UNIVERSITATEA “OVIDIUS” – CONSTANTA

Facultatea de Drept si Stiinte Administrative

Specializarea: Drept

REFERAT

TEMA: SISTEME DE PUBLICITATE IMOBILIARA

APLICABILE PE TERITORIUL ROMANIEI

DISCIPLINA : PUBLICITATE IMOBILIARᾸ

Coordonator : Conf. Univ. Dr. Marin Marilena

Student: ION RODICA

Anul II, Grupa 1.

1
 SISTEME DE PUBLICITATE IMOBILIARA
APLICABILE PE TERITORIUL ROMANIEI

Considerații generale :

Existența unui sistem de publicitate imobiliară este determinată de necesitatea

cunoașterii situației precise a bunurilor imobile, atât din punctul de vedere al elementelor de
identificare, cât și, mai ales, al aspectelor juridice interesând titularii drepturilor de
proprietate, transferurile juridice având ca obiect aceste bunuri, existența dezmembrămintelor
de proprietate sau a unor sarcini care grevează aceste bunuri.
Realizarea unui sistem de publicitate imbiliară este nu numai necesară, dar și posibil de
înfăptuit, datorită așezării fixe și existența unor elemente precise de identificare a bunurilor
imobile, spre deosebire de bunurile mobile care, prin definiție, sunt lipsite de o așezare fixă în
spațiu și de mai multe ori și de elemente de identificare.
Publicitatea imobiliară își justifică utilitatea prin multiple considerente:
- bunurile imobile au o valoare materială mult mai mare decât cele mobile;
- stăpânirea unui bun imobil poate corespunde dreptului de proprietate, unui alt drept
real principal sau unei stări de fapt, o posesiune. Cum în materie imobiliară posesiunea nu
valorează titlu de proprietate, numai proprietarul poate înstrăina bunurile sale imobile, de aici
și interesul terților dobânditori de a cunoaște cu exactitate situația juridică a bunurilor
imobile.
Ca și concept, publicitatea imobiliară desemnează totalitatea mijloacelor juridice ce au
ca scop evidența și opozabilitatea față de terți a actelor juridice prin care se constituie, se
transmit sau se sting drepturi reale imobiliare1.

După Unirea din 1918, s-a pus problema creării unui sistem unitar de publicitate pe
întregul teritoriu al țării. Au existat mai multe demersuri în acest sens, dar izbucnirea celui
de-al doilea război mondial și apoi instaurarea regimului de guvernare comunist au
determinat lipsa de eficacitate a acestora2.

Datorită condițiilor istorice, în țara noastră nu a existat, până în prezent, un sistem unic
de publicitate imobiliară, ci au fost reglementate patru asemenea sisteme3:

1
Marian Nicolae, Publicitatea imobiliară și noile cărți funciare, Ed. Press Mihaela SRL, București, 2000, p. 106.
2
Ioan Adam, Drept Civil. Drepturi reale principale, Ed. All Beck, București, 2005, p. 638;
3
Marian Nicolae, op. cit., p. 108;

2
  cel al Registrelor de Transcripțiuni și Inscripțiuni, reglementat de Codul Civil
și Codul de Procedură Civilă, aplicat în Vechiul Regat (Muntenia, Moldova, Oltenia,
Dobrogea).
 cel al Cărților Funciare, reglementat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
de legislația austriacă și ungară, iar ulterior, de Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea
dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, aplicabil în provinciile românești anexate de fostul
Imperiu austro-ungar (Transilvania, Banat, Crișana, Satu-Mare, Maramureș și Bucovina);
 cel al Cărților de Publicitate Imobiliară, numit și "Sistemul intermediar de
publicitate", reglementat prin Legea nr. 242/1974 pentru transformarea cărților provizării în
cărți de publicitate funciară, aplicat într-un număr redus de localități din județul Ilfov și
București, în care s-au efectuat măsurători și întocmit documente cadastrale;
 cel al Cărților de Evidență Funciară, care este tot un sistem intermediar, însă
conceput ca provizoriu, reglementat de Legea nr. 163/1946 și aplicat în localitățile din
Transilvania unde cărțile funciare au fost distruse, sustrase sau pierdute din cauza celui de-al
doilea razboi mondial.

Primele două sisteme sunt cele mai răspândite, fiind socotite principalele sisteme de
publicitate imobiliară din România, celelalte două fiind de fapt varietăți ale sistemului de
publicitate ale cărților funciare.
În alte opinii 4 , celor patru sisteme li se mai adaugă și sistemul Cărților Funciare
Centrale pentru Căi Ferate și Canaluri, prevăzut de Legea 241/1974.

Inițial, registrele de publicitate imobiliară s-au ținut de tribunal și apoi de către

judecătorii, iar ulterior, după 1960 de către notariatele de stat. În anul 1995, o dată cu
transformarea activității notariale într-un serviciu public autonom, prin Legea 36/1995 a
notarilor publici și a activității notariale, atribuțiile de publicitate mobiliară și imobiliară,
registrele de transcripțiuni și inscripțiuni, precum și cărțile funciare au trecut la judecătoriile
în circumscripția cărora se află notariatele de stat5.
Unificarea regimului juridic al publicității imobiliare a constituit o preocupare majoră a
legislativului după anul 1989. Ca urmare, în 1996 a fost adoptată Legea 7/1996 privind
cadastrul și publicitatea imobiliară. Prin aceasta, sistemul cărților funciare este extins la
nivelul întregii țări, cu anumite schimbări față de modul în care ele au fost reglementate prin
Decretul-Lege nr. 115/1938.
4
Mircea Miclea, Cadastru și cartea funciară, Ed. All, București, 1995, p. 281.
5
Ioan Adam, op. cit, p. 639;

3
 Publicitatea imobiliară viitoare în dreptul românesc.
Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996

Prin Legea 7/1996 s-au pus bazele juridice ale unui sistem real și unic de publicitate
imobiliară pentru întreaga țară, menit să înlocuiască celelalte sisteme de publicitate imobiliară
aplicabile în dreptul roman actual.
După cum se subînțelege din denumirea ei, noua lege reglementează în același act
normativ două instituții distincte, dar interferente, și anume: instituția tehnică a cadastrului și
cea juridică a noilor cărți funciare.
Prin instituția cadastrului se urmărește realizarea unui cadastru general al țării, încă
nerealizat, iar prin instituția cărților funciare, se urmărește crearea la nivelul întregii țări a
unui sistem real, unic și unitar (uniform) de evidență juridică a strămutării, constituirii și
stringerii drepturilor reale imobiliare.
Desigur, Legea 7 creează premisele juridice normative pentru ca România să ajungă la
stadiul european de a avea un cadastru național și cărți funciare în întreaga țară, întrucât
aceste perspective țin în principal de mai multe resurse: financiare, tehnice și umane,
necesare atingerii unor astfel de obiective6.
În baza materializării acestui act normativ, s-a convenit la sprijinirea materială atât a
activității de înregistrare sistematică a proprietăților imobiliare, cât și cea de înregistrare
sporadică a acestora (în zonele în care cadastrul general nu a fost încă definitivat) prin:
- asigurarea unor servicii tehnice mai performante;
- proiectarea și instalarea unui sistem computerizat de înregistrare a pământului;
- refacerea și extinderea birourilor de carte funciară;
- instruirea în beneficiul personalului judecătoriilor și birourilor de carte funciară și
al notarilor.
Baza tehnică a cărților funciare o constituie documentele cadastrale ce cuprind date și
informații referitoare la imobile, la proprietăți asupra acestora și la proprietari.
În sistemul de carte funciară, evidența juridică se ține pe imobile, care constituie
elementul fix și durabil, iar nu pe persoane (care reprezintă un reper mobil și temporar). De
aceea fără măsurături și evidențele cadastrale necesare nu se poate trece la un sistem real de
publicitate imobiliară.

6
Marian Nicolae, op. cit., p.109.

4
 Totodată, ținând seama de faptul că realizarea unui cadastru național este o problemă de
viitor, iar lucrările de cadastru neputând fi terminate în același timp în fiecare localitate sau
județ, Legea 7 prevede o extindere treptată și progresivă a noului sistem de publicitate bazat
pe cărțile funciare, pe măsura finalizării lucrărilor cadastrale în fiecare unitate administrative-
teritorială. Acest lucru scoate în evidență faptul că temporar pe un teritoriu administrativ vor
coexista două sisteme, de pildă, sistemul noilor cărți funciare și sistemul de trasncripțiuni și
inscripțiuni, ori cu cel al vechilor cărți funciare etc7.

Registrele de transcripțiuni și inscripțiuni

*Sistemul personal de publicitate imobiliară*

Sistemul de publicitate imobiliară al registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni a fost

inspirat după modelul Codului lui Napoleon și reglementat cu caracter general de Codul Civil
și Codul de procedură Civilă românesc, fiind aplicabil în Vechiul Regat, fără a fi suferit
modificări majore până la 1996.
Din punct de vedere organizatoric, legea prevede efectuarea operațiunilor de publicitate
în două registre: unul de transcripțiuni în care se înscriu actele translative și constitutive de
drepturi reale și unul pentru inscripția privilegiilor și ipotecilor8.
Astfel, în scopul de a cunoaște mai bine situația juridică a unui imobil trebuie
consultate ambele registre.
În prezent, aceste registre se țin de către birourile de carte funciară ale judecătoriilor
(art. 108 din Legea nr. 36/1995, art. 58 alin. 2 din Legea 7/1996).
Din punct de vedere practic, transcrierea constă în reproducerea/copierea în întregime a
actului (înscrisului), în timp ce înscrierea se face prin rezumarea conținutului acestuia.

Felurile înregistrărilor:

În sistemul de publicitate al registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni, felurile

înregistrărilor sunt arătate chiar prin denumirea registrelor, și anume9:
a) transcripțiuni, transcripții, sau potrivit limbajului uzual transcrieri. Acestea
privesc înregistrarea actelor juridice translative sau constitutive de drepturi reale imobiliare,
prin reproducerea înscrisurilor constatatoare ale operațiunilor juridice supuse înregistrării.

7
Marian Nicolae, op. cit., p.110.
8
Idem.
9
Marian Nicolae, Publicitatea imobiliară și noile cărți funciare, Ed. Press Mihaela SRL, București, 2000, p. 113.

5
 b) inscripțiile constau în mențiuni (extrase) referitoare la acte de constituire a
ipotecilor și privilegiilor.

Actele supuse transcrierii:

Potrivit art. 711 alin. 1 C. Pr. Civilă: "Se vor transcrie în registrul de transcriere al
judecătoriei unde este așezat bunul nemișcător:
1. toate actele de înstrăinare a proprietăților nemișcătoare sau a drepturilor reale
ce se pot ipoteca;
2. toate actele prin care se renunță la aceste drepturi;
3. toate actele prin care se constituie o servitude, un drept de uzufruct, uz sau de
abitație;
4. tranzacțiile asupra drepturilor reale;
5. ordonanțele de adjudecare;
6. hotărârile date în materie de expropriere pentru utilitate publică etc.

Codul Civil prevede, la rândul său, transcrierea în unele cazuri particulare:

- donația (art. 818);
- vinderea (art. 1295 alin. 2);
- actul sau hotărârea care constată o cesiune sau o chitanță de chirie sau arendă pe doi
ani viitori (art. 1394).

Acte și fapte juridice nesupuse transcrierii:

1. toate actele prin care se renunță la o moștenire;

2. transmisiunile de drepturi reale imobiliare pentru cauză de moarte (mortis causa),
fără a deosebi după cum sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular;
3. transmisiunile operate ex lege (cum este cazul bunurilor fără stăpân care se cuvin
statului);
4. uzucapiunea și accesiunea imobiliară.

Efectele transcrierii și înscrierii:

 Tanscrierea nu produce efecte juridice față de părți, deoarece în dreptul nostru

nu este translativă sau constitutivă de drepturi reale. Prin urmare, transmiterea proprietății sau

6
dobândirii altui drept real operează automat prin simplul acord de voințe al părților (solus
consensus obligat), valabil exprimat, însă indiferent dacă actul a fost sau nu transcris10.
Tramscrierea este un simplu mijloc de publicitate, așadar cealaltă parte, în lipsa acestei
proceduri, nu poate invoca anularea actului sau nerespectarea lui.

 Față de terți, transcrierea face actul opozabil (art. 1802 C.Civ. 11 și art. 712
C.Pr.Civ.12)
Prin transcriere se realizează evidența transmisiunilor sau constituirea de drepturi
imobiliare, publicitatea acestora și opozabilitatea față de terți a drepturilor reale imobiliare.
Un lucru foarte important din procedura necontencioasa a publicității imobiliare este de
asemenea faptul că cel ce înscrie sau transcrie mai întâi are un drept mai puternic, chiar dacă
actul său a fost încheiat ulterior, conform sintagmei: qui prior tempore, potior iure.

 Între creditori, privilegiile imobiliare nu produc nici un efect decât atunci când
"ele s-au adus la cunoștință publică, prin inscripțiune, și numai de la data acelei inscripțiuni
în registrele judecătoriilor, destinate pentru aceasta".
 În privința ipotecilor, între creditori, ipoteca (fie ea convențională sau legală)
nu are rang decât din ziua inscripțiunii sale în registe.
Rezultă că prin înscriere se realizează evidența sarcinilor reale, opozabilitatea față de
terți a acestora, inclusiv determinarea rangului, adică a gradului de preferință între creditorii
privilegiați, ipotecari sau chirografari, precum și succesorii cu titlu particular.

Sancțiunea lipsei transcrierii sau înscrierii drepturilor reale imobiliare:

Lipsa transcrierii sau înscrierii atrage inopozabilitatea, adică ineficacitatea dreptului

real dobândit, față de terți. Dacă actul nu a fost transcris, terții nu au de unde să ia cunoștință
de el și de operațiunea juridică la care actul se referă, astfel încât el nu poate să fie opus, fiind
considerat de lege inopozabil.

Pocedura de înregistrare.
Organele competente să efectueze operațiuni de publicitate imobiliară:

10
Marian Nicolae, op. cit., p. 119;
11
Art 1802 din Codul Civil statuează că : "Orice act de înstrăinare a drepturilor menționate în art. anterior nu se va putea
opune persoanelor al treilea de nu se va fi făcut transcripția cerută prin acel articol";
12
Art. 712 C.Pr.Civ. enunță că: "Până la transcriere, drepturile rezultând din actele menționate în art. de mai sus nu se vor
opune celor de al treilea, care au drepturi asupra bunului nemișcător, chiar dacă au cunoștință de existența actelor de mai
sus".

7
 Transcripțiile și inscripțiile se fac la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se
află imobilele (art. 711 si 715 C.Pr.Civ, art 108 din Legea 36/1995).
Serviciile de publicitate sunt organizate și conduse de un judecător delegat de
președintele instanței13.
Ambele operațiuni de publicitate sunt efectuate de către grefierii însărcinați cu păstrarea
registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare14.

Procedura de efectuare a transcrierii sau înscrierii:

De regulă, cererea de transcriere sau înscriere se face de către partea interesată, adică de
dobânditorul dreptului real, personal sau prin mandatar. Face excepție cererea de înscriere a
ipotecilor convenționale, caz în care ambele părți, în persoană sau prin mandatari cu procure
speciale și autentice trebuie să se prezinte la judecătorie și să solicite înscrierea pe baza
actului de constituire al ipotecii (art. 1781 C.Civ)15.

În practică, prin introducerea regimului unic de publicitate, începând cu anul 1950, atât
transcripțiunile cât și inscripțiunile se efectuează prin mențiuni despre operațiunile juridice
constatate. În esență, procedura de înscriere este următoarea:
a) Se înregistrează în ordine numeric cererile;
b) Se efectuează înscrierea prin indicarea felului acestora;
c) Se arată părțile și actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea;
d) Se indică taxa de timbru percepută, precum și unele mențiuni care se pot trece la
rubrica "Observații" (de ex., la locul din registru în care s-a trecut înscrierea unei
ipoteci, la această rubrică se trece și radierea ipotecii, dacă aceasta s-a operat
ulterior).
e) În sfârșit, cererile astfel înregistrate și numerotate, însoțite de actele doveditoare se
depun apoi, în aceeși ordine numerică, în mapa de transcrieri sau cea de înscrieri
ipotecare.

Registrele de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare sunt publice, putând fi consultată

de orice persoană interesată.

13
Marian Nicolae, op. cit., p. 122;
14
Idem.
15
Marian Nicolae, op. cit., p. 123;

8
 Grefierii sunt obligați să elibereze la cerere copii de pe actele transcrise și inscripțiile
existente sau să certifice că nu există nici o sarcină reală asupra imobilului respectiv.

Neajunsurile sistemului de publicitate al registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni:

- Acest sistem nu reusește să asigure o protecție eficace a terților de bună-credință și

nici să stimuleze dezvoltarea creditului ipotecar, din cauza nesiguranței juridice a dreptului de
proprietate pe care o pretinde a-l avea cel care dorește să procure o garanție ipotecară în
schimbul împrumutului scontat;
- Este un sistem incomplet, deoarece nu asigură o publicitate integrală a tuturor
actelor și faptelor juridice translative sau constitutive de drepturi reale imobiliare. Astfel, nu
sunt supuse transcrierii transmisiunile mortis causa, actele declaratice (de ex. partajul), și nici
hotărârile judecătorești cu caracter declarativ de drepturi (de ex. hotărârile prin care se
pronunță anularea unui act- hotărâre ce modifică în fapt proprietatea sau un alt drept real de la
un patrimoniu la altul).
- Acest sistem este neunitar, din punct de vedere structural, deoarece cuprinde două
registere din care unul s-a dovedit în practică a fi greoi, chiar împovărător și astfel,inutil.
- Sub aspect funcțional, sistemul este imprecis, întrucât registrele se țin pe numele
proprietarilor și nu pe individualitatea imobilelor (adică a parcelelor de pământ), de unde și
denumirea de sistem personal de publicitate imobiliară. Într-un astfel de context,
necunoscând precis șirul proprietarilor succesivi anteriori, nici un achizitor ulterior nu poate
fi sigur că dreptul pe care l-a dobândit este inatacabil.
- Transcripția nu adaugă nimic la valoarea actului, pentru că, cu ocazia înregistrării
actul nu este verificat în scopul constatării valabilității operațiunilor juridice, tocmai de aceea
aceste extrase ce se pot elibera au doar o valoare relativă.

Cărțile funciare
*Sistemul real de publicitate imobiliară*
Sistemul cărților funciare este un sistem real de publicitate imobiliară, care se bazează
pe identitatea cadastrală (topografică) a bunurilor și realizează publicitatea integrală
(completă) a transmisiunilor și constituirilor de drepturi imobiliare.
Esențial este caracterul absolut al înscrierii, ceea ce însemnează că drepturile reale se
dobândesc, se modifică sau se sting numai de la data intabulării. Așadar, simpla convenție nu

9
este translativă de proprietate, ci, ca act obligațional trebuie urmată de actul real al înscrierii
în registrul funciar (înscrierea jucând aici rolul tradițiunii materiale din dreptul roman)16.
România interbelică a urmărit să realizeze un cadastru modern și o carte funciară
modernă prin cele două legi distincte: Legea nr. 23/1933 asupra cadastrului și Decretul-Lege
115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare.
După 1918 datorită avantajelor incontestabile ale cărților funciare s-a militat pentru
introducerea acestora pe întreg teritoriul țării, fapt ce trebuia realizat prin intermediul celor
două legi.

NOILE CĂRȚI FUNCIARE

Punerea în aplicare a Legii nr. 7/1996
În principiu, orice lege intră în vigoare de la data aducerii sale la cunoștința publicului
prin publicare în Monitorul Oficial. Plecând de la analiza datelor temporale, deși legea a
intrat în vigoare la 24 iunie 1999 , nu se poate vorbi despre punerea ei în aplicare decât
începând din 1 iulie 1999, când s-a dispus prin Ordinul Ministrului justiției nr. 1330/C/1999
realizarea de înscrieri nedefinitive de către toate birourile de carte funciară ale judecătoriilor.
Aceasta pentru că numai de la acea dată s-au deschis, potrivit legii, cărți funciare cu caracter
nedefinitiv.
Potrivit art. 72 alin 2 și 3 din Legea 7/1996, modificată prin Legea 247/2005
reglementările privind vechile cărți funciare și cele ale registrelor de transcripțiuni și
inscripțiuni își încetează aplicabilitatea în fiecare județ în parte numai după finalizarea
lucrărilor cadastrale pe întreg teritoriul administrativ al județului, urmând ca ele să fie
abrogate numai după ce s-au terminat lucrările cadastrale pe întreg teritoriul țării.

În opinia dl. profesor Ioan Albu17, pornind de la chiar dispozițiile legii, s-a susținut că
legea cuprinde două tipuri de norme:
 norme cu aplicabilitate imediată (cum erau cele privitoare la organizarea
birourilor de carte funciară în cadrul judecătoriilor), și
 norme cu aplicare eșalonată în timp (cum sunt cele referitoare la întocmirea și
funcționarea cărților funciare).
Pe această teză se sprijină următoarele argumente:
- Vechile reglementări privind publicitatea imobiliară își încetează aplicabilitatea la
nivelul unui județ numai la data finalizării lucrărilor cadastrale și a registrelor de publicitate
pentru întregul teritoriu administrativ al județului;

16
Ion Dogaru, Drept Civi. Ideea curgerii timpului și consecințele ei juridice, Ed. All Beck, București, 2002, p. 293.
17
în lucrarea: Publicitatea imobiliară în dreptul român. Noile cărți funciare, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 46.

10
 - În județele unde până acum s-au aplicat vechile cărți funciare trebuie făcute
măsurători noi și cărți funciare noi, nefiind posibilă efectuarea de înscrieri în baza noii legi
în cărțile funciare anterioare.

În opinia dl. prof. Marian Nicolae 18 , de la data întrării în vigoare (24 iunie 1996)
prevederile legii sunt aplicabile în toată țara, celelalte sisteme de publicitatea imobiliară
încetându-si aplicabilitatea și fiind înlocuite cu sistemul noilor cărți funciare. Per a contrario,
practica a contrazis opinia acestui autor, pentru că vechile norme de publicitate s-au dovedit a
râmâne aplicabile până la finalizarea măsurătorilor cadastrale la nivelul fiecărui județ (acest
lucru neînsemnând că până atunci nu se vor efectua înscrieri în vechile documente de
publicitate).
Semnificația reală este că înscrierile efectuate în vechile registre până la intrarea în
vigoare a legii continuă să producă efectele consacrate de normele respective (constitutiv de
drepturi și opozabilitate) până la finalizarea cadastrului general național.
Pe de altă parte, art. 61 din aceeași lege, prevede faptul că : actele și faptele juridice
privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ pentru care nu s-au efectuat lucrări
cadastrale se vor înscrie cu caracter nedefinitiv în câte o carte funciară, urmând ca înscrierile
definitive să se realizeze după finalizarea cadastrului general al teritoriului respectiv. Această
măsură are caracter imperativ, solicitantul neputând opta pentru altă formă de publicitate pe
teritoriul județelor unde măsutătorile cadastrale nu sunt finalizate.
Analizând detașat aceste articole principale din Legea nr. 7/1996, respectiv art. 61
și art. 72, este pe bună-dreptate just criticată această lege pentru raționamentul că
prevederile reglementate conțin articole discordante, care pretind obligativitatea unor
norme (cum este depildă art. 61), pentru ca ulterior ele să fie tăgăduite (prin prevederi de
tipul necesității funcționării vechilor sisteme de publicitate, regăsite spre exemplu în art.
72).
Iată deci că vechile legiuiri continuă a-și produce efectele, limitarea lor în timp fiind
cea arătată – până la data finalizării lucrărilor cadastrale pentru întregul teritoriu administrativ
al fiecărui județ în parte.
După cum am arătat, noua lege a cadastrului și a publicității imobiliare în România
crează premisele juridice necesare pentru ca țara noastră, într-un viitor apropiat să poată
ajunge la standardele europene de a avea un cadastru național și cărți funciare cu
aplicabilitate uniformă în întreaga țară și având un caracter absolut al înscrierilor.

18
În lucrarea: Publicitatea imobiliară și noile cărți funciare, Ed. Press Mihaela SRL, București, 2000, p. 207.

11
BIBLIOGRAFIE

1 .Publicitatea imobiliară și noile cărți funciare, Ed. Press Mihaela SRL, București, 2000.

2. Ion Dogaru, Drept Civi. Ideea curgerii timpului și consecințele ei juridice, Ed. All Beck,
București, 2002.

3. Publicitatea imobiliară în dreptul român. Noile cărți funciare, Ed. Lumina Lex,
București, 2001.

4. Mircea Miclea, Cadastru și cartea funciară, Ed. All, București, 1995.

5. Ioan Adam, Drept Civil. Drepturi reale principale, Ed. All Beck, București, 2005.