Sunteți pe pagina 1din 7

INTERNET

Retele de calculatoare

Legarea calculatoarelor în retea pentru a utiliza în comun informatiile nu este un


fenomen nou, multe organizatii si firme adoptând de peste 40 de ani lucrul în retele.

O retea (network) este un grup de calculatoare individuale interconectate, care


folosesc în comun anumite resurse : unitati de disc, fisiere (documente, baze de
date, programe), imprimante, echipamente de comunicatie, conexiune Internet.
Reteaua permite o interactiune mai mare si o comunicare mai buna între membrii
ei, prin intermediul postei electronice, bazelor de date si a altor metode de utilizare
în comun a informatiilor de orice fel.

Calculatoarele din retea se numesc noduri . Nodul prin care se conecteaza o retea


la alta (sau la Internet) se numeste poarta ( gateway ). Când nodurile apartin
aceleiasi cladiri sau aceleiasi organizatii, reteaua este locala (LAN – Local Area
Network), de exemplu reteaua unui liceu.

Daca nodurile sunt dispersate într-o zona mai extinsa, reteaua este extinsa (WAN –
Wide Area Network). O astfel de retea este folosita, la nivel national, pentru toate
institutiile Ministerului Educatiei si Cercetarii.

Reteaua client/server foloseste un calculator performant numit server , la care se


conecteaza calculatoarele client . Serverul asigura fluxul de date în retea (oferind
clientilor accesul la resursele acesteia) si protectia datelor împotriva accesului
neautorizat . Sistemul de operare de pe server este de regula: Unix, Linux, Novell
NetWare sau Windows (NT, 2000/2003 Server, XP). O retea poate avea mai multe
servere, fiecare îndeplinind un anumit rol (ex. server de fisiere, server pentru
conexiunea Internet, server de imprimante, etc. ).

@ Un alt tip de retea este reteaua de la egal la egal (peer to peer – P2P), în care
exista o relatie de egalitate între calculatoare. Este folosita mai ales pentru
comunicarea între utilizatori prin mesaje sau accesul comun la anumite fisiere –
partajarea fisierelor (file sharing). Dezavantajele acestui tip de retea sunt
securitatea scazuta si performantele reduse.

Deci din punct de vedere al suprafeței, rețelele se clasifică astfel:

 Rețele locale (L.A.N. Local Area Network)


 Rețele metropolitane (M.A.N. – Metropolitan Area Network)
 Rețele extinse (W.A.N. - Wide Area Nework)

Din punct de vedere al topologiei , mentionam urmatoarele tipuri de retea: 


 magistrala (cu toate calculatoarele conectate la cablul principal al retelei);
 în stea (toate calculatoarele sunt conectate la server); 
 circulara (inel) (fiecare calculator este conectat cu alte doua);
 ierarhica (cu un server si mai multe sub-servere).

Calculatoarele se conecteaza la retea prin placile adaptoare de retea, care


realizeaza legatura între cablurile retelei si statia de lucru. Placa dispune de puncte
de conectare în care se cupleza cablul de retea.

Ca medii de transmisie mentionam: cablul telefonic , cablul coaxial si fibra


optica (cu transmitere prin unde luminoase). Exist a si retele wireless (fara fir) – de
exemplu cu transmisie prin unde radio. Doua calculatoare separate se pot conecta si
f a ra placi de retea, folosind un cablu serial .

În retelele raspândite pe arie larga, comunicarea se face prin mecanismul comutarii


de pachete ( packet switch ). Informatia din calculatorul sursa (gazda - host ) este
împârtita în pachete. Pe lânga informatia propriu-zisa, fiecare pachet contine un
antet în care se afla informatia de control, continând, printre altele, adresa
expeditorului si a destinatarului si marimea pachetului. Pachetele trec prin mai
multe calculatoare numite comutatoare de pachete sau routere . Acestea joaca un
rol asemanator cu al oficiilor postale din posta clasica, dirijând pachetele pe un
anumit traseu. La destinatie, informatia este reasamblata din pachetele componente,
pentru a recompune mesajul original.

Adresa IP
Orice calculator sau echipament de retea are o adresa unica, pentru identificarea lui
în retea (si în Internet), numita adresa IP . Ea este formata din 4 grupe de numere
( între 0 si 255 inclusiv, fiind memorata pe 4 octeti ), separate prin puncte deci de
forma x.x.x.x (exemplu: 192.168.1.1).
Adresa IP contine: adresa retelei (network address) la care este conectat
echipamentul (computer, gateway, etc.) si adresa gazdei (host address) care este
adresa proprie a echipamentului. Masca de subretea (subnet mask) este un alt set
de 4 numere, asemanator cu o adresa IP, dar care nu este o adresa în sine: ea
stabileste care numere din adresa IP indica reteaua si care gazda .

@ Mecanismul acestei atribuiri este mai complicat; în majoritatea cazurilor însa,


masca de sub-retea este de tipul 255.255.255.0, care arata, de exemplu, ca partea
de retea a IP-ului 192.168.1.1 este 192.168.1, iar .1 de la sfârsit este adresa
gazdei .

Adresa IP si sub-masca de retea sunt suficiente pentru comunicarea între


calculatoarele aceleiasi subretele; totusi, pentru comunicarea cu alte retele – de
exemplu, cu Internetul – calculatorul necesita o adresa de poarta implicita (default
gateway address) si anumite adrese DNS.

Poarta implicita (default gateway) este echipamentul în sine si partea din retea


conectate la Internet, permitând comunicarea cu Internetul a calculatoarelor din
retea.

O adresa DNS este adresa IP a unui calculator sau echipament de retea


numit server pentru nume de domenii (DNS – Domain Name Server) care
gaseste site-urile web si alte echipamente în Internet, memorând adresele acestora.
Serverul DNS se afla de obicei la sediul furnizorului de servicii Internet (ISP -
Internet Service Provider).

EXEMPLU: accesam site-ul web al firmei Intel, aflat la adresa www.intel.com  .


Pentru aceasta, calculatorul apeleaza un server DNS, care stie sa
interpreteze www.intel.com  ca fiind adresa IP a calculatorului din Internet ce
gazduieste acest site si apoi comunica cu acesta. Sunt necesare urmatoarele
informatii:

adresa IP si submasca de retea a calculatorului propriu;

adresa IP a portii (default gateway) de iesire în Internet;

adresa IP a serverului DNS, care îi comunica adresa site-ului www.intel.com  ;

Când introducem “www.intel.com” în bara de adrese a browserului, calculatorul


acceseaza Internetul via default gateway, apoi cauta un server DNS, de la care
obtine adresa IP pentru www.intel.com  . În continuare, din calculatorul de la acea
adresa, copiaza pagina web a firmei Intel, aceasta aparând în browser. Toate
acestea au loc în câteva secunde, folosind protocolul (regulile) TCP/IP si adresele
IP.

Protocolul TCP/IP

Protocolul TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol) este un set


de instructiuni (reguli) prin care comunica între ele majoritatea calculatoarelor. El
este conceput pentru comunicarea calculatoarelor din diferite retele, dispunând de
diverse echipamente de comunicare si folosind diverse sisteme de operare (rolul
sau fiind foarte asemanator cu al unui translator).

•  Protocolul IP se aplica pentru transmiterea pachetelor între doua calculatoare


folosind adresa IP a destinatarului (care include adresa retelei si adresa gazdei).
Routerele dirijeaza pachetele la adresa retelei destinatarului, de unde sunt trimise
acestuia (folosind adresa host).

•  Protocolul TCP se aplica pentru împartirea unui mesaj în pachete, numerotarea


si transmiterea acestora împreuna cu informatiile de control (prin care se verifica
corectitudinea transmiterii datelor) si, în final, refacerea mesajului în calculatorul
de destinatie, din pachetele componente.

Protocolul UDP. Daca nu este necesara o transmitere de calitate – cazul rularii


unor secvente audio/video direct din internet ( streaming ), al transmisiilor vocale
(voice over IP – VoIP ) sau al videoconferintelor – este folosit în locul protocolului
TCP, protocolul UDP ( U ser D atagram P rotocol), care face parte din suita de
protocoale TCP/IP. Procesarea pachetelor UDP este mai rapida decât a celor TCP,
deoarece nu se mai pierde timp cu retransmiterea pachetelor eronate sau respinse si
nu necesita identificarea reciproca a serverului si clientului unul fata de celalalt
( handshake ) la începutul sesiunii.

Protocolul DHCP

Protocolul DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) este un alt protocol


întâlnit în administrarea retelelor moderne. Acesta este de fapt un software care
ruleaza pe servere si routere, care atribuie în mod automat adrese
IP dinamice (temporare) statiilor client care conecteaza la retea. Uneori, IP-ul unui
client este schimbat chiar în timp ce acesta este conectat. Atribuirea adresei IP
dinamice se face de catre un server DHCP, dintr-un set de adrese disponibile.

Adresarea dinamica simplifica administrarea retelelor mari, nemaifiind necesar ca


administratorul sa atribuie manual adrese IP clientilor (este permis totusi si acest
lucru).

Dezavantajul pentru un client DHCP este ca nu îi este garantata permanent o


anumita adresa TCP/IP (statica). O adresa IP statica este de dorit pentru web
hosting (gazduire de pagini web) si în orice situatie în care calculatorul respectiv
trebuie accesat de la distanta (remote access), de exemplu prin Telnet sau FTP.

Serverul proxy

Serverul proxy este des folosit în cazul conectarii la Internet a unei retele, fiind un
server care se interpune între o aplicatie client (precum un browser web) si serverul
real, El intercepteaza cererile clientului catre serverul real si încearca sa le
îndeplineasca singur, în caz de esec înaintându-le serverului real. Serverul proxy
ofera doua avantaje:

•  Îmbunatatirea performantei în cazul grupurilor de utilizatori – se face prin


salvarea rezultatelor tuturor cererilor pentru un anumit timp. De exemplu, daca un
client doreste accesarea unei pagini web care a mai fost accesata de altii înaintea sa,
aceasta este încarcata de pe serverul proxy. Cum acesta este de obicei în aceeasi
retea cu clientul, operatia decurge mai repede decât daca ar fi accesat serverul real,
din Internet.

•  Filtrarea cererilor – serverele proxy pot împiedica utilizatorii sa acceseze anumite


site-uri web.

Internet vs Intranet vs Extranet


 Rețelele de calcul diferă între ele în funcție de topologia lor. Fiecare tip de
rețea are propriile caracteristici care asigură nivelul dorit de servicii pentru
public. Există trei tipuri complexe de rețele, Internet, Intranet și Extranet.
Fiecare rețea are aceleași tehnologii de comunicare. Ele diferă în ceea ce
privește dimensiunea, nivelul de acces și natura utilizatorilor.

Internet

Internetul este o "rețea publică" cu mii de computere (servere și clienți)


interconectate pentru a partaja informații. Clusterele rețelelor de calculatoare
sunt interconectate pentru a construi o rețea care acoperă întreaga lume. Nu
există un controler centralizat pentru controlul comunicării. Se bazează pe
dispozitive și protocoale de rețea (protocoale de rutare ex), convenite anterior.
Orice utilizator poate accesa Internetul prin intermediul unui furnizor de servicii
Internet (ISP). În general, internetul este nereglementat și necenzurat, dar
există unele țări cu restricții impuse accesului la internet pentru cetățenii lor.
Deși nu există o entitate centralizată de controlat, ICANN (Corporația Internet
pentru numere și numere alocate) gestionează adresele de protocol Internet și
numele de domeniu.

Intranet

Intranetul este o "rețea privată" cu un număr limitat de computere


interconectate și controlate într-un mod definit. Intranetul este setat și controlat
de o organizație, pentru a asigura o legătură sigură și neîntreruptă între
membri pentru a face schimb de informații mai eficient. Cerințele organizației
pot include schimbul de actualizări de ultimă oră, informații de gestionare,
modificări ale organizațiilor, politici și proceduri noi etc.

Intranetul seamănă mult cu Internetul, dar este izolat de lumea exterioară.


Firewall-urile sunt folosite pentru a conecta intranetul la lumea exterioară
atunci când trebuie să fie conectat la Internet. Utilizează aceleași protocoale
precum TCP / IP. Dimensiunea intranetului depinde de cerințele organizației.
Poate să acopere o clădire, o zonă sau o țară. În plus, există multe organizații
multinaționale care întrețin intraneturi între țări utilizând conexiuni dedicate cu
fibră optică. Eficiența comunicării între dispozitivele de rețea este ridicată,
deoarece lățimea de bandă este atribuită integral unui număr fix de utilizatori.
Nu există frecvențe frecvente de trafic, defalcări ale canalelor sau situații de tip
offline în serverul Intranet. Intranetul poate fi accesibil prin Internet. Există
tehnici precum conexiunea VPN pentru a furniza conexiuni sigure în astfel de
situații.

extranet

Extranet face parte dintr-un Intranet, care este, de asemenea, clasificat ca o


"rețea privată". Este controlată și gestionată de o organizație, pentru a asigura
accesul securizat la Intranet din lumea exterioară. Multe organizații de afaceri
au nevoie de partenerii lor de afaceri și clienții să se conecteze la Intranet
pentru a spori comunicarea și eficiența. Dat fiind faptul că Intranetul permite
acces doar membrilor interni, membrii externi (parteneri și clienți) utilizează
Extranet pentru a accesa rețeaua. Administrarea / gestionarea sistemului
poate decide ce utilizatori ar trebui să permită prin Extranet. În general,
utilizatorii externi au acces limitat pe intranet.

Nu numai utilizatorii externi, uneori membri ai organizației înșiși care ar putea


avea nevoie să acceseze rețeaua prin Internet, pot folosi Extranet.

Care este diferența dintre Internet, Intranet și Extranet?

• Când vine vorba de mărimea rețelei, Internetul este cel mai mare și constă în
sute de mii de dispozitive și interconexiuni de rețea. Dimensiunea intranetului
poate varia de la sute la câteva mii de computere. Extranet vine ca parte a
intranetului, deci este cel mai mic.

• Internetul este o rețea publică. Intranetul și extranetul sunt rețele private.

• Utilizatorii pot accesa Internetul anonim. Utilizatorii trebuie să aibă nume de


utilizator / parolă valabile pentru a accesa Intranet și Extranet.

• În general, Internetul este nereglementat și necenzurat. Dar intranetul /


extranetul este reglementat de politicile organizației.

• În natura utilizatorilor, Internetul are un număr nelimitat de utilizatori anonimi.


Intranetul păstrează un număr limitat de utilizatori predefiniți care sunt membri
interni ai organizației. Utilizatorii de extranet sunt în mare parte utilizatori non-
organizaționali.