Imunologia sau stiinta imunitatii , care studiaza mecanismele de aparare ale organismului,

este o ramura a biologiei fundamentale care a restructurat concept fundamentale din alte
domenii, impactul sau cel mai puternic fiind asupra stiintelor biomedicale, imunologia este o
stiinta relativ tanara care a aparut initial ca un domeniu particular al Microbiologiei, dupa
decoperirile lui Jenner, Pasteur, in present fiind una dintre cele mai importante ramuri ale
stiintelor biologice.

Termenul de imunitate si termenii derivati din acesta isi au originea in cuvantul din limba
latina immunis, utilizat in Roma antica pentru a desemna persoanele scutite de dari si impozite,
respectiv, senatorii romani, pe timpul exercitarii mandatului; termenul a capatat ulterior, prin
extensie, un sens mai larg, fiind folosit pentru desemnarea persoanele care erau “scutite” de
imbolnavire in timpul epidemiilor.

Domeniul de cel mai mare interes a fost legat de rezistenta fata de bolile infectioase, fapt care
explica aparitia imunologiei ca stiinta in cadrul microbiologiei, ca o ramura a stiintelor
medicale.

Imnunobiolobia studiaza aspectele biologice ale reactiilor imunitare, celulele sistemului

imunitar si procesele de diferentiere si maturare ale acestora,ca si factorii umorali ce
influenteaza aceste procese. De asemenea, studiaza fenomenele imunitare din cursul evolutiei
procesului tumoral, mecanismele imunitare ale respingerilor grefelor de tesuturi si organe, ca
si bazele celulare si moleculare ale fenomenelor alergice.

Imunoglobulinele=proteine a caror sinteza este indusa de prezenta in organism a unor

substante antigenice, care au fucntie de anticorpi si rol determinant in reactiile de imunitate
umorala.

Ig= o grupa de protein inrudite, cu functie de anticorp, care exista sub forma de molecule
libere sau de receptori membranari pentru antigene, prezenti pe suprafata limfocitelor B, care
sunt cellule efectoare ale raspunsului imun mediat umoral, secretoare de anticorpi in faza lor
finala de diferentiere, care poarta denumirea de plasmocit.
Clasa Ig E ( notatia E deriva de la tipul de lant greu – ε, dar si de la “eritem”(roseata))

- In momentul in care in organism patrunde un alergen care este recunoscut si

reactioneaza specific cu Ac IgE fixate citofil, se transmit semnale in celula, care
determina degranularea mastocitelor si eliberarea imediata a unor cantitati mari de
amine vasoactive, care sunt mediatori farmacologic active performati de tipul
histamine, serotoninei, care vor determina vasodilatatie, contractia muschilor netezi,
cresterea permeabilitatii vaselor sanguine. Sunt eliberati si factori chemotactici pentru
eozinofile, neutrofile. Se sintetizeaza si sunt eliberati si mediatori nou formati care
determina vasodilatatie si agregarea trombocitelor, cu rol in cresterea permeabilitatii
vaselor sanguine si secretia de mucus, generand simpomele specific reactiilor de
hipersensibilitate sau de tip allergic
- O concentratie mare de Ig E este prezenta si in parazitoze (antigenele parazitare fiind
alergene puternice), asociata cu eozinofile, observabila pe frotiul de sange la efectuarea
formulei leucocitare
- Reactia de hipersensiblitate prin Ig E este caracteristica mamiferelor

IgE se fixeaza pe bazofile si pe mastocitele tesutului conjuctiv subdermic, provocand

stimularea acestor celule ca sa elibereze mediatori de tipul histaminei. Acest mecanism
constituie substratul actiunii IgE in multiple procese de hipersensibilitate imediata, de
tipul socului anafilactic, astmului, etc.( Stefan Berceanu, Eugeniu Paunescu)

Functiile biologice efectoare ale Ig E: degranularea mastocitelor, dupa reactia dintre IgE
legate citofil de receptorii de pe membrane acestor cellule, cu antigenul corespunzator
(allergen).

Concentratiile serice foarte scazute ale IgE(0,1-1 μm/ml) indica rolul dominant al acestor
anticorpi la nivelul tesuturilor si nu in circulatie. De asemenea, prezenta IgE in sange nu
semnifica neaparat implicarea lor intr-un proces de tip anafilactic. In ultimii ani,
determinarea nivelului seric al IgE a devenit un test frecvent la bolnavii cu
hipersensibilitate atopica(reprezinta o forma de reactivitate imunologica, in care
producerea de Ig E este legata de expunerea obisnuita, in conditii naturale la alergene din
mediul extern, slab imunogene, a unor persoane cu predispozitie mostenita ereditar)

/////Mihaiescu

IgE este sintetizata in celule din mucoasa respiratorie, gastrointestinala si in ganglionii

regionali.

In sange, se gaseste in concentratii foarte mici (250ng/ml). Nivelul sau caracteristic

adultului este atins la 10-15 ani. IgE nu strabate bariera placentara.

Rolul fiziologic principal al IgE pare a fi Acela de protectie a situsurilor anatomice expuse
traumatismelor si patrunderii agentilor patogeni. IgE recruteaza factorii plamatici si
celulele efectoare, stimuland reactia inflamatorie acuta.

IgE pare a fi unul dintre efectorii mecanismelor de indepartare a parazitilor intestinali.

Actiunea sa s-ar exercita prin efectul chimiotactic pozitiv fata de eozinofile, in focarul de
parazitoza si prin stimularea contractiilor rapide si prelungite a musculaturii netede. IgE
mareste permeabilitatea vasculara si permite anticorpilor serici si celulelor eozinofile sa
penetreze mucoasa sis a participle la reactiile de aparare. Eozinofilele elibereaza continul
enzymatic al lizozomilor si produc liza parazitului.

Raspunsul imun

Raspunsul nespecific la infectie: imunitatea innascuta si raspunsul inflamator

inflamatie acuta

inflamatie cronica
Procesul inflamator

Procesul inflamator este raspunsul organismului la o trauma, declansata de invazia bacteriana

sau alti agenti infectiosi.
Reactia inflamatorie dupa un prejudiciu fizic are loc independent de sistemul imunitar.
Reactia inflamatorie este caracterizata prin:
cresterea fluxului sanguin in zona afectata pentru a dilua agentii potential toxici;
cresterea permeabilitatii capilare, pentru a facilita transmiterea moleculelor mai mari prin
endoteliu;
migrarea leucocitelor( in special neutrofilele si in mai mica masura macrofagele) din
sistemul circulator printre celulele endoteliale prin diapedeza( /////?????????) in tesutul din jur.
Aceste procese sunt initiate in acteva minute, dar consecintele por persita timp de saptamani
sau luni. Scopul leucocitelor este de a elimina resturle si de a restabili structura si functie
tesutului normal. Aceste celule sunt capabile de fagocitoza, indeplinid functia de digerare a
tesutului nerozat si a materialelor straine. DUrata si amploarea raspunsului inflamator
determina rezultatul final. In cazul in care tesutul este mai grav avariat si raspunsul inflamator
este prelungit, atunci aceasta isi va restabili arhitectura normala mult mai greu.

Evenimentele inflamatorii in ordine cronologica:

 Reactia acuta vasculara(minute)

 Reactia acuta celulara(ore)
 Reactia cronica celulara(zile/saptamani/luni)

Inflamatia acuta

-este faza timpurie a procesului inflamator, caracterizata prin:

 Roseata
 Durere
 Caldura
  Umflare

• Leucocitele, care constituie în mod normal 1% din celulele circulante, sunt active în
timpul procesului de reparare care urmează dupa o trauma a tesuturilor si lupta impotriva
infectiei. Primul tip de celule care apare la locul inflamatiei sunt neutrofilele, un subset de
leucocite polimorfonucleare

La locul inflamatiei, neutrofilele adera la pereții venelor postcapilare și prin

diapedeza migreaza printre celulele endoteliale în matricea țesutului conjunctiv. Odată ajunse
la țintă, neutrofile eliberareaza conținutului lor de granule citoplasmatice, care conțin enzime
hidrolitice și radicali de oxigen. In plus, neutrofilele sunt celule fagocitare eficiente in
special împotriva bacteriilor. Vacuolele lor fagocitare vor fuziona cu lizozomii. Acestia
conțin enzime hidrolitice care digera conținutul vacuolelor.

• Mastocitele, situate in tesutul conjunctiv perivascular din tot corpul, au rol în tipul
1 de reacții de hipersensibilitate sau de hipersensibilitate imediată.

Mastocitele au afinitate mare pentru receptorii de suprafață celulară,

porțiunea Fc a moleculei de imunoglobulină, fiind capabile sa fixeze imunoglobulinele
IgE și antigenul. Acest lucru face ca celulele mastocitare sa initieze procesul de degranulare,
eliDegranularea mastocitelor

Funcțiile rezultate ca urmare a degranularii mastocitelor si producerii urmatoarelor

substante:

• Histamina: creșterea fluxului de sânge și a permeabilitatii capilare

• Heparina: scăderea coagulabilitatii sângelui
• Factorii anafilactici cu eliberare lentă (SRS-A): creșterea tonusului muscular
• Prostaglandinele: durere, contracția celulelor musculare netede
• Factorii chemotactici: recrutare de neutrofile și eozinofile

• Eozinofilele sunt implicate în răspunsurile alergice și oferă ajutor în rezistența la

infecții parazitare. Ele sunt de obicei găsite în țesutul conjunctiv al sistemelor digestiv și
respirator, precum și în circulație in timpul răspunsurilor alergice (febra fânului și astm) și în
urma infecțiilor parazitare. În plus față de rolul lor în procesele inflamatorii acute, eozinofile
sunt de asemenea prezente în inflamația cronică, deși numărul de celule este destul de redus.

• Ele nu fagocitează direct bacteriile sau alte particule antigenice, dar preiau complexele
antigen - anticorp.

Mai mult, ele eliberează mediatori activi farmacologic care cresc permeabilitatea vasculară,
inclusive serotonina și prostaglandinele. În cele din urmă, eozinofilele joacă un rol important
în răspunsul împotriva infecțiilor parazitare. Proteina majoră de bază conținută în granulele
eozinofilelor, este eliberată după degranulare. Proteinele acoperă suprafața celulară a
paraziților și facilitează uciderea dependentă de anticorpi a organismelor. De asemenea,
acționează asupra celulelr mastocitare și provoacă degranularea lor.

• Bazofilele seamănă cu celula mastocitara din țesutul conjunctiv atât ca structura căt și
ca funcție, dar ele provin din linii diferite. Ambele sunt implicate în creșterea permeabilității
sistemului vascular în timpul inflamației și legarea imunoglobulinelor, în primul rând IgE.
Degranularea are loc în urma reacțiilor alergice dupa legarea complexului imunoglobulina-
antigen la suprafața celulei. Granulele conțin agenți chemotactici pentru leucocite si histamina,
care provoacă vasodilatație și promovează migrarea celulelor sistemului imun din sistemul
circulator in țesutul conjunctiv. Acest lucru poate provoca umflarea locala și, în cazuri
extreme șoc anafilactic.
• In plus fata de leucocite, celulele epiteliale ale țesutului conjunctiv, cum ar fi
fibroblastele, despre care se credea ca asista pasiv la evenimentele inflamatorii, joaca un rol
critic în inflamația acută și cronică, si anume: exprimă moleculele de adeziune pe suprafața
celulară (care mediază aderența dintre leucocitele șicelulele endoteliale)

- produc citokine, care recrutează leucocite și le activează in continuare.

Endoteliul capilar are următoarele functii:

• barieră cu permeabilitate selectivă

• sistem de sinteza și metabolic

• container nontrombogenic pentru sânge

• Celulele endoteliale capilare, sunt o subclasă de celule epiteliale care înconjoară

lumenul vaselor sanguine și furnizează bariera dintre țesutul conjunctiv și sistemul vascular.

• În condiții anormale, cum ar fi inflamatia, permeabilitatea capilară și postcapilară

este mult crescută. Acest lucru se realizează prin modificarea stării complexelor joncționale
dintre celulele endoteliale adiacente, permițând astfel leucocitelor să părăsească fluxul
sanguin și să treacă printre celulele endoteliale și să intre în țesutul adiacent printr-un proces
numit diapedeză.

• Eliberarea locală de mediatori, inclusiv histamină și bradikinina, facilitează diapedeza prin

creșterea permeabilității stratului de celule endoteliale.

• După activare, celulele endoteliale capilare pot produce molecule de adeziune

celulară și o varietate de citokine care permit leucocitelor sa migreze din vasul de sânge la
locul inflamației eliberând astfel mediatori chimici.
Raspunsul inflamator acut

CHEMOTAXIS-ul

• Chemotaxis-ul este migrarea direcționată de-a lungul unui gradient de concentrație,

spre deosebire de chemokinezis-ul sau citokinezis-ul, care implică mișcarea celulară aleatorie.

• Un element cheie în procesul inflamator este procesul de chemotaxis.

Celulele sunt deviate din sistemul vascular la nivelul leziunilor tisulare prin factori
chemotactici, care sunt generați la locul inflamației și difuzează lateral. Acești factori sunt
molecule mici, cu viață scurtă care permit o difuzie ușoara și o încetare rapida a efectelor
lor.

• Primul astfel de factor este C5a, o glicopeptidă reactivă produsă prin ambele cai
de bază ale cascadei complementului, clasică și alternativă.

• C5a la concentrații nanomolare este chemotactic pentru neutrofile și macrofage.

Alti mediatori chemotactici includ peptide formil (f-Met-Leu- Phe), leucotriena B4
trombina, factorul de crestere si transformare β (TGF), inlerleukina-8 (IL-8), peptida
chemotactica pentru monocite (MCP-

1), factorul activator trombotic (PAF), proteinele țesutului conjunctiv, fibronectina,

laminina, colagenul, și fragmentele de elastina.

• Astfel, agenții sanguini și componentele membranelor bazale perturbate au functia de a

atrage celulele in spațiul extravascular
MEDIATORII INFLAMATIEI

• Mediatorii inflamației sunt molecule secretorii produse de către o celulă, care afectează
anumite funcții (chemotaxis, activare, sau proliferare) a aceleași celule sau a unei celule
adiacente.

• In plus fata de stimularea leucocitelor mediata prin contact celular, starea de activare a
celulelor poate fi declanșata de produsele secretate.

• Acestea includ citokine, metaboliții acidului arahidonic (prostaglandine,

leucotriene, tromboxani), intermediarii reactivi de azot (oxid nitric), radicalii de oxigen
(superoxid, radical hidroxil și peroxid de hidrogen), histamină și componentele
complementului.

• Histamina este mediatorul principal pentru mastocite. Este formată din

aminoacidul histidină si de o enzimă care se găsește în citoplasma celulelor mastocite și
bazofile.

• Efectele sale sunt mediate de două clase distincte de receptori, H1 și H2.

• Efectele inflamatorii acute vasculare sunt transmise prin intermediul

receptorilor H1 la suprafata celulelor musculare netede, iar efectele antiinflamatoare implica
receptorii H2.

INFLAMATIA CRONICA
Acest este un proces inflamator care continuă dupa primele cateva zile. Inflamația cronică
apare atunci când stimulul inflamator acut nu poate fi eliminat.
• Când infiltrarea neutrofilelor nu este suficientă pentru a curata zona inflamată, un
sprijin suplimentar este furnizat de catre leucocite non-granulare, limfocite, și macrofage.
Acest lucru marchează intrarea în inflamatia cronica, care este de durată mai lungă și implică
mai multe tipuri diferite de celule care sunt localizate în sânge și țesutul conjunctiv.

Monocitele, precursorul circulant al macrofagelor tisulare, rămân în circulație, timp de 1 până

la 2 zile înainte sa se diferențiere în macrofage. Macrofagele sunt celule cu viață lungă, extrem
de mobile, fagocitare care servesc pentru a proteja țesutul de materiale străine pe care le
internalizeaza (fagocitoză) și le digera. Citoplasma lor contine un numar mare de lizozomi și
vacuole endolitice și vezicule intracelulare care conțin material nedigerabil. În anumite
condiții, cum ar fi invazia cu materiale străine, macrofagele pot forma celule gigante
multinucleate, care rezultă din fuziunea mai multor macrofage. În plus față de circulația
directionata și aleatorie a întregii celule, macrofagele pot extinde pseudopode într-un mod
ameboid pentru a ajunge și pentru a explora mediul. Macrofagele sunt, de asemenea, celule
înalt secretorii care produc o varietate de mediatori, care variază de la citokine și
prostaglandine la elemente din țesutul conjunctiv.

• Revenirea la structura si functia tesutului normal in urma unui eveniment inflamator

local depinde de gradul de afectare a țesutului și capacitatea celulelor din țesutul de a se
regenera. Deoarece la multe site-uri inflamatorii epiteliul este deteriorat, rezoluția poate fi
considerata ca o "competiție" între reepitelializare, care duce un tesut cu structura si functie
normala, si fibroza, înlocuirea țesutului normal cu țesut conjunctiv care conține fibroblaste și
colagen.

• Dovezile sugerează că macrofagele, precum și limfocite, joacă un rol important în

ambele procese prin elaborarea de citokine, care sporesc replicarea celulelor epiteliale și
stimulează proliferarea fibroblastelor (PDGF și IL-1) și prin sinteza proteinelor matricei
extracelulare, colagen tip 1 (TGFp). În absența semnalelor inhibitorii, producerea aberantă a
acestor mediatori fibrogenici susține acumularea țesutului conjunctiv, rezultând în modificarea
permanenta a arhitecturii tesutului
• In timp ce agenții anti-inflamatori și imunosupresoarele, inclusiv glucocorticoizi,
au fost folositi clinic pentru a opri cascada evenimentelor inflamatorii, aceste tratamente
nu pot inversa procesul fibrotic după ce acesta a fost inițiat

///Veronica Lazar si colab.- Imunobiologie, 2006, Editura Universitatii din Bucuresti,

Bucuresti

Inflamatia

Inflamatia aeste unul dintre cele mai importante mecanisme de aparare nespecifice a
organismelor animale. Reprezinta reactia complexa, indusa de diverse agresiuni, a tesutului
vascularizat care contracareaza actiunea agentilor patogeni si participa la repararea tesutului
lezat.

Tipul de raspuns inflamator, intensitatea, evolutia si sfarsitul acestuia depind de natura

agentilor declansatori, de durata expunerii, sau de persistenta cronica in organism, de natura si
localiarea tesutului afectat, de starea de imunocompetenta a gazdei.

Reactiile inflamatorii pot fi determinate de diferiti factori nocivi:

 Agenti infectiosi ( virusuri sau microorganism) sau infestari parazitare;
 Substante chimice (acizi, toxine, produse farmaceutice);
 Agenti fizici ( caldura, radiatii, corpuri straine inerte)
 Procese de necroza tisulara, acumulari de mucus;
 Anumite stari patologice reprezentate de anumite tumori maligne, afectiuni articulare,
traumatisme.

Cele patru evenimente majore ce apar in cursul unui raspuns inflamator sunt:

1. Vasodilatia: determina cresterea fluxului sanguin la nivelul focarului inflamator,

facilitand astfel aportul de celule si factori chimici la acest nivel.
2. Activarea celulelor endoteliale din stuctura vaselor sanguine, ce permite o mai buna
aderenta a leucocitelor la acestea;
 3. Cresterea permeabilitatii vasculare, care faciliteaza migrarea celulelor, proteinelor si
plasmei de la nivelul vaselor sanguine in tesutul inflamat, ce determina tumefactia
acestuia;
4. Producerea de factori chemotactici;
Prima etapa in decursul unui raspuns imun inflamator o constituie recunoasterea
mediate de receptori nespecifici a agentului patogen de catre macrophage si activarea
consecutiva acestora.

In cursul raspunsului inflamator pot fi activate si alte tipuri celulare si cai biochmice, care
determina o crestere suplimentara a debitului sanguin, a permeabilitatii vasculare si activitatii
chemotactice rezultata prin acumularea si activarea granulocitelor si monicitelor la nivelul
situsului inflamator. Prin activare, macrofagele si granulocitele devin capabile de indepartarea
microorganismelor patogene in cursul procesului de fagocitoza.

Raspunsul inflamator , prin modificarile moleculare induse celulelor endoteliului vascular de

catre mediatorii inflamatiei, activeaza si sistemul de coagulare a sangelui care, prin clivarea
fibrinogenului, produce fibrile de fribrina insolubila ce intra in structura cheagurilor de sange,
Formarea cheagului de sange este importanta in cazul deteriorarii vaselor sanguine deoarece
cheagul de sange poate limita patrunderea si diseminarea patogenilor in organismal gazda.

Sistemul complement: o componeneta a sistemului imunitar activate in descursul raspunsului

imun. Activarea sa declanseaza reactiile in cascada caracteristice, cu producer de diferite
protein biologic active cu rol de medatori ai inflamatiei. Astfel ,componenetul C5a determina
cresterea permeabilitatii vasculare, iar impreuna cu componentul C3a activeaza mastocitele
care, prin procesul de degranulare, elibereaza histamina, serotonina si leukotriene, aplificand
astfel procesul inflamator.

In functie de particularitatile de evolutie clinica si de modificarile morfologice si biochimice s-

au descris 2 tipuri de inflamatii: inflamatia acuta si inflamatia cronica

Inflamatia acuta
-este indusa de stimuli de scurta durata( ex: bacterii care sunt relative rapid distruse de
mecanismele efectoare specifice) care, prin lezarea unor celule sau tesuturi, determina
eliberarea de mediatori chimici ai inflamatiei ce mediaza modificari hemodinamice ( viteza
fluxului sanguine si calibrul vaselor) associate cu cresterea permeabilitatii vasculare, priductia
de exsudat de plasma si protein plasmatice in comportamentul extravascular, migrarea
leucocitelor si aparitia edemului inflamator characteristic raspunsului inflamator local

Raspunsul nflamator local se recunoaste prin cele patru semne esentiale:

-hipertermie( lat. “calor”)

-roseata(lat.”rubor”)
-tumefiere( lat. “tumor”)
-durere( lat”dolor”)
aceste semen caracteristice reflecta doua tipuri locale ale vaselor sanguine:

-cresterea diametrului vascular, ce conduce la cresterea debitului sanguine responsabil de

hipertermie si roseata, si reducerea vitezei fluxului de sange ce permite deplasarea
leucocitelor din zona central catre proferia vaselor de sange, unde interactioneaza cu
endoteliul vascular de care adera. Senzatia de durere este cauzata de permeabilitatea
vasculara crescuta, responsabila de acumularea locala de exusat de plasma, care excita
terminatiile nervoase libere, dar si de aumulare de imunoglobuline complement si alte protein
sanguine la nivelul situsului inflamator

-inducerea expresiei moleculelor de adeziune de pe suprafata celulelor endoteliale ale vaselor

sanguine locale, ce se leaga ;a suprafata monocitelor s neutrofilelor circulante si cresc
semnificativ rata de migrare a acestor fagocite in tesuturi. In absenta unei infectii, monocitele
migreaza continuu in tesuturi, unde se diferentiaza in macrophage

 inflamatia cronica

Atunci cand raspunsul imun inflamator local nu este prompt si sufficient de active in
indepartarea agentilor infectiosi, acestia persista in tesuturi perioade mai lungi de timp si
inflamatia devine cronica. Inflamatia cronica este lipsita de modificarile hemodinamice active
caracteristice inflamatiei acute, se caracterizeaza prin fenomene inflamatorii prsistenete ce
presupun infiltrarea tesutului inflamat cu macrophage, limfocite, plasmocite, eozinofile,
fibroblasti. Atunci cand agentul patogen este este greu degradabil si persista timp indelungat in
tesut sau induce hipersensibilitatea mediate cellular,inflamatia cronica determina leziuni
tisulare cornice, evoluand sre stadiul de granulom(Tumoare de dimensiuni reduse, apărută în
urma unui proces inflamator)

Ce se intampla in timpul inflamatiei acute?

In cateva secunde sau minute de cand tesutul a fost vatamat,
inflamatia acuta incepe sa evolueze. Prejudiciul poate fi unul fizic
dar ar putea avea la baza si raspuns imun. Inainte si in timpul
inflamatiei acute apar trei procese principale:
1. Arteriolele se dilata rezultand cresterea fuxului sanguin
(arteriolele sunt ramificatii subtiri ale arterelor care conduc la
capilarele care furnizeaza sange in regiunea deteriorata).
2. Capilarele devin mai permeabile, astfel fluidele si proteinele din
sange ajungand in spatiile interstitiale (dintre celule).
3. Neutrofilele si, eventual, unele macrofage migreaza din
capilare si venule (vene mici care fac legatura dintre un capilar si
o vena) si se muta in spatiul interstitial. O neutrofila este un tip de
granulocita (celula alba din sange), care este umpluta cu saculeti
continand enzime care digera microorganisme.

Inflamatia: este o reactive locala a organismului la alterarea tesuturilor de diferiti facotir

patogeni

-este o reactive de aparare, indreptata spre eliminarea, inactivarea sau delimitarea agentul
patogen si restabilirea structurii si functiei tesutului lezat.

-Apare doar in tesuturile vascularizate//