UNIVERSITAREA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT CLUJ-NAPOCA

MASTER- ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

DISTRUGEREA OMENIRII –
BIOTERORISMUL ȘI ARMELE BIOLOGICE

MASTERAND:
LUKACS ORSOLYA
HELENA

Cluj-Napoca

-2017-
 CUPRINS

1. PARTEA GENERALĂ

1.1      Definiție și clasificare

1.2 Istoricul armelor biologiece

1.3      Legislația internațională în domeniu

2. DESCRIEREA ARMELOR BIOLOGICE

3. SITUAȚIA ACTUALĂ ÎN LUME

4.IMPACTUL ARMELOR BIOLOGICE ASUPRA POPULAȚIEI CONFORM

STUDIILOR ACTUALE

5. CONCLUZII

5. BIBLIOGRAFIE
 Bioterorismul este una dintre cele mai importante teme în ceea ce privește terorismul și
actele potețiale pentru distrugerea omenirii, asftel aeastă temă se consideră actuală, și abordarea
ei de către mai multe persoane sau instituții poate să aducă anumite beneficii în această materie,
astfel pot fi semnalate diferite metode pentru oprirea răspândirii bioterorismului.

CAPITOLUL 1.PARTEA GENERALĂ

1.1. DEFINIȚIE ȘI CLASIFICARE

În literatura de specialitate termenii „bioterorism”, „arme biologice” și „război biologic”

cunosc mai multe definiții, fără a exista diferențe esențiale în ceea ce privește realitățile la care
fac referire.
În principiu, armele biologice sunt reprezentate de dispozitive mai mult sau mai puțin complexe,
care utilizează capacitatea patogenă a unor organisme vii sau a produselor rezultate de la acestea,
în scopul determinării unor boli la om, animale sau la culturile agricole.
Conform unei alte încercări de definire, armele biologice sunt mijloace de nimicire în masă,
obținute din bacterii, virusuri, ciuperci patogene sau toxine ale acestora.
Utilizarea armelor biologice este definită drept răspândirea agenților infecțioși și a toxinelor, cu
efecte vătămătoare sau letale pentru oameni, animale sau culturi agricole, cu ajutorul unor
mecanisme de diseminare, care pot fi reprezentate de bombe, obuze de artilerie, aerosoli sau
orice alte mijloace.
Bioterorismul constă în utilizarea sau amenințarea cu utilizarea de virusi, bacterii, ciuperci sau
toxine, de microorganisme, cu intenția declarată de a provoca o maladie sau decesul ființelor
umane, animalelor și plantelor, cu scopul de a atinge anumite obiective.
Într-o primă clasificare a armelor biologice se disting două categorii de agenți biologici: agenți
patogeni vii, reprezentați de microorganisme și agenți patogeni nevii sau neanimati, constând
în produse ale microorganismelor, reprezentate, în special de toxine.
În prima categorie se găsesc bacteriile care produc boli ca: antraxul, ciuma, tularemia,
etc., virușii, care provoacă boli precum variola, frigurile galbene, febrele hemoragice
(Ebola), rickettsii, care produc boli precum „febra Q' și fungi, care acționează, în special,
asupra recoltelor agricole.
Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor, incluzând, printre
altele, botulina  (produs al bacteriei Clostridium botulini), dar și toxine care pot fi produse prin
sinteă chimică.
Biotehnologia poate fi folosită pentru realizarea pe scară largă a acestor agenți biologici,
iar ingineria genetică poate să le sporească rezistența la vaccinurile și tratamentele medicale 
actuale.

1.2. ISTORICUL ARMELOR BIOLOGICE

Folosirea agenților biologici și a toxinelor acestora ca arme este paralelă cu dezvoltarea

societății umane. Diversificarea activității umane către vânătoare, mai ales împotriva unor
animale din ce în ce mai mari sau mai periculoase, au făcut inerentă adaptarea tehnicilor și a
metodelor de vânătoare și de supraviețuire.

Deși empirică, această adaptare avea la bază observația ca anumite animale deși mici, de
exemplu șerpii, aveau o posibilitate de apărare prin anumite secreții inoculate odată cu
muscătură, veninul acestora fiind eficace împotriva unor ținte foarte mari.

Era mai puțin important pentru vânător ce anume conținea veninul șarpelui, cât
posibilitatea utilizării șerpilor vii sau a armelor otrăvite cu veninul acestora pentru a vâna
animale mai mari.

Aceste tehnici ofereau și vânătorilor mai puțin dezvoltați fizic un avantaj substanțial.

Evident că aceste practici au fost utilizate și în luptele interumane, moment în care armele
folosite pentru vânătoare erau aceleați, folosite și pentru apărare.

Folosirea agenților biologici și a toxinelor ca armă are caracteristică principală conștiența

utilizării avantajului agentului biologic sau a toxinei asupra potențialului inamic, uman sau
animal.

Acesta este și motivul pentru care in lipsa unor surse istorice putem face doar presupuneri
asupra utilizării ca arme sau a apariției întâmplătoare a unor epidemii sau simptome în decursul
istoriei. Cert este că odată cu identificarea fizică a primului agent biologic se delimitează foarte
clar istoria armelor biologice în două perioade: perioada empirică, în care agenții biologici și
toxinele erau utilizate în baza experienței dobândite prin observație și perioada științifică, în
care agenții biologici și toxinele au fost utilizate pe baza informațiilor științifice, bazate pe
fenomene reproductibile și predictibile, moment în care putem vorbi și despre apărare și protecție
împotriva armelor biologice.

Foarte multe boli au fost cunoscute și descrise chiar dacă nu se cunoștea agentul biologic
implicat.
 Altele au fost descoperite în marea majoritate în secolul 19 si 20. De exemplu ciuma a fost
descrisă în urmă cu peste 3000 de ani, variola este descrisă de chinezi din 1122 B.C., febra
galbenă din 1600. A fost nevoie de aproximativ 300 de ani pentru ca un biolog cubanez Carlos
Finlay, in 1881, să asocieze febra galbenă cu țânțarul, ca vector al transmisiei bolii.

1.3. LEGISLAȚIA INTERNAȚIONALĂ ÎN DOMENIU

„Convenția privind interzicerea perfecționării, producției și stocării armelor

bacteriologice (biologice) și cu toxine și distrugerea” lor este principalul instrument
internațional împotriva folosirii armelor biologice.

Convenția este unul dintre cei trei piloni tradiționali de care depinde dezarmarea
internațională și regimul de neproliferare al armelor de distrugere în masă. Convenția a fost
deschisă pentru semnare la 10.04.1972 și a intrat în vigoare la 26.03.1975.

În strategia Uniunii Europene de luptă împotriva proliferării armelor de distrugere în

masă, lansată în 2003, se subliniază ca obiectiv prioritar implementarea și universalizarea
tratatelor multilaterale cum ar fi Tratatul de neproliferare (NPT), Convenția privind
interzicerea armelor chimice (CWC) și Convenția privind interzicerea perfecționării,
producției și stocării armelor biologice și cu toxine și la distrugerea lor (BTWC).

România a ratificat Convenția privind interzicerea perfecționării, producției și stocării

armelor bacteriologice (biologice) și cu toxine și distrugerea lor prin Decretul Consiliului de
Stat nr. 253 din 6 iulie 1979, publicat in Buletinul Oficial nr. 57 din 7 iulie 1979.

Începând cu 2005, Uniunea Europeană și-a intensificat eforturile pentru promovarea

universalizării și implementării Convenției privind interzicerea perfecționării, producției și
stocării armelor biologice și cu toxine și la distrugerea lor.

În 27.02.2006 a fost adoptată Acțiunea Comună a Consiliului Uniunii Europene

184/2006/PESC, în cadrul strategiei Uniunii Europene îndreptată împotriva proliferării armelor
de distrugere în masă, afirmându-se hotârarea de a sprijini Statele părți pentru a intreprinde
măsurile necesare de implementare la nivel național a prevederilor Convenției, de a transpune
obligațiile internaționale ale Statelor părți la Convenția privind interzicerea perfecționării,
producției și stocării armelor biologice și cu toxine și la distrugerea lor în legislația națională
precum și măsurile administrative necesare.

Programul de sprijin propus identifică trei elemente comune de abordat pentru

implementarea națională:

a) adoptarea legislației naționale, inclusiv prevederi penale, care să impună ducerea

la îndeplinire a interdicțiilor Convenției;

b) legislație sau regulamente eficiente pentru controlul și monitorizarea tehnologiilor

cu dublă utilizare relevante;
 c) implementarea efectivă și controlul pentru a preveni încălcarea prevederilor și
sancționarea acestor încălcări.

Acțiunea comună a fost completată cu un plan de acțiune (Poziția comună a Consiliului

Uniunii Europene 242/2006/PESC din 20.03.2006) în care Uniunea Europeană își propune
îndeplinirea în totalitate a obligațiilor care derivă din Convenție și implementarea efectivă de
către toate Statele părți, precum și îndeplinirea obligațiilor care derivă din Rezoluția Consiliului
de Securitate ONU 1540/2004, în special eliminarea riscului ca armele biologice și cu toxine să
fie dobândite în scopuri teroriste, inclusiv eliminarea posibilității ca teroriștii să aibă acces la
materiale, echipamente și cunoștințele necesare care pot fi utilizate în dezvoltarea și producerea
de arme biologice și cu toxine.

În acest sens, Statele membre ale UE au obligația implementării la nivel național a

prevederilor Convenției.

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului încadrează ca acte de

terorism producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte
persoane, direct sau indirect, de arme chimice sau biologice, precum și cercetarea în domeniu sau
dezvoltarea de asemenea arme.

Din site-ul Convenției privind interzicerea perfecționării, producției și stocării armelor

bacteriologice (biologice) și cu toxine și la distrugerea lor, ca exemplu pentru implementarea
prevederilor Convenției la nivel național este dat modul în care România a implementat
Convenția la nivel național, experiență concretizată prin Legea nr. 56/1997 privind aplicarea
prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor
chimice și distrugerea acestora, republicată.

În conformitate cu această lege, Agenția Națională de Control al

Exporturilor (ANCEX) este desemnată autoritate națională pentru aplicarea prevederilor
acestei convenții și asigură relațiile cu Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice și
cu autorități similare din alte tări.

CAPITOLUL 2. DESCRIEREA ARMELOR BIOLOGICE

AGENȚII PATOGENI ȘI FORMELE LOR DE MANIFESTARE CLINICĂ

Specialiștii definesc arma biologică drept „un mijloc sau dispozitiv prin care se produce

împrăștierea, dispersia sau diseminarea unui agent biologic, inclusiv a vectorilor unor agenți
biologici (cum ar fi unele specii de insecte), cu efecte vătămătoare sau letale pentru oameni,
animale și culturi agricole”.

            Agenții biologici sunt ”organisme vii, de orice natură, sau materiale infectate, derivate
din ele, care sunt utilizate în scopuri ostile și în mod intenționat pentru a genera morbiditate și
mortalitate, efecte care depind de capacitatea lor de multiplicare”.
 În esență, agent biologic poate fi orice microorganism (bacterie, virus, fung, parazit) sau
toxină (produs al unui organism viu), capabil să provoace îmbolnăvirea sau moartea unui alt
organism viu (uman, animal sau vegetal).

Categoria microorganismelor include bacteriile (de exemplu, cele care produc antraxul,

pesta-ciuma sau tularemia), virușii (cauzează boli precum variolă, frigurile galbene și febra
hemoragică) și fungii (care acționează în special asupra recoltelor agricole).

Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor incluzând, printre altele,

ricina și toxina bacilului botulinic, care pot fi produse și prin sinteză chimică.

           

         Potentialul de risc este generat de tipurile, caracteristicile și căile de diseminare a agenților

biologici:

 Bacteriile sunt organisme unicelulare (antrax, tularemia).

  Rickettsii sunt paraziți intracelulari care se reproduc și se dezvoltă în interiorul celulelor
animale (tifos, febra Q).

 Virusurile sunt paraziți intracelulari de 100 de ori mai mici decât bacteria (Smallpox,
Ebola).
 Ciupercile sunt microorganisme care pot afecta omul sau culturile de cereale
(histoplasmoză).
 Toxinele sunt otravuri naturale, „fabricate” de către organisme vii, dar pot fi obținute și
sintetic.

        

         AVANTAJELE utilizarii acestor tipuri de agenți biologici ca arme de distrugere în masă

sunt următoarele:

 producția industrială se realizează după metodologia de fabricare a iaurtului, berii,

antibioticelor sau vaccinurilor;
 majoritatea echipamentelor necesare producerii acestora are dublă utilizare (sunt întâlnite
atât în industria civilă cât și în cea militară), astfel că sunt comercializate pe piață liberă;
 există culturi precursoare de agenți patogeni  depozitate în laboratoare specializate;
 pot fi transmiți cu uțurință către țintele vizate, fiind valorificate inclusiv fenomenele
meteorologice;
 au eficacitate sporită: cantități mici de substanță pot produce efect maxim pe o arie largă.

Identificarea declanșării unui atac cu agenți biologici și toxine este problematica,

întrucât, de regulă, în cazul producerii acestuia, semnele clinice sunt similare cu cele ale unei
epidemii obișnuite, cu atât mai mult cu cât, o dată cu dezvoltarea sistemelor de detecție, se
produc și noi viruși/toxine dificil de detectat.
 Prevenirea contaminării biologice a fost și este o provocare pentru toate structurile,
militare și civile, tehnologiile de ultimă generație pe care le dețin încercând să rezolve problema
contracarării agenților „high-tech”, cum mai este denumită „moartea nevazută”.

A preveni o epidemie sau pandemie este mai ușor decât să încerci să-i limitezi/
elimini efectele.

CAPITOLUL 3. SITUAȚIA MONDIALĂ ACTUALĂ ÎN DOMENIUL ARMELOR

BIOLOGICE

        RĂZBOIUL RECE aduce noi provocări pe scena internațională, dominate desigur de

criza rachetelor balistice și de escaladarea înarmării nucleare.

Deți minor ca insemnatate, domeniul armelor biologice nu a fost abandonat,

dimpotrivă, suferă transformări radicale, atât conceptuale cât și umane, protecția propriilor trupe
și implicarea unei elite de cercetători, din ce în ce mai numeroți în acțiuni de producere și testare
a armelor biologice.

Fiecare tară a considerat programele biologice la cel mai înalt nivel de clasificare a

secretului, puține evidențe apar astăzi privind detaliile programelor desfășurate, doar mici
evidențe privind existența unor astfel de programe transpar în media actuală.

Au fost dezvoltate programe specifice anti-om, anti-animal și anti-plante, au fost

standardizați agenți pentru a putea fi utilizați ca arme, au fost studiate insectele pentru a fi
folosiți ca vectori naturali de dispersie.

În 1992 Rusia recunoaște accidentul din laboratorul de la Sverdlovsk ca fiind

determinat de cercetările militare asupra antraxului.

Rusia a declarat închiderea programului biologic in 1994. Aproximativ 24.000

de cercetători care au lucrat pentru programul biologic al fostei Uniuni Sovietice au ramas pe
drumuri. Numai speranța rămâne ca fiecare dintre ei a ajuns în laboratoare pașnice.

Întreaga lume este supusă permanent amenințării cu utilizarea agenților biologici, ca

arme de distrugere în masă. Caracterul lor terifiant este dat de posibilitatea de extindere rapidă și
necontrolabilă, în mediul ambiant, în care au fost eliberați.

  După 11 SEPTEMBRIE 2001, pericolul unor atacuri teroriste, de amploare, asupra

populației din oricare parte a lumii, continuă să fie un scenariu de neimaginat.
 Terorismul chimic, biologic sau nuclear nu mai este de domeniul filmelor science-
fiction, reprezentând la ora actuală una dintre cele mai grave amenințări la adresa tuturor statelor.
Unii analiști atenționează că riscul utilizării acestor arme este în creștere, având în vedere
sporirea violenței interetnice și religioase și a încălcării drepturilor omului. Alții apreciază că
posibilitățile unui atac terorist cu arme biologice, de exemplu, sunt reduse, dar trag semnale de
alarmă asupra consecintelor dezastruoase, dacă nu se vor lua măsuri  imediate.

Tratatele internaționale privind aceste tipuri de arme nu prevăd măsuri suficiente de

control și se impune o implicare nu numai a statelor dar si a organizațiilor nonguvernamentale.
Cu toată mobilizarea americană și a statelor membre NATO împotriva statelor
considerate teroriste, amenințarea bioterorismului este neliniștitoare pentru viitorul omenirii.

Prezența ingineriei genetice în domeniile medical-, economic și al securității

alimentației, ca și tendința dezvoltării biotehnologiei din ultimii ani par de nestâpănit.

Așadar, este tot mai aproape momentul în care se va reuși crearea agenților patogeni
periculoși sau înmulțirea lor artificială. Inevitabil, revoluția în biotehnologie va plasa în
mâinile grupurilor mici (componente din punct de vedere tehnic) o și mai mare putere
distructivă.

Această perspectivă pare a fi conturată și confirmată nu de programe militare, ci de

cercetări și studii cu caracter nesecret, efectuate în medii universitare.

Efectele dramatice ale dezvoltării biotehnologiei. Descoperirea structurii ADN

(1953) și punerea la punct a tehnologiei de recombinare a acestuia (dupa alți 20 de ani) au
permis, pentru prima dată, manipularea directă a genomilor din organism – grupuri de
cromozomi, diferiți genetic, dar care formează o unitate. Alte descoperiri – reacția de
polimerizare în lanț (anii ‘80), recombinarea ADN-ului (anii ‘90) și tehnologii de manipulare a
ADN-ului au contribuit la evoluția biologiei moleculare.

Biotehnologia a luat amploare din anii ’90 în întreaga lume. Industria de

biotehnologie din Statele Unite, în 1993-1994 s-a dublat, iar in 2001, aceasta asigura aproximativ
500.000 de locuri de muncă și contribuia cu 47 miliarde de dolari la venitul anual. Aproximativ
20.000 de oameni din China lucrează in 200 de laboratoare de biotehnologie. Un membru al
comisiei pakistaneze pentru energie atomică făcea publică (ianuarie 2004) hotărârea acesteia
privind preocuparea de a pregăti oameni de știință din țări musulmane, în domeniul
biotehnologiei. Singapore este o altă țară care investește miliarde de dolari în acest domeniu,
aflat pe locul patru în economia proprie.

CAPITOLUL 4. IMPACTUL ARMELOR BIOLOGICE ASUPRA SĂNĂTĂȚII

POPULAȚIEI
Utilizarea organismelor vii (microorganismelor) în scopuri ostile, pentru a provoca
disabilități, a îmbolnăvi sau a provoca moartea reprezintă ceea ce, generic, numim „războiul
biologic”.
 Utilizarea agenților biologici și a toxinelor pune probleme deosebite pentru ca
identificarea acestora este dificilă, din cauza asemănării dintre o epidemie normală și atacul cu
agenți biologici. Extrem de importantă este și  dezvoltarea „în paralel” atât a sistemelor de
detecție, cît și a virusurilor/toxinelor care să fie dificil de detectat.
Cele mai evidente riscuri sunt cele legate de tipurile, caracteristicile și căile diseminării
agenților biologici.
Globalizarea biotehnologiei nu a fost realizată prin decizii naționale, ci prin extinderea
cooperării și cercetării în domeniul tehnologiei, la scară mondială, pentru a obține vaccinuri
destinate combaterii potențialilor agenți biologici folosiți de teroriști.
Prevenirea contaminării biologice a fost și este o provocare pentru toate structurile,
militare sau civile, tehnologiile încercând să rezolve această problemă de contracarare a agenților
„high-tech”, cum se mai numește „moartea nevăzută”. A preveni o epidemie sau pandemie este
mai ușor decât să încerci să-i limitezi/elimini efectele, datorită caracteristicilor extreme ale
agenților biologici/toxinelor.
Potrivit unui grup de experți americani în prevenirea și controlarea bolilor, micro-organismele
cele mai periculoase pentru sănătatea publică sunt: variola  (Variola major), antraxul (Bacillus
anthracis), ciuma (Yersinia pestis), botulismul(Toxina botulinica), tularemia (Francisella
tularensis) și febrele hemoragice (filovirusii/ arenavirușii).
Acestea se pot transmite prin mai multe căi, dintre care doar două sunt susceptibile de a atinge un
număr mare de persoane: pe cale digestivă și pe cale aeriană.
a) Pe cale digestivă. Unele microorganisme induc maladia, nu atât prin multiplicarea lor, cât
prin acțiunea toxinelor. Toxinele sunt produse de bacterii. Ingerarea toxinelor induce boala.
Acest tip de contaminare nu este considerat ca fiind „practic” decât pentru aglomerările de
populație care dispun de rezervoare de apă în care aceste toxine ar putea fi deversate. Este vorba,
în principal, de toxina botulinică (responsabila de botulism), a cărei gravitate este legată de
apariția paraliziei musculare și respiratorii.
b) Pe cale aeriană. Cei mai mulți agenți utilizați în bioterorism pot fi transmiși pe cale aeriană.
Aceștia se multiplică, inducând maladia după o perioadă de incubație variabilă. Riscul cel mai
mare de contaminare a mii sau chiar zeci de mii de persoane este diseminarea în timpul
manifestărilor publice sau sportive, folosindu-se avioane utilitare (pulverizează insecticide pe
culturi), sau dispozitive tip aerosol.
Atacurile teroriste cu agenți biologici diferă de cele în care sunt utilizați agenți chimici. Aceștia
din urmă au o acțiune incapacitantă/mortală imediată sau cel puțin mult mai rapidă decât cele
biologice, ceea ce le face deosebit de eficace. Fabricarea și utilizarea lor în cantități mari
presupun un minimum de mijloace tehnologice de vârf. Or, acestea se află mai mult la îndemâna
formațiunilor militare decât a unor grupuri teroriste.
În cantități egale, armele biologice sunt mult mai ucigătoare decât cele chimice. Una dintre cele
mai virulente arme biologice, toxina bacilului botulinic, acționează în cantități infinitezimale.
Doza letală de toxina botulinică, exprimată în miliardimi de gram, este de 15.000 ori mai mică
decât cea de VX (Lethal Nerve Agent), ea însăși infinit inferioară celei de gaz neurotoxic cum
este, de pildă, sarinul.
Armele biologice au redutabilă superioritate de a fi capabile să întrețină prin ele însele propria
„proliferare”, odată lansate într-un mediu potrivit (această proliferare putând fi accelerată prin
manipulări genetice).
Armele biologice sunt foarte ușor de obținut, pentru multe dintre ele fiind suficient un laborator
rudimentar instalat într-o baie.
Diseminarea substanțelor biologice nu necesită nici mijloace moderne, nici prea multă
ingeniozitate. Acționând prin inhalare sau ingerare, ele pot fi cu ușurință vaporizate dintr-un
proiectil aerian lansat deasupra unei mari suprafețe, printr-un atomizor într-un spațiu închis sau,
și mai ușor, introduse în rețelele de distribuire a apei potabile sau prin produsele alimentare.
Arma biologică este o armă invizibilă. Ea poate fi transportată, fără a fi detectată, chiar peste
granițe, fie în „culturi“ pentru obținerea cantității dorite, fie în cantități suficiente pentru
săvârșirea unui masacru. Microorganismele pot fi eliberate fără zgomot și fără a provoca efecte
imediate. Nu se poate determina maladia până nu se cunosc simptomele infecției și agentul
cauzal. Dacă acesta, cum este de exemplu variola, se poate propaga ușor de la o persoană la alta,
numărul victimelor atinge cu ușurință zeci de mii de cazuri.
Problema pe care o pune interzicerea armelor biologice este foarte bine ilustrată de ultima criză
din Irak (țara semnatară a Convenției). Amenințarea „bioterorismului”, adică utilizarea unei arme
biologice în scopuri teroriste în mediul urban, este mult mai angoasanta, în acest domeniu
existând o „acumulare” neliniștitoare de evenimente simptomatice.
Nu există „arme biologice” perfecte. Vectorii de infecție sunt pentru moment sensibili la
antibioticele cunoscute. Altele, ca toxina botulinică, sunt relativ fragile și necontagioase. În
prezent, utilizarea armei biologice ar putea să provoace un anumit număr de morți, dar nu
epidemii înfricoșătoare.
Rămâne ipoteza bacteriei rezistente la toate antibioticele existente, obținută prin manipulări
genetice, scenariu ce ține deocamdată de science-fiction.
În ultimii ani majoritatea țărilor dezvoltate au pus la punct metode moderne de cercetare și
dezvoltare a măsurilor de a contracara bioterorismul cum ar fi vaccinuri, informarea publică
privind această amenințare și educarea populației.
În general scopul bioterorismului este acela de a provoca teroare și frică, să demoralizeze
comunitatea umană și de a suprasolicita resursele medicale.
Descrisă ca fiind „bomba atomică a omului sărac”, acest tip de terorism este în general ușor de
produs în încăperi obișnuite și fără prea mari cheltuieli. Crearea unui agent biologic poate fi la
fel de simplă ca și  producerea berii, de exemplu, și mult mai puțin periculoasă ca purificarea
heroinei. Pe lângă acestea, pentru majoritatea agenților biologici transportul către destinație se
face ușor deoarece cantitatea necesară producerii unui atac este redusă.
 CONCLUZII
Întrucât armele biologice sunt atât de ușor de produse, trebuie să avem în vedere
posibilitatea că fără știința noastră acestea deja sunt răspândite în viața noastră de zi cu zi, astfel
după părerea mea fiecare țară trebuie să își actualizeze legislația pentru a putea combate acest fel
de terorism. Trebuie să acceptăm și să îi acordăm atenție sporită acestor arme, ele fiind metoda
perfectă și în mare parte ascunsă de a reduce populația și a distruge omenirea.

BIBLIOGRAFIE

1.           Bioterorismul si armele biologice – Ludovic Paun, Editura Amaltea, 2003;

2.           Impact strategic, nr. 2/2005, Universitatea Nationala de Aparare, Centrul de Studii

Strategice de Aparare si Securitate

3.           Gheorghe Vaduva, Terorismul. Dimensiune geopolitica si geostrategica. Razboiul

terorist. Razboiul impotriva terorismului, Centrul de Studii Strategice de Securitate,
Bucuresti, 2002

4.           Alex Schmid et. al., Political Terrorism: A New Guide To Actors, Authors, Concepts,
Data Bases, Theories and Literature, 1984 

5.           Marin Maciuca, Gheorghe Toma – Dimensiunea militara a securitatii in conditiile

accelerarii procesului globalizarii, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2004;

6.        Spencer R.C., Wilcox M.H., Agents of biological warfare. Rev Med Microbiol, 1993,
nr.4, pp. 138-143

7.        Report Summary Public Health Assessment of Potential Biological Terrorism Agent

Emerging Infectious Diseases, Vol. 8, No. 2, February 2002

8.        Teodoru Stefan, Cristina Barna, Globalizarea amenintarilor asimetrice, Editura A.N.I,

Bucuresti, 2007

9.        Ioan Chis, Cristina Popa, Terorismul contemporan – fenomen si infractiune-, Editura

A.N.I, Bucuresti, 2007

10.        Cristian Tun-Comsa – „Consideratii privind terorismul contemporan”, www.actrus.ro.

11.        Ludovic Paun – Bioterorismul si armele biologice, Editura Amaltea, Bucuresti, 2003