Sunteți pe pagina 1din 37

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

LUCRARE DE ABSOLVIRE

”ATATÜRK, Răsăritul Democrației în Turcia”

Coordonator,
Asistent universitar dr. Sebastian Fitzek

Autor,
Boloagă Maria Adelina

1
Motivația alegerii temei

Tema lucrării mele de licență poartă denumirea ”Simbolul Mustafa Kemal Atatürk, omul
destinului în drumul către democrația poporului turc” și este rezultatul unei curiozității
intelectuale, dar și a unei pasiuni. Această temă reprezintă o curiozitate intelectuală, care s-a
amplificat în urma mai multor vizite în Turcia, dar mai ales în urma desfășurării unui stagiu
Erasmus în orașul Canakkale. În aceeași ordine de idei, am o pasiune profundă pentru Turcia, dar
și pentru liderul politic turc Mustafa Kemal. Pasiune, care s-a concretizat chiar prin învățarea
limbii turce, fără ajutorul vreunui profesor specializat. Cunoștințele de limbă turcă m-au ajutat în
conturarea unui portret complex al celui ce a fost ”Tatăl turcilor”, prin apelul la cărțile de istorie,
scrise în limba turcă, ce îl au în prim-plan pe ATATURK.

Documentarea va pune accentul pe motivele pentru care Mustafa Kemal a devenit figura
paternă a Turciei moderne, dar și modul în care imaginea sa s-a păstrat timp de 78 de ani de la
moartea sa. În tot acest timp poporul turc a continuat să-l aduleze, devenind o figură
providențială a Turciei, fiind denumit în repetate rânduri ”salvatorul Turciei”, cel care nu va muri
niciodată și va proteja țara de toate pericolele, ce pot apărea. Tot el este invocat de cele mai
multe ori, atunci când țara se află în impas, prin sintagma ” Unde ești, tată?”, și tot chipul lui
Ataturk este cel care apare pe baloanele copiilor în zilele de sărbătoare, lăsând în urmă chipurile
personajelor de desene animate.

Lucrarea va fi concentrată în două părți, ce vor prezenta: partea teoretică și partea


practică. În cadrul primei părții, voi contura o imagine de ansamblu a ”Sublimului Stat Otoman”,
dar și perioada de declin, precum și ”Ultimul Răsărit al Semilunei”. În continuare voi încerca să
trasez în linii mari contextul socio-cultural și economic al spațiului turcesc, care va ilustra
dezorientarea poporului turc din acea perioadă, dar și necesitatea societății pentru schimbări
radicale. Aceste schimbări vor fi realizate de către omul Mustafa Kemal, care va avea curaj să
transforme ”om bolnav al Europei” într-un stat modern, bazat pe principii moderne, lăsând în
umbră credințele religioase.

În cea de-a doua parte voi prezenta o cercetare, care va pune în lumină părerea turcilor și
modul cum aceștia îl percep pe Ataturk. Pentru această cercetarea voi folosi o metodă cantitativă,

2
chestionarul, care va fi aplicat unui eșantion de 100 de turci, care locuiesc atât în Turcia și în
România.

Noutatea adusă de lucrarea mea de licență rezidă din îmbinarea celor două părții, care
reprezintă o traiectorie a destinului Turciei, însemnată de un “om al destinului”, Mustafa Kemal
Atatürk. Această noutate este pusă în lumină și de cercetarea realizată și de modul în care turcii îl
percep pe ”tatăl turcilor” în anul 2015, mai exact la 78 de ani de la moartea sa și la 178 de la
nașterea sa.

Având aceste elemente prezentate mai sus se poate contura motivația alegerii acestei
teme și preferința pentru acest lider politic, care reprezintă o lume pentru un popor, și care va
continua să dăinuiască mult timp de acum încolo. Mustafa Kemal Ataturk va ramane o figura
providentiala pentru Turcia, iar portretul său va continua să existe în toate instituțiile publice, dar
și în casele cetățenilor turci, chiar și în casele celor care locuiesc în alte țări.

Cuprins

3
Partea întâi
I. IMPERIUL OTOMAN
1.1 Sublimul Imperiu Otoman..........................................................5
1.2 Ultimul Răsărit al Semilunei......................................................8
II. Răsăritul democrației lui Atatürk
2.1 Omul destinului.........................................................................17
2.2 Creatorul de țară.......................................................................19
2.3 Între Allah și Atatürk................................................................21
2.4 Pace acasă, pace în lume............................................................27
2.5 Atatürk! Este printre noi!..........................................................29
Partea a doua
I.Atatürk, omul
1.1 Atatürk, omul din spatele simbolului.......................................30
1.2 Calea către succes.....................................................................33

1.1 Sublimul stat otoman

„Sublimul stat otoman”, așa cum era denumit de către otomani unul dintre cele mai
cunoscute și puternice imperii care a scris istorie de-a lungul sutelor de ani este Imperiul

4
Otoman. De-a lungul timpului, acest imperiu a pendulat între extaz și agonie, între victorii și
înfrângeri, între prosperitatea unui imperiu și declinul ”omului bolnav al Europei”. Prima
căpetenie a Imperiului Otoman a fost Osman Ghazi, care a pus bazele acestui imperiu în jurul
anului 1280,iar denumirea Ghazi( Çiçek & Oğüz, 1999, p.44) a fost atribuită de-a lungul istoriei,
în cadrul acestui spațiu turcesc, tuturor celor care s-au aflat la conducere și înseamnă ”soldat
sfânt”.

Osman I are o contribuție mare la formarea Imperiului Otoman prin declanșarea politicii
de expansiune și de cucerire a unor noi teritorii. În această privință, Osman a avut unul dintre
cele ambițioase vise, acela de a stăpâni lumea, vis, ce a fost preluat și de predecesorii săi. Astfel,
visul său este redat și de autorul Yavuz Bahadıroğlu, care afirmă în cartea sa că ”...Osman visa
un copac gigant, ale cărui ramuri acopereau marile șiruri muntoase ale lumii cunoscute, iar
rădăcinile sale îî erau udate de marile râuri, însă un vânt transformă frunzele copacului în săbii
îndreptate spre Constantinopol.”( Bahadıroğlu, 2011, p.16). Urmașul lui Osman este Orhan, care
a consolidat statul cu o singură religie, islamul. Același Orhan a construit moschei și școli
religioase, unde a putut fi propovăduit cuvântul lui Allah și a promovat frățiile musulmane. În
aceeași perioadă este reorganizată armata, care va înregistra și primele succese în cuceriri
teritoriale, întrucât Orhan va avea un program de expansiune multiplă. Un alt nume important
pentru acest imperiu îl reprezintă Murad I, în timpul căruia ia naștere sistemul Millet, ce era
format din comunitățiile de diferite religii. Pentru a fi în acord cu legea, comunitățile non-
musulmane s-au convertit la islam pentru a le putea fi recunoscut statutul. Cele mai mari
comunități non-islamice erau: creștinii ortodocși, evreii și armenii(gregorieni). Prezența acestor
comunității a conferit Imperiului Otoman un caracter multicultural, care a dus la contopirea și
preluarea unor obiceiuri sau tradiții.

Un eveniment de mare amploare în cadrul istoriei Imperiului Otoman îl reprezintă


cucerirea Constantinopolului de către Mohamed Cuceritorul, fiul rebel al lui Murad al II-lea, care
a transformat orașul creștin al lui Constantin în ”Istamboul 1” și Imperiul Bizantin în ruine.
Dorința lui Mahomed de a cuceri Constantinopolul este redată și de un vizitator vienez, Giacomo
de Langusci, care îi realizează un portret complex lui Mohamed, din replica sultanului: ”Imperiul

1
Vechea denumire a orașului Istanbul

5
lumii, trebuie să fie unul, o singură religie și un singur regat. Pentru a face această unitate
realitatea, nu este nici un loc mai potrivit în lume decât Constantinopol.”(Lewis, 1963, p.27).

O perioadă prolifică pentru Imperiul Otoman este perioada denumită și ”Epoca de Aur” a
imperiului, la cârma căruia era sultanul Soliman Magnificul. Dezvoltarea este atât în plan
teritorial, întrucât sunt ocupate noi teritorii din Africa, Orientul Mijlociu și din Europa, dar și în
plan diplomatic, dar mai cu seamă în cultură și în artă. Un exemplu elocvent în acest sens îl
constituie Moscheea lui Süleyman, cunoscută în limba turcă ca Süleymanie Cami, care a fost
realizată sub îndrumarea arhitectului Mimar Sinan 2 și care dăinuie până în zilele noastre. O altă
lucrare a arhitectului este moscheea Șehzade Camii, care a fost construită tot din ordinul lui
Soliman pentru fiul său Mehmed, asasinat la întoarcerea dintr-o campanie victorioasă în
Ungaria(Sarıyıldız, 2011 p. 9). Un alt exemplu ce susține înflorirea artei în acea perioadă îl
reprezintă albumele de picturi miniaturale, realizate de 29 de pictori, descriind campaniile
militare otomane, dar și viața de la curte. La sfârșitul secolului al XVI-lea în Imperiul Otoman
începe o perioadă de declin lent, cauzat de acei factori, care odată au contribuit la gloria
imperiului, însă aceștia nu s-au putut adapta la schimbările externe și interne, ce au avut loc în
cadrul Imperiului Otoman.

Lipsa reformelor, conservatorismul societății otomane, dar și creșterea puterii militare a forțelor
creștine sunt doar câțiva factori ce au dus la declinul „Sublimului Imperiu Otoman”. De altfel, se
înregistrează și primele succese ale creștinătății, cauzate tocmai de pierderea controlului în
Marea Mediterană de către otomani, dar și de opoziția flotei creștine modernizate față de cea
otomană. În privința expansiunii de noi teritorii, otomanii au început să întâmpine diverse
obstacole, precum: constrângerile strategice impuse de limitele poziționării geografice după
stabilirea capitalei la Istanbul, greutatea mobilizării și durata campaniilor. La toate acestea, se
adaugă și factorii ce au dus la o destabilizare economică. Astfel, prin pierderea supremației flotei
comerciale din Marea Mediterană și Oceanul Indian, s-au pierdut și venituri importante ale
statului otoman. Un alt factor al destabilizării economice îl reprezintă deprecierea monedei
otomane și inflația odată cu descoperirea minereului argintifer din America, care a devenit o
monedă ieftină în Imperiul Otoman, conducând la declinul economiei și la creșterea prețurilor
produselor.
2
Celebrul arhitect din vremea Imperiului Otoman, care a construit aproximativ 476 de clădiri (moschei, mederese,
hamamuri)

6
Poate unul dintre cei mai importanți factori care au dus la declinul imperiului îl reprezintă
slăbiciunea sultanilor. Baia de sânge macabră din jurul luptei pentru putere, dar și fratricidul
legal asigura continuitatea la tron doar celui mai popular și celui mai bun prinț. Un exemplu
elocvent în acest sens îl reprezintă Mohamed al III-lea care și-a ucis cei 19 frați, chiar dacă unii
dintre aceștia erau copii. Fratricidul legal a fost schimbat de sultanul Ahmed I, care a inițiat o
nouă practică în acest sens. Astfel, fratele cel mare al dinastiei succeda la tron, în timp ce ceilalți
frați erau ținuți în captivitate, în ceea ce s-a numit „Cușca aurită” și erau însoțiți de eunuci, care
raportau fiecare mișcare a fraților sultanului. Această practică și-a pus amprenta puternic pe cei
mai mulți dintre potențiali conducători ai imperiului, întrucât aceștia au devenit incompetenți și
chiar bolnavi mintali3, neavând capacitatea de a conduce un imperiu, care își arăta vârsta și care
avea nevoie urgent de reforme(Üzumeri, Dincer&Kazanci, 1956, p. 45). Chiar dacă s-a încercat
modernizarea acestui imperiu, schimbarea nu s-a produs, întrucât acestei modernizării i se poate
aplica teoria formelor fără fond4, deoarece în momentul în care au înțeles necesitatea
modernizării, au adoptat formele de suprafața ale unei civilizații europene, fără a afla cauzele
necesității unui suflu nou adus din Europa și adaptat imperiului. Astfel, schimbările propuse
pentru modernizare nu au avut niciun efect. Sublimul Imperiu Otoman a rămas ”prizonier”
cutumelor și cuvântului lui Allah, în timp ce Europa cunoștea una dintre cele mai frumoase
perioade5 de dezvoltare, de îmbogățire culturală, care s-a răspândit cu repeziciune prin
intermediul artei. În acest mod, Imperiul Otoman a rămas îngrădit nazanului 6, pe când Europa
cunoștea libertatea de exprimare și de perfecționare a ființei umane prin intermediul culturii și al
artelor, folosind ca temă principală adevărul în raport cu religia sau cu misticismul.

Mentalitatea religioasă prezentă în Imperiul Otoman, ce însemna supunere totală față de


Allah și de profetul Mahomed au condus la stagnarea evoluției Imperiului Otoman, dar și la
transformarea acestuia dintr-o putere de temut în „Omul bolnav al Europei” din secolul XVIII-
lea. Timpul nu mai avea răbdare7 cu Imperiul Otoman.

3
Ultimul sultan Vahideddin este ultimul sultan, care a avut problem psihice, după ce a fost ținut inchis de fratele
său Abdulhamid.
4
Teoria formelor fără fond, elaborată de Titu Maiorescu în anul 1868 în În contra direcției de astăzi în cultura
română, presupunea modernizarea unui stat de la bază, de la rădăcinile acestuia și nu adoptarea unor elemente
moderne la o civilizație, care nu se putea acomoda cu noile schimbări.
5
Iluminismul ( sex XVII –XIX )
6
Nazan- cântec prin intermediul căruia moscheile cheamă musulmanii la rugăciune
7
Expresie folosită de către autorul Marin Preda în opera Moromeții, pentru a prevesti un eveniment nefast, care va
avea loc.

7
1.2 Ultimul Răsărit al Semilunei

Situația Imperiului Otoman tinde să se înrăutățească din ce în ce mai mult, întrucât


revoluția industrială europeană a transformat Imperiul Otoman într-o piață vastă de produse
ieftine și materii prime. Concesiunile economice făcute tărilor vestice au dus la „capitulări”.
Astfel, căile ferate, tutunul, electricitatea și automobilele erau conduse de străini, care aveau
privilegii legale. Comerțul cu Imperiul Otoman devenise atât de valoros pentru Anglia, Franța și
Italia, încât se poate spune că aceste puteri au salvat musulmanii otomani din războiul Crimeei
(1854). Acest război sângeros a inspirat o englezoaică pe numele Florence Nightingale să pună
bazele mai multor spitale de război în capitala Imperiului Otoman, Istanbul. Aceasta a pus și
bazele practicii de asistență moderne, insistând pe elemente precum curățenia și igiena în
salvarea de vieți. Pentru meritele acesteia a primit medalia de onoare din partea sultanului
„(...)devenind prima femeie din lume care a primit o medalie de onoare din partea unui
sultan.”( Serap, 2014, p.25).

Împrumuturile mari cu rate ridicate au dus în anul 1875 la un faliment de stat, iar în anul
1881 Imperiul Otoman a ajuns sub controlul economic al țărilor din vest prin stabilirea
Administrației Datoriei Publice Otomane. Încercările de reformă au început cu sultanul Selim al
III-lea ajungând chiar până la Mahmud al II-lea, care a încercat să producă o generație de
birocrați vorbitori de limba franceză, pregătiți pentru nou-formatele birouri de translatori,
urmând ca edictele adoptate în anii 1839 și 1856 să ducă la încercare de colectare a taxelor și
fondarea de bănci, dar și lucrări publice de comerț. În ciuda diverselor reforme din secolul al
XIX-lea, pierderile teritoriale au continuat. Astfel, Rusia a anexat Basarabia în anul 1812, Grecia
a adevenit independentă în anul 1829, Moldova și Valahia și-au consolidat autonomia în urma
Păcii de la Adrianopol din 1829, iar mai apoi România își capătă independența în anul 1878 față
de Poarta Otomană, iar britanicii au ocupat Egiptul în anul 1882.

Secolul XIX-lea reprezintă pentru Imperiul Otoman o perioadă nefastă, în care strălucirea
imperiului puternic de-altădată se transformă în pradă pentru „vulturii” vestici, care au găsit în
imperiu o sursă excelentă de a profita de rămășițele Sublimului Imperiu Otoman. Accentul
procesului de decădere a Imperiului Otoman este o urmare a luptei forțelor interne și a
repetatelor înfrângeri militare și diplomatice. În această perioadă are loc formarea burgheziei

8
otomane și începutul luptei acesteia pentru afirmarea în domeniul social și politic. În aceeași
ordine de idei, se formează și proletariatul, care încearcă să adopte reforme menite să salveze
imperiul de la prăbușire. Pe 3 noiembrie 1839, ambasadorul Turciei la Paris și Londra, Reșit
Pașa, dornic de a-și ajuta poporul de la căderea Imperiului Otoman a organizat o mișcare
culturală, formată din tineri intelectuali, care au dorit să impulsioneze cultura și literatura
otomană, pentru a trezi mândria poporului otoman cu scopul de a lupta pentru Poarta Otomană.
Această mișcare nu a avut efectul dorit, însă tinerii și-au făcut griji cu privire la viitorul lor și au
văzut ca singura soluție de a scăpa imperiul de la moarte este monarhia constituțională. În acest
sens se creează organizația „Noi Otomanii”, care prin mișcările întreprinse au drept consecință
urcarea la tron a sultanului Abdul Hamid, în timpul căruia toate posturile din conducerea
imperiului au trecut în mâinile organizației „Noi otomanii”.

În anul 1883, firmele franceze au pus monopol pe tutunul din imperiu, iar în 1878-1888,
Angliei i-au fost retrocedate căile ferate din Izmir. Poporul otoman dorea cu ardoare înlocuirea
instituțiilor, întrucât întreprinderile străine acaparase Imperiul Otoman. Astfel, poporul își dorea
instaurarea unei monarhii constituționale în frunte cu un „monarh luminat”.(Ziyan pasa, 2008, p.
15), desemnând tipul monarhului ideal, care luptă pentru poporul său și care principalul scop al
acestuia este cârmuirea corectă a țării în fruntea căreia se află. În acest sens, monarhul luminat
trebuia să întrunească virtuțile poporului otoman, trebuia să fie „omul ales” sau trimisul lui
Allah.

În cadrul acestui stat, care pendulează între un stat în plin declin și un stat care își dorește
salvarea, într-un peisaj în care populația este complet bulversată, întrucât Sublimul Imperiu
Otoman se află în ghearele „vulturilor vestici” 8, care secătuiesc Poarta de resurse și de puterile
sale. Într-o perioadă tulbure a poporului otoman, în care viitorul nu se putea întrezări și
necesitatea de reforme și de schimbare era tot mai puternică, într-un mediu în care populația avea
nevoie de un conducător responsabil și hotărât, care să readucă strălucirea de altădată a
imperiului și să stârnească mândria poporului, se năștea în orașul Salonic, micul Mustafa. Părinții
lui Mustafa sunt: Zübeyde, o albaneză de aproximativ 30 de ani, analfabetă și ignorantă, care
rareori ieșea din casă neînsoțită, însă conducea cu o mână de fier gospodăria și tatăl Ali Riza,
macedonean, un bărbat pasionat de armată, de luptele militare cu o voință de nestrămutat, dar și

8
Vulturii vestici – Franța, Anglia și Marea Britanie

9
pasionat de lectură. Ali Riza era funcționar la vama din Salonic și se caracteriza ca fiind un spirit
liberal, care a înțeles necesitatea unei schimbări, necesitatea unei reforme. Mustafa s-a născut la
cotitura dintre două lumi: lumea cea veche, reprezentată de Imperiul Otoman, aflat în declin,
prizonier al mentalității religioase și care nu se putea alinia pe calea modernizării și lumea cea
nouă, reprezentată de schimbare, de cultură, de naționalism și de modernizare.

Una dintre primele amintiri ale micului Mustafa cu ambii săi părinții o reprezintă cearta
lui Zubeyde cu soțul său Ali Riza în privința alegerii școlii pentru copilul lor. Astfel, mama,
dorea ca Mustafa să meargă la o școala de modă veche, unde intrarea acestuia se va sărbători
printr-o ceremonie religioasă, în timp ce tatăl dorea ca fiul său să meargă la școala Șemsi-efendi,
fiind una dintre cele mai faimoase școli din Salonic. Tatăl a cedat în fața mamei lui Mustafa,
pentru ca după o perioadă scurtă de timp, copilul să fie mutat de la școala religioasă la Șemsi-
Efendi. La puțin timp de la această întâmplare, tatăl lui Mustafa moare, iar mama sa s-a retras
împreună cu cei doi copii la țară la un frate mai înstărit, unde au locuit într-o colibă, moment ce a
rămas întipărit în mintea lui Mustafa: „N-am să pot uita niciodată coliba în care stăteam cu
surioara mea și încercam din răsputeri să alungăm ciorile.”(Ekrem Ali, 1969, p. 16). Principala
îndatorire a lui Mustafa pe proprietatea unchiului său era să alunge ciorile de pe ogor, dar și să
ajute la creșterea animalelor. În comportamentul copilului, se pot distinge câteva din calitățile
mamei sale: vigoarea fizică și dârzenia, dar și dorința de libertatea și rebelitatea tatălui. La vârsta
de 11 ani, Zubeyde se hotărăște să își ia băiatul și să-l facă preot, motiv pentru care pleacă din
Salonic, însă Mustafa trece peste voia ei și se înscrie la școala de cadeți din Salonic( Askeri
Rüştiyesi )9, unde a reușit să intre printre primii 10.

La această școală, personalitatea sa începe să prindă contur și iese în evidență prin


dorința de a obține mereu succese, fire susceptibilă, devenea rău când era criticat, orgolios, se
iubea pe sine și nu lega prietenii, însă voia să fie remarcat ca fiind o personalitate excepțională și
refuza invitația colegilor la joacă „Nu înțeleg să fiu ca voi toți/ Vreau să fiu cineva”(Ekrem Ali,
1969, p. 16) erau cuvintele adresate de Mustafa colegilor săi. În cel de-ai doilea an, Mustafa a
fost cel mai bun din clasă la matematică, din acest motiv, profesorul de matematică, care a

9
Școală militară

10
observat inteligența nativă a lui Mustafa, dar și din dorința de a-l deosebi de un coleg, numit tot
Mustafa, l-a denumit Kemal10, care înseamnă perfecțiune.

În plan social, revolta tinerilor intelectuali a avut un impact puternic asupra culturii.
Acest tanzimat11 a fost unul dintre cele mai puternice din ultimii ani și a reprezentat „leagănul
spiritual” în care s-a format viitorul om de stat și creatorul de țară Mustafa Kemal. Ultima parte a
tanzimatului a fost fondul dezvoltării copilăriei și tinereții lui Mustafa, perioadă, în care ideile
burghezo-democratice, provenite din Franța luau amploare. Impactul puternic asupra culturii a
avut drept obiectiv reînoirea gândirii sociale, dezamorțirea poporului turc din neantul, în care se
avântase, trezirea spiritului de libertate și dorința de a restabili ordinea în statul otoman prin
preluarea ideilor liberale ce veneau din Europa. Imperiul se confrunta cu o problemă gravă a
învățământului, întrucât instituțiile de învățământ existente erau școli elementare și medrese 12,
fiind acuzate că slăbesc sufletul național și în același timp, nefiind suficiente pentru formarea
celor care vor construi viitorul statului otoman.

Un efect al tanzimatului realizat de către tineri intelectuali și preluat de către ceilalți a


fost construirea de școli și licee, locuri unde se puteau pune baza pentru viitori cetățeni. Printre
intelectuali, care s-au implicat în această amplă mișcare culturală a fost scriitorul Namık Kemal,
pentru care libertatea țării sale devenise un element obsedant, ce se repeta în poeziile sale „O,
libertate ce fermecătoare ești!”(Ekrem Ali, 1969, p. 28). Namık Kemal a fost denumit „poetul
poporului”, întrucât în poeziile sale din acea perioadă face apel la deșteptarea conștiinței
naționale și încearcă să stimuleze mândria turcilor „Sângele și sabia o să apară pe steagul
nostru/Sufletele noastre nu trec de granița țării noastre, a munților noștri/ În fiecare colț este un
foc/Dar prin luptă ne vom scrie un nume.13”. Alături de Namık Kemal se alătură și scriitori Ziyan
Pașa și Ahmet Mithat, care prin intermediul operelor sale conturau un stat ideal, fără implicare
din partea străinilor, dar prezintă și ideea de recuperare a strălucirii imperiului de-altădată. În
aceeași perioadă, apar și primele pasteluri scrise de Mahmut Ekrem, și prima comedie din
literatura turcească „Șair evlenmesi”14 scrisă de Ibrahim Șinasi. Această mișcare culturală duce și

10
O altă variantă a preluării numelui Kemal este că Mustafa îl admira pe poetul Namık Kemal, preluând numele
acestuia.
11
Reformă (limba turcă)
12
Școli găzduite de moschee, unde se predă teologie islamică.
13
Vatan Șarkısı – cântecul patriei
14
Poetul trebuie să se căsătorească

11
la construirea primei facultăți din statul otoman în cea de-a doua jumătate a secolului XIX-lea,
edificată chiar în capitala imperiului, Istanbul.

La școala de cadeți15 din Salonic, tânărul Mustafa Kemal leagă una dintre primele
prietenii din viața sa cu tânărul Omer Naği, care era mai mare decât Mustafa și care l-a orientat
pe acesta spre cărțile de istorie și retorică din literatura străină. Acesta este momentul, în care
Mustafa Kemal a înțeles importanța limbilor străine și a decis să învețe limba franceză pentru a
nu mai avea niciun impediment în dorința de a citi cât mai multe cărți din literatura străină.
Astfel, tânărul Mustafa citea foarte mult și medita la fel de mult, iar printre preferații săi se
numera: Namık Kemal, Ziyan Pașa, Tevik Fikret, Rousseau, Voltaire, Hobbes, Comte dar și J. S
Mill(Erickson, 2014). Aceste cărți erau interzise, însă studenții făceau rost de acestea în mod
clandestin „ Nu puteam princepe de ce nu ni se permitea să citim acele cărți patriotice. Acest
lucru ne-a ajutat să ne dăm seama că ceva nu era în ordine în țară.”( Üzumeri, Dinçer &
Kazancı, 1956, p. 280). Pe măsură ce Mustafa Kemal își îmbogățește cultura prin intermediul
cărților citite, acesta începe să aibă un proces de conștiință, care îi zguduie întreaga ființă și îl
face să înțeleagă necesitatea unei schimbări pentru țara sa. Importanța pe care a acordat-o lecturii
o recunoaște și la vârsta maturității, chiar când ajunge președinte: „Am fost un copil sărac. Dacă
aveam doi kuruși, unul îl dădeam pe cărții. Dacă nu aș fi fost așa, nu aș fi făcut nimic din ceea
ce am realizat”(Cemil, 1994, p. 100).

După terminarea școlii de cadeți din Salonic, acesta a fost admis la liceul militar de la
Manastir16 ( Manastır Askeri İdadidi), fără a da examen, întrucât pe parcursul școlii absolvite din
Salonic a dovedit că are calități excepționale. În această perioadă are oportunitatea de a intra în
organizația Vatan17, care urmărea răsturnarea regimului existent și se predau tehnici de luptă,
necesare în situația unui eventual război. După ce sultanul Abdul Hamid a aflat de existența
acestei organizații a cerut să fie desființată, însă activitatea acesteia a continuat, motiv pentru
care Mustafa Kemal și colegii săi au fost arestați18. La o scurtă perioadă de timp, Mustafa a fost
eliberat datorită profesorilor, care țineau la el și au făcut o serie de demersuri pe lângă sultan
pentru a-l elibera, însă Abdul Hamid a considerat că Mustafa trebuie trimis la garnizoana din

15
Cadetul cu numărul 1234
16
Astăzi Macedonia, orașul Bitolia
17
Patria
18
Arestarea lor se datorează faptului că deși organizația a fost interzisă, membrii acesteia printre care și Mustafa
Kemal continuau să aibă întâlniri, unde se căuta o soluție pentru răsturnarea regimului existent.

12
Damasc, acolo unde va avea drept misiune pedepsirea răsculaților. Ajuns la Damasc, tânărul
Mustafa a văzut ocazia perfectă de a cunoaște si alte culturi, vizitând Siria 19 și Palestina20 și
înțelegând nivelul de corupție ridicat al administrației sultanului Abdul Hamid al II-lea, dar și
ideea că arabii nutresc o ură fața de frații lor musulmani, otomanii. Mustafa Kemal înființează
mai multe organizații21 clandestine, menite să atragă tot mai mulți oamenii, pentru a răsturna
regimul existent.

În anul 1909, capitala imperiului fusese martoră la multe evenimente de natură socio-
politice22, care au perturbat statul, printre care: înlăturarea sultanului Abdul Hamid al II-lea 23 de
la tron, dar și dorința de modernizare a fost preluată și de femei, care dorind să schimbe regulile
conservatoriste ale statului, au ieșit fără văl pe stradă, iar multe dintre acestea au fost atacate cu
pietre pentru lipsa de respect, pe care o arătau față de statul islamic. Bătrânul imperiu otoman
cunoaște o nouă etapă, etapa junilor turci 24, care s-a remarcat prin schimbarea neîncetată a
vizirilor, parlamente dizolvate, dezbateri furtunoase în camere, nerealizarea reformei agrare, dar
și prin condiții de muncă umilitoare pentru muncitori. Popoarele străine, care aveau privilegii
legale în imperiu semănau discordie chiar și în rândul celor ce se aflau la conducerea statului
otoman.

Pentru Mustafa Kemal, misiunea sa salvatoare abia începea și popularitatea sa în orașul


natal începea să crească, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai capabili ofițeri. Nu de puține
ori, Mustafa s-a făcut remarcat prin inteligența sa nativă, prin capacitatea sa de a citi oamenii,
prin abilitatea sa de a adopta strategia potrivită la momentul potrivit, și ambiția sa de nestrămutat
în a lupta întotdeaua pentru ceea ce își dorește. Un exemplu elocvent îl reprezintă una dintre
misiunile conduse de Ali Riza, în care a fost trimis să participe la manevrele Republicii franceze,
unde a reușit să-l impresioneze pe generalul Ali Riza, care afirma despre Mustafa „Știam că
Mustafa Kemal era un ofițer ambițios. După felul cum a rezolvat problemele puse
19
În Siria a participat la instruirea soldaților.
20
A condus instrucția în deșertul Negev și a patrulat la frontiera egipteană, fiind numit la un batalion de pușcași.
21
„Patrie și libertate” și „Unitate și Progres”
22
Străzile Istanbulului erau împânzite de trupe, care acționau violent. Soldații puneau căluș ofițerilor sau îi
împușcau pe cei care încercau să se împotrivească. Motivul acestor acțiuni era destituirea marelui vizir.
23
Au loc 2 revoluții în anul 1908(reintroducerea Constituției de la 1876)și în 1909. Sultanul Abdul-Hamid a fost
înlăturat de la tron în urma luptelor dintre armatele din Rumelia în frunte cu generalul Mahmut Șevket și cei doi
șefi de stat Mustafa Kemal și Enver. Aceștia înfrâng trupele sultanului, care este detronat și urcă pe tron Mehmed
al-V-lea
24
Coaliție a mai multor grupări, ce urmăreau schimbarea în plan politic prin răsturnarea guvernului și abdicarea
sultanului Imperiului Otoman.

13
comandanților francezi și cum a judecat situația strategică a zilei, m-am convins că avem de-a
face și cu un cap inteligent.”(Benhan, 1944, p.37).

Problema, pe care Mustafa Kemal o găsea statului otoman era implicare străină 25, care
slăbea sufletul național și care dezorienta poporul, de aceea Mustafa se implica în plan politic și
militar pentru a eradica puterea străină din țara sa. Un alt aspect important este că minoritățile,
care au trăit alături de otomani aproximativ 600 de ani, s-au aliat cu forțele cuceritoare și s-au
ridicat împotriva turcilor, însă trădarea acestora a dus la trezirea sentimentelor conștiinței. În
aceeași ordine de idei, Mustafa Kemal nu a înțeles nici absurditatea din partea Porții Otomane de
a se menține pe teritorii precum Tripolitania 26, întrucât acestea nu au nici un punct etnic cu statul
otoman și a reproșat comandatului operațiunilor din această regiune, Enver Bey 27, inutilitatea
acestui război, spunându-i: ”Sau ne putem salva singuri, sau nu merităm să trăim ca
popor.”(Üzümerı, Dinç & Kazancı, 1956, p. 21) Pentru Mustafa, teritoriul prioritar era Anatolia,
întrucât „Anatolia este leagănul poporului turc..”(Ekrem Ali, 1969, p. 35). Motivul luptei sale
împotriva „vulturilor vestici” era dorința de a-și salva statul de implicarea străină. Implicarea sa
în problemele de ordin intern i-au adus mai degrabă probleme decât adepții ai ideilor sale. Un
astfel de moment a avut loc în 1910, când o consecință a amestecării sale în probleme de ordin
intern a fost trimiterea sa la garnizoana din Turcia Asiatică. În această situație, Mustafa, un
intelectual rafinat nu s-a lăsat descurajat și s-a pus pe lucru, făcând din regimentul său un model.,
urmându-și întotdeauna lozinca „Fapta este sfântă”(Manoilescu, 1934, p. 7).

Un alt moment, în care Mustafa Kemal și-a exprimat vehement opiniile cu privire la
amestecare străinilor în conducerea internă a imperiului, a fost atunci când juni turci sub
influența lui Enver adoptă o politică germanofilă, aservind interesele Imperiului economiei și
finanței germane și apelând la serviciile ofițerilor turci pentru reorganizarea armatei turce. Anul
1913 a adus pentru statul otoman pierderi teritoriale semnificative prin declanșarea războiului

25
Unul dintre adepții implicării străinilor în conducerea imperiului era Enver Pașa, care adoptă o politică
germanofilă, prin care aservește interesele imperiului germanilor

26
Fostă provincie din Libia, pe care Imperiul Otoman o pierde și semnează tratatul de pace pe 18 octombrie 1912
cu Italia.
27
Enver Pașa a absolvit Academia de Război în anul 1903 și a avansat într-un ritm alert. Destul de intelgient, însă
adeseori grăbit în luare de decizii, care ulterior se dovedeau a fi unele greșite. De cele mai multe ori Enver Pașa era
gelos pe succesele obținute de Mustafa Kemal pe front și nu de puține ori a cules laurii reușitelor lui Mustafa.

14
balcanic28, care îl aduce pe Mustafa înapoi în țară din Tripolitania, fiind dezamăgit de situația în
care își găsește țara, fiind năpădită de foamete și de holeră.

În luna iulie a anului 1914, izbucnește primul război mondial, care ia prin surprindere
Imperiul, fiind total nepregătit pentru o deflagrație. Nici una dintre personalitățile statului
otoman nu a intuit atât de bine precum Mustafa Kemal, dezastrul, care urma să aibă loc. În acest
timp, Mustafa se afla la Sofia, unde a fost detașat pentru o perioadă îndelungată 29 și a avut
ocazia să vadă și alte culturi și modul de administrare a altor popoare. La auzul veștii de
declanșare a războiului, Mustafa a trimis o telegramă în capitala Imperiului, unde a afirmat că
statul nu poate intra în primul război mondial , întrucât țara este slăbită și nu poate face față, însă
Guvernul nu a ținut seamă de părerile sale.

Din dorința de a-și apăra țara, Mustafa cere să fie rechemat în Istanbul, însă cererea nu îi este
acceptată și pleacă din Sofia fără autorizație, când află că a fost numit comandat al Diviziei 19 de
la Gallipoli, iar generalul acțiunii militare a fost numit Liman Von Sanders 3031.„Bătălia pentru
Dardanele” a reprezentat dorința aliaților occidentali de a elibera ruta dinspre Marea Mediterană
spre Marea Neagră, dar și scoaterea Imperiului Otoman din război, care ar fi ajutat Rusia și ar fi
permis organizarea unei armate mari formate din țările balcanice. Apărarea Dardanelelor în anul
1915, când trupele franceze, britanice, australiene și neo-zeelandeze (ANZAC32) au dorit să
cucerească capitala imperiului, a reprezentat singura acțiune militară otomană de succes din
timpul primului război mondial. În cadrul acestei campanii militare, colonelul Mustafa Kemal a
comandat o apărare strălucită, dar brutală a otomanilor, câștigând o reputație de invincibil și
erou33, care l-a ajutat mai târziu în construirea Republicii Turce. Fire ambițioasă, orgolioasă,
dorind libertatea propriei țării mai presus de orice le ordonă soldaților otomani: „Nu vă comand
să atacați, vă ordon să muriți!”34(Ekrem Ali, 1969, p. 35). În timpul acestei campanii, Mustafa a

28
Pe 20 mai 1913 la Londra se semnează tratatul de pace, prin care Turcia pierde toate teritoriile din Peninsula
Balcanică. Astfel, insula Creta se unește cu Grecia și Albania devine stat independent.
29
A fost trimis într-o misiune la Sofia, întrucât devenise incomod prin criticile aduse triumviratului Enver, Talaat și
Cemal. În Sofia se reîntâlnește cu bunul său prieten Feti Bey.
30
Generalul Otto Liman Von Sanders- ofițer de cavalerie în armata prusacă, a fost trimis la Istanbul în anul 1913
pentru a comanda misiunea militară germană, însărcinată cu reorganizarea armatei otomane. Acesta manifesta un
dispreț față de armata otomană, însă admira tenacitatea și eoismul soldaților otomani.
31
Generalul Liman Von Sanders
32
ANZAC se comemorează pe data de 25 aprilie, când australieni și turci din toată lumea vin în Gallipoli, la
mausoleul ridicat în cinstea martirilor pentru a-i comemora pe aceștia.
33
După acțiunea militară din Dardanele, Mustafa Kemal va fi cunoscut ca „eroul de la Gallipoli”
34
Una dintre replicile

15
fost la un pas de moarte, fiind lovit de un șrapnel lângă inimă, însă viața i-a fost salvată de un
ceas de buzunar. Mustafa Kemal alături de trupele sale au avut o contribuție remarcabilă în
apărarea Istanbulului. Rigurozitatea și ambiția sa au făcut din el un partener dificil pentru o
colaborare și nu a făcut un secret din preferințele sale, exprimându-și resentimentele față de
implicarea germanilor în reorganizarea armatei otomane, avându-l pe Liman Von Sanders ca
general al acestei acțiuni. Forța combatantă a lui Mustafa i-a spulberat pe australieni și a scăzut
considerabil nivelul acestora de încredere în ei înșiși, oprindu-le înaintarea. Mustafa a lansat o
serie de atacuri violente, care au restrâns trupele ANZAC, menținându-i într-un perimentru mic
și vulnerabil, în timp ce Mustafa comanda de pe un teren înalt.

La puțin timp, se organizează în Istanbul, o recepție unde sunt adresate în mod public
felicitările pentru cei ce au învins la Dardanele. Deși omul care a adus succesul a fost prezent la
această recepție35, felicitările au fost adresate celorlalți oameni politici, mai puțin lui Mustafa
Kemal. În cele din urmă, otomanii au capitulat în fața Aliaților prin semnarea Armistițiului
Mudros36(Tauris, 2003, p. 133) din noiembrie 1918, care le dădea mână liberă Aliaților în zone
precum Istanbul, Dardanele, tunelul Pozanti, dar și Mosul. Acum mai mult ca niciodată, ceea ce
reprezenta Imperiul Otoman era doar o pală din vechea strălucire a Porții Otomane și nici o
reușită nu mai putea redresa imperiul prăbușit. Aliații se certau, fiecare încercând să tragă sforile
pentru a obține o situație cât mai bună „ Să lăsăm Turcia singură, se va rupe ea de la sine și ne
vom împărți bucățile mai târziu.”(Amstrong, 1935, p. 138). Armistițiul a reprezentat lovitura de
grație adusă imperiului ce s-a prăbușit după aproximativ 500 de ani, un imperiu măreț, care a
lăsat o moștenire glorioasă, celor ce au apărut ca națiune din cenușa imperiului.

În aceeași perioadă, mai multe brigade franceze debarcă în Istanbul pentru ocuparea
acestuia, fiind urmate de trupele britanice, italiene, franceze și elene. Vestea ocupării Istanbulului
și a arestărilor l-au făcut pe Mustafa Kemal să lupte ca un leu prins într-o strâmtoare, fiind de
părere că „O națiune care face ultimele sacrificii pentru viață, nu poate eșua.”(Amstrong, 1935,
p. 174) . În același timp, poporul otoman a înțeles că nimic nu se va schimba la Istanbul , atâta
timp cât străinii dețineau controlul. Astfel, sultanul și guvernul central nu mai aveau credibilitate
35
Amfitrionul recepției a fost nimeni altul decât Enver Pașa, care a adresat public felicitările pentru succesul de la
Gallipoli.
36
Armistițiul de la Mudros (Modros Antlaşması) a fost semnat pe 31 octombrie 1918 la Mudros, de către Amiralul
Calthorpe, comandatul flotei navale britanice din Marea Neagră și de către Delegația otomană, ce îl avea în frunte
pe ministrul turc Hüseyin Rauf Bey. Documentul conținea 25 de prevederi, printre care și dezarmarea armatei
otomane.

16
în fața oamenilor. Această acțiune a dus la formarea Marii Adunări Naționale, ce a fost stabilită
în Ankara, fiind locul unde se discutau cele mai importante decizii, ignorând deciziile luate în
Constantinopol de către sultan. În acest fel, Ankara devenise locul unde se hotăra viitorul statului
, fiind pentru Europa un loc enigmatic și misterios, în timp ce pentru mahomedani era simbolul
unei speranțe. A fost nevoie de o înfrângere umilitoare, de invazia grecilor, dar și de existența
omului potrivit la momentul potrivit pentru a se ivi scânteia, menită să formeze un stat național și
o identitate națională. Locul a fost un port, undeva la Marea Neagră, timpul mai 1919 37 și omul
potrivit, Mustafa Kemal, cunoscut drept eroul de la Gallipoli.

II. Răsăritul democrației lui Ataturk

2.1 Omul Destinului

În anul 1919 are loc Conferința de Pace de la Paris unde Imperiul Otoman pierde
teritoriile din Orientul Mijlociu : Arabia, Yemen, Irak, Palestina, Siria și Liban. În cadrul acestei
conferințe, pe lângă președintele Woodraw Wilson, Lloyd George și Georges Clemenceau a fost

37
Data când a început războiul pentru independența Turciei.

17
prezent și Eleftherios Venizelos38, premierul grec. Dorința acestuia era să facă din Grecia un
imperiu39 cu drepturi asupra Anatoliei și capitala situată la Istanbul. Pentru a-și îndeplini dorința,
Venizelos oferă aliaților o răsplată formată din mai multe teritorii turcești, dar și ajutorul armatei
grecești pentru a invada Turcia. În acest fel, grecii atacă Smyrna40 și data de 15 mai 1919 nu este
una întâmplătoare, fiind ziua în care a fost împușcat port-drapelul elen la intrarea în orașul
Smyrna de către un turc. Grecii au ripostat, împușcând clădirile armatelor turce, precum și
clădirile guvernamentale. În anul următor, grecii își extind ocupația și asupra zonelor râului
Büyük Menderes, Karşıyaka şi Alaşehir. Astfel, teritoriul fostului Imperiu Otoman era ciopârțit
de către greci, italieni, francezi și britanici. În această perioadă, majoritatea populației turce se
alinia naționalismului și ideilor lui Mustafa Kemal, dorindu-și astfel să-și recupereze țara din
mâinile străinilor. O altă lovitură primită de fostul Imperiul Otoman o reprezintă Tratatul de la
Sevres41, care a însemnat garantarea morții „Omului bolnav al Europei” prin trecerea Smyrnei în
mâinile grecilor. Cele două strâmtori Bosfor și Dardanele au trecut și ele în proprietatea unei
comisii internaționale, francezii ocupat ocupând câteva provincii din sud-estul Turciei. Coasta
mediteraneană și câteva insule egee au fost ocupate de italieni, în timp ce britanicii au ocupat
Istanbulul. Tot ei au preluat și controlul finanțelor, care urma să fie realizat de către aliați.
Formal, turcii aveau suveranitate, însă practic, aceștia erau legați de mâini și de picioare în
conducerea teritoriului rămas, Anatolia.

Cel care s-a mobilizat pentru a acționa cât mai repede cu putință a fost Mustafa Kemal,
care a alcătuit un cabinet de luptă cu Bekir Sami 42, Adnan43,și Fevzi44, și care aveau misiunea
precisă de organizare a apărării naționale, dar și de a aproviziona cu muniție. În anul 1921, grecii
au ajuns până în orașul Eskișehir unde au înregistrat un succes împotriva armatelor turcești, care
s-au retras la comanda lui Ismet Inönü. Populația dezamăgită de prestația lui Inonu a cerut ca
Mustafa Kemal și Fevzi să preia comanda armatelor turcești. Mustafa Kemal a acceptat cu o
singură condiție: să dețină puterea executivă și legislativă a Marii Adunări, lucru acceptat de
38
Eleftherios Venizelos (23 august 1864- 18 martie 1936)- cretan, care s-a dedicat scopului său de a forma un
imperiu din Grecia, timp de aproximativ 20 de ani.
39
Megalı İdea- Mega idea
40
Izmir
41
Tratatul de la Sevres a fost semnat de către Imperiul Otoman pe 10 august
42
Bekir Sami Kunduh (1867- 1933) a fost primul ministru însărcinat cu relațiile internaționale în perioada 3 mai
1920- 8 mai 1921.
43
Adnan Menderes (1899 -1961) om politic turc, care a îndeplinit și funcția de prim ministru în perioada (1950
-1960)
44
Fevzi Çakmak (1870- 1950) a fost primul și singurul mareșal al Turciei, dar și susținătorul lui Mustafa Kemal.

18
membrii Adunării. În ciuda ajutorului sovietic 45, armatele turce aveau pierderi, descurajând
soldații. La puțin timp, armatele elene au înaintat, întâmpinând rezistență din partea trupelor
turcești, dezlănțuindu-se bătălia din Sakarya. Grecii și turcii s-au luptat cu un curaj de neimaginat
și cu o sete de nimicire, aruncându-se în furtuni de plumb, luptând pentru a-și apăra teritoriul.
Turcii luptau pentru existență, fiind mânați de forța disperată de a se ridica atunci când erau
doborâți, iar grecii luptau pentru un ideal, îi însuflețea gândul de a readuce civilizația Europei în
Asia. Văzând cum soldații săi sunt descurajați de înfrângerile suferite, Mustafa Kemal îi
încurajează și le stărnește curajul de luptă, zicându-le „-Voi sunteți turci! Vă veți târî voi în fața
acestor greci, supuși și sclavii voștri de ieri? Nu-mi vine să cred! Să calculăm, să pregătim și
victoria va fi a noastră.”(Amstrong, 1935, p. 190). Pe data de 26 august, turcii lansează Büyük
Taarruz și reușesc să cucerească orașul Afyon, urmând eliberarea orașului Kütahya, Eskișehir,
Balıkesir, Bilecik, Aydin, Manisa și întreptându-se spre Bosfor, Dardanele și Marea Marmara.
Următoarea cucerire a fost Izmirul, după a cărui eliberare, a urmat incedierea proprietățile
tuturor grecilor din oraș. În urma atâtor bătălii, turcii au învins, și au recuperat teritoriile, iar
Mustafa Kemal primește denumirea Gazi în semn de respect și admirație de la poporul turc față
de un om, care cu puțin timp în urmă renunțase la toate titlurile, pe care le avea pentru a participa
ca simplu cetățean la lupta de eliberare națională.

În privința aliaților, aceștia au purtat un conflict, iar alianța acestora se transformase în


dușmănie, dorind doar să obțină pacea, uitând de luptă. Singurele condiții prin care Turcia avea
de gând să semneze tratatul de pace era asigurarea suveranității țării și neimplicarea străină.
Această conferință de pace s-a ținut la Lausanne în Elveția, iar tratatul este cel care pune capăt
Primului Război Mondial. Kemal îl deleagă pe Ismet Inonu să meargă la Lausanne și să susțină
interesele țării. În cadrul conferinței, aliații recunosc că în Tratatul de la Sevres au impus condiții
prea stricte pentru fostul Imperiu Otoman. În aceeași ordine de idei, Ismet Inonu le-a spus
membrilor conferinței vorbele transmise de Kemal „Noi nu stăm aici decât dacă vom trata pacea
pe picior de egalitate.”(Manoilescu, 1934, p. 9), lucru pe care delegații altei țări nu l-au putut
spune, ca de exemplu Germania. La această conferință, Ismet Inonu a pierdut Mosul, însă a reușit
să obțină concesii economice. O altă consecință importantă a tratatului l-a reprezentat schimbul

45
Turcia și Rusia au făcut un acord, ratificat prin Tratatul de la Moscova 1921, ce privea relațiile de prietenie-frăție
dintre cele 2 state, dar și ajutorul rusesc, ce prevedea livrarea de arme, muniții, provizii și banii către armatele
turcești.

19
de populație. În acest sens, populațiile grecești din Anatolia s-au mutat în Grecia, la fel cum
musulmanii din Grecia au fost mutați în Turcia.

2.2 Creatorul de țară

După încheierea Războiului de Independență al turcilor și al Primul Război Mondial,


statul intră într-o nouă perioadă de schimbare. Întrebarea, care se afla pe buzele tuturor era „Cine
va cârmui țara?”. Susținătorii islamului ar fi răspuns că acela care se va afla la conducerii va fi cu
siguranță un sultan, însă Mustafa Kemal plănuia o supriză pentru toți. În această perioadă începe
una dintre cele mai grele misiuni ale lui Gazi Mustafa Kemal: metamorfoza statului turc dintr-un
stat „prizonier” al cuvântului lui Allah într-un stat modern.

A fost nevoie de îndrăzneală din partea lui Kemal pentru a ajunge președintele republicii,
întrucât cei care l-au ajutat la un moment dat, au trecut de partea opoziției. Un exemplu elocvent
îl constituie Rauf Bey, care a rămas alături de cei care sprijineau monarhia constituțională, mai
precis, adepții islamului. Cei ce se aflau în Marea Adunare Națională erau dezorientați cu privire
la modul cum vor rezolva problema conducerii statului. Membrii cabinetului s-au simțit
incapabili de a rezolva această problemă și au demisionat. În aceeași seara, invitat la masă de
către prieteni, Mustafa le deconspiră planul său pentru a doua zi ”Mâine proclamăm
Republica!”(Amstrong, 1935, p. 148). În noaptea ce a urmat, Mustafa Kemal alături de bunul său
prieten, Ismet Inonu, au alcătuit un proiect de lege menit să modernizeze țara. În următoarea zi,
Kemal, a fost considerat singurul care ar putea avea o soluție la dezorientarea în care se avântase
Marea Adunare Națională, unde suține un discurs, în care expune principala problemă a statului
„Răul de care suferim constă în sistem.(…) Trebuie să modificăm sistemul!”(Ekrem Ali, 1969, p.
149). Mustafa Kemal este unul dintre puținii vizionari, care a știut ce lipsește țării sale și care a
pus țara mai presus de orice. După discursul său, Kemal și-a prezentat proiectul de lege, care a
surprins Adunarea prin reformele radicale, pe care le expunea, și a fost adoptat de către membrii
din Marea Adunare. Proiectul său de lege modifica complet Constituția, țara devenea Republică,
având în frunte un președinte ales pe o perioadă de 4 ani de zile. La puțin timp, proiectul de lege
a fost votat și Mustafa Kemal a fost ales Președintele Statului. Cel care a fost însărcinat de către
Mustafa cu organizarea cabinetului a fost nimeni altul decât Ismet Inonu, prietenul lui Mustafa.
Evenimentul a fost anunțat telegrafic în țară și a fost sărbătorit prin 101 trageri de tun la miezul
nopții, care vesteau introducerea Republicii. (Mikusch, 1929, p. 297).

20
Una dintre primele probleme de care s-a ocupat Kemal a fost califatul. Existența
califatului punea în pericol implementarea reformelor pe care voia să le aplice. Astfel, Mustafa
Kemal a abolit califatul și a interzis definitiv membrilor 46( de sex masculin și feminin) dinastiei
imperiale șederea în Turcia, urmând ca aceștia să părăsească țara în termen de zece zile. Mai
multe măsuri luate sunt desființarea funcțiilor clerului, confiscarea averilor bisericilor de către
stat, dar și trecerea școlilor care se aflau sub tutela Ministerului Cultelor sub administrația
Ministerului Instrucțiunii Publice. După adoptarea acestor măsuri, s-a creat terenul propice
pentru adoptarea reformelor, care vor pune bazele proaspetei republici turcești. Acesta a fost
doar începutul acțiunilor întreprinse de un creator de țară, de un viitor „tată” al unui popor.

2.3 Între Allah și Atatürk

Modernizarea statului a fost un proces greu, deoarece necesita scoaterea unui popor
ignorant, aproximativ 90% analfabeți(Mikusch, 1929, p. 302) din înrădăcinarea religioasă a
Evului Mediu și aducerea acestuia, într-o perioadă scurtă de timp, într-o stare de deplină
concordanță cu cerințele timpului modern. Mustafa Kemal trebuia să lupte împotriva unor
mentalități religioase adânc îndoctrinate, prin care munca era disprețuită și sărăcia era o virtute.
Restul de 10% al populației era reprezentat de intelectuali, care nu l-au susținut în demersul
modernizării statului pe Mustafa Kemal, așa cum s-ar fi așteptat. Din contră, și-au exprimat
criticile cu privire la schimbarea formei de guvernământ, dar și la abolirea Califatului, precum și
îndoielile cu privire la modernizarea rapidă a statului.

Prima schimbare, pe care a întreprins-o a fost dezvoltarea industriei agricole, care trebuia
reînființată și modernizată. În acea perioadă, Turcia avea probleme socio-economice, întrucât
toate resursele au fost folosite pentru luptele de eliberare națională. Aceste probleme erau
reprezentate de pierderea locuințelor, a slujbelor sau chiar a agonisirilor locuitorilor. În aceste
împrejurări, Mustafa Kemal își încuraja poporul să aibă încredere în reformele și în schimbarea,
pe care o va aduce statului ”Scopul planurilor noastre de viitor este să transforme patria
46
În urma unei căutări realizate de cotidianul Millyet în anul 2010 și publicat pe data de 15.07.2010, sunt în viață
77 de membrii ai familiei imperiale. Este prezentată povestea stră stră nepotului sultanului Murad al V-lea, fiind și
unul dintre cei mai în vârstă urmași ai sultanilor. Acesta se numește Osman Selaheddin și are 86 de ani și s-a mutat
de-a lungul anilor alături de familia sa în mai multe orașe ale lumii: Budapesta, Viena, Nice și Maroc. Osman
Selaheddin păstrează pianul bunicului său, Murad al V-lea, ce i-a fost înmânant la una dintre vizitele sale în Turcia
de către un fost slujitor al bunicului său. În anul 2006 a avut loc cea mai mare a urmașilor sultanilor ( Hamid, Reșat,
Murad, Burhaneddin), care a avut loc la palatul Dolmabahçe, din Istanbul. Cel mai vârstnic urmaș are 92 de ani și
cel mai tânăr urmaș are doar 8 ani.

21
noastră, astăzi în ruine, într-o țară care să încânte privirile tuturor prin frumusețile și bogățiile
sale. Statul nu va întârzia să deschidă largi domenii de muncă pentru poporul nostru, care
trebuie să muncească și să-și asigure un trai fericit.(Ekrem, 1969, p. 172). Astfel, s-au deschis
diferite fabrici pe întreg teritoriu turcesc ce au dus la dezvoltarea economiei. În acest sens, cele
mai importante centre ale industriei textile se găseau în Istanbul, Malatya, Bursa, Kayseri și
Eregli. Mai apoi, s-a înființat o fabrică de zahăr în orașul Eskișehir, o fabrică de ulei de trandafir
în Isparta, o fabrică de sticlărie în Istanbul, o fabrică de ciment în Sivas și mai multe fabrici de
celuloză și hârtie în Izmir. În aceeași ordine de idei, a fost înființată o industrie militară proprie,
ce cuprindea mai multe firme de armament din Ankara și Kirikkale. Au fost valorizate și
resursele naturale, de cărbuni, fier și oțel, prin înființarea unor fabrici în marile orașe turcești.
Pentru finanțarea acestor fabrici au luat ființă cele două bănci „Sumerbank” și „Etibank”, care nu
au fost de ajuns pentru a susține proiectele ambițioase de modernizare și a fost nevoie de
existența unui capital străin. Nevoia de economie l-a forțat pe Mustafa Kemal să aplice principiul
„Nici o cheltuială fără acoperire.”(Ekrem, 1969, p. 173)

După aceste prime schimbări, Mustafa Kemal înțelege că este nevoie de o schimbare și
mai profundă pentru a pune bazele statului modern. În acest sens, studiază codul de legi 47, după
care statul otoman se orienta, pentru a decide unde trebuie să se producă marea schimbare. După
o analiză riguroasă alături de mai mulți funcționari, Kemal a înțeles că toate aceste legi se bazau
pe religie, iar pentru ca modernizarea statului să se producă, Mustafa Kemal a separat religia de
viața personală și politică, întrucât considera „Toate tulburările populației provin din abuzul de
lege.”(Armstrong, 1943, p. 363). În aceeași ordine de idei, considera că modernizarea Turciei se
putea realiza numai prin muncă și nu prin rugăciunile adresate lui Allah sau prin mersul la
moschee. Lipsa sa de toleranță față de religie reiese și în urma unui incident în care Mustafa
Kemal l-a dat afară din biroul său pe unul dintre cei mai mari preoți 48 ai Islamului, care venise să
își mărească indemnizația și a aruncat cu Sfânta Carte, Coranul după acesta. Mustafa Kemal își
exprima punctul de vedere față de religie ori de câte ori avea ocazia, susținând că Islamul este o
doctrină teologică a unui arab imoral și că a fost potrivită pentru triburile nomade, dar nu și
pentru un stat modern. De cele mai multe ori, pune existența lui Dumnezeu sub semnul întrebării
„ Nu există Dumnezeu! Acesta era unul dintre lanțurile prin care preoții și conducătorii

47
Denumit Mugella
48
Califul Abdul Mejid

22
îngenuchiau poporul”(Armstrong, 1943, p. 295). Mustafa Kemal a smuls religia din Turcia prin
desființarea tuturor instituțiilor religioase și aruncarea în stradă a dervișilor și a imamilor, care
vor trebui să muncească pentru a se putea întreține.

După ce viața politică și cea personală a poporului au fost eliberate de lanțurile religiei,
modernizarea trebuia să continue. Astfel, mai mulți specialiști au analizat codurile penale și
civile din țări europene, pentru a alege legi care se puteau adapta contextului socio-economic al
Turciei. În acest sens, a fost adoptat Codul Civil elvețian, Codul Penal din Italia și Codul
Comercial din Germania, fiind considerate pachete de legi, care puteau moderniza statul turc.
Adoptarea acestor coduri de legi a dus modernizarea mai departe. În Codul Penal, la tribunale, nu
se mai jura pe Coran și pe Allah, ci pe conștiința individului în cauză. În cadrul Codului Civil
erau stipulate mai multe elemente care au schimbat total viața poporului turc, printre care
suprimarea poligamiei (căsătoria se putea realiza doar în fața ofițerului stării civile 49, divorțul se
realiza la tribunal și se aplicau legile partajului), femeile aveau drepturi de vot, acces la educație,
dreptul de a se angaja și oricând puteau renunța la văl(„Kemal Ataturk | president of Turkey”,
f.a.). De altfel, însuși Mustafa Kemal în călătoriile pe care le realiza în diferite orașe ale Turciei
pentru a putea vorbi cu oamenii, le încuraja pe femei să renunțe la purtarea vălului, întrucât este
păcat să își ascundă frumusețea feminină. În aceeași ordine de idei, Mustafa le încuraja pe femei
să participe la diferite evenimente, să danseze chiar și în văzul străinilor, lucru neacceptat până
atunci. „ În cursul călătoriile mele am observat că femeile umblă cu fața acoperită. Prieteni
bărbați, acest lucru se datorează și egoismului nostru...Femeile sunt ca și noi, ființe inteligente
și gânditoare. Să le lăsăm să își arate fața(..)”(Ekrem, 1969, p. 186). Într-o scurtă perioadă de
timp, modernizarea femeilor a pendulat între pedepsire acestora pentru renunțarea la văl și
implementarea drepturilor și libertăților acestora. De-a lungul istoriei poporului turc, Ataturk este
cel care a adus cel mai mare omagiu femeii, dezrobind-o din sclavia în care zăcea de veacuri.
(Șahinler, 1998, p. 39) Astfel, codul civil promulgat în anul 1926, legifera egalitatea între bărbați
și femei și situa familia pe principiile civilizației moderne.

O altă reformă de modernizare a statului a fost reforma învățământului. Până la


implementarea acestei reforme în țară se găseau doar medrese, însă odată cu laicizarea statului 50,
se impunea și laicizarea învățământului, dar și a culturii. Învățământul existent era unul
49
Până la introducerea Codului Civil elvețian, turcii se căsătoreau în fața imamului
50
Separarea religiei de viața politică și personală în anul 1926

23
defectuos, dat fiind faptul că ceea ce se preda în aceste școli, era din perspectiva religiei islamice.
Misiunea de modernizare a învățământului nu a fost tocmai ușoară, întrucât rezistența era
reprezentată de cei 10% din populație formată din intelectuali care au fost școliți în aceste
medrese și se opuneau vehement modernizării. Mustafa Kemal a urmărit îndeaproape problemele
învățământului, deoarece voia să adopte un pachet de legi menit să modernizeze școlile și să
ofere tinerilor o educație de calitate. Acest lucru reiese și din răspunsul său la întrebarea unui
reporter: „Ați salvat patria, ce doriți să faceți de acum înainte?”/ „Cel mai mare ideal al meu
este să devin ministru al educației și astfel să contribui la progresul cultural al patriei
mele.”(Ekrem, 1969, p. 188). Mustafa era convins că școala sădește în sufletele tinerilor
respectul și dragostea față de umanitate, de țară, popor și grație școlii, științei și culturii, poporul
turc va progresa. Legile adoptate prevedeau unificarea învățământului pe teritoriul Turciei,
sistem ce putea fi controlat de Ministerul Educației și Culturii. A crescut numărul școlilor și al
universităților, s-a ordonat ridicarea emblemelor religioase din școli, s-au înființat școli
profesionale, iar vechea Școală Superioară din Istanbul a fost reorganizată după principii
moderne, devenind Universitate. În Ankara, a luat ființă Școala Juridică, dar și Facultatea de
Limbă Turcă, Istorie și Geografie, punând temelia viitoare universități din Ankara.

În privința culturii, Mustafa Kemal a reacționat asupra istoriei- denaturate și a încercat să


insufle valorile naționale tinerilor, dar și prin aprofundarea noțiunilor de istorie a poporului turc.
Astfel, s-a declanșat o mișcare asemănătoare tanzimatului, care readucea în atenția poporului turc
elemente de conștiință națională, prin care Mustafa Kemal dorea să ridice prestigiul țării sale în
afara granițelor. Ideile și sentimentele patriotice au reprezentat izvorul din care își trăgea forța
permanentă pentru apărarea independenței Turciei. În acest sens, Mustafa Kemal a popularizat
elementele ce formează individualitatea poporului turc, prin reconsiderarea trecutului istoric, dar
și a culturii străvechi. O altă acțiune întreprinsă de Mustafa Kemal pentru modernizarea culturii
este schimbarea ritmului muzicii, care era mult prea lent și amintea de perioada otomană. Odată
cu modernizarea, muzica trebuia să fie mult mai ritmată și mai plină de viață față de muzica lentă
și tristă ce se asculta în timpul Imperiului Otoman. În aceeași perioadă, se înființează Comisia de
Cercetare istorică turcă care avea ca misiune cercetarea istoriei poporului turc pentru a face o
serie de investigații cu privire la originile turcilor.

24
O altă reformă menită să rupă Turcia de trecutul acesteia este schimbarea alfabetului prin
înlocuirea alfabetului arab cu cel latin. Existența alfabetului arăbesc este cauza pentru care
aproximativ 90% din populația fostului imperiu era formată din analfabeți, întrucât copiilor le lua
cel puțin 5 ani să învețe să scrie și să citească, iar de cele mai multe ori renunțau din cauza
dificultăți crescute. Odată cu introducerea noului alfabet, limba turcă căpăta noi litere ğ,ö,ç,ü,ı și
se renunță la cuvintele arăbești și persane, susținându-se un caracter pur al limbii turce. Această
reformă a fost pregătită minuțios de către o echipă de experți lingvistici, care, mai târziu, au
format „Societatea de lingvistică”51. După adoptarea alfabetului latin, s-a dat ordin să fie tradus
Coranul în limba turcă, urmând să fie traduse cărți, ziare și reviste. Acest alfabet a fost prezentat
pentru prima dată la puțin timp după implementare de către ziarul Hakimiyeti Milliyet
„Suveranitate Națională”, care a fost tipărit la Editura de Stat(Üzumeri, Dincer&Kazanci, 1956,
p. 45). Astfel, Mustafa Kemal îi îndemna pe toți să învețe noul alfabet, scutindu-i pe cei ce aveau
peste 45 de ani, gândindu-se că învățarea alfabetului va fi mai dificilă pentru aceștia. Supriza a
venit din partea femeilor, care, deși unele erau trecute de această vârstă, au venit la prelegerile
publice să învețe alfabetul, pentru a nu da impresia că au peste 45 de ani. Însuși Mustafa Kemal,
care dorea să se asigure că populația turcă învață noul alfabet, a întreprins mai multe călătorii în
Turcia, cele mai cunoscute fiind cele din Tekirdağ și Çanakkale52, asistând la participarea
predării. Păstrând aceeași arie a reformelor administrative, s-au mai adoptat și reforme privind
schimbarea calendarului musulman cu cel gregorian, dar și implementarea sistemului metric
european. În aceeași ordine de idei, s-a produs o schimbare și în privința zilei de odihnă, care se
sărbătorea vineri, schimbând-o duminică.

O luptă simbolică purtată de Mustafa Kemal pentru modernizarea statului este cea
împotriva fesurilor roșii. În acest sens, la o prelegere populară, Mustafa a precizat că ”Turcul
trebuie să devină membru al civilizației internaționale, aceasta trebuie să se arate și pe exterior.
(...) Vom purta ghete cu șireturi, pantaloni, jachetă, guler și cravată, iar pe cap(..) vom purta
pălărie.”(Mikusch, 1929, p. 312). Prin cuvintele sale, a suprimat existența fesului roșu, lucru de
neconceput pentru mahomedanul de rând, întrucât acest fes reprezenta un element al originii
islamice, fiind purtat încă de la primele căpetenii ale Imperiului Otoman. Cel mai curios lucru
este că deși s-au implementat multe reforme noi, occidentale, niciuna nu a stârnit nemulțumirea

51
Prima ședință s-a ținut în anul 1928
52
Oraș în componența căruia intră și Peninsula Gallipoli, locul unde a avut loc bătălia de la Dardanele.

25
cum a stârnit interzicerea fesurilor roși, care s-a manifestat printr-o mare indignare, mai ales în
provinciile răsăritene, unde oamenii erau mai înapoiați. De-asemenea, bărbații erau încurajați să
meargă cu capul gol pe stradă, preluând astfel modelul occidental. În ciuda indignării mulțimii,
aceasta a început să se obișnuiască odată cu trecerea timpului prin puterea exemplului dat de
către Mustafa Kemal, dar și a celorlalți membri ai Marii Adunări, care se aliniau modei
occidentale. Dacă schimbarea s-a produs în vestimentația masculină, înseamnă că și
vestimentația feminină trebuia să se modernizeze. Astfel, feregeaua 53 a fost înlocuită cu rochiile,
iar femeile s-au adaptat destul de repede acestei reforme, întrucât la serbările, ce se organizeau
cu ocazie diferitelor prilejuri se vedeau femei, dansând cu umerii și brațele dezgolite.

În iunie 1934, o altă schimbare este pe cale să se producă. Până la această dată turcii nu
aveau decât nume proprii54, fără nume de familie. În acest sens, fiecare turc era obligat să își ia
un nume de familie. Un exemplu elocvent îl reprezintă chiar bunul prieten al lui Mustafa Kemal
și primul ministru al Turciei, Ismet Inonu, care și-a primit numele de familie de la prietenii
apropiați „Inonu”, iar acesta vine de la unul dintre locurile unde a avut loc bătălia dintre greci și
turci din Războiul de Independență. În același an, membrii Marii Adunări au adoptat o lege prin
care lui Mustafa Kemal i se atribuie denumirea de Atatürk, care înseamnă „Tată al turcilor” în
semn de respect și de admirație față de cel care a înscris Turcia pe linia modernizării. În cadrul
acestei legi adoptate este stipulat și faptul că nimeni, niciodată, nu va mai purta această titlulatură
de Atatürk. În aceeași ordine de idei, Ataturk a renunțat la titlulaturile pe care le avea „Gazi” și
„Pașa”, denumindu-se doar Mustafa Kemal Ataturk.

Mergând pe premisa „Țară nouă, capitală nouă”, Ataturk stabilește capitala Turciei în
Ankara, lucru ce i-a suprins pe marea majoritate a membrilor Adunării Naționale, întrucât
Ankara era o mlaștină ce amintea de un loc sălbatic, în care civilizația nu era de găsit. Pentru a
construi o capitală demnă de o republică tânără, Atatürk construiește aproximativ 4.000 de case
moderne, hoteluri, magazine, piețe spațioase, dar și bulevarde, edificând un oraș după toate
regulile arhitectonice moderne. Motivul pentru care Atatürk a mutat capitala în Ankara este că
Istanbul încă mai amintea de Imperiul Otoman, în special suburbiile Levent și Pera. Mutarea
capitalei a reprezentat și a accentuat schimbarea prin care trecea Turcia(Bașkan, 2010).(Başkan,
2010) Deasupra tuturor caselor construite, se înalța palatul, în care locuia, Palatul Çankaya,
53
Pelerina neagră, purtată de musulmance
54
Această lege intră în vigoare în anul 1935

26
locul unde „...bătea inima Turciei.”(Șahinler, 1998, p. 65). După adoptarea tuturor reformelor de
modernizare a statului, se poate contura ideea că un om a construit o țară, pe care a iubit-o ca
nimeni altul, iar piedicile pe care le întâmpină nu-l doboară, ci îl ambiționează, având deviza
„Un om ales de popor nu trebuie niciodată să își încalce cuvântul.”(Gheorghe, 1935, p. 137).
Ataturk a fost un președinte iubit de poporul său, întrucât și el era un președinte aproape de
semenii săi, iar atenția deosebită o conferea țăranilor, fiind profund atașat de aceștia,
considerându-i demni pentru munca, pe care o fac și atribuindu-le statutul de stăpâni și
producători ai țării.

Primul președinte al Turciei, a acordat importanță țării, oferind drepturi de vot și


libertatea femeilor, emanciparea bărbaților, educația tineretului și drepturi țăranilor, edificând
astfel un stat liber, independent și suveran din rămășitele Imperiului Otoman. Pe când alți
conducători se zbat să construiască un viitor statului pe care îl conduc, Ataturk a vrut să rupă cu
orice preț țara de trecut, dorind să clădească o nouă eră, smulgând Turcia din „apucăturile
medievale”, în care se afundase.

2.4 Pace acasă, pace în lume

Mustafa Kemal a luptat permanent pentru alianțele de prietenie dintre țări, fiind cunoscut
un „stâlp al păcii” prin utilizarea lozincii „Pace acasă, pace în lume 55”. Pacea reprezenta pentru
Ataturk o necesitate vitală nu numai pentru un stat ”...ci și pentru toate popoarele
lumii.”(Ekrem, 1969, p. 208). Fiind recunoscut un vizionar al timpurilor, Mustafa Kemal a
înțeles imposibilitatea evitării unui război, în aceeași ordine de idei, a condamnat regimurile
autoritare impuse de către Mussolini și Hitler, precizând în repetate rânduri, că respectul este
extrem de necesar în cadrul unei prietenii dintre două sau mai multe țări. Mai mult decât atât,
Ataturk și-a oferit acordul pentru ca Turcia să facă parte dintr-o posibilă organizație 56, formată
din țările balcanice, care au conviețuit împreună de-a lungul timpului.

Una dintre legăturile de prietenie pe care statul turc a avut-o de-a lungul timpului este
relația de amiciție cu Rusia, care a sprijinit Turcia în nenumărate rânduri, în momentele 57 de

55
Turcă – „Yurtta sulh, cihanda sulh”- spusă pentru prima dată de către Mustafa Kemal în anul 1930, fiind
considerată premisa relațiilor internaționale ale Republicii Turcia
56
În urma mai multor discuții a luat ființă Înțelegerea Balcanică – 9 februarie 1934
57
Un exemplu îl reprezintă momentul în care Rusia susține Turcia în demersul de ridicare a dispozițiilor Tratatului
de la Laussane pentru zona demilitarizată.

27
dificultate. Odată consolidată relația de prietenie a celor două țări, prin încheierea unui pact de
amiciție, Ataturk începe să desfășoare o politică activă în Balcani. De aceea, încearcă o apropiere
cu Grecia, inamicul din lupta de independență, încheind un pact care garanta frontierele
teritoriilor, denumit pactul de la Ankara.58Printre statele cu care Turcia încheie tratate de amiciție
se mai enumeră: Iugoslavia, România, Iran, Irak, Persia și Afghanistan(Foss, 2014). În privința
relațiilor diplomatice cu România, Ataturk vedea în aceasta un aliat de nădejde, lansând în
repetate rânduri invitații în Ankara către ministrul de externe român, din acea perioadă 59, pentru a
putea discuta consolidarea continuă a relațiilor de prietenie. De altfel, la una din vizitele
ministrului Titulescu în Ankara, ziarul turcesc Milliyet titra „Turcia salută în domnul Titulescu
nu numai pe eminentul ministru de externe al României, ci și pe unul dintre cei mai de seamă
diplomați ai Europei contemporane”(Ekrem, 1969, p. 215). Pe de altă parte, ministrul Titulescu
declara la un banchet organizat în Ankara, modul în care vede poporul turc: „ Națiunea turcă are
(...) după mine trei calități excepționale: un puternic sentiment național, o loialitate profundă, o
generozitate înnăscută. Cred că veți regăsi cu ușurință aceste caracteristici și la poporul
român”(Ekrem, 1969, p. 216).

Tânăra republică și-a câștigat prestigiul internațional în mod special datorită lui Ataturk,
întrucât acesta este o personalitate carismatică, care surpindea prin voința sa de nestrămutat,
energia, înțelepciunea, dar și curajul de care dădea dovadă. Mustafa Kemal devenise extrem de
apreciat pentru politica pacifistă pe care o promova în repetate rânduri. Personalitatea lui începe
să fie din ce în ce mai cunoscută în lumea largă, astfel că la întrebarea lui Roosevelt către
ministrul sovietelor Litvinov „Cine este cel mai de seamă bărbat de stat din Europa?”, răspunsul
lui Litvinov nu a întârziat să apară „Bărbatul de stat cel mai bine înzestrat nu se găsește în
Europa, ci dincolo de strâmtori, la Ankara, este Mustafa Kemal, președintele Republicii
Turcești(Șahinler, 1998, p. 145). Un lucru interesant este că după ce Ataturk a devenit faimos
pentru lucrurile pe care le-a realizat pentru țara sa, mai mulți conducători au dorit să se identifice
cu acesta. Un exemplu concret îl reprezintă chiar Benito Mussolini al cărui regim60 nu era agreat
de către Mustafa Kemal, însă președintele Italiei a găsit în întemeietorul statului turc o sursă de
inspirație pentru modul de a conduce statul: „Eu sunt Mustafa Kemal al Ankarei
milaneze(...)!”(Diamanti, 1938, p. 32).
58
Pact care s-a încheiat în anul 1933
59
Nicolae Titulescu
60
Fascism

28
2.4 Atatürk! Este printre noi!61

Mustafa Kemal nu a mai trait mult după îndeplinirea misiunii sale, însă teama pe care o
avea pentru pierderea independenței și suveranității țării îl întristau. Tocmai de aceea a investit în
educația tinerilor pentru ca aceștia să poată avea grijă de viitorul țării și să o modernizeze
continuu, pentru a nu mai repeta greșelile trecutului. Atatürk și-a neglijat dintotdeaua sănătatea
în favoarea luptei pentru eliberarea națională și modernizarea statului. Această neglijență
asociată cu alcoolul și fumatul excesiv au dat naștere unor probleme ale ficatului, care i-au
dăunat sănătății(Armstrong, 1943). Lipsa de odihnă și frământările cu privire la viitorul țării au
dus la agravarea problemelor de sănătate, ce i-au grăbit sfârșitul. Înainte de moartea sa, Mustafa
Kemal a avut grijă să lase țara drept moștenire tinerilor:„Încredințez această moștenire tineretului
turc. Tu, tineret, ai cea dintâi datorie să păstrezi și să aperi independența și Republica. Este
singurul rost al existenței tale”( Üzumeri, Dincer& Kazanci, 1956, p. 171). Atatürk s-a stins pe
10 noiembrie la ora 09:05 în palatul Dolmabahçe din Istanbul, fiind un moment de cumpănă
pentru poporul turc. Atatürk a fost omul potrivit la momentul potrivit pentru a scrie istorie în
Turcia, a fost denumit „rebelul cu banda de zdrențăroși”care a eliberat țara de străini (Mikusch,
1929), a eliberat femeile din lanțurile religiei, a scos bărbații din întunericul prejudecăților și a
construit școli pentru a eradica rata analfabeților din țară. Atatürk a lăsat în urma sa o coroană de
glorie pe fruntea națiunii și a patriei sale. La funeraliile de la Dolmabahçe, pe lângă
reprezentanții veniți din mai multe țări, se aflau și cei români, dar și reprezentatul Regatului
Marii Britanii, Sir William Bridwood, urmat de 150 de ostași englezi, care venise să prezinte
onorul eroului care îl învinsese în Çanakkale, un simbol al respectului pe care englezii îl arătau
politicii echilibrate promovate de Mustafa Kemal.

Datorită lui Atatürk, Turcia a devenit un model pentru țările musulmane, dar și cea mai
frumoasă pildă pentru națiunile islamice prin modernizare, prin voința conducătorului de a pune
bazele unui stat modern din rămășițele unui imperiu prăbușit, prin educarea poporului, dar și prin
creșterea prestigiului statului în lumea întreagă. În urma tuturor lucrurilor întreprinse, acel ”rebel
cu bandă de zdrențuroși” s-a dovedit a fi un președinte cu o mentalitate perfect occidentală și un
fin diplomat. Întrebarea care stăruie în mintea cunoscătorilor și nu numai este: Oare ar mai putea

61
Atatürk a fost cadetul cu nr. 1234, iar în fiecare an când este strigat numele său la apelul clasei de noi cadeți
absolvenți, se aude un singur răspuns dat de toți la unison: „Este printre noi”!

29
Pierre Loti62, cel veșnic îndrăgostit de Turcia, „Ah Istanbul! Dintre toate numele mari al tău mă
fascinează cel mai mult(Pierre, 1920, p. 90) să recunoască țara după modernizarea realizată de
Ataturk? Oare s-ar mai îndrăgosti de Istanbul după ce s-a modernizat într-un ritm alert? Oare s-ar
mai îndrăgosti de Aziyade, cea care a lăsat în urmă feregeaua pentru a păși pe drumul
modernității deschis de Atatürk?

Partea a II a Atatürk, omul

1.1. Atatürk, omul din spatele simbolului.

Viața privată a lui Atatürk a fost lăsată în umbră de către viață profesională a acestuia,
motiv pentru care multe dintre momentele cheie ale vieții personale s-au aflat mult mai târziu de
către publicul larg63. În viața sa amoroasă s-au remarcat mai multe prezențe feminine, mult mai
tinere decât acesta, însă doar două femei și-au pus amprenta cu adevărat în viața lui Atatürk.
62
Pierre Loti- ofițer francez, dar și romancier. În una din călătoriile sale poposește în Istanbulul din vremea
Imperiului Otoman, unde se îndrăgostește iremediabil de Istanbul, dar și de Aziyade, o fată din haremul sultanului.

30
Prima dintre acestea este Fikriye, nepoata tatălui vitreg al lui Atatürk, Ragıp Moralı. Aceștia se
cunoșteau încă din copilărie, însă după o lungă perioadă în care nu s-au văzut, s-au reîntâlnit
întâmplător când Atatürk s-a îmbolăvit de malarie și a solicitat o asistentă care să-i supravegheze
permanent starea de sănătate. Fikriye făcea voluntariat ca asistentă medicală la un spital din
Istanbul, când a fost selectată pentru a avea grijă de Mustafa Kemal. Autorul cărții Bayhan îi
realizează acesteia atât un portret fizic, cât și unul moral în cartea „Doamna Fikriye”: „Fikriye
era o femeie tăcută și visătoare, cu o față tânără, subțire și delicată, voalată de o ușoară
delicatețe.”(Bayhan, 2008, p. 13). Delicatețea și gingășia acesteia cucerise inima marelui om,
deși sora și mama lui Atatürk nu erau de acord cu prezența lui Fikriye în viața lui Mustafa.

Relația celor doi a început în noiembrie 1918 și s-a sfârșit în mai 1919, pendulând între
momente fericite, dar și momente de tensiune, care au început să apară odată cu boala de
plămâni64 a lui Fikriye. Boala a schimbat-o pe aceasta transformând-o într-o femeie fără vlagă,
slăbită, care se plângea lui Atatürk de servitorii din casă, de felurile de mâncare, chiar și de
vreme, lucru vizibil deranjant pentru Atatürk, care, stresat de probleme din viața politică, și-a
găsit refugiu în alcool. Alcoolul îi devenise cel mai bun prieten în momentele de disperare,
devenind mai energic, mai stimulat, dar pierzându-și încrederea în toți prieteni săi. Casa din
Çankaya65, în care se auzeau tusea istovitoare a lui Fikriye și nemulțumirile acesteia, dar și vocea
lui Zubeyde, care o ura pe Fikriye, devenise insuportabilă pentru Atatürk. Măcinat de dorința de
a elibera Izmirul de greci, Mustafa Kemal vine în Izmir și luptă alături de armata sa, care va
obține succesul. După ce își instalază cartierul general în centrul orașului, Mustafa are parte de o
surpriză prin prezența neașteptată a unei fete în biroul său, care dorea ca Mustafa și întregul corp
guvernamental să se mute în vila66 acesteia(Bozdag, 2005, p. 24). Latife era fata unuia dintre cei
mai bogați oameni67 din Izmir și locuia singură, motiv pentru care a suferit mai multe umiliri din
partea grecilor. Acesta este și motivul care a determinat-o să îi propună lui Mustafa Kemal să se
mute la ea acasă. Reacția lui Mustafa a fost să refuze propunerea acesteia, însă Latife și-a smuls
medalionul de la gât deschizându-l la poza lui Atatürk:„Sper că nu vă este neplăcut?”(Mikusch,
1929, p. 281). La vederea propriei poze, Mustafa a râs și a acceptat în cele din urmă propunerea
63
Un exemplu îl constituie nunta acestuia cu Latife, care a devenit cunoscută publicului după o perioadă
îndepărtată.
64
Boala de care suferea Fikriye este fibrioză
65
Locuința din Ankara
66
Vali Konagina - Vila era situată în afara orașului pe un deal cu vedere la mare.
67
Tatăl acesteia, Muammer Bey, a deținut prima mașină din Izmir și tot acesta a adus primul feribot în oraș.

31
fetei. Între timp, Fikriye devine tot mai dependentă sentimental de Mustafa, lucru care-l face pe
el să o respingă și mai mult. Pentru a scăpa de insistențele lui Fikiriye, dar și pentru a-și continua
tratamentul, Mustafa îi dă bani68 și o trimite la Paris cu pretextul de a-și înnoi garderoba: „Du-te
la Paris și înnoiește-ți garderoba!”(Bayhan, 2008, p. 55). Pentru a fi sigur că Fikriye va pleca,
Mustafa i-a încredințat-o unui bun prieten Mahmut Soydan, care a condus-o la Paris și a stat
alături de ea. La o scurtă perioadă, Fikriye s-a dus în München unde s-a internat la un spital de
boli pulmonare, însă Mahmut Soyad, care trebuie să aibă grijă de aceasta, s-a întors în Turcia. În
tot acest timp, Mustafa este fascinat de Latife care are grijă de alimentația acestuia și le interzice
servitorilor să îi ofere prea multe dulciuri sau prea multă cafea. Casa se află într-o bună ordine,
iar mâncărurile servite erau excelente. Mustafa renunță la băutură, nu mai are nevoie de aceasta
și întinerește vizibil, vibrând de viață din nou datorită lui Latife de care se îndrăgostește, fiind
„...o femeie cultă și inteligentă, stăpână pe sine, o parteneră strălucită la discuții, superioară
multor bărbați din anturajul său. A crescut și a studiat la Paris, devenind o femeie cu o
mentalitate occidentală, care știa mai multe limbi străine.”(Bozdag, 2005, p. 65) Latife l-a
surprins cu inteligența sa pe Mustafa și prin momentele în care aceasta îl înfrunta pe plan
intelectual, neîntâlnind până atunci o femeie așa de sigură pe ea. Astfel, într-o seară, după ce au
luat masa împreună, Mustafa o sărută pe Latife care îi spune: „Tu nu înțelegi, eu te iubesc, dar
nu vreau să îți fiu amantă. Căsătorește-te cu mine și sunt a ta”(Armstrong, 1943, p. 246).
Răspunsul lui Mustafa nu întârzia să apară: „Ce este căsătoria? Câteva cuvinte lipsite de sens și
rostite de un preot murdar și bărbos. Produc acestea vreo deosebire importantă?(Bozdag, 2005,
p. 85). Motivul pentru care Mustafa nu își dorea să se căsătorească era unul politic, dorea ca mai
întâi să făurească Republica Turcia, iar mai apoi se putea căsători. Timp de 6 săptămâni cei doi
nu și-au vorbit, iar Mustafa s-a întors în Ankara, în timp ce Latife a rămas în Izmir, dorind să-și
continue studiile în Franța. Niciunul dintre ce doi nu a cedat, însă după cele 6 săptămâni,
Mustafa și-a făcut bagajele și a plecat în Izmir, la Latife, pe care a surprins-o prin cererea sa în
căsătorie: „Ne-am înțeles, ne căsătorim!(...) Dar imediat și fără niciun tărăboiu, nu o spunem
nimănui înainte.”(Mikusch, 1929, p. 283). După nuntă, cei doi au vizitat mai multe sate,
devastate de război, însă nimeni nu l-a întrebat cine era femeia care îl însoțea. Faptul că Latife
devenise prima doamnă a Turciei s-a aflat la o paradă militară când presa, încântată, a scris mai
multe articole despre cei doi. Undeva, într-un spital în München, Fikriye, prima dragoste a lui

68
I-a oferit 3.000 de lire, în contextul în care în care cel mai mare salariu era 20-25 de lire.

32
Mustafa, vede în ziar știrea despre căsătoria celor doi, lucru ce o determină să se întoarcă în
Turcia. Fikriye vine în Ankara la palatul Çankaya, unde s-a mutat noua familie și este primită
într-un mod călduros de către Mustafa, care zâmbește la vederea acesteia spunându-i: „Inima ta
nu ascultă de hotărârea luată, copilule?”(Bozdag, 2005, p. 86). Fikriye a stat câteva zile în
palatul din Ankara, după care a plecat, fiind dată afară de Latife. La mai puțin de o lună, Fikriye
moare într-un act probabil suicidal, însă moartea acesteia lasă multe semne de întrebare69.

În privința căsniciei, Latife l-a susținut pe Mustafa în toate demersurile de a moderniza


țara, devenind un exemplu demn de urmat pentru doamnele din Turcia. Căsătoria celor doi a
durat doi ani de zile și a fost presărată cu certuri și ironii, care apăreau pe neașteptate. O astfel de
situație a avut loc într-o zi când Mustafa Kemal vorbea cu soldații, care îi păzeau casa, sfătuindu-
i pe viitor în cariera militară, iar Latife văzându-l îi spune lui Mustafa: „Ți s-au terminat
prietenii și ai început să vorbești cu soldații, Kemal?”(Mikusch, 1929, p. 290), devenind un
moment stânjenitor pentru Mustafa. Elementul care a dus la despărțirea celor doi a rămas un
mister până astăzi, cert este că Mustafa Kemal nu și-a mai refăcut viața, preferând să se dedice
celei mai mari iubirii a sa, Turcia.

Din păcate, nici una dintre cele două femei din viața lui Ataturk, nu i-au putut îndeplini
dorința acestuia de a avea un copil. Mânat de această dorința, Mustafa adoptă 7 copii, cărora le
dedică atenția sa: Abdurrahim Tuncok, Afet Inan, Nebile Hanim, Rukiye Erkin, Sabiha Gokcen,
Sigirtmac Mustafa, Ulku Adatepe. Poate cel mai cunoscut nume dintre cele 7 este Sabiha
Gokcen, una dintre fetele adoptate a lui Ataturk. Sabiha a fost pasionată de avioane încă de mică
și a fost încurajată de către tatăl ei adoptiv pentru a urma această carieră, ajungând prima femeie
pilot din Turcia la vârsta de 23 de ani(Verel, 2000, p. 15). În prezent, unul dintre aeroporturile
din Istanbul îi poartă numele Sabihei Gökçen7071. Un alt nume cunoscut este Afet Inan72, una
dintre fiicele adoptate ale lui Atatürk, care a urmat calea învățământului și a devenit profesor
doctor în istorie și sociologie la Universitatea din Istanbul. Cea mai apropiată de Mustafa a fost

69
Moartea lui Fikriye pendulează între sinucidere și crimă. În favoarea sinuciderii, motivele principale sunt
perioada de dezorientare și durere în urma pierderii lui Mustafa, iar în favoarea crimei, dorința de nestăvilit a
acesteia de a se întoarce la Mustafa au stârnit gelozia lui Latife.
70
S-a născut pe 21 martie 1913 în Bursa într-o familie săracă cu 6 copii și a decedat pe 22 martie 2000 la 88 de ani.
71
Când a fost introdusă legea numelor de familie, Ataturk i-a dat numele Gokcen, care înseamnă de-a lungul
cerului.
72
S-a născut în 1908 în Salonic și a decedat în 1985.

33
cea mai mică dintre fiicele lui sale, Ülkü Adatepe, care a murit acum 4 ani, într-un accident73 de
mașină la vârsta de 80 de ani, fiind și cea care apare alături de tatăl său adoptiv într-un film, în
perioada copilăriei. Ülkü Adatepe a fost adoptată la doar 9 luni și a trăit alături de frații și tatăl
său vitreg până la vârsta de 6 ani, când Atatürk a murit. Într-un interviu acordat cu 2 ani înainte
de moartea sa, fiica cea mică a lui Atatürk și-a expus amintirile din copilărie, precizând că cele
mai frumoase lucuri, pe care le-a învățat de la tatăl său adoptiv sunt: înotul, dragostea față de
animale, dar și să nu spună niciodată minciuni. De-asemenea, Atatürk punea mare preț pe
educația fetelor, învățându-le de mici că educație este singura cale către modernizare. Ülkü
Adatepe a mai menționat că „...nimeni nu a iubit țara ca Atatürk, care nu s-a gândit la niciun
avantaj, doar a muncit pentru țară”74

1.2 Calea către clădirea unei opere de succes

După ce faima lui Atatürk a cuprins din ce în ce mai multe regiuni, mai mulți lideri
politici se proclamau Atatürk al țării lor. Un exemplu elocvent îl reprezintă Mussolini, care se
proclama Mustafa Kemal al Ankarei milaneze(Ekrem, 1969, p. 194), dar și actualul președinte al
Turciei Recepp Erdoğan, care se dorește a fi „succesorul lui Atatürk”(„Turkish daily says
president Erdogan wants to be «successor to Ataturk»”, 2014). De-asemenea, mai mulți lideri
politici, printre care Maxim Litvinov, purtau un sentiment de admirație pentru Atatürk și pentru
opera de succes, pe care a realizat-o „Bărbatul de stat cel mai bine înzestrat(...) este Mustafa
Kemal, președintele Republicii Turcia(Șahinler, 1998, p. 145). Un alt admirator politic al lui
Mustafa este Winston Churchill, care l-a denumit „om al destinului”(Erickson, 2014, p. 9) în
salvarea Turciei. Admirat și aclamat de către cei din jur pentru opera clădită, însă cum a reușit
asta?

Pentru un lider admirat și respectat asemeni lui Mustafa Kemal este necesară prezența
vocației, care în privința lui Prelot vocația este „raportul subiectiv dintre temperamentul omului
de stat și scopurile obiective ale națiunii. În esență vocația este conștiința apelului la o misiune,
la care se adaugă voința de a o îndeplini și credința în sine însăși(apud Frigioiu, 2010). Pe lângă
73
Știrea despre accidentul în care a murit fiica cea mică a lui Atatürk
http://www.hurriyet.com.tr/ataturkun-manevi-kizi-ulku-adatepe-kazada-oldu-esi-yarali-21123831
74
http://www.milliyet.com.tr/ulku-adatepe-cankaya-kosku-evimdi-ama-ataturk-un-olumunden-sonra-davet-
edilmedim-/yasam/magazindetay/22.02.2010/1202456/default.htm

34
calitățile morale ale lui Atatürk(curaj, răzvrătire, nonconformism, etc.), opera sa a putut fi clădită
și prin intermediul unor conjuncturi favorabile. Autorul Sterie Diamandi(1934) a găsit trei
conjuncturi ce i-au fost favorabile lui Mustafa Kemal în îndeplinirea misiunii sale. O primă
conjunctură este psihologia turcească care este una fatalistă, iar turcul se descurajează de
împrejurările adverse și se încadrează greu în ritmul zbuciumat al vremurilor. Cea de-a doua
conjunctură este dată de caracteristica imperiului otoman, care este proiectat să cucerească, însă
nu știe să păstreze ceea ce a cucerit, iar ultimul element favorabil lui Mustafa Kemal a fost starea
în care se afla imperiul, la marginea celei mai mizerabile existențe. Astfel, în viziunea lui
Diamanti(1934), acestea au fost elementele cu ajutorul cărora Mustafa Kemal a reușit să-și
clădească opera. În fața celor trei conjuncturi corelate cu perioada de declin a imperiului și
tinerețea lui Mustafa se poate observa cum singurele reacții ale populației turce în fața pierderilor
teritoriale și a declinului „omului bolnav” au fost fatalismul și neputința de a întreprinde vreo
acțiune.

Pe de altă parte, Menter Șahinler(1998) prezintă cele trei principii prin intermediul cărora
Mustafa Kemal a devenit unul dintre cei mai iubiți lideri politici. Un prim principiu este credința
în poporul turc, pe care Mustafa nu și-a pierdut-o niciodată. Dacă în prezent liderul
transformațional (Camelia Crișan f.d) ideal este cel care știe cum să-și motiveze subordonații,
Mustafa își motiva poporul prin redeșteptarea mândriei naționale, făcând cunoscută deviza
„Numai prin el însuși se poate salva turcul”(Șahinler, 1998, p. 45). Prin intermediul acestei
devize, Mustafa, un lider cu o mentalitate perfect occidentală, a încercat să-i trezească pe turci
din neantul și nepăsarea în care se avântaseră. Această deviză de redeșteptare națională nu este
una singulară. Exemple în această situație sunt: deviza patrioților Risorgimento „Italia fara da
se75!”(Sperber, 2005, p. 134) și deviza „prin noi înșine” a lui de I.C. Brătianu(Mezdrea, 2008, p.
64)

Potrivit Cursului de Leadership (Crișan, f.d) când un lider vrea să creeze ceva, cea dintâi
condiție este să creadă în subordonații săi. Dacă se aplică această condiție și pentru perioada de
acum 90 de ani, se poate constata cum Mustafa Kemal, dorind un viitor mai bun pentru țara sa a
îndeplinit cu succes această condiție, acordând încredere poporului. Astfel, Mustafa este un
exemplu care arată cum oamenii au pătruns cu hotărâre prin porțile istoriei cu deviza „Se

75
Trad. Italia se va reface singură

35
poate”(Șahinler, 1998, p. 50). Mustafa Kemal și-a demonstrat calitățile de lider transformațional
în repetate rânduri, chiar și prin expunerea ideii de independență sau moarte, redată prin expresia
„Nu vă ordon să luptați, vă ordon să muriți!”(Aktas, 2015)

O altă opinie este împărtășită de către (Başkan, 2010), care găsește două elemente ce l-au
ajutat pe Mustafa Kemal în realizarea idealului său. Primul element este moștenirea lăsată de
Imperiul Otoman, un stat puternic, iar cel de-al doilea element este o societate extrem de slabă,
dar și o comunitate religioasă, ce provenea dintr-o perioadă de războaie succesive. Întreaga
acțiune de modernizare a Turciei este comparată de către (Başkan, 2010)cu o pasăre Phoenix,
care a răsărit din propria cenușă, în cazul Turciei, din cenușa Imperiului Otoman.

Înființarea unui partid este un alt element ce a contribuit la succesul lui Mustafa Kemal.
La momentul respectiv, se remarca prezența a două partide: unul de orientare franceză și celălalt
de orientare englezească, însă nimeni nu s-a gândit să înființeze și un partid de orientare pur
turcească, prin care Turcia putea să își găsească drumul salvator. Poporanismul este principiul,
care i-a adus succes lui Mustafa. Acest curent se remarca prin direcția prosperității, reconcilierii
și educarea tuturor cetățenilor. Prin intermediul sentimentului de dreptate, Mustafa s-a apropiat
de popor cu dragoste, încredere și a urmat calea idealului lui. Un amănunt intersant este că
imaginea lui Atatürk în străinătate era în opoziție cu opiniile străinilor despre poporul turc.
Astfel, Mustafa apărea ca un bărbat bine îmbrăcat, educat, manierat, vorbitor de limbă franceză,
dar și cunoscător al filozofiei occidentale și al modului de viață occidental. Charisma sa deriva
din umorul său debordant amestecat cu inteligența de care dădea dovadă, dar și din energia sa.
Mustafa obișnuia să danseze la evenimentele la care participa 76, comportându-se ca un adevărat
gentleman cu femeile și lăudând frumusețea acestora. Mustafa a suprins și prin viața sa
personală, căsătorindu-se o singură dată, lucru aflat în opoziție cu haremurile din timpul
Imperiului Otoman, indicând procesul de modernizare prin care trecea Turcia. Mai mult decât
atât, își păstrează imaginea de lider încăpățânat(Başkan, 2010), un misionar dedicat, care nu și-a
urmat propriul interes, ci pe cel al poporului său. Personalitatea sa magnetică i-au adus de multe
ori avantaje, printre care faimă, dar și mai multe legături diplomatice. Atatürk rămâne în istorie
ca liderul care, fascinat de Occident, a vrut să facă din Turcia o țară modernă, iar ca acest lucru
să devină realitate, Mustafa a trebuit să taie toate legăturile cu trecutul, lucru pentru care a fost

76
Printre dansurile preferate se enumera valsul, dar și zorba grecul, fiind fotografiat în repetate rânduri.

36
îndelung criticat. Modelul la care aspira pentru Turcia și în care dorea să o transforme era Franța,
considerând-o o republică de succes(Cloudsley, 2014).

Pentru ca acest lucru să devină realitate era nevoie de schimbare de mentalitate, întrucât
turcii își trăiau viața în funcție de regulile islamului, care prevedea sărăcia ca pe o binecuvântare
și îndemna poporul să rămână la mila lui Allah. Atatürk a fost criticat pentru dorința sa de a face
din Turcia un stat modern. Printre cei care l-au criticat este și Contele Sforza 77„Eroarea esențială
a lui Kemal, în opera lui de reformator occidental a fost aceea că a vrut să meargă mai repede,
decât toți ceilalți care l-au precedat.”(Gheorghe, 1935, p. 174). De-asemenea, Mustafa Kemal a
mai fost criticat și pentru laicizarea statului, dar și pentru ruperea bruscă de trecutul țării și lipsa
perioadei de tranziție. Pe de altă parte, Bașkan(2010) consideră că o perioadă de tranziție nu ar fi
fost eficace într-o țară înapoiată ca Turcia, întrucât ar fi pus în pericol implementarea reformelor.
Mustafa a încercat trecerea de la deviza Imperiului Otoman „Să mă fure, dar să mă
servească78”(Ekrem, 1969, p. 25) la deviza „Munca și educația sunt singurele căi către
modernizare”(Mikusch, 1929, p. 121).

Atatürk a fost admirat și aclamat pentru opera sa, a fost renegat sau adulat pentru ceea ce
a întemeiat, însă un lucru este cert, Mustafa Kemal a fost și va rămâne tatăl turcilor. Chiar
denumirea primită simbolizează că înainte de apariția sa, turcii nu existau și au apărut odată cu
dorința sa de a moderniza țara și de a o transforma într-un stat occidental. Însă cum este
comemorat în prezent Atatürk de poporul pe care l-a iubit?

77
Contele Sforza(24 January 1872 – 4 September 1952) a fost un diplomat italian și un politician anti-fascist.
78
Replică spus de sultanul Abdulhamid cu referire la subordonații săi.

37