1 Samuel 16

1 Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am
lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi
du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca
împărat.”
Cât timp? Saul fusese un conducător inspirat. Ca prim conducător al statului sub
o nouă formă de administraţie, el avusese asupra poporului Israel atât de mult
însufleţit de independenţă o putere aproape hipnotica. Dar el s-a transformat
repede într-un despot, crud, tiran şi neiertător. Să ne amintim, totuşi, că deşi
împăratul lepădase sfatul lui Dumnezeu şi despărţise naţiunea în mod efectiv de
călăuzirea Lui, aceasta nu-l excludea pe Saul de la mântuire ca individ.
Nebucadneţar, de pildă, se fălea cu gândul că Marduc, zeul lui, a fost mai tare
decât Iehova. Totuşi Duhul Sfânt a făcut apel la el prin Daniel atât de mult încât
el a lăudat pe Dumnezeul lui Daniel ca pe Cel Prea Înalt (Dan 4,34-37).
Isai, Betleemitul. Probabil că Samuel cunoştea pe unii dintre oamenii din Betleem
din vizitele sale anterioare. Cu toate că, probabil, îl cunoştea pe Isai, el nu-i
cunoştea pe ceilalţi membrii ai familiei lui (v. 11,12).
2 Samuel a zis: „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.” Şi Domnul a
zis: „Să iei cu tine un viţel şi să zici: „Vin să aduc o jertfă Domnului.”
Să iei... un viţel. Era întru totul normal şi potrivit pentru profet să viziteze
Betleemul ca să aducă o jertfă. Chivotul era încă la Chiriat-Iearim. Este ştiut că
sanctuarul a fost la Nob, cel puţin pentru o perioadă a domniei lui Saul (cap.
21,1-6), dar nu ni se spune dacă primele sărbători au fost ţinute acolo, cum
fuseseră la Silo. De la încetarea ducerii de jertfe la Silo, acestea erau aduse în
diferite cetăţi de pe cuprinsul ţării (PP 609). La astfel de adunări de jertfe, profetul
instruia pe popor cu privire la măreţul plan de mântuire şi îl îndemna să-i trimită
pe tineri la diferitele şcoli ale profeţilor pentru ca să ridice nivelul intelectual şi
spiritual al naţiunii. În felul acesta împăratul nu avea de ce să pună sub semnul
întrebării vizita lui la Betleem. Cât priveşte poporul, aceasta era o lucrare
obişnuită de slujire făcută de profet, asemenea unei adunări districtuale de
astăzi.
Să zici: Vin să aduc o jertfă. Nu era de interes public ca actul ungerii lui David să
fie cunoscut de îndată. N-a fost făcut în acelaşi fel chiar şi ungerea lui Saul? Cei
30 de bătrâni care au răspuns atunci invitaţiei de a lua parte la eveniment, au
ştiut ei oare de ce dăduse Samuel lui Saul scaunul de onoare? Ei n-au fost de
faţă la discuţia dintre Samuel şi Saul, după sărbătoare (cap. 9,25). Nici ei şi nici
chiar slujitorul lui Saul n-au fost martori la ungerea timpurie (cap. 9,27 la 10,1).
Nici familia lui Saul n-a aflat de ungere decât în timpul adunării de la Miţpa
organizată pentru alegerea unui împărat (cap. 10,20-27). Ungerea lui Saul a fost
pentru el o declaraţie a planului lui Dumnezeu pentru viaţa lui. El a fost invitat dar
nu obligat să accepte chemarea lui Dumnezeu. O astfel de ungere nu-i dădea lui
nici o autorizaţie să iniţieze acţiunea de instalare propriu-zisă, în mod public, ca
împărat. Raportul arată în mod clar că, şi după alegerea sa la Miţpa, Saul s-a
întors acasă şi a aşteptat ca Domnul să-l conducă în următoarele mişcări.
Singura deosebire dintre ungerea de către Samuel a lui Saul şi călătoria lui la
locuinţa lui Isai a fost că, de data aceasta, exista deja un împărat, bănuitor la
fiecare mişcare pe care o făcea profetul de când acesta anunţase lepădarea sa
de către Domnul. Aceasta sensibilitate a fost, fără îndoială mult mărită prin
ezitarea lui Samuel de a se uni cu împăratul în închinare. Între capitolele 15 şi 16
poate să fi existat un considerabil interval de timp.
3 Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe
acela pe care-ţi voi spune să-l ungi.”
Verset ce nu a fost comentat.
4 Samuel a făcut ce zisese Domnul, şi s-a dus la Betleem. Bătrânii cetăţii au
alergat înspăimântaţi înaintea lui şi au zis: „Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?”
Ce vesteşte venirea ta: ceva bun? Din descrierea făcută în cap. 9 reiese clar că
ceremonia de ungere a lui Saul a avut loc pe înălţime, în legătura cu o
sărbătoare cunoscuta mai dinainte. Dar venirea neanunţată a lui Samuel la
Betleem, care a adus cu sine un viţel şi i-a adunat pe bătrâni ca să fie prezenţi, a
dat naştere, în mod natural unor semne de întrebare. Bătrânii au venit
înspăimântaţi, întrebându-se ce lucru teribil se întâmplase. O astfel de reacţie
faţă de venirea neaşteptată a unui slujbaş important a fost cu totul naturală şi i-a
conferit naraţiunii un caracter autentic.
5 El a răspuns: „Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă şi veniţi cu mine la
jertfă.” A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui şi i-a poftit la jertfă.
Da. Samuel a liniştit toate temerile lor şi le-a spus sa se sfinţească, adică să
treacă prin toată procedura de curăţire ceremonială, care cuprindea scăldarea
trupului, spălarea hainelor si abstinenta (Exod 19,10-15; 1 Samuel 21,4-6).
Samuel personal a vegheat ca Isai şi cel puţin fiii lui mai mari să fie sfinţiţi (1
Samuel 16,5). Apoi toţi au fost chemaţi la jertfă. Câteva ceasuri trebuie să fi
trecut între jertfă şi serbare, pentru că viţelul a trebuit tăiat şi fript înainte de a fi
consumate. Samuel a profitat de acest interval pentru a cunoaşte mai bine pe
Isai şi familia lui. Faptul că David este adus de la câmp înainte ca ei să se aşeze
la mese arată clar că ei nu se adunaseră pentru serbare (v. 11).
6 Când au intrat ei, Samuel, văzând pe Eliab, şi-a zis: „Negreşit, unsul Domnului
este aici înaintea Lui.”
Verset ce nu a fost comentat.
7 Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui,
căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce
izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”
Domnul Se uită la inimă. Inima se referă la intelect, afecţiuni şi voinţă (Psalmul
139; 23; Matei 12,34 etc.). Aceasta este factorul călăuzitor în hotărârea
destinului, pentru că aşa cum un om cugetă în inima lui, aşa şi este (Proverbe
23,7; NKJV). Alegerea este mai ales o chestiune a intelectului, dar adesea este
puternic influenţată de simţăminte şi emoţii. În limitele timpului de har, Dumnezeu
invită pe oameni: Veniţi acum să ne judecăm (Isaia 1,18). El vrea să facem
cunoştinţă cu El şi cu planul Lui, pentru că prin privire ajungem să fim schimbaţi
(vezi 2 Corinteni 3,18). Dumnezeu adresează intelectului chemarea Samuel
Aparenţele exterioare nu descoperă adevăratele motive ale vieţii, fiindcă adesea
faptele sunt interpretate greşit. Când Moise a spus copiilor lui Israel: Să iubeşti
pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima (Deuteronom 6,5), el se gândea la
influenţa călăuzitoare adusă pentru a clădi viaţa prin cunoaşterea personală a lui
Dumnezeu. Faptul că ucenicii văzuseră pe Dumnezeu prin asocierea intimă cu
Isus (Ioan 14,9) i-a întărit în mare măsură să se supună planului Lui pentru ei.
David învăţase să-L cunoască pe Dumnezeu în timp ce păzea oile şi, deşi
nerecunoscut de fraţii lui, această cunoaştere a făcut posibil Duhului Sfânt să-l
conducă pas cu pas.
8 Isai a chemat pe Abinadab şi l-a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a
zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”
Verset ce nu a fost comentat.
9 Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”
Verset ce nu a fost comentat.
10 Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a
zis lui Isai: „Domnul n-a ales pe niciunul din ei.”
Verset ce nu a fost comentat.
11 Apoi Samuel a zis lui Isai: „Aceştia sunt toţi fiii tăi?” Şi el a răspuns: „A mai
rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci Samuel a zis lui Isai: „Trimite să-l
aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.”
Verset ce nu a fost comentat.
12 Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă.
Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te şi unge-l, căci el este!”
Faţa frumoasă. Sau frumos.
Unge-l. Pentru ce alege Dumnezeu pe anumiţi oameni să fie reprezentanţii Săi,
lăsându-i pe alţii deoparte? Ce diferenţă era între alegerea făcută de El în cazul
lui Saul şi aceea a lui David? Fiind atotştiutor, Dumnezeu cunoştea în mod precis
calea pe care avea să meargă Saul şi totuşi l-a uns şi i-a făgăduit să fie cu el
(cap. 10,7). Împotriva propriilor lor interese şi a voinţei Sale pentru ei, Dumnezeu
a răspuns cererii copiilor lui Israel pentru un împărat. Este evident că Saul era
cunoscut de popor, un împărat după inima lor, dar nu după a lui Dumnezeu. Ei
nu se gândeau la conducere spirituală, ci la putere naţională. După ce a fost
ales, Saul a avut handicapuri serioase. Dumnezeu le-a recunoscut, dar l-a
avertizat despre pericolele pe care avea să le întâmpine şi i-a sfătuit în mod clar
cum să le facă faţă.
Cu David lucrurile stăteau diferit. Nu există dovadă că poporul ajunsese
nemulţumit de Saul. Ei erau de fapt foarte mulţumiţi de rezultatele campaniei
amalecite. David era cel mai tânăr în casa tatălui său, iar în Orient vârsta atrage
după sine respect şi întâietate (Geneza 29,25.26). El era un băietan, fără nici o
pretenţie de stimă nici chiar din partea membrilor propriei familii (1 Samuel
17,28). El nu avea statura înaltă a lui Saul, nici fizicul lui Samson. Saul a fost
chemat de la plug ca răspuns la cererile urgente ale bătrânilor de a avea un
împărat. El avusese puţin timp pentru instruire. David a fost chemat de la oile
cele blânde, încă pe când era un băiat, şi a avut mai mult de zece ani la
dispoziţie ca să se pregătească pentru sarcinile grele de conducător al celor
douăsprezece seminţii.
Ales de tânăr, David s-a bucurat de ocazia unei perioade de instruire şi încercare
înainte ca să-şi fi asumat răspunderile înaltei slujbe. Acolo unde caracterul lui
David lăsa de dorit în lumina standardului divin, puteau fi făcute schimbări înainte
de încoronarea Samuel Tot aşa lucrează Dumnezeu cu fiecare ins pe care îl
invită să fie membru al împărăţiei Sale şi în mod deosebit cu cei pe care îi
cheamă să ocupe poziţii de răspundere. În mod cu totul neştiut omul este
încercat prin întâmplările obişnuite ale vieţii, până când, în cele din urmă,
Dumnezeu poate să spună: Ai fost credincios peste puţine lucruri, peste multe te
voi pune(Matei 25,23). Până aici David dovedise o vigoare tinerească deplină, un
spirit iubitor şi amabil şi o cutezanţă născută din încrederea în puterea divină. El
n-a fost corupt de lume, fiind un spirit meditativ care creştea în singurătatea
liniştită a dealurilor Betleemului. Acolo, păscând turma ca şi Moise în Madian, el
şi-a dezvoltat simţământul răspunderii şi calităţi de conducător care aveau să-l
poarte prin viaţă.
13 Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul
Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare.
Samuel s-a sculat şi s-a dus la Rama.
Cornul. Ebraicul qeren, cornul unui taur, ţap sau berbec. Cuvântul englezesc
cornucopia este din qeren prin latinescul cornu.
Duhul Domnului. Duhul Domnului nu este influenţat de oameni. El i-a dat lui Saul
o inimă nouă şi i-a arătat cursele din faţa lui. Totuşi acesta a părăsit repede
călăuzirea divină. Acum Dumnezeu a propus să-l călăuzească pe David aşa
cum, în zadar încercase sa călăuzească pe Saul. Întocmai ca mulţi mari
conducători ai lumii, David a crescut într-un mediu umil, dezvoltând în linişte un
caracter veritabil sub călăuzirea Duhului Sfânt, care într-o zi l-a calificat pe deplin
pentru rolul pe care avea să-l joace în marea controversă dintre bine şi rău.
Duhul lui Dumnezeu a venit peste David la ungerea sa, întocmai cum a venit şi
asupra lui Hristos la botezul Său (vezi cele despre Matei 3,16).
14 Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care
venea de la Domnul.
Duhul Domnului S-a depărtat. Saul lepădase pe Duhul lui Dumnezeu, săvârşind
păcatul de neiertat, iar Dumnezeu nu mai avea nimic de făcut pentru el (vezi cele
despre cap. 15,35). Duhul Său nu S-a retras în mod arbitrar de la Saul, ci mai
degrabă Saul s-a răzvrătit împotriva călăuzirii Sale şi a ieşit în mod deliberat de
sub influenţa Samuel Aceasta trebuie să fie înţeles în armonie cu Psalm 139,7 şi
cu principiul fundamental al liberului arbitru. Dacă prin Duhul său Cel Sfânt
Dumnezeu S-ar fi impus lui Saul împotriva dorinţelor lui, Dumnezeu ar fi făcut din
împărat o simplă maşină.
De la Domnul. Uneori, Scripturile prezintă pe Dumnezeu ca făcând ceea ce El nu
împiedică în mod evident să fie făcut. Dând lui Satana ocazia de a demonstra
principiile sale, de fapt, Dumnezeu Îşi limitează propria putere. Desigur erau
limite dincolo de care Satana nu putea să treacă (vezi Iov 1,12; 2,6), dar în
cadrul sferei lui limitate el are îngăduinţa divină să acţioneze. În felul acesta, cu
toate că acţiunile sale sunt contrare voinţei divine, el nu poate face decât ce îi
permite Dumnezeu să facă şi orice fac el şi îngerii lui răi este făcut cu îngăduinţa
lui Dumnezeu. De aceea când Dumnezeu a retras Duhul Lui de la Saul (vezi cele
despre 1 Samuel 16,13.14), i s-a dat cale liberă lui Satana.
A fost muncit. Iosif Flavius descrie boala astfel: Cât despre Saul, asupra lui
veneau unele tulburări ciudate şi demonice şi-i provocau astfel de sufocări încât
erau gata să-l lase fără respiraţie (Antiquities, VI. 8.2). Este evident ca s-a
declanşat o depresie puternica atunci când a cugetat asupra anunţului făcut de
profet că pierduse coroana pentru un om care era mai bun decât el (cap. 15,28).
Posedarea intermitentă de către duhul cel rău l-a făcut pe Saul să simtă şi să
acţioneze asemenea unui om dement.
15 Slujitorii lui Saul i-au zis: „Iată că un duh rău de la Dumnezeu te munceşte.
Un duh rău de la Domnul. Vezi cele despre v. 14 ca expresie echivalentă.
16 Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sunt înaintea ta. Ei vor căuta un
om care să ştie să cânte cu harpa; şi, când duhul rău trimis de Dumnezeu va fi
peste tine, el va cânta cu mâna, şi vei fi uşurat.”
Arfa. Mai bine lira. Saul a fost sfătuit să găsească uşurare prin meloterapie.
Sunetul lirei lui David şi intonarea de imnuri sublime ofereau lui Saul o uşurare
temporară de duhul rău care-l poseda. Când asculta muzica lui David,
simţămintele lui rele de auto-compătimire şi invidie îl părăseau pentru un timp
numai pentru a se reîntoarce cu putere dublă pe măsura trecerii timpului. Prin
continua lepădare a călăuzirii lui Dumnezeu, el a ajuns întocmai ca omul din
pilda lui Hristos posedat de demoni (Luca 11,24-26), unde starea de la urmă a
unui astfel de suflet se dovedeşte a fi mai rea decât cea de la început.
17 Saul a răspuns slujitorilor săi: „Găsiţi-mi, dar, un om care să cânte bine şi
aduceţi-l la mine.”
Găsiţi-mi. După cum s-ar părea, renumele lui David ca muzician şi bărbat viteaz,
cu judecată sănătoasă şi cu tact, era deja o realitate înainte de apariţia sa la
curte şi de victoria sa asupra lui Goliat. Probabil că David era un tânăr aflat în
pragul maturităţii, pentru că ceva mai târziu, pe vremea întâlnirii lui cu Goliat, el
este descris atât ca băiat, ebraicul na’ar (tânăr, cap. 17, 33), cât şi ca tânăr,
ebraicul ´elem (adolescent, v. 56.58).
18 Unul din slujitori a luat cuvântul şi a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai,
betleemitul, care ştie să cânte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic,
vorbeşte bine, este frumos la chip, şi Domnul este cu el.”
Fiul lui Işai. În mod evident, reputaţia lui David ca muzician şi om de excepţie
caracterizează statornicie (sună judecata), iar tactul său, diplomaţia, se formase
înainte de apariţia sa la curte şi înainte de victoria sa asupra lui Goliat. David era
probabil un tânăr la limita maturităţii, pentru că puţin mai târziu, el este descris
atât ca un băiat (în ebraică na'ar; cap. 17,58), cât şi ca un tânăr (în ebraică 'elem;
vezi v. 56).
Domnul este cu el. Deşi nu era cunoscut faptul că David fusese uns ca împărat,
Duhul Sfânt, care pusese stăpânire pe viaţa lui într-un fel deosebit la data ungerii
lui (vezi despre v. 13) nu putea fi oprit să-l pregătească cu succes pentru
importantele sarcini care-i stăteau în faţă.
19 Saul a trimis nişte oameni la Isai să-i spună: „Trimite-mi pe fiul tău David, care
este cu oile.”
Verset ce nu a fost comentat.
20 Isai a luat un măgar, l-a încărcat cu pâine, cu un burduf cu vin şi cu un ied, şi
a trimis lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.
Un măgar. Darul lui Isai urmărea să exprime aprobarea faţă de dorinţa
împăratului pentru serviciile la curte ale lui David. Netrimiterea unui dar, fără
îndoială, că ar fi fost interpretat ca o expresie de rea-voinţă şi de aceea ar fi
prejudiciat succesul la curte al lui David.
21 David a ajuns la Saul şi s-a înfăţişat înaintea lui; i-a plăcut mult lui Saul, şi a
fost pus să-i poarte armele.
S-a înfăţişat înaintea lui. Declaraţia aceasta nu se referă la poziţia lui în prezenţa
lui Saul, ci la faptul că David a intrat în slujba lui (RSV, vezi Geneza 41,16;
Daniel 1,19). În providenţa lui Dumnezeu, David a fost adus astfel într-o situaţie
în care urma să aibă contact cu bărbaţii aflaţi la conducerea naţiunii – aceştia
având posibilitatea să-i aprecieze abilităţile – şi cu problemele guvernării.
Probabil că lui Saul i s-a mai îngăduit să rămână pe tron până când seminţele
răului din viaţa lui au dat recolta scontată şi până când instruirea preliminară a lui
David a fost completă.
I-a plăcut mult. Chiar Saul a ajuns să cinstească şi să respecte atractiva şi
naturala personalitate a lui David şi să preţuiască în el acele calităţi pe care le
sădise Duhul Sfânt. Saul a recunoscut superioritatea netă a acestui tânăr
promiţător, admiţând în mod tacit înţelepciunea alegerii de către Dumnezeu a
unui succesor la tron.
Să-i poarte armele. Numirea în această poziţie l-a adus pe David în cea mai
strânsă legătură posibilă cu împăratul şi l-a făcut personal răspunzător de
securitatea împăratului. Este posibil ca această declaraţie să fie făcută ca
anticipare a rolului lui David la curte după victoria asupra lui Goliat (vezi cap.
18,2.5).
22 Saul a trimis vorbă lui Isai, zicând: „Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci
a căpătat trecere înaintea mea.”
Să laşi pe David. După o perioadă de încercare la curte, Saul transformă într-o
însărcinare permanentă ceea ce, la început, s-a intenţionat să fie nimic mai mult
decât o numire vremelnică.
A căpătat trecere. Vezi cele despre v. 21. Dumnezeu a privit la inima lui David şi
a fost mulţumit că acesta urma să se dovedească a fi acel fel de om pe care El
putea să-l folosească în slujba Sa (vezi v. 7). Privind numai la înfăţişarea
exterioară şi la fapte, care într-un anumit grad se reoglindeau în inima lui David,
Saul a ajuns la aceeaşi concluzie (vezi Proverbe 23,7).
23 Şi când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua harpa şi cânta
cu mâna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca
de la el.
Saul răsufla atunci mai uşor. Saul răsufla. Cuvântul ruah înseamnă a răsufla, a
sufla mai ales pe nări. Folosirea acestui verb înseamnă o respiraţie puternică şi
forţată ca aceea care însoţeşte adesea relaxarea după o perioadă de tensiune,
urmată de o respiraţie normală. Accesele de posedare de către demon suferite
de Saul erau, se pare, însoţite de o stare de tensiune nervoasă şi fizică.