Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Biologie

Fenomene de
hipersensibilitate
imunologică
IMUNOBIOLOGIE
Proiect realizat de Coșman Bogdan-Paul
 Cuprins

1. Introducere
2. Clasificarea stărilor de hipersensibilitate:
a) Hipersensibilitatea de tip I
b) Hipersensibilitatea de tip II (citotoxică)
c) Hipersensibilitatea de tip III
d) Hipersensibilitatea de tip IV (hipersensibilitatea întârziatã)
 Introducere

Hipersensibilitatea este reprezentată de situațiile

în care, prin intermediul unor mecanisme imune,
organismul prezintă reactivitatea crescută, indusă
specific de expunerea la structuri antigenice
(haptene).
Acestea sunt reprezentate de molecule mici, care
reacționează cu un anticorp specific, dar nu induc un răspuns
imun dacă nu sunt legate la o moleculă mai mare, de obicei o
proteină.
 Clasificarea după Gell și Coombs

În 1968 aceștia au definit reacțiile de

hipersensibilitate, împărțindu-le în patru
categorii principale:
 Hipersensibilitatea de tip I – imediată sau anafilactică;
 Hipersensibilitatea de tip II – citotoxică;
 Hipersensibilitatea de tip III - prin complexe imune;
 Hipersensibilitatea de tip IV – întârziată (mediată celular).
 Hipersensibilitatea de tip I

Declanșatorii hipersensibilității de tip I:

-antigenele care induc manifestãrile reacţiilor anafilactice
se numesc alergene.
-ele se gãsesc în polenul unor plante, în praful de casã, în
veninul insectelor sau în produse alimentare.
-alergenele sunt un set de antigene, stimulatoare ale
sintezei de IgE.
 Hipersensibilitatea de tip I

Intensitatea reacţiilor de hipersensibilitate este dependentã de calea de

pãtrundere în organism, de dozã, de frecvenţa expunerii şi de caracteristicile
moleculare ale alergenului.
Cel mai adesea, alergenele se clasificã în funcţie de calea de pãtrundere în
organism. In raport cu calea de pãtrundere a alergenelor, se disting:
- alergene inhalate (polenul, sporii fungilor, praful animalelor de casă);
- alergene ingerate (se gãsesc în compoziţia unor alimente: în ou, ciocolatã,
cãpşuni, cireşe, uleiul de ficat de peşte, în seminţele de Glycine max (soia), în fãina
unor cereale (grâu, orz), în seminţele de Arachys hypogea (alun de pãmânt)
- alergene inoculate (antigenele inoculate sunt proteine din veninul de insecte, în
special Hymenoptere (albinã, viespe)
 Hipersensibilitatea de tip I

Mediatorii reacţiei de hipersensibilitate imediatã de tip I

Reacţiile de hipersensibilitate de tip I se datoreazã sintezei
anticorpilor citofili.
Anticorpii citofili declanşatori ai reacţiilor de
hipersensibilitate imediatã se numesc reagine, deoarece
produc modificãri ale reactivitãţii tisulare:
-mãresc permeabilitatea vascularã prin intermediul
histaminei, eliberatã din mastocite.
La om, reaginele majore sunt IgE şi IgG4.
Hipersensibilitatea de tip I

Figura 1.Structură IgE

Hipersensibilitatea de tip I

Figura 2. Structură IG1-IG4

 Mecanismul celular şi molecular al reacţiilor de
hipersensibilitate imediatã de tip I

Reacţiile de hipersensibilitate imediatã de tip I se desfãşoarã în mai multe stadii:

Faza I are loc legarea anticorpilor citofili (IgE, care s-a sintetizat dupã contactul
primar cu antigenul), de receptorii pentru Fc ε ai mastocitelor locale.
În faza II se produce activarea mastocitelor şi degranularea lor.
În această etapă granulele formate, fuzioneazã cu membrana citoplasmaticã şi
elibereazã conţinutul.
Degranularea mastocitelor este precedatã de influxul masiv de Ca2+.
Granulele pline cu mediatori preformaţi, migreazã la periferia celulei, fuzioneazã cu
membrana externã şi elibereazã conţinutul: histamina, proteaze neutre(triptazã,
chimazã, carboxipeptidazã), proteoglicani (heparina, condroitin-sulfatul).
 Mecanismul celular şi molecular al reacţiilor de
hipersensibilitate imediatã de tip I

Efectele mediatorilor mastocitari

Manifestãrile reacţiilor alergice, inclusiv alergia respiratorie, pot sã
se producã în douã faze:
– faza timpurie, care se desfãşoarã în câteva minute, datoritã
eliberãrii mediatorilor preformaţi;
– faza tardivã se produce la 3-4 ore dupã expunerea la
alergen, datoritã infiltratului celular, ca rãspuns la mediatorii
fazei timpurii.
 Exemple de reacţii de hipersensibilitate de tip I

Anafilaxie
Anafilaxia generalizatã la om, este declanşatã şi
de alţi factori: penicilinã, aloseruri, heteroseruri,
veninul insectelor (albinã, viespe).
Aceasta se manifestã prin urticarie generalizatã,
spasmul muşchilor bronşici, edem laringian,
dispnee severã, cianozã, şoc hipotensiv.
Intensitatea manifestãrilor este dependentã de
gradul de sensibilitate.
 ANAFILAXIE

Angioedem Șoc anafilactic

Figura 4 Figura 5
 Exemple de reacţii de hipersensibilitate de tip I

Reacţiile atopice
Acestea au un tablou clinic mai simplu şi se
produc atunci când reacţia alergenului cu anticorpii
specifici are loc pe suprafaţa unei mucoase sau în
epiteliul tegumentar. Ca exemple precizăm rinita
alergicã sau febra fânului.
 Hipersensibilitatea de tip II

Reacţiile de hipersensibilitate de tip II sunt de tip citotoxic, dependente de

anticorpi şi sunt consecinţa acţiunii fagocitelor asupra celulelor nucleate, dupã
opsonizarea lor prealabilã cu anticorpi sau cu componente ale complementului.
Mediatorii reacţiilor de hipersensibilitate de tip II sunt IgG, IgM, şi
componentele complementului (C3), care se leagã specific de antigenele
celulare sau tisulare.
Consecinţa legãrii anticorpilor, este apariţia leziunilor, limitate la celulele
sau ţesuturile care expun antigenele.
 Hipersensibilitatea de tip II

Celulele efectoare sunt macrofagele, neutrofilele,

eozinofilele, celulele NK.
Legarea anticorpilor prin intermediul receptorului
pentru Fc, stimuleazã fagocitele sã producã leucotriene
şi prostaglandine, implicate în rãspunsul inflamator.
 Mecanismul de acțiune a
hipersensibilitatea de tip II

Agenţii patogeni sunt înglobaţi în fagolizozom, unde, de cele

mai multe ori, virusurile sunt inactivate iar celulele sunt omorâte
sub acţiunea intermediarilor reducerii O2, a enzimelor lizosomale.
În reacţia de hipersensibilitate imediatã de tip citotoxic, ţinta
celularã este prea mare pentru a fi fagocitatã şi de aceea,
conţinutul granulaţiilor şi al lizosomilor citoplasmatici este eliberat
la contactul cu celula sensibilizatã, prin exocitozã.
 Mecanismul de acțiune a
hipersensibilitatea de tip II

Exocitoza conţinutului enzimatic al fagocitelor are efect

benefic, dacã ţinta este un parazit, dar este defavorabilã dacã ţinta
este ţesutul propriu, care a fost sensibilizat în prealabil de
anticorpi.
Alţi efectori ai hipersensibilitãţii citotoxice mediatã de
anticorpi, sunt celulele K. Ele au receptori de mare afinitate pentru
regiunea Fc şi produc efecte citotoxice.
 Hipersensibilitatea de tip II

Declanşatorii reacţiilor de hipersenbilitate imediatã de tip

citotoxic sunt aloantigenele.
Reacţiile citotoxice dependente de anticorpi sunt consecutive
aloimunizãrii, adicã au loc dupã contactul cu antigenele unui
organism al aceleiaşi specii, dar cu o altã variantã alelicã a
moleculelor CMH.
 Exemple de stări de
hipersensibilitate de tip II

Anemia hemoliticã indusã de medicamente (imunoalergicã)

Unele reacţii imunitare faţã de celulele sanguine (eritrocite,
plachete) se pot manifesta ca o consecinţã a uzului de
medicamente. Reacţia este orientatã faţã de molecula nativã sau
faţã de un derivat rezultat din degradarea sa. Astfel de reacţii
imunoalergice sunt produse de penicilinã, quininã, sulfamide
etc.
 Exemple de stări de
hipersensibilitate de tip II

Figura 7. Reacţia de hipersensibilitate de tip II, indusã de medicamente.

 Hipersensibilitate de tip III

Reacțiile de hipersensinilitate de tip III au loc în 3

etape:
1) formarea complexului anticorp-antigen;
2) depunerea complexului în țesuturi;
3) inflamaţia;
 Mecanismul producerii reacţiilor de
hipersensibilitate de tip III

1. Formarea complexului anticorp-antigen

Complexele imune se formează atunci când anticorpii și
antigelele din circulație se leagă unul de cealalt.

Figura 8. Formarea complexelor Ac-Ag și depozitarea acestora

 Mecanismul producerii reacţiilor de
hipersensibilitate de tip III

2. Depunerea complexului în țesuturi

Figura 9. Deteriorarea țesuturilor și umflarea celulelor

 Mecanismul producerii reacţiilor de
hipersensibilitate de tip III

3. Inflamaţie
Clasele principale de anticorpi care induc acest răspuns sunt
cele care fixează complementul sau se leagă la receptorii Fc de
fagocite (IgG și IgM).
Aceste complexe imune activează sistemul complement,
conducând la eliberarea de mediatori chimici care cresc
permeabilitatea vasculară și atrage neutrofilele și monocitele.
Celulele activate fagocitează complexele imune, ducând la
eliberarea de substanțe pro-inflamatorii, enzime lizozomale și
specii reactive de oxigen.
 Mecanismul producerii reacţiilor de
hipersensibilitate de tip III

Figura 10. Producerea inflamației în cadrul hipersensibilității de tip III

 Maladii determinate de complexele imune

Maladia pulmonarã a fermierilor este indusã de complexele imune cu

anticorpi specifici faţã de antigenele actinomicetelor. Actinomicetele se dezvoltã
abundent pe suprafaţa materialelor vegetale. Sporii actinomicetelor termofile,
inhalaţi odatã cu praful, sunt principalii agenţi inductori ai maladiei. Serul
pacienţilor, in vitro, precipitã antigene de actinomicete.

Figura 11. Ser, în care precipită actinomicete

 Maladii determinate de complexele imune

Fenomenul Arthus
Este procesul de necrozã tisularã, ca o consecinţã a formãrii complexelor
imune in vivo, într-un teritoriu delimitat. Este o reacţie de inflamaţie acutã,
indusã în tegumentul de iepure, prin injectarea repetatã, în acelaşi loc, a serului
de cal, consecutivã modificãrilor vasculare şi de aceea, reacţia se produce numai
în teritorii vascularizate. Este o reacţie anafilacticã localã, în interiorul vaselor şi
în jurul pereţilor vasculari. Fenomenul Arthus se evidenţiazã uşor, la nivelul
tegumentului.
 Maladii determinate de complexele imune

Maladia serului
Maladia serului este un fenomen Arthus generalizat, provocat artificial, ca o
consecinţã a utilizãrii terapeutice a unui ser imun heterolog.
Maladia serului, la om se prezintã modificat, ori de câte ori se repetã
injecţiile de ser. Manifestãrile clinice iau aspectul unei reacţii anamnestice
generalizate (reacţie de hipersensibilitate imediatã).

Figura 12. Erupție pe piele, datorită maladiei serului

Hipersensibilitatea de tip IV (hipersensibilitatea întârziatã)

Hipersensibilitatea întârziatã cuprinde toate reacţiile care, dupã clasificarea

lui Coombs şi Gell (1963), necesitã mai mult de 12 ore pentru a deveni evidente.
Reacţiile de hipersensibilitate întârziatã au urmãtoarele particularitãţi:
- apariţia lor este lentã şi atinge amplitudinea maximã la 24-72 de ore de la
contactul secundar cu antigenul;
- reacţia de hipersensibilitate întârziatã nu afecteazã un anume organ ţintã, ci
este o stare cu rãsunet sistemic, cu simptome generalizate, ceea ce o
deosebeşte de reacţiile de hipersensibilitate imediatã;
- în reacţiile de hipersensibilitate întârziatã nu se produce lizã celularã, cu
excepţia cazurilor grave;
- reacţiile de hipersensibilitate întârziatã nu sunt dependente de factorii umorali
(anticorpi) şi de aceea nu se transferã prin intermediul serului. Sunt dependente
de limfocitele T sensibilizate şi se transferã prin suspensia celularã din
exudatul inflamator (exudat peritoneal), bogat în limfocite şi macrofage;
Hipersensibilitatea de tip IV (hipersensibilitatea întârziatã)

Declanşatorii reacţiilor de hipersensibilitate întârziatã

Declanşatorii acestor reacţii sunt foarte diferiţi, dar au o caracteristicã
funcţionalã comunã, ce constã în aceea cã devin stimuli cronici:
- substanţe anorganice: HgCl2, sulfat de nichel, compuşi ai cromului, coloranţii
de anilinã;
- glucidele, cu rol de haptene, dupã ce in vivo se complexeazã cu o proteinã
purtãtor;
- substanţe proteice produse de M. tuberculosis (tuberculina), de Brucella
(brucelina), dar şi celulele întregi, al cãror perete este rezistent la acţiunea
anticorpilor şi a complementului: celule de M. tuberculosis, vaccinul BCG, M.
leprae, Streptococcus, Staphylococcus, Treponema, Bordetella, Brucella, Listeria,
Salmonella.
- paraziţii Schistosoma, Plasmodium, Toxoplasma, Leishmania;
- virusuri: rujeolic, herpetice, adenovirusuri etc;
- antigenele celulare din grefele de ţesuturi şi organe.
 Hipersensibilitatea de tip IV (hipersensibilitatea întârziatã)

Reacţiile de hipersensibilitate imediatã şi întârziatã coexistã pentru orice

antigen, cu predominanţa uneia sau alteia, fãrã sã se excludã complet.
Se cunosc trei tipuri de reacţie de hipersensibilitate de tip întârziat:
- reacţia întârziatã de tip tuberculinic;
- hipersensibilitatea întârziatã de contact. Ambele tipuri de reacţie apar la 48-
72h de la reexpunerea la antigen;
- hipersensibilitatea întârziatã granulomatoasã se manifestã în 21-28 de zile.
Granuloamele se formeazã prin agregarea şi proliferarea macrofagelor şi pot sã
persiste un interval de mai multe sãptãmâni.
Hipersensibilitatea de tip IV (hipersensibilitatea întârziatã)

Figura 13. Eczemă - Dermatita de contact

Hipersensibilitatea de tip IV (hipersensibilitatea întârziatã)

Figura 14. Granuloame - hipersensibilitatea întârziatã granulomatoasã

SFÂRȘIT!