APTITUDINILE

Oamenii se deosebesc între ei (printre altele) prin calitatea acţiunilor pe care le realizează. Despre
cineva spunem că este apt sau inapt pentru o anumită activitate în funcţie de nivelul calitativ şi de
eficiența acţiunilor sale. Un om are dezvoltată o anumită aptitudine dacă poate face dovada calităţii
superioare a produsului său. (Exemplu, Mozart în muzică, C. Brâncuşi în sculptură, Einstein în ştiinţă).

Aptitudinea este deci ANSAMBLUL DE ÎNSUŞIRI INSTRUMENTAL-OPERAŢIONALE care îi diferenţiază pe

oameni între ei şi care îi determină să desfăşoare activităţii supramedii. Aptitudinea arată cât de mult şi
cât de bine poţi face ceva în raport cu ceilalţi.

Întrebarea care persistă în legătură cu aptitudinile este dacă acestea sunt înnăscute sau dobândite. În
acest sens există patru teorii principale:

1. Aptitudinile sunt înnăscute. Această teorie respinge dependenţa aptitudinilor de condiţiile de

mediu în care individul trăieşte.
2. Aptitudinile sunt dobândite, fiind, în acest caz, influenţate de învăţare.
3. În psihologia actuală se merge mai mult pe ideea interacţiunii dintre factorii ereditari şi a celor
de mediu.
Clasificarea aptitudinilor:

1. Aptitudini mnezice: persoanele care reuşesc săreţină cantităţi mari de informaţii.

2. Aptitudini senzorial-perceptive: persoanele carereuşesc să desluşească diferenţele cromatice.
3. Aptitudini intelectuale: persoanele care rezolvă cuuşurinţă situaţii problematice.
Forma superioară de dezvoltare a aptitudinilor este reprezentată de talent. Un nivel superior de
dezvoltare a talentului îl reprezintă geniul.

Aptitudinile se află în continuă dezvoltare care se poate realiza atât spontan, cât și dirijat. Cea mai mare
importanță o are dezvoltarea dirijată a aptitudinilor, un rol esențial, în acest sens, revenindu-I școlii.

Nivelul de funcționalitate și dezvoltare a deprinderilor poate fi analizat după indicatori precum:

rapiditate, volum, originalitate, eficiență.