Imunologie – Curs 2

Sistemul imun
Sensibilizare –Hipersensibilizare
- modalitatea de răspuns, normal sau anormal, privita prin prisma provocării organismului
printr-un Ag. “non-self” diferă in funcţie de momentul in care apare: daca este la prima
provocare se numeşte răspuns primar, la a 2 a sau la următoarele este răspuns secundar.
- daca procesul de reechilibrare după aceasta “provocare” ating un nivel convenabil, adică o
stare de echilibru dinamic (steady-state), se considera ca organismul acţionează normal, ca
este sensibilizat normal, adică răspunsul este fiziologic.
- acest proces se numeşte (după primul contact cu Ag.) sensibilizare iar in organism este
indusa starea de sensibilitate.
- dacă după contactul cu Ag., organismul nu reuşeşte sa-si echilibreze adecvat propriile
idiotipuri cu care reacţionează la informaţia antigenica, starea indusa numita hiper-
sensibilizare iar organismul se găseşte in afara normalului, numita stare de hipersensibilizare.
- de aici rezultă ca stările de hipersensibilizare caracterizează acele situaţii in care
reactivitatea SI este interpretata împotriva struct. proprii care generează leziuni ale acestora,
respectiv leziuni “autoimune”.
- nu exista consens in definirea termenilor, mai exact in ceea ce priveşte explicarea
patogenica a apariţiei diferitelor stări de hipersensibilitate (alergie, atopie, hipersensibilitate
imediata sau întârziată).
- în acest din urma sens, in noţiunea de alergie, care este sinonima cu ceea de
hipersensibilitate sunt cuprinse toate mecanismele si stările induse de reactivitatea anormala
fata de Ag. “self” sau “non-self”.
- majoritatea autorilor considera ca starea de alergie este diferita de starea de imunitate;
aceasta din urma fiind un proces fiziologic, in timp ce alergia este unul patologic, adică o alta
reactivitate.
- pentru a defini mai exact noţiunea de alergie au fost propuse 3 criterii:
1) identificarea unui Ag. specific
2) stabilirea relaţiei cauzale intre expunerea la Ag. specific si apariţia tulburărilor, respectiv
leziunilor
3) identificarea mecanismului implicat in apariţia tulburărilor, respective a leziunii si consecutiv
a bolii.
- aceste criterii precum si noile achiziţii din imunologie reflecta următoarele idei:
1. identificarea unui Ag. presupune punerea in evidenta a unei relaţii idiotip/antiidiotip, adică
evidenţierea relaţiei dintre Ag. si receptorul pt. Ag.
2. identificarea mecanismelor implicate in apariţia bolii implica la rândul lor cunoaşterea in
amănunţime a posibilităţilor evolutive ale unui Ag, de la pătrunderea lui in raza de acţiune a
SI, adică implica luarea in studio a etapelor de prelucrare antigenica.
- în practica clinica si de laborator, parcurgerea diagnostica a etapelor este de obicei inverse,
de la efector (ieşire, etapa III) trecând prin procesor (etapa II) spre intrare (etapa I).

1
Clasificarea reacţiilor de Hs ( hipersensibilitate )
- Coombs si Hale in 1968 au propus aceasta clasificare in 4 categorii:
1. Reacţii de tip I / anafilactice sunt rezultatul interacţiunii Ag cu o clasa specifica de Ac
de tip IgE legaţi de receptorii specifici de pe mastocite si bazofile prin intermediul regiunii Fc.
- procesul este asociat cu degranularea celulelor respective si eliberarea unor mediatori
biologici activi raspunzatori de manifestarile reactiei.
2. Reacţiile de tip II / citotoxice sunt determinate de interactiunea Ac de tip IgG sau
IgM cu determinantii antigenici celulari sau legati intim de celule.
- răspunsul efectiv este conditonat de interventia sist. Complement si se manifesta prin
opsonizare petru fagocitoza, aderenta imuna sau liza, prin activarea C (complement) sau prin
citotoxicitate celulara legata de interventia celulelor NK.
3. Reactiile de tip III ( reactii prin complexe imune ) sunt rezultatul formarii unei
cantitatii mari de complexe Ag – Ac care nu pot fi eliminate si care se depun in capilarele
sangvine sau pe suprafata tesuturilor intrerupand activitatiile fiziologice ale celulelor
subjacente.
- procesul este asociat cu activarea complementului precum si de agregarea plachetelor.
4. Reactiile de tip IV (mediate celular) au la baza interactiunea receptorilor specifici de
pe suprafata celulelor T, cu Ag si producerea de limfokine, care atrag si activeaza
macrofagele.
- ulterior a fost descris si un al V-lea tip, hipersensibilitatea stimulatoare, produsa de
Ac ce nu fixeaza C, care prin intermediul unor modificari induc aparitia unor mesaje
stimulatoare. Teoretic, stimularea poate sa apara si prin producerea de Ac fata de inhibitorii
mitotici prezentii N in circulatie.
- totusi datele experimentale au dus la concluzia ca reactiile de tip stimulator pot fi incadrate
ca o categorie aparte in tipul II de hipersensibilitate iar existenta unui tip aparte (tip V) fiind
creata artificial.
- tipurile I, II, III, V au caracterul reactii de reactii “imediate”, produse prin interactiunea Ag cu
Ac umorali in reactiile de tip IV are caracterul de mediat cellular si exprimarea de tip intarziat.
- pentru aceasta clasificare a reactiilor de hipersensibilitate a fost emise de catre unii autori,
critici cum ar fi faptul ca principalele 4 tipuri de reactii pot exista si asociat, dupa cum
demonstrează experientele de vaccinare a cobailor cu pneumococi omorati.
- hipersensibilizarea imediata (de tip I) este o stare de reactivitate imunologica exagerata
fata de un Ag manifestata prin reactii tisulare ce apar rapid dupa ce Ag a produs
sensibilizarea se leaga de Ac corespunzator (poate sa apara la orice membru al unei specii
sau numai la anumiti membri predispusi, hiper reactivi).
Anafilaxia
- reacţiile anfilactice sunt reactii in care celulele diferitelor tesuturi sunt sensibilizate prin
legarea anticorpilor homocitotropic (IgE) sau heterocitotropi cu specificitate pt. diferitele Ag
externe.
- reacţiile lor cu Ag declanseaza eliberarea de mediatori farmacologic active cu efecte asupra
tesutului “tinta”.
- în functie de manifestarile lor, reactiile anafilactice au fost grupate in 2 categorii:

2
1. reactii sistemice sau generalizate, consecutive administrari Ag pe cale i.v. care ii asigura
raspandirea imediata in tot organismul animalelor senzibilizate.
2. reactii locale,determinate de injectarea extravasculara a Ag (intratermic sau subcutanat) la
animale sesibilizate active sau pasiv. Starea de anafilaxie este intotdeauna provocata active
sau pasiv .

Atopia reprezinta un tip de hipersensibilitate imediata decurgand din tentinta individuala,

determinate de influente ereditare, de a produce spontan mari cantitati de IgE fata de Ag
comune din mediu.
- hipersensibilitatea atopica reprezinta o forma anormala de reactivitate imunologica, in care
producerea de IgE este legata de expunerea obisnuita in conditi naturale, la alegere din
mediul extern, fie dupa inhalarea, fie dupa ungerea sau contactul epidermic cu acestea.
- circa 10 % din poplulatie prezinta atopie la diferiti alergeni. Atopia are urmatoarele
particularitati generale:
* este prezenta si practic limitata la om
* este determinate de Ag speciale denumite si ATOPENE (slab imunogene)
* predispozitia la sensibilizare este mostenita ereditar
* evolueaza frecvent cu manifestari clinice cu localizari multiple (ex: piele si pulmon).
Evoluează ca o alergie multipla, cu tendinta la agravare si polisensibilizare
* este determinata de Ac de tip speciali: IgE
* poate fi transmisa pasiv local prin injectarea serului sangvin in piele la un organism
- manifestările clinice sunt foarte diferite in functie de afectarea unuia sau mai multor organe
primare cu afectarea sistemului respirator, conjuctive, pielii, intestinului (varsaturi, dureri
abdominale, diaree) cailor urinare sau sist. vascular, SNC.
- formele clinice cele mai cunoscute sunt febra de fân (rinita alergică la polen) edemul
angioneurotic, alergiile alimentare (la fragi, căpşuni), dermatita (eczemă) atopică.
- la copii predomină alergiile alimentare laspte, ouă, căpsuni, portocale, ciocolată, peşte,
alune,etc cu inflamaţia mucoasei bucale, ulceraţii dureroase, greţă, diaree, şi exemele care
dispar dupa vârsta de 5 ani.

Hipersensibilitatea de tip II (citotoxică)

- reacţiile de tip citotoxic sunt stări de hipersensibilitate consecutivă legării Ac circulanţi de
determinanţi antigenici situţi pe suprafaţa unei celule sau ţesuturi.
Interacţionând cu complementul sau cu diferite celule efectoare, Ac mediază distrugerea cel.
tintă şi a ţesutului înconjurător.
- exista in circumstante speciale in care legarea complexului Ag-Ac de cellule este urmata de
activarea celulelor in locul aparitie de leziuni. Pentru acest tip de reactii sa propus denumirea
de hipersensibilitate de tip stimulator (tip IV).
- efectul citotoxic poate fii determinat de 3 mecanisme principale de actiune:
1. distrugerea cel. purtatoare de Ag prin fagocitoza
2. distrugerile tisulare mediate de sistemul complement
3. efectul citotoxic mediat de actiunea unor celule efectuare nefagocitate (NK).

3
Consecinţele hipersensibilităţii de tip citotoxic
- reacţiile de tip citotoxic pot afecta orice tesut prin reducerea formarii de Ac fata de diferiti
constituenti tisulari. Au fost descrise stari patologice care afecteaza integritatea hematiilor,
LyT, a trombocitelor, neutrofilelor si a diferitelor tesuturi si organe (miocard, creier, rinichi,
tiroida, testicul, ovar, piele).
- astfel maladia hemolitica a nou-născutului are la baza izoimunizarea mamei Rh- fata de
hematiile fătului Rh+, care poarta cel mai adesea AgRhD.
- lezarea hematiilor mai este intalnita si in alte situatii cum ar fi:
* in reactiile posttransfuzionare bazate pe incompatibilitate
* in cazurile de incompatibilitate neta, Ac anti ABO, apartinand in general izotipuli IgM,
determina accidente grave datorita aglutinarii hematiilor, activari complementului si
fenomenelor de hemoliza intravasculara.
- lezarea hematiilor prin fenom. de hipersensibilitate de tip citotoxic este intalnita si in anemia
hemolitica si cea indusa de medicamente (tetraciclina, antihistaminice, PAS, chinina).
- trombocitele pot fi sensibilizate de Ac in anumite stari patologice precum purpura sau
trombocitopeniile produse de o gama larga de medicamente.
- fenomenele de hipersensibilitate de tip citotoxic sunt implicate de asemenea in aparitia unor
granulocitopenii (cu Ac anti PMN) precum si intr-o serie de boli grave ca nefrita nefrotoxica
(datorita Ac fata de Ag din membrana bazala a glomerulului), in fenomenele de
respingere supraacuta a grefelor (la organisme receptoare cu Ac performanti fata de Ag din
tesutul… a schimbat proful slide-ul)

Hipersensibilitatea de tip III prin complexe imune

- în cursul raspunsului imun normal complexele rezultate din combinarea Ag cu Ac sunt
eliminate prin fagocitoza.
- în circumstante speciale insa, ele pot fi depuse la nivelul unor tesuturi sau organe, generand
leziuni severe ca rezultat a activarii unor mediatori serici si/ sau al posibilitatii de a
interacţiona cu unele celule.
- modificările structurale si biochimice ce decurg din acest fenomen pot sta la baza unor
leziuni de vascularita, localizata sau generalizata a unor modificari a tesuturilor si chiar a unor
necroze celulare.

Boala serului
- aceasta forma de hipersensibilizare este intarziata relativa frecvent in perioada utilizarii
serurilor imune heterologe in terapia unor boli (tetanosul, rabia).
- este determinate de interactiunea Ag-Ac in sist circulator cu formarea de complexe
circulante, formate la un exces moderat de Ag.