„Plecarea nu e intotdeauna un abandon, este si un mod de a

pastra ceea ce ai trait, daca stii sa pleci inainte de a fi prea

tarziu.” (Marc Levy)

Abandonul de familie
Abandonul de familie este fapta persoanei care, având obligaţia legală de
întreţinere faţă de o altă persoană o părăseşte, o alungă sau o lasă fără ajutor,
expunând-o unor suferinţe materiale sau morale, sau care, cu rea-credinţă, nu-
şi îndeplineşte obligaţia legală de întreţinere ori nu plăteşte timp de două luni
pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească.
Săvârşirea acestei fapte în oricare din variantele sale afectează relaţiile de
familie. Astfel de fapte sunt contrarii celui mai elementar sentiment de
solidaritate şi ajutor reciproc ce-şi datorează membrii familiei între ei.
Pericolul social pe care îl reprezintă abandonul de familie aduce atingere
instituţiei familiei care este considerată ca o valoare socială primordială în
societatea românească. Pentru aceste considerente, această infracţiune a fost
incriminată şi sancţionată de legea penală.
Delictul de abandon de familie este prevă zut în art. 228 alin. 1 din noul Cod
penal.Diversitatea modalităţilor de comitere a infracţiunii de abandon de
familie are drept efect o auutonomizare a fiecărui conţinut, care, în acest mod,
caracterizează singur existenţa delictului.

 Situaţia premisă

O constituie existenţa unor relaţii de familie generatoare de obligaţii de

întreţinere. Conform art. 2 din Codul familiei, relaţiile de familie se bazează pe
prietenie şi afecţiune reciprocă dintre membrii ei, care sunt datori să-şi acorde
unul altuia sprijin moral şi material. Situaţia premisă reprezintă o cerinţă
esenţială a realizării infracţiunii, deoarece, în lipsa acesteia, nu avem
infracţiune.

 Condiţii preexistente
1
Obiectul infracţiunii
a) Obiectul juridic specific al acestui delict îl constituie acele relaţii de familie ce
impun respectarea obligaţiilor de sprijin material şi moral reciproc

Nu este vorba de un sprijin moral şi material general şi abstract, ci de sprijinul

concret, constând în furnizarea mijloacelor de întreţinere aceluia dintre
membrii familiei care se află în nevoie. Obligaţia de întreţinere are un caracter
concret, ea fiind acea îndatorire impusă de lege unei persoane de a acorda altei
persoane mijloacele necesare traiului.

b) Obiectul material al infracţiunii îl constituie bunurile de care este lipsită

persoana căreia i se datorează ajutor sau întreţinere (adăpost, hrană,
îmbrăcăminte etc.). Această părere este împărtăşită şi de prof. Vintilă
Dongoroz. Prof. Vasile Dobrinoiu consideră că această infracţiune este lipsită de
obiect material. Acest punct de vedere nu poate fi însuşit, deoarece, după cum
argumenta prof. Vintilă Dongoroz, bunurile de care este lipsită persoana care
este îndreptăţită la întreţinere formează obiectul material al acestui delict
deoarece, prin lipsirea victimei de aceste bunuri i se cauzează persoanei
vătămate suferinţe fizice şi morale. Pricinuirea acestor suferinţe fizice sau
morale reprezintă o altă cerinţă esenţială a infracţiunii. Aşa cum s-a statuat în
practica judiciară, dacă nu s-au produs asemenea consecinţe (de exemplu,
copiii minori au rămas în grija tatălui care are venituri proprii şi a altor doi copii
majori, de asemenea cu venituri proprii) nu se poate reţine infracţiunea
prevăzută în art. 228 alin.1 lit. a.

Subiecţii infracţiunii
a) Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni este calificat, acesta fiind
persoana care are obligaţia legală de întreţinere.
Conform art. 86 C. fam., obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, părinţi
şi copii, cel care adoptă (adoptatorul) şi cel adoptat (adoptatul), bunici şi nepoţi,
străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane
prevăzute de lege. În ceea ce priveşte celelalte persoane care nu sunt cuprinse
în enumerarea art. 86 C. fam., acestea sunt prevăzute în alte texte ale Codului
familiei (art. 24 alin.1, art. 41 alin.2, art. 84 etc.).

2
b) Participaţia penală este posibilă doar sub forma instigării şi a complicităţii. La
comiterea acestui delict pot participa în calitate de instigatori sau complici cei
care nu au faţă de persoana vătămată o asemenea obligaţie.

c) Subiectul pasiv al acestei infracţiuni este calificat, şi anume persoana

îndrituită la întreţinere. În ipoteza în care este vorba de copil, acesta este
subiectul pasiv, iar, în ipoteza în care soţia a obţinut pensie de întreţinere,
aceasta este subiectul pasiv al infracţiunii. În general, pentru ca o persoană să
aibă dreptul la întreţinere şi, eventual, să devină subiect pasiv al infracţiunii, se
cere o condiţie (potrivit dreptului familiei), anume să se afle ,,în nevoie”, şi
aceasta să rezulte din incapacitatea de a munci şi a avea un câştig din muncă.

 Conţinutul constitutiv

Latura obiectivă

a)Elementul material constă, potrivit art. 228 alin. 1 C.pen., din comiterea
anumitor acţiuni sau inacţiuni sin cadrul diferitelor variante normative cu
caracter alternativ. Variantele elementului material sunt: acţiunea de părăsire
ori de alungare sau de lăsare fără ajutor (art. 228 alin.1, lit.a); inacţiunea de
neîndeplinire cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege (art.
228 alin.1, lit.b); inacţiunea de neplată a pensiei de întreţinere cu rea-credinţă,
timp de 2 luni, pensie stabilită judecătoreşte (art. 228 alin.1, lit.c). Pentru
existenţa elementului material al infracţiunii, este suficient să existe una dintre
aceste variante.
În cazul primei modalităţi (art. 228 lit.a C.pen.), elementul material constă în
fapta (acţiune sau inacţiune) de părăsire, alungare sau lăsarea fără ajutor a
celui îndreptăţit la întreţinere, expunându-l la suferinţe fizice sau morale.
Pentru existenţa delictului în această modalitate, trebuie ca fapta să fie comisă
prin vreuna din acţiunile-inacţiunile enumerate alternativ în text. De asemenea,
prin fapta comsă, persoana vătămată să fie expusă la suferinţe fizice sau
morale (de pildă, lipsă de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă).
Nu este obligatoriu ca aceste suferinţe să fi intervenit în mod efectiv, dar
trebuie să existe o mare probabilitate de realizare a lor.
Dacă legiuitorul ar fi vrut să condiţioneze existenţa delictului de producerea
efectivă a unor suferinţe fizice sau morale, ar fi folosit sintagma ,,producându-i
suferinţe fizice sau morale”.

3
Elementul material în cazul celei de-a doua modalităţi mormative constă în
neîneplinirea (inacţiunea) cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută
de lege (art.228 lit.b C.pen.).
Acţiunea de alungare presupune izgonirea, îndepărtarea de la domiciliu, de la
locuinţă a victimei, făptuitorul folosind diverse mijloace, ca, de exemplu, prin
constrângere morală sau fizică, în acest fel urmărind să se sustragă de la
obligaţiile stabilite.
Cea de a treia modalitate de realizare a elementului material al delictului
(art.228 lit.c C.pen.), cea mai frecventă, constă dintr-o inacţiune, respectiv
neplata cu rea-credinţă timp de 2 luni a pensiei de întreţinere, stabilită pe cale
judecătorească. În dispoziţia art.228 lit.c sunt prevăzute două cerinţe esenţiale,
şi anume: să fie vorba de o pensie de întreţinere stabilită pe cale
judecătorească şi să nu se fi făcut plata acesteia timp de 2 luni. O asemenea
situaţie şi obligaţie poate să apară, bunăoară, în caz de divorţ, când, pentru
copii, unul din soţi este obligat la plata unei pensii de întreţinere, pensie lunară.
Infracţiunea de abandon de familie constând în neplata cu rea-credinţă, timp
de cel puţin 2 luni, a pensiei de întreţinere, are caracterul unei infracţiuni
continue omisive care durează până când făptuitorul plăteşte pensia de
întreţinere sau se pronunţă hotărârea de condamnare.

b) Urmarea imediată în cazul acestui delict constă în lipsirea de întreţinere la

care are dreptul o persoană în raport cu care subiectul activ era obligat să
acorde această întreţinere. Lipsirea de mijloace de întreţinere, după cum s-a
mai arătat, înseamnă lipsirea de mijloace de sprijin moral (lipsirea de locuinţă,
alimente, medicamente, îmbrăcăminte, asistenţă etc.). Această situaţie se
concretizează într-o situaţie care produce suferinţe fizice ori morale. Urmarea
imediată există şi în cazul în care asemenea consecinbţe pot, în mod obiectiv să
se producă (de exemplu, victima este în situaţia de a putea fi evacuată din casă,
a consumat alimentele etc.).

c) Legătura de cauzalitate. Între activitatea infracţională (acţiune sau inacţiune)

şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Dacă starea de lipsă a mijloacelor de întreţinere materială sau morală se
datorează altor cauze, bunăoară refuzului de a le primi de la cel ce este obligat
a le oferi sau a dispariţiei fără urmă a celui care avea dreptul la întreţinere,

4
urmată de ajungerea sa în stare de nevoie, în astfel de cazuri legătura de
cauzalitate nu există, implicit nu există nici elementul material al delictului.

Latura subiectivă.
Sub acest aspect, delictul de abandon de familie se comite cu intenţie. Din
textul incriminator rezultă şi unele deosebiri între cele trei forme ale delictului
În acest sens, în ceea ce priveşte prima modalitate normativă – părăsirea,
alungarea sau lăsarea fără ajutor - , există intenţie, fie directă, fie indirectă.

În cazul celorlalte două modalităţi normative, sub aspect subiectiv, ne aflăm în

prezenţa unei omisiuni cu rea-credinţă. În practica judiciară s-a susţinut că
infracţiunea de abandon de familie există şi în cazul în care făptuitorul, obligat
la plata pensiei de întreţinere, deşi apt de muncă, refuză cu intenţie să presteze
o activitate eficientă pentru a dobândi venituri din care să achite obligaţia de
întreţinere, ori, susţinând că este şomer, refuză să plătească pensia de
întreţinere, deşi primeşte în continuare ajutor de şomaj.
Tot în practica judiciară s-a statuat că împrejurarea că inculpatul este apt de
muncă nu echivalează cu stabilirea relei-credinţe, element al infracţiunii de
abandon de familie, dacă a prezentat documente din care rezultă că nu are
venituri şi că este înscris la Oficiul de Muncă şi Protecţie Socială, fără a
beneficia de ajutor de şomaj.
Nu este realizat conţinutul delictului de abandon de familie nici în situaţia în
care neplata pensiei de întreţinere, stabilită pe cale judecătorească este
urmarea stării de arestare (în altă cauză) a celui obligat la întreţinere ori este
militar în termen, internat în spital etc., deoarece aceasta exclude condiţia
impusă de textul incriminator ca neplata să fie urmarea relei-credinţe. De
asemenea, nu există rea-credinţă atunci când cel obligat la plata pensiei de
întreţinere, deşi nu a plătit-o, aceasta s-a datorat faptului că incuplatul a
mandatat unitatea unde lucra ca inginer să-i reţină de pe statul de plată pensia
de întreţinere şi să o remită părţii vătămate, dar unitatea nu a executat
mandatul, incuplatul neavând cunoştinţă despre această omisiune; nu există
rea-credinţă nici în situaţia în care, stabilirea pe cale judecătorească a unei
contribuţii de 20% din venitul lunar al inculpatului, adică a unei creanţe incerte
atât pentru aceasta, cât şi pentru partea vătămată, a avut drept urmare refuzul
sistematic al părţii vătămate de a primi sumele trimise de inculpat, cu
motivarea că suma este incorect stabilită.

5
  Forme. Modalităţi. Sancţiuni

* Forme. Atât actele preparatorii, cât şi tentativa sunt posibile, dar

neincriminate de textul legal şi, în consecinţă, nepedepsite.
Abandonul de familie, în modalitatea normativă de la lit.a, este o infracţiune
momentană, consumarea acesteia având loc în momentul în care cel îndreptăţit
la întreţinere este părăsit, alungat sau lăsat fără ajutor.
În modalitatea normativă prevăzută la lit.b, infracţiunea este continuă,
consumarea având loc în momentul neîndeplinirii obligaţiei de întreţinere,
epuizându-se în momentul încetării activităţii ilicite. În situaţia celei de a treia
modalităţi normative prevăzute în art.228 lit.c C.pen., obligaţia de plată este cu
termen, fapta consumându-se la data la care expiră termenul de plată şi, deci,
în acest caz, infracţiunea este momentană; obligaţia de plată având un caracter
periodic, fapta se săvârşeşte în mod repetat prin neplata la termenele
succesive. În practica judiciară s-a statuat că infracţiunea de abandon de
familie, prevăzută în art.228 alin.1 lit.c C.pen., fiind o infracţiune continuă
omisivă, rezultă că, dacă în hotărârea judecătorească prin care s-a fixat pensia
de întreţinere s-a stabilit că ea trebuie plătită până la majoratul minorului,
această infracţiune a luat sfârşit la data când minorul, pentru care trebuia
plătită pensia, a împlinit vârsta de 18 ani, adică la data încetării obligaţiei de
plată a pensiei de întreţinere.

*Modalităţi. Potrivit art. 228 alin.1 lit.a,b şi c C.pen., delictul de abandon de

familie prezintă mai multe modalităţi normative redate în textul incriminator,
acestora, în funcţie de diferite date concrete, pot să le corespundă o serie de
modalităţi de fapt (faptice) de care judecătorul va ţine seama la individualizarea
pedepsei.
În cuprinsul art. 228 C.pen. nu se prevede nici o modalitate agravată a
infracţiunii. În fapt, pot să apară asemenea modalităţi; de exemplu, între
persoanele rămase în nevoie, în lipsuri materiale sau morale, se găsesc mai
mulţi copii sau este vorba de o soţie bolnavă, sau făptuitorul face să i se piardă
urma pentru a nu fi executat silit etc. Judecătorul va ţine seama de aceasta la
aplicarea pedepsei.

*Sancţiuni. Delictul de abandon de familie se pedepseşte cu închisoare strictă

de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

6
  Aspecte procesuale

Potrivit art.228 alin.2 C.pen., acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală. S-a admis o asemenea înlăturare pe considerentul că aceasta oferă o
posibilitate de refacere a familiei, o posibilitate ca făptuitorul să revină asupra
conduitei sale şi, astfel, să-şi reia îndeplinirea obligaţiilor sale de întreţinere.

 Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

Potrivit art. 228 alin.3 C.pen., dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul
judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul stabilirii
vinovăţiei, pronunţă împotriva incuplatului o condamnare cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile
prevăzute în art. 95. Potrivit art. 95 alin.1 C.pen., Instanţa poate dispune
suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durată dacă sunt
întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată pentru delict este închisoarea strictă sau închisoarea de
cel mult 5 ani sau amendă;
b) făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă privativă de
libertate;
c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Legiuitorul a prevăzut, aşadar, în materia abandonului de familie un caz special

de suspendare condiţionată a executării pedepsei.
Ca atare, conform textului, în cazul în care părţile nu s-au împăcat, instanţa de
judecată trebuie să verifice dacă inculpatul şi-a îndeplinit obligaţiile în cursul
judecăţii şi, în caz afirmativ, stabilind vinovăţia acestuia, să pronunţe împotriva
sa o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă
nu sunt îndeplinite condiţiile din partea generală a Codului penal referitoare la
suspendarea condiţionată.
În practica judiciară s-a decis că, în cazul în care executarea pedepsei aplicate
inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie este
suspendată condiţionat în temeiul art.228 alin.3 C.pen, inculpatul îndeplinindu-
şi obligaţiile în cursul judecăţii, nu se mai poate dispune revocarea suspendării
executării unei pedepse anterioare aplicate tot pentru săvârşirea infracţiunii de

7
abandon de familie.
Întrucât legiuitorul, prevăzând acest caz special de suspendare condiţionată a
executării pedepsei, a avut în vedere interesele celui îndreptăţit la întreţinere,
instanţa de judecată, în virtutea rolului său activ, trebuie să stăruie în
încercarea de a-l determina pe inculpat să-şi îndeplinească obligaţiile în cursul
judecăţii, pentru a putea face aplicabile prevederile referitoare la suspendarea
condiţionată.
În cazul săvârşirii infracţiunii prin neplata cu rea-credinţă a pensiei de
întreţinere, stabilită pe cale judecătorească, timp de două luni, condiţia
îndeplinirii obligaţiilor în cursul judecăţii este realizată dacă în recurs inculpatul
face dovada că a plătit pensia de întreţinere datorată până la data pronunţării
sentinţei de condamnare.
În practica judiciară s-a statuat că, în condiţiile în care plata pensiei de
întreţinere se face după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi nu
în timpul judecăţii, aşa cum prevede art. 228 alin.3 C.pen., se exclude
posibilitatea aplicării condamnării cu suspendarea executării pedepsei.
Potrivit art. 228 alin.4 C.pen., revocarea suspendării condiţionate nu are loc
decât în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârşeşte
din nou infracţiunea de abandon de familie.
Această suspendare poate fi revocată numai într-o singură situaţie, respectiv,
atunci când condamnatul comite, în cursul termenului de încercare din nou
infracţiunea de abandon de familie.

Conform art.228 alin.5, dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a

executării pedepsei în cazul infracţiunii de abandon de familie se aplică numai
în cazul primei condamnări a făptuitorului pentru acest delict.

8
 BIBLIOGRAFIE
 Codul familiei
 Teodor Vasiliu şi colaboratorii, Codul penal comentat şi adnotat. Partea
specială.
 Adrian Pricopi, Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004
 Codul penal adoptat prin Legea nr. 301/2004 publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004