UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ 

VETERINARĂ BUCUREŞTI
FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII

Biocombustibili
-caracterizare generală-

Babătă Silviu
Grupa: 6102
 Introducere

In ultima perioada criza mondială de energie a pus in alertă comunitatea ştiinţifică

internaţională şi, drept urmare, s-au căutat si găsit metode noi de a obţine biocombustibili pe
cale naturală (folosiţi nu doar pentru autovehicule, ci şi pentru sistemele de încălzire), mai
ales ca preţul ţiţeiului a devenit tot mai dificil de controlat. Plantele care contin glucide sau
poliglucide sunt o sursa importantă de materie energetică si pot fi folosite cu scopul de a
produce biocombustibili. Dintre acestea amintim: uleiul din soia, rapiţă, uleiul de palmier, de
floarea soarelui, de sofran sau ulei din arborele de Jatropha. Rapiţa (Brassica Rapa) este o
plantă cultivată in Europa si Asia pentru seminţele sale bogate in ulei (in proporţie de
aproximativ 40%, dublu decat conţine soia). Se adaptează foarte bine la climele reci (3°C, cea
mai joasă temperatură la care rezista plantele uleioase).
Europa a dominat industria de biocombustibili cu un procent de 90% din producţia
globală: in 2004 a produs 2.4 milioane de tone, ajungand la 0.8 procente din consumul
european de benzină şi combustibil. Bioetanolul a constituit 0.5 milioane de tone, iar
biocombustibilul 1.9 milioane tone. Uleiul de rapiţă rămâne principala materie prima pentru
producţia de biocombustibil, reprezentând peste 20% din producţia totală de ulei din plante
oleaginoase.

1
 Ce sunt biocombustibilii

Biocombustibilii sunt orice combustibili obținuți din biomasă, cum ar fi bioetanolul,

făcut din zahăr, porumb sau alte tipuri de amidon, sau biodeiselul din uleiuri vegetale sau
grăsimi animale. Aceștia sunt prezentați ca fiind o sursă de energie regenerabilă şi înlocuitori
fezabili / alternativi pentru combustibilii fosili folosiți în prezent.
Există 2 tipuri de biocombustibili: de primă generaţie şi de a doua generaţie. Prima generație
reprezintă biocombustibili făcuți direct din culturi de plante sau din alte surse care sunt
cultivate anume cu scopul de a fi utilizate pentru combustibil. Biocarburanții din a doua
generaţie sunt produşi din resurse care au fost deja folosite, de exemplu uleiul vegetal folosit
din restaurante.

Fabricarea de biocombustibili ia nastere simplu, incepând cu uleiul: este bazată pe

procesul chimic de transesterificare prin care grăsimea sau uleiul vegetal reactionează cu un
alcool simplu (metanol) in prezenta unui catalizator (hidroxidul de sodiu). Metanolul separă
acizii graşi de ulei si formează estelii metilici (biocombustibili) si glicerolul. Acesta din urma
este separat de combustibil, având variate utilitaţi pe piata (fabricarea săpunului, combustibil
pentru incălzire sau, prin purificare in vederea obţinerii de glicerină pura, fabricarea
medicamentelor sau in industria cosmeticelor). Biocombustibilul este purificat prin „spalare
uscată” cu silicat de magneziu sau prin balbotare, cand se elimină eventualele urme de acizi
graşi, metanol sau vapori de apa din biodisel, apoi se filtrează şi se stochează.

Biomasa

Biomasa contribuie cu 14% la consumul mondial de energie primară, iar pentru trei
sferturi din populaţia globului care trăieşte în ţările în curs de dezvoltare aceasta reprezintă
cea mai importantă sursă de energie. La nivelul Uniunii Europene se preconizează crearea a
peste 300.000 de noi locuri de muncă în mediul rural, tocmai prin exploatarea biomasei. În
prezent, în UE, 4% din necesarul de energie este asigurat din biomasă.
Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor din
agricultură, inclusiv substanțele vegetale și animale, silvicultură și industriile conexe, precum
și partea biodegradabilă a deșeurilor industriale și urbane. (Definiție cuprinsă în Hotărârea nr.
1844 din 2005 privind promovarea utilizării biocarburanților și a altor carburanți regenerabili
pentru transport).
Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include
absolut toată materia organică produsă prin procesele metabolice ale organismelor vii.
Biomasa este prima formă de energie utilizată de om, odată cu descoperirea focului.

2
 Tipuri de biocombustibili:

Biocombustibil Ce este? Argumente Pro Argumente Contra

Etanol din Alcool obţinut prinCombustibil cu cifrăDificultăţi în transportul
biomasă agricolă fermentarea cerealelor,octanică mare şi emisiiprin conducte, consumă
plantelor tehnice şi altorreduse de gaze cu efect decantităţi mari de biomasă
surse vegetale seră agricolă alimentară sau
furajeră

Etanol din Alcool obţinut prinCombustibil cu cifrăDificultăţi în transportul

lignoceluloză conversia biomaseioctanică mare şi emisiiprin conducte. Este mai
lignocelulozice la glucidereduse de gaze cu efect descump decât etanolul din
fermentescibile urmată deseră. Nu utilizează materiicereale.
fermentarea acestora laprime alimentare sau furajere
etanol

Biogaz Amestec de gaze ţn careMateria primă esteEste greu de lichefiat şi de

predomină metanul, obţinutnevaloroasă, rol important înaceea nu poate fi folosit în
prin fermentarea anaerobă amanagementul deşeurilor.transporturi. Comoziţia lui
gunoiului sau altor deşeuriPoate fi o sursă de energie îneste heterogenă, în funcţie
sau subproduse agricole,comunităţi rurale, sau zonede materia primă şi
menajere sau industriale sărace ale globului. tehnologie.

Biodiesel Un carburant asemănătorReduce emisiile şi esteDificultăţi în transportul

motorinei, obţinut dinlubrifiant pentru motoare prin conducte. Nu este
uleiuri vegetale agreat de toţi constructorii
de motoare şi automobile

Motorină Un carburant asemănătorCorespunde standardelorEmisiile sunt mai ridicate

regenerabilă motorinei, obţinut dinpentru motorină cu conţinutca în cazul biodieselului
grăsimi vegetale şifoarte scăzut de sulf, adaosul
hidrocarburi de grăsimi animale
îmbunătăţeşte proprietăţile
de igniţie; poate fi
transportat prin conducte

3
Biobutanol Combustibil alcoolic,Mai uşor de transportat, maiNu se produce încă la
asemănător etanolului puţin coroziv în conductecapacitate mare
decât etanolul

BIOETANOL
 

 
Definiţie
          Conform HG 1844/2005 privind promovarea utilizarii biocarburanţilor si a altor
carburanţi regenerabili pentru transport, bioetanolul este definit ca fiind etanol produs din
biomasa şi/sau fracţia biodegradabilă a deşeurilor, in vederea utilizării ca biocarburant. Este
un combustibil ecologic, formula chimică fiind aceeaşi cu cea a alcoolului etil.
         
Proprietăţi
Caracteristicile fizice si chimice ale sale, se referă la densitatea energetică, la caldura
de vaporizare, raportul molecular dintre reactanţi şi produşii de combustie, energia specifică,
limita de imflamabilitate, viteza de transmitere a scânteii si temperatura acesteia, la continutul
de hidrogen si carbon.

Procesarea materiei prime

Materia primă – sorgul zaharat – va fi recepţionat, depozitat in silozuri, cântarit, dupa
care se va realiza măcinarea acestuia cu ajutorul unor masini speciale. Din silozuri materia
prima este transportată cu ajutorul unor benzi rulante şi unor elevatoare catre punctul unde are
loc macinarea ei. In timpul depozitarii se vor asigura condiţii de preântâmpinare a procesului
de putrezire, se va asigura o aerisire permanentă, si o temperatura constantă.
Atât paniculul cat si tulpinile de sorg zaharat  sunt strivite cu ajutorul unor maşini constituite
din presă cu tavalugi, filtrul grosier cu diametrul porilor de 0.2 ÷ 0.4 mm, pompa, rezervor
intermediar, rezervor de acumulare, presa pentru presarea repetata a bagasei.
Melasa ca atare este foarte vascoasa si are un conţinut ridicat de zahăr. In aceste
condiţii drojdiile nu pot transforma zahărul in alcool si dioxid de carbon. Pentru a realiza
concentraţia optimă de zahar şi pentru a mări fluiditatea melasei aceasta se diluează cu apa.
Datorită reacţiei usor alcaline a melasei este necesară neutralizarea si acidularea
acesteia pana la pH-ul de fermentaţie de 4.5 – 5, uneori chiar la un pH mai scăzut. De
asemenea, este necesară adaugarea de substanţe nutritive care contin azot, fosfor, magneziu
pentru a compensa deficitul substratului in aceste substante.
Melasa acidulată si imbogatită in substante nutritive este supusă in continuare operaţiei de
limpezire, absolut necesară, deoarece suspensiile fine se depun pe membrana celulei de
drojdie impiedicand interacţia zahărului si a celorlalte substanţe nutirtive cu celulele.

Fermentaţia melasei
Fermentarea este operatia tehnologică prin care zaharoza din melasa este transformată
de catre drojdii in alcool si dioxid de carbon ca produse principale, iar ca produse secundare
se obţin aldehide, esteri, alcooli superiori, alcool metilic, glicerină. Concentraţia alcoolică a
plamezii fermentate variaza in limite largi cuprinse intre 6 si 12% in funcţie de felul materiei
prime si procesul tehnologic aplicat.

4
Fermentarea melasei se realizează in vase speciale numite fermentatoare (bioreactoare)
prevazute cu agitator cu elice, pompa cu circulaţie, serpentine de răcire sau un sistem exterior
de răcire si conducte de captare a dioxidului de carbon.

Ca prim pas, se asigura umplerea fermentatorului cu melasa diluată, proporţie de 1:4 fiind
reglată de dozatoare adecvate. In acelasi timp se pun in funcţiune regulatoarele de
temperatură, pH, de dozare a materialelor auxiliare (factori de crestere, substante nutritive si
antispumante).

            Printre factorii de care depinde calitatea si randamentul de obtinere a bioetanolului,

alaturi de calitatea materiei prime, alegerea si respectarea celui mai adecvat proces tehnologic,
un rol deosebit il are drojdia utilizata la fermentarea plamezilor.

Distilarea bioetanolului
Alcoolul etilic si alţi componenţi volatili din plămada precum aldehide, esteri, alcooli
superiori, acizi volatili, se separa din plamadă prin operaţia de distilare. Distilarea se
realizează prin incalzirea pană la fierbere a plamezilor fermentate in instalatii speciale, prin
care alcoolul etilic si alti componenţi volatili trec in faza de vapori si sunt apoi condensati prin
racire cu apa. Separarea alcoolului etilic din acest amestec se bazeaza pe diferenta de
volatilitate dintre acesta si apa.
Pentru a obţine un produs cu un conţinut ridicat in etanol sunt necesare distilari
repetate si odata cu creşterea conţinutului in alcool al lichidului supus distilării se realizează o
concentrare din ce in ce mai redusă pana in momentul in care se ajunge la asa numitul punct
azeotropic, din care nu se mai poate realiza in continuare o concentrare prin distilare. Pentru
amestec acest punct azeotropic corespunde unei concentraţii alcoolice de 97,17%vol.
In afară de alcool si apa prin distilarea plămezii fermentate trec in distilat si alte substanţe
volatile continute, cum ar aldehide, esteri, alcooli superiori, acizi volatili, alcool metilic, astfel
incat se obtine asa numitul alcool brut, care trebuie purificat in continuare prin operaţia de
rafinare.

Rafinarea bioetanolului
            In urma distilarii rezulta ca produs intermediar alcoolul brut, care are o concentratie
alcoolica de 80÷85% vol. si contine o serie de impuritati, mai mult sau mai putin volatile, fie
provenite din plamada fermentata, fie formate chiar in cursul procesului de distilare.
Rafinarea reprezinta operatia de purificare si concentrare a alcoolului brut, in vederea
obtinerii unui produs de puritate superioara.
Pentru a se realiza o purificare avansata a alcoolului este necesar ca la rafinare sa se aiba in
vedere doua aspecte principale: temperaturile de fierbere ale impuritatilor si solubilitatile lor
in amestecul de alcool – apa.

Anhidrizarea bioetanolului
Operatia de anhidrizare este obligatorie pentru utilizarea bioetanolului ca biocarburant,
apa continuta de alcoolul rectificat diminuand performantele in procesul de combustie.

5
Anhidrizarea bioetanolului se poate realiza prin urmatoarele procedee:
 *Distilare azeotropa cu benzen, tricloretilena, dietileter, n pentan;
  *Distilare extractiva cu etilenglicol sau benzina;
  *Pervaporatie prin procedee membranare.

BIODIESELUL

Definiţie
            Biodieselul reprezintă un carburant alternativ pentru motoarele de tip diesel al cărui
principal avantaj il reprezintă faptul ca este un carburant regenerabil, non-toxic si
biodegradabil. Deasemenea poate fi utilizat in majoritatea motoarelor de tip diesel făra a fi
necesare modificări ample ale acestora.

            Este obţinut in urma unor reacţii chimice dintre lipide (de origine vegatală sau
animală) cu un alcool in urma cărora se obţin esteri ai acizilor graşi.
Scurt istoric
            Procedeul de transesterificare al uleiurilor vegetale este cunoscut incă din anul 1853,
un astfel de experiment fiind condus de către cercetătorii E. Duffy si J. Patrick, cu mulţi ani
inaintea apariţiei primului motor diesel.
            Posibilitatea folosirii uleiurilor vegetale pe post de combustibil pentru motorul cu
combustie interna a fost studiată in mai multe ţari in perioada 1920 – 1930 şi mai târziu in
timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.Din cauza unor dificultaţi tehnice cum ar fi
vîscozitatea ridicată, incercările de a înlocui motorina cu uleiul vegetal au fost in mare masură
abandonate.
            Pe data de 31 august 1937 G. Chavanne in cadrul Universitatii din Bruxelles obtine
patentul pentru “Procedura de transformare a uleiurilor vegetale pentru folosirea lor drept
combustibili”, acesta descriind metoda de transesterificare a uleiurilor vegetale folosind etanol
in scopul separarii acizilor grasi de glicerol inlocuind glicerolul cu alcooli liniari de catena
scurta. Este prima mentionare a obtinerii a ceea ce definim in ziua de azi ca biodiesel.
            Mult mai recent, in 1977 cercetatorul Expedito Parente inventeaza si prezinta patentul
pentru primul proces de obtinere la scara industriala a biodieselului. Pe parcursul anilor 90,
uzine de obtinere a biodieselului au fost deschise in multe tari din Uniunea Europeana,
incluzand Cehia, Germania si Suedia. Franta lanseaza productia locala de biodiesel din uleiul
de rapita, ce intra intr-un amestec de 5% cu motorina in combustibilul pentru masini si intr-un
procent mai mare in combustibilul destinat transportului public. Renault, Peugeot si alti
producatori de masini au certificat moatoare de camioane ce pot folosi amestecuri de pana la
50%. In 1990 Institutul pentru Biocombustibili din Austria identifica 21 de tari cu proiecte de
obtinere a biodieselului in vederea comercializarii acestuia.
            In prezent biodieselul pur (100%) este distribuit in multe benzinarii din Europa.
Proprietaţi:
Se analizează experimental proprietaţile fizico-chimice a diferitelor amestecuri de biodiesel şi
motorină (densitate, vascozitate, punct de inflamabilitate, punct de tulburare, punct de
congelare, compozitie elementară, analiza termica) facandu-se apoi o analiză comparativă cu
diferite standarde pentru biodiesel.

6
            Biodieselul are proprietaţi de lubrificare superioare motorinei si o cifră cetanică mai
mare. Aditia biodieselului reduce uzura sistemului de combustie si mareste perioada de
functionare a echipamentului de injecţie ce se bazează pe combustibil pentru lubrificare.
            Puterea calorică atinge o valoare de 37.27 Mj/kg. Are un punct de fierbere ridicat  si o
presiune de vaporizare scăzuta. Temperatura de aprindere este mai ridicată decât cea a
motorinei, de asemenea are o densitate mai mare.
            Biodieselul nu contine sulf si este folosit drept aditiv pentru lubrificare in motorină.

Tehnologii de obţinere a biodieselului

            Grăsimile si uleiurile sunt formate din trigliceride. Fiecare trigliceridă este compusă
din trei acizi grasi de catena lungă cu un numar de atomi de carbon cuprins intre 8 si 22, care
sunt legaţi de o moleculă de glicerol. Biodieselul este format din acizi grasi care sunt legaţi
chimic de o moleculă de metanol. In urma procesului de transesterificare, molecula de glicerol
este indepartată aproape complet din compoziţia biodieselului finit.
             Tehnologiile de obţinere a biodieselului comercial pot fi clasificate astfel:
A.    Transesterificarea in cataliza omogenă alcalină a uleiurilor rafinate
B.     Transesterificarea catalizată bazic a grasimilor vegetale cu un continut scazut de acizi
grasi liberi si a grăsimilor animale
C.    Transesterificarea in cataliză acidă
D.    Transesterificarea in cataliză eterogenă bazica si acidă
E.     Transesterificarea enzimatică
F.     Transesterificarea folosind microunde
G.    Transesterificarea folosind ultrasunete
 
            Tehnologiile se pot realiza in sistem batch in cazul obţinerii biodieselului la nivel
domestic sau continuu in cazul obtinerii acestuia la nivel industrial. Tehnologia de obtinere in
sistem batch permite controlul calitativ al produsului de reactie in cazul utilizarii materiilor
prime de o calitate medie precum ulei prajit reciclat sau grasimile animale.
            Pentru ca biodieselul sa corespunda in punct de vedere calitativ, trebuie sa ii lipseasca
din compozitie alcoolii, catalizatorul, sapunurile, glicerina, trigliceridele care nu au reactionat
sau au reactionat partial si acizii grasi liberi.
            In prezent exista numeroase produse pe baza de metil esteri utilizate in procesele
chimice la nivel industrial sau pentru fabricarea lubrifianti industriali. Insa cerintele de
procesare a acestor produse nu sunt suficiente pentru obtinerea unui biodiesel corespunzator
din punct de vedere calitativ.  Cea mai comuna problema o reprezinta prezenta trigliceridelor
care nu au reactionat sau au facut-o partial si a glicerinei, care cresc nivelul de vascozitate,
temperatura punctului de tulburare si cea a punctului de curgere, acesti factori ducand la
posibile avarii ale motorului.

Utilizari
  Biodieselul pur, denumit B100, este de fapt un monoalchilester al acizilor graşi
derivaţi din uleiurile vegetale sau animale.
Biodieselul este un combustibil alternativ care poate fi utilizat în formă pură sau în amestec cu
motorină, atunci când este ars în motoarele cu ardere internă, sau cu combustibilii pentru
cazane atunci când este utilizat în scopuri casnice.
            Strategiile de dezvoltare se direcţionează pe utilizarea biodieselului spre zonele
sensibile din punct de vedere ambiental, ca de exemplu:
* transportul transportul public local: taxi, autobuze, servicii;

7
* vehicule publice: salubrizare străzi, colectare gunoi menajer, întreţinere spaţii verzi;
* vehicule agricole şi de transport i în zonele agricole;
*vehicule ale armatei şi căile ferate.
 
Avantaje
•               Biodieselul este un combustibil curat. La utilizarea accestuia se reduc semnificativ
emisiile de noxe comparativ cu motorina.

•               Biodieselul inlocuieste cu succes motorina, petrolul, sau poate fi amestecat cu

acestea In orice proportie.

•               Utilizarea biodiesel-ului - obtinut prin transesterificarea uleiului de sofranel cu

alcooli inferiori (metanol, etanol, etc.) - drept combustibil pentru motoarele diesel moderne nu
presupune modificari constructive esentiale ale acestuia .
•               Biodieselul are toxicitate mai mica comparativ cu motorina si se reduc emisiile de:
         - dioxidul de sulf cu 100%
         - dioxidul de carbon 10-50%
         - dioxidul de azot 5-10%

•               Biodieselul este mai sigur de manipulat decat motorina.

•               Biodieselul este biodegradabil deoarece se obtine din resurse regenerabile.
•               Calitatea biodieselul este reglementată de ASTM D 6751.
 
Dezavantaje
•               Vascozitatea mai mare face ca pomparea sa fie mai dificilă.
•               Valorile mai ridicate ale temperaturii de tulburare si a punctului de lichefiere pot
pune probleme la pornirea motorului la temperaturi mai scazute iar consumul de combustibil
este mai ridicat.
•               Procentul emisiilor de oxizi de azot (NOx) este mai ridicat.
•               Puterea dezvoltata de motorul este cu 5% mai mica comparativ cu puterea
dezvoltata la utilizarea diesel-ului clasic.
•               Existş pericolul depunerilor la nivelul injectorului iar gradul de uzura al motorului
s-a dovedit a fi mai ridicat.

BIOETANOL DIN LIGNOCELULOZĂ

Disponibilitatea materialelor lignocelulozice

8
 Preţul materiilor prime extrem de volatil poate afecta costurile de producţie a
bioetanolului. Materia lignocelulozicǎ poate servi ca materie primǎ ieftinǎ şi
abundentǎ,neceasarǎ pentru a produce bioetanol din surse regenerabile, la costuri rezonabile.
În2007 , Departamentul de Energie al SUA a alocat mai mult de 1 miliard de dolari pentru
proiecte privind dezvoltarea producţiei bioetanolului lignocelulozic, cu scopul de a
facecombustibil competitiv la 1.33 dolari/galon pânǎ în 2012. Nivelul de sprijin oferit de
UEeste mai mic, dar este însǎ semnificativ (aproximativ 68 milioane de dolari în 2006).
Materialele lignocelulozice pot fi clasificate în patru grupe, pe baza tipului de
resursǎ:
1. reziduuri forestiere;
2. deşeuri municipale solide;
3. deşeuri de hârtie;
4. reziduuri din agricultură.
În literatura de specialitate apar diferite rapoarte care descriu utilizarea ca materie
primǎ a diverse deşeuri lignocelulozice cum ar fi: paie de orez, coceni de porumb,
planteierboase, reziduuri de palmier etc.
Materialele lignocelulozice ar putea produce pâna la 442 miliarde de litri de
bioetanol pe an. Paiele de orez reprezintǎ una dintre cele mai abundente surse de
deşeurilignocelulozice din lume. Anual se produce aproximativ 731 milioane de tone , fiind
distibuite astfel:
Africa (20,9 milione de tone),
Asia (667,6 milioane de tone),
Europa(3,9 milioane de tone),
America (37,2 milioane de tone)
Oceania (1,7 milioane de tone).
Aceastǎ sumǎ de paie de orez poate produce 205 miliarde de litri de
bioetanol/an,reprezentând ce mai mare cantitate dintr-o singurǎ materie primǎ de biomasǎ.

Obţinerea bioetanolului din materiale lignocelulozice pe cale biochimicǎ

Conversia biochimicǎ a materialelor lignocelulozice prin zaharificare şi fermentaţia
reprezintǎ o cale majorǎ pentru producţia bioetanolului din biomasǎ.
Bioconversia lignocelulozei la bioetanol este dificilǎ din urmatoarele motive:
1)rezistenţa biomasei la separarea pe componente;
2) varietatea zaharurilor care sunt eliberate atunci când polimeri ca hemicelulozaşi celuloza
sunt rupţi, aceste zaharuri necesitǎ utilizarea unor organisme care sǎfermenteze eficient ;
3) costuri pentru colectarea şi stocarea materiilor lignocelulozice cu densitatescǎzutǎ.

Structura chimicǎ şi componentele de bazǎ ale materialelorlignocelulozice

Compoziţia chimicǎ a materialelor lignocelulozice este un factor-cheieinfluenţând
eficienţa producţiei de biocombustibil în timpul proceselor de conversie.
Compoziţia structuralǎ şi chimicǎ a materiei lignocelulozice este variabilǎ,
datoritǎinfluenţei factorilor genetici şi de mediu şi interactiunii acestora. Un exemplu tipic
decompoziţie chimicǎ a materialelor lignocelulozice este de 48% din greutate carbon, 6%
din greutate hidrogen şi 45% din greutate oxigen, materiile anorganice fiind ocomponentǎ
minorǎ. O analizǎ fǎcutǎ paielor de orez şi paielor de grâu prezintǎ urmǎtoarele componente:
*substanţe volatile (65,47%, 75,27%),

9
* carbon fix (15,86%,17,71%)
*respectiv cenuşǎ(18,67%, 7,02%).
Lignocelulozicele constau în pincipal în celulozǎ, hemicelulozǎ şi ligninǎ;
acestecomponente constituind aproximativ 90% din materia uscatǎ a biomasei, restul
constândde exemplu în compusi extractibili şi cenuşǎ. Structura de bazǎ a tuturor elementelor
biomasei lemnoase este formatǎ din trei polimeri.
Proporţia dintre aceste elemente constitutive ale lemnului variazǎ de la o specie laalta,
şi existǎ diferenţe distincte între lemnul de esenţǎ tare şi rǎşinoase. Conţinutul de celulozǎ
hemicelulozǎ este mai mare în lemnul de esenţǎ tare (78,8%) decât înrǎşinoase (70,3%), însǎ
conţinutul de ligninǎ este mai mare în rǎşinoase (29,2%) decât înlemnul de esenţǎ tare (21%
Energiile alternative (energia solara, eoliana, geotermala, hidroenergia sau biomasa) fac parte,
obligatoriu, din viitorul nostru, fiind ecologice, gratuite si destul de accesibile. Biomasa
reprezinta “partea biodegradabila a produselor, deseurilor si reziduurilor din agricultura –
inclusiv substantele vegetale si animale – silvicultura si industriile conexe, precum si partea
biodegradabila a deseurilor industriale si urbane” (definitie preluata din Hotararea 1844/2005
privind promovarea utilizarii biocarburanţilor si a altor carburanţi regenerabili pentru
transport).
Biomasa reprezintă componentul vegetal al naturii, fiind una din cele mai populare si
universale resurse de pe Pamant si asigurand nu doar hrana, ci si energie, materiale de
construcţoe, ţesaturi, hârtie, substanţe chimice si medicamente.

Producerea de biomasa nu reprezintă doar o resursă de energie alternativă, ci şi o

oportunitate semnificativă pentru dezvoltarea rurală durabila. Biomasa contribuie cu 14% la
consumul mondial de energie primară, iar pentru trei sferturi din populaţia globului care
traieşte in ţarile in curs de dezvoltare, aceasta reprezintă cea mai importanta sursă de energie.

In ultima perioada criza mondială de energie a pus in alertă comunitatea stiinţificaă

internaţională şi, drept urmare, s-au căutat si gasit metode noi de a obtine biocombustibili pe
cale naturală (folosiţi nu doar pentru autovehicule, ci si pentru sistemele de incălzire), mai
ales ca preţul ţiţeiului a devenit tot mai dificil de controlat. Plantele care contin glucide sau
poliglucide sunt o sursă importanta de materie energetica si pot fi folosite cu scopul de a
produce biocombustibili. Dintre acestea amintim: uleiul din soia, rapita, uleiul de palmier, de
floarea soarelui, de sofran sau ulei din arborele de Jatropha. Rapita (Brassica Rapa) este o
planta cultivata in Europa si Asia pentru semintele sale bogate in ulei (in proportie de
aproximativ 40%, dublu decat contine soia). Se adapteaza foarte bine la climele reci (3°C, cea
mai joasa temperatura la care rezista plantele uleioase).

Europa a dominat industria de biocombustibili cu un procent de 90% din producţia

globală: in 2004 a produs 2.4 milioane de tone, ajungând la 0.8 procente din consumul
european de benzină si combustibil. Bioetanolul a constituit 0.5 milioane de tone, iar
biocombustibilul 1.9 milioane tone. Uleiul de rapită ramâne principala materie prima pentru
productia de biocombustibil, reprezentand peste 20% din productia totala de ulei din plante
oleaginoase. Un ajutor pretios a fost oferit in cadrul Uniunii Europene de catre Reforma CAP
(Common Agricultural Policy) in 2003, sub forma unei prime de 45 euro/hectar dintr-un
plafon maxim pentru o suprafata garantata de 1.5 milioane hectare.

Fabricarea de biocombustibili ia naştere simplu, incepând cu uleiul: este bazată pe

procesul chimic de transesterificare prin care grasimea sau uleiul vegetal reactionează cu un
alcool simplu (metanol) in prezenţa unui catalizator (hidroxidul de sodiu). Metanolul separă

10
acizii graşi de ulei si formează estelii metilici (biocombustibili) si glicerolul. Aceata din urmă
este separat de combustibil, avand variate utilitati pe piata (fabricarea sapunului, combustibil
pentru incalzire sau, prin purificare in vederea obtinerii de glicerina pură, fabricarea
medicamentelor sau in industria cosmeticelor). Biocombustibilul este purificat prin „spălare
uscata” cu silicat de magneziu sau prin balbotare, când se elimină eventualele urme de acizi
graşi, metanol sau vapori de apa din biodisel, apoi se filtrează si se stochează.

Printre avantajele biocombustibililor amintim: se obtin din biomasă, sunt regenerabili

si nepoluanţi pentru mediu, se utilizează la vehiculele moderne cu sau fara modificari, se
foloseste infrastructura existenta (industria petrolieră). In privinţa mediului inconjurator,
beneficiile utilizării biocarburanţilor sunt: lipsa conşinutului de sulf sau derivaşi aromatici,
biodegradabilitatea usoară, in cazul deversarii in ape sau pe sol, diminuarea emisiilor de
monoxid de azot (cu 20%), a fumului (cu 42-57%) sau a monoxidului de carbon (cu 50-65%).
Dioxidul de carbon rezultat din combustia biocombustibilului nu contribuie la “efectul de
sera”, dat fiind ca el provine din surse regenerabile, in cazul de fată uleiuri vegetale si in
atmosferă se elimină aceeaşi cantitate de dioxid de carbon absorbită in timpul cresterii
plantelor din care a fost obtinut combustibilul.
Pe de altă parte, producţia de biocombustibili necesită cultivarea unor suprafţe foarte
mari de plante oleaginoase si are o stabilitate mai redusă la agentii de oxidare, fapt ce ridică
probleme la depozitarea pe termen lung.
Cresterea utilizarii biocombustibililor va avea ca efect modificari atat privind
biomasa utilizata drept materie prima, cat si a tehnologiilor de transformare a acesteia in
biocombustibili. Cu siguranţa, este foarte importantă folosirea si in continuare a produselor
agricole ca porumb, sfecla de zahăr si seminţe oleaginoase, dar trebuie sa crească si ponderea
altor surse de materii prime, cum ar fi culturile destinate obţinerii de energie, biomasa
lemnoasa, iarba etc., deoarece materiile prime regenerabile au alte caracteristici fizico-
chimice decat resursele fosile si necesita tehnologii noi de prelucrare.

Diferenţa dintre biocombustibilii din primă şi a doua

generaţie şi rolul agriculturii în producere de
materie primă

Folosită atât pentru obţinerea de curent electric, cât şi a agentului termic pentru
locuinţe, energia extrasă din biomasă ridică, mai nou, probleme de etică, întrucât în multe
zone ale lumii e nevoie mai degrabă de hrană, decât de combustibili.
Deşi folosirea biomasei în scopuri energetice este una dintre cerinţele Uniunii
Europene, există voci care susţin că folosirea acestei resurse necesită precizări şi
reconsiderări. Motivele scepticilor sunt două: poluarea şi lipsa de hrană. Chinezii au anunţat
deja că renunţă la proiectul de a produce etanol pentru automobile din porumb, întrucât – din
cauza secetei – anul acesta e nevoie de toată producţia de cereale pentru hrana animalelor şi a
oamenilor. Biomasa este ansamblul materiilor organice nonfosile, în care se înscriu: lemnul,
pleava, uleiurile şi deşeurile vegetale din sectorul forestier, agricol şi industrial, dar şi
cerealele şi fructele, din care se poate face etanol. La fel ca şi energiile obţinute din

11
combustibilii fosili, energia produsă din biomasă provine din energia solară înmagazinată în
plante, prin procesul de fotosinteză.
Principala diferenţă dintre cele două forme de energie este următoarea: combustibilii
fosili nu pot fi transformaţi în energie utilizabilă decât după mii de ani, în timp ce energia
biomasei este regenerabilă, putând fi folosită an de an.

În ultimele câteva sute de ani, omul a exploatat biomasa mai ales sub formă de
cărbune. Acest combustibil fosil a rezultat în urma unor transformări chimice îndelungate.
Combustibilii fosili sunt constituiţi din aceleaşi elemente chimice (hidrogen şi carbon) ca şi
biomasa proaspătă. Cu toate acestea, ei nu sunt consideraţi surse de energie regenerabilă din
cauza timpului îndelungat de care au nevoie pentru a se forma. În aceeaşi situaţie se află şi
gazele naturale şi petrolul.
Azi, omenirea e obligată să revină la folosirea energiilor regenerabile. După energia
solară, biomasa a fost folosită în scopuri energetice încă de când a fost descoperit focul,
pentru că primii oameni s-au încălzit arzând lemne şi abia mai târziu au descoperit cărbunii şi
petrolul.
Deşeurile alimentare şi cele industriale, apele uzate şi deşeurile menajere sunt surse
specifice de biomasă. Aceasta se prezintă sub formă solidă, lichidă sau gazoasă şi poate avea
nenumărate aplicaţii. La ora actuală, energia biomasei provine în cea mai mare parte din
elemente solide, precum aşchiile de lemn, rumeguşul, unele deşeuri menajere, dar şi din
elemente lichide, între care se numără în primul rând detergenţii proveniţi din coacerea
lemnului în industria papetăriei.
Biomasa prezintă multe avantaje ca sursă de energie. Ea poate fi folosită atât pentru
producerea de electricitate, cât şi pentru obţinerea de energie termică. Dar aici intervine
problema poluării. Ultimele studii arată că arderea deşeurilor produce mult prea mult dioxid
de carbon şi, prin urmare, ce se economiseşte pe o parte se pierde pe alta.
Astăzi, cercetările se concentrează pe conversia biomasei în alcool, care ar putea servi
drept carburant pentru suplimentarea şi chiar înlocuirea benzinei şi a motorinei. Alte forme
lichide de energie obţinute din biomasă ar fi uleiurile vegetale. Metanolul produs prin
distilarea lemnului şi a deşeurilor forestiere este considerat un carburant alternativ pentru
transport şi industrie, la preţuri care ar putea concura cu cele ale combustibililor obţinuţi din
bitum şi din lichefierea carbonului.
Etanolul ar fi un combustibil mai ieftin, dar problema mare este că utilizează resurse
alimentare, cum sunt porumbul sau grâul. Dacă însă etanolul s-ar obţine exclusiv din deşeuri
alimentare sau agricole, deşi costurile sale de producţie ar fi mai mari, efortul s-ar justifica
pentru că se reciclează deşeurile. La alcooli se adaugă şi biogazul, respectiv forma gazoasă a
biomasei. Acest gaz cu o putere calorică destul de slabă, conţinând în principal metan, se
obţine din materii organice, precum apele uzate sau bălegaru.
Există o largă varietate de surse de biomasă, printre care se numără copacii cu viteză
mare de dezvoltare (plopul, salcia, eucaliptul), trestia de zahăr, rapiţa, plantele erbacee cu
rapiditate de creştere şi diverse reziduuri cum sunt lemnul provenit din toaletarea copacilor şi
din construcţii, paiele şi tulpinele cerealelor, deşeurile rezultate după prelucrarea lemnului,
deşeurile de hârtie şi uleiurile vegetale uzate. Principala resursă de biomasă o reprezintă însă
lemnul.
Energia asociată biomasei forestiere ar putea să fie foarte profitabilă noilor industrii,
pentru că toată materia celulozică abandonată astăzi (crengi, scoarţă de copac, trunchiuri,
buşteni) va fi transformată în produse energetice. Utilizarea biomasei forestiere în scopuri
energetice duce la producerea de combustibili solizi sau lichizi care ar putea înlocui o bună

12
parte din consumul actual de petrol, odată ce tehnologiile de conversie energetică se vor
dovedi rentabile.

De asemenea, terenurile puţin fertile, improprii culturilor agricole, vor fi folosite pentru
culturi forestiere intensive, cu perioade de tăiere o dată la 10 ani. Pe de altă parte, biomasa
agricolă (bălegarul, reziduurile celulozice ale recoltelor, reziduurile de fructe şi legume şi
apele reziduale din industria alimentară) poate produce etanol sau biogaz.

Spre deosebire de biomasa forestieră, care este disponibilă pe toată perioada anului,
biomasa agricolă nu este, de obicei, disponibilă decât o dată pe an. Biogazul provenind din
bălegar poate încălzi locuinţele; purificat şi comprimat, el poate alimenta maşinile agricole.
Utilizarea deşeurilor animale sau ale industriei alimentare poate diminua poluarea,
minimizând problemele eliminării gunoaielor şi furnizarea de energie.

Biomasa, ca sursă de energie alternativă, contribuie, în prezent, cu 14 la sută la

consumul mondial de energie primară. Pentru trei sferturi din populaţia globului ce trăieşte în
ţările în curs de dezvoltare, biomasa reprezintă cea mai importantă sursă de energie.
Obiectivul propus în Cartea Albă a Comisiei Europene pentru o Strategie Comunitară
„Energy for the future: renewable sources of energy" presupune ca aportul surselor
regenerabile de energie al ţărilor membre ale Uniunii Europene să ajungă la 12% din
consumul total de resurse primare până în 2010.

De exemplu, în Ungaria, energia obţinută din biomasă este în creştere. Aceasta a

înlocuit deja unele centrale care operau pe cărbune. La un moment dat, premierul Ferenc
Gyurcsany estima că, până în 2020, 16% din energia produsă în Ungaria va proveni din surse
regenerabile. Producerea de biomasă reprezintă atât o resursă de energie regenerabilă, cât şi o
mare şansă pentru dezvoltarea rurală durabilă. La nivelul Uniunii Europene, se preconizează
crearea a peste 300.000 de noi locuri de muncă în mediul rural, tocmai prin exploatarea
biomasei.

România trebuie să încurajeze investiţiile în surse alternative de energie, pentru ca

ponderea energiei electrice produse din resurse alternative să ajungă la 33 la sută până în
2010. Deşi biomasa este una dintre principalele resurse de energie regenerabilă ale României,
în prezent ţara noastră îşi obţine cea mai mare parte din energia verde care provine din resurse
hidro. Exploatarea biomasei câştigă însă tot mai mult teren şi la noi.

Biocarburanţii suscitau, la un moment dat, un mare entuziasm. Abandonarea

combustibililor fosili în schimbul biogazului şi al alcoolului a fost prezentată drept un
remediu împotriva schimbărilor climatice. Oficialii de la Bruxelles cer ca 6 la sută din
carburantul utilizat în 2010 să fie biogaz şi 20 la sută, în 2020. Pentru a atinge aceste
obiective, guvernul britanic a redus taxele asupra biocarburanţilor cu 0,30 de euro pe litru, în
timp ce reprezentanţii Uniunii Europene dau agricultorilor 45 de euro pe hectar pentru
culturile din care se produc combustibili verzi (biogaz sau alcool).

Toată lumea este aparent mulţumită. Ţăranii şi industria chimică pot dezvolta noi pieţe,
statul poate să-şi respecte angajamentele în materie de reducere a emisiilor de gaz carbonic,
iar ecologiştii o pot vedea ca pe iniţiativă de domolire a încălzirii globale. Utilizaţi la scară
mică, biocarburanţii sunt inofensivi. Dar, susţin unii specialişti în domeniul energiei,
proiectele Uniunii Europene cer crearea de culturi special destinate producerii de combustibil.

13
Ceea ce nu reprezintă tocmai un demers ecologic. În cazul Marii Britanii, traficul rutier
consumă 37,6 milioane de tone de produse petroliere pe an. Cultura de oleaginoase cea mai
productivă din ţară este cea de rapiţă, cu aproximativ 3,5 tone pe hectar.

Dintr-o tonă de grâne de rapiţă rezultă 415 kilograme de biogaz, adică 1,45 de tone de
carburant pe hectar. Pentru a face să meargă toate maşinile pe biogaz, ar fi nevoie de 25,9
milioane de hectare de rapiţă, dar Marea Britanie nu are decât 5,7 milioane. Astfel, pentru a
atinge obiectivul cel mai modest al Uniunii Europene, trebuie consacrată cvasi-totalitatea
terenurilor agricole britanice, culturii de rapiţă.

Dacă acelaşi fenomen este calculat la scară europeană, se constată că efectul asupra
aprovizionării alimentare ar fi catastrofal din punct de vedere alimentar. Şi dacă, după cum
reclamă unii ecologişti, experienţa se va extinde la scară mondială, atunci principalele terenuri
fertile de pe planetă vor ajunge să fie destinate producerii biocombustibilului pentru
automobile, iar hrana pentru oameni ar cădea pe planul doi. Cum pe planetă există prea mulţi
oameni care mor de foame, o soluţie mai bună ar fi să mergem pe jos şi să cultivăm cerealele
necesare vieţii.

Utilizarea biocarburanţilor din prima generaţie ridică aşadar probleme etice, cum ar fi
concurenţa între produsele alimentare şi carburanţi. Biocarburanţii din prima generaţie sunt
cei obţinuţi din diverse culturi precum grâu, porumb, sfeclă de zahăr pentru filiera bioetanol şi
din rapiţă, floarea-soarelui, arahide, palmier de ulei pentru filiera biodiesel.

Biocarburanţii din a doua generaţie sunt constituiţi din deşeuri lemnoase, din reziduuri
alimentare şi industriale. În acest sens, oamenii de ştiinţă susţin că utilizarea biocarburanţilor
din cea de-a doua generaţie este cea mai indicată din punct de vedere ecologic.

14
 Concluzie

Biocarburanţii sunt o resursă alternativă fiabila de energie, însă este necesară mai multă
dezvoltare si cercetare pentru a depaşi avantajele si dezavantajele biocombustibililor şi de a le
face potrivite pentru utilizarea la scară largă.Se preconizează ca în cateva decenii
combustibilii fosili se v-or epuiza deoarece cererea creste gradual cu nivelul dezvoltării tărilor
şi a industriei iar daca nu gasim un înlocuitor omenirea care este bazată pe acesti combustibili
se va intoarce ca si timp in evul mediu.De aceea aceasta resursă trebuie indelung studiată si
perfecţionată pentru a deveni fiabilă.Fiind o sursa de energie regenerabilă cu un management
corect poate fi refolosită prin urmare devenind inepuizabilă.

15
 REFERINTE BIBLIOGRAFICE

 Biocombustibili-Gheorghe Habuca ;Angela Lupu;Corneliu Anton Cociasu

 http://www.agrointel.ro
 http://www.recolta.eu
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Biogaz
 http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2008-01-16/biocombustibilii

16