E-PROFESOR BRĂNIȘTEAN -

REVISTĂ EDUCAȚIONALĂ
ON-LINE

COLEGIUL TEHNIC ”VALERIU BRANIȘTE”

LUGOJ

ISSN 2559 - 0065

ISSN–L 2559 - 0065
PUBLICAȚIE SEMESTRIALĂ
NR. II, FEBRUARIE-IUNIE 2017
 Motto:

"Şcoala nu poate avea decât două

scopuri. Primul e să dăm copilului
cunoştinţele generale de care,
bineînţeles, va avea nevoie să se
servească: acesta este instrucţia. Celălalt
e să pregătim copilul de azi pentru omul
de mâine, şi acesta este educaţia."
Gaston Berger

Argument
”Revista Educațională on-line” se adresează cadrelor didactice, fiind un
spaţiu de promovare a cercetării, a inovaţiilor didactice, a exemplelor de bună
practică în domeniul educaţiei. Revista îşi propune astfel, să abordeze aspecte
variate ale problematicii educaţiei: proiecte educaționale, realităţi şi noutăţi
educaţionale, articole şi studii de specialitate, aspecte din viața școlii, articole
care tratează probleme cu care se întâlnesc toţi actorii implicaţi în actul
educaţional: cadre didactice, elevi sau părinţi. Îmbinarea teoriei cu exemple din
munca la catedră, personalizată fiecărui profesor, împărtășirea experiențelor
didactice și celorlalţi, este cu certitudine un schimb de experienţă util.

Prof. Coordonator: Duță Ionela-Alina

1
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 CUPRINS:

 Succesul şcolar, predictor al reuşitei în viaţă - Prof. Furdean Cristina

Veronica ........................................................................................... pag. 3

 Free Energy versus Occult chemistry - prof. Gheleşian Petru ......... pag. 5

 Comunicarea didactică – palier al comunicării sociale - prof. Jilavu

Emanuela-Ioana ............................................................................... pag. 10

 Facebook-ul în viața elevilor - prof. Cnejevici Dana Mihaela ....... pag. 17

 Atelier tematic - scriere dramatică - prof. Ţudec Adelina Ramona

.......................................................................................................... pag. 23

 Pedagogia între tradiționalism și modernism - prof. Ivaşcu Andreia

.......................................................................................................... pag. 28

 Utilitatea metodelor activ-participative – prof. Ilieş Marcela-Elena

.......................................................................................................... pag. 30

 Lecţia modernă – prof. Duţă Ionela-Alina ...................................... pag. 33

 Turismul online – prof. Paulescu Gabriela ...................................... pag. 35

Autorii sunt responsabili de originalitatea materialelor, de afirmațiile și concluziile cuprinse în aceste

articole; colectivul de redacție de la Colegiul Tehnic ”Valeriu Braniște” nu își asumă responsabilitatea
în acest sens.

2
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Succesul şcolar, predictor al reuşitei în viaţă

Prof. Furdean Cristina Veronica

Colegiul Tehnic ,,Valeriu Branişte” Lugoj

Am auzit de-a lungul anilor rostită de către părinţi, bunici,

profesori expresia: ,,dacă ai carte, ai parte”. Atât de des rostită, o
luăm ca pe o certitudine, nepunându-ne problema validităţii sale.
Mai este sau nu actuală? Ce părere au în prezent elevii, mai ales cei
mari, despre această maximă, cum o putem numi?
Dintr-o clasă de elevi, liceeni să spunem, doar o parte o mai
consideră astăzi adevărată, ceilalţi invocând alţi factori care
influenţează reuşita în viaţă. De foarte multe ori, importanţa succesului şcolar este minimizată,
poate şi ca un mecanism de apărare pentru cei cu rezultate şcolare slabe .
Dintre liceeni, mulţi consideră că există alţi predictori mai importanţi ai reuşitei
personale şi profesionale decât rezultatele bune la învăţătură şi parcurgerea diferitelor forme de
învăţământ dintre care putem enumera următorii: susţinere din partea părinţilor în deschiderea
unei afaceri, plecarea la muncă în străinătate, farmecul personal, sprijin din partea cunoscuţilor
în găsirea unui loc de muncă bun, norocul, specializarea la locul de muncă.
În prezent, cadrelor didactice le este din ce in ce mai greu să îi motiveze pe elevi să-şi
îndeplinească sarcinile de învăţare. Se pune tot mai des problema motivaţiei scăzute a elevilor
pentru activităţile şcolare. Dintre factorii care contribuie la scăderea interesului pentru
învăţătură putem aminti: factori de ordin familial (familia acordă puţină importanţă învăţăturii
şi implicit rezultatelor şcolare ale copiilor, dificultăţi relaţionale în familie, conflicte, părinţi
plecaţi în străinătate), factori individuali (stima de sine scazută, insuficienta dezvoltare a unor
trăsături de caracter precum: conştiinciozitatea, hărnicia, determinarea, nivel de aspiraţie scăzut
etc.), factori socio-culturali (promovarea de către societate a unor modele de reuşită care nu au
legatură cu rezultatele şcolare, promovarea în mass-media a unor aşa-zise vedete care afişează
o imagine distorsionata despre ceea ce înseamnă succes şi despre modalităţile prin care îl pot
atinge. În prezent tinerii au acces la mijloace tehnice (calculator, tabletă, telefon inteligent) de
la vârste fragede (de la 2–3 ani). Acestea, utilizate excesiv, pe lângă faptul că afectează
capacitatea de menţinere a atenţiei, vederea, având chiar consecinţe neurologice din pricina
insuficientei dezvoltări a sistemului nervos al copilului mic, în timp dau dependenţă şi copilul
3
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
respectiv va simţi nevoia să petreacă tot mai mult timp în faţa ecranului. Acestea conduc la
neglijarea activităţilor şcolare şi nu numai, la retragere sociala, dificultăţi de a iniţia şi menţine
relaţii autentice, faţă în faţă.
Acestea fiind spuse, se pune întrebarea: ,, Cum putem să stimulăm dorinţa de reuşită, de
succes şcolar şi personal al elevilor?”
Cu toţii ne dorim să avem copii sănătoşi, fericiţi, realizaţi în plan personal şi profesional.
Din perspectiva părinţilor, care reprezintă prima ,,şcoală” a copilului, primul mediu în care se
formează, aceştia trebuie să-l ajute pe copil să dobândească nişte baze caracteriale,
comportamentale şi de stimă de sine indispensabile atingerii succesului personal şi profesional.
Părinţii trebuie să promoveze în familie calităţi de caracter cum sunt: hărnicia, recunoştinţa,
conştiinciozitatea, prudenţa, autocontrolul, curajul, sinceritatea, responsabilitatea etc. De
asemenea ei au datoria de a oferi copilului, pe lângă hrană şi îngrijire, accesul la experienţe de
învăţare, de experimentare, de a-şi dovedi capacităţile, de a fi apreciaţi, care au un rol foarte
important în formarea stimei de sine pozitive. Este bine ca părinţii să se asigure că petrec cât
mai mult timp de calitate cu copiii lor, au activităţi în aer liber, încurajează copiii să socializeze
şi limitează accesul la tehnologie.
Din perspectiva cadrului didactic, a lucra cu elevi interesaţi de succesul scolar, motivaţi
să înveţe şi să obţină rezultate bune, este satisfăcător şi motivant. Ce se întâmplă însă în cazul
în care cadrul didactic ,,se luptă” să impulsioneze elevii şi să-i conştientizeze cu privire la
importanţa educaţiei, a formării profesionale în viaţa lor? În acest caz profesorii se confruntă
deseori cu dificultăţi în a găsi ,,puntea de legătură” între ei şi elevi.
Consider că este foarte important ca profesorul să încerce să se ,,conecteze“ cu elevii,
să fie empatic şi să se apropie cu căldură de aceştia. Stabilind o relaţie caldă, de înţelegere şi
apreciere, îi va fi mult mai uşor să descopere calităţi, talente, aptitudini ale fiecăruia şi să le
valorifice, să pună accent pe acea parte pozitivă pe care fiecare om o are. Importante sunt şi
metodele şi mijloacele folosite, care trebuie să fie în acord cu posibilităţile actuale. Ca şi
profesori să nu ne fie teamă să încercăm metode noi, interesante şi originale, care pot transforma
ora într-o activitate dinamică, plăcută şi utilă.
Cu siguranţă ar mai fi multe de adăugat la această temă vastă şi complexă, însa
obiectivul acestui articol este acela de a creiona pe scurt câteva observaţii, subiecte asupra
cărora să reflectaţi.

4
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Free Energy versus Occult chemistry

Prof. Gheleşian Petru

Colegiul Tehnic ,,Valeriu Branişte” Lugoj

Articolul este un omagiu adus unor precursori ai vremurilor ce stau

să vină şi anume Curuppumullage Jinarajadasa şi Nikola Tesla.

“Există permanent în jurul meu o “Cunoaşterea vine din univers, iar

lume invizibilă, foarte greu de descris,
care traversează, pătrunde şi învăluie
toate lucrurile lumii noastre”
n. 16 Decembrie 1875, Sri Lanka, India
viziunea noastră este structura sa
cea mai perfectă. Avem doi ochi:
pământeşti şi spirituali. De preferat
este ca cei doi să devină unul
singur.” N. 10 iulie 1856

Prin clarviziune între 1900 şi 1953 Annie10 Iulie Charles

Besant, 1856 Webster Leadbeater şi
C.Jinarajadasa au studiat atomii din tabelul lui Mendeleev. Elementele se aşează conform
oscilaţiei unui pendul şi obţin valenţa I-IV, iar ultimii atomi (Anu) se aşează în figuri geometrice
tetraedic, cubic, etc. Toate elementele au fost găsite a fi construite în sus din unităţi numite
ultimul atom fizic, şi căruia ulterior i s-a dat numele “Anu”.
Astăzi la Cern în Elveţia cercetătorii caută Bosonul Higgs, numit aşa
după fizicianul britanic Peter Higgs şi supranumit „particula lui Dumnezeu”, care este

5
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
o particulă elementară ipotetică din familia bosonilor, despre care se crede că face parte din
mecanismul care conferă masă celorlalte particule elementare.
Anu este o sferă, uşor turtită, şi există o depresiune în punctul unde forţa curge în el, cauzând o
formă ca o inimă. Fiecare Anu e înconjurat de un câmp electric.
Anu este format prin curgerea forţei vitale, Conştinţa Cosmică (Fohat) şi dispare cu refluxul ei.

6
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Vidul cosmic căruia ocultiştii i-au dat numele de Koilon este umplut cu energie, materia
aşa cum o cunoaştem fiind “găuri în eter” obţinute prin inserţia Conştiinţei Cosmice. Fohat
scobeşte găuri în spaţiu. Aceste găuri sunt umplute mai întâi cu Conştinţa Logosului, apoi sunt
proiectate de El pentru a forma spire.
Când, în procesul de creare al atomului fizic (Anu) au fost formate spiralele de ordin
şase, Logosul le înfăşoară în trei rânduri paralele, spirele mai groase din fig. Ultime atom=Anu.
Ceea ce noi numim materie, nu este Koilonul, ci absenţa koilonului. Fiecare bulă sau punct
luminos este în realitate un centru de Conştiinţă
O bulă nu durează decât atât timp cât voinţa Sa respinge Koilon-ul care îl înconjoară.
Aceste bule sunt dispuse în spirale, fiecare spiră fiind compusă din 7 bule. Aceste spirale de
ordinul 1 sunt menţinute în această formă graţie voinţei Logosului
Logosul dispune aceste prime spirale în spirale mai mari, spirale de ordin 2, fiecare spiră
fiind compusă din şapte spire de ordin 1.
Spiralele de ordin 2 au fost de asemenea dispuse ca să formeze “ spirale de ordin 3” şi aşa mai
departe până la spirale de ordin 6, atomul Planului fizic fiind format din 496 , adică
13.841.287.201 bule la care se mai adugă un anumit număr de bule, în funcţie de constituţia
particulară a atomului fizic.
Anu se compune din zece fire, care se divid însele în mod natural în doua grupe - trei
care sunt mai groase şi mai proeminente şi şapte fire mai subţiri care corespund culorilor şi
planetelor.

Atomii chimici sunt organizaţi în forme geometrice: Spike Group, Dumb-bell Group;
Tetrahedron Group; Cube Group; Octahedron Group; Crossed Bars Group; Star Group.

7
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Modelul spaţial al elementelor chimice poate fi imaginat prin poziţia spaţială a două
lemiscates cuadratice. Coloana centală a modelului spaţial corespunde elementelor chimice de
valenţa zero, He , Ne, Ar, Co, etc.Ea conţine şi elemente ce nu au fost descoperite încă de
chimişti. Hidrogenul a fost primul element chimic examinat. Atomul de Hidrogen este format
din 18 Anu aranjaţi în şase grupuri, fiecare din trei Anu, toate cuprinse într-o formă ovală.
Cele şase grupuri se află în sase puncte din spaţiu; fiecare dintre cele trei grupuri care fac o
jumătate de Hidrogen sunt legate între ele în spațiu prin linii de atracție. Hidrogenul are numărul
de greutate 18/18=1.

Tabelul lui Mendeleev prezintă 3

inversiuni ce nu pot fi explicate într-o
construcţie Divină, toate celelalte
elemente respectând o logică aparentă
crescătoare. Aceste inversiuni nu se regăsesc în logica elementelor descoperite prin clarviziune.
Ne întrebăm cu o logică elementară cum este posibil ca ştiinţa actuală să accepte că atomii
elementelor să difere doar printr-un proton, care vorba vine nu a fost văzut sau măsurat
niciodată.
Prezint elementele monovalente de valenţa 1 şi numărul de greutate aferent, comparativ cu
masa atomică din tabelul lui Mendeleev.
8
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Turnul Tesla, a fost construit în apropiere de insula Manhattan (SUA), la începutul
anilor 1900, dar acesta a fost demolat iar laboratorul lui Tesla ars până la temelie.
Această crimă împotriva umanității (căci poate fi considerată astfel această acțiune) a fost pusă
la cale şi finanțată de bancherul JP Morgan.
Această acțiune a fost întreprinsă în urma informării lui JP Morgan de către Tesla (care era
finanțat în cercetările sale de către acesta) că, cu ajutorul acestui turn ar putea fi alimentată
wireless întreaga omenire cu curent electric în mod gratuit.
Ori JP Morgan deja avea un imens capital în fabricile de cabluri electrice investit pentru a-şi
vedea afacerile falimentate dacă această invenție a lui Tesla ar fi fost aplicată.
Si iată-ne astfel în anul de grație 2017 cu cabluri atârnate pe stâlpi, cu costuri imense de
întreținere şi foarte vulnerabile la capriciile vremii.

9
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Comunicarea didactică – palier al comunicării sociale

Prof. Jilavu Emanuela Ioana

Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte”, Lugoj

Delimitări conceptuale
În spaţiul tot mai diversificat al formelor de comunicare, comunicarea didactică este
esenţială pentru individ, care încă de la o vârstă fragedă intră în sistemul de instruire şi educaţie
ce se numeşte şcoală. Termenul didactică desemnează acea ramură a pedagogiei care se ocupă
cu studiul procesului de învăţământ ca principală modalitate de realizare a instruirii şi educaţiei.
Avem de-a face cu o comunicare didactică atunci când, în mod organizat şi în instituţii
specializate, persoane cu o pregătire specială, transmit cunoştinţe, formează deprinderi şi
atitudini în vederea educării generaţiei tinere. Luminiţa Iacob defineşte comunicarea didactică
astfel: „O comunicare instrumentală, direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de
învăţare”1. Autoarea crede că nu există restricţii de conţinut, pot fi vizate atât achiziţiile de
cunoştinţe, cât şi formarea de deprinderi, de atitudini, de motivaţii. De asemenea, nici cadrul
instituţional nu este strict, poate exista comunicare didactică şi în afara procesului de
învăţământ2.
Comunicarea didactică îndeplineşte o serie de condiţii3:
 Comunicarea trebuie să fie un act intenţionat, iar intenţia să vizeze schimbări în cunoaşterea,
afectivitatea, comportamentul sau acţiunea celui ce receptează comunicarea.
 Comunicarea trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat şi să se deruleze după anumite
principii de eficienţă.
 În general, comunicarea didactică se desfăşoară în instituţii specializate: şcoală, universitate,
preocupate de buna desfăşurare a comunicării în cadrul lor.
 Eficienţa comunicării trebuie să fie supusă evaluării în raport cu un ideal stabilit.
În situaţiile şcolare de instruire, sursele comunicării didactice pot fi: mesajul didactic şi
educaţional al profesorului, manualul şcolar, reviste, cărţi, atlase, hărţi, materiale didactice,
filme şi diafilme didactice, video-text, lecţii online, lecţii televizate sau radio-difuzate.

1 Luminiţa Iacob, Comunicarea didactică, în A. Cosmovici, Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară. Aspecte
contemporane, Iaşi, Polirom, 1996, p. 190.
2 Idem, ibidem, p. 190.
3 Idem, ibidem, p. 196.

10
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Esenţiale pentru actul comunicării didactice sunt:
1. emiterea mesajului didactic de către profesor sau de o altă sursă de informaţie, de la o
anumită distanţă;
2. canalul prin care se transmite mesajul;
3. receptarea mesajului de către elevi;
4. stocarea şi prelucrarea lui în scopul luării deciziilor (formularea răspunsurilor de către
elev, a corecturilor sau a completărilor de către profesor).
Analizată din punct de vedere psihopedagogic, comunicarea didactică apare ca un model
interactiv, profesorul şi elevul fiind în acelaşi timp emiţător şi receptor, creându-se între ei o
relaţie de schimb de idei.
După finalităţile actului comunicativ avem următoarea clasificare:
a) Comunicare incidentală: se caracterizează prin transmiterea întâmplătoare de
informaţii, ce nu sunt destinate procesului de învăţare (de exemplu constatarea lipsei cretei şi a
buretelui).
b) Comunicarea subiectivă: exprimă direct starea afectivă a locutorului din necesitatea
descărcării şi a reechilibrării, în urma acumulării unei tensiuni psihice (pozitive sau negative);
spre exemplu exclamaţia de surpriză la un răspuns deosebit: „Bravo, copile!”, tonul ridicat al
reproşului „M-ai supărat!”, elevul care-şi răsuceşte mereu şuviţa de păr, doar-doar va apărea
răspunsul, profesorul care învârte nervos ochelarii pe măsura ascultării răspunsurilor.
c) Comunicarea instrumentală apare atunci când sunt reunite o serie de particularităţi:
- focalizarea intenţionată şi vădită pe un scop precis, comunicat mai mult sau mai puţin
partenerilor;
- atingerea lui printr-un efect anumit urmărit la nivelul comportamentului receptorului;
- capacitatea de a se modifica în funcţie de reacţia partenerilor pentru a-şi atinge
obiectivele;
- acest tip de comunicare este dominant în actul didactic, fără ca acest fapt să excludă şi
prezenţa celorlalte două moduri.
În realitate aceste forme coexistă, de exemplu comunicarea profesorului poate fi o
comunicare în grup (le adresează tuturor o cerinţă), o comunicare interpersonală (accentuează
o idee ca răspuns direct pentru elevul X) şi intrapersonală (se autointeroghează: „m-au înţeles
oare?”, „este X atent la ceea ce am spus?”).
Comunicarea didactică se poate clasifica şi din alte perspective:
- după finalităţi, comunicarea poate fi: defensivă, informativă, persuasivă, de întreţinere;

11
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 - după conţinutul dominant, comunicarea poate fi: referenţială, atitudinală;
- după canalul utilizat, comunicarea poate fi: directă, mediată (cărţile, televiziunea,
radioul, telefonul, internetul, aparatele foto etc.)
- după natura relaţiei dintre interlocutori, comunicarea poate fi: autoritară sau egalitară.
Cele mai importante forme de comunicare didactică sunt: comunicarea nonverbală şi
verbală.

Particularităţile comunicării didactice

Comunicarea didactică are mai multe trăsături care o deosebesc de alte forme ale
comunicării interumane4:
 Se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi, profesor şi elevi, având ca scop instruirea
acestora.
 Mesajul didactic este conceput, selecţionat şi structurat logic de către profesor pe baza
unor obiective didactice precise, prevăzute de programa şcolară.
 Stitul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a profesorului şi de
structura lui psihică.
 Mesajul didactic are o dimensiune explicativ-demonstrativă şi este transmis elevilor
folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi nivelului de cunoştinţe.
 Comunicarea se reglează şi se autoreglează cu ajutorul unor retroacţiuni (feed-back şi
feed-forward), înlocuind blocajele care pot apărea pe parcurs.
Regulile unei comunicări didactice eficiente:
- să asculţi, adică să ţii cont de părerea şi interesele celorlalţi;
- să observi, să te intereseze ceea ce se întâmplă în cadrul relaţiei de comunicare şi să înţelegi
starea receptorilor;
- să analizezi şi să cunoşti situaţia receptorilor;
- să te exprimi, să-ţi spui punctele de vedere vizavi de obiectul comunicării;
- să controlezi, adică să urmăreşti calitatea şi eficienţa comunicării.
În comunicarea didactică profesorul trebuie să-i facă pe elevi să simtă că are vocaţie în
această direcţie, că este un partener de încredere, care doreşte un dialog autentic. Competenţa
de comunicare se va manifesta şi prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciaţi
profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac să se simtă

4Constantin Cucoş, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Iaşi, Polirom,
2009, p. 398.
12
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
judecaţi, manipulaţi, sfătuiţi şi le oferă elevilor sentimentul de siguranţă şi libertatea
comunicării.

Comunicarea didactică verbală (limbajul vorbit)

Este cea mai folosită în procesul didactic, este specific umană, iar dascălul prin definiţie
este un om al cuvântului. Fie că este orală sau scrisă, fie că foloseşte canalul auditiv sau pe cel
vizual, discursul verbal ocupă locul principal în predarea şi evaluarea cunoştinţelor.
Aşa cum afirma George Mead, „principiul vieţii sociale este comunicarea”5, ceea ce
înseamnă că însăşi viaţa socială se constituie şi se structurează prin intermediul limbajului.
Expresivitatea comunicării didactice este influenţată de ţinuta fizică, expresivitatea feţei,
gesturi, contactul vizual, strălucirea privirii.
Discursul didactic, în funcţie de distanţa dintre emiţător şi receptor poate fi: asumat (la
persoana I) sau neasumat (la persoana a III-a). De asemenea, după natura relaţiilor dintre locutor
şi interlocutor şi după forma puterii pe care o exercită locutorul asupra receptorului, putem avea
un discurs de manipulare, de persuadare, de comandă sau de încredere.
În comunicarea didactică discursul de persuadare este foarte important. Atunci când vrem
să formăm convingeri, apelăm la argumentare, la afectivitatea elevului, la aşa-zisul „şantaj
emoţional” pentru a determina elevul să participe la activităţile dorite. Persuasiunea însoţeşte
convingerea atingând atât raţiunea, cât şi sentimentele. Principala problemă pe care o presupune
studiul comunicării este aceea a stabilirii conţinutului şi a mijloacelor prin care este transmis.
Conţinutul poate fi: informaţional, afectiv-emoţional, motivaţional sau volitiv.

Comunicarea didactică nonverbală

Se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale, printre acestea cele mai uzuale
fiind corpul uman, spaţiul şi imaginea. Voluntar sau involuntar, când vorbim comunicăm prin
expresia feţei, gesturi, poziţia corpului, orientarea, proximitatea, contactul vizual, contactul
corporal, mişcările corpului, aspectul exterior.
Comunicarea nonverbală se realizează prin:
- paralimbaj (înălţime, ton, volum, tărie);
- mişcările corpului:
a) emblemele - mişcări ce se traduc direct în cuvinte (ex.: semnul mâinii pentru „luaţi loc”);
b) ilustratorii - se arată cu mâna direcţia;

5 George Mead, Mintea, sinele şi societatea, Chicago, Universitatea din Chicago, 1934, p. 69.
13
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
c) regulatorii - când te pregăteşti să asculţi ridicând ochii, ciulind urechile;
d) expozitorii - a roşi de ruşine;
e) adaptatorii - a strânge mâna, a saluta.
- atractivitatea;
- împodobirea corpului;
- spaţiul şi distanţa (ca indicatori ai statutului sau intimităţii);
- atingerea (funcţional-profesională, social-politicoasă, călduros-prietenoasă);
- timpul când are loc comunicarea.
Comunicarea prin corp, inclusiv mimica, este cea mai complexă, deoarece corpul
intervine în „întâlnirile cotidiene”, nu doar ca un obiect natural, ci ca un produs „travestit”,
mascat, metamorfozat, prin îmbrăcăminte, machiaj.
Comunicarea prin spaţiu şi distanţă sau teritoriu este şi ea importantă. Omul are mare
grijă de spaţiul în care trăieşte. El îşi delimitează şi îşi amenajează teritoriul în funcţie de nevoi
şi împrejurări. Acest lucru comunică multe despre individ, despre gradul lui de socializare.
Omul impune o distanţă dincolo de care i se încalcă intimitatea în comunicare.
Comunicarea prin imagini este astăzi extrem de valorificată şi are impactul cel mai mare.
Imaginea a ajuns să manipuleze, viaţa mondenă a făcut imaginea nelipsită din viaţa noastră.
Afişul, fotografia, televiziunea, cinematograful 3D, internetul, telefonul inteligent, toate
comunică prin imagini. S-a creat un paradox: deşi mai puţin interactivă, deoarece se comunică
într-un singur sens, imaginea este mult mai eficientă, deoarece afectează un număr mult mai
mare de persoane.
J. De Vito stabileşte şase funcţii ale comunicării nonverbale6. Astfel, comunicarea
nonverbală accentuează, completează, contrazice, reglează, repetă, substituie comunicarea
verbală. Exprimarea verbală este înlesnită de prezenţa gesticulaţiei, fizionomia şi ţinuta fizică
a educatorului. Mimica şi gestica acompaniază limbajul vorbit şi întregeşte semnificaţia
cuvintelor.

Bariere în comunicarea didactică

Blocajele de comunicare sau distorsiunea informaţiei pot interveni atunci când: emiţătorul
nu stăpâneşte textul, are o exprimare neclară, vorbeşte prea încet sau prea repede, nu creează
motivaţii, elevii nu au cunoştinţe necesare pentru a înţelege comunicarea sau cunoştinţele nu

6J. De Vito, The Interpersonal Communication Book, New York, Harper, Row Publishers, 1988, apud
Luminiţa Iacob, Cercetarea comunicării azi, în A. Neculau (coord.), op. cit., p. 212.
14
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
sunt fixate pentru a le putea înţelege pe cele noi. Blocajele apar şi când informaţia nu
corespunde problemelor ce le au de rezolvat, fiind prea abstractă, elevii neputând să o asimileze.
Comunicarea poate fi obstrucţionată sau doar perturbată de o serie de factori care se
interpun între semnificaţia intenţionată şi cea percepută. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt7:
 Efectele de statut: uneori statutul prea înalt al emiţătorului în raport cu receptorul pot
cauza răstălmăciri ale mesajului de către acesta din urmă.
 Probleme semantice: specialiştii au tendinţa să folosească un jargon profesional,
crezând că şi ceilalţi îi pot înţelege. Persoanele cu un statut mai înalt se exprimă într-un mod
mai sofisticat, greu de înţeles pentru persoanele cu nivel de şcolarizare scăzut.
 Diferenţe culturale: persoanele poartă amprenta mediului cultural, a valorilor,
obiceiurilor şi simbolurilor diferite.
 Alegerea greşită a canalelor sau a momentului: o situaţie urgentă nu are sorţi de izbândă
dacă este cerută să fie îndeplinită la sfârşitul orei de curs sau a săptămânii.
 Factori fizici perturbatori: iluminatul necorespunzător, zgomotele, temperaturile
excesiv de ridicate sau scăzute, elementele ce distrag atenţia, precum: telefonul, cafeaua etc.
Barierele umane în calea unei comunicări eficiente sunt:
 fizice: deficienţe verbale, acustice, durata întâlnirii etc.;
 semantice: vocabularul prea elevat, prea abstract, sintaxa complicată, conotaţiile
emoţionale ale unor cuvinte;
 implicarea pozitivă şi cea negativă;
 concluziile grăbite;
 lipsa de interes;
 emoţiile şi blocajul psihic;
 tracul.
Blocajele în comunicare se pot produce atunci când:
- emiţătorul nu stăpâneşte conţinutul transmis;
- conţinutul nu este clar, inteligibil sau sistematizat;
- emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede;
- emiţătorul nu prezintă de la început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a stârni
interesul;
- mesajul este prea cunoscut sau prea abstract pentru elevi;

7Ion Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă. Metode de interacţiune educaţională, Iaşi, Editura
Polirom, 2003, p. 56.
15
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
- comunicarea este unidimensională şi pasivă;
- eficienţa este blocată de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală, oboseală, nerăbdare,
teama de a nu greşi în expunere etc.);
- emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare (verbală, paraverbală, nonverbală).
În acest sens, pentru a perfecţiona comunicarea didactică este necesară vorbirea directă şi
deschisă, încurajarea feedback-ului din partea elevilor, împletirea tipurilor de comunicare.

16
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Facebook-ul în viața elevilor

Prof. Cnejevici Dana Mihaela

Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte”, Lugoj

Pentru un profesor, aflat în permanență în contact cu elevii, fie ei și de vârste diferite,

sau cicluri școlare diferite, este tot mai evidentă dependența acestora față de anumite rețele de
socializare, dintre care cea mai cunoscută este Facebook-ul.
Sub diverse pretexte sau nici măcar sub vreun pretext, elevul alege orice minut liber pe
care îl are la dispoziție, pentru a ’’intra pe Facebook’’, pentru a vedea postările altora, sau din
contră, pentru a posta el însuși fragmente de viață, pe care el le consideră semnificative pentru
el sau pentru ceilalți utilizatori. Replica binecunoscută a tinerilor a devenit celebră”: „Nu ai
Facebook, nu exiști!”
Unii adolescenți și chiar copii preferă să ţină legătura cu prietenii și colegii lor nu prin
intermediul unor rețele ca Facebook sau Instagram, ci prin telefon sau întâlnindu-se în realitate
cu ei, considerând că acestea nu le sunt necesare și nu pierd nimic dacă nu le utilizează.

17
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Aceştia reprezintă însă o minoritate, conform unui studiu al Pew Research Center din
2015, care arată că 92% dintre adolescenţii americani intră online în fiecare zi, 24% dintre ei
recunoscând că fac acest lucru aproape în permanenţă, 71% folosesc Facebook, 50% Instagram
şi 41% Snapchat. Aproape trei sferturi din ei utilizează mai multe reţele de socializare, iar un
adolescent obişnuit are, conform Pew, 145 de prieteni pe Facebook şi 150 de persoane care îl
urmăresc pe Instagram.
Întrebându-i pe elevii mei ce înseamnă pentru ei Facebook, răspunsurile au fost variate,
dar toate au condus către aceeași idee : „ E bine că există în viața noastră”.
„ Facebook-ul pentru mine este o rețea prin care pot comunica cu prietenii sau cu familia
și îmi pot găsi cunoștințe noi. Din punctul meu de vedere, Facebook-ul nu înseamnă doar poze
care uneori sunt puse aiurea, este pur și simplu o rețea de socializare, care pentru mine nu are o
importanță foarte mare, dar este un lucru folositor.” (Ștefan Denisa, cls a X-a C)
„ Facebook-ul pentru mine înseamnă mai mult decât consideră alții, el înseamnă o sursă
de comunicare și de revedere a unei persoane dragi, plecate în străinătate, sau în diverse orașe.
Nu spun ca e un lucru rău, dar totodată contul de Facebook este cea mai ușoară cale de a te
expune sau de a te lăuda cu diverse lucruri, sau de a te face cunoscut, prin postările diverse sau
prin ... statusuri.” (Paulescu Oriana, cls a X-a C)
Pentru că era comunicării virtuale a luat amploare, procesul de comunicare virtuală prin
intermediul reţelelor de socializare, precum Facebook, a transformat viaţa noilor generaţii într-
o viaţă ireală şi virtuală. Din cauza internetului, adolescenţii îşi petrec o mare parte din timpul
liber în faţa calculatorului. În timp ce prietenii pe Facebook se înmulţesc, prietenii din viaţa
reală se împuţinează. Elevii se regăsesc cu colegii din şcoală, isi lărgesc cunoştinţele şi se
relaxeaza după o zi încărcată, dar care ii desparte de natură şi de ei înşisi.
Specialiștii au constatat că nu toţi folosesc FB în acelaşi scop. Scopul diferă în funcţie de
caracteristicile personalităţii noastre. Atât pentru cel singuratic cât şi pentru cel sociabil, poate
fi utilă activitatea pe Facebook, ceea ce demonstrează satisfacerea unei categorii largi şi diferite
de nevoi. Cercetătorii au demonstrat că activitatea noastră din acest spaţiu virtual poate oferi
indicii despre personalitatea fiecăruia.
Deși rețelele de socializare facilitează comunicarea și accesul la diferite surse de
informații, utilizarea în exces a acestor mijloace de comunicare poate atrage după sine o serie
de consecințe negative în planul dezvoltării emoționale sau sociale ale adolescentului.

18
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Tinerii ar trebui să știe că apelând în mod excesiv la comunicarea virtuală se expun
anumitor riscuri. Aceste vizează atât formarea și dezvoltarea personalității acestora, cât și
calitatea și valoarea comunicării.
În spatele monitorului, deși ne simțim securizați, relația cu celălalt pierde din
autenticitate, oferind doar acele aspecte sau informații pe care dorim ca celălalt să le perceapă.
Așadar, de cele mai multe ori, comunicarea în mediul virtual ne oferă informații trunchiate,
incomplete și neadecvate realității la care ne raportăm.În același timp, în cazul persoanelor care
manifestă teamă de relaționare, de expunere și comunicare în public, deși aparent un astfel de
mijloc de comunicare facilitează relaționarea cu ceilalți, în esență, nu face altceva decât să
adâncească și mai mult prăpastia dintre persoana în cauză și mediul social.
Tinerii au nevoie să relationeze în mod direct, să comunice
deschis, dezvăluindu-și și modelându-și pozitiv personalitatea, iar
abordarea exclusivă în spațiul virtual nu face altceva decât să-i țină
captivi în propriul univers.
De asemenea, un alt neajuns al interacțiunii în spațiul virtual îl
reprezintă riscul de a stabili relații cu persoane care își ascund
identitatea sau oferă drept paravan o falsă identitate, relația în sine sau comunicarea ajungând
pe o pistă falsă.
Un alt neajuns al comunicării virtuale este faptul că acest mijloc de comunicare este
lipsit de emoții autentice. Emoticonurile și cuvintele scrise, nu pot înlocui limbajul nonverbal,
atât de important în transmiterea informațiilor cu privire la trăirile și emoțiile ceiluilalt. În
același timp, comunicarea virtuală se bazează cu precădere pe transmiterea propriilor trăiri și
mai puțin pe schimbul de informații sau perceperea nevoilor celuilalt. Comunicarea are mereu
în centru emițătorul mesajului, prin faptul că informațiile pornesc de la un gând, o idee sau o
imagine pe care acesta o postează și în felul acesta informațiile circulă unidirecțional.
De asemenea, comunicarea virtuală manifestă o anumite instabilitate în ceea ce privește
timpul și interesul alocat acesteia: comunicăm când avem semnal, când avem acces la un
gadget, printre alte activități, în funcție de dispoziția sau interesul de moment și nu în funcție
de nevoile și așteptările celorlalți.
Deşi site-uri ca Instagram şi Snapchat se adresează din ce în ce mai mult adolescenţilor,
Facebook ramane „o forţă dominantă”, intrucat 71% dintre adolescenţii din cadrul unui studiu
au spus că folosesc Facebook, în timp ce 41% au spus că Facebook-ul este site-ul pe care îl

19
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
folosesc cel mai frecvent dintre toate reţelele de socializare. Instagram şi Snapchat se plasează
pe locul doi şi trei în rândul celor mai frecventate site-uri.
Se pare ca rețeaua de socializare este capabilă să identifice „momente în care tinerii au nevoie
de sporirea încrederii în sine” prin monitorizarea postărilor, pozelor și a interacțiunii cu alți
utilizatori. Rețeaua de socializare strânge informații despre starea de spirit a utilizatorului, fie
că se simte inutil, copleșit sau agitat, transmițând mai departe aceste informații publiciștilor
care folosesc acest lucru pentru a-și promova produsele.
Potrivit statisticilor, mai bine de jumătate din adolescenții de 13-17 ani petrec mai mult de 30
de ore pe săptămână pe calculator, console sau eBook. Însă nu trebuie uitat că creierul nostru a
evoluat și în strânsă legătură cu mediul înconjurător, că are nevoie de un mediu stimulant pentru
a se dezvolta optim, ceea ce tehnologia nu-i poate oferi.
Mai mult decât atât, acest mediu impropriu pentru creier îi schimbă felul în care
funcționează. Dacă în mod normal, până la vârsta maturității avem o părere clară despre lumea
în care trăim și o concepție asemeni despre propria identitate, în cazul generației care crește pe
Twitter și Facebook, care este obișnuită și dependentă de reacțiile instantanee ale celorlalți,
această părere nu este deloc clar formulată, ținerii trăind, practic, la mila celorlalți internauți.
Această generație nu are obișnuința de a privi oamenii în ochi, de a interpreta limbajul
corpului și de a se folosi de contactul fizic, constată cercetătorii. E o generație care, indiferent
de vârstă, va acționa ca un copil, având nevoie de un feedback constant. Iar această expunere
permanentă la rețelele sociale face ca utilizatorii să aibă crize de identitate, fiind dependenți de
atenția celor care îi urmăresc. Indiferent câtă influență ai în mediul online, va veni momentul
în care cineva se va situa chiar mai sus, fapt ce rănește imaginea de sine, ducând la narcisism și
anxietate permanentă.
Facebook-ul este o reţea de socializare într-o
continuă dezvoltare, iar felul în care s-a dezvoltat
evidenţiază o lume virtuală bine inserată în cea reală, cu
o dinamică în care se împletesc nevoi sociale şi
individuale. O lume care ne satisface nevoia de auto-
promovare, care ne inspiră şi ne stimulează stima de
sine, o lume care ne confirmă calitatea de fiinţe sociale
şi necesitatea de a relaţiona.
Studiile legate de influenţa comunicării virtuale
în viaţa reală ne spun că persoanele care îşi actualizează

20
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
frecvent status-ul, se etichetează în fotografii, au mulţi prieteni dintre cei pe care nu îi cunosc
în viaţa reală şi au trăsături narcisice mai accentuate decât cei care folosesc FB mai puţin în
această direcţie. Aceşti narcisici iau timp, atenţie şi sprijin de la alţii fără să ofere ceva în
schimb.
Facebook-ul ne ajută să păstrăm apropierea cu prietenii din alte colţuri ale lumii, să ne
regăsim colegi şi prieteni cu care am pierdut iniţial legătura. În această lume deţinem un alt fel
de control al interacţiunilor decât cel obişnuit. Simplul fapt că postăm cele mai frumoase
fotografii, că primim cele mai măgulitoare comentarii, că ne străduim să construim imaginea
socială care se apropie mult mai mult de idealul a ceea ce ne dorim să fim are o influenţă asupra
stimei de sine. Ne putem gândi la o persoană, o putem modifica cu uşurinţă şi ne putem
îmbogăţi cu o listă bine aleasă de prieteni. Ceea ce într-un grup social cu interacţiune imediată
sau în planul interacţiunilor faţă în faţă nu se întâmplă, datorită comunicării nonverbale
coordonată de procesele inconştiente. Asta nu înseamnă însă că genul de comunicare şi
interacţiune pe care îl facilitează Facebook este neapărat unul lipsit de consistenţă şi
autenticitate. Aici, fiecare decide cât şi ce anume dezvăluie din propria interioritate, creându-şi
o istorie de viaţă proprie pe pagina sa de Facebook.
Din cauza abilităţii insuficient dezvoltate a omului de a-şi gestiona starea de echilibru,
ajungi să pierzi foarte mult din timpul tău în spaţiul virtual îndepărtându-te de lumea reală. Atât
oamenii singuratici cât şi cei activi social ajung să-şi piardă foarte mult timp pe FB, unii pentru
a putea face faţă singurătaţii, alţii pentru a-şi întreţine relaţiile. Ceea ce nu ştim noi este că tot
ceea ce obţinem nu ne rezolvă problema ci doar ne accentuează dependenţa.
Este încă o dependenţă care curând va fi omologată DSM (manual de diagnostic şi statistică a
tulburărilor mentale). Studii de specialitate au demonstrat că adolescenţii şi copiii care
utilizează frecvent Facebook-ul au rezultate mai slabe la învăţătură, sunt mai bolnăvicioşi şi
mai expuşi simptomelor şi afecţiunilor mentale.
Cert este că interacţiunea în acest spaţiu virtual nu este dăunătoare câtă vreme nu devine
singurul mod de integrare şi relaţionare socială care funcţionează în viaţa cuiva. Abia atunci
putem vorbi despre o fugă din faţa realităţilor vieţii, una care se poate permanentiza ori muta
pe un alt obiect de satisfacere. Cu siguranţă Facebook va evolua mai departe, se va extinde, va
cuprinde tot mai multe persoane în acest joc care îmbină lucrurile adevărate despre noi cu cele
create. Pentru că avem nevoie ca într-un fel sau altul să rămânem conectaţi, să ne vedem, să fim
văzuţi, să existăm în ochii cât mai multora în acel mod în care ne face plăcere şi dorim să

21
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
existăm. Sunt poveştile moderne şi înfrumuseţate ale vieţilor noastre şi ne place să fie răsfoite
de alţii şi noi la rândul nostru, să le cunoaştem pe ale altora.
Așa că, dragi elevi: Emoticonurile sunt doar de decor! Puțini sunt cei care zâmbesc
atunci când folosesc un smileyface!

BIBLIOGRAFIE

http://www.csid.ro/lifestyle/psihologie-si-cariera/impactul-facebook-ului-in-viata-de-zi-cu-zi-
avantaje-si-dezavantaje-11617984/

http://www.ziare.com/facebook/stiri-facebook/de-ce-nu-ar-trebui-sa-ti-lasi-copilul-pe-twitter-
si-facebook-1197141

http://www.lapsiholog.com/influentele-retelelor-de-socializare-asupra-dezvoltarii-
adolescentilor.html

22
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Atelier tematic - scriere dramatică

Prof. Țudec Adelina Ramona

Colegiul Tehnic “Valeriu Braniște” Lugoj

Mare provocare a predării cu succes a limbii și

literaturii române în liceu este aceea de a capta atenția
elevului, prin metode și strategii didactice care să
răspundă nevoii lui de nou, inedit.
Din perspectiva artei dramatice, educaţia este un
proces complex, este un veritabil act de magie pentru care
profesorul trebuie să găsească mereu alte şi alte soluţii, deoarece în faţa sa se află mereu
colectivităţi omogene sau eterogene, cu diferite aptitudini, calităţi intelectuale sau
disponibilităţi afective.
Arta dramatică permite profesorului să descopere talente, să stimuleze interesul pentru
noi domenii de studiu, să identifice motivaţii, fără a uita că fiecare copil are o individualitate
specifică, un univers interior unic. Aceasta se materializează într-o operă de artă pe care o
numim spectacol şi care este rezultatul unei munci de creaţie la care participă mai mulţi factori:
dramaturgul, actorul, regizorul şi publicul.
Elevii clasei a X-a au pornit într-o călătorie imaginară în lumea unui dramaturg, inițierea
în tainele scrierii unei piese de teatru finalizându-se prin realizarea unor producții originale
proprii.
 Cum ia naștere o piesă de teatru?
Aceasta este întrebarea la care, găsind răspunsul, elevul retrăiește arta dramatică în sens
invers, călătorie ce îl ajută să o descopere și să o înțeleagă.
O primă etapă a acestei călătorii o constituie alegerea temei:
1. Despre ce voi scrie? – întrebări de intrare în temă
- De ce scriem?; Despre ce scriem?; Pentru cine scriem?; Cum scriem?
Răspunsul la aceste întrebări ne ajută să realizăm un rezumat al piesei de teatru, primul
pas spre conținut. Valorifcând răspunsurile la cele patru întrebări, concluzia este că valabilitatea
unei opere se verifică prin concordanța dintre mesaj-conținut-formă-receptare. Dacă scriem
pentru că simțim nevoia, atunci vom scrie despre o experiență personală, pentru un public tânăr,

23
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
de vârsta noastră, într-un limbaj specific. Dacă scriem pentru a ne distra, atunci vom scrie despre
un lucru care ne place sau care ne-a amuzat etc.
2. Unde se petrece acțiunea? – creionarea decorului
- anotimpul şi anul (perioada istorică, dacă este relevant) în care va avea loc scena;
- locul unde se întâmplă scena. Uită-te la rezumat. Scena ta poate fi un interior sau un
exterior, într-o clădire sau într-un loc specific, într-un oraş sau la ţară. Gândeşte-te la
ceea ce este important să ştie oamenii. Descrie locul din punctul de vedere al unei
persoane care nu ştie despre ce este vorba;
- scrie propoziţii care includ detaliile decorului, având în vedere rezumatul și senzațiile
asociate diferitelor etape ale acțiunii, personajelor.
Exemplu - Actul 1
(În fața unui bloc, pe o bancă, o seară de vară, 5 adolescenți îmbrăcați specific vârstei).
Scena 1
(Georgian stă pe spătarul băncii, cu picioarele pe bancă. Apare Adrian.)
Vecliuc Ionuț, clasa a XII-a A, fragment piesă de teatru scrisă în cadrul atelierului
 Cum se naște povestea?
1. Alege o întâmplare despre care vrei să scrii, poate o experienţă din viaţa ta sau un
eveniment despre care să ştii cât mai multe detalii. Pentru a face o alegere este important
să ai în vedere aceste trei lucruri:
– Caută o poveste care are conflict. Conflictul rezultă din diferenţele existente între
oameni. De asemenea pot fi interese, idei sau speranţe diferite. Piesa este despre cum va fi
conflictul rezolvat. Conflictul creează dramă şi emoţie.
- Încearcă să alegi un eveniment care are implicaţi doar doi oameni şi un loc. Mai târziu,
dacă vrei să-ţi dezvolţi piesa, poţi să mai adaugi oameni şi locuri.
- Din cauza faptului că scrii o scenă, cel mai bine ar fi să alegi o poveste care nu are
nevoie de multe informaţii de fundal pentru a fi înţeleasă. Trebuie să spui povestea ca şi cum s-
ar întâmpla şi povestea trebuie să fie înţeleasă prin intermediul cuvintelor, personajelor şi al
acţiunii.
Pe o pagină nouă scrie: Evenimente și notează cinci idei care îţi vin în minte.
Concentrea-ză-te asupra situaţiilor care s-au întâmplat într-o zi sau într-o seară, şi nu asupra
acelora care s-au întâmplat pe parcursul mai multor zile.
- Alege evenimentul care crezi că ar putea face o scenă dramatică. Încercuieşte sau
subliniază evenimentul ales şi salvează foaia în carnetul de notiţe.

24
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
- Completează apoi o fișă de tip explozie stelară :

2. Schiţarea scenei
Schiţa te va ajuta să-ţi organizezi informaţiile pentru scenă. Închide-ţi ochii şi imaginează-ţi
momentul în care s-a întâmplat evenimentul. Gândeşte-te la cine a fost acolo, unde a avut loc,
când a avut loc şi ce s-a întâmplat. Cine, unde, când şi cum sunt întrebări foarte importante pe
care să ţi le adresezi de câte ori scrii. Toate aceste informații vor fi notate pe o altă foaie
denumită schiță.
Dedesubt scrie CINE – scrie cine sunt oamenii implicaţi în evenimentul tău - un băiat pe nume
X, pasionat de muzică clasică
Scrie apoi UNDE şi scrie lângă unde a avut loc evenimentul - de exemplu: o metropolă
europeană
CÂND – şi lângă scrie când a avut loc evenimentul - În zilele noastre
CUM, şi lângă, scrie ce a avut loc în timpul evenimentului, câteva cuvinte care te vor ajuta mai
târziu să-ţi aminteşti evenimentul. Dacă ai necazuri în a-ţi descrie evenimentul în detaliu, nu te
teme să te duci înapoi la lista de evenimente şi să alegi altul pe care ţi-l poţi imagina şi despre
care să scrii cu mai multă uşurinţă. Scrisul este un proces al alegerilor şi al luării de decizii.
3. Scrierea dialogului
Personajele sunt cele mai importante elemente dintr-o scenă. Printre cuvintele fiecărui
personaj începem să descoperim cine este, de fapt, aceea persoană. Ascultă cu atenţie cum
vorbesc oamenii şi cât de diferit. Fiecare are un mod distinct de a comunica şi de a se exprima.
Putem învăţa ceva despre unde trăieşte o persoană după cum vorbeşte (ex. utilizarea
regionalismelor, argoului). Dramaturgii ascultă atent diferenţele limbajului şi folosesc acceste
diferenţe ca să dea personajelor sale personalităţi individuale. Ascultă și analizează felul în care
oamenii vorbesc. Ce îi face diferiţi?

25
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Acum îţi vei scrie dialogul pentru personajele din piesă. Vei rescrie scena, dar de data
asta prin intermediul dialogului. Pe o nouă pagină numită DIALOG, scrie ceea ce spun
personajele. Poți include descrierea locului unde are loc acţiunea, ea aduce indicii audienţei.
Dialogul ar trebuie să spună părţile importante ale poveştii, să dezvăluie personalitatea
personajelor şi să ţină acţiunea în mişcare. Poţi realiza dialogul care va face acţiunea mai clară.
Fii sigur că vorbele fiecărei persoane sunt conforme personalităţii şi stilului personajului.
Începem să înţelegem cine sunt aceste personaje prin intermediul dialogului. Descoperim de
asemenea un conflict
Citește dialogul pe roluri, cu unii dintre colegi. Fă observații, completează, modifică.
 Pas cu pas la realizarea mostrei scenariului
Vom lua toate piesele pe care le-ai scris deja: descrierea personajelor, a decorului şi dialogul
şi vom mai adauga una – indicaţiiile scenice, pentru a completa proiectul de scenariu al scenei.
Pasul 1: Descrierea personajelor - un scenariu începe cu o pagină în care sunt descrise
personajele scenei. Această pagină este individuală scenariului.
Lista de personaje
Raymond – aproximativ 15 ani, înalt, cu ochii negri, părul blond și scurt; ușor arogant
Mia –14 ani, înățime medie, ochii căprui și părul de culoare castaniu, lung.
Pasul 2: Aranjarea scenei - scena actuală începe de la pagina următoare a scenariului. Aranjarea
scenei este descrisă în detaliu, incluzând recuzita.
Pasul 3: Indicaţii scenice de deschidere – ce fac personajele tale şi unde se află. Unde sunt în
momentul în care începe scena? Dacă nu sunt pe scenă la început, trebuie să îi faci să fie
prezenţi. Intrarea lor şi primele lor acţiuni înainte de a vorbi sunt adăugate la sfârşitul descrierii
scenariului.
Actul 1
Plaja – o plajă privată din spatele blocului lui Raymond
Scena 1
Pe plaja aurie a unuia dintre cele mai frumoase oraşe, Miami USA, se afla Raymond, un tânăr
de 15 ani, înalt, părul blond și scurt. Acesta stă întins la soare, relaxa. Dintr-o data, o umbră
ii acoperă fața. Raymond vorbește răstit, fără a deschide ochii.
(Țacu-Tucanu Răzvan, clasa a XII-a A, fragment din piesa de teatru realizată în cadrul
atelierului)
Pasul 4: Indicaţii scenice pe scenă - foarte des personajele se vor mişca în timp ce vor vorbi.
Dramaturgul va trebui să spună actorilor când şi unde să se mişte. Aceste indicaţii scenice încep

26
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
de obicei la marginea din stânga a hârtiei şi sunt puse în paranteze. Aşa spui actorului că este
ceva ce trebuie să facă, nu să spună. Încercaţi să menţineţi indicaţiile scenice cât mai simple.
Personajele trebuie să se mişte de la un loc la altul pentru un motiv. Dacă un personaj are o
schimbare emoţională bruscă, doar atunci vei spune actorului să “plângă”, de exemplu.
Reciteşte dialogul pe care l-ai scris pentru scenă. Vei avea nevoie de indicaţii scenice când un
personaj vine pe scenă, sau intră, şi când personajul pleacă de pe scenă, sau iese.
După descrierea decorului şi indicaţiile scenice de deschidere pentru Scena 1, începe
dialogul. Indicaţiile scenice sunt inserate acolo unde este necesar. Aşa ar arăta întreaga scenă
când sunt puse împreună aranjamentul scenei, dialogul şi indicaţiile scenice: Pe aceeaşi pagină,
trasează câteva replici şi începe să scrii dialogul. Inserează indicaţiile scenice acolo unde este
necesar, pe măsură ce continui. Scrie cu răbdare şi aminteşte-ţi că acesta este numai un proiect
care poate fi schimbat mai târziu.
 Finalizarea Actului I - “ce se întâmplă în continuare?”– scenele se pot adăuga la piesă
înainte sau în timpul scenei pe care deja ai scris-o. Piesa ta poate avea loc în decursul a câtorva
ore, zile sau ani – nu există reguli. Gândeşte-te la personajele tale şi la evenimentele din noile
scene. Fii sigur că ai incluse scene în care publicul va ajunge să înţeleagă şi să-i pese de
personaj/e.
Putem integra scena 2 - o scenă duce la alta? Piesa ta are conflict? Dacă piesa nu are
conflict, s-ar putea să nu reţină atenţia publicului. Gândeşte-te să foloseşti conflictul, punctul
culminant şi deznodământul pentru a face scenele mai dramatice. Poate va trebui să schimbi
lucrurile care s-au întâmplat cu adevărat înainte sau după după evenimentul tău pentru a da
dramatism piesei de teatru.
După ce ţi-ai dezvoltat noile scene, le vei scrie în formatul scenariului. Când aceste scene
noi sunt combinate cu scena originală, piesa ta va fi scrisă.

Bibliografie:
1. Banu, George, Arta teatrului, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1975;
2. Cojar, Ion , O poetică a artei actorului, UNITEXT, Bucureşti, 1996;
3. Stan, Sandina, Tehnica vorbirii scenice, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972;
4. Şerban, Andrei, Lumea magică din spatele cortinei, Ed. Unitext, Bucureşti, 1999;
5. Vianu, Tudor, Arta actorului, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1977.

27
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Pedagogia între tradiționalism și modernism

Prof. Ivașcu Andreia

Colegiul Tehnic Valeriu Braniște, Lugoj

“Profesorul care nu permite şi nu încurajează diversitatea operațiilor în

tratarea problemelor pune ochelari de cal intelectului elevilor, restrângându-le
viziunea doar în direcția în care mintea profesorului este întâmplător de acord.”
J. Dewey

Structurând un cumul relativ restrâns

de accepțiuni, am putea afirma că pedagogia
nu este altceva decât știința socioumană
perfecționată în studiu educației, realizat prin
scop de cercatare propriu, normativitate
proprie, metodologie proprie.
Evoluția sa de-a lungul timpului poate fi subliniată la stadiu de pedagogie: premodernă,
modernă, postmodernă. În felul acesta ascensiunea pedagogiei a dus la apariția multor ramuri
conexe, întâlnite sub forma de științe ale educației sau științe pedagogice. Pentru un studiu atent
este necesară parcurgerea următorilor pași: conturarea precisă între științele educației autentice
care au ca fundament pedagogia dar și studiul conceptelor pedagogice fundamentale.
Educația este pe de o parte concepută și studiată din perspectiva paradigmei
curriculumului care scoate în evidență tipul specific de acțiune psihosocială, funcția și structura
prioritară a procesului, conținuturile și dimensiunile generale ale educației, finalitățile
sistemului, conținuturile și formele generale ale educației, contextul deschis în care este
dezvoltă educația la nivel macrostructural și microstructural.
Pe de altă parte, educația poate fi abordată ca obiect de studiu specific pedagogiei,
obordată și în palierul altor științe socioumane. Pedagogia se transformă în știință socioumană
adresată în special studiului educației prin abordarea la nivel global, profund, dinamic pe baza
caracteristicilor pedagogice de bază, definite și studiate la nivelul teoriilor pedagogice generale.

28
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Pedagogia, ca activitate distinctă de cunoaștere, are o vechime istorică, ce derivă din
practica instruirii. Chiar dacă, practica și statutul pedagogiei au un punct de plecare mai degrabă
nesigur, din cauze interne și externe, regăsite la nivelul problemelor critice, prin palier
epistemologic, strânse și dezvoltate ciclic în plan practic, teoretic și metodologic, conform unor
precizări susținute de Sorin Cristea în Fundamentele pedagogiei, studiu apărut la Editura
Polirom, în Iași, 2010.
Studiul acestei științe ca palier de cunoaștere specifică abordează o dializă realizabilă
prin două puncte de vedere diferite, dar ce se completează ca într-un puzzle perfect construit,
astfel cele două abordări sunt genetică sau istorică și logistică ori axiomatică, precum afrmă
Jean Piaget în Psihologie și pedagogie, tratat apărut și tradus la Editura Didactică și Pedagogică,
la București în 1970.
Cercetarea pedagogică, ori știința educației este acel parcurs strategic desfăşurat cu
scopul surprinderii unor relaţii între componentele acţiunii educaţionale şi a elaborării, a unor
soluţii ale problemelor pe care le ridică logica internă a desfăşurării lui. Acestea fiind spuse,
putem afirma că cercetarea pedagogică este un tip aparte de cercetare ştiinţifică, urmărind
înţelegerea, interpretarea, analiza, descrierea, dezvoltarea educaţiei şi a problemelor sale, iar
importanţa cercetării pedagogice rezultă din necesitatea reînnoirii continue a sistemului şi
procesului de învăţământ, în vederea eficientizării acţiunii educative.

29
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Utilitatea metodelor activ-participative

Prof. Ilieş Marcela-Elena

Colegiul Tehnic Valeriu Braniște, Lugoj

,,Visez o școală in care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să traiești liniștit și

cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva dintre oamenii tineri ai lumii, să
vină acolo pentru a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul și toţi le dau lecții. Totul
trebuie învățat din afară și pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când
e să pună întrebări. Dar nu vedeți că au și ei ceva de spus? De mărturisit ceva? Și nu vedeți că
nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei și ei înșiși... Dar nici
asta nu trebuie să le fie spus.’’ (Constantin Noica)
Metodele activ – participative sunt proceduri care vin în ajutorul elevului dar și al
profesorului. Indiferent de clasa la care predai întâlnești elevi care nu doresc sa facă nimic, elevi
care sunt plictisiți de tot și de toate. Metodele activ participative de stimulare a creativității pot
scoate elevul din starea de plictis. Aceasta devine o activitate unică şi diferită de la o persoană
la alta, fiind determinată de istoria personală a subiectului, de mediul din care provine, dar și
de relaţiile sociale pe care acesta le dezvoltă.

30
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Ele presupun activism, curiozitate intrisecă, dorinţa de a observa, a explica, a
explora, a descoperi. Sunt considerate activ-participative acele metode care mobilizează
energiile elevului, care îl ajută să își concentreze atenţia, să-i stârnească curiozitatea. Pun accent
pe cunoașterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune, aduc elevii în contact nemijlocit cu
situaţiile de viaţă reală. Aceste metode au caracter educativ, de exemplu: lectura independentă,
dialogul euristic, învăţarea prin descoperire.
Metodele constituie elementul esenţial al strategiei didactice, ele reprezentând latura
executorie. În acest context, ea poate fi considerată ca instrumentul de realizare într-o cât mai
mare măsură a obiectivelor prestabilite ale activităţii didactice de învăţare.
Opţiunea pentru o metodă sau alta este în strânsă relaţie cu personalitatea cadrului
didactic şi gradul de pregătire, predispoziţie şi stilurile de învăţare ale grupului cu care lucrează.
Între noile orientări din domeniul practicilor educaţionale se situează şi cea privind dezvoltarea
gândirii critice a elevilor, prin folosirea unor metode şi tehnici activ-participative noi:
brainstorming, tehnica ciorchinelui, metoda mozaic, jurnalul cu dublă intrare, cubul, cvintetul,
pălăriile gânditoare, metoda predării-învățării reciproce etc.
M. Zalte consideră gândirea critică, un tip de gândire diferenţiată după finalitate. Ea
presupune verificarea, evaluarea şi alegerea răspunsului potrivit pentru o sarcină dată şi
respingerea argumentată a celorlalte variante de soluţii. „A gândi critic” înseamnă a emite
judecăţi proprii, a accepta părerile altora, a fi în stare să priveşti cu simţul răspunderii greşelile
tale şi să le poţi corecta, a primi ajutorul altora şi a-l oferi celor care au nevoie de el.
Gândirea critică îi învaţă pe elevi să emită şi să-şi susţină propriile idei. Satisfacţia
noastră, a oamenilor de la catedră, nu constă în a vedea că elevul a reprodus lecţia citită,
compunerea sau comentariul dictat ,,cuvânt cu cuvânt”, ci în a-i pune în evidenţă ,,talentul” de
a îşi realiza propriul rezumat, propria compunere. Metoda didactică este elementul cheie al unei
lecții. Ea face diferența între o lecție reușită și una nereușită. Societatea de astăzi se bazează pe
utilitate. Tânărul de azi merge pe principiul : „Ce nu este util, nu mă intereseaz !”. Elevii
selectează tot mai mult, simplifică totul în jurul lor, nu mai sunt dispuși ca înaintașii lor să
învețe sau să asculte orice.
Metodele interactive vin așadar în ajutorul profesorului sprijinindu-i acestuia eforturile
în atingerea obiectivelor prestabilite.

31
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 BIBLIOGRAFIE

Cerghit Ioan - Metode de învățământ, Ed. a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1980;
Cerghit Ioan - Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii,
Editura Aramis, Bucureşti, 2004;
Cucoş C. - Pedagogie (Ediţia a II-a revizuită şi adăugită), Editura Polirom, Iaşi, 2002.

32
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Lecția modernă

Prof. Duţă Ionela-Alina

Colegiul Tehnic Valeriu Braniște, Lugoj

“Școala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile ei nu ca

specialist, ci ca o personalitate armonioasă.” (Albert Einstein)

Educaţia este un proces complex de influenţe

sociale, organizate în mod conştient, având ca
finalitate, formarea personalităţii umane conform
cerinţelor sociale. Şcoala este locul unde se formeazǎ
deprinderi intelectuale şi se pregǎteşte forţa de
muncǎ. Având în vedere faptul că trăim într-o
perioadă cu multiple schimbări, consider că şi
învăţământul românesc trebuie adaptat noilor cerinţe.
Modernizarea învăţământului cuprinde atât sistemul
de învăţământ cât şi procesul de învăţământ.
Modernizarea conţinuturilor procesului de
învăţământ se referă la restructurările ce se impun în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea
informaţiei selectate, incluse în planuri, programe şi manuale.
Lecția a ocupat și ocupă o poziție priveligiată în rândul formelor de organizare a
procesului de învățământ, continuând să dețină o importanță specială pentru demersurile care
se întreprind în vederea atingerii obectivelor operaționale. Ea ramâne modalitatea principală de
organizare a activității didactice, prin intermediul căreia se realizează în același timp informare
și formare, instruire și educare.
Conceptul de lecție își are originea etimologică în termenul grecesc ,,lectio” care
înseamnă ,,a citi cu glas tare”, ,,a audia”, ,,a lectura”, ,,a medita”. Inițial, lecția era o simplă
expunere, o lectură, iar elevii trebuiau să memoreze informaţiile transmise de către profesor, a
textelor.

33
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Lecția modernă se constitue într-un program didactic, respectiv un sistem de procedee
de lucru și acțiuni comune ale profesorului și ale elevilor (expuneri, explicații, demonstrații
logice și experimentale, rezolvări de probleme, etc.), structurate și organizate în vederea
atingerii obiectivelor operaționale propuse și în vederea activizării elevilor în procesul didactic.
În predarea tradițională profesorul ține o prelegere, face o demonstrație, iar rolul
elevului este acela de a urmări, a memora şi a reproduce (cât mai fidel) cunoştinţele transmise
de cadrul didactic. Elevul are o slabă participare la oră, nu se implică în activităţile clasei, este
lipsit de iniţiativă, este supus, doar acceptând informaţia dată. Vremea elevului supus, dispus
doar să asculte, a apus. El nu mai are răbdare, este mereu în căutare de noutăți, de care se
plictisește la fel de repede.
Lecția modernă pune accent pe metode activ parcipative prin care elevul devine subiect
al cunoașterii și acțiunii. Astfel, elevul intervine permanent în deciziile privind ceea ce doreşte
să înveţe, cum va folosi ceea ce a dobândit şi care vor fi modalităţile de evaluare. Lecţia
modernă este un proces dinamic care se pliază după specificul nevoilor şi preferinţelor elevilor.
În cazul optării pentru metodele moderne este evidentă relaţia deschisă dintre profesor şi elevi,
o relaţionare bazată pe dialog constructiv şi pe cooperare. Important este cum foloseşte elevul
ceea ce a învăţat, accentul punându-se pe formativ, pe dezvoltarea proceselor cognitive.
Metodele moderne de învăţământ coexistă cu cele tradiţionale şi se străduiesc să ia locul
celor impuse de nevoile educaţionale ale secolului trecut, în speranța că în acest mod, educația
va reuși să răspundă cerințelor societății.
Societatea este într-o continuă schimbare așadar schimbarea trebuie să apară și în cadrul
lecțiilor de la clasă. Elevul de azi nu mai are răbdare să asculte prelegeri, el este activ, dorește
să fie implicat, ascultat.

BIBLIOGRAFIE

Nicolae Ioan - Pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;

Radu I.T. - Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică și Pedagogică, București,
2000;
Piaget Jean - Psihologie și pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972.

34
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Turismul online

Prof. Paulescu Gabriela

Colegiul Tehnic Valeriu Braniște, Lugoj

Internetul a revoluționat întreaga

lume încă de la apariția sa. Inițial au existat
mai multe persoane sceptice cu privire la
Internet, dar timpul a dovedit că Internetul
a fost una dintre cele mai importante
descoperiri. Astfel, în zilele noastre
oamenii utilizează Internetul nu doar
pentru a căuta informațiile de care au
nevoie sau de a comunica cu alte persoane
ci și pentru a achiziționa produsele sau serviciile de care au nevoie.
Turismul este un fenomen complex, deoarece în călătoriile lor, turiştii consumă o serie
de bunuri şi servicii. Acestea sunt produse de ramuri distincte ale economiei. Conform acestei
realităţi, în clasificările consacrate ale ramurilor economiei nu se regăseşte o industrie a
turismului. Industria turismului este definită ca fiind ansamblul activităţilor de natură
economică ce pun la dispoziţia turiştilor bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor
specifice ale acestora, pe durata călătoriei sau legate de aceasta. O definiţie mai elaborată a
apărut un an mai târziu, prezentând parţial aspectele caracteristice unei industrii. Astfel,
industria turistică reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate de firmele sectorului de stat şi
privat, care colaborează petnru furnizarea produsului turistic. În funcţie de elementele
componente ale produsului turistic, ea se divide în: industria călătoriilor, industria hotelieră,
industria de alimentaţie, industria de «loisir».
Turismul a intrat și el în rândul achizițiilor făcute prin intermediul Internetului.
Începuturile turismului online se remarcau în prima parte a anilor 1990 când turistul avea doar
posibilitatea de a transmite anumite mesaje sau a pune anumite întrebări prestatorului de servicii
turistice. Așadar, paginile web au permis clienților să transmită mesaje electronice prestatorului
de servicii turistice, care verifica disponibilitatea spațiilor de cazare și răspundea solicitării
potențialilor turiști.

35
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065
 Cu toate că inițial nu exista un scop strategic bine definit în ceea ce privește turismul
online iar atât clienții cât și prestatorii considerau ineficiente și nesigure aceste achiziții online,
timpul a dovedit importanța turismului online iar numărul utilizatorilor acestui tip de turism
este în continuă creștere.
Așadar dezvoltarea turismului online este un subiect de actualitate atât din perspectiva
clienților cât și din perspectiva prestatorilor de servicii turistice. Internetul a devenit principala
modalitate de legătură și comunicare între clienți și prestatorii de servicii turistice.
Consider că Internetul a contribuit major la dezvoltarea turismului și la identificarea
nevoilor și dorințelor clienților în ceea ce privește prestarea serviciilor turistice.

36
”E-Profesor Brăniștean - Revistă Educațională on-line”, Nr. II
ISSN 2559 - 0065 / ISSN–L 2559 - 0065