DUMITRU DINU ANDREI SCUPI

SUPORT DE CURS

INSTALAŢII NAVALE - ELEMENTE DE

CALCUL NUMERIC ŞI DE PROIECTARE

2018
 CUPRINS

INTRODUCERE 4

Capitolul 1 INSTALAȚIA DE BALAST 6

Capitolul 2 INSTALAȚII DE SANTINĂ 11

2.1 SEPARAREA REZIDUURILOR
PETROLIERE 15

Capitolul 3 INSTALAȚII DE STINGERE A

INCENDIILOR 23
3.1 INSTALAȚII DE STINGERE CU APĂ 24
3.2 INSTALAȚII DE STINGERE CU
PULVERIZATOARE COMANDATE
CENTRALIZAT 27
3.3 INSTALAȚII DE STROPIRE ȘI
INUNDARE 30
3.4 INSTALAȚII DE STINGERE CU
SPUMĂ 30
3.5 INSTALAȚII DE STINGERE
VOLUMICĂ 33
3.6 INSTALAȚII DE STINGERE CU CO2 33
3.7 INSTALAȚII DE PREVENIRE ȘI
STINGERE CU GAZE DE ARDERE 36

Capitolul 4 INSTALAȚII SANITARE 38

4.1 INSTALAȚII DE ALIMENTARE CU
APĂ 38
4.2 DISTILATOARE DE APĂ 41
4.3 TRATAREA BACTERICIDĂ A APEI 42
4.4 INSTALAȚII DE SCURGERI 43
4.5 TRATAREA APELOR UZATE 44
1
Capitolul 5 INSTALAȚII DE CONDIȚIONARE A
AERULUI 46

Capitolul 6 INSTALAȚII DE GUVERNARE 50

6.1 INSTALAȚIILE DE GUVERNARE CU
ACȚIONARE ELECTROHIDRAULICĂ 57
Capitolul 7 INSTALAȚII DE ANCORARE,
LEGARE ȘI REMORCARE 61
7.1 CARACTERISTICA DE DOTARE A
NAVELOR 62
INSTALAȚII DE ANCORARE 63
7.3 INSTALAȚII DE ACOSTARE ȘI
LEGARE 67
7.4 INSTALAȚII DE REMORCARE 69

Capitolul 8 INSTALAȚII GRAVITAȚIONALE 73

8.1 INSTALAȚII DE RIDICAT 76
8.2 INSTALAȚII DE SALVARE 82
8.3 INSTALAȚII PENTRU
MANEVRAREA
CAPACELOR GURILOR DE MAGAZII 87

Capitolul 9 PROPULSOARE NAVALE – ELICEA 92

9.1. PROFILE HIDRODINAMICE 92
9.2 ELICEA NAVALĂ 101
9.3 CRITERII DE SIMILITUDINE
UTILIZATEÎN STUDIUL ELICELOR 107

2
Capitolul 10 CALCULUL NUMERIC AL CURGERII
FLUIDELOR 109
10.1 INTRODUCERE ÎN CFD
(Computational Fluid Dynamics) 109
10.2 STUDIUL CURGERII APEI ÎN
JURUL CÂRMEI CU AJUTORUL CFD 111

BIBLIOGRAFIE 117

3
 INSTALATII NAVALE - ELEMENTE DE
CALCUL NUMERIC SI PROIECTARE

INTRODUCERE

Destinația instalațiilor navale este de a asigura:

 securitatea de navigație;
 integritatea mărfurilor;
 condiții pentru locuit și activitate a echipajului și a pasagerilor.

Cerințe:
 siguranța în funcționare în condiții navale de exploatare;
 instalația de care depinde vitalitatea navei să aibă viteză proprie;
 economicitate;
 volume și mase minime;
 să conțină elemente standard și tipizate;
 rezistență la coroziune;
 funcționarea instalației trebuie să respecte prevederile

Convențiilor Internaționale;
 cele pentru condiții de viață să respecte normele sanitare;
 toate trebuie să respecte cerințele registrelor de clasificare;
 cele care funcționează în medii explozive să nu producă scânteie;
 cele de pe punte trebuie să aibă etanșeitate la valuri (motoare etc.);
 simplitate în deservire și întreținere;
 acționare locală și de la distanță;

Clasificarea instalațiilor:

Instalații hidropneumatice (cu tubulaturi):

 balast – santină;
 stins incendiu;
 sanitare;

4
 condiționare a aerului;
 transfer mărfuri lichide;
 refrigerare.

Instalații mecanice:
 ancorare, legare, remorcare;
 guvernare;
 ridicare;
 manevrare capace;
 salvare;
 pescuit.

5
 1. INSTALAȚIA DE BALAST

Destinație:

Corectarea caracteristicilor de navigație ale navei – stabilitate,

asietă – prin ambarcarea, transferarea și evacuarea peste bord a balastului
lichid.
Instalația de balast este compusă din tancuri de balast unite de
tubulaturi prin care apa de mare este deplasată cu pompele de balast.
De multe ori circuitele hidraulice de balastare sunt conectate cu
circuitele de drenare, putând avea pompe comune, formându-se astfel
instalația de balast-santină. Se obține astfel un număr mai mic de pompe,
tubulaturi de lungime mai redusă, se reduce masa și volumul instalației.
Utilizarea pompelor de balast și a unor părți de tubulatură pentru
santină și invers, este de multe ori neindicată datorită contaminării cu
reziduuri petroliere. Utilizarea acestui sistem se face numai în caz de
necesitate.
Prin descărcarea mărfii înălțimea metacentrică a nevei se reduce,
înrăutățind stabilitatea. Pentru a ameliora stabilitatea se ambarcă apă de
mare cu greutatea B (Fig.1.1).
1   g  B
T1  T  T
 g zG  BzB (1.1)
zG1 
1
h1  r1  zC1  zG1

1 - deplasamentul navei balastate

g - deplasamentul navei goale;
T - pescajul;
h - înălțimea metacentrică;
r - raza metacentrică;

6
 zC,zG - cotele centrelor de carenă și de greutate.

Fig. 1.1

La mineraliere, datorită densității mari a mărfii, odată cu

încărcarea, centrul de greutate coboară mult , stabilitatea devenind
excesivă.
Prin excepție, la aceste nave sunt utilizate tancuri de balast-aripă,
plasate sub puntea principală, ce provoacă amelioarea stabilității excesive.
Transferul balastului între tancuri se utilizează pentru corectarea
poziției în plan a centrului de greutate.

B = (0,2 …0,3)  pentru navele de mărfuri grele

B = (0,3 …0,5)  pentru petroliere

Instalația de balast este independentă de a altor instalații, dar

pentru mărirea siguranței în funcționare se racordează cu instalația de
santină.
In Fig. 1.2 este prezentată schema instalației de balast pentru un
cargou de 15 000 tdw.

7
 Fig. 1.2

1. – after pick; 7. – tanc de balst;

2. – sorb; 8. – tubulatură de balast;
3. – pompă de balast; 9. – tanc combustibil;
4. – armături de închidere; 10. – perete de coliziune;
5. – valvulă Kingston; 11. – for pick;
6. – casetă de valvule; 12. – armătură de bordaj.

Armăturile de închidere nu sunt cu reținere, pentru că în tubulatura

de balast apa circulă în ambele sensuri.
Armăturile se amplasează în general în zona C.M. Fiecare tanc
este deservit de o conductă independentă, în sistem centralizat, iar toate
conductele ajung în C.M., de obicei, printr-un coridor special, sub puntea
dublului fund.
O construcție deosebită o are valvula Kingston (Fig. 1.3a, de fund;
Fig. 1.3b, de bordaj).

8
 Fig. 1.3

1. – valvulă Kingston;
2. – conductă de alimentare cu abur;
3. – conductă de alimentare cu aer comprimat;
4. – tub aerisire casetă;
5. – tub perforat pentru evacuarea aburului sau aerului comprimat în
scopul preîncălzirii sau purjării gurii de admisie, prevăzută cu grătar;
6. – grătar.

Cantitățile de apă din tancuri se controlează cu nivelmetre ale căror

indicații sunt transmise la postul de comandă.
Tubulatura instalației de balast trebuie să fie amplasată astfel încât
să funcționeze la înclinări de max. 50 și să nu fie expusă înghețării ( la
navele fluviale tancurile de balast se umplu evident cu apă dulce).

Particularități de calcul

Debitul pompelor de balast:

B
Q m3 /s (1.2)
 w g 3600

9
unde: B - greutatea apei de balast N;
 w - densitatea apei.
 = (8 – 10) ore pentru toate instalațiile
 = 2 ore pentru cel mai mare tanc
Q = 100 … 400 m /h 3 valori uzuale

Diametrele țevilor:
v = 2 m/s viteza de circulație

d c2 V
v (1.3)
4 3600
4V
dc  (1.4)
3600v

Conform R.N.R. diametrul țevii care deservește un tanc de balast

trebuie să fie superioară valorii dR dată de relația:

d R  183 V mm (1.5)

în care: V - volumul tancului m3 

Diametrul tubulaturii magistrale de balast trebuie să fie mai mare
sau egal cu diametrul tubulaturii celui mai mare tanc de balast.
De asemenea, diametrul necesar al țevilor trebuie să fie stabilit pe
baza calculării pierderilor de sarcină în tubulatură, verificând posibilitatea
de aspirare a apei din cel mai îndepărtat tanc, pentru înălțimea de aspirație
a pompei care nu depășește, de obicei, 5 – 6 m.

10
 2. INSTALAȚII DE SANTINĂ

Destinație: asigură evacuarea peste bord a apei colectate în santină

în condiții normale de exploatare; în cadrul funcției de salvare, instalația
de santină asigură evacuarea cantității de apă pătrunse în caz de gaură de
apă.
Navele la care probabilitatea producerii găurii de apă este mare
(remorchere de port, spărgătoare de gheață, nave militare) dispun de
instalații autonome de salvare, în afara instalației de santină.
Apa poate proveni din:
- scăpări prin armăturile de închidere și prin tubul etambou;
- purjarea sticlelor de nivel;
- condens;
- spălarea punților și a magaziilor etc.

Construcția instalațiilor de santină

Pentru colectarea apei, instalația dispune de casete de santină, cu
volum minim de 0,2 m3 , amplasate la puntea dublului fund in cele două
borduri ale secțiunii transversale din pupa fiecărui compartiment drenat.
Pentru lățimi mari ale navei se recomandă, amplasarea casetelor de santină
și în planul diametral.
Instalația de santină trebuie să asigure evacuarea apei din oricare
casetă colectoare sau canal de santină, pentru înclinări îndelungate ale
navei de maximum 150 în plan transversal și 50 în plan longitudinal. C.M.,
în care se colectează și reziduuri petroliere, trebuie să fie drenat
independent de magazii, iar fiecare casetă colectoare trebuie să dispună și
de tubulatura autonomă de drenare.
Schema instalației de santină a unui cargou de mărfuri generale
este prezentată în Fig. 2.1

11
 Fig. 2.1

1. pompă de santină CM. A. bordaj

2. filtru combustibil
3. pompă balast santină
4. pompă santină magazie marfă
5. sorb salvare
6. sorb drenare
7. casetă valvule drenare
8. casetă valvule magazii marfă
9. sistem de comandă și control
al evacuării
10. pompă de apă peste bord
11. separator reziduuri petroliere
12. armătură de bordaj
B. de la scurgeri separator
C. de la scurgeri separator
ulei
D. magistrala santină magazii
marfă
E. de la D.G.
F. de la caldarină
G. scurgere în santină
H. la tanc reziduuri petroliere

În condiții normale de exploatare apa colectată în santina C.M. este

drenată prin circuit separat, care dispune de separatorul de reziduuri
(conform Convenției internaționale pentru prevenirea poluării MARPOL
1973 / 1978).
Apa colectată în magaziile de marfă ajunge prin traseele D în
caseta de valurile 8 și este evacuată peste bord, cu pompele 4 sau 3, fără
să mai treacă prin separatorul 11.

12
 În caz de incendiu sau gaură de apă în C.M., debitul necesar este
mult mai mare decât al pompei 1 și atunci sunt folosite casetele colectoare
5 deservite direct de pompele 3, 4 sau de o pompă cu debit mult mai mare,
10.
La capetele racordurilor de aspirație, în casete se montează sorburi
cu filtre de protecție și armături de reținere.
Pe racordurile de drenaj ale C.M., precum și pe magistralele de
santină, se montează filtre de nămol.
Pentru navele de pasageri, spărgătoare de gheață, remorchere și
alte nave speciale se utilizează pentru salvare pompe submersibile sau un
astfel de aranjament încât una din pompe să poată deservi orice
compartiment inundat.

Particularități de calcul

În instalație trebuie să existe minim 2 pompe de santină.

v > 2m/s în conductele magistrale

Debitul total al pompelor de santină Q trebuie să fie superior

pompelor de incendiu Qi (excepție petrolierele).

Q = (1,2…1,3) Qi (2.1)

Diametrul magistralei de santină:

4Q
d (2.2)
v

Conform Registrului Naval Român diametrul interior:

d > k l ( B  H )  25mm , (2.3)

în care B,H lățimea și înălțimea de construcție m  .

- pentru magistrala de santină și tronsoanele racordate direct la pompă

k = 1,68, l=L (lungimea navei m  );
- pentru tronsoanele de aspirație ale compartimentelor
k = 2,15, l=ll – lungimea compartimentului drenat m  .

13
 Ca pompă de santină poate fi utilizată cea de balast sau altă pompă
cu condiția ca Q și Hasp. să fie suficient pentru drenarea celui mai
îndepărtat compartiment.
În general, în instalațiile de santină se utilizează pompe centrifuge
cu următoarele caracteristici:

Q = 15 – 400 m3/h;
H = 10 – 300 m H2O;
Hasp = 5 ÷ 6 m H 2O.

Pompele de santină trebuie să fie auto-amorsabile sau să fie

deservite de un sistem centralizat de amorsare prin vidare.
Pompele autoaspiratoare dispun de o cameră umplută parțial cu
lichid și un rotor excentric acționat de axul pompei, de fapt o pompă de
vid cu inel lichid.
Există instalații de amorsare care deservesc centralizat mai multe
pompe (Fig. 2.2).

Fig. 2.2

14
1. pompe centrifuge
2. valvulă de amorsare automată cu flotor
3. valvulă de reținere
4. tanc de vacuum
5. valvulă de reținere ce previne intrarea aerului la oprirea pompei
6. pompă vacuum
7. starter pompă de vacuum
8. presostat pornire-oprire pompă de vacuum
9. monovacumetru

Conform Convenției MARPOL 1973/1978, apa colectată în santină

C.M. și căldări poate fi evacuată peste bord numai prin separatorul de
reziduuri petroliere.
Numai în cazuri de forță majoră (incendiu, gaură de apă) se
permite evacuarea directă.

2.1 SEPARAREA REZIDUURILOR PETROLIERE

Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave –

MARPOL 1973 / 1978 - și documentele semnate ulterior – prevăd ca toate
navele peste 400 TRB sunt obligate să folosească instalații separatoare de
reziduuri petroliere astfel încât apa evacuată peste bord să aibă un conținut
în hidrocarburi sub o anumită limită.
Cerințele convenției se referă la conținutul admis în hidrocarburi al
apei evacuate peste bord în diferite zone, la tipul separatorului, a
indicatorilor de concentrație și a înregistrării datelor în funcție de tipul
navei și zona de navigație etc.
În Figura 2.3 este prezentată schema funcțională a unei instalații de
separare a reziduurilor petroliere.

Fig. 2.3

15
 1. tanc amestec apă + hidrocarburi
2. sorb
3. pompă
4. separator
5. armătură cu clapet
6. armătură manuală
7. valvulă electromagnetică
8. tablou electric
9. tanc reziduuri petroliere
10. traductori rezistivi

În Figura 2.4 este prezentat modul în care se face evacuarea

automată a hidrocarburilor din separator.

Fig. 2.4

Valvula electromagnetică este deschisă atunci când suprafața de

separație ulei-apă ajunge la nivelul inferior și este închisă când această
suprafață ajunge la nivelul superior. Pentru comandă se poate folosi un
singur traductor capacitiv sau doi traductori rezistivi. (Fig. 2.4).
Conductibilitățile electrice diferite ale celor doi compuși ai amestecului
din separator permit o etalonare a rezistenței unei coloane de lichid cu
nivel intermediar de separație, aflat între două vergele metalice, izolate
electric față de separator.

Tipuri de procese de aglomerare și separare din apă a

hidrocarburilor petroliere

16
 1. Sedimentarea în câmp gravitațional (Fig. 2.5)

Este un proces fizic în cadrul căruia are loc separarea în faze a sistemelor
eterogene dispuse, prin acțiunea diferențiată a gravitației asupra fazelor de
densități diferite.

Fig. 2.5

 w - densitatea mediului dispersat

 r <  w - densitatea particulei de volum V

F1  (  w   r ) gV - forța Arhimedică (2.4)

F2 – rezistența la înaintare a particulei

w 2
g
F2  A - viteza de sedimentare gravitațională a
2
particulei (2.5)
F1  F2  wg  2 gV (  w   r ) / A w (2.6)

2. Sedimentarea în câmp gravicentrifugal

Sub efectul combinat al gravitației și al centrifugării, cele două

componente de densități diferite se sedimentează astfel încât reziduurile
petroliere se deplasează ascensional pe traseul curbiliniu de mișcare a
particulelor. Centrifugarea este folosită în două variante: șicane și
hidrocicloane.
Șicanele sunt elemente constructive plasate în calea particulelor
astfel încât provoacă devierea lor pe o traiectorie curbilinie și apariția
forțelor centrifuge de sedimentare (Fig. 2.6).

17
 Fig. 2.6

Hidrocicloanele sunt aparate ce realizează centrifugarea

amestecului cu ajutorul presiunii dinamice a acestuia (Fig. 2.7).

Fig. 2.7

Hidrocicloanele au eficacitate mare la concentrație constantă fiind

larg utilizată în instalațiile navale.

3. Aglomerarea pe talere

Este un procedeu prin care particulele de reziduuri sunt

obligate să adere la talere plane sau conice, astfel încât prin contact
să aibă loc aglomerarea lor.

18
 4. Aerarea

Este un procedeu de separare gravitațională forțată în care

particulele de reziduuri petroliere aderă la bule de aer de flotabilitate
mărită. La partea inferioară a separatorului este plasată o placă poroasă
prin care se insuflă aer comprimat.

5. Filtrarea

Este operațiunea de separare a sistemului eterogen apă-reziduuri

petroliere în cele două faze cu ajutorul unui mediu de filtrare. Procesul
hidrodinamic complex al filtrării depinde de caracteristicile mediului de
filtrare (natura, grosimea, dimensiunea porilor), condițiile de filtrare
(viteza, diferența de presiune, temperatura) și de condițiile de regenerare a
filtrelor.

Construcția separatoarelor de santină

Viteza de sedimentare gravitațională wg depinde de diametrul

particulelor, d. Separatorul funcționează cu atât mai bine cu cât particulele
de hidrocarburi au diametre mai mari. Separatorul are funcție de
aglomerare și sedimentare.
Separatorul funcționează cu atât mai bine cu cât procesele de
sedimentare se desfășoară mai rapid. Pentru ca diametrul particulelor de
hidrocarburi să fie maxim se iau următoarele măsuri:
- pe ramura de aspirație vitezele de circulație să fie minime;
- pe traseul de aspirație, până la intrarea în separator, trebuie să fie
plasate cât mai puține rezistențe locale;
- pompa trebuie să fie de un tip constructiv care să fragmenteze cât mai
puțin particulele.
Sorbul instalației trebuie să fie din tablă perforată cu diametrul
găurilor d=10mm. Cele mai indicate pompe sunt pompele elicoidale, cu
șurub, Vectorul viteză al particulelor are puține variații de modul și
direcție.
Mai există soluția plasării pompei după separator. În acest caz
trebuie calculată sarcina pe aspirație astfel încât să nu depășească
posibilitățile pompei.
Există o mare varietate de tipuri de separatoare de santină.

19
 Fig. 2.8 – Separatorul TURBULO

Separatorul TURBULO (Fig. 2.8) folosește centrifugarea în

camera superioară, aglomerarea particulelor de reziduuri pe sita plană 1 și
pe talerele conice 2.
Separatorul este divizat printr-o membrană perforată, pentru a nu
antrena în mișcare de rotație și amestecul din camera inferioară. El este
dotat cu o armătură de aerisire cu flotor 3.
În afară de încălzirea electrică sau cu abur 4 a uleiului sedimentat
la partea superioară, se utilizează și o serpentină cu abur la partea
inferioară pentru încălzirea amestecului. Valvula de evacuare a
hidrocarburilor poate fi manuală sau automată (electromagnetică).
Apa evacuată trebuie să aibă o concentrație mai mică de 100 ppm.
Pentru a coborî concentrația de hidrocarburi sub 15 ppm se
utilizează un corp secundar, dotat cu filtru de suprafață.

20
 (Fig. 2.9)

1. intrare amestec
2. robineți de control
3. armătură automată de aerisire
4. alimentare electrică
5. tablou electric
6. traductor de nivel
7. armătură electromagnetică cu circuit pneumatic
8. armătură de închidere acționată pneumatic
9. evacuare hidrocarburi
10., 11. presostat pentru oprirea pompei
12. dop aerisire
13. spațiu colector hidrocarburi
14. evacuare apă
15. filtre de suprafață

Măsurarea concentrației de reziduuri din apa evacuată

Determinarea concentrației de reziduuri petroliere la evacuare

poate fi realizată prin analizarea în laborator a probelor luate din instalații.
De asemenea, conform normelor internaționale I.M.O. reziduurile
petroliere se pot detecta spectrofotometric Indicatoarele de concentrație a
reziduurilor arată, în orice moment mărimea măsurată, o înregistrează

21
grafic, emit semnale de alarmă la depășirea limitelor admise, acționează
sistemele de automatizare pentru oprirea evacuării peste bord.

Fig. 2.10

În Figura 2.10 este prezentată schema de funcționare a

indicatorului de reziduuri Salvico (Suedia).
Proba de apă 1 este trecută prin filtrul bandă 2 care reține
reziduurile petroliere. Acestea sunt iluminate de sursa etalonată 3, celula
fotoelectrică 4 furnizând date la aparatul de măsură 5. Apoi filtrul trece
prin instalația încălzitoare 7, gazele volatile degajate fiind captate de
detectorul 6, care trimite și el datele culese la aparatul de măsură 5. Pe
baza variației de iluminare și a conținutului de gaze volatile, aparatul de
măsură 5 indică conținutul de reziduuri din probă în ppm. Aparatul de
măsură 5 se etalonează prin analizarea în laborator a probelor de apă
evacuată. Semnalele electrice pot fi utilizate la înregistrare grafică,
etalonare, automatizare.

22
 3. INSTALAȚII DE STINGERE A INCENDIILOR

Incendiul reprezintă un proces de ardere, o reacție de oxidare,

însoțită de degajare de căldură și lumină.
Un incendiu poate fi lichidat fie prin îndepărtarea materialelor
carburante din zona de ardere, fie prin reducerea cantității de căldură sau
oxigen până sub limita la care reacția de oxidare încetează.
Instalațiile de răcire cu apă se bazează pe principiul răcirii
focarului de incendiu, în timp ce instalațiile volumice se bazează pe
umplerea volumului liber al unei încăperi închise, cu agenți care nu
întrețin arderea.
După modul de stingere, instalațiile pot fi:
Instalații de suprafață cu apă sau spumă;
Aceste instalații trimit la suprafața focarului de incendiu substanța
stingătoare care răcește sau oprește alimentarea cu oxigenul din aer a
zonei de ardere, împiedicând ieșirea aburului.
Instalații volumice cu abur, gaze inerte sau spume foarte ușoare.
Mai sunt instalații care umplu încăperile cu apă – instalație de
inundare și stropire a încăperilor.

Cerințele instalațiilor de stingere a incendiilor:

- să fie oricând gata de funcționare la cheu sau în marș;
- să fie sigure în funcționare și cu vitalitate ridicată;
- să aibă mijloace de acționare locală și de la distanță;
- să nu intensifice prin funcționarea lor arderea.

3.1 INSTALAȚII DE STINGERE CU APĂ

Acestea pot fi:

- cu apă sărată sau dulce;
- cu jet cinetic de apă, cu apă pulverizată (sprinkler, pulverizare brută,
stropire, pulverizare fină), cu inundare completă.
Jeturile de apă nu se folosesc la:
- produse petroliere;
- echipament electric în funcționare;
- lacuri și vopsele.
Apa nu se folosește la:
- carbura de calciu;
- var;
- Ka, Na.

23
3.1.1 INSTALAȚII DE STINGERE CU JET DE APĂ

Acestea acționează de la distanță asupra focarelor de incendiu, cu

jeturi cinetice de apă, de debite (2 … 6)l/s. Cu astfel de instalații sunt
prevăzute toate navele în scopul stingerii incendiilor în încăperile de locuit
și serviciu, pe punți și platforme deschise.
De asemenea, aceste instalați se folosesc pentru asigurarea cu apă a
instalațiilor sprinkler, cu apă pulverizată etc.
Instalațiile de stingere cu apă de mare primesc apa de peste bord,
prin conducta magistrală, cu ajutorul pompelor de incendiu racordate la
conducte, care deservesc hidranții (valvule de capăt). Urmează furtune
flexibile (manici) și ajutaje manuale (ciocuri de barză).
Distanța de acțiune a jetului (25 ÷32 m H2O), înălțimea punților,
pierderile de sarcină determină sarcina pompei de incendiu – 65÷100 m
H2O. De obicei se utilizează pompe centrifuge monoetajate. La fiecare
navă numărul de pompe și caracteristicile lor sunt date de Registru.
Aceste pompe trebuie să aibă acționări mecanice independente, dar
ca pompe de incendiu pot fi folosite pompele de balast, santină sau alte
pompe care lucrează cu apă sărată (există legături intre instalații).
La unele nave cum ar fi pasagerele sau petrolierele se montează o
pompă specială de avarie.
Debitul total al pompelor de incendiu Q, în afara pompei de avarie,
pentru alimentarea cu apă prin ajutaje manuale, trebuie să fie de cel puțin:

Q = km3 (m3/h); (3.1)

m  1,68 LB  H   25 (3.2)

k - coeficient care depinde de destinația navei;

k=0,008 - pentru nave obișnuite;
L,B,H – lungimea, lățimea și inălțimea de construcție a
navei în metri.

În Fig. 3.1 este reprezentată schema unei instalații de stins incendiu

cu jet de apă pentru o navă de mărfuri generale.

24
 Fig. 3.1

A,B- pompă de incendiu;

1. – valvulă Kinston;
2. – armătură de sertar;
3. – armătură de închidere și reținere;
4. – hidranți;
5. – tuburi de stropire;
6. – spălare tanc dejecții;
7. – alimentare ejector;
8. – alimentare ejector golire tanc scurgeri;
9. – alimentare ejector drenare compartiment mașină carmă;
10. – alimentare ejector drenare puț lanț;
11. – spălare lanț ancoră;
C – motopompă de avarie;
12. – vană Kinston manevrată de pe puntea pompei;
13. – armătură de legare la conducta magistrală.
Pompele de incendiu A și B asigură apă din magistrala valvulei
Kinston 1 prin armăturile cu sertar 2 și o refulează în armăturile de
închidere și reținere 3. Magistrala alimentează toți hidranții 14 și tuburile
de stropire 15.
Pentru folosirea instalației în alte scopuri se utilizează armăturile:
6. – spălare tanc dejecții;
7. – alimentare ejector golire tanc dejecții;
8. – alimentare ejector golire tanc scurgeri;
9. – alimentare ejector drenare compartiment mașină cârmă;
10. – alimentare ejector drenare puț lanț;
11. – spălare lanț ancoră.

25
 Căile de evacuare în caz de incendiu sunt stropite prin circuite cu
armături acționate din exterior.
În instalațiile navale ejectoarele sunt folosite pentru drenarea
compartimentelor de dimensiuni reduse și a tancurilor de dejecții
(ejectoare apă-apă), pentru ventilarea compartimentelor de dimensiuni
reduse (aer – aer) și pentru alimentarea căldărilor (abur – apă).

3.1.2 INSTALAȚII DE STINGERE SPRINKLER

Aceste instalații se bazează pe răcirea suprafeței carburante cu un

curent de particule de apă creat automat cu ajutorul unor capete de
pulverizare tip sprinkler.
La o temperatură dinainte stabilită pulverizatoarele sprinkler sunt deschise
automat și alimentate dintr-o tubulatură montată la plafonul încăperii
protejate.

Fig. 3.2

1. – magistrală de stingere cu apă; 9. – contactor de semnalizare;

2. – armătură de închidere; 10. – avertizare în încăperea
stației de stingere;
3. – supapă de siguranță; 11. – transmisie semnal
avertizare în PCA (postul central
de avertizare);
4. – hidrofor 12. – magistrale sprinkler
5. – tubulatură aer comprimat; 13. – cap sprinkler

26
6. – armătură reținere închidere; 14. – alimentare de la pompele
instalației sprinkler;
7. – manometru 15. – armătură de scăpare.
8. – armătură de control-
semnalizare pornire

Instalațiile sprinkler se montează în cabine, birouri, saloane,

coridoare etc.. Instalațiile tip sprinkler sunt obligatorii pentru pasagere și
cele similare lor.
În funcție de temperatura din încăpere instalațiile pot fi: hidraulice,
pneumatice, combinate și de sezon. În primul caz, conductele instalației
sunt permanent umplute cu apă, în al doilea caz cu aer care, în caz de
incendiu, iese și permite apei accesul în sprinkler.
În instalațiile combinate o parte din tubulatură, cea în stare de
serviciu, este umplută cu apă, iar restul cu aer.
Într-o instalație de tip sezonier, în perioada caldă a anului se află
apă, iar în perioada rece aer.
Automatizarea funcționării se realizează prin construcție
sprinklerelor, care pot avea obturatoare ușor fuzibile, obturatoare umplute
cu lichide ușor volatile, obturatoare mecanice cu pârghii sau obturatoare
cu reactivi chimici, care deschid orificiile sprinklerelor la o temperatură,
de obicei cu 50% mai mare decât temperatura maximă admisă în încăperea
respectivă.
De exemplu, pentru încăperile de locuit și de servici 600C.

3.2 INSTALAȚII DE STINGERE CU PULVERIZATOARE

COMANDATE CENTRALIZAT

Pentru stingerea reziduurilor petroliere grele (motorină, păcură,

uleiuri de ungere) în compartimentul mașini și căldări se plasează instalații
cu pulverizatoare comandate centralizat, plasate în două sau mai multe
nivele.
Distanța dintre nivelele – minim 5 m.
Fiecare nivel poate fi cuplat independent de celelalte.
Tubulatura inelară a unui nivel are pulverizatoare cu apă amplasate
la 1,2 ÷ 1,5 m.
Deflectorul 1 din fața ajutajului de ieșire 2 asigură pulverizarea
apei până la starea unei pulberi lichide mărunte ce iese din pulverizator
sub forma unei pânze aproximativ orizontale (Fig. 3.3).

27
 Fig. 3.3

Pulverizatoarele se montează sub plafonul încăperii protejate,

deasupra tancurilor de combustibil și lubrifianți, deasupra casetelor
colectoare și a canalelor de scurgere.
Instalațiile de pulverizare se alimentează cu o pompă cuplabilă
automat sau de la magistrala de stingere cu jet de apă.
Pentru mărirea siguranței de funcționare, fiecare instalație trebuie
să aibă două surse independente de alimentare cu apă.
În Fig. 3.4, este prezentată schema unei instalații de pulverizare cu
două nivele.

Fig. 3.4

28
1. – magistrala instalației de stingere cu apă;
2. – armătură de închidere reținere;
3. – supapă de siguranță;
4. – ramificație de stingere a magistralei de stingere cu apă;
5. – avertizor acustic;
6. – armătură cu acțiune rapidă; fiecare nivel are o armătură cu
acțiune rapidă;
7/10 – tubulatură de impuls ale etajelor inferioare și superioare;
8/9 – armături de scăpare;
11/13 – tubulatură de descărcare;
12. – pulverizator;
14. – locaș de punte pentru acționare armături de scăpare;
15. – transmisie mecanică.

Tubulatura 7 este plină cu apă. Imediat ce scade apa din tubulatura

de impuls, armătura cu acțiune rapidă 6 se deschide și instalația de
pulverizare a apei începe să funcționeze. Armăturile 8 și 9 pot fi
acționate manual din încăperea respectivă sau din cea alăturată ei și de pe
punte.
Traductoarele pot deschide armătura 9 care provoacă deschiderea
armăturii 6 (sistem automat).
Dacă apa este pulverizată până la starea de ceață, devine posibilă
stingerea incendiilor diferitelor produse petroliere. Apa fin pulverizată
poate fi trimisă la suprafața focarului de incendiu sau poate cuprinde
întregul volum al încăperii. Prin pulverizare se mărește efectul de răcire
datorat vaporizării apei (crește suprafața de vaporizare).
Instalațiile de apă fin pulverizată pot fi atât staționare, cât și
transportabile.

29
 3.3 INSTALAȚII DE STROPIRE ȘI INUNDARE

Aceste instalații se utilizează la spărgătoare de gheață, nave

expediționare etc. sau pentru încăperile speciale destinate păstrării
substanțelor explozive. La creșterea temperaturii peste 30 0C intră în
funcțiune o instalație de stropire cu debit specific 24 l/min./m2 de podea.
De asemenea, se prevede stropirea din încăperile vecine a pereților
interiori, exteriori, a bordajelor.
Instalația de stropire poate fi asemănătoare cu instalația de
pulverizare a apei. Pentru evacuarea apei din camera stropită, în
pardoseală se montează sifoane și conducte, prevăzute cu armături de
scăpare automată care se deschid atunci când nivelul apei este de 100-
200 mm.
Dacă funcționarea instalației de stropire nu asigură reducerea
temperaturii până la nivelul necesar, magazia cu explozivi se inundă în 25
min.
Dacă magazia are volum redus se inundă cu instalația de stropire,
dacă nu, cu o instalație autonomă.
După eliminarea pericolului, apa din încăpere este evacuată cu
ajutorul instalației de drenaj și de salvare.
Există de asemenea instalațiile de perdele de apă și instalațiile de
stropire a scărilor și ieșirilor.

3.4 INSTALAȚII DE STINGERE CU SPUMĂ

Spuma este o structură alveolar-peliculară dispersată, formată

printr-o aglomerare de bule de gaz, separate între ele prin pelicule relativ
subțiri de lichid.
Ea poate fi obținută în urma unei reacții chimice sau prin
introducerea mecanică a unui gaz într-un lichid. Pentru obținerea unei
structuri alveolar-peliculare stabile în timp, în lichide se introduc în
cantități mici substanțe spumogene.
Spuma aerodinamică este un amestec de apă dulce sau apă de
mare, substanță spumogenă și aer, fiind larg utilizabilă pentru stingerea
produselor petroliere de toate tipurile.
ρ = 0,1 kg/dm3

Stingerea unui incendiu cu spumă:

- răcește stratul superficial al lichidului arzând cu ajutorul peliculei de
lichide;
- îl izolează față de O2 din aer;

30
- îngreunează transmiterea căldurii;
- are influență mecanică asupra flăcării.
Spuma pentru stingerea incendiului la nave: 90% aer; 9,6% apă și
0,4% din volum substanțe spumogene.
Se folosește la:
- D.G. de avarie;
- magaziile de substanțe ușor inflamabile;
- tancurile petrolierelor;
- C.M.;
- centrale electrice;
- încăperi unde se utilizează produse petroliere.
Apa dulce se folosește în instalații de stins incendiu care
funcționează cu echipament electric , pentru ca jetul de spumă să nu fie
electrocutabil.
Instalațiile de stins incendiu cu spumă pot fi de două feluri:
- cu formare interioară a spumei;
- cu formare exterioară a spumei.

3.4.1 INSTALAȚII CU FORMARE INTERIOARĂ A SPUMEI

Se folosesc pentru stingerea incendiilor de proporții relativ reduse.

1. tanc – apă + substanță spumogenă în amestecul necesar;

2. butelie cu aer comprimat racordată la magistrala de aer;
3. reductor
Introducerea aerului comprimat în tanc și în tubulatura racordată
la tubul sifon din tanc asigură formare spumei după locul F1 de intrare a
aerului în țeava de emulsie.
Procesul de formare a spumei început în tubulatură se termină la
ieșirea jetului în atmosferă din ajutajul 4, ajutaj racordat la furtunul
flexibil 5.

31
 Fig. 3.5

3.4.2 INSTALAȚII CU FORMAREA EXTERIOARĂ A SPUMEI

Se utilizează în special pentru stingerea incendiilor în tancurile de

marfă ale petrolierelor și în compartimentele de mașini-căldări de
dimensiuni mari.

Fig. 3.6

32
 Substanța spumogenă se păstrează separat în tancul 3,
neamestecată cu apa.
Pentru alimentare stației de stingere cu spumă cu formare
exterioară a spumei se ramifică tubulatura 1 de la magistrala instalației de
stingere cu apă. Apa este folosită pentru formarea emulsiei spumogene și
pentru deplasarea substanței spumogene din tancul 3 spre amestecătorul 5.
Dispersorul 2 anulează energia cinetică a apei la intrarea în tancul 3 pentru
a împiedica distrugerea pistonului lichid de separație 4. Lichidul
pistonului 4 este un amestec insolubil în apă și substanță spumogenă, cu ρ
intermediar 1,075 ÷ 1,085 kg/dm3 (tetraclorură de carbon și ulei mineral).
Amestecătorul 5 asigură în emulsie o concentrație volumică de 4%
(din volumul apei) substanță spumogenă.
Emulsia formată alimentează magistrala 6, ramificațiile 7 prin
armăturile de laminare 8 și ajunge la ajutajele de emulsie 9, care prin efect
de ejecție antrenează aer pe drumul 10 formând spuma în stingătorul 11.

3.5 INSTALAȚII DE STINGERE VOLUMICĂ

Instalațiile reduc O2 din încăpere până sub 15%, limită la care

încetează procesul de ardere.
Agenții de stingere sunt: abur, vapori de lichide ușor volatile,
bioxid de carbon, gaze de ardere răcite.
Nu se utilizează în încăperi de locuit și serviciu. În celelalte
încăperi pornirea este însoțită de avertizare optică și acustică.

3.6 INSTALAȚII DE STINGERE CU CO2

Se utilizează în:
- încăperi D.G. avarie;
- magazii de substanțe explozive sau ușor inflamabile;
- C.M. și magazii de marfă la cargo-uri;
- tobe de eșapament;
- magazii de pituri etc.
Nu este admisă ca sistem de bază pentru magaziile de petrol
deoarece în cazul exploziilor tubulatura sub presiune poate fi ușor
avariată.
Instalațiile de stingere cu CO2 pot fi:
De înaltă presiune:
- butelii de 40 l;
- grad de umplere 0,675 kg/l, p min = 125 bari sau

33
- grad de umplere 0,75 kg/l, p min =150 bari.

Depozitarea buteliilor se face în încăperi izolate, ventilate și chiar

stropite cu apă.
De joasă presiune:
CO2 se păstrează într-un singur rezervor la:
- p = 20 bari;
- grad de umplere 0,90 kg/l.
In Fig. 3.7 este prezentată schema unei instalații de stingere a
incendiilor cu CO2.

Fig. 3.7

În fiecare încăpere gazul este introdus printr-o conductă

independentă:
1. – butelii în stație – grupate 10 … 30 buc. - acționate simultan;
2. – armătura de închidere montată într-o cutie a cărei deschidere
declanșează avertizorul sonor și luminos 5;
3. – conducta de distribuție;
4. – ajutaje;
6. – fluiere de semnalizare scăpări accidentale (la butelii și în
compartimente).
Secțiunea de ieșire din butelie este obturată de o membrană din Cu
cu grosimea g=0,2 mm. Manetele sunt acționate grupat manual,
gravitațional sau hidrostatic.

34
Particularități de calcul
În butelii și pe tubulatura de transport, CO2 trebuie să rămână în
stare lichidă. Dacă instalația permite trecerea în starea gazoasă se
declanșează o răcire puternică, urmată de îngheț și de blocarea tubulaturii.
Secțiunea pe traseu nu trebuie să fie crescătoare, iar presiunea în
conducte trebuie menținută la peste 5,28 bari – punctul triplu critic la care
CO2 trece în altă fază. În încăperi, bioxidul de carbon este refulat
prin na – ajutaje cu diametru da alimentate dintr-o tubulatură de diametru
Dt respectând condiția:

(3.3)

Pentru un grup de nb butelii cu racorduri de diametre db, care

alimentează un tub
cu diametrul D, vom avea :

(3.4)

Pe traseele cu n ramificații de diametre di alimentate de la o

magistrală Dm ,

(3.5)

Masa de CO 2 m necesară stingerii unui incendiu într-o încăpere de

volum V , este dată de relația:

(3.6)

φ - coeficient de umplere;
V =0,3 – pentru magistrala de mărfuri generale;
V =0,4 – pentru CM, dacă V este volumul total al CM, inclusiv
șahtul;
V = 1 – pentru magazii de pituri.
ρb = 1,79 kg/m3 densitatea CO2 la 200C, 760 torri.
De obicei stația de stingere cu CO2 dispune de cantitatea necesară
unei singure intervenții în încăperea de volum maxim.

35
 În relația (4) dacă V – volumul maxim, m - este rezerva de CO2 de
pe navă.
Într-o stație 1400 kg de CO2. Dacă m <1400 trebuie 2 stații.
Din motive de siguranță fiecare stație nu are m/2, ci 2m/3.
Instalația de stingere cu CO2 trebuie să asigure alimentarea în 2
min. pentru CM și în 10 min. pentru încăperile care nu au combustibil
lichid. Viteza de circulație prin tubulatură a CO2 este de 5-6 m/s.
La terminarea probei se verifică posibilitatea eliminării CO2 cu ventilator
portabil.
În caz de incendiu, sunt oprite ventilatoarele, pompele de
combustibil și arzătoarele din compartimentele afectate.
Se acționează sistemul de avertizare, se închide compartimentul și
se lansează CO2.

3.7 INSTALAȚII DE PREVENIRE ȘI STINGERE

CU GAZE DE ARDERE

În ultima vreme, se utilizează instalațiile cu gaze de ardere pentru

stingerea incendiilor la magaziile de mărfuri generale și ca mijloc de
prevenire la magaziile de petrol.
Gazul de eșapament are următoarea componență:
N2 79%;
CO2 12 ÷ 14,5%
Bioxid de sulf 0,02 ÷ 0,03%
O2 4,5 ÷ 2,5%
vapori de apă restul.

PREVENIREA INCENDIILOR LA PETROLIERE

Pentru petrolierele cu magazii neprotejate, după descărcarea
petrolului, conținutul de O2 crește peste 11% și starea amestecului de
vapori de hidrocarburi și aer se situează în zona de inflamabilitate.
Dacă amestecul de hidrocarburi și aer este spălat de gaze de ardere
– starea lui se va muta în zona neinflamabilă (sub linia diluției critice).
Prevenirea exploziilor trebuie făcută în magaziile de petrol goale,
la navigarea în balast.
Dacă magazia este spălată cu gaze de ardere, în cazul coliziunii se
produce căldură, intră aer în magazie, dar starea amestecului rămâne sub
diluția critică și explozia nu poate avea loc.
În instalații sunt prevăzute dispozitive automate de semnalizare și
închidere a gazului în încăperile protejate: analizoare de O2 care

36
semnalizează peste 8% O2, traductoare de temperatură care semnalizează
400C, traductoare de presiune etc.
Instalațiile de ardere trebuie să funcționeze cu un coeficient de
exces de aer λ ≥ 1,1 pentru a rezulta o concentrația de O2 sub 2%
în gazele de ardere, la regimuri între 100% și 73% pentru caldarină.
Gazele de ardere pot fi folosite ca agent principal de stingere a
incendiilor în magaziile de mărfuri generale, cu condiția furnizării lor într-
un generator automat (Fig. 3.8).

Fig. 3.8

1. – motor cu ardere internă;

2. – conductă de evacuare (peste bord) a apei de răcire a
motorului;
3. – pompă de apă;
4. – ventilator;
5. – pompă combustibil;
6/23 – supape de siguranță;
7. – armătură de reglare automată a debitului de combustibil;
8. – conductă de alimentare cu aer;
9. – regulator debit aer;
10. – regulator debit combustibil;
11. – pulverizator combustibil;
12. – cameră aer;
13. – cameră flacără;
14. – cameră ardere;
15. – căptușeală refractară;
16. – cămașă de apă;
17. – alimentare apă răcire;

37
 18. – cameră răcire gaze;
19. – evacuare apă;
20. – schimbător de căldură;
21. – stropitor;
22. – racord pentru evacuarea gazului răcit și curățat;
24. – panou de comandă.

Atât la petroliere, cât și la navele de mărfuri generale, debitul de

gaze de ardere răcite trebuie să fie suficient pentru alimentarea a cel puțin
25% din volumul celei mai mari încăperi protejate, în decurs de o oră din
momentul pornirii instalației.
Rezervele de combustibil trebuie să ajungă pentru funcționarea în
regim normal a instalației mai mult de 72 ore.

4. INSTALAȚII SANITARE

Instalațiile sanitare asigură:

- apă potabilă;
- apă spălare;
- apă de mare spălare obiecte sanitare;
- evacuarea peste bord a apelor uzate și a dejecțiilor (respectând
MARPOL 1973/1978).

După destinația lor, vom avea:

A) Instalații de alimentare cu apă:
- Instalații de apă potabilă;
- Instalații de apă tehnică;
- Instalații de alimentare cu apă de mare.
B) Instalații de scurgeri.

4.1 INSTALAȚII DE ALIMENTARE CU APĂ

4.1.1 INSTALAȚII DE ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ

Destinație: păstrarea resurselor și alimentarea cu apă potabilă a

consumatorilor din bucătării, careuri etc. Apa potabilă trebuie să fie dulce,
curată, transparentă, să nu conțină microorganisme sau substanțe nocive.
Apa este furnizată de la mal sau de la o instalație proprie de desalinizare
cu respectarea STAS 1342-84 Apa potabila, Condiții tehnice de calitate.
Consumul specific de apă potabilă: 30 litri/om/zi.

38
 Rezervele de apă potabilă ale unei nave trebuie să asigure
consumul de apă pentru cel puțin 7 zile.

4.1.2 INSTALAȚII DE APĂ TEHNICĂ

Destinație: păstrarea rezervelor și alimentarea cu apă pentru

spălarea consumatorilor din cabine de locuit, băi, spălătorii etc. Sunt
instalații autonome, fără comunicație cu instalația de apă potabilă.
Apa provine de la mal, din rețeaua urbană sau prin desalinizare.
Constructiv instalațiile sunt similare.

Consum specific: 70 om/zi pentru nave cu zona nelimitată de

navigație.

Instalația de apă tehnică are un circuit de apă caldă și un circuit de

apă rece. Apa caldă este preparată într-un schimbător de căldură central și
apoi, prin tubulaturi separate, este distribuită spre locurile de utilizare.
Temperatura la ieșirea din schimbător este de 60 – 700C.

4.1.3 INSTALAȚII DE ALIMENTARE CU APĂ DE MARE

Aceste instalații asigură apa necesară spălării WC-urilor și

pisoarelor.

Schema unei instalații de alimentare cu apă potabilă

1. – armături de închidere; 11. – sticla de nivel;
2. – tancuri de apă potabilă; 12. – manometru;
3. – armătură cu trei cai; 13. – supapă de siguranță;
4. – tubulatură tubulatură de admisie în 14. – tubulatura magistrală a
tancuri de la mal, doc sau altă navă; de la mal, doc sau altă navă;
5. – priza de punte pentru instalației de apă potabilă;
racordareadiferite grupe de consumatori 15,16,17. – tubulaturi ce alimentează
6. – aerisiri; tubulaturii flexibile de alimentare;
7. – armături de reținere închidere; diferite grupe de consumatori;
8. – pompa; 18. – traductor de nivel;
9. – tubulatura instalației de aer 19. – tubulatura de la sistemul de
comprimat desalinizare;
10. – hidrofor; 20. – aparat bactericid.

39
 Fig. 4.1

Rezerva de apă potabilă se păstrează în cel puțin două tancuri

nestructurale, protejate în interior cu lapte de ciment, polietilenă sau
vopsele din rășini sintetice alimentare. Se amplasează departe de sursele
de căldură, de alte tancuri; se protejează prin utilizarea sticlelor de nivel
(nu a sondelor).
Instalația de alimentare cu apă tehnică și apă de mare (sărată) sunt
asemănătoare constructiv cu instalația de alimentare cu apă potabilă,
existând totuși câteva aspecte specifice.
Apa tehnică se păstrează în tancuri structurale sau nestructurale,
protejând-o prin măsuri constructive împotriva murdăririi sau degradării.
Sunt prevăzute cu serpentine de încălzire pentru a evita înghețul.
Instalațiile de apă sărată se caracterizează prin absența tancurilor. Din
cauza agresivității apei de mare, tubulatura se confecționează din țevi de
oțel zincat, din aliaje de Cu, din oțel inoxidabil sau din oțel căptușit în
interior cu polietilenă.

40
 4.2 DISTILATOARE DE APĂ

Sunt utilaje termice care produc apa distilată din apa de mare.
În construcțiile navale românești cele mai răspândite tipuri
constructive sunt ATLAS și NIREX. Ambele funcționează la depresiune
atmosferică, utilizând abur sau apa de răcire a motoarelor principale
(Fig. 22).

Fig. 4.2

O parte din apa de răcire din circuitul inclus al M.P., de

temperatura 60-650C este trimisă prin țevile vaporizatorului 1, încălzind
apa sărată care circulă prin țevi la 35-450C.
Depresiunea necesară vaporizării este formată și menținută cu
ajutorul ejectoarelor 5 și 6. Eventualii stropi de apă antrenați ascendent
datorită presiunii dinamice mari, sunt reținuți de separatorul 2, iar aburul
format trece prin condensorul 3, unde își schimbă starea de agregare.
Agentul secundar al condensorului este apa de mare din circuitul deschis
de răcire al M.P. Ea circulă prin țevile condensorului, iar printre țevi
circulă aburul vaporizatorului 1.
Ejectorul 5 este racordat la condensorul 3. El extrage aerul și
gazele din distilator pentru a menține depresiunea necesară temperaturii
scăzute de evaporare, care poate fi citită la termometrul T de pe
separatorul 2.

41
 Ejectorul 6 drenează saramura și stropii de apă reținuți de
deflectorul separatorului de picături.
Fluidul de lucru al ejectoarelor este apa sărată furnizată de pompa
4. Debitul ei este 3 …4 ori mai mare decât debitul apei vaporizate, pentru
a împiedica depunerea sărurilor. Apa distilată este evacuată din
condensorul 3 cu ajutorul pompei 7.
Salinometrul 8 măsoară concentrația de săruri de clor și dirijează
apa în continuare astfel: dacă concentrația este de sub (10 … 15)mg NaCl
/ l apă, produsul este dirijat pe drumul 10 spre tancul de depozitare, iar
pentru concentrații peste această limită, prin deschiderea armăturii
electromagnetice 9, este returnat în distilator.

4.3 TRATAREA BACTERICIDĂ A APEI

Tratarea bactericidă se aplică apei distilate după filtrare sau

tratare cu carbonați de calciu sau magneziu, pentru a deveni potabilă.
Aparatul (Fig. 4.3) se compune din lampa de radiații ultraviolete 1,
montată în tubul de cuarț 2, care permite trecerea radiațiilor ultraviolete
spre camera de sterilizare delimitată de tubul metalic exterior 3.
Dispozitivul cu perie 4 permite curățirea tubului de cuarț 2 de impuritățile
mecanice pe care le poate depune apa. Prezența bacteriilor în apa este
detectată de senzorul 5, montat pe tubul 3 și separat de aceasta prin
geamul de cuarț 6. Pe racordul de intrare a apei în aparat este montată
armătura electromagnetică 7, comandată de senzorul 5.

Fig. 4.3

42
 Odată cu punerea sub tensiune a aparatului, lampa 1 este
alimentată, dar armătura 7 rămâne închisă, pentru că lampa 1 nu este
încălzită. După circa 2 minute, radiațiile ultraviolete ale lămpii ating
nivelul nominal, armătura 7 se deschide și permite intrarea apei în aparat.
Când apa conține impurități sau bacterii, senzorul 5 comandă închiderea
armăturii 7. Același lucru se întâmplă dacă geamurile 6 sau 2 sunt
murdare. În acest caz se procedează la curățirea sticlei 2 cu peria 4 și a
sticlei 6 prin demontare.

4.4 INSTALAȚII DE SCURGERI

Instalația de scurgeri esteprezentată în Fig. 4.4 .Au ca scop

evacuarea apelor uzate prin spălare sau prin antrenarea dejecțiilor pentru
evacuarea acestora; instalațiile de scurgeri au circuite separate.

Fig. 4.4

43
 1, 2. – conducte de scurgere;
3. – magistrale de scurgere a apelor de spălare;
4. – magistrale de dejecții;
5. – sifoane de punte;
6. – lavoare;
7. – scaune WC;
8. – alimentări cu apă;
9. – pisoare;
10. – capace de curățire;
11. – sifon cu barieră hidraulică.

Scurgerile sunt colectate într-un tanc (neFigurat în schemă), în care

sunt dezinfectate și apoi sunt evacuate peste bord în zonele permise.
Tancul este prevăzut cu sistem de semnalizare la nivel maxim de umplere.
Ele este amplasat departe de încăperile de locuit și de serviciu, de posturile
de comandă și de sursele de căldură. Aerisirea sa se termină de obicei în
coșul de fum. În scopul curățirii sale în interior se montează țevi
perforate, prin care se trimit apă și abur.
Tuburile se scurgere se montează cu pante de cel puțin 3%
continuu coborâtoare spre tanc. Razele de curbură sunt cât mai mari, iar
în coturi sunt revăzute capace de curățire. Nu trebuie să ajungă mirosuri
neplăcute în încăperi.

4.5 TRATAREA APELOR UZATE

Scop: îndeplinirea condițiilor de evacuare peste bord.

Se folosesc utilaje care tratează apele uzate mecanic și biologic sau
utilaje care combină tratarea mecanică cu oxidarea și tratarea biologică.
Tratarea apelor uzate și a dejecțiilor trebuie să fie bactericidă.
În Figura 4.5 este reprezentată schema unui sistem de tratare
mecanică și biologică tip ATLAS.

44
 Fig. 4.5

Ea se compune din tancul colector 1, prevăzut cu separatorul 1s,

ciurul 1c și două ajutaje de apă sărată 1A și 1B, alimentate din valvula 2,
pentru antrenarea și fărâmițarea particulelor solide mari. Particulele
reținute de circuitul 1c cad de pe planul înclinat al ciurului în pâlnia 3 și,
prin valvula acționată pneumatic 5, sunt colectate în pneumotancul de
reziduuri solide 4, din care pot fi evacuate cu aer comprimat prin
deschiderea armăturii electromagnetice 6.
Faza lichidă este tratată chimic în tancul de amestec 7, dotat cu
mixer, unde substanța de formare a materiei flotante (varul) este trimisă
din tancul de depozitare 9, cu ajutorul pompei dozatoare 8, printr-o
armătură electromagnetică, în concentrație de 500 g/m3 apă uzată.
Din tancul de amestec 7, apa uzată și particulele care trec prin
ciurul 1c sunt trimise în tancul combinat 10 de aglomerare a substanțelor
flotante, care are rolul dublu de a amortiza sarcinile de vârf și de a asigura
timpul necesar de contact în vederea separării sedimentelor care se
colectează gravitațional la fundul tancului de sedimentare 11.
Din partea superioară a tancului de sedimentare 11, lichidul
limpezit este aspirat de pompa 12 și apoi este evacuat peste bord sau este
depozitat într-un tanc de balast, dacă nava se află într-o zonă în care
evacuarea este interzisă. Reziduurile solide de la fundul tancului 11 sunt

45
aspirate de pompele 13 și sunt trimise spre pneumotancul de reziduuri
solide 4 prin pâlnia 3, care se golește automat, la comanda dată de
traductorul de nivel 14. Pompele 13 sunt alimentate suplimentar cu
ajutorul pompelor cu membrană M1 și M2, acționate pneumostatic prin
armătura electromagnetică 15.
Reziduurile solide din pneumotancul 4 sunt golite automat într-un
tanc de depozitare la bord, neFigurat în schemă, din care mai târziu pot fi
deversate în mare în zonele permise. De asemenea, ele pot fi deversate în
barje speciale colectoare sau prin amestecare cu combustibil lichid, pot fi
arse într-un incinerator sau într-o caldarină cu arzător adecvat. În tancul
10 nivelul este controlat secvențial cu traductorii rezistivi 16.

5. INSTALAȚII DE CONDIȚIONARE A AERULUI

Instalațiile de condiționare a aerului pot asigura:

- ventilația;
- încălzirea;
- răcirea;
- uscarea;
- umidificarea aerului.
Instalațiile de condiționare realizează o prelucrare complexă a
aerului în scopul asigurării condițiilor optime de muncă și odihnă pentru
oameni, în orice condiții meteorologice, în tot timpul anului, la navigația
în diverse zone climatice.
Pentru alegerea schemei unei instalații de condiționare, a
parametrilor agentului ei de lucru, este necesară cunoașterea condițiilor de
exploatare a încăperii deservite, parametrii aerului exterior și interior,
sursele de căldură și umiditate, amplasarea instalației pe navă.
Parametrii de calcul:
- temperatura T;
- umiditatea relativă ;
- conținutul de vapori de apă;
- entalpia;
- conținutul de gaze nocive;
- viteza de deplasare a aerului.

46
 Fig. 5.1

Diagrama de confort – conform normelor sanitare după care se

construiesc navele românești - este reprezentată în Figura 5.1.
În zonele geografice călduroase, în perioada de vară prezintă
importanță nu numai temperatura aerului în interiorul sau exteriorul unei
încăperi, ci și diferența dintre cele două temperaturi, care au influență
asupra stării generale de sănătate a omului.
Aerul poate fi condiționat parțial, atunci când numărul de
parametri reglați este mai mic decât numarul total de parametri de confort.
De exemplu instalația de încălzire: reglează temperatura și conținutul de
gaze nocive, nu și umiditatea.
Fig. 5.2 reprezintă schema unei instalații de încălzire cu un singur
circuit.

47
 Fig. 5.2

1. traductor termic 10. tubulatură perforată de

alimentare
cu abur pentru umidificarea aerului
2. filtru 11. regulator de presiune a aerului
3. încălzitor primar de aer 12. armătură electromagnetică
4. gură de refulare aer 13. panou electric
5. ventilator 14. tubulatură de alimentare a
încăperilor cu aer condiționat
6. racord fonoatenuator 15. traductor de umiditate
7,8. secțiile încălzitorului secundar 16. tubulatură de aspirație a aerului
recirculat de aer recirculat
9. umidificator

48
 Fig. 5.3

În Figura 5.3 avem schema agregatelor navale românești pentru

condiționarea aerului tip ACN.

1. Secțiunea de amestecare și filtrare prevăzută cu două guri de

aspirare a aerului proaspăt și recirculat.
2. Secțiunea de încălzire a două baterii de încălzire a aerului la +40 0C
în schemă monotubulară și +200C în schemă bitubulară.
Temperatura aerului este reglată cu ajutorul armăturilor de abur 5 și 6,
comandate cu traductori termici plasați ca în Figură.
3. Secțiunea de răcire cu baterie de răcire în expansiune directă.
Această secțiune lucrează numai vara, când amestecul de aer proaspăt și
aer recirculat (în proporție de 40%) este răcit la (+15…170C) și apoi este
introdus în cabine.
4. Secțiunea de umidificare și distribuție, în care umiditatea aerului se
reglează cu ajutorul armăturii de abur 7 comandate de higrometrul 8. După
umidificare aerul este trimis direct la cabine (t=+40 0C) în sistem
monotubular.
Dacă sistemul este bitubular, jumătate din debitul total, cu t=+200C
este trimis direct la cabine, iar restul este încălzit la +600C și apoi este
trimis la cabine prin a doua conductă. Ambele conducte sunt racordate la
amestecătorul 10, în care temperatura este reglată individual după dorință.

49
 Câteva caracteristici ale agregatului ACN:
Debitul nominal = 2500  12,5 m3/h
Putere termică = (17 – 65)103 KJ/h
Putere frigorifică = (5 – 38)103 KJ/h
Putere electrică instalată = 3…22kW

Norme impuse de registrele de clasificare:

- nu este permisă trecerea canalelor de aer prin pereți etanși și pe sub
puntea pereților etanși;
- canalele de aer care trec prin pereții principali rezistenți la foc trebuie
să fie dotate cu clapete împotriva propagării incendiilor;
- agregatele de condiționare trebuie amplasate în încăperi separate,
izolate împotriva incediilor.

6. INSTALAȚII DE GUVERNARE

Instalațiile de guvernare au rolul de a asigura respectarea drumului

impus navei, prin aplicarea la comandă a unor momente verticale de rotire,
care acționează simultan cu forța axială de propulsie.
Componența: - element de comandă (timonă);
- transmisie de comandă;
- mașina de forță;
- transmisie de forță;
- elemente de execuție ( cârmele).

Condiții:
- să asigure forța laterală necesară girației navei și să mențină valoarea ei
până la următoarea comandă;
- valoarea forței laterale trebuie să fie obținută într-un anumit timp impus;
- la organul de comandă trebuie să fie asigurat controlul elementului de
execuție;
- în transmisia de forță trebuie prevăzută posibilitatea limitării forței
laterale, pentru a nu distruge organele transmisiei;
- să aibă siguranță mare în funcționare, realizată și prin existența unei
acționari de avarie.
Forța laterală necesară guvernării navei pe traiectoria dorită se
realizează cu ajutorul următoarelor tipuri de organe de guvernare:
- organe de guvernare pasivă, care realizează forța laterală necesară
guvernării folosind curentul de apă întâlnit de nava în deplasare;

50
 - organe de guvernare activă, care realizează forța laterală necesară
guvernării prin transformarea energiei mecanice pe care o primesc direct și
special pentru guvernare.

După forma profilului, cârmele sunt: - plane;

- profilate.

In Fig. 6.1 este sunt reprezentate forțele care acționează asupra

unui profil atacat de un curent de fluid cu viteza v.
a - distanța dintre axa arborelui și bordul de atac;
1 - distanța dintre centrul de presiune și bordul de atac.

Fig. 6.1

La deplasarea cârmei în apă, toate forțele hidrodinamice care

acționează asupra ei pot fi reduse la o rezultanta P, aplicată în centrul de
presiune.
Rezultanta se poate descompune în:
- Portanta Py
- Rezistența la înaintare Px
- Forța normală Pn
- Forța tangențială Pt.

Momentul la arborele cârmei: Mah=Pn(1 -a)

51
 Fig. 6.2

Cârma pasivă (Fig. 6.2)

Cârma pasivă reprezintă o suprafața portantă înclinabilă, cu profil

simetric.
Conform teoremei lui Kutta-Jukovschi

 wv 2
Py  C y S c
2
(6.1)

Unde: Cy - coeficient de portantă, S c - suprafața portanta,  w -

densitatea apei.
Fig. 6.3 ne arată variația coeficientului Cy în funcție de unghiul de
înclinare  .

Fig. 6.3

Forța laterală depinde de viteza navei. Când se navigă la viteză

mică eficiența cârmei este redusă.

52
 Cârma activă (Fig. 6.4)

Cârma activă reprezintă un profil simetric, înclinabil în jurul unui

ax vertical, plasat în P.D., în pupa, profil la al cărui bord de fugă este
atașat un propulsor suplimentar.

Fig. 6.4

Momentul de girație:
 wv 2 L L
M g  M c  M s  C y Sc   Ts sin  (6.2)
2 2 2

Pentru  =0

Mg  Ms (6.3)

Guvernarea activă a navei se poate realiza și prin orientarea

împingerii propulsorului principal.
Instalațiile de guvernare activa cu jet transversal dispun de un tunel
transversal, plasat în extremitățile navei (sau numai în prova)
THRUSTER, în care este montat un rotor axial (Fig. 6.5).

Fig. 6.5

Schema bloc a instalației de guvernare

După modelul de executare a comenzii date de la timonă,

instalațiile de guvernare se pot realiza cu comanda în circuit deschis (Fig.
6.6) sau cu legătura inversă (Fig. 6.7).
Instalație de comandă cu circuit deschis:

53
1. Timona;
2. Transmisie de comandă;
3. Mașina de cârma (amplificatorul);
4. Transmisia de forța;
5. Cârma (elementul de execuție);
6. Transmisia de control;
7. Axiometru (indicator al unghiului de bandare a cârmei)

Fig. 6.6

Instalație de comandă cu legătură inversă:

1. Timona;
2. Elementul comparator;
3. Mașina de cârmă;
4. Organul de execuție (cârma);
5. Transmisia de comandă;
6. Transmisia de forță;
7. Legătura inversă (reacția);
8. Transmisia de control;
9. Axiometru.

Fig. 6.7

54
 Prin transmisia de comanda 5, care poate fi mecanică, hidraulică
sau electrică, timonierul comanda unghiul de bandare i. Prin rotirea
timonei la unghiul dorit, aceasta mărime de intrare I este păstrată în
forma ei inițială sau este transformată într-o altă mărime mecanică (ex:
deplasare liniară), electrică (ex: intensitate sau tensiune) sau hidraulică
(ex: presiune), cu care va opera elementul comparator 2.
La același element comparator este racordată și legătura inversă 7,
ce transmite informația de poziție a unghiului de bandare a cârmei care
constituie mărimea de ieșire e, pe care legătura inversă trebuie s-o
furnizeze într-o formă de energie de aceeași natură (mecanică, electrică
sau hidraulică) pentru a putea calcula diferența I-e .
Elementul comparator 2 permite transmiterea comenzii spre
mașina de cârma 3 atât timp cât I-e  0, anulând-o atunci când s-a ajuns
la I-e = 0. Cârma se oprește la unghiul de bandare comandat I, fără
intervenția suplimentară a timonierului.

Acționarea instalațiilor de guvernare poate fi:

 manuală;
 electromecanică;
 electrohidraulică.

În cazul acționării manuale, lipsesc transmisia de comandă și

mașina de cârma, între timona de comanda și cârma existând doar o
transmisie de forța, care poate fi mecanică, prin troțe, lanțuri sau elemente
rigide (pârghii, tije) sau hidrostatică, cu hidromotor acționat direct de la
timonă.
Datorită simplității sale, această acționare este utilizată și ca sistem
de avarie pentru guvernarea navelor mari.
Condiții impuse mașinii de cârmă:
- pornirea mașinii de cârmă trebuie să se realizeze cu ajutorul timonei,
indiferent de poziția cârmei;
- mașina de cârma trebuie să fie reversibilă, pentru a permite deplasarea
cârmei în cele două borduri;
- cârma trebuie să se rotească în același sens cu timona;
- la oprirea timonei trebuie să se oprească și mașina cârmei și, în același
timp, trebuie să înceteze deplasarea cârmei;
- în pozițiile extreme, corespunzătoare unghiurilor maxime de bandare,
mașina de cârma trebuie să se oprească automat;
- mașina de cârma trebuie să poată fi comandată din mai multe locuri, să
funcționeze silențios și să aibă siguranța mare în funcționare.

55
 Notând cu:
i - raportul de transmisie total;
Ma - momentul la arborele cârmei;
Mm - momentul la arborele mașinii de cârmă;

vom avea:

M m  Ma /  i (6.4)
unde:  - randamentul total al transmisiei.
=0,5…0,7 - acționări manuale.
=0,35…0,45 - acționări electromecanice.
Ştiind că viteza unghiulară are expresia:

2na
 , (6.5)
60
60
rezultă turația arborelui cârmei : na  .
2
Notând cu:
max - unghiul total de bandare;
 - timpul total de bandare;
Vom avea:

2 max 
  rad / s , (6.6)
 180
 max
na  . (6.7)
3

Notând cu i raportul de transmisie:

3  nm
i  nm / na  , (6.8)
 max
atunci

 max  M a
Mm  . (6.9)
3  nm

56
 Puterea necesară la arborele cârmei:

2 max M a 
Na  M a    , (6.11)
 180

iar puterea la arborele mașinii de cârmă:

N m  Na /  (6.12)

6.1 INSTALAȚIILE DE GUVERNARE CU ACȚIONARE

ELECTROHIDRAULICĂ

Sunt de două feluri: - cu hidromotoare liniare;

- cu hidromotoare oscilante.

Avantajele acestor instalații:

 simplitatea construcției
 gabarit redus
 automatizare facilă
 transmit momente mult mai mari

Se utilizează pompe hidrostatice cu pistoane axiale și radiale cu

debit variabil acționate de electromotoare c.a., fără inversare de sens.
Transmisiile de comandă acționează excentricitatea pompei cu
debit variabil. Ele pot fi: mecanice, electromecanice, hidrostatice.

Transmisia de comandă mecanică

Fig. 6.8 Transmisie de comandă mecanică

57
 În Fig. 6.8 piesa de comandă este C – piuliță pe un șurub
conducător antrenat mecanic de la timonă. Piesa C este legată de tija de
comandă a excentricității, care fiind racordată la hidromotorul cuplat pe
arborele cârmei, provoacă rotirea acestuia după legea:

C = f ( ).
C max   max
(6.13)
C=0   =0
C max   max

Transmisie de comandă electromecanică (Fig. 6.9)

1. Timona;
2. Selsin de comandă;
3. Selsin de urmărire;
4. Electromotor de acționare a transmisiei de comandă;
5. Angrenaj de legătura inversă.

I - e  0 electromotorul antrenează piesa de comandă C.

Fig. 6.9 Transmisie de comandă electromecanică

58
 Mașini de cârma cu hidromotor liniar (Fig. 6.10)
Sunt realizate cu ajutorul unor perechi de hidromotoare liniare cu
simplu efect, cu axe orizontale, care acționează asupra echei de cârmă prin
intermediul unor pietre de culisa.

Fig. 6.10
1. Piston;
2. Cilindru;
3. Eche;
4. Piatra de culisa;
5. Pompa cu debit variabil;
6. Electromotor de acționare;
7. Bara de comandă;
8. Cârma;
9. Conducte hidrostatice;
10. Bara legăturii inverse;
11. Tija de comandă a pompei.
c - element de comandă

Elementul c primește comandă de la timonă, deplasându-se în c1,

efectuând cursa c (). Articulația d, ajunge în d1 - se realizează la pompa
excentricitatea e=dd1.
Pompa cu debit variabil debitează în ramura Bb, alimentând
hidromotorul din Bb; cel din Tb refulând.
Echea se rotește în sensul ceasului, deplasând b în b1 și d1 ajunge
în d. Atunci e=0. Cârma se oprește.

59
 Mașini de cârma cu hidromotor oscilant (Fig. 6.11)

Hidromotor cu 2….4 perechi de paleți rigizi încastrați pe rotor și

stator. Hidromotor oscilant;

Fig. 6.11

1. Pompa cu debit variabil cu pistonașe radiale;

2. Pompa liniară de reacție;
3. Pompa liniară a transmisiei de comandă;
4. Transmisie mecanică de comandă cu cremalieră;
5. Armătura de avarie;
6. Timona;
7. Hidromotor liniar al transmisiei de comandă.

Armăturile de avarie 6 rămân închise la regimul normal de

acționare electrohidrostatică și se deschid manual în regim de avarie, când
acționarea instalației se face manual, pompa liniară 4 devenind pompa de
acționare a transmisiei de forța.

60
 7. INSTALAȚII DE ANCORARE, LEGARE
ȘI REMORCARE

Rolul acestor instalații este de a fixa nava față de ancoră, cheu,

respectiv față de nava propulsatoare.
Legătura se face cu lanț sau parâmă.
Această legătură suportă rezultanta forțelor exterioare care tind să
deplaseze nava (vânt, curent, valuri) în cazul ancorării și acostării sau se
opune deplasării acesteia (forțe de inerție) în cazul remorcării (Fig 7.1).

Fig. 7.1

Legătura – lanț sau parâmă – este considerată ca un fir greu,

omogen și flexibil.

Forțele exterioare care acționează asupra navei ancorate acostate

sau remorcate (Fig. 7.2)

61
 Fig. 7.2

Fa - forța curentului de aer;

Fw - forța curentului de apă;
Flv - forța loviturilor de val.
Toate aceste forțe sunt în plan orizontal. Ele pot avea direcții
oarecare și rezultanta lor Fe trebuie să fie echilibrată de componenta
orizontală a tensiunii din lanțul de ancorare (sau parâmă).
În Fw trebuie considerată și forța curentului de apă asupra porțiunii
imerse a lanțului sau parâmei.

Fe  Fa  Fw  Flv (7.1)

Sub acțiunea acestei rezultante, nava ancorată sau remorcată se

orientează astfel încât lanțul ajunge în același plan vertical cu
rezultanta Fe.

7.1 CARACTERISTICA DE DOTARE A NAVELOR

Conform registrelor de clasificație, dotarea minimă a navelor cu

ancore, lanțuri sau parâme de ancoră, parâme de legare și parâme de
remorcă se face pe baza unui indicator sintetic, caracteristica de dotare,
care ține cont de masa navei si dimensiunile care contribuie la formarea
suprafețelor expuse forțelor exterioare.
În R.N.R., cu excepția macaralelor plutitoare, pentru toate navele,
caracteristica de dotare este dată de relația:

N a  2 / 3  2Bh  0,1A (7.2)

- deplasarea navei la pescajul corespunzător liniei de încărcare de vară

 
10 4 N ;
B- lățimea navei;

62
h – înălțimea de la linia de încărcare de vară până la fața superioară a
învelișului punții celui mai înalt ruf;
A – suprafața velică în limitele lungimii navei, L, considerată de la linia de
 
încărcare de vară m 2 .

7.2 INSTALAȚII DE ANCORARE

Au rolul de asigura legătura navă-fundul apei. Nava poate

staționa: bazin sau radă portuară, în mare deschisă.
Se fixează de fundul apei cu ancoră, prin intermediul lanțului sau
parâmei de ancorare, care pot fi ridicate la bord de mecanismul de
ancorare.

Fig. 7.3

Ancora este construită astfel încât forța de fixare este maximă

atunci când asupra ei acționează o forță orizontală   0 (pentru o bună
fixare) și minimă   90 0 (pentru a permite desprinderea ancorei la
virare) (Fig. 7.3).
Schema unei instalații de ancorare este prezentată în Fig. 7.4:

63
 Fig. 7.4

1 – ancoră;
2 – lanț de ancoră;
3 – nară de ancoră;
4 – stopă de lanț;
5 – ghidaje de lanț;
6 – vinci de ancoră;
7 – nară de punte;
8 – tub de ghidare;
9 – puțul lanțului;
10 – dispozitiv de prindere a lanțului de ancoră.

Ancorele sunt elemente de fixare față de fundul apei prin

intermediul lanțurilor sau parâmelor.
Condiții: construcție simplă, rezistență mecanică mare, comoditate
de manevră și întreținere, forță maximă în fixare, să se fixeze rapid pe
fund, la ridicare să se deprindă ușor de fund.

Caracteristică – factorul de smulgere ks

Fs
ks  (7.5)
ma g

Fs – forța orizontală de smulgere;

mag - greutatea ancorei;

64
 Ancora este compusă din fus, având la capăt cheia dreaptă de
fixare a lanțului, iar la celălalt capăt brațele de înFigere. Ele pot fi:
- cu fus nearticulat Amiralitate, ks= 9 … 12 (cea mai
cunoscută);
- cu fus articulat Hall, (Fig. 7.5) ks= 3 … 4 (posibilitate de
fixare în nară).

Fig. 7.5

1. – fusul articulat;
2. – capul cu brațe;
3. – bolțul de asamblare;
4. – bolțurile de susținere;
5. – cheia dreaptă.

65
 Lanțurile și parâmele
Sunt elemente de legătură. Pentru adâncimi mari în loc de lanțuri
se folosesc parâme. Prinderea parâmelor de ancoră se face cu o bucată de
lanț.
În funcție de h (adâncimea de ancorare) sunt date lungimile
minime de lanț (4h …1,5h).
Lanțurile se caracterizează prin calibrul d – diametrul sârmei de
oțel din care se confecționează zaua. Celelalte dimensiuni sunt funcție de
d (Fig. 7.6).

Fig. 7.6

În funcție de tehnologia de execuție: zale sudate electric (fără

punte d= 5 …37 mm, cu punte 13 …62 mm) și zale sudate prin forjare
(f.p. 7 … 37 mm, cu punte 13 … 100 mm).
Lanțul de ancoră este format din mai multe tronsoane – chei de lanț
(chei de lanț ancoră intermediare 25 … 27,5 m număr zale impar, chei de
lanț de capăt).
Legătura cu ancora se efectuează în următoarea structură: cheie
dreaptă a ancorei – cheie terminală – za terminală – za întărită – za cu
vârtej – za întărită – za obișnuită – za de cuplare(kenter).
Nările de ancoră sunt deschideri în corpul navei prin care lanțul
traversează bordajul și puntea. În tub intră fusul articulat al ancorei când
nava, în marș sau la cheu, are ancora la bord.
Stopele de lanț sunt dispozitive de blocare a lanțului de ancoră față
de corpul navei, pentru situațiile de marș sau de ancorare.
Nările de punte sunt elemente ale instalației de ancorare prin care
lanțul aflat pe barbotina mecanismului de ancorare este introdus în puțul
lanțului. Sunt așezate pe puntea superioară deschisă și pentru a proteja
puțul lanțului de inundare, sunt dotate cu un capac rabatabil, care se așează
în poziția de închidere numai după ce lanțul a fost fixat în stopă. Când
puțul lanțului nu se află pe verticala nării de ancoră și este plasat sub o
punte intermediară este utilizat tubul de ghidare 8 a cărui axa trebuie să
fie conceput[ astfel încât frecarea cu lanțul să fie minimă.

66
 Puțurile de lanț au rol de depozitare a lanțurilor de ancoră virate
parțial sau total la bord. Amplasarea lor infuențează poziția centrului de
masă al navei (pe verticală, cât mai jos; în plan orizontal cât mai aproape
de P.D.).
În anumite cazuri de exploatare, cum ar fi blocarea ancorei pe fund
stâncos trebuie să existe posibilitatea renunțării la ansamblul ancoră-lanț,
prin desprinderea de corpul navei.
Sistemul de fixare a lanțului de ancoră de corpul navei trebuie să
asigure o prindere sigură, chiar și atunci când lanțul sau parâma sunt
tensionate; de asemenea trebuie să asigure o desprindere, la comandă,
rapidă. Cele mai des utilizate sunt sistemele cioc de papagal.

Virarea ancorei – procesul aducerii la bord.

Etape:
- apropierea navei de verticala ancorei;
- smulgerea ancorei;
- ridicarea la bord a ancorei.

7.3 INSTALAȚII DE ACOSTARE ȘI LEGARE

Au rolul de asigura legătura de contact a navei cu malul, amenajat

sau nu, ori cu alte nave. Legarea se face cu ajutorul parâmelor, fixate de
babale, ghidate prin urechi de ghidare sau nări de parapet și manevrate cu
ajutorul mecanismelor de legare.
Cerințe generale:
- să asigure apropierea lină a navei de cheu;
- să asigure manevre comode de legare;
- să mențină constantă tensiunea din parâmele de legare prin reglarea
lungimii acestora;
- să asigure solicitarea în domeniul elastic a tuturor elementelor
instalației de legare.

Acostarea poate fi făcută:

- lateral (Fig. 7.7 a);
1, 9 – longitudinale babord, pupa și prova;
2, 8 - longitudinale tribord, pupa și prova;
3, 5, 7 - parâme transversale pupa, centru, prova;
4, 6 - springuri pupa și prova.

- transversal, cu una din extremități (Fig. 7.7 b)

1, 2 - longitudinale pupa;

67
3 - parâmă pupa centru;
4 – lanț de ancoră;

Fig. 7.7 (a, b)

ELEMENTELE CONTRUCTIVE COMPONENTE

Parâmele de legare
Asigură fixarea navei de cheu sau de altă navă.
Condiții:
- rezistență la rupere;
- rezistență la coroziune;
- flexibilitate;
- rezistență la uzură prin frecare;
- elasticitate.

Parâmele pot fi:

- oțel;
- vegetale;
- fibre sintetice.

La navele care transportă lichide în tancuri cu inflamabilitate 

600C, manevrele cu parâme din oțel sunt permise numai pe punțile
suprastructurilor care nu constituie plafonul tancurilor de marfă, cu
condiția ca pe aceste punți să nu treacă tubulatura de încărcare / descărcare
a mărfii.

68
 Stopele de parâme
Au rolul de a menține tensiunea în parâma de legare, atunci când
este nevoie de transferarea ei între două babale sau de la tamburul
mecanismului de manevră.

Babalele
Sunt coloane cilindrice verticale, amplasate pe punte în
locuri convenabile, pentru a servi la legare parâmelor; executate prin
turnare sau sudare din oțel sau fontă, simple sau în cruce (Fig. 7.8).

Fig. 7.8 Baba în cruce, turnată

Parâmele se fixează de baba prin voltare. În dreptul babalelor, sub

punte, se execută întărituri suplimentare. Rolele de ghidare sunt numite
șomare.

7.4 INSTALAȚII DE REMORCARE

Asigură legătura dintre nava remorcher și navele remorcate, cu

ajutorul parâmelor de remorcare legate la babale de remorcare. Navele
specializate pentru remorcarea cu parâmă, remorcherele de tractare, mai
sunt dotate cu: cârlige de remorcare, vinciuri de remorcare, curbe de
remorcă și blocuri de ghidare a parâmelor.
69
 Orice navă trebuie să poată asigura remorcarea altei nave sau să
poată fi remorcată.

MECANISME DE ANCORARE, LEGARE (REMORCARE)

Au rolul de a realiza forța necesară virării ancorei sau tragerii

navei pentru acostare sau remorcare, atunci când asupra corpului navei
(sau convoiului) acționează rezultanta forțelor exterioare.
Mecanismele au de obicei comandă manuală.
Ele sunt dotate cu roți cu canal profilat – barbotine.
Pe același arbore principal există tamburi pentru manevra parâmei
cu capăt liber.
Mecanismele din prova sunt vinciuri (mașini cu ax orizontal) de
obicei duble.

Fig. 7.9 Vinciul de ancoră

1. – electromotor;
2. – frână cu panglică;
3. – tambur de capăt pentru manevră;
4. – barbotină;
5. – reductor;
6. – acționare manuală de avarie;
7. – cuplaj cu gheare.

70
 Barbotinele sunt roți profilate, cu cel puțin 5 perechi de alveole,
fiecărei perechi corespunzându-i un pas de lanț (Fig. 7.10 și 7.11).

p = 8d

Fig. 7.10

Fig. 7.11

nb - turația barbotinei în rot/min

Viteza de virare:

v  Dc nb m / min  (7.6)

71
 Tamburul de capăt pentru manevră (Fig. 7.12):

Fig. 7.12

T2  T1e  2 n1 f Legea lui EULER (7.7)

unde:
T1 - forța periferică a mecanismului aplicată ramurii active a parâmei;
T2 - tensiunea în ramura puțin întinsă (T2 se aplică manual);
n - numărul de spire complete;
f - coeficient de frecare între parâmă și tambur.

In pupa sunt mașini cu ax vertical – cabestane (Fig. 7.13)

Cabestanele au un singur capăt liber al axului principal, pe care se
pot monta barbotina și tamburul de manevră.

Fig. 7.13
1. – electromotor;
2. – reductor;

72
 3. – puntea navei;
4. – cuplaj cu gheare;
5. – barbotină;
6. – arborele principal;
7. – tambur de capăt pentru manevră.

Un mecanism de ancorare și legare trebuie să asigure:

 tragerea navei pe lanț sau parâmă până la verticala ancorei fundarisite;
 smulgerea ancorei și ridicarea ei cu viteza de minimum 9m/min;
 ridicarea ambelor ancore de la jumătatea adâncimii de ancorare, cu
viteză de minim 9m/min.;
 ridicarea unei ancore de la lungimea maximă de lanț fundarisit;
 manevrarea parâmelor de legare pe tamburi de capăt pentru manevre,
la forța periferică maximă;
 fundarisirea ancorelor cu ajutorul frânei sau a mecanismului.

8. INSTALAȚII GRAVITAȚIONALE

Instalațiile gravitaționale pot fi:

- de ridicat;
- bărci de salvare sau de serviciu;
- capace mecanice ale gurilor de magazii.

Codiții generale:
- puteri optime de acționare;
- securitatea operațiunilor;
- siguranță în funcționare;
- exploatare facilă.

Instalațiile gravitaționale utilizează vinciuri cu acționare

electromecanică sau hidraulică. Pentru instalațiile de ridicat trebuie
examinată suplimentar frecvența conectărilor.
Schema cinematică a unui vinci de acționare electromecanică
(Fig. 8.1):

73
 Fig. 8.1

1. tambur cilindric;
2. arbore principal;
3. tamburi hiperboloidali;
4. reductor cu roți dințate cilindrice;
5. frâna electromagnetică;
6. electromotor de acționare.

Mișcarea pe verticală a sarcinii unei instalații gravitaționale nu este

uniformă, dar poate fi realizată cu accelerație uniformă (Fig. 8.2):

Fig. 8.2

tt- timp total;

ta- timp de accelerare;
tb- timp de bază;
tf- timp de frânare.
Ariile de sub curbe reprezintă spațiile parcurse.

74
 Particularități ale mecanismelor de acționare a instalațiilor
gravitaționale:
- în afară de manevrarea sarcinii, mecanismul de acționare trebuie să
asigure manevrarea cârligului gol cu viteză mult mai mare (1,67 ÷ 3,34
m/s) și așezarea pe mal sau pe navă a sarcinii, cu viteză cât mai redusă
(0,1÷ 0,25 m/s).
Pentru vinciurile gruielor de bărci se cer viteze reduse de virare.
Toate acestea impun reglarea, în limite largi, a turației
mecanismului de acționare.
La mecanismele electrohidraulice: cu pompa în debit variabil.
La acționarea electromecanică: electromotoare de curent continuu,
electromotoare asincrone cu comutare de poli și rotorul în scurt circuit,
electromotoare asincrone cu rotor bobinat.
Electromotoarele de acționare trebuie să îndeplinească următoarele
condiții:
- să poată funcționa și în timpul acoperirii temporare cu valuri de apă;
- să poată funcționa la temperaturi cuprinse între –400C și +500C;
- construcție modulară pentru a asigura deservire simplă, rapiditatea
schimbării blocurilor defecte, fiabilitate, compactibilitate;
- valori minime, masă, gabarit, consum de energie.

La pornirea și frânarea electromotoarelor de acționare se degajă

căldură care ridică temperatura bobinajului. Limitarea creșterii
temperaturii se realizează prin determinarea numărului de conectări, cu
influență asupra momentului nominal M n al motorului:

M n  M st  Anm / An (8.1)

Mst – momentul static rezistent al instalației gravitaționale;

 - coeficient de suprasarcină;
 = 1 pentru instalațiile de ridicare;
 = 0,85 pentru celelalte instalații.
An – durata relativă de funcționare a mecanismului.
40% pentru instalațiile de ridicare;
25% pentru celelalte instalații.
Anm – durata relativă de funcționare a electromotorului ales din catalog.
Momentul nominal M n nu trebuie să depășească valoarea impusă
de catalog.

75
 8.1 INSTALAȚII DE RIDICAT

Au rolul de a realiza deplasarea pe verticală și pe orizontală a unor

sarcini pe traseul dintre magaziile navei și cheu, direct sau invers, în
condițiile respectării accelerațiilor impuse.
Pentru a asigura deplasarea în spațiu se execută:
- deplasare pe verticală (sistem de ridicare);
- rotație cu ax orizontal (sistem de balansină);
- rotație cu ax vertical (sistem de gai).

Dacă instalația folosește o coloană verticală de care este legat

palanul de balansină, brațul înclinat al construcției se numește bigă. Dacă
coloana verticală lipsește – macara rotitoare. Coloanele de încărcare sunt
fixe, rotirea în plan orizontal fiind realizată doar de bigi, pe când
macaralele se rotesc în întregime în plan orizontal.

8.1.1. INSTALAȚII DE RIDICAT CU BIGĂ SIMPLĂ (Fig. 8.3)

Instalația are patru mecanisme: - ridicare;

- balansare;
- două mișcări de gai în plan orizontal.
Instalația din Figură folosește un singur vinci (2), pentru reglarea
bigii cu ajutorul parâmei vinciului de balansină. După obținerea înclinării
dorite, tamburul (1) se blochează prin frânare, iar vinciul (2) este utilizat
pentru antrenarea tamburului cilindric, a parâmei de sarcină.
Pentru rotirea bigii în plan orizontal se folosește manevrarea
manuală a gaiurilor.
Pentru mărirea productivității instalației este nevoie de
mecanizarea deplasării pe orizontală a sarcinii: acționare electrohidraulică,
folosirea bigilor în telefon, două palane de balansină la o bigă cu crucetă
(vezi Fig. 8.6).

76
Fig. 8.3

77
8.1.2 DETERMINAREA DIMENSIUNILOR PRINCIPALE ALE
INSTALAȚIILOR CU BIGĂ SIMPLĂ

In Fig. 8.4 sunt reprezentate trei soluții de amplasare a bigilor față

de gura de magazie:
- biga simplă în P.D. pe o singură parte a magaziei (8.4a);
- 2 bigi simple a y de P.D. de o singură parte a gurilor de magazie
(8.4b);
- două bigi simple, plasate în P.D., de ambele părți ale gurii de magazie.

Fig. 8.4

Lb – lungimea bigii;
B – lățimea navei;
l - lungimea gurii de magazie;
b - bătaia maximă a bigii;
h - înălțimea de ridicare a vârfului bigii deasupra punții;
ho - înălțimea suportului bigii deasupra punții;
Hc - înălțimea coloanei între suportul bigii și colierul de balansină;
 - unghi de înclinare față de verticală (balansare);
 - unghi de rotire în plan orizontal;

78
l0 - distanța dintre axa de rotație a bigii și cea mai apropiată ramă a gurii
de magazie;
l1 - distanța de sub bigă, măsurată pe orizontală, dintre cârlig și rama
gurii de magazie.

l0  l1  Lb sin 
l0  B / 2  y  b  / sin    l1
l0  l1
tg  (8.2)
h  h0
l0  l1
Lb 
sin 
l1  kl

k = 2/3 biga de o parte

k = 1/3 biga de ambele părți
b = Lb sin sin + y – B/2

În general se asigură b= (2 ÷ 4)m pentru bigi ușoare și b= (4 ÷ 6)m

pentru bigi grele.
max= 600.
 = 900.

Pentru determinarea forțelor care acționează într-o instalație de

ridicat cu bigă simplă facem următoarea schemă (Fig. 8.5):

Fig. 8.5

79
Q – sarcina utilă;
S - forța de întindere a parâmei care pleacă la vinciul de ridicare;
H - forța de întindere a parâmei de balansină;
F - comprimarea în bigă;

RC = Q + S
(8.3)
F = RC + H = Q + S + H

Odată cu creșterea lui , crește H și scade F.

Rezistența se verifică pentru unghiuri limita min=250 și max=750
Un raport important Hc / Lb=1 pentru navele maritime.
Pentru navele fluviale (treceri pe sub poduri) Hc / Lb =0,5.

In Fig.6 este prezentată o bigă cu crucetă:

Fig. 8.6

1. – vinciuri de balansină;
2. - coloană;
3. - rolă superioară balansină;
4. – balansină;
5. - cârlig de sarcină;
6. – bigă;
7. – rolă inferioară balansină;
8. – crucetă.
80
8.1.3 INSTALAȚII DE RIDICAT CU MACARALE (Fig. 8.7)

Coloana de ridicare are o înălțime mai redusă, rotirea în plan

orizontal se realizează cu ajutorul unui mecanism, de obicei cu roți dințate.
Aceste instalații sunt mai complexe și mai costisitoare decât bigile.
Pot avea acționare manuală (foarte rar), electrică și
electrohidraulică.

Fig. 8.7

1. – postament;
2. – parte rotativă;
3. – acționare mecanică de rotire în plan orizontal;
4. – vinci de sarcină;
5. – vinci de balansină;
6. – role de deviere;
7. – cablu de sarcină;
8. – limitator unghiular de cursă;

81
 9. – braț înclinat;
10. – cârlig de sarcină cu contragreutate.

Cele trei mecanisme ale macaralei pot fi acționate simultan și

dispun de frâne electromagnetice pentru oprirea sarcinii în caz de
avarie.

8.2 INSTALAȚII DE SALVARE

8.2.1 GRUIE PENTRU BĂRCI

Gruiele sunt instalații care servesc pentru lansarea la apă a

ambarcațiunilor de la bordul navei, precum și pentru ridicarea, asezarea și
păstrarea lor la bord.
Ele sunt fornate dintr-un sistem cinematic de grinzi care asigură
ieșirea bărcii în afara bordului în vederea lansării și un sistem de acționare
cu troțe, pentru ieșirea în afara bordului, lansarea, ridicarea sau retragerea
la bord a bărcilor.
Gruiele pot fi:
- pivotante – două grinzi curbate în plan vertical care se rotesc în jurul
axelor verticale ( pentru lansarea bărcilor de serviciu );
- rabatabile – grinzi rezitente, drepte sau curbate, rotite în jurul unor
articulații cu ax orizontal, plasate la partea inferioară;

mbărci  2300 kg

- gravitaționale – ansambluri cinematice care asigură lansarea numai

sub acțiunea forțelor de gravitație; pot avea mișcări principale de rotație
sau de translație.

Condiții generale:
- amplasate astfel încât accesul oamenilor la ele și lansarea la apă să fie
cât mai facile și rapide;
- amplasate în cadrul gabaritului navei, nu trebuie să afecteze
vizibilitatea;
- gruiele trebuie să funcționeze 150 înclinate transversal și 100 înclinate
longitudinal;
- să poată fi date rapid la apă;
- să poată fi date la apă numai cu energia musculară sau datorită
gravitației;
- viteza de lansare limitată superior (60-90 m/min);

82
- bărcile de salvare trebuie să fie prevăzute cu instalații de suspendare,
care să asigure desprinderea la comandă a cheii pasticii inferioare a gruiei;
pentru a evita rămânerea bărcii de salvare suspendată într-un cîrlig,
eliberarea celor două cârlige este sincronizată printr-o legătură mecanică.

Sarcini de calcul
Forța care solicită o gruie în timpul lansării bărcii se datorează
greutății bărcii complet echipate și încărcate cu oameni la capacitatea
nominală, pentru înclinarea statică a corpului navei la 15 0 în plan
transversal și simultan, 100 în plan longitudinal.
Pentru mișcarea de înapoiere (ridicare și retragere la bord),
numărul de oameni din barcă se reduce la minimum necesar (2…5
persoane), iar unghiurile de înclinare se micșorează la 80 în plan
transversal și 50 în plan logitudinal.

 x
Pf  2 0,5  P1  q1 m1   q 2  q3 (8.4)
 a

unde: P1 – greutatea bărcii echipate;

q1 – 750 N / om;
m1 – număr de oameni;
q2 – sistem de suspendare;
q3 – greutate glisiere;
x - mărime excentricității centrului de greutate față de jumătatea
distanței dintre gruie;
a - distanța dintre punctele de suspendare.

GRUIE GRAVITAȚIONALE

Gruiele gravitaționale realizează ieșirea peste bord și apoi

coborârea bărcii numai sub acțiunea gravitației, după ce au fost eliberate
centurile de fixare a bărcii pentru poziția de navigație și după ce se
eliberează frâna de mână a vinciului (Fig.8.8). Sunt foarte răspândite.
Pentru ridicarea bărcii și retragerea ei la bord gruiele
gravitaționale folosesc un singur vinci de gruie.

83
 Fig. 8.8

1. – postamentul (construcție tubulară sudată);

2. – rolă de deviere a sistemului de acționare cu troțe;
3. – pârghie;
4. – braț (articulat de pârghii);
5. – ocheți;
6. – role de deviere;
7. – barcă;
8. – legătură (pastică) mobilă, lanț și un ochet pentru cârligul sistemului
de suspendare a bărcii;
9. – parâmă de salvare.

84
 Așezată pe suporții de chilă în timpul navigației, barca este fixată
de brațele gruiei cu ajutorul centurilor (a căror eliberare se realizează
simultan cu eliberarea limitatorilor brațelor).
Acționarea gruielor pentru fazele de ridicare și retragere la bord a
bărcilor, poate fi manuală (bărci de serviciu și bărci de salvare cu mase
reduse pentru care forța periferică de acționare nu depășește 160 N la 25
rot./min) și, pentru bărci mari, electro-manuală.

Vinci electro-manual (Fig. 8.9):

Fig. 8.9

1. – electromotor;
2. - cuplaj centrifugal (asigură decuplarea motorului la coborârea bărcii);

85
3. – reductor (cu transmisie dințată, cu trei trepte cilindrice cu dinți
înclinați și cu inversor mecanic de sens de rotație);
4. – cuplaj manual;
5. – dispozitiv de blocare;
6. – acționare manuală a viciului;
7. – pârghie cu contragreutate;
8. – cuplaj cu role de mers în gol cu frână manuală cu panglică;
9. – frână centrifugală;
10. – roți dințate;
11. – tambur cilindric separat printr-o diafragmă;
12. – arbore de sarcină;
13. – arbore intermediar;
14. – arbore de frână.
Lansarea gravitațională a bărci se realizează prin eliberarea frânei
cu panglică (direct sau de la distanță)..
Electromotorul vinciului este de c.a. 220/380 V, asincron, cu rotor
în scurtcircuit etanș la apă, montat pe corpul reductorului prin flanșă.
Vinciul gruiei are un tablou de comandă separat, montat pe punte.
În afară de acest tablou, există un post de conducere de la distanță, din
barcă, ce dă posibilitatea controlării permanente a frânei cu panglică a
vinciului în tot timpul lansării bărcii.
Asupra brațului gruiei gravitaționale de orice tip, în orice situație
de funcționare, acționează următoarele forțe exterioare:
- greutatea bărcii, împreună cu elementele de suspendare P f/2;
- greutatea brațului gruiei G;
- tensiunea din troțe;
- reacțiunea R I de sprijin în articulații.
Eforturile se calculează grafo-analitic (G și Pf cunoscute) pentru
toată gama de înclinări ale navei și pentru toate regimurile de funcționare
ale gruiei:
- ieșire peste bord;
- coborâre;
- ridicare;
- retragere la bord.
Schema de funcționare a unei grui gravitaționale este prezentată în
Fig. 8.10:

86
 Fig. 8.10

8.3 INSTALAȚII PENTRU MANEVRAREA

CAPACELOR GURILOR DE MAGAZII

În timpul navigației capacele gurilor de magazii, porțile și rampele

trebuie să fie închise etanș la apă și să suporte eforturile date de masele de
apă ambarcate prin valuri. In cazul containerelor, mijloacelor mobile sau
cherestelei ambarcate pe punte capacele mecanice trebuie să suporte și
greutatea acestora.
În funcție de mișcarea pe care o execută în vederea închiderii sau
deschiderii, avem capace:
- de translație, cu simplă tragere;
- de rotație, rabatabile;
- pliante, cu mișcare combinată.
Construcția dispozitivului de acționare trebuie să fie executată
astfel încât, în cazul defectării lor, să nu aibă loc căderea capacelor în
timpul deschiderii sau închiderii .
De asemenea, capacele trebuie să poată fi manevrate și cu ajutorul
instalației de ridicare a navei sau al instalației de la mal. Instalația de
manevrare a capacelor nu trebuie să traverseze (piesele mobile în special)
căile de acces pentru oameni.
Viteza maximă de deplasare a capacelor se recomandă a fi 15
m/min.
Durata manevrei:
- 5 min. pentru un capac;
- 12 min. pentru 3 capace;

87
- 16 min. pentru 4 …6 capace.

8.3.1 CAPACE MECANICE DE TRANSLATIE CU SIMPLĂ

TRAGERE. MAC GREGOR “SINGLE – PULL” (Fig. 8.11)

Aceste capace sunt formate din 5 – 6 panouri separate.

Fig. 8.11

1. – rama gurii de magazie;

2. – cale de manevră;
3. – panou metalic;
4. – cale de depozitare;
5. – role de manevră (4 role de panou);
6. – role de depozitare (ecartament mai mare);
7. – vinci de încărcare;
8. – cale de răsturnare;
9. – lanț de legătură;
10. – parâmă de acționare care trage ultimul panou.

Datorită momentului dintre reacțiunea de sprijin pe rolele de

depozitare (plasate pe o dreaptă care nu trece prin centrul de greutate) și
greutatea panourilor , se realizează răsturnarea.
Calea de depozitare are un vârf de pantă, care asigură forța
necesară strîngerii panourilor în poziția de depozitare.
Forța necesară acționării capacelor mecanice prin simpla tragere se
determină pentru condițiile cele mai dezavantajoase, date de înclinarea
maximă a planului de translare a panourilor.

88
 Facem următoarele notații (Fig. 8.12):
mi – masele panourilor;

Fig. 8.12

1 – înclinarea datorită selaturii punții;

2 – înclinarea datorită asietei longitudinale;
3 – înclinarea forței de deschidere T 1 față de planul de translație;
4 – înclinarea forței de închidere T 2 față de planul de translație.

Capacele se depozitează în extremitatea pupa a gurii de magazie,

situația cea mai dezavantajoasă fiind închiderea capacelor cu ajutorul
componentei H a forței T2 :

j j
Ni  di 
H  H1  H 2   mi g sin      i  ki  cos (8.5)
1 1 Ri  2 
unde:
H1- componenta de greutate;
H2 – componenta de frecare;
 - coeficient de majorare a forței de frecare provocată de
înclinarea transversală a navei (1,25 …1,40);
mg
Ni – reacțiunea verticală dintr-o rolă de manevră i
4
Rj – raza rolei de manevră;
 j – coeficient de frecare în fusurile rolelor;
dj – diamentrul fusului;
kj – coeficientul de frecare prin rostogolirea rolelor pe calea de
manevră .

89
 H
T2  (8.6)
cos 4

8.3.2 CAPACE MECANICE RABATABILE (Fig. 8.13)

Se utilizează pentru gurile de magazii și pentru rampele navelor

roll on/roll off care transportă mijloace mobile. Acționarea acestor capace
se poate face electromecanic, electrohidrauluic, cu ajutorul instalației de
încărcare sau al unei instalații proprii cu fire.

Fig. 8.13

În cazul acționării electromecanice cu fire, pentru poziția

orizontală, la solicitare maximă, tensiunea în firul de acționare este dată de
relația:

mgl1
T (8.7)
l sin 

Forța tangențială la tamburul vinciului de acționare este:

mgl1 k n
T (8.8)
l sin 

unde:
n – numărul de role de deviere între capac și vinci;
k – coeficientul ce ține cont de frecare.
În cazul acționării hidrostatice, momentul mecanic maxim al
hidromotorului de acționare amplasat în articulație este:

90
 M max  mgl1 (8.9)

8.3.3 CAPACE MECANICE PLIANTE

Se utilizează atunci când capacul trebuie să fie format dintr-un

număr par de panouri, care pentru a ajunge în poziția de depozitare
execută o mișcare combinată de rotație și translație.

Fig. 8.14

In Fig. 8.14 este prezentată schema de acționare electromecanică

prin fire a unui capac dublu pliant pentru o gură de magazie cu două
coloane de încărcare în același plan transversal.
La sistemul de capace dublu pliante, prima dată se pliază pereche
1-2 dinspre articulația fixă și apoi se ridică a doua pereche de panouri 3-4.
Trebuie ca V1-2  V3-4 și T1T2.
Această problemă depinde de unghiuri, deci de înălțimea de fixare
a rolelor de deviere pe coloane.
Capacele pliante pot fi acționate și cu hidromotoare liniare.
Relațiile de calcul sunt următoarele:

91
 m1 gb1 m2 gb2
V1 2  
l1 l2
m3 gb3 m4 gb4
V3 4  
l3 l4
V1 2 m gb l  m2 gb2 l1
T1 2   1 12 (8.10)
sin  1 l1l 2 sin  1
V3 4 m gb l  m3 gb4 l3
T3 4   3 34
sin  2 l 3 l 4 sin  2
T1 2
T1 
1
2 cos
2

9. PROPULSOARE NAVALE – ELICEA

9.1. PROFILE HIDRODINAMICE

9.1.1 Caracteristicile geometrice ale profilelor hidrodinamice

Un profil hidrodinamic sau aerodinamic este un contur, de formă

alungită în direcţia curentului, rotunjit în partea frontală numită bordul de
atac şi ascuţit în partea posterioară numită bordul de fugă. Suprafaţa
cilindrică care se sprijină pe curba profilului se numeşte aripă.

Fig. 9.1

În cele ce urmează vom evidenţia elementele principale ce

caractrizeză profilul (Fig. 9.1):

92
 a. Coarda profilului – dreapta care uneşte bordul de fugă, A, cu
punctual B, în care cercul cu centrul în A este tangent la bordul de atac.
Lungimea coardei o vom nota cu c.
b. Grosimea profilului este distanţa măsurată pe perpendiculara pe
coardă dintre parte superioară a profilului (extrados) şi partea sa inferioară
(intrados) şi se notează cu e. Această grosime variază de-a lungul coardei
şi atinge un maxim, em , într-o secţiune care se numeşte secţiune de
grosime maximă, situată la distanţa l m de B.
c. Grosimea relativă,  , şi grosimea relativă maximă,  m , sunt
definite de relaţiile:
e e
 and  m  m . (9.1)
c c

d. Scheletul unui profil sau linia de curbură medie este curba care
uneşte punctele de grosime medie (mijloacele lui e). Forma scheletului
este un parametru geometric important şi este legată de noţiunea de
curbură a profilului. Din acest punct de vedere profilele pot fi cu simplă
curbură (Fig. 10.1) sau cu dublă curbură (Fig. 9.2).

Fig. 9.2

e. Săgeata profilului, f, este distanţa maximă, măsurată pe normale

le coardă, dintre schelet şi coarda profilului.
După forma geometrică a bordului de Figă, care joacă un rol foarte
important în teoria profilelor, deosebim trei categorii principale de profile:

Fig. 9.3

93
- profile Jukovski, sau profile cu vârf ascuţit, la care tangentele în bordul
de fugă la extrados şi la intrados se suprapun (Fig. 9.3 a);
- profile Karman-Trefftz, sau profile cu vârf diedru, la care tangentele la
extrados şi la intrados fac un unghi  în bordul de fugă (Fig. 9.3 b);
- profile Carafoli, sau profile cu vârf rotunjit, la care bordul de fugă se
termină printr-un contur rotunjit, având raza de curbură foarte mică (Fig.
9.3 c).

În general se studiază mişcarea plană potenţială în jurul unui profil

hidrodinamic, considerat ca intersecţia dintre planul complex al mişcării
şi un obiect cilindric (aripă), normal pe acest plan şi având o lungime
infinită (lungimea aripii se numeşte anvergură – l).
În realitate, aripa are o anvergură finită şi, din punct de vedere
geometric, se caracterizează prin secţiunea aripii sau lungimea aripii – l şi
forma ei în plan.
După forma aripii în plan, deosebim: aripi rectangulare (Fig. 9.4 a),
aripi trapezoidale (9.4 b), eliptice (9.4 c), triunghiulare (9.4 d).

Fig. 9.4

Un important parametru al aripii este alungirea relativă defită cu

relaţia:
l2

, (9.2)
S
unde l şi S reprezintă anvergura şi, respectiv, suprafaţa aripii.

În cazul particular al aripii rectangulare, lungimea corzii este

constantă c  c 0 şi relaţia (9.2) devine:
  l / c0 ,
deoarece:
S  l c0 .
După alungirea relativă,  , putem clasifica aripile în:
- aripi cu anvergură infinită, când   6 ;
- aripi cu anvergură finită, când   6 .

94
 Aripile cu anvergură finită se clasifică în aripi de mică anvergură
  3 şi aripi de mare anvergură   3...6 .

9.1.2 Curgerea fluidelor în jurul aripilor

În cazul unei circulaţii  în jurul corpului, apare o forţă portantă

Ry a cărei valoare este determinată, în anumite circumstanţe de mediu
(  şi v  ), de intensitatea acestei circulaţii.
Pentru a obţine o circulaţie mai ridicată în jurul corpului, putem
acţiona în două moduri:
- pentru corpurile simetrice: ele vor fi plasate asimetric în raport cu
direcţia v sau se induce o mişcare de rotaţie corpurilor care nu pot fi
plasate asimetric (cilindrii infinit de lungi, sfere – efect Magnus);
- pentru corpurile asimetrice: se studiază forme cât mai potrivite pentru
o circulaţie mai bună.
Pe baza studiilor teoretice şi experimentale, s-au proiectat aripi cu
portanţă ridicată, a căror secţiune se numeşte profil hidro(aero)dinamic.

Fig. 9.5

În Fig. 9.5, circulaţia care apare în jurul profilului hidrodinamic

modifică spectrul rectiliniu al curentului de viteză v astfel: pe extrados
sensul circulaţiei coincide cu sensul curentului apărând o viteză
suplimentară v , iar pe intrados invers, viteza se reduce cu aceeaşi
valoare v .
Conform legii lui Bernoulli, vitezele asimetrice conduc la presiuni
statice asimetrice (presiune ridicată pe intrados, presiune scăzută extrados)
ceea ce conduce la apariţia forţei portante.

95
 Aplicând relaţia lui Bernoulli între un punct la  şi un punct pe
profil, vom obţine:
v 2 v2
p    p S   S . (9.3)
2 2

Coeficientul de presiune este definit de relaţia:

p S  p v S2
Cp  1 . (9.4)
v2 v 2
 
2

9.1.3. Forţe hidrodinamice pe profil

Forţele care acţionează asupra profilului hidrodinaminc sau

aerodinamic sunt: portanţa, rezistenţa de formă, forţa de frecare sau forţa
datorată desprinderii stratului limită. Aceste forţe dau o rezultantă R care
se descompune după direcţia vitezei la infinit şi după o direcţie
perpendiculară pe ea (Fig. 9.6). Componenta R x este numită rezistenţă la
înaintare şi componenta R y forţa portantă.
Aceste forţe se scriu de obicei sub forma:

v2
Rx  C x  S;
2
(9.5)
v2
Ry  C y   S,
2

unde C x este numit coeficientul rezistenţei la înaintare iar Cy

coeficientul forţei portante ( S  c l pentru profilele cu coardă constantă).

96
 Fig. 9.6

Forţa R poate fi de asemenea descompusă după direcţia corzii

(componenta Rt - forţa tangenţială) şi după direcţia perpendiculară pe
coardă (componenta Rn - forţa normală).
Aceste componente pot fi de asemenea exprimate cu ajutorul
coeficienţilor:
C t - coeficientul forţei tangenţiale şi C n - coeficientul forţei normale.
Pentru un anumit unghi de atac  , s este distanţa dintre bordul de
atac şi centrul de presiune (punctul de aplicaţie al forţei hidrodinamice).
Momentul forţei R în raport cu bordul de atac este exprimat de
relaţia următoare:

M  Rn s  R y s cos  Rx s sin  . (9.6)

De asemenea, momentul M poate fi exprimat printr-o formă

analitică similară cu cea utilizată pentru exprimarea componentelor
forţelor hidrodinamice:

v 2
M  Cmc  S. (9.7)
2

Utilizarea coeficienţilor C x , C y şi C n este adesea întâlnită în

practica actuală. Variaţia lor este studiată în diferite condiţii şi este dată
sub formă de tabele şi grafice de o mare importanţă pentru studiul şi
proiectarea sistemelor care utilizează profile.

97
 Coeficienţii C x , C y şi C n depind de următoarele elemente
principale:
- forma profilului;
- anverguara profilului (finită sau infinită, finită de mică sau de mare
anvergură);
- tipul curgerii (numărul Reynolds);
- rugozitatea suprafeţelor;
- unghiul de atac.
Pentru fiecare profil, la o anumită alungire realtivă,  , (vezi
paragraful 9.1), în cazul unui anumit tip de curgere (numere Re variabile),
există diagrame stabilite experimental C x   , C y   , Cm   .

Fig. 9.7

În Fig. 10.7 sunt reprezentate diagramele coeficienţilor rezistenţei

la înaintare şi ale portanţei pentru un profil NACA 6412, la o alungire
relativă 3 şi un număr Re = 85 000.
Un alt tip de diagramă utilizată des este polara profilului, adică
funcţia C y C x  la diferite unghiuri de atac (Fig. 9.8).

98
 Fig. 9.8

Polara ne permite să definim două caracteristici ale profilului:

- coeficientul de plutire sau de alunecare:

Cx
  tg   , (9.8)
Cy

- fineţea aerodinamică:

1 Cy
f   . (9.9)
 Cx

9.1.4 Reţele de profile

Mai multe profile aflate într-un curent de fluid se influenţează

reciproc, comportându-se în ansamblu în mod diferit decât solitar. Reţeaua
de profile se întâlneşte de multe ori la maşinile hidraulice sau pneumatice,
la elice etc.
Pentru a studia comportarea profilelor în reţea, să considerăm un
sistem format din mai multe profile identice (rezultate, de exemplu, din
secţionarea cilindrică a unei elice la distanţa r de centru şi desfăşurarea
acestei secţiuni), de anvergură l. Considerăm, de asemenea, un contur de
control ABCD (Fig. 9.9). Pasul reţei este t.

99
 Fig. 9.9

Vitezele în punctele 1 şi 2 au componentele v x şi v y , conform

sistemului de axe din Figură. Presupunând că densitatea fluidului nu se
modifică semnificativ la trecerea fluidului prin reţea  1   2 , atunci
v x1  v x2 .

Rezultanta forţelor va fi:

Rr  R  R   l  v
2 2 2

v y1  v y2 
2

 Cr 
v2
lt (9.10)
x y x
4 2

100
 În relaţia (10.10) am notat cu C r coeficientul reţelei şi cu v 
viteza medie în reţea (Fig. 10.9):

v  v y2 
2

v  v  2 y1
x . (9.11)
4

Fig. 9.10

Forţa portată este perpenticulară pe v  . Coeficientul C r , al

profilului aflat în reţea, este diferit de coeficientul hidro-aerodinamic
corespunzător profilului separat.

9.2 ELICEA NAVALĂ

Elicea navală transformă puterea instalată la bordul navei (motoare

cu ardere internă în 2 şi 4 timpi, turbine cu abur, maşini alternative cu
abur, motoare electrice) într-o putere de împingere.
Este un mijloc de propulsie care realizează deplasarea unei nave
prin rotirea paletelor sale amplasate radial pe axă. O elice navală este un
organ propulsor de tip reactiv utilizat la majoritatea navelor cu propulsie
mecanică.
Puterea indicată se măsoară la cilindru.

D 2
PI  Snpmi k [W] (9.12)
4

k = 1, pentru motoarele în doi timpi şi k = ½ pentru motoarele în patru

timpi.
p mi - presiunea medie indicată obţinută din diagrama indicată a motorului.
Puterea la flanşă – puterea utilă sau puterea efectivă. Se determină
pe bancul de probă.

101
 PB  2Q B nW  , (9.13)

QB - momentul de torsiune la flanşă, n – turaţia motorului [rot/s].

Puterea utilă (Puterea efectivă de remorcare):

PE  Rv [W] (9.14)

R – rezistenţa la înaintare a navei [N], v – viteza navei [m/s].

Puterea disponibilă

PD  PB ax r , (9.15)

unde  ax - randamentul liniei de arbori,  r - randamentul reductorului.

Randamentul de propulsie

 P  PE / PD . (9.16)

Elicea are 2 - 6 pale, dispuse simetric şi în sens radial pe un butuc

central cuplat prin intermediul unui ax cu maşina principală a navei. Forţa
de împingere (propulsie) a elicei este de natură reactivă şi rezultă din
diferenţa între presiunea exercitată de mediu la rotirea elicei, pe faţa activă
(intrados) a palei pe de o parte şi pe faţa de aspiraţie (extrados) pe de altă
parte.
Există multe tipuri de elice: cu pas fix sau variabil, de turaţii mici,
medii sau mari, întubate sau nu, pivotante care servesc şi la guvernare etc.
În cele ce urmează vom vorbi despre elicele cu pas fix.
În Fig. 9.11 avem desenul elicei:
a. proiecţia laterală;
b. proiecţia transversală;
c. conturul expandat al palei cu forma secţiunilor prin pală.

102
 a. b.
c.
Fig. 9.11

Dacă facem o secţiune cilindrică prin elice şi o desfăşurăm (Fig.

9.11) distingem următoarele viteze care acţionează asupra profilului
hidrodinamic al palei (Fig. 9.12):
- vitezele relative de intrare şi de ieşire din rotor w1 şi w2 tangente în
orice punct la linia de curent, linie de curent care are forma palei;
- vitezele periferice datorate rotaţiei cu viteza  a rotorului pe cercurile
de rază R1 şi R 2 , u1   R1 şi u 2   R 2 ( în cazul elicei u1  u 2  u  r
);
- vitezele absolute v1 şi v2 rezultate din compunerea vitezelor relative şi
a celor periferice :
v1  w1  u1 ,
(9.17)
v 2  w2  u 2 .

103
 Fig. 9.12

În Fig.10.13 avem triunghiul acestor viteze.

Fig. 9.13

Viteza absolută la intrarea în rotor, v1 , rezultă din compunerea

vitezei relative, w1 , tangentă la pală, cu viteza periferică, u1 . La ieşirea
din rotor viteza w2 , tangentă la bordul de fugă, compusă cu viteza
periferică, u 2 (egală cu u1 ), va da viteza v 2 de ieşire din rotor.
Profilele palelor se influenţează reciproc. Problema este cea a unei
reţele de profile cu pasul t. putem considera că profilul rotorului din Fig.

104
9.12 este atacat cu viteza w  , o medie a vitezelor w1 şi w2 . Observând
triunghiul vitezelor din aceeaşi figură putem scrie:
vu  vu2
2
 
w   v   u  1
2
a
 ,

 2 
(9.18)
va
tg    .
v u1  v u 2
u
2

Dacă notăm cu l profunzimea profilului şi cu b anvergura lui,

putem scrie relaţia forţei portante şi de rezistenţă care acţionează asupra
acesteia:

w2
Fz  C z lb ,
2 (9.19)
w2
Fx  C x lb.
2

Cu C z şi C x am notat coeficientul forţei portante şi al rezistenţei

la înaintare.
Rezultanta F  Fx2  Fz2 se poate descompune după direcţia
axială şi una tangenţială:

A  F cos     ,
(9.20)
T  F sin      .

Pentru o elice cu z pale vom avea o împingere axială:

F A  zA  z F cos      , (9.21)

şi o putere hidraulică:

Ph  z T u  z uF sin      . (9.22)

105
 Puterea hidraulică elementară o putem scrie în mai multe moduri:

dFz
dPh  z u dF sin       z u sin      
cos
(9.23)
w2
 z u Cz l dr sin      .
2 cos

Printr-o secţiune cilindrică de anvergură dr situată la o distanţă r ,

va trece debitul elementar dQ  2 rdr v a . Puterea hidraulică elementară
poate fi scrisă sub forma:

dPh  Yt dQ  Yt 2 r dr v a  Yt z t dr v a . (9.24)

în care Yt este energia specifică transmisă de elice a cărei valoare o aflăm

egalând relaţiile (3.72) şi (3.71):

u l CZ
Yt  w2 sin      . (9.25)
2t v a cos

Unghiul  având o valoare relativ mică 8  110 , putem face

aproximaţiile cos  1 şi sin       sin   . Observăm de asemenea că
w sin    v a .
Energia specifică creată de elice va putea fi astfel exprimată prin
expresia:

CZ l
Yt  gHt  u w . (9.26)
2 t

Se observă că sarcina elicei sau energia ei specifică depind direct

proporţional de turaţie prin viteza periferică şi de forma profilului prin
coeficientul de portanţă C Z . Dacă se micşorează pasul t , deci se măreşte
numărul de pale, creşte sarcina pompei. Numărul de pale nu poate fi însă
mărit datorită pierderilor hidraulice mari ce apar în reţeaua de profile.
Apariţia fenomenului de cavitaţie limitează creşterea vitezei w .

106
9.3 CRITERII DE SIMILITUDINE UTILIZATE ÎN STUDIUL
ELICELOR

Criteriul Sh apare în cazul fenemenelor variabile în timp:

vt
Sh  . În cazul fenomenelor periodice t devine T.
l

vT v 2
Sh   în care f  (9.27)
l fl T

În teoria elicelor numărul Strouhal se numeşte pas reletiv şi se

notează cu

v
 (9.28)
nD

În modelarea cavitaţiei la elice se utilizează criteriul Eu:

p
În studiul fenomenelor de cavitaţie dublul numărului Eu  se
v 2
notează cu K şi se numeşte cifră de cavitaţie:

p
K  2 Eu  2 , (9.29)
v 2

p fiind diferenţa presiunea lichidului şi presiunea lui de vaporizare la

temperatura respectivă.

Aplicaţie

Folosind analiza dimensională (metoda Rayleigh), să se stabilească

expresia forţei de tracţiune a elicei unui vapor dacă experimental se
constată că ea depinde de următorii parametrii:
 - densitatea lichidului;
v – viteza de înaintare;
n – turaţia;
D – diametrul elicei;
 - viscozitatea cinematică;
g – acceleraţia gravitaţională.

F  F   , v , n, D ,  , g  .

107
 Conform metodei Rayleigh, o mărime fizică care caracterizează un
fenomen fizic este proporţională cu un produs de puteri al celorlalte
mărimi fizice ce intervin în fenomenul analizat.
F  k x1 v x2 n x3 D x4  x5 g x6 .
x5
 m2  m 6
1 x x x3 x
 m  Kg   m   1 
1 2

 Kg 2   k  3      m  x4
   2  .
 s  m   s  s  s  s 
Rezultă sistemul:
1  x1

1  3x1  x 2  x 4  2 x5  x6 .
 2   x  x  x  2 x
 2 3 5 6

Sistemul, nedeterminat, are soluţiile:

 x1  1

 x 2  2  x3  x5  2 x6 .
x  2  x  x  x
 4 3 5 6

Rezultă:
2 x  x  2 x
F  kv 3 5 6 n x3 D 2 x3  x5  x6  x5 g x6 ,
sau:
 
x3 x5 x6
 nD   Dg 
F  kv D 2

2
   2  .
 v   vD  v 
1 1 1
Sh Re Fr

Obţinem, în final, expresia forţei de tracţiune a elicei:

 nD 
F  v 2 D 21  Re, Fr, .
 v 

108
 10. CALCULUL NUMERIC AL CURGERII FLUIDELOR

10.1 INTRODUCERE ÎN CFD (Computational Fluid Dynamics)

În secolul al XX-lea cercetarea curgerii fluidelor ia o amploarea

deosebită prin dezvoltarea calculului numeric cu ajutorul calculatorului şi
apariţia CFD-ului (Computational Fluid Dynamics). CFD-ul este o
ramură a mecanicii fluidelor care utilizează metode numerice şi algoritmi
pentru a rezolva şi a analiza problemele care implică curgerea fluidelor.
Calculatoare sunt utilizate pentru a efectua calculele necesare pentru a
simula interacţiunea lichidelor şi a gazelor, cu suprafeţe definite de
condiţiile la limită. Cercetările actuale contribuie la crearea de programe
din ce mai performante prin îmbunătăţirea preciziei numerice şi a vitezei
de simulare a unor procese complexe cum ar fi curgerea transonică sau
turbulentă. Validarea acestor programe se realizează în primă etapă prin
folosirea unui tunel aerodinamic, iar mai pe urmă printr-o validare la scară
naturală.
Dezvoltarea CFD-ului nu se limitează doar la simulările pe
calculator ale fenomenelor de curgere a fluidelor. Faptul că dinamica
fluidelor a fost o problemă de cercetare atractivă pentru cercetătorii
programatori, nu fac din metoda numerică o primă metodă de cercetare.
Încă din 1940 soluţiile analitice pentru majoritatea problemelor legate de
dinamica fluidelor, în special cele legate de aerodinamică, erau deja
disponibile pentru situaţii ideale sau pentru diferite situaţii simplificate.
Totuşi cercetătorii şi-au dat seama că o gamă întreagă de probleme trebuie
să fie rezolvate datorită cererii crescânde din partea industriei. Aceasta a
fost un catalizator pentru dezvoltarea metodelor asimptotice/semi-
analitice. Aceste metode au dus la rezolvarea unor numeroase probleme
legate de curgere cu aplicaţii în curgerea fluidelor vâscoase şi a fluidelor
ideale compresibile. Metodele numerice, pe de altă parte, au fost
descoperite încă din 1700 pe timpul lui Issac Newton. Ele au fost alcătuite
conceptual numai pe hârtie, însă în absenţa calculatorului, nu a fost
posibilă implementarea acestor tehnici.
Calculul numeric al curgerii fluidelor sau mai pe scurt CFD are la
bază ecuaţiile lui Navier-Stokes care caracterizează curgerea unei singure
faze a oricărui fluid. Programul numeric folosit se numeşte ANSYS-
Fluent. Acesta este un program folosit pentru diferite aplicaţii inginereşti
precum modelarea curgerii fluidelor (CFD), modelarea transferului de
căldură şi a amestecului de faze prin sau în jurul corpurilor cu diferite
geometrii. Programul este scris în limbajul de programare C şi utilizează
pe deplin flexibilitatea şi puterea oferită de acest limbaj: alocarea dinamică
a memoriei, structuri eficiente de date, un control uşor al programului.

109
 Punctele forte ale programului din ziua de astăzi constau în:
a) acoperirea unei game largi de discipline din diferite domenii
comparativ cu alte companii de simulare, care sunt competente într-unul
sau două domenii; această proprietate elimină necesitatea unor interfeţe
greoaie pentru aplicaţii cu totul diferite;
b) oferirea unei adâncimi tehnice foarte bune în orice domeniu de
simulare, fie că este vorba de: analiză structurală, termică, magnetism,
electromecanică, curgerea fluidelor, discretizare, managementul datelor;
c) oferirea unei bune scalabilităţi, adică acea flexibilitatea de care are
nevoie utilizatorul pentru un scop anume (un sistem este scalabil dacă el se
comportă similar, fără defecte, atunci când volumul de date pe care le
prelucrează devine din ce în ce mai mare);
d) prezentarea unui software arhitectural adaptiv, adică oferă mijloacele şi
instrumentele necesare pentru a înlesni interacţiunea cu alte programe
dezvoltate de alte companii de simulare.
În plus, ANSYS-Fluent foloseşte o arhitectură de tip client/server,
care îi permite să ruleze simultan procese separate simultane pe PC
clientului şi pe servere puternice de calcul. Această arhitectură permite o
executarea eficientă, un controlul interactiv şi o flexibilitate completă între
diferite tipuri de calculatoare sau sisteme de operare.
Programul este format din 5 părţi individuale interconectate între
ele: Geometry, Mesh, Setup, Solution, Results (Fig 11.1). Pentru a putea
rezolva tema propusă trebuie să parcurgem fiecare parte din program.
Astfel, primul pas constă în reprezentarea obiectului supus studiului
(Geometry), iar la pasul următor îl discretizăm într-un număr finit de
celule (Mesh). Informaţia este preluată în partea a treia (Setup), unde
impunem condiţiile la limită (de intrare şi de ieşire). În etapa a patra de
calcul (Solution) se va calcula iterativ problema folosind o metodă de
calcul , programul Fluent rezolvând numeric ecuaţiile de curgere al lui
Navier-Stokes, ecuaţiile de continuitate, de conservare a energiei etc., care
sunt implementate în program. Ultima parte este consacrată analizei şi
interpretării rezultatelor (distribuţii de presiuni, forţe, viteze etc.).

Fig. 10.1. Structura programului ANSYS-Fluent

110
10.2 STUDIUL CURGERII APEI ÎN JURUL CÂRMEI CU
AJUTORUL CFD

10.2.1 Modelul geometric

Secţiunea cârmei supusă studiului este profilul hidrodinamic

NACA 0015. Construirea profilului s-a realizat prin coordonate acestuia
(tabelul 10.1) folosindu-ne de comenzile Linei şi Polyline. Unirea
punctelor sa făcut cu ajutorl comenzii Spline (Fig. 10.2).
Coarda profilului a fost impusă la 3m. Apoi s-a folosit comanda
Extrude pentru a impune o anvergură profilului de 7 m.

Abscisă Abscisă
(x) Ordonată (y) (x) Ordonată (y)
1.0000 0.00158 0.0000 0.00000
0.9500 0.01008 0.0125 -0.02367
0.9000 0.01810 0.0250 -0.03268
0.8000 0.03279 0.0500 -0.04443
0.7000 0.04580 0.0750 -0.05250
0.6000 0.05704 0.1000 -0.05853
0.5000 0.06617 0.1500 -0.06682
0.4000 0.07254 0.2000 -0.07172
0.3000 0.07502 0.2500 -0.07427
0.2500 0.07427 0.3000 -0.07502
0.2000 0.07172 0.4000 -0.07254
0.1500 0.06682 0.5000 -0.06617
0.1000 0.05853 0.6000 -0.05704
0.0750 0.05250 0.7000 -0.04580
0.0500 0.04443 0.8000 -0.03279
0.0250 0.03268 0.9000 -0.01810
0.0125 0.02367 0.9500 -0.01008
0.0000 0.00000 1.000 -0.00158
Tabelul 10.1 Coodonatele profilului NACA 0015

111
 Fig. 10.2 Construcţia profilului NACA0015

Cârma a fost înconjurată de un domeniu fluid având următoarele

dimensiuni: o lungime de 30 m, o lăţime de 10 m şi o înăţime de 10 m
(Fig. 10.3).

Fig. 10.3 Încadrarea cârmei într-un domeniu fluid

112
10.2.2 DISCRETIZAREA CÂRMEI

În această etapă, am realizat discretizarea cârmei şi a domeniului

fluid înconjurător. Aceasta constă în transformarea unei suprafeţe sau a
unui obiect tridimensional continuu în părţi distincte numite celule de
discretizare. Cârma şi domeniul fluid înconjurător s-au discretizat în
798314 tetraede și 273515 noduri. Discretizarea este redată în figura
10.4.

Fig. 10.4 Discretizarea cârmei şi a domeniului exterior

10.2.3 SETAREA CONDIŢIILOR DE LUCRU

În această etapă am ales timpul curgerii ca fiind o curgere

nepermanentă, vâscoasă. Modelul tubulent ales a fost k-epsilon. Condiţiile
la limită folosite au fost următoarele:
- fluidul de lucru folosit: apă de mare cu o densitate de 1015 kg/m 3
şi o vâscozitate dinamică de 0,001003 ;
- viteza de curgere în jurul cârmei de 10 m/s;
- accelerația gravitațională: 9,81 m/s2 ;
- apa iese afară din domeniu la presiune atmosferică 101325 Pa.

113
 Fig. 10.5 Convergenţa valorilor reziduale

Pentru calculul forțelor hidronamice ce acționează asupra cârmei am

ales metoda Simple. Procesul s-a stabilizat dupa 370 de iterații, programul
anuntându-ne că soluția este convergentă (Fig. 10.5). Apoi programul
Ansys Fluent ne-a permis sa culegem datele referitoare la forţele ce
acţionează asupra cârmei.

10.2.4 POSTPROCESAREA REZULTATELOR

Odată ce soluţia a convers putem să vizualizăm distribuţia

principalelor mărimi fizice ce apar în curgerea apei în jurul cârmei:
presiune, viteză, vectori viteză etc. Astfel în figurile 10.6 şi 10.7 putem
vedea distribuţia vitezei şi presiunii în jurul câmei când unghiul de atac
.

114
 Fig. 10.6 Distribuţia vitezei în jurul cârmei pentru

Fig. 10.7 Distribuţia presiunii în jurul cârmei pentru

Se observă o distribuţie simetrică a parametrilor viteză şi presiune.

Acest lucru duce la o valoarea nulă a forţei portante.
În figurile 10.8 şi 10.9 putem vedea distribuţia presiunii şi a vitezei
în jurul câmei când unghiul de atac   25 0 . Aici observăm o distribuţie
nesimetrică a parametrilor viteză şi presiune; acest lucru duce la apariţia
unei forţe portante nenule.

115
 Fig 10.8 Distribuţia vitezei în jurul cârmei   25 0

Fig 10.9 Distribuţia presiunii în jurul cârmei   25 0

116
 BIBLIOGRAFIE

1. Dinu D., „Mecanica fluidelor pentru navigatori” , Editura Nautica,

Constanţa, 2010.
2. Dinu D., „Hydraulics and hydraulic machines”, Editura SIGMA,
Constanţa,1999.
3. Dinu D., Petre F.,  Masini hidraulice si pneumatice, I.M.C. -
Constanta, 1993.
4. Dinu D., Panaitescu M.,  Constructia si proiectarea pompelor
centrifuge, I.M.C - Constanta, 1994.
5. Ionescu D., s.a.  Mecanica fluidelor si masini hidraulice, Editura
Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1983.
6. Ionită I., Apostolache „Instalatii navale de bord, Editura Tehnică,
Bucuresti, 1986.
7. Mazilu I., Marin V. “Sisteme hidraulice automate”, Editura Academiei,
Bucureşti, 1982.
9. Oprean A.,  Hidraulica masinilor - unelte , Editura Didactică
Pedagogică, Bucuresti, 1983.
10. Scupi A., Dinu D., „Fluid Mechanics. Numerical Approach”, Ed.
Nautica, Constanţa, 2015.

117