Sunteți pe pagina 1din 13

3.

Elemente de măsurare în pedagogie- note curs -


În cele mai numeroase cazuri/situații, fenomenologia pe
care o urmărește cercetarea pedagogică are un pronunțat
caracter calitativ. Şi atunci, apare întrebarea, dacă este
posibilă măsurarea şi exprimarea fenomenelor de interes, şi
din punct de vedere cantitativ? Evident, răspunsul este
afirmativ.

Măsurarea faptelor pedagogice este o operaţie


complicată, ce presupune capacitatea cercetătorului de a
sesiza, surprinde și analiza indirect fenomenul studiat
(însuşiri psihice, capacităţi formate, cunoştinţe asimilate
etc.), prin obiectivarea lui în comportament. Deloc simplu!

Aşa cum aflăm din literatura sociologică, “măsurarea


unei trăsături psihice a fost asemănată cu măsurătoarea unei
pânze extensibile print-un metru arc: şi pânza şi metrul sunt
în variaţie deodată; rezultatele măsurătorii diferă în funcţie
de manipulaţiile operatorului” (I. Nicola, I., D. Farcaș, 1993,
p.119).

Pentru ca măsurarea să fie cât mai reală, se impune să


determinăm, cât mai precis, caracteristicile fenomenelor pe

1
care intenţionăm să le măsurăm şi să folosim cel mai potrivit
instrument de măsurare.

Prezentăm, în continuare, câteva din instrumentele de


măsurare cel mai des utilizate în cercetarea pedagogică:

Numărarea (înregistrarea):

Este o operațiune relativ simplă care presupune


consemnarea prezenţei sau absenţei unei particularităţi
obiectivate în comportament. De exemplu: numărarea
răspunsurilor date, înregistrarea notelor şi a mediilor de
aceeaşi mărime, numărarea subiecţilor etc.

Clasificarea sau ordonarea (procedeul rangului)

Presupune aşezarea datelor într-o anumită ordine,


crescătoare sau descrescătoare, după un criteriu stabilit
Locul pe care subiectul îl ocupă în şirul respectiv reprezintă
rangul său. Fiecărui rang căruia îi corespunde un număr de
ordine. Ulterior, prelucrarea statistică va folosi datele
obţinute din operaţiunea de clasificare sau ordonare.

2
Compararea (raportarea)

Constă în raportarea mărimii ce urmează a fi măsurată la


mărimea teoretică sau la mărimea totală. Se obţine, în acest

n
fel, un raport de mărimea T , unde:

“n” = numărul rezultat din numărătoare;

„T” = mărimea totală sau teoretică

De multe ori, acesta poate să îmbrace şi forma


procentului. Rezultatul său brut sau, după caz, procentual,
urmează să fie supus prelucrării ulterioare. Raportarea se
face şi prin elaborarea, în prealabil, a unui barem, etalon ce
conferă un grad înalt de obiectivitate. Prin raportarea la
acest etalon se obţine măsurarea reală. Deci, măsurarea
constă în atribuirea de numere, fenomenelor investigate.
Este o condiţie indispensabilă pentru operaţiile ulterioare de
prelucrarea şi interpretarea rezultatelor cercetării.

3
Prezentarea şi prelucrarea matematică – statistică a
datelor cercetării

Etapelor de colectare şi măsurare a datelor le urmează


etapa de prelucrare şi prezentare a acestora, în scopul
interpretării şi desprinderii unor concluzii practice. Dintre
tehnicile statistice pe care le utilizăm frecvent în prelucrarea
şi prezentarea datelor unei cercetări pedagogice, prezentăm,
succint, următoarele:

A. Tabelul de rezultate:

Aşa cum menţionează literatura de specialitate, tabelul de


rezultate se întocmeşte imediat după efectuarea observaţiei,
după administrarea unei probe şi înregistrarea
performanţelor deci, după efectuarea operaţiei de măsurare.
Tabelele de rezultate conţin datele brute, deci date
neprelucrate, rezultate direct în urma operaţiei de măsurare.

Tabelele pot fi întocmite analitic sau sintetic.

Tabelele analitice „consemnează rezultatele individuale


ale subiecţilor investigaţi. Ei sunt aşezaţi în ordine alfabetică
iar în dreptul lor este trecut rezultatul măsurării, exprimat în
cifre.

4
Tabelele sintetice realizează o grupare a datelor
măsurate, făcându-se abstracţie de numele subiecţilor.

Gruparea datelor se face în funcţie de doi indicatori:

1). Amplitudinea, se referă la întinderea scării de


repartizare a măsurilor. Notăm că pentru determinarea
amplitudinii se iau în considerare cele două extreme ale
scării de măsurare (cifra cea mai mică şi cea mai mare). De
exemplu, dacă măsurarea s-a făcut în note (1 – 10), atunci
amplitudinea se va amplasa între aceste extreme. Dacă scara
de măsurare este mai extinsă, atunci se vor stabili intervale
de grupare.

2). Frecvenţa măsurilor efectuate. În acest caz, ne referim


la numărul subiecţilor ce revin fiecărei măsuri sau fiecărui
interval (I. Nicola, D. Farcaș, et.al, 1993, p.120).

B. Reprezentări grafice

Datele prezentate în tabelele sintetice se pot reprezenta


grafic, în sistemul celor două axe. Astfel, pe ordonată se
plasează frecvenţa, în cifre absolute sau procente de jos în
sus, iar pe abscisă se plasează intervalele de măsurare, în
ordine crescătoare, de la stânga la dreapta. Cele mai

5
cunoscute forme de reprezentare grafică sunt: histograma şi
poligonul de frecvenţă. Spre exemplificare, le prezentăm în
figurile de mai jos.

16
% 25
14

12 20

10
15
8

6
10

5
2

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 0
1 2 3 4 5 6 7
Histograma
Poligonul de fre cve nţă

Fig. 1 Fig. 2

Repezentările grafice pun în evidenţă, sintetic, rezultatele


globale ale cercetării. Interpretarea lor se face după cum se
prezintă curba de distribuţie (plasarea ei predominant spre
stânga sau spre dreapta, înălţimea, forma pe care o are)
precum, şi prin compararea celor două distribuţii, când sunt
plasate în aceeaşi reprezentare. Pentru interpretare, se are în
vedere distribuţia curbei de profil de clopot, curba lui Gaus.

6
C. Calcularea unor indici statistici

Studiind literatura ce urmărește modul de interpretare


cantitativă a datelor de cecretare pedagogică (vezi Novak
A.,1998, Muchielli, 2002 etc.) preluăm și sintetizăm
următoarele date cu caracter general:

Rezultatele obţinute pot fi sintetizate şi exprimate, prin


statistică matematică, cu ajutorul unui număr. Astfel,
ajungem la calcularea unor indici statistici. Mai exact,
pornind de la rezultatele brute ale măsurării, se poate realiza
un astfel de calcul, folosind procedee matematico –
statistice.

Prezentăm, în continuare, câţiva indicatori statistici, cei


mai cunoscuţi şi mai des utilizaţi :

Media aritmetică (M). – se calculează însumând


mărimile individuale şi împărţinând rezultatul la numărul
lor. Media este un indice care măsoară nivelul mediu obţinut
de un eşantion. Calculat pentru eşantioane diferite, acest
indice oferă posibilitatea comparării lor. Calcularea se face
diferit pentru datele negrupate şi pentru date grupate, astfel:

7
Mediana (Me). – Este acea valoare care împarte şirul de
măsuri în două grupe egale sau, mai precis, indică punctul
deasupra şi dedesubtul căruia se situează 50% din totalitatea
mărimilor. Pentru a afla mediana este necesar ca în
prealabil, şirul de valori să fie aranjat în ordine crescătoare
sau descrescătoare. Locul pe care îl ocupă mediana într-un
şir ordonat se poate determina cu ajutorul formulei:

N +1
2 , unde N este numărul mărimilor individuale.

Dacă şirul este par, locul medianei se va plasa între două


valori; se va face media aritmetică şi se va obţine mediana.
Atunci când datele sunt grupate cu interval de măsurare, se
caută, după acelaşi procedeu, grupa mediană, considerându-
se valoarea centrală a acestei grupe. Aşa cum găsim în
literatura de specialitate, calcularea medianei este
recomandată faţă de medie, în acele şiruri de măsurări care
prezintă câteva cazuri atipice, de valoare foarte mare sau
foarte mică. În locul ei, mediana este (mai) semnificativă.

Modulul (Mo) este valoarea cu frecvenţa cea mai mare


dintr-un şir de date. În cazul datelor grupate, modulul este
intervalul care cuprinde cei mai mulţi subiecţi, mai precis e
8
valoarea centrală a acestui interval. Cei trei indici ai
tendinţei centrale ne indică valoarea în jurul căreia se
concretizează datele eşantionului. Comparând indicii
specifici mai multor eşantioane, avem posibilitatea să
estimăm, eventualele diferenţe între ele.

Indicii variabilităţii (abateri de la tendinţe centrale)

Cu ajutorul acestor indici stabilim felul în care se


repartizează diversele valori în jurul valorii reprezentative
(exprimate în jurul tendinţei centrale). Acest tip de indici
surprinde diferenţe de nuanţă, cu care ne confruntăm în
cercetarea educaţională. În manualul de “Teoria educaţiei şi
elemente de cercetare educaţională” găsim următoarea
explicaţie în legătură cu indicii variabilităţii: „Nu este
acelaşi lucru dacă valorile individuale se distribuie pe o
scară mai largă sau pe una mai restrânsă, dacă sunt mai
apropiate de tendinţa centrală (diferenţă mai mică) sau sunt
mai îndepărtate de tendinţa centrală (diferenţă mai mare).
Aceeaşi medie de 8 (opt) înregistrată de doi elevi, nu are
aceeaşi semnificaţie pedagogică dacă unul a obţinut-o din
notele 7(şapte), 8(opt), 9(nouă), iar celălalt, din 5(cinci),
9(nouă) şi 10(zece)” (idem., p.121).

9
Indicii de corelaţie

Acest tip de indici surprinde relaţiile dintre două serii de


mărimi înregistrate pe acelaşi eşantion. Se realizează o
corelaţie între şiruri paralele de măsurători ce se efectuează
asupra aceluiaşi eşantion, corespunzătoare unor
caracteristici diferite. Se exprimă, cu ajutorul acestor indici,
gradul de paralelism între rezultatele obţinute de către
aceeiaşi subiecţi, la probe diferite. Calcularea acestor indici
se face prin două metode:

 metoda produselor (propusă de K


Pearson);

 metoda rangurilor (propusă de Ch.


Spearman).

Testul statistic (A. Novak, 1998) “constă în calcularea


unei statistici – adică a unei funcţii de valori observate ale
eşantionului – şi stabilirea unei reguli fixate în prealabil de
acceptare sau de respingere a ipotezei nule cu o anumită
probabilitate. (p. 93).

10
Exemplificări

Testul Kolmogorov – Smirnov.

Novak A., (1998) precizează următoarele: “Este specific


analizei variabilelor ordinale şi nu este condiţionat de natura
distribuţiei acestora. Utilizat în compararea distribuţiilor a
două eşantioane, testul presupune parcurgerea următorului
algoritm (p.110):

(1) Calcularea frecvenţelor relative în cazul în care


datele iniţiale se prezintă sub forma frecvenţelor absolute
sau aprocentelor;

(2) Calcularea frecvenţelor relative cumulate;

(3) Alegerea celei mai mari diferenţe calculate între


frecvenţele cumulate perechi, luată în valoare absolută;

(4) Calcularea valorii teoretice (D), care pentru


probabilitatea de 0.95 este dată de relaţia

unde:

n1 şi n2 sunt volumele celor două eşantioane;

11
K este o constantă care depinde de probabilitatea cu
care se lucrează

Probabilitatea (p) Valoarea constantei (K)

Probabilitatea (p) Valoarea constantei (K)


0.95 1.36
0.99 1.63
0.999 1.95

(5) Compararea celei mai mari diferenţe cu valoarea


teoretică. Dacă valoarea calculată este mai mare decât
valoarea tabelară, atunci se respinge ipoteza nulă, existând
diferenţe semnificative între cele două distribuţii.

Testul t - Student – pentru eşantioane cu date perechi.


Dacă se compară cele două populaţii pe baza datelor de
sondaj obţinute din două eşantioane corelate, atenţia noastră
este îndreptată asupra diferenţelor care apar între scorurile
(măsurătorile) fiecărei perechi de observaţii. Pe baza acestor
diferenţe este construit şi testul t pentru date perechi. (A.
Novak, 1993).

12
Interpretare t – test

Se respinge ipoteza nulă, (diferenţele dintre mediile


variabilei analizate în cele două testări sunt semnificative),
dacă valoarea lui P calculată este mai mică decât
probabilitatea propusă (p = 0,05). Dacă valoarea lui P
calculată este mai mare decât 0,05 atunci acceptăm ipoteza
nulă (diferenţele dintre mediile variabilei analizate în cele
două testări nu sunt semnificative).

NOTĂ: Intenţia nostră cu privire la acest capitol, ce


vizează noţiunile de cercetare pedagogică, este doar de
prezentare, de punere în temă în legătură cu operaţiile
elementare ce pot fi realizate într-o cercetare educaţională.
Literatura de specialitate oferă însă, pe larg, informaţii pe
această zonă de interes, ce aparţine conceptelor şi noţiunilor
statistice.

13