Conventia de la Viena din 1969 privind dreptul

tratatelor incheiate intre state.

Convenţia de la Viena din 1969 prevede regula generală a neretroactivităţii tratatelor. Durata
de aplicare a unui tratat poate fi prevăzută în conţinutul tratatului sau poate fi încheiată pe o
perioadă nedeterminată (ex. tratatul comunităţii europene a cărbunelui şi oţelului – pe
perioadă limitată, sau tratatul dintre SUA şi Panama privind concesiunea canalului Panama pe
o perioadă de 99 ani – tot perioadă determinată).
Efectele tratatelor faţă de terţi: Conform art.36 din Convenţia din 1969 statele pot dobândi
drepturi în baza unui tratat la care nu a participat sau nu sunt părţi în următoarele condiţii:
- dacă statele părţi la un tratat înţeleg să confere un drept unui stat terţ sau unui grup de
state sau chiar tuturor statelor;
- dacă statul terţ consimte fie în mod tacit fie expres: ex. Cartha ONU care conferă dreptul
statelor nemembre dreptul de a sesiza Consiliul de Securitate sau Adunarea Generală a
ONU în legătură cu un diferend la care sunt părţi cu condiţia să accepte obligaţiile ce
decurg cu privire la soluţionarea paşnică a diferendelor. Tot Cartha ONU prevede dreptul
statelor de a deveni membre la Curtea Internaţională de Justiţie. Pot rezulta obligaţii în
sarcina statelor în baza unui tratat la care nu sunt părţi, iar convenţia de la Viena în art.35
prevede în acest sens două asemenea condiţii: o dacă părţile unui tratat înţeleg să creeze
obligaţie în sarcina unui stat terţ.
Efectele tratatului faţă de părţi: Conform principiului fundamental din dreptul internaţional
(pacta sunt servanta) un tratat creează obligaţii juridice numai pentru părţile sale care trebuie
să îndeplinească cu bună credinţă şi întocmai angajamentele pe care si le-au asumat.
Convenţia privind dreptul tratatelor stipulează că un tratat nu creează nici drepturi, nici
obligaţii pentru un stat terţ fără consimţământul acestuia.
Pentru a putea pleca de la o bază a acestui tratat trebuie trasate în primul definiţii ale acestui
tratat şi ce reprezintă acesta în planul politici internţionale. Astfel numim un tratat acordul
internţional între state şi guvernat de dreptul internţional , consemnat fie într-un act sau două .
De aici plecăm de la ideea de bază a acestei convenţie , aceea că acordul şi colaborarea se face
între state. Tratatele reprezintă cea mai vastă sursă a dreptului internţional .

1
Principiul fundamental de la care pleacă această Convenţie este aceea că “PACTA SUNT
SERVANDA ”, recunoscut de toate statele , indrumutate fiind să adopte calea cea mai
paşnică pentru rezolvarea litigiilor internaţionale .

Acest trata cuprinde 85 de articole , fiecare prezintă părţi diferite ale dreptuli internaţional,
fixând modele de referinţă şi reguli fundamentale ce trebuie respectate de toţi membrii .În
partea introductivă , secţiunea întâi ,respectiv articolele1- 5 sunt enunţate elemente
fundamentale precum cui se aplică tratatele , expresiile folosite şi rolul acestora , acordurile
internaţionale care nu intră în cadrul Convenţiei .Partea a doua -sectiunea a doua se ocupă de
încheierea şi intrarea în vigoare a tratatelor , articolele 6-23 .Secţiunea a treia tratează intrarea
în vigoare a tratatelor şi aplicarea lor provizorie , articolele 24-25.

Partea a-II-a rezumă şi pune în aplicare şi interpretare a tratatelor , cuprinse între articolele

26-33 şi apoi în secţiunea a treia se discută despre statele terţe , cele care nu fac parte din
tratat , articolele 34-38.

Partea a-IV-a este dedicată amendării şi modificării tratatelor , articolul 39 până la articolul
41.Urmează partea a cincea ,desemnată să se ocupe cu nulitatea ,stingerea sau suspendarea
aplicării tratatelor ,articolele 42-72 .

Partea a-VI-a menţionează dispoziţiile diverse , spre exemplu cazul unui stat
agresor,articolele 73-75 şi cea de-a şasea parte explică unde se află depozitul tratatelor
,notificarea ,corectarea şi înregistrarea acestora ,articolele 76-80.

Parte a –VII-a este adresată dispoziţiilor finale, aricolele 81-85 care fac referire la
semnare,ratificare ,aderare şi intrare în vigoare .

Convenţia de la Viena din 1969 cu 85 de articole , prezintă legea fundamentală privind

tratatele ,felul în care acestea se întocmesc , membrii care au voie să participe, atribuţiile
statelor membre şi obligaţiile lor , sancţiunile în caz că “pacta nu sum servanda “ şi toate
detaliile dreptului internaţional care reglementează relaţia dintre două sau mai multe naţiuni
atunci când acestea semnează un tratat ,angajament bazat pe liderul consimţământ al părţilor .