1.

Dezvoltarea social-economica a grecilor in perioada arhaica si colonizarea greaca

Pentru Grecia, perioada arhaica e una importanta, fiindca atunci apare statul de tip polis, se structureaza
clasele sociale, apar primii legiutori si tirani si se produce colonizarea greaca, inceputurile careia se plaseaza
intr-o lume rurala si agrara, precum Elada la inceputul epocii arhaice, in care orasul-stat nu se consolidase
inca, iar mestesugurile si comertul jucau un rol minor. De aceea, cauza colonizarii nu poate fi considerata
cautarea pietelor de desfacere si a surselor de materii prime, dar schimbarea regimului proprietatii agrare.
Descompunerea sistemului de proprietate centrat in jurul gospodariei casnice, cresterea demografica,
polarizarea bogatiei au determinat lipsa de pamint – consecinta a concentrarii pamintului in miini mai putine,
care a dus la aparitia unor conflicte sociale. Statul a recurs la rezolvarea problemei agrare prin organizarea
fenomenului colonizarii prin introducerea ostracizarii – exilul pe 10 ani – de catre Clistene si intemeierea de
colonii – asezari sau colonii agrare.
Astfel, intre 750 I Hr si 550 I Hr s-a desfasurat colonizarea tarmurilor M. Mediterane si M. Negre.
Principalele metropole au fost: Atena, Milet, Sparta, Corint, Megara, iar printre colonii: Bizant, Olbia, Tyras,
Histria. In rezultat, arealul civilizatiei elenice s-a extins, au fost stinse un sir de conflicte interne, iar populatia a
primit un impuls semnificativ pentru a trece la un nou tip de civilizatie, cel antic.

2. Razboaiele macedoniene si elenism

Elenismul nu este doar un fenomen cultural, ce tine de domeniul raspindirii limbii si civilizatiei elenice
peste teritoriu cucerit de Alexandru , dar si un fenoment mai complex, ce nu trebuie perceput doar ca o
raspindire a culturii grecesti printre popoarele din fostul Imperiu Persan, fiindca acestea la rindul lor au
influentat pe greco-macedonieni
Ca consecinta a razboaielor purtate de Filip al II-lea, rege al Macedoniei, ce cucereste coloniile grecesti din
Tracia si supune Grecia si a razboaielor duse de fiul sau Alexandru in Asia, precum in Siria, Fenicia,
Mesopotamia, Palestina, dar si in Egipt, ajungind pina in Asia Centrala, pe malurile Indului, s-a construit un
mare imperiu. In urma politicii sustinute de Alexandru Macedon, si anume politica de apropiere de orientali si
cea de sustinere a culturii, se infaptuieste intilnirea dintre civilizatia greaca si culturile Orientului. In timpul
imperiului, dar si in urma destramarii acestuia, are loc un amestec dintre civilizatii si un avint al dezvoltarii
culturii, al vietii social economice si politice. Acest progres a insemnat nasterea unei noi civilizatii – civilizatia
elenistica, care a reprezentat timp de circa trei secole , intre secolele IV si I i Hr, istoria lumii civilizatiei de
atunci.

3. Politica interna a lui Burebista si consolidarea statului dac

Burebista, rege geto-dac intre 82 si 44 i Hr, fiind initial conducatorul unei uniuni de triburi, devine stapin
asupra intregului teritoriu locuit de geto-daci. El a recucerit teritorii dacice de la celtii din nord-vest, si-a impus
autoritatea asupra celtilor scordisci, cucerind si orasele grecesti, Burebista a realizat o mare opera de
fortificare a tinuturilor stapinite de el, care s-au intins de la Morava si Dunarea Mijlocie pina la Nipru si din
Carpatii Padurosi pina la muntii Haemus. Burebista a impus si un sir de reforme social-economice si politico-
administrative cu ajutorul preotului si viceregelui Deceneu.
,,Ajuns in fruntea neamului sau istovit de razboaie dese … in citiva ani a faurit un stat puternic si a supus
getilor cea mai mare parte din populatiile vecine, ajungind sa fie temut chiar si de romani’’ spunea Strabon
despre Burebista. Toate indica o formatiune politica cu trasaturile definitorii unui stat , Regatul dac , cu o
economie in ascensiune, cu o armata puternica, cu o organizare interna bine definita, devenind o putere
regionala care a infruntat atacurile triburilor barbare din imprejurimi. Durabilitatea si continuitatea statului
geto-dac au fost asigurate de unificarea geto-dacilor intr-un singur stat si consolidarea lui din punct de vedere
politic, social si cultural.

4. Romanizarea dacilor si cel de formare a poporului si limbii romane

In secolele I i.Hr – II d.Hr, geto-dacii intra in contact cu romanii si cu populatia romanizata de la Sud de
Dunare. Prin schimburile culturale dintre acestia, fara interventia statului roman are loc romanizarea, insa de
o intensitate reudsa. In urma razboiului daco-roman din 105-106, intre dacii condusi de Decebal si armata
romana condusa de Decebal, intreaga Dacie e cucerita, fiind transformata in provincie imperiala cu capitala
Ulpia Traiana Augusta Dacia. Prin cucerirea Daciei , romanii si-au extins considerabil stapinirea. In anii 106-275
are loc romanizarea propriu-zisa, prin interventia statului roman pentru organizarea provinciei Dacia,
cuprinzind toate sferele societatii. In procesul de romanizare au contribuit: armata romana, administratia si
justitia romana, invatamintul in limba latina, religia romana.
Dupa retragerea aureliana din 275 d.Hr, majoritatea romanilor nu au parasit Dacia. Astfel , in contextul
marilor migratii, romanizarea a continuat prin intermediul romanilor ramasi in acest tinut. In urma procesului
de romanizare are loc formarea populatiei daco-romane ce vorbea limba latina populara, intrebuintind si
cuvinte din limba dacica. In teritoriul delimitat de Carpati, Dunare, M Neagra si Balcani are loc formarea un
popor neolatin, singurul mostenitor al romanitatii orientale - poporul roman.
,,Prin penetratia romană nu s-a nascut un popor nou, ci un popor vechi s-a modificat prin inriurirea altuia
mai nou,, G Calinescu

5. Marile migratii si caderea Imperiului Roman de Apus

Invaziile migratorilor din secolele III – VIII din Europa Occidentala au ramas in istoriei ca ,, marile
invazii barbare’’. Principalii actori ai acestui prim val sunt triburile germanice, dar si cele ale hunilor au avut un
rol semnificativ. In primele secole ale erei noastre, triburile germanice ocupau regiunile dintre Rin, cursul
superior si mijlociu al Dunarii si Vistula, precum si in Scandinavia si in nordul M. Negre. Acestea au migrat
divizindu-se in trei ramuri, cea nordica - danii, suedezii,norvegienii, cea apuseana- francii, almanii, saxonii,
anglii, iutii, marcomanii, frizii si altii si cea rasariteana- herulii, rugii, burgunzii, vandalii, gotii, gepizii, schirii.
Rezultatul marii migratii a fost strapungerea liniilor fortificate romane de pe Rin si de pe cursul superior al
Dunarii, dar mai apoi si asezarea migratorilor in majoritatea provinciilor Imperiului Roman. Astfel, in 470,
Imperiul era redus din punct de vedere teritorial. Galia, Spania, Britannia si Africa de Nord fusesera ocupate
de catre triburile germanice, care-si infiintasera aici formatiuni statale independente. Sursele de venit
fusesera pierdute odata cu provinciile, criza interna fiind amplificata de invazia triburilor barbare ce a dus in
august-septembrie 476 la dezintegrarea Imperiului Roman de Apus, imparatul roman Romulus Augustulus
fiind detronat, iar Odoacru devine rege ,stapinind intreaga Italie. Prabusirea Imperiului a marcat finalizarea
destramarii unitatii politice a acestuia prin restringerea teritoriala si constituirea unor regate romano-
germanice.