Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Aspectul genetic
Din perspectivă cibernetică, geneza psihicului uman reclamă o dublă comunicaţie: marea
comunicaţie a individului cu lumea externă, al cărei rezultat este modelul informaţional al
realităţii externe în diferitele sale forme de organizare şi concretizare; mica comunicaţie a
individului cu sine însuşi, al cãrei rezultat este modelul informaţional al propriului Eu.
Psihologia contemporană arată că odată cu evoluţia de diferenţiere are loc o continuă stabilire
a legăturilor corelative ale celor două tipuri de modele informaţionale. Se ajunge la integrare
conştientă, forma superioară de realizare a interacţiunilor, proprie psihicului uman.
Principiul interacţionist- relaţional prezintă condiţiile interne şi externe aflându-se într-un raport
dinamic.
-structura morfo-funcţională a sistemului nervos: neuroni, reţele neuronale, segmente sau organe
de lamăduva spinării, trunchi, bulb, protuberanţa care leagă bulbul de mezencefal, mezencefalul,
cele 11 perechi de nervi cranieni, senzitivi, motori şi mixti, cerebelul, emisferele cerebrale etc.
-viaţa psihică elementară dobândită în embriogeneză prin preluarea de către făt, de la mamă a
unor informaţii din mediul extern, care-i vor influenţa evoluţia;
instrumental;
2. Aspectul mecanismelor
-creierul apare şi se zvoltă ca organ al psihicului, iar psihicul nu poate exista şi nu se poate
manifesta decât ca funcţie a creierului, formând o unitate evolutivă.
- creierul nu poate genera şi produce psihic din interior, în virtutea doar a structurilor sale
celulare şi a activismului său bioelectric şi biochimic bazal; el devine capabil să realizeze funcţia
psihică numai pe baza receptării prelucrării şi stocării informaţiei furnizate de semnalele din
mediul exern şi cel intern al organismului;
- prin structura sa celulară, creierul posedă doar ceea ce înseamnă competenta primară de a fi
mecanism al psihicului, de a nu poseda şi performanţe, adică nu-şi produce viaţa psihică, aceasta
elaborându-se treptat în cursul ontogenezei, pe baza comunicării informaţionale.
Creierul omului este superior creierului celorlalte animale nu numai sub aspect cantitativ, ci şi
calitativ. Aceste note de superioritate sunt reprezentae de: