Recunoasterea unui stat , efectele recunoasterii,

tipuri de recunoastere
În dreptul internațional, a primi recunoașterea reprezintă unul dintre cele mai înalte obiective
politice care pot fi atinse de un nou stat, conferind acestuia din urmă statutul de membru al
comunității internaționale. În acest sens, a fost admis faptul că recunoașterea este o chestiune
de intenție pură, ce stă la latitudinea statului existent de a recunoaște sau nu un nou stat.

Recunoaşterea in dreptul intenaţional este actul prin care un stat se pronunţa in mod afirmtiv
asupra unor situaţii noi ce se produc si au efecte in plan internaţional
Recunoaşterea poate viza:recunoaşterea pretenţiilor teritoriale,schimbări in titlu de
suveran,calitatea de beligerant,naţiune ce lupta pentru independenţă Actul de recunoaştere
reprezintă un act de suveranitate al statelor,un drept al unui stat şi nu o obligaţie a acestuia
Recunoaşterea este un act declarativ si nu un act constitutiv de drepturi,statul recunoscut nu
dobândeste personlitate juridică din momentul recunoaşterii sale,ci din cel al formării sale ca
stat.-statul stabileste relaţii oficiale(diplomatice si consulare) cu statul care face obiectul
recunoaşterii.
Recunoaşterea poate fi expresă,atunci când recunoaşterea se face printrun act scris,oficial
care este comunicat statului vizat:poate fi tacită,atunci când din comportamentul statului
rezultă intenţia sa de a recunoaşte un alt stat(de exemplu incheie un tratat cu acesta).
Recunoaşterea Guvernelor intervine,de obicei,odată cu recunoaşterea statelor
Recunoaşterea este procedeul prin care un subiect de drept international,in mod special un
stat,care nu a participat la naşterea unei situaţii sau la adoptarea unui act,acceptă ca acea
situatie sau act sa-I fie opozabile,admite ca efectele juridice ale acestora să I se aplice.
Recunoaşterea statelor reprezintă actul unilateral care emană de la un stat prin care acesta
constată apariţia sau existenta altui stat,pe scena vieţii internaţionale.
Recunoaşterea statelor este deci o manifestare de voinţă a unui stat,subiect de drept
internaţional,care priveşte un alt stat.
Cu titlu de exemplu amintim cazul Kosovo, care după declarația unilaterală de independență
dată în anul 2008, liderii săi au căutat recunoașterea internațională a noului stat, obținând până
la sfârșitul verii acceptul a peste cincizeci de națiuni dintre care douăzeci apaținând Uniunii
Europene.
Din punct de vedere al modului în care se face, recunoaşterea poate îmbrăca două forme, şi
anume:

1
  recunoaşterea expresă;
 recunoaşterea tacită.
Recunoaşterea expresă se face printr-un act special al organului de stat competent – declaraţie
sau notificare formală – adresată noului stat, în care se exprimă în mod cert intenţia de a-l
recunoaşte. [4]
Recunoaşterea tacită este cea care se poate deduce din faptele concludente ale unui stat, cum
ar fi stabilirea de relaţii diplomatice, încheierea unui tratat bilateral care reglementează
problema generală, fără a face rezerve în privinţa recunoaşterii, şi este practicată de statele
latino-americane.
Din punct de vedere al efectelor pe care le produce, recunoaşterea este:
 de jure;
 de facto.
Atât recunoaşterea de jure, cât şi recunoaşterea de facto se exprimă prin actul oficial al
statului de la care emană recunoaşterea. Deosebirea dintre aceste forme constă, în general, în
întinderea efectelor juridice ale recunoaşterii.
 Recunoaşterea de facto este incompletă, constituind o fază premergătoare pentru
recunoaşterea de jure. Nefiind definitivă, recunoaşterea de facto poate fi revocată. Un stat
poate acorda această formă de recunoaştere, dacă doreşte ca pentru anumite motive să
amâne recunoaşterea deplină şi definitivă.
 Recunoaşterea de jure este completă şi definitivă unui stat. Ea este irevocabilă, deoarece
efectele ei se sting numai odată cu încetarea calităţii de subiect de drept al statului
recunoscut.
În materia recunoaşterii, doctrina şi practica stipulează că participarea unui stat nerecunoscut
la conferinţe internaţionale sau admiterea sa într-o organizaţie internaţională nu echivalează
cu recunoaşterea sa individuală sau colectivă din partea altor state. De asemenea, nu constituie
recunoaştere de către alte state faptul că un stat devine parte la un tratat multilateral general.

REFERINTE
 Nguyen Quoc Dihn, Alain Pellet, Patrick Daillier, Droit international public, Paris, 1987,
p. 490.
 R. Miga-Beşteliu, Drept internaţional: introducere în dreptul internaţional public, ed. All,
Bucureşti, 1997, p. 101.