Sunteți pe pagina 1din 17

 Programul de studiu : UNIVERSITATEA SPIRU HARET - EFS AN 1

INVATAMANT CU FRECVENTA

 Disciplina: Gimnastica

 Numele si Prenumele :BELETOIU CLAUDIU IONEL

 Grupa : 102

 Tema: Pozițiile și mișcările segmentelor corpului


II. Mişcările corpului şi a segmentelor sale

Mişcările corpului în întregime sunt reprezentate de către deprinderile


motrice de bază şi cele utilitar – aplicative (mers, alergare, săritură, aruncare,
respectiv: echilibru, escaladare, târâre, căţărare, ridicare şi transport de
greutăţi, tracţiuni-împingeri).
Mişcările segmentelor corpului sunt deplasări ale unor componente ale
organismului, considerate mari unităţi structurale ale schemei corporale, prin
intermediul cărora se realizează prelucrarea întregului organism. Acestea sunt:
capul (gâtul), braţele, trunchiul (cu musculatura anterioară (abdominală),
laterală şi a spatelui (dorsală) şi membrele inferioare (picioarele). Deoarece în
biologie prin picior se înţelege partea mai jos de gleznă, în teorie pronunţăm
„membre inferioare” dar la clasă putem pronunţa „picior”, pentru o
comunicare rapidă şi imediată.
Mişcările capului
- aplecare înainte - îndoire laterală (dreapta – stânga) - îndoire înapoi

- răsucire (stânga – dreapta) - rotare (360°) - balansare (180°)

Mişcările braţelor
- ridicare – coborâre - depărtare – apropiere - întindere – îndoire - rotare

- răsucire - ducere - încrucişare - balansare

Mişcările trunchiului
- înclinare - aplecare - îndoire - răsucire
- ridicare – coborâre – rotare - balansare – val

Mişcările membrelor inferioare


- ridicare – coborâre - depărtare – apropiere - păşire - ghemuire

- balansare - răsucire - rotare - fandare

- ducere - pedalare - forfecare - încrucişare

- developare

I. Poziţiile corpului şi a segmentelor sale

Practicarea gimnasticii solicită corpul uman şi la acomodarea cu lucrul în


poziţii neobişnuite pentru viaţa de zi cu zi. Poziţiile pe care le poate lua corpul
sau segmentele sale sunt clasificate şi ordonate după importanţă şi alte criterii,
astfel:
Poziţiile fundamentale ale corpului sunt:
stând – pe genunchi - aşezat
culcat - atârnat - sprijinit

Poziţiile capului sunt:


- înclinat (înainte până la 45°); - aplecat (înainte, între 45°-90°), în flexiune

– îndoit (lateral, stânga-dreapta); - în extensie (îndoit înapoi);

– răsucit.

Poziţiile braţelor
- Poziţiile principale ale braţelor întinse sunt:
A. PE DIRECŢIILE PRINCIPALE
- braţe înainte - braţe lateral - braţe sus - braţele jos

B. PE DIRECŢIILE INTERMEDIARE, la 45° faţă de două direcţii, existente într-un singur plan (fro
- lateral-jos - lateral-sus - înainte-jos

- înainte-sus - înapoi-jos - înapoi-sus - pe diagonală


C. PE DIRECŢIILE OBLICE, la 45° din toate cele trei planuri, scoase din planurile mediane, braţe
- oblic-jos (înainte –lateral – oblic – jos) - oblic-sus (înainte – lateral – oblic – sus)

- înapoi – oblic– jos înapoi – oblic – sus

- Poziţiile principale ale braţelor îndoite sunt:


– mâini pe creştet (pe cap) - mâini la ceafă - mâini pe umeri - mâini la piept

- mâini pe şold - mâini la spate - braţele coroană

Poziţiile trunchiului
- drept; - înclinat - aplecat - îndoit – răsucit - aplecat răsucit

- îndoit răsucit - răsucit aplecat

Poziţiile membrelor inferioare


Întinse
- apropiate - depărtat lateral - depărtat înapoi - încrucişat - ridicat
- răsucit - pe vârfuri

Îndoite
- semi îndoite - îndoite - ghemuit - sprijin ghemuit

- ridicat îndoit - fandat - încrucişat - depărtat înafara

VI. Descrierea exerciţiilor la aparate

În descrierea exerciţiilor la aparate se respectă prevederile terminologice


generale. Se respectă următoarea succesiune:
- Poziţia iniţială Ex. – sprijin înapoi, sprijin călare.
- Denumirea mişcării - roată
- Felul execuţiei - dorsală
- Direcţia mişcării - înainte
- Poziţia finală - în sprijin înapoi
EX.:
P.I.- atârnat sprijinit cu un picior pe bara joasă, celălalt deasupra în echer
- îndreptare
- prin împingere pe bara joasă
- nu are direcţie
- în sprijin (poziţie înaltă)
NOTĂ:
a) Anumite elemente din succesiunea descrierii nu mai sunt menţionate
(trebuiesc), dacă mişcarea se execută în mod obişnuit numai intr-o anumită
variantă. Ex. P.I.- atârnat: îndreptare în sprijin. În această situaţie nu se mai
descrie direcţia (“înainte”) şi felul execuţiei (“facială”).
b) La descrierea legărilor, poziţia finală corespunde cu poziţia iniţială a mişcării
următoare şi, ca atare, aceasta nu se mai descrie. Ex. P.I.- sprijin: roata înapoi în
sprijin şi coborâre prin sub-balansare în stând.
c) Pentru descrierea prescurtată a exerciţiilor, regula este identică cu cele din
terminologia generală, şi anume:
- Poziţia, denumirea mişcării şi denumirea aparatelor se prescurtează cu
majusculă.
- Felul execuţiei şi direcţia mişcării se scrie prescurtat, începând cu litere mici.
- Înaintea poziţiei finale se foloseşte prepoziţia “în”.

V. Mişcări de balans

Mişcările de balans sunt în majoritatea lor mişcări circulare sau semicirculare


ale corpului şi segmentelor sale, executate în jurul unei axe fixe.
Modalităţile de trecere dintr-o poziţie în alta cu ajutorul balansului cuprind o
mare varietate de acţiuni.
Pe baza structurii lor, mişcările de balans sunt sistematizate în mai multe grupe:
1. BALANS
Balansul este un element de elan pentru efectuarea diferitelor exerciţii, având
direcţia:
- Înainte
- Înapoi
- Lateral

2. LUAREA ELANULUI
Luarea elanului este o acţiune specifică, efectuată pentru începerea balansului
în atârnat. Se cunosc trei procedee:
- Balans bici
- Din forţă
- Combinat
3. STABILIRE
Prin stabilire se înţelege trecerea prin balans dintr-o poziţie mai joasă intr-una
mai înaltă. Se execută înainte sau înapoi, la paralele, bară, inele, paralele
inegale ex. “stabilire înainte la paralele”, “stabilire înainte la inele”, “stabilire
înapoi la inele”.

4. RĂSTURNĂRI
Răsturnarea la aparate presupune trecerea corpului din atârnat în sprijin printr-
o mişcare circulară. Se execută la bară, inele, paralele inegale.

5. ÎNDREPTĂRI
Îndreptarea reprezintă trecerea dintr-o poziţie mai joasă într-una mai înaltă,
din atârnat în sprijin, prin îndoire, urmată de o întindere progresivă cu blocare
din articulaţiile coxo-femurale şi a acţiunii de presare cu mâinile asupra barei.
Îndreptările diferă în funcţie de aparat, poziţia iniţială şi finală, precum şi de
natura elementului ex. “îndreptare în sprijin”, “îndreptare călare”, “îndreptare
înainte în sprijin înapoi”, “îndreptare căzută”, ”îndreptări în sprijin la bară şi
paralele”, “îndreptare lungă”, etc.
Un gen specific de îndreptare îl reprezintă îndreptarea progresivă. Această
mişcare presupune îmbinarea mai multor acţiuni şi se execută la paralele.

6. SUB-BALANSĂRI
Sub-balansarea presupune trecerea prin balans dintr-o poziţie mai înaltă într-
una mai joasă. Prima parte a mişcării este o semi rotare cu îndoire uşoară din
articulaţiile coxo-femurale, după care urmează întinderea corpului cu presare
pe bară înapoi şi în jos. Sub-balansarea constituie la începătoare un element
specific de legătură, precum şi o coborâre de pe aparat.
7. ROSTOGOLIRI
Rostogolirea se execută la paralele (în depărtat) şi la bârnă.

8. RĂSUCIRI
Răsucirea este o mişcare de rotaţie executată în jurul axei umerilor.
Caracteristica mişcării este acţiunea de îndoire din şold în finalul acţiunii.
Mişcarea este specifică inelelor şi se execută înainte şi înapoi.

8.1. CILINDRU
Mişcarea este asemănătoare cu răsucirea, deosebirea constând numai în faptul
că aceasta se termină cu corpul întins, în atârnat răsturnat. Se execută înainte şi
înapoi, cu balans amplu.

9. ROTĂRI
Rotările sunt mişcări circulare ale corpului, executate în jurul unei axe fixe.
În funcţie de traiectoria centrului de greutate al corpului, pot fi:
Rotări mici: “roata călare înainte”, “roata călare înapoi”(bară, paralele
inegale),”roata înainte în sprijin ”, “roata înapoi în sprijin ”(bară, paralele
inegale), “roata dorsală înainte ”, “roata dorsală înapoi”.

Rotări medii: “roata liberă ”, aruncare


Rotări mari: “gigantica înainte ”, “gigantica înapoi ”, “stadler apropiat –
depărtat ”, “endo apropiat – depărtat”, gigantică înainte, înapoi.
GIGANTICA: Împreună cu variantele sale, este forma cea mai reprezentativă a
mişcărilor de rotaţie cu mare amplitudine. Se porneşte din “stând pe mâini
temporar” şi apoi corpul cade aproape întins până la verticală. În partea a doua
a balansului se execută o îndoire din articulaţiile coxo-femurale pentru a ajunge
din nou în “stând pe mâini”. Se execută înainte şi înapoi.
10. SALTURI
Saltul se execută la paralele, paralele inegale, bara fixă, bârnă, iar sub formă de
coborâre la toate aparatele.
Saltul reprezintă o rotaţie completă a corpului grupat, fiind întins în jurul axei
transversale fără sprijin ex. “salt înapoi deasupra la paralele ”, ”salt sub aparat
la paralele”, “salt cu reapucare la bară ”.

11. ÎNTOARCERI
Întoarcerile reprezintă o grupă de mişcări, care presupun o schimbare a
direcţiei, executată în jurul axului longitudinal al corpului. Se execută cu sprijin
şi atârnat la paralele inegale. Aceste acţiuni constituie mijloace
corespunzătoare de alcătuire a unor combinaţii.
Cele mai cunoscute elemente din această grupă sunt:
Schimbul: reprezintă o întoarcere cu schimbarea succesivă a apucării de pe o
bară pe alta şi se execută la paralelele (înainte şi înapoi); schimbul înainte în
stând pe mâini

Schimbul direct: se execută la paralele.


Vals: noţiunea sugerează o mişcare de întoarcere de 180 grade în stând pe
mâini. Se execută înainte şi înapoi.

 
Coroana: este o mişcare de întoarcere de 180 grade în jurul unui braţ din
“sprijin facial” în “sprijin dorsal”. Se execută la cal, bară, paralele inegale.
Şurubul: această mişcare reprezintă o întoarcere de 180 grade în sprijin pe unul
şi pe ambele braţe. Este specifică calului cu mânere.

12. MIŞCĂRI SPECIALE CU PICIOARELE


Mişcările cu picioarele sunt specifice calului cu mânere şi cuprind treceri cu
unul sau ambele picioare dintr-o poziţie de sprijin în alta prin balans circular
sau semicircular. Din această grupă de mişcări face parte:
a) Balansul peste
b) Foarfecă
c) Cercul
Într-o măsură mai mică, aceste mişcări, le putem găsi la începători, la bară,
paralele inegale, iar la gimnaşti consacraţi, cercul în anumite variante se
execută şi la sol.
a) Balansul peste: prezintă mişcări de pendulare, efectuate cu unul sau ambele
picioare, cu trecere dintr-o poziţie de sprijin în alta. În funcţie de poziţia iniţială
şi finală şi de direcţia balansului există mai multe procedee:
- balans peste din sprijin în sprijin călare
- balans peste opus din sprijin în sprijin călare
- balans peste înapoi din sprijin dorsal în sprijin călare
- balans peste opus înapoi din sprijin dorsal în sprijin călare
- balans peste cu ambele picioare

b) Foarfeci: presupune mişcarea de schimbare a picioarelor în punctul maxim al


balansului lateral. Se execută înainte, înapoi şi cu întoarcere, ex.: “foarfecă
înainte spre stânga”.

 
c) Cercurile: reprezintă balansuri peste, circulare, executate cu unul sau cu
ambele picioare.
Cercul cu un picior are următoarele variante:
- cerc cu un picior din sprijin
- cerc cu un picior din sprijin dorsal
- cerc opus din sprijin (stânga, dreapta)
- cerc opus din sprijin dorsal

Cercul cu ambele picioare se mai numeşte şi cercul dublu şi este alcătuit din
două balansuri peste, cu ambele picioare. Reprezintă elementul de bază la cal
cu mânere. Dacă gimnastul se găseşte în sprijin transversal faţă de axa
aparatului, atunci execută un cerc transversal. Această mişcare se realizează la
capătul aparatului sau pe mâner:
- cerc spre stânga
- cerc spre dreapta
- cerc transversal
Prin îmbinarea cercului cu diferite deplasări laterale, sau cu întoarceri, s-au
creat diferite procedee cu denumiri specifice convenţionale, ca: transport,
coroană, coroană dublă, tramlot, elveţian, şurub (cel dorsal), şurub rus, ocolire,
etc. 13. COBORÂRI
Coborârile de pe aparat prezintă mişcări de mare elan, cu părăsirea aparatului,
urmată de zbor liber. Se execută din atârnat şi sprijin. Mişcările folosite în acest
scop sunt salturile şi diferite procedee de sărituri.
Formele mai simple de coborâre cuprind mişcări executate din sprijin cu
ghemuire, cu corpul îndoit, cu picioarele depărtate.

Coborârile cu corpul întins şi prin salt cu sau fără întoarceri sunt elemente de
mare efect. Aparatele care permit executarea celor mai spectaculoase coborâri
sunt: bara, paralelele, inelele şi bârna ex. “coborâre cu corpul întins de la bară”,
“salt întins înapoi”, “salt dublu grupat înapoi”.

VII. Alcătuirea şi citirea desenelor

Redarea prin desen a exerciţiilor la aparate cuprinde imaginea aparatelor de


concurs şi silueta executantului.
În raport cu specificul aparatelor, prezentarea desenului (simplificat) are forme
diferite.
- Solul se desenează printr-o dreaptă situată în plan orizontal.

- Calul cu mânere se redă prin forma schematică a aparatului.


- Inelele sunt reprezentate printr-un cerc legat de o semi-dreaptă, orientată în

sus
- Săriturile sunt redate forma calului şi în mod schematic şi forma trambulinei.
- Paralelele se redau printr-o dreaptă orizontală, care se sprijină pe două
segmente de dreaptă paralele, mărginite de linia solului.

- Bara fixă este sugerată printr-un punct, dar este privită din profil.

- Paralelele inegale sunt redate prin două puncte de la care pornesc semi-
drepte pentru a sugera mai bine aparatul.

- Bârna de concurs este reprezentată de asemenea sub formă schematică.

- Silueta executantului se realizează prin contur sau desen liniar, iar în funcţie
de poziţia faţă de aparat, aceasta va fi redată din lateral, din faţă sau din spate.
Partea aparatului, părţile corpului sau segmentele lui situate mai aproape faţă
de cel care desenează sunt prezentate neîntrerupt.
Părţile aparatului, corpului sau segmentele lui situate mai departe se întrerup
la nivelul suprapunerilor

1. MIŞCĂRILE DE FORŢĂ
Mişcările de forţă se referă la treceri lente ale corpului dintr-o poziţie într-alta,
de jos în sus, de sus în jos, precum şi pe acelaşi nivel.
2. ELEMENTELE STATICE de forţă sunt poziţii menţinute.
1. MIŞCĂRILE DE FORŢĂ pentru acţiunile care asigură mişcarea de jos în sus sau
pe acelaşi nivel se folosesc termenii:
– Tragere
- Răsturnare lentă
- Ridicare (ex. “ridicare în stând pe mâini prin diferite procedee”:; “ridicări în
planşă”; “planşă înainte”)
- Roată (ex. “roată lentă înainte”)

Mişcările executate de sus în jos cuprind:


- Treceri lente ale corpului dintr-o poziţie înaltă în alta mai joasă, numite
“lăsări”(răsturnări) ex. “din sprijin echer, lăsare înainte în atârnat îndoit”
(“răsturnare înainte în atârnat îndoit”), “din stând pe mâini, lăsare înapoi în
atârnat îndoit”, “din stând pe mâini, lăsare în cumpănă liberă”.

2. ELEMENTELE STATICE DE FORŢĂ


Elementele statice de forţă sunt poziţii menţinute, poziţii specifice, la care
corpul trebuie fixat un anumit timp. În sistematizarea conţinutului, aceste
elemente sunt incluse în capitolul poziţii, fiind menţionate datorită faptului că
efectuarea lor este determinată de un efort de forţă maximal.
Cele mai cunoscute sunt:
- Sprijin lateral:
- crucea cu variantele sale:
- crucea în echer
- crucea antero-posterioară
- crucea Sf. Petru (sprijin lateral răsturnat)
- Planşă:
- facială
- dorsală
- Cumpănă liberă (la paralele, inele, bârnă)
III. Apucări şi prize

Sistematizarea se face după:


1. Poziţia palmelor faţă de aparat
2. Lărgimea apucării
3. Diferenţa de nivel a mâinilor contactului
4. Numărul mâinilor de contact
Unele procedee constituie prize de bază, iar altele formează variante.
1. După poziţia palmelor faţă de aparat:
- Apucat de sus
- Apucat de jos
- Apucat răsucit
- Apucat mixt
- Apucat încrucişat
- Apucat adânc (numai la inele)

2. După lărgimea apucării:


- Apucat apropiat
- Apucat depărtat

3. După diferenţa de nivel a mâinilor contactului:


- Apare la paralele inegale şi la calul cu mânere
4. După numărul mâinilor de contact:
- Apucat cu două mâini
- Apucat cu o mână

S-ar putea să vă placă și