii mecanice şi hidropneumatice navale

5. INSTALAŢII SANITARE

5.1. INSTALAŢIA DE APĂ

La bordul navei instalaţia de apă are trei roluri bine definite şi anume:
alimentarea cu apă potabilă a personalului navigant şi a pasagerilor; alimentarea
cu apă tehnică a agregatelor energetice şi a cabinelor de locuit; alimentarea cu
apă de mare a toaletelor şi spălătoarelor. Corespunzător celor trei roluri,
instalaţia de alimentare cu apă la bordul navei va fi compusă din trei instalaţii
care funcţionează după acelaşi principiu şi au aceleaşi elemente comune cu
câteva deosebiri: instalaţia de apă tehnică poate utiliza ca tancuri de depozitare
tancuri de structură neacoperite la interior şi are în componenţă un boiler pentru
încălzirea apei calde menajere; instalaţia de apă de mare preia apa direct din
magistrala de apă de mare, fără a avea tanc de depozitare.
Schema generală este dată în figura 5.1.1 unde elementele reprezentate
au următoarea semnificaţie:
1. Tanc de păstrare a apei tehnice sau potabile;
2. Pompele de alimentare a hidroforului;
3. Hidrofor pentru apă (potabilă, tehnică, de mare);
4. Clapet de reţinere;
5. Releu de presiune;
6. Modul de tratare a apei potabile;
7. Modul de răcire a apei potabile;
8. Traductor de temperatură;
9. Rezervor de egalizare consum de apă tehnică;
10. Pompă de circulaţie;
11. Boiler (cu abur);
12. Valvă comandată de traductorul 8 pentru intrarea aburului;
13. Aerisire tanc;
14. Tubulatură de alimentare ce vine de la generatorul de apă dulce;
15. Reţea de distribuţie pentru apa tehnică rece;

162
 5. Instalaţii sanitare

16. Reţea de distribuţie pentru apa tehnică caldă;

17. Magistrală apă de mare;
18. Reţea de distribuţie pentru apa de mare;
19. Magistrala instalaţiei de aer comprimat;
20. Supapa de siguranţă a hidroforului.
21. Reţea de distribuţie pentru apa potabilă.

13 13
19 20

21
14
Pmax 5
6 7

1 1 3
apã de la generatorul T R
Pmin
de apã dulce

9 8
3
10

16
4

spre consumatorii
de apã tehnicã
golirea 15
2
tancurilor de apã

11

iesire abur

magistrala de 17
apa de mare 2 12

Fig.5.1.1 Instalaţia de alimentare cu apă în general

Funcţionarea celor trei instalaţii este similară. Pompele 2 trag apa din
rezervorul 1 şi o introduc în hidroforul 3 până când se atinge presiunea p max,
când releul de presiune 5 comandă oprirea acestora. Repornirea pompelor 2 se
face când presiune în hidrofor scade datorită consumului la o valoare minimă
pmin, presiune suficient de mare totuşi de a asigura urcarea apei la consumatorul

163
 Ionel Popa – Instalaţii mecanice şi hidropneumatice navale

care implică traseu cel mai greu de sarcină. În instalaţie clapetul cu reţinere 4
are rolul de a menţine permanent presiunea în hidrofor (sensul apei este unul
singur, din tanc către consumatori). Apa este tratată în modulul 7, răcită prin
modulul 8 şi distribuită către consumatori prin reţeaua proprie 21.
În ceea ce priveşte apa tehnică, instalaţia şi funcţionarea sunt similare cu
deosebirea că apa tehnică rece este distribuită către consumatori prin
tubulaturile 15, iar apa tehnică caldă prin tubulaturile 16. Apa este încălzită în
boilerul 11 care poate fi cu: abur, apă caldă, arzător sau electric. Indiferent de
tipul boilerului aici sunt dispuse: o pompă de circulaţie 10, rezervorul de
egalizare 9 şi un traductor de temperatură 8 ce comandă pornirea - oprirea
pompei10. În schema 5.1.1 se comandă secţiunea de trecere a valvulei de abur
12, în vederea obţinerii temperaturii prestabilite la un debit variabil de apă caldă.
Instalaţia de apă sărată are reprezentarea cea mai simplă, deoarece
preia apa din magistrala de apă de mare 17, o introduce în hidroforul 3 cu
ajutorul pompelor 2 şi apoi o distribuie prin reţeaua proprie consumatorilor de pe
navă. La consumul apei de mare nu sunt impuse restricţii la bordul navei.

5.2 PRODUCEREA APEI LA BORD

Producerea apei dulci la bord este o activitate absolut necesară pentru
navele cu zonă de navigaţie nelimitată şi implică calitatea acesteia in ceea ce
priveşte utilizarea de către diverşii consumatori. Un parametru important este
concentraţia de săruri.
În funcţie de concentraţia sărurilor se deosebesc patru categorii de ape:
- ape dulci (sub 500 mg/l săruri), care constituie sursa tradiţională de apă
potabilă;
- ape mixohaline sau salmastre (500-30000 mg/l săruri) acceptate cu
greutate ca sursă de apă;
- ape euhaline sau marine (30000-40000 mg/l săruri), probabil surse
principale de apă într-un viitor nu foarte îndepărtat;
- ape hiperhaline sau suprasaturate (peste 40000 mg/l săruri).

164
 5. Instalaţii sanitare

Concentraţia se defineşte drept conţinutul total de substanţe solide, in

grame, existente intr-un kilogram de apa de mare, când carbonaţii au fost
transformaţi in CO, bromul şi iodul au fost convertiţi in clor şi toate substanţele
organice au fost complet oxidate.
Desalinizarea apelor de mare, în scopul utilizării acesteia ca apă tehnică
sau potabilă, poate fi realizata industrial prin următoarele procedee diferite:
 distilare;
 congelare, care poate fi: congelare directa sub vid, prin absorbţia
vaporilor; congelare directa sub vid, prin compresia vaporilor; congelare
indirecta cu refrigerent secundar .
 osmoza inversă;
 electrodializa;
 ultrafiltrare.
Observaţie: Electrodializa realizează concentraţii de aproximativ 500
P.P.M. şi pentru reducerea acesteia se folosesc astfel de instalaţii de
desalinizare a apei de mare înseriate;
Din punctul de vedere al diferitelor utilizări ale apei preparate la bord de
către diverşi consumatori, literatura de specialitate sugerează ca acceptabile
valorile (unde s-a notat cu C= concentraţia de săruri):
-C<300 P.P.M.- se poate utiliza ca apa dulce de băut
-C<80 P.P.M.- se poate utiliza in instalaţiile energetice de la bord cu
excepţia cazanelor de abur;
C<5 P.P.M.- se utilizează pentru alimentarea cazanelor de abur.
Primele procedee, din cele enumerate, au loc cu schimbarea fazei, ceea
ce implică un consum mare de energie şi sunt considerate deja clasice. Ultimele
două procedee, fără schimbarea fazei, au început să se impună în urma
cercetărilor de ultimă oră, mai ales datorită consumului redus de energie. La
acestea se mai poate adăuga şi procedeul desalinizării cu schimbători de ioni,
dar acesta are aplicaţii numai la apele cu un conţinut de cel mult 3g/l săruri,
adică pot fi prelucrate numai apele sălcii şi nu apele de mare sau ocean.

165
 Ionel Popa – Instalaţii mecanice şi hidropneumatice navale

Producerea apei dulci la bordul navei din apa de mare prin

vaporizare. Vaporizarea apei de mare se realizează în două variante date de
presiunea la care are loc procesul. Astfel, vaporizarea poate avea loc ca urmare
a atingerii temperaturii de fierbere a apei t 100C la presiunea atmosferică sau
sub vacum, la o temperatură t  100C sub vacum.
După modul de realizare a vaporizării sunt utilizate două tipuri
constructive de distilitoare:
a) distilatoare cu suprafaţă liberă (fig. 5.2.1);
b) vaporizatoare adiabatice (fig. 5.2.2) - la care vaporizarea apei de
mare apei de mare se face prin pulverizarea acesteia sub presiune.

7 apã de mare

6 condens
1
saramurã

Fig. 5.2.1 Distilatorul cu suprafaţă liberă

a)Funcţionarea distilatorului cu suprafaţă liberă este clasică, boilerul 1
primeşte un flux de căldură prin serpentina 2 şi ca urmare se obţin vaporii care
circulă printr-un separator de picături 3 spre condensatorul 5 unde trec în fază
lichidă şi sunt trimişi în tancul de păstrare sub formă de apă dulce tehnică.
Distilatorul mai este prevăzut cu un dozator 6 ce are rolul de a reduce

166
 5. Instalaţii sanitare

concentraţia în sare a apei de mare rămasă în urma vaporizării şi o pompă de

alimentare 7, cu dublul rol: răcirea condensatorului 5 şi alimentarea cu apă a
boilerului 1. Acest tip de distilator poate funcţiona atât în condiţii normale, cu
temperatura de vaporizare la 100C, cât şi cu obţinerea vaporilor la temperaturi
sub 100C, cu ajutorul unui ejector care reduce mult presiunea de deasupra
suprafeţei de apă supusă încălzirii.

apã de mare

condens
tavã 6
4
1
agent termic 7

pulverizator
2

5
saramurã

Fig. 5.2.2 Vaporizatorul adiabatic

b) Varianta vaporizatorului adiabatic implică realizare încălzirii apei de
mare în exterior în boilerul 1 (fig. 5.2.2) şi pulverizarea fină a apei (cu ajutorul
pulverizatorul 2) care se evaporă rapid. Vaporii urcă şi la întâlnirea cu
condensatorul 3 trec în fază lichidă, apoi sunt captaţi în tava de condens 4, de
unde sunt trimişi către tancul de apă dulce tehnică. Vaporizatorul mai este

167
 Ionel Popa – Instalaţii mecanice şi hidropneumatice navale

prevăzut şi cu pompele: pentru evacuarea saramurii 5, pentru răcirea

condensatorului şi alimentarea boierului 6, pentru preluarea condensului 7.
Pe baza acestor idei sunt realizate distilatoare cu performanţe bune dar
mari consumatoare de energie pe unitatea de produs.
Pe navele româneşti distilatoarele cele mai răspândite sunt de tip
constructiv NIREX şi ATLAS. Ambele funcţionează la depresiune atmosferică,
utilizând ca agent de încălzire a apei de mare aburul sau apa de răcire a
motorului principal.
Producerea apei dulci la bordul navei din apa de mare prin osmoză
inversă. Toate procedeele, care se referă la desalinizare, au la baza
proprietăţile fizice şi uneori chimice, atât ale apei pure, cât şi ale soluţiilor apoase
(electroliţi), căci apele marine sunt socotite ca fiind soluţii electrolitice.
In cele ce urmează, luând în considerare consumul redus de energie şi
deservirea uşoară a instalaţiei de desalinizare ce funcţionează pe baza
procedeului de osmoza inversă (RO), se va trece în revistă acest proces.
Descrierea procesului. In cazul in care apa pură vine in contact cu
ambele feţei ale membranei, la temperaturi şi presiuni egale, scurgerea nu se
realizează prin membrana, deoarece potenţialul chimic este identic pe ambele
părţi.

fig. 5.2.3 Apa pură în echilibru

168
 5. Instalaţii sanitare

Dacă este adăugată o sare solubilă pe una din feţele membranei,

potenţialul chimic pe acea faţă se reface (fig. 5.2.3).
Echilibrul apare atunci când diferenţa de presiune, cauzată de
modificările de volum de pe ambele feţe (fig. 5.2.4), este egală cu presiunea
osmotică, o proprietate a soluţiei fiind aceea că este independentă de
membrană.

fig. 5.2.4 Refacerea echilibrului la diferenţa de salinitate

Echilibrul se realizează şi dacă se va aplica, pe partea soluţiei de sare,
o presiune externa egală cu presiunea osmotica (fig. 5.2.5).

fig. 5.2.5 Presiunea osmotică dintre cele două medii

O creştere ulterioară a presiunii, va duce la creşterea potenţialului
chimic al apei în soluţie şi va provoca o inversare a sensului scurgerii osmotice
către faţa cu apa pură, acum cu un potenţial chimic al solventului scăzut, raportat
la soluţie. Acest fenomen este numit osmoza inversă.

169
 Ionel Popa – Instalaţii mecanice şi hidropneumatice navale

Apa obţinută prin procesul de osmoza inversă se încadrează in STAS - ul

1342 – 84, care cuprinde următoarele valori admisibile:
- cloruri 250 mg/l; - pH 6,4;
- sulfati 200 mg/l; - sodiu 0 mg/l;
- magneziu 50 mg/l; - potasiu 0 mg/l.

5.3 PĂSTRAREA APEI POTABILE LA BORDUL NAVEI

La bordul navei trebuie să existe o instalaţie de apa potabilă, care
asigură necesarul de consum pentru bucătării, posturi de comandă si încăperi
medicale precum şi o instalaţie de apa tehnică, ce este destinată pentru
alimentarea cu apă de spălare pe corp a consumatorilor din cabinele de locuit,
pentru spălătorii, careuri si agregate ce utilizează apa dulce dedurizata (cazane,
caldarine, instalaţii de răcire cu circuit închis, etc).
Instalaţia de apa potabilă, trebuie să asigure păstrarea apei în tancuri de
construcţie specială si să o distribuie, după o prelucrare prealabilă (filtrare,
răcire, purificare), către consumatori.
Normele sanitare impun restricţii severe în ceea ce priveşte păstrarea
apei potabile şi din acest motiv tancurile în care este depozitată aceasta sunt
protejate la interior, astfel încât să se împiedice contactul metal-apă. Pentru
realizarea acestei condiţii tancurile de apă potabilă sunt acoperite la interior cu
lapte de ciment, răşini sintetice sau polietilenă.
Apa potabilă îşi pierde calităţile după o anumită perioadă de timp: 5 zile
vara şi 7 zile iarna. Pentru a putea fi utilizată, apa potabilă trebuie tratată, în
scopul distrugerii microorganismelor, care sau dezvoltat pe timpul depozitării.
Din aceasta cauza instalaţiile de alimentare cu apă potabilă sunt
prevăzute cu sisteme de tratare, care pot fi:
1) Sisteme de tratare chimica a apei îmbarcate.
La îmbarcare apa se tratează cu clor, tratament ce influenţează negativ,
din punctul de vedere organoleptic, calitatea apei. În acest caz gustul şi mirosul
sunt neplăcute şi în general se evită această metodă

170
 5. Instalaţii sanitare

2) Sisteme de tratare a apei potabile cu lămpi bactericide.

Apa cerută de consumatori este trecută în momentul aspiraţiei din tanc
către hidrofor, printr-o emisie de radiaţii ultraviolete puternice, care are ca efect
distrugerea microorganismelor dezvoltate ca urmare a perioadei de staţionare în
urma depozitării.
Observaţie: Debitul apei prin fiecare lampă de tratare qe, este calculat
astfel incit timpul de contact sa fie suficient pentru distrugerea bacteriilor. In
funcţie de debitul necesar consumului de apă pe navă Q, se adoptă numărul de
lămpi antibactericide cu ultraviolete n, ce echipează instalaţia de apă potabilă în
vederea tratării, după formula:
n  Q qe (5.3.1)
3) Sistem de tratare apei cu ioni de argint.
Ionii de argint au un efect puternic asupra bacteriilor, de aceea apa
păstrată in vase de argint nu se strică (chiar şi apa infestată îşi redobândeşte
proprietăţile). Această observaţie a dus la realizarea unor generatoare de ioni
de argint, care montate pe navă asigura o concentraţie in tancul de păstrare a
apei potabile de aproximativ 0,2%, concentraţie suficientă pentru a crea un efect
antibactericid puternic şi a nu afecta sănătatea oamenilor ambarcaţi la bord.
Generatorul de ioni de argint este format din doi electrozi, dintre care
unul este din argint pur, cuplaţi la o sursa de curent continuu, ce realizează
dizolvarea electrodului din argint. Se dizolva circa (2-10)g Ag/h, ceea ce este
suficient pentru o concentraţie de 0,2% şi a asigura un debit de circa 50 m3/h.
4) Filtrarea apei. Pentru a asigura calitatea apei, uneori se folosesc filtre
ceramice cu pori foarte fini, care sunt amplasate intr-o carcasă cu substanţe
bactericide.
Observaţie: Astfel de soluţii constructive alese pentru păstrarea apei,
sunt utilizate frecvent pe navale de pasageri, care au consum mare de apă dulce
la bord. Avantajul acestei metode de tratare a apei potabile constă în faptul că
se realizează atât o prelucrare mecanică prin filtrare cât şi o prelucrare
bacteriologică.

171
 Ionel Popa – Instalaţii mecanice şi hidropneumatice navale

5.4 CONSUMUL APEI LA BORD

Consumul apei potabile la bord se face cu restricţii şi în acest
sens apa potabilă se distribuie numai în anumite puncte. De la această regulă
fac excepţie navele de pasageri sau alte nave similare, unde se montează
racorduri de apă potabilă în fiecare cabină.
Necesarul de apă dulce (tehnică şi potabilă) impus de normele
sanitare, este dat în tabelul nr. 5.1.
Tabelul nr. 5.1
Consumul specific minim q
Categoria navei [litri / om zi]
Apă tehnică Apă potabilă
Nave cu zonă nelimitată de navigaţie 60 40
Nave cu zonă de navigaţie costieră 40 30
Nave cu marş de 24 de ore 30 20
Nave cu marş de 8 ore 10 10

În vederea consumului apa trebuie tratată, pentru a căpăta gust şi miros

plăcute. În acest sens este trecută prin module specializate, ce realizează
operaţiunea de filtrare şi respectiv răcire a apei în vederea consumului.
5.5 Calculul instalaţiei de apă. Volumul total al tancurilor de apă va fi
dat de relaţia (5.4.1):
V qnz (5.5.1)
unde: q – consumul specific; n – număr oameni la bord; z – autonomia.
Volumul unui singur tanc Vt se determină ţinând cont de o rezervă de apă
luată în calcul printr-un coeficient c (c=1,15 1,2):
Vt  c  V 2 (5.5.2)
Pentru a stabili debitul instalaţiei se face un tabel cu fiecare categorie de
consumator, pentru care se stabileşte debitul în l/s q şi coeficientul de
simultaneitate . Considerăm că avem patru categorii de consumatori A,B, C, D.
Qp  q A  n A  αA  q B  n B  αB  qC  n C  αC  q D  n D  αD (5.5.3)
Cu debitul astfel determinat se face calculul hidroforului.
Valorile coeficientului de simultaneitate  şI a debitului specific q pentru
diverse categorii de consumatori sunt date în tabelul 5.5.1.

172
 5. Instalaţii sanitare

Tabelul 5.5.1
Tipul consumatorului  Q [l/s]
Lavoare, instalaţia de apă gazoasă 0,5 0,07
Duşuri şi căzi de baie 0,5 0,13
Toalete 0,3 0,20
Maşina de curăţat cartofi 1 0,05
Spălătoare 0,5 0,06

Odată determinat debitul instalaţiei se poate trece la calculul hidroforului

instalaţiei de apă (fig. 5.5.1).

pmax p2, V2

U
pmin p1, V1

Fig. 5.5.1
S-au considerat cele două limite între care lucrează hidroforul date de
presiunile pmax, la volumul V2 şi pmin, la volumul V1. Volumul de apă între două
porniri va fi U (5.5.4):
U  V1  V2 (5.5.4)
Cu debitul Q cunoscut ţinând cont de numărul de porniri pe oră i (i= 79)
se determină volumul de lucru U:
Qp
U  V1  V2 (5.5.5)
i

173
 Ionel Popa – Instalaţii mecanice şi hidropneumatice navale

Pe baza principiului de lucru al hidroforului şi ţinând cont de legea

compresiunii izoterme p1 V1=p2V2 se determină cele două volume V1 şi V2.
Astfel, prin înlocuirea lui V1 în relaţia (5.5.5) (V1=p2/p1V2) se obţin relaţiile
notate cu (5.5.6), care dau valorile volumului V2 şi respectiv V1:
Qp p1 Qp p2
V2   V1   (5.5.6)
i p 2  p1 i p 2  p1
Pentru a calcula volumele V1, V2 avem nevoie de presiunile p1 şi p2 care
se determină din calculul hidraulic al instalaţiei:
H i  ρgz  sQ 2 (5.5.7)

p1  H  Q p  (5.5.8)

Presiunea p1 reprezintă presiunea minimă din hidrofor, care asigură

urcarea apei în punctul de distribuţie cel mai de sus aflat pe navă. Presiunea p 2
se calculează prin admiterea unui coeficient =1,5-1,2 definit ca raportul celor
două presiuni aflate în discuţie:
p 2  α  p1 (5.5.9)
Pentru a calcula volumul total al hidroforului Vh se ţine cont de spaţiul
ocupat la partea superioară de perna de aer, fapt materializat printr-un coeficient
=1,2-1,3, care multiplică volumul măsurat de sus în jos V1:
Vh  β  V1 (5.5.10)
Dimensiunile hidroforului se calculează în funcţie de condiţiile de
amplasare a acestuia în spaţiul existent la bord pe baza unui raport între
înălţimea şi diametrul acestuia H/D=1,5-3.
Pompa instalaţiei se va alege pentru o pereche de valori caracteristice Q p,
Hp, unde sarcina va reprezenta media celor două extreme ale hidroforului p max şi
pmin. Pentru instalaţiile de alimentare ale hidrofoarelor sunt preferate pompele cu
caracteristică puternic căzătoare la care variaţia debitului în raport cu variaţia
sarcinii este foarte mică. În această categorie intră pompele turbionare şi
pompele volumice, unde la acestea din urmă caracteristica pompei este chiar o

174
 5. Instalaţii sanitare

verticală în coordonate Q, H, adică debitul este constant în condiţiile în care

sarcina variază între cele două presiuni de lucru ale hidroforului.

175