Introducere în activitatea economică

Momentul de vârf al începuturilor gândirii economice l-a avut Grecia antică, prin marile spirite: Platon
(administrarea cetăţii în „Republica”) şi Aristotel ( natura schimbului în „Politica şi Etica nicomachică”). O îndelungată
perioadă de timp, inclusiv în perioada Evului Mediu, a avut loc o evoluţie lentă a gândirii economice. La începutul epocii
moderne se înregistrează progrese în evoluţia teoriei economice, prin apariţia curentului de gândire denumit mercantilism
(secolele XV-XVII), ce avea ca obiect de cercetare circulaţia mărfurilor,( Antoine de Montchretiène, care foloseşte pentru
prima dată denumirea de economie politică în lucrarea sa, „Traité d’ économie politique”, din 1615). În secolul XVIII se
discuta despre „ştiinţă a avuţiilor”, după expresia lui Adam Smith. După publicaţia lui Alfred Marshall din 1890, „Principles
of Economics”, economiştii neoclasici renunţă la termenul de „political economy” în favoarea celui de „economics”, care
sugerează caracterul obiectiv, riguros, atribuit analizei economice.
Paul A. Samuelson spunea că ”ştiinţa economică cercetează modul în care oamenii şi societatea decid, făcând sau
nu uz de monedă, să aloce resursele productive rare, producţiei de mărfuri şi servicii variate şi să le repartizeze în scopul
consumului prezent sau viitor între diferiţi indivizi şi colectivităţi. Ea analizează, deci, costurile şi profiturile ce rezultă din
cele mai bune structuri ale utilizării resurselor”.
Termenul de economie care s-a extins într-o mare parte a lumii provine de la două cuvinte greceşti „oikos”-
gospodărie, „nomos”-lege.
Ştiinţa economică este considerată ştiinţa despre faptele şi comportamentele economice, procese prin care
oamenii tindeau să-şi satisfacă nevoile cu ajutorul resurselor rare.
Acum, la începutul epocii moderne, devine tot mai evidentă discrepanţa dintre nevoile nelimitate şi resurse
limitate, rare.
Activitatea economică sau economia, este un proces complex ce reflectă deciziile pe care le iau oamenii în
ceea ce priveşte atragerea şi întrebuinţarea resurselor economice în scopul producerii şi consumului de bunuri, în
funcţie de nevoile economice.
Acestea se împart pe sectoare de activitate cum ar fi: întreprinderile, menajele, administraţiile publice şi private,
instituţii financiare şi nonfinanciare şi exteriorul.
Activitatea economică poate fi abordată structural din trei puncte de vedere:
I)La nivel tehnologic - pune în relief nivelul tehnic al activităţii economice, tehnologiile de fabricaţie etc.
II)La nivel de ramură a economiei naţionale (industrie, agricultură, construcţii, transporturi, telecomunicaţii,
comerţ, învăţământ, sănătate etc.). În funcţie de aceasta, diferitele ţări pot fi grupate în: agrare, agrar-industriale, industriale,
terţiare etc.
III)Structuri verticale:
a) microeconomia – activitatea economică la nivelul firmei sau întreprinderii;
b) mezoeconomia – activitatea la nivel de ramură/zonă economică;
c) macroeconomia – activitatea economică la nivelul economiei naţionale;
d) mondoeconomia sau economia mondială – ansamblul economiilor naţionale în interdependenţa lor.

Mondoeconomia

Macroeconomia

Mezoeconomia

Microeconomia

Economia are un puternic caracter ştiinţific, istoric şi pragmatic, de unde rezidă importanţa acesteia prin cele trei
funcţii:explică fenomene economice, le prognozează şi propune căi de influenţare a fenomenelor economice.
În evoluţia istorică a societăţii, s-au manifestat mai multe forme de organizare a activităţii economice, având
modalităţi diferite de alocare sau utilizare a resurselor pentru satisfacerea nevoilor.
Principalele sisteme economice sunt:
1)economia naturală;
2)economia de schimb;
3)economia de piaţă.
1)Economia naturală reprezintă acea formă de organizare şi desfăşurare a activităţii economice, în care
colectivităţile îşi satisfac necesităţile de consum, din propria producţie, prin autoconsum.
Economia naturală se caracterizează prin câteva trăsături specifice:
I)Diversificarea activităţii economice datorată diviziunii simple naturală a muncii;
II)Importanţa acordată pământului, considerat a fi principalul factor de producţie;
III)Predominanţa nevoilor biologice;
IV)Izolarea producătorului din punct de vedere economic.
Acest tip de economie autarhică sau închisă, este specifică comunei primitive, sclavagismului şi chiar
feudalismului, dar încă se păstrază în un anumit procent şi în prezent.
2)Economia de schimb, se defineşte ca fiind acea formă de organizare a activităţii economice în care agenţii
economici, specializaţi şi autonomi, produc bunuri destinate vânzării, bunuri care sunt destinate schimbului prin
actul de vânzare-cumpărare realizat pe piaţă.
În economia de schimb, piaţa are un rol hotărâtor în reglarea proceselor economice, începuturile sale constau în
troc, în forma sa avansată intervenind moneda ca intermediar.
Acest tip de piaţă are următoarele trăsături:
I)diviziunea muncii;
II)autonomia întreprinzătorilor;
III)concentrarea activităţii economice în jurul pieţei;
IV)existenţa monedei (instituţionalizate) .
3)Economia de piaţă se defineşte ca fiind acea formă modernă de organizare şi funcţionare a economiei de
schimb în care întreprinzătorii îşi desfăşoară activitatea economică în mod liber, autonom şi raţional, corespunzător
cerinţelor pieţei în scopul satisfacerii unor nevoi existenţiale tot mai sporite, cu resurse economice limitate.
În economia de piaţă, rolul hotărâtor în fundamentarea şi luarea deciziilor îl au agenţii economici individuali.
Modelul teoretic al economiei de piaţă a fost elaborat pe baza unor premise economice şi social-politice care sacralizează
proprietatea, o consideră inviolabilă şi garantată şi asigură primordialitatea intereselor personale.
Trăsăturile economiei de piaţă sunt:
I)Pieţe interdependente;
II)Proprietatea privată (particulară);
III)Concurenţă loială între agenţii economici;
IV)Formarea liberă a preţurilor;
V)Intervenţia statului cu rol reglator;
VI)Un sistem bancar modern.
Economia de piaţă poate fi:
A)clasică în care libertatea economică este practic nelimitată, întreaga economie funcţionând după regulile cererii
şi ofertei;
B)neoclasică când sub presiunea unor probleme sociale se ajunge la intervenţia statului în reglarea mecanismelor
acesteia;
C)dirijistă în care se manifestă un grad relativ mare de libertate, dar statul intervine în cazul existenţei unei crize de
supraproducţie, prin creşterea cererii solvabilă în scopul echilibrării raportului cerere-ofertă (Keynesismul şi
neokeynesismul).
Spaţiul economic (mediul economic) este rezultatul interacţiunii dintre mediul social şi cel uman, iar de aici se
poate defini economia: economia este ştiinţa socială ce studiază utilizarea resurselor rare, astfel încât nevoile umane
nelimitate să fie maxim satisfăcute.
Nevoile, ca semnale recepţionate din spaţiul economic de om, reprezintă ansamblul trebuinţelor, cerinţelor,
preferinţelor, aşteptărilor de a căror satisfacere depinde existenţa oamenilor şi calitatea acesteia.

Clasificarea nevoilor

Obiectul Tipuri Exemple

clasificării
I)În sens 1) nevoi de consum ale 1) alimente, îmbrăcăminte,
general: populaţiei; încălţăminte, locuinţă,
2) nevoi de producţie, prin a transport, instruire, cultură
 căror acoperire se asigură etc;
producerea bunurilor şi 2)materii prime, materiale,
serviciilor necesare oamenilor. etc.
II) După rolul 1) primare (fundamentale sau de 1) alimente, îmbrăcăminte,
lor în bază); încălţăminte, locuinţă,
existenţa şi 2) nevoi superioare (complexe odihnă, sănătate etc;
dezvoltarea sau elevate) . 2) cunoştiinţe ştiinţifice,
oamenilor, educaţie, cultură, artă etc.
avem nevoi:
III) După cel 1) individuale (personale); 1) caiete personalizate ;
care 2) de grup ; 2) rechizite;
manifestă 3) ale societăţii; 3) educaţie.
aceste nevoi:
IV) După 1) vitale (de subzistenţă); 1) mâncare, haine, etc ;
importanţa 2) elevate (de vârf); 2) telefon, teatru, film,
lor: studii superioare, etc.
V) După 1) biologice (baza),satisfacerea 1) hrană, apă, adăpost, etc ;
natura lor : lor asigură existenţa biologică; 2) cunoaştere, adevăr, etc ;
2) spirituale ; 3) comunicare, stimă, etc.
3) sociale.

Abraham Maslow, în 1954 a împărţit nevoile (trebuinţele) în 5 niveluri, conform desenului de mai jos:
Autorealizare (autodepăşire, estet)

Stimă (respect)

Apartenenţă (la grup, socială)

Siguranţă ( adăpost, război)

Fiziologice/de bază (hrană, locuinţă)

Piramida lui Maslow

Deşi reprezintă forme de manifestare individuale, trebuinţele din această piramidă acţionează în conformitate cu
următoarele trăsături:
1. O trebuinţă odată satisfăcută nu generează în mod automat apariţia unei alte nevoi.
2. O trebuinţă va fi acoperită numai după ce au fost acoperite, parţial sau total trebuinţele situate pe nivelurile de
ierarhizare inferioare.
3. Există dorinţa înnăscută a individului de a încerca să parcurgă satisfacerea tuturor nivelelor de ierarhii ale
trebuinţelor.
Caracteristicile Explicaţie Exemple
nevoilor
I) Dublă 1 )obiectivă depinzând de 1) foamea;
determinare: gradul de civilizaţie şi cultură al 2)carne sau fructe, după
populaţiei; dorinţele subiectului.
2) subiectivă, depind de factori
biologici, sociali, psihologici,
morali, tradiţii, obiceiuri;
II) Nevoile au satisfacerea uneia generează o achiziţia unui televizor
caracter alta; presupune şi utilizarea
complementar : curentului electric/baterii.
III) Nevoile sunt în sensul că unele se extind, iar nevoia de informare prin
concurente: altele se restrâng, având loc şi citirea unui ziar poate fi
substituirea unora prin altele; restrânsă sau înlocuită prin
nevoia de internet.
IV) Au caracter datorat faptului că sunt nevoia de comunicare ce a
istoric nelimitate şi se manifestă forma evoluat de la epistolă la
 (periodicitate): principiului creşterii şi internet şi va mai evolua.
diversificării trebuinţelor, orice
nevoie economică satisfăcută
renaşte cu timpul;

Pentru continuitatea societăţii în ansamblul său, este nevoie de resurse. Elementele utilizate pentru producerea
bunurilor necesare satisfacerii trebuinţelor se numesc resurse.

Clasificarea resurselor

Obiectul Tipuri Exemple

clasificării
I)În sens 1) materiale; 1) zăcăminte, bijuterii(resurse
general: 2) umane(de muncă). primare şi derivate);
2)populaţia, stocul de
cunoştinţe, etc.
II) După 1) resurse primare, ce nu sunt 1) resurse naturale;
provenienţă : produse de oameni;
2) resurse derivate, produse de 2) locuinţa, cărţile.
oameni folosind resurse primare ;
III) După 1) resurse umane; 1) forţa de muncă, omul;
natura lor: 2) resurse materiale; 2) materii prime, materiale,
3) resurse financiare; etc;
4) resurse informaţionale; 3) bani, acţiuni, valuta;
4) cunoştinţe ştiinţifice şi
tehnice
IV) După 1) resurse regenerabile; 1) pământ;
durata 2) greu regenerabile; 2) lemn;
utilizării: 3) resurse neregenerabile 3) combustibil;
(epuizabile);

V) Din 1) recuperabile; 1) sticla;

punct de 2) parţial recuperabile; 2) resurse biologice ce se
vedere al 3) nerecuperabile; deteriorează în timp;
posibilităţilo 3) energia;
r de
recuperare
sau de
utilizare:

Resursele de care dispune planeta sunt limitate, la un moment dat, fapt care acţionează restrictiv asupra activităţii
economice; astfel, caracterul dinamic şi nelimitat al nevoilor se loveşte de limitele fizice ale resurselor.
Resursele naturale, ca bază a resurselor derivate, nu sunt nelimitate, ci epuizabile, apare astfel conceptul
raţionalizării utilizării resurselor, datorat tensiunii datorate satisfacerii nevoilor nelimitate cu resurse limitate.
Raţionalitatea economică se oglindeşte în eficienţa economică ce are la bază trei principii:
a)principiul maximului, care are în vedere realizarea unui efect maxim la un efort dat;
b)principiul minimului, care are în vedere realizarea unui efort minim la un efect dat;
c)principiul minimaxului, care are în vedere realizarea unui efort minim în acelaşi timp cu realizarea unui efect
maxim.
Eficienţa economică se exprimă ca raport între efectul unei activităţi şi efortul făcut pentru obţinerea
acestuia, adică:
-efect/efortmax.,efectul obţinut pe unitatea de efort
-efort/efectmin, efortul făcut pentru unitatea de efect
Resursele fiind limitate, oamenii trebuie să aleagă ceva în defavoarea unui alt lucru, să renunţe la altceva. În spaţiul
economic, criteriul de alegere îl reprezintă costul de oportunitate (baza gândirii economice), adică beneficiul asociat
celei mai bune variante la care s-a renunţat în favoarea alternativei alese.
 Cop a=-Δb/Δa

Unde: Cop a= cost de oportunitate al bunului a;

Δb= cantitatea din bunul la care se renunţă;
Δa=cantitatea din bunul a obţinută.