Estetica

Estetica este un domeniu al filosofiei care are ca obiectiv principal analizarea frumosului în sens

larg. Demersul esteticii are în vedere conceptualizarea frumosului artificial - creația umană, dar
și conceptualizarea frumosului natural ca de exemplu - un peisaj, un apus de soare. Din această
descriere se observă că estetica are un domeniu de interes mult mai larg decât filosofia artei,
aceasta din urmă rezumându-se la analiza artei - deci a obiectelor create de om.

Periodizarea istoriei estetice

 Reprezintă o etapă îndelungată de apreciere a varietăților frumosului și ale artei fără a fi defenite
în mod explicit. În mileniul III î. Hr. are loc apariția scrisului, care reprezintă o evoluție în
atitudinea estetică. Din mileniul III î. Hr. și până în secolul VI î. Hr., apar primele premise
estetice. În această perioadă apar primele mitologii antice a bine cunoscutelor civilizații antice
(Egiptul, India, China, Babilon etc.). Apare și se dezvoltă arhitectura, sculptura, muzica, teatrul,
pictura, literatura etc. Însă conceptele despre frumos sunt diferite la egipteni, indieni sau chinezi.
În această epocă era cunoscută „secțiunea de aur” și „numărul de aur” (1,618 phi). Literatura își
are începuturile în această perioadă și este marcată de prima operă tragică - „Epopeea lui
Ghilgameș”. 1. Prima etapă a istoriei estetice cuprinde secolul VI î. Hr. - secolul XVIII d. Hr. -
numită și etapa implicită a istoriei esteticii. La rândul ei, ea se împarte în mai multe subetape: 1.1
Estetica Antică - secolul VI î. Hr. - secolele IV - V d. Hr.; 1.2 Estetica Medievală - secolul VI d.
Hr. - secolul XIII d. Hr.; 1.3 Estetica Renașterii - secolul XV d. Hr. - secolul XVI d. Hr.; 1.4
Începutul Epocii Moderne (Barocul și Rococo) - secolul XVI d. Hr. - secolul XVIII d. Hr. În
această perioadă estetica se dezvoltă în cadrul filosofiei; 2. Etapa a doua începe cu germanul
Baumgarten, din 1750 până în zilele noastre sau este numită și etapa explicită. La rândul ei, ea
se subîmparte în: 2.1 Estetica Clasică Germană - sfârșitul secolului XVIII - mijlocul secolului XIX,
reprezentată de Imannuel Kant și Hegel; 2.2 Estetica Modernismului - mijlocul secolului XIX -
mijlocul secolului XX. În această perioadă se dezvoltă pozitivismul estetic, impresionismul,
modernismul, postmodernismul.

Culoarea
 Culoarea îndeplinește trei funcții majore: în primul rând oferă mai multă informație în legătură cu
obiectele și evenimentele înfățișate, permițând privitorilor să le distingă mai bine. Este cazul
culorilor semaforului sau al obiectelor cărora culoarea le conferă un sens simbolic.
 În al doilea rând culoarea poate contribui la echilibrul vizual al unei imagini, și, în plus, poate
exprima calitatea esențială a lucrurilor, poate adăuga emoție și poate crea diverse stări. O scenă
mai întunecată sau cu decor abia sugerat va evidenția performanța artistică a dansatorilor
înveșmântați în haine intens colorate.
 Funcția expresivă a culorilor este asociată cu energia relativă a fiecărei culori. Spre exemplu,
culorile saturate atrag atenția și sunt potrivite pentru obiecte mai mici sau spre care vrem să
orientăm atenția privitorului. De aceea, obiectele oferite copiilor sunt foarte colorate. În schimb,
culorile care îți pierd intensitatea sau strălucirea cum sunt albul, griul, argintiul, negrul, ditrag
atenția de la evenimentele exterioare favorizând concentrarea pe perceperea lumii interioare.
Tocmai din acest motiv unele fotografii sau filme sunt alb-negru pentru a evita contemplarea
peisajului exterior.