Duminica dinaintea Nașterii Domnului

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh,

Dreptmăritori creștini,
Ne aflăm în perioada în care prăznuim Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o
sărbătoare a bucuriei, a împlinirii făgăduinței lui Dumnezeu, aceea de a trimite un
Răscumpărător pentru neamul omenesc căzut în păcat. În aceaste zile, am prăznuit Nașterea
Mântuitorului, apoi în a doua zi de Crăciun, am prăznuit soborul Maicii Domnului, apoi
ieri s-a prăznuit primul mucenic, pe Sfântul Arhidiacon Ștefan – iar astăzi prăznuim pe
cei 20.000 de prunci uciși ÎN NICOMIDIA.
Astăzi, iată, potrivit Evangheliei – ne reamintim de cei 20.000, cei care au murit nevinovați
din invidia necruțătorului împărat Maximian. Ne întrebăm: Ce vină au avut?! Absolut
niciuna – însă suferința a fost mare pentru familiile care au avut copii uciși. În această
binecuvântată zi, AMINTINDU-NE DE SUFERINȚA ACELOR FAMILII, vă îndemn să
medităm la următorul subiect: Suferința – parte esențială a vieții noastre.
Înainte de a discuta despre suferință și a vedea care este locul ei în viața noastră, SĂ NE
OPRIM ÎN CELE CE URMEAZĂ LA EVENIMENTUL DE CARE ÎȘI AMINTEȘTE
ASTĂZI BISERICA.
Împaratul Maximian, pe cand se afla in cetatea Nicomidiei, afland de numarul mare de
crestini din ea, a pus la cale exterminarea lor in apropierea Praznicului Nasterii Domnului.
Imparatul, stiind ca toti crestinii se vor strange in marea biserica din Nicomidia, a poruncit ca
biserica sa fie inconjurata de lemne uscate, carora soldatii sa le dea foc.
Între timp, în Biserică se săvârșea Sfânta Liturghie iar credincioșii nu știau de ceea ce se
pregătește afară. La un moment dat, unul din trimișii soldaților a intrat în biserică și le-a
transmis celorlalti CĂ DACĂ NU SE VOR ÎNCHINA LA IDOLI, VOR MURI. CEI DIN
BISERICA NICOMIDIEI, AU ALES SĂ MOARĂ PENTRU HRISTOS – ÎN PREAJMA
CRĂCIUNULUI.
Ne întrebăm, ce i-a determinat să sufere atât de mult?! Răspunsul este: DRAGOSTEA
PENTRU HRISTOS, CEL ÎNTRUPAT PENTRU MÂNTUIREA NOASTRĂ ÎN
ACESTE ZILE.
Iubiți credincioși, deși am prăznuit o sărbătoare a bucuriei în aceste zile, iată că atât ieri, cât și
azi, biserica prăznuiește pe anumiți sfinți care au sferint. În urma acestor zile, ne întrebăm și
noi: CE PRESUPUNE SUFERINȚA?!
Când medităm la suferință, ne dăm seama că acest subiect, că această parte a existenței
noastre – ne aduce de cele mai multe ori suferință trupească, pe de-o parte, iar pe de altă
parte deprimare...
De foarte multe ori, este dificil pentru noi să ne gândim la suferință. Însă, reflectând puțin
astăzi la acest subiect dificil pentru noi – trebuie să conștientizăm că suferința face parte din
viața noastră, face parte din drumul nostru pământesc pentru dobândirea împărăției
cerurilor!
Cum poate un om să primească cu bucurie suferința în viața sa!?
Pentru un om necredincios, acest lucru este de neînţeles. De altfel, pentru noi toți – este greu
să asociem cuvântul ”suferință” cu concepția noastră despre Dumnezeu. Uneori, nu dorim să
înțelegem că Dumnezeu îngăduie suferința. Uneori, nu dorim să înțelegem că Dumnezeu
îngâduie suferința în viața noastră pentru a ne ajuta să facem încă un pas pe ,,calea mântuirii
noastre”.
De ce trebuie să suferim în această viață? De ce îngăduie Dumnezeu suferință în viața
noastră, de vreme ce el este iubitor?!
Deoarece, prin suferință, Dumnezeu ne întinde o mână atunci când noi ne îndepărtăm de
la comuniunea cu El. Deoarece, Dumnezeu este iubitor și ne întinde o mână atunci când
noi ne considerăm mai presus decât El prin tot ceea ce facem! Și oare, de câte ori nu
facem acest lucru?!
În final, doresc să punem la suflet o povestioară. Poate că, unii dintre dumneavoastră o
cunoașteți – poate că o să ni se pară amuzantă sau inutilă – însă – ea ascunde câteva
înțelesuri adânci cu privire la suferința pe care Dumnezeu o îngâduie în viața noastră.
La un moment dat, o doamnă pasionată de lucrurile vechi și frumoase, a observat o ceașca
excepțională și a întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât
de frumos!”.
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: Și a
zis:
‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar
un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în
repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”,
dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.
Apoi, s-a întâmplat ceva și mai rău! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită,
învârtită. Iar eu am strigat: „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”. Dar Stăpânul doar a dat
din cap și a spus, liniștit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat,
până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.
Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa…Am strigat:
„Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L pe Stăpânul Meu, printr-o deschizătură și puteam
citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta și spunea: „Încă nu”. Când
mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară
și m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este
mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat
peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”,
am strigat. El doar a dat din cap și a spus: „Încă nu!”
Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de
două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am
plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și
El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am
așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.
O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: „Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. „Aceea
nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Sunt frumoasă!”
El mi-a vorbit blând: „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată,
lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am
învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi făcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a
durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi
crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar,
dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în
viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult,
fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs final, finit. Acum ești ceea ce am avut
în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.
Morala este aceasta: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi
suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face și ne va expune la presiunile necesare, pentru a
fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta și sfânta Sa voie. Nouă nu ne rămâne
decât să alergăm și să ne rugăm în cadrul Tainei Sfântului Maslu – o taină atât de importantă
pentru îngăduirea suferințelor trupești și sufletești
În aceste zile, Mântuitorul Hristos s-a născut pentru fiecare dintre noi. S-a năcut pentru
mântuirea noastră, s-a născut pentru a ne răscumpăra pe noi cei păcătoși de moarte. S-A
NĂSCUT HRISTOS CA SĂ SUFERE PENTRU NOI.
Să nu uităm că lângă orice suferință, există și o binecuvântare și că Dumnezeu nu uită de noi,
fiii lui. Vă îndemn ca aceste zile să le petreceți în pace, în speranță și în rugăciune – și să nu
uitați că Dumnezeu, Olarul Vieții noastre, ne iubește atât de mult pe fiecare în parte. Amin
Sărbători binecuvântate și fericite!