CAPITOLUL I

DEFINIREA ŞI NATURA JURIDICĂ

A DREPTULUI INTERNAŢIONAL PRIVAT

1. Denumirea dreptului internaţional privat

2. Definirea dreptului internaţional privat
3. Legătura dintre dreptul internaţional privat şi alte ramuri de drept
4. Impactul globalizării asupra dreptului internaţional privat
1. Denumirea dreptului internaţional privat
- Consacrarea dreptului internaţional privat ca ramură de sine stătătoare a sistemului de
drept reprezintă rezultatul unui îndelungat proces istoric, chiar dacă conturarea sa în actuala formă de
prezentare s-a realizat relativ recent. Anumite metode de soluţionare a relaţiilor cu element străin au
fost conturate încă din antichitate.
- Conturarea dreptului internaţional privat, ca ramură de sine stătătoare a unui sistem de
drept, a fost opera juriştilor timpului care căutau soluţii problemelor ridicate de mersul dezvoltării
sociale.1
- În literatura de specialitate au fost propuse de-a lungul timpului denumiri diferite pentru
ramura de “drept internaţional privat” şi disciplina de specialitate corelativă, dintre care menţionăm:
drept privat internaţional; drept conflictual; drept interlegislativ; drept internaţional civil;
recunoaşterea extrateritorială a drepturilor; conflictul legilor 2.
- Denumirea de drept internaţional privat a fost folosită pentru prima dată de Joseph Story
în 1834, în lucrarea „Commentaries conflict of laws,3 apoi în 1843 de M. Foelix în lucrarea “Traité du
droit international privé”4 şi de M. Schaffner în 1851 în lucrarea „Entwicklung des internationales
privatrecht”.
- Consacrarea denumirii actuale a dreptului internaţional privat a fost determinată de
concepţia exprimată în secolul al XIX-lea, conform căreia, ramurile dreptului se împărţeau în două
categorii – „public“ şi „privat” – dreptul internaţional privat reglementând toate relaţiile de drept
privat cu element străin.
- Denumirea “drept internaţional privat” s-a impus în literatura de specialitate
contemporană, fiind folosită din ce în ce mai mult, chiar şi de autorii englezi, care iniţial nu erau de
acord cu aceasta5.
- Criticile împotriva utilizării denumirii de “drept internaţional privat” se refereau la faptul
că disciplina nu se poate localiza în sfera dreptului internaţional propriu-zis, deoarece normele juridice
care intră în conţinutul său au un caracter naţional, făcând parte din sistemul de drept intern al unui
stat.
- Împotriva acestor critici s-a adus argumentul că termenul “internaţional” din denumirea
disciplinei nu tinde să plaseze această disciplină în domeniul studierii relaţiilor internaţionale propriu-
zise, ci arată doar simpla legătură a raportului juridic de drept internaţional privat cu mai multe
sisteme de drept, prin intermediul elementului de extraneitate 6 al obiectului său.
- Termenul “privat” se refeă la faptul că obiectul disciplinei este constituit din raporturile
juridice de drept civil în sens larg, fiind diferit de obiectul dreptului internaţional public.
-
2. Definirea dreptului internaţional privat
- Dreptul internaţional privat reprezintă acea ramură a sistemului de drept naţional,
formată din ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile juridice de drept privat în

1
Ion P.Filipescu, Drept internaţional privat, Curs universitar, Editura Actami, 2002, p.84.
2
Ion P.Filipescu, op.cit, p. 58.
3
Hilliard, Gray Co. Boston, 1834.
4
Paris, Joubert, 1843
5
În literatura engleză se foloseşte denumirea de conflictul legilor.
6
Termenul provine din cuvântul latin „extraneus” care înseamnă „din afară”, „străin” (Dan Lupaşcu, Drept internaţional
privat, Editura Universul Juridic, 2008, p.5).

1
sens larg, având un element de extraneitate, încheiate între persoane fizice sau persoane juridice,
care beneficiază de o poziţie de egalitate juridică în faţa legii.
- Elementele caracteristice care impun autonomia dreptului internaţional privat în cadrul
sistemului de drept român sunt următoarele:
- - conţinutul dreptului internaţional privat român este format dintr-un ansamblu de norme
juridice specifice, în cadrul căruia locul principal este deţinut de normele conflictuale. Prin trăsăturile
lor specifice, normele juridice care intră în conţinutul dreptului internaţional privat sunt diferite de
normele juridice care intră în conţinutul altor ramuri de drept. Totuşi, normele juridice de drept
internaţional privat fac parte integrantă din sistemul general de drept naţional.
- - obiectul dreptului internaţional privat este format din raporturile juridice de drept civil
în sens larg, având un element de extraneitate;
- - subiectele raporturilor juridice de drept internaţional privat sunt persoane fizice sau
persoane juridice;
- - poziţia juridică a subiectelor de drept internaţional privat este de egalitate juridică,
caracterizată prin faptul că părţile nu se subordonează una celeilalte.
- În literatura de specialitate contemporană, dreptul internaţional privat a fost definit ca un
ansamblu de reguli aplicabile indivizilor în relaţiile internaţionale 7 caracterizate prin particularism,
complexitate şi noutate relativă8.
- Caracterul particular rezultă din specificul raporturilor juridice cu element de extraneitate,
dat de elementul străin. Complexitatea se referă la faptul că sunt avute în vedere ramurile domeniului
privat al dreptului: dreptului civil, dreptului familiei, dreptului comercial etc. Noutatea relativă a
dreptului internaţional privat rezultă din desprinderea acestei ramuri de drept din marea ramură a
dreptului civil – abia în secolul XIX-lea, doctrina având un rol important în fundamentarea
concepţiilor, regulilor şi principiilor de drept internaţional privat.

3. Legătura dintre dreptul internaţional privat

şi alte ramuri de drept

- Problema delimitării dreptului internaţional privat faţă de alte ramuri de drept reprezintă o
necesitate bazată pe raţiuni teoretice şi practice.
- Sub aspect teoretic, delimitarea faţă de alte ramuri de drept este impusă de asemănările
dintre raporturile juridice ce formează obiect al unor ramuri de drept diferite. Prin această delimitare se
stabileşte care sunt raporturile juridice care formează obiectul dreptului internaţional privat şi sunt
studiate de ştiinţa dreptului internaţional privat şi care sunt raporturile juridice care formează obiect al
altor ramuri de drept, fiind studiate de alte ramuri ale ştiinţei dreptului.
- Sub aspect practic, apartenenţa unui raport juridic la o anumită ramură de drept reprezintă
o problemă de calificare juridică, determinând o aplicare corectă a legii. Prin încadrarea unui raport
juridic în obiectul de studiu al unei ramuri de drept se determină care sunt normele juridice aplicabile
în speţă.
- Pentru a stabili dacă dreptul internaţional privat este o ramură de sine stătătoare a
dreptului, trebuie analizate criteriile care stau la baza împărţirii sistemului de drept în ramuri de drept 9.
- Dreptul internaţional privat este o ramură de sine stătătoare în cadrul sistemului de drept
român, având un obiect propriu de reglementare (raportul juridic de drept civil în sens larg cu element
de extraneitate) şi o metodă de reglementare proprie (metoda conflictualistă).
- Caracterul de sine stătător ca ramură de drept a dreptului internaţional privat rezultă din
analiza comparativă a acestei ramuri de drept cu alte ramuri ale sistemului de drept.
- Raporturile juridice sunt complexe, putând prezenta în unele situaţii caracteristici
specifice mai multor ramuri de drept. Sub acest aspect, ramurile de drept nu se exclud reciproc, ci
interferează, putând fi aplicate fie separat, fie concomitent, în funcţie de materia reglementată.
-
- 3.1. Legătura dintre dreptul internaţional privat şi dreptul internaţional public
-
7
Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international prive, Dalloz, Paris, 1999, p. 1-3.
8
Bianca Maria Carmen Predescu, Fundamentele normelor conflictuale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 29.
9
Pentru studiul acestor criterii – Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1987, p. 328-330.
2
 - În literatura de specialitate a fost exprimată părerea că dreptul internaţional privat face
parte din dreptul internaţional în sens larg10.
- În sprijinul acestei păreri au fost invocate o serie de argumente:
- a) Deşi subiectele dreptului internaţional privat sunt persoane fizice sau persoane juridice,
acestea pot fi protejate de statul a cărui cetăţenie/naţionalitate o au, care poate interveni pe cale
diplomatică, transformând litigiul într-un conflict între state. Împotriva acestui argument s-a prezentat
obiecţia că în cazul apariţiei unui litigiu nu înseamnă că suntem în prezenţa unui conflict între state.
Conflictul între state presupune încălcarea normelor cuprinse în izvoarele specifice ale dreptului
internaţional public. Intervenţia pe cale diplomatică nu se justifică pentru a soluţiona un litigiu de
drept internaţional privat şi nici nu se constată în practică o astfel de soluţie.
- b) Convenţia internaţională reprezintă un izvor de drept atât pentru dreptul internaţional
public, cât şi pentru dreptul internaţional privat.
- În realitate, convenţiile internaţionale care constituie izvoare ale dreptului internaţional
privat diferă faţă de convenţiile care sunt izvoare ale dreptului internaţional public prin obiectul
reglementării lor. Deci, în cadrul acestei analize nu prezintă importanţă natura normelor, ci obiectul
reglementării lor.
- Convenţiile internaţionale adoptate în domeniul dreptului internaţional privat conţin
norme materiale uniforme aplicabile mai multor state, reglementând aspecte concrete cum ar fi:
căsătorie, divorţ, succesiune, etc. (aceste aspecte nefiind situate în domeniul dreptului internaţional).
- c) Unele norme juridice specifice dreptului internaţional privat reprezintă aplicaţii ale
principiilor dreptului internaţional public. Împotriva acestui argument s-a obiectat că acest aspect
reprezintă o consecinţă a corelaţiei dintre cele două ramuri de drept, fără ca una să poată fi considerată
ca făcând parte din cealaltă. Această consecinţă rezultă din caracterul unitar al unui sistem de drept.
- d) Dreptul internaţional privat şi dreptul internaţional public apar în cadrul relaţiilor
internaţionale.
- În privinţa obiectului reglementării se constată particularităţi în cadrul celor două ramuri
de drept. Dreptul internaţional privat studiază relaţiile internaţionale doar sub aspectul legăturii
raportului juridic cu mai multe sisteme de drept, caracterul de “internaţionalitate” al obiectului
reglementării sale nefiind situat în sfera relaţiilor internaţionale propriu-zise ca în cazul dreptului
internaţional public.
- În concluzie, dreptul internaţional privat nu este inclus în dreptul internaţional în sens larg,
fiind o ramură de drept de sine stătătoare.
- Deosebirile dintre dreptul internaţional privat şi dreptul internaţional public rezultă din
următoarele aspecte:
- a) – calitatea subiectelor (subiectele dreptului internaţional privat sunt persoane fizice şi
persoane juridice, în timp ce subiectele dreptului internaţional public sunt statele şi organizaţiile
internaţionale; statul participă la raporturile juridice de drept internaţional privat în calitate de
persoană jurudică) ;
- b) – natura izvoarelor (în dreptul internaţional privat sunt preponderente izvoarele din
cadrul dreptului naţional, în timp ce în dreptul internaţional public izvoarele specifice sunt tratatele
internaţionale);
- c) – caracterul normelor juridice (normele juridice specifice dreptului internaţional privat
sunt norme conflictuale adoptate la nivel naţional, în timp ce normele juridice specifice dreptului
internaţional public capătă valoare juridică şi caracter general sau universal prin consensul statelor. 11
Pornind de la caracterul specific al normelor juridice, dreptul internaţional public a fost calificat în
litaratura de specialitate ca o ordine juridică a unui sistem orizontal, de coordonare, faţă de dreptul
intern, apreciat ca o ordine juridică a unui sistem vertical, de subordonare.).
- d) – specificul obiectului (obiectul dreptului internaţional privat îl reprezintă raporturile
juridice de drept civil în sens larg cu element străin, în timp ce obiectul dreptului internaţional public îl
reprezintă relaţiile între state şi organizaţii internaţionale în diferite domenii ale relaţiilor
internaţionale; elementul străin din cadrul raportului juridic de drept internaţional privat nu justifică
plasarea acestui raport juridic în sfera relaţiilor internaţionale);

10
I.Lipovanu, Discuţii în legătură cu caracterul internaţional sau naţional al dreptului conflictual în R.R.S.I. nr. 2,
1971, p. 121 şi urm.
11
D.Popescu, A. Năstase, F.Coman, Drept internaţional public, editura «Ministerului de Interne», Bucureşti, 1993
p 47.
3
 - e) – posibilităţile de sancţionare diferită de la o ramură de drept la alta în cazul încălcării
normelor juridice (în timp ce în dreptul intern sunt prevăzute măsuri de constrângere naţionale
aplicabile în cadrul unei jurisdicţii naţionale obligatorii, în dreptul internaţional se constată absenţa
unei jurisdicţii obligatorii. Absenţa în dreptul internaţional a unei jurisdicţii obligatorii, în sensul că
investirea unui organ jurisdicţional cu judecarea unui diferend în fiecare caz în parte revine statelor,
este considerată, în general, fie ca principalul defect al dreptului internaţional, fie ca afectând chiar
caracterul său juridic12).
-
- 3.2. Legătura dintre dreptul internaţional privat şi dreptul civil
-
- Obiectul dreptului internaţional privat, ca ramură de drept, este format din raporturile
juridice de drept civil, în sens larg, care cuprind un element de extraneitate.
- Faptul că obiectul dreptului internaţional privat se situează în domeniul dreptului civil în
sens larg, nu presupune că dreptul internaţional privat este o parte integrantă a dreptului civil intern.
Dincolo de corelaţiile şi legăturile incontestabile dintre cele două ramuri de drept, între acestea se
constată şi numeroase deosebiri, care justifică caracterul de sine stătător al dreptului internaţional
privat.
- Astfel, putem să menţionăm:
- caracterul specific al obiectului dreptului internaţional privat conferit de elementul străin
pe care îl prezintă;
natura normelor juridice ale dreptului internaţional privat, acestea fiind în general norme
conflictuale;
legătura dintre raportul juridic de drept internaţional privat cu mai multe sisteme de drept,
legătură ce poate da naştere conflictului de legi.
-
- 3.3. Legătura dintre dreptul internaţional privat şi dreptul Uniunii Europene
-
Raporturile juridice de drept comunitar european prezintă anumite trăsături caracteristice, prin
care se deosebesc de raporturile juridice ce formează obiectul altor ramuri de drept.
Specificul obiectului dreptului dreptului Uniunii Europene constă în următoarele aspecte:
a) raporturile juridice ce formează obiectul dreptului Uniunii Europene fac parte din categoria
relaţiilor intra-comunitare, încheiate în vederea realizării obiectivelor specifice ale Uniunii
Europene; Obiectul dreptului Uniunii Europene este format din ansamblul raporturilor
juridice, reglementate de normele dreptului Uniunii Europene, încheiate între statele membre,
între statele membre şi Uniunea Europeană, între Uniunea Europeană şi instituţiile sale,
privind înfiinţarea şi evoluţia organizatorică a Comunităţilor europene şi Uniunii Europene,
stabilirea structurii instituţionale, a competenţelor instituţiilor şi a raporturilor dintre acestea şi
privind aplicarea dreptului Uniunii Europene în ordinea juridică naţională.
b) raporturile juridice ce formează obiect al dreptului Uniunii Europene iau naştere în
domeniile de competenţă ale Uniunii, în vederea aplicării politicilor proprii avute în vedere
de acquis-ul comunitar;
c) subiectele participante la raporturile juridice de drept comunitar european sunt Uniunea
Europeană, statele membre, instituţiile Uniunii Europene, persoanele fizice şi juridice
participante la raporturile juridice de drept comunitar european.
- Dreptul Uniunii Europene şi dreptul internaţional privat se diferenţiază atât din
perspectiva obiectului de reglementare, cât şi din perspectiva conţinutului normativ, a subiectelor sau a
modului de adoptare a normelor juridice.
- Legătura dintre cele două ramuri de drept constă în faptul că normele juridice ale
dreptului Uniunii Europene se completează cu normele juridice ale dreptului internaţional privat.
Astfel, având în vedere caracterul direct şi prioritar al normelor de drept comunitar european în
ordinea juridică a statelor membre, acestea vor fi aplicabile în măsura în care domeniul de referinţă
este acoperit cu astfel de norme juridice. În cazul în care nu sunt norme juridice comunitare care să se
12
D.Popescu, A.Năstase, Drept internaţional public, Ediţie revăzută şi adăugită, Casa de Editură şi Presă
"Şansa" SRL Bucureşti, 1999,p. 48.
4
aplice cu prioritate, urmează a fi aplicabile normele juridice ale dreptului internaţional privat, prin
aplicarea metodelor specifice acestei ramuri de drept.
- Rezultă că dreptul Uniunii Europene are caracter prealabil faţă de dreptul
internaţional privat, normele de drept comunitar european încadrându-se în categoria normelor
juridice de alicaţie imediată.
În aceste sens, Codul civil consacră aplicarea prioritară a dreptului comunitar , stipulând
expres în art.5 că, în materiile reglementate de cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică
prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor.
Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene este statuată şi prin dispoz.art. 4 din Codul
de procedură civilă, conform cărora, în materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii
ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul
părţilor.
Relaţia dintre dreptul internaţional privat şi dreptul Uniunii Europene prezintă aspecte cu
caracter specific, în situaţii specifice, după cum urmează:
a) - chiar dacă normele juridice ale Uniunii Europene beneficiază de prioritate de aplicare în
ordinea juridică naţională a statelor membre, totuşi, principiile fundamentale ale dreptului
internaţional privat exprimă interesele constituţionale naţionale;
b) - cu privire la soluţionarea raporturilor juridice al căror element de extraneitate are legătură
cu un sistem de drept aparţinând unor state terţe, nemembre ale Uniunii Europene, urmează să se
aplice regulile generale ale dreptului internaţional privat.
O situaţie distinctă, neacoperită din punct de vedere juridic o reprezintă situaţia în care
domeniul de localizare a raportului juridic nu beneficiază de o reglementare generală în dreptul
internaţional privat român.
O astfel de situaţie ar putea fi întâlnită în cazul raporturilor juridice privind autoritatea
părintească şi obligaţia de întreţinere.
Cu privire la autoritatea părintească şi protecţia minorilor, art. 2611 din Codul civil dispune că
„Legea aplicabilă se stabileşte potrivit Conventiei privind competenţa, legea aplicabilă,
recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind
protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 28 decembrie 2007.”
În mod similar, art. 2.612 privind obligaţia de întreţinere dispune că „Legea aplicabilă
obligaţiei de întreţinere se determină potrivit reglementărilor dreptului comunitar”.
În aceste cazuri se pune întrebarea: Ce lege se aplică în cazul în care raporturile juridice nu
intră sub incidenţa reglementărilor Uniunii Europene?
Un prim răspuns ar fi acela că urmează să se aplice reglementările cuprinse în acordurile
internaţionale încheiate între statele membre şi statele terţe cu privire la domeniul respectiv.
În cazul în care nu sunt încheiate astfel de acorduri, apreciez că pentru statele membre ale
Uniunii Europene dreptul comun este reprezentat tot de reglementările comunitare, astfel că, în
consecinţă, se vor aplica tot aceste reglementări, chiar şi în raporturile juridice cu state terţe.
-
- 3.4. Legătura dintre dreptul internaţional privat şi dreptul comerţului internaţional
-
- Distincţia dintre cele două ramuri de drept a fost amplu analizată în literatura de
specialitate română.
- Deşi aparent obiectul de reglementare al celor două ramuri de drept pare a fi comun, totuşi
se constată deosebiri notabile.
- Astfel, în cazul raporturilor juridice din domeniul dreptului comerţului internaţional,
elementul de extraneitate trebuie să prezinte importanţă pentru aceste raporturi, căci nu orice element
de extraneitate este în acelaşi timp şi internaţional 13.
- Raportul juridic de dreptul comerţului internaţional nu este un raport de drept comercial la
care se adaugă un element internaţional ci este raportul juridic prin care se realizează o operaţie de
comerţ exterior, de cooperare economică internaţională, aşa cum este înţeleasă ori definită de lege sau
de tratatul internaţional14. Legea materială internă sau tratatul internaţional stabilesc care dintre

13
I.Dogaru, Principii şi instituţii în dreptul comerţului internaţional, Craiova, 1980, Editura Scrisul Românesc, p. 32.
5
elementele de extraneitate conferă raportului juridic respectiv caracter internaţional în sensul dreptului
comerţului internaţional.
- În literatura de specialitate s-a exprimat ideea că nu este suficient ca raporturile juridice
din cadrul comerţului internaţional să conţină un element străin, fiind constatate deosebiri între cele
două ramuri de drept cum ar fi: metodele folosite nu sunt identice cu ale dreptului internaţional privat;
caracterul internaţional este dat de anumite criterii în conformitate cu specificul operaţiunii;
elementele de extraneitate trebuie să fie de natură a face raportul comercial susceptibil de a fi cârmuit
de mai multe sisteme de drept15.
- S-a exprimat şi ideea că deosebirea esenţială dintre cele două ramuri constă în natura
normelor juridice care intră în conţinutul lor 16, în sensul că normele conflictuale din domeniul
comerţului internaţional intră în conţinutul dreptului internaţional privat şi anume, al unui domeniu al
acestuia, care este dreptul internaţional privat comercial, iar nu în conţinutul dreptului comerţului
internaţional, care este în principal un drept material. Acelaşi autor precizează şi aspectul că, deşi
caracterul de internaţionalitate este comun în cadrul celor două ramuri de drept, dreptul internaţional
privat reglementează o sferă mult mai largă de raporturi juridice internaţionale.
- Pornind de la această opinie putem concluziona că, din punctul de vedere al sferei celor
două ramuri de drept, dreptul comerţului internaţional poate fi inclus în cadrul dreptului internaţional
privat. Totuşi, independenţa dreptului comerţului internaţional faţă de dreptul internaţional privat se
impune datorită numeroaselor sale trăsături caracteristice, anterior analizate.
- Cele două ramuri de drept prezintă numeroase zone de interdisciplinaritate atât cu privire
la specificul obiectului de reglementare, la calitatea subiectelor, la natura izvoarelor, cât şi cu privire la
conţinutul şi la specificul normelor juridice de bază.
-
- 3.4. Legătura dintre dreptul internaţional privat şi dreptul penal
-
- Raporturile juridice de drept public în ansamblu nu pot fi reglementate de o lege străină.
- În cadrul acestor raporturi juridice, părţile nu se mai află pe o poziţie de egalitate juridică,
ci pe o poziţie de subordonare juridică, statul având interesul să intervină prin prerogativele autorităţii
publice.
- Din categoria raporturilor juridice de drept public fac parte raporturile juridice de drept
penal, de procedură penală, administrativ, financiar,etc. Aceste raporturi juridice nu pot constitui
obiect al dreptului internaţional privat, în aceste domenii neputând fi aplicată legea străină. Totuşi,
având în vedere corelaţiile dintre ramurile unui sistem de drept, în aceste domenii se poate vorbi de o
luare din considerare a legii străine.
- Uneori aplicarea legilor penale române poate fi condiţionată de aplicarea legilor de drept
civil străine în sens larg, care constituie chestiuni prealabile sau incidentale în raport de obiectul
raportului juridic de bază ce urmează a fi soluţionat 17. De exemplu, pentru a fi întrunite condiţiile
săvârşirii infracţiunii de bigamie, se impune constatarea valabilităţii a două căsătorii, iar dacă una a
fost încheiată prin aplicarea unei legi străine, această lege va fi luată în considerare de instanţa română
pentru a constata condiţiile prevăzute de legea penală română.
- De asemenea, hotărârile judecătoreşti penale pronunţate în străinătate pot să conţină şi
dispoziţii civile. Acestea se determină conform legii civile aplicabile în speţă, care poate fi străină.
- În acest sens, art. 522 Codul de procedură penală român dispune că executarea
dispoziţiilor civile dintr-o hotărâre judecătorească penală străină se face potrivit regulilor prevăzute
pentru executarea hotărârilor civile străine.
-
-
- 3.5. Legătura dintre dreptul internaţional privat şi dreptul administrativ
-

14
I.Rucăreanu, Curs de drept. Elemente de drept civil şi comercial comparat, Academia de Studii Economice,
Bucureşti, 1980, p. 12.
15
I.Macovei, Instituţii în dreptul comerţului internaţional, Editura Junimea, 1987, p. 18.
16
Dragoş Alex. Sitaru, Drept internaţional privat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 23.
17
I.P.Filipescu, op.cit., p.22.
6
 - Dreptul administrativ se distinge faţă de dreptul internaţional privat, raporturile juridice de
drept administrativ neputând să constituie obiect al dreptului internaţional privat, chiar dacă întrunesc
elemente specifice acestei ramuri de drept. Totuşi, în practică pot apărea situaţii în care legea
administrativă poate fi luată în considerare pentru a determina regimul unui raport juridic de drept
internaţional privat (de exemplu, determinarea competenţei administrative a unui organ de a oficializa
încheierea căsătoriei – în scopul constatării nulităţii căsătoriei pe motivul incompetenţei organului care
a încheiat căsătoria18).
-
- 3.6. Legătura dintre dreptul internaţional privat şi dreptul financiar
-
- Chiar dacă relaţia dintre cele două ramuri de drept nu este evidentă, dreptul financiar
aparţinând dreptului public în ansamblu, în practică se constată corelaţii între cele două ramuri de
drept, îndeosebi cu privire la obligaţiile ce revin unei persoane juridice cu naţionalitate străină de a
plăti impozite în ţara forului. Uneori persoanele juridice străine încearcă să fraudeze legea normal
competentă în scopul de a beneficia de aplicarea unor legi mai avantajoase în materia taxelor şi
impozitelor.

4. Evoluţia codificării dreptului internaţional privat

în România

Dreptul internaţional privat român nu a beneficiat de o reglementare proprie decât prin

adoptarea Legii nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor juridice de drept internaţional privat 19.
Până la adoptarea Legii nr.105/1992 raporturile juridice de drept internaţional privat erau
reglementate prin norme juridice cuprinse în acte normative cu valoare juridică diferită, pornind de la
reglementările fundamentale cuprinse în Constituţie, până la reglementări de detaliu, cuprinse fie în
legi materiale, fie în hotărâri sau ordonanţe ale Guvernului.

A. Reglementări aplicabile dreptului internaţional privat înainte de 1992

Dintre reglementările care conţineau norme juridice aplicabile în domeniul dreptului
internaţional privat menţionez:
- - Constituţia României, care cuprindea principiile fundamentale ale dreptului naţional
român. Dintre reglementările Constituţiei, art.18, 38 şi 43 interesau în mod direct dreptul internaţional
privat;
- - Codul civil cuprindea norme de drept internaţional privat în art.2, art.885, art.1773 şi
art.1789;
- - Codul de procedură civilă, care cuprindea norme de drept internaţional privat în art.375;
- - Legea 25/1969 privind condiţia juridică a străinului;
- - Alte legi materiale privind: cetăţenia română, funcţionarea societăţilor comerciale,
activitatea de comerţ exterior, relaţiile consulare, etc.
- După 1990 a fost demarat un proces amplu de reorientare a reglementărilor interne, în
vederea adaptării faţă de reglementările internaţionale, în perspectiva aderării României la structuri
internaţionale ca Uniunea Europeană, Consiliul Europei, NATO 20.
18
I.P.Filipescu, op.cit., p.23.
19
Publicată în M.Of. nr. 245/1 oct. 1992. Prin intrarea în vigoare a Codului Civil au fost abrogate art. 1 – 33 si art. 36 – 147
din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat,; Conform dispoz. art. 209 din
Legea 71/2011, dispoziţiile art. 34 şi 35 din Legea 105/1992 cu peivire la reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat sunt aplicabile până la data începerii aplicării Regulamentului (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008
privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie de obligaţii de întreţinere (publicat în
JOUE L7/10.01.2009).
20
În acest context, au fost adoptate reglementări noi, cu incidenţă asupra dreptului internaţional privat, ca de exemplu:-
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;- Legea nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile
statului către populaţie;- Decretul-lege nr. 122/1990 privind autorizarea şi funcţionarea în România a reprezentanţelor
societăţilor comerciale şi organizaţiilor economiei străine;- Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor comerciale de
stat în regii autonome şi societăţi comerciale;- Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului;- Legea nr. 18/1991 privind
fondul funciar;- Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română;- Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine;- Legea

7
-
- B. Reglementarea dreptului internaţional privat român în perioada 1992 - 2009
- Constituţia României adoptată în 1991 a deschis noi perspective reglementării
raporturilor juridice cu element de extraneitate.
- Dintre legile materiale interne adoptate după 1990, unele sunt izvoare specifice ale
dreptului internaţional privat, conţinând norme conflictuale şi materiale destinate reglementării
raporturilor juridice de drept internaţional privat, altele sunt izvoare nespecifice, care interesează alte
ramuri de drept, dar conţin şi norme de drept internaţional privat.
- Dintre legile materiale interne care reprezintă izvoare specifice ale dreptului internaţional
privat, menţionăm - Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat, care a constituit principala sursă a normelor conflictuale din sistemul nostru de
drept.21
- Adoptarea Legii nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor juridice de drept
internaţional privat a reprezentat o etapă deosebit de importantă în cadrul procesului evolutiv de
codificare a dreptului internaţional privat în România. Această lege conţine un ansamblu de norme
conflictuale prin care sunt reglementate principalele domenii ale dreptului privat cu element de
extraneitate. Legea 105/1992 reprezintă o reglementare modernă, adaptată politicii externe a
României, politică axată pe dezvoltarea relaţiilor internaţionale atât la nivel statal, cât şi la nivel
personal.
- Alte reglementări interne conţin norme juridice care interesează dreptul internaţional
privat, fără să fie izvoare specifice ale acestei ramuri de drept.
-
- C. Reglementări actuale aplicabile în materia dreptului internaţional privat
- În prezent reglementările cu caracter general aplicabile dreptului internaţional privat sunt
cuprinse în următoarele acte normative:
- a) - Codul civil22, cuprinde în cartea a VII-a „Dispoziţii de drept internaţional privat (art.
2.557- 2663). De asemenea, în Codul civil sunt cuprinse reglementări specifice dreptului internaţional
privat şi în alte texte.23
- Dispoziţiile Codului civil sunt completate cu reglementări cuprinse în celelalte izvoare
de drept intern, precum şi cu reglementări cuprinse în izvoare internaţionale. În acest sens, dispoziţiile
Codului civil fac trimitere la anumite reglementări ale Uniunii Europene, care se aplică cu prioritate
în ordinea juridică naţională.
- Codul civil reuneşte într-un singur document ansamblul reglementărilor de drept
substanţial aplicabile în domeniul dreptului privat cu/şi fără element de extraneitate 24.
- Soluţia adoptată de legiuitor este discutabilă în actualul context european, în care
constatăm preocuparea unor state europene de a adopta reglementări unice pentru raporturile juridice
de drept internaţional privat.(cum ar fi : legea de drept internaţional privat estoniană – 2002; codul de
drept internaţional privat bulgar – 2005; codul belgian – 2004) 25
- Prin reglementările interne adoptate în domeniul dreptului civil şi dreptului procesual civil
la nivel naţional - se realizează o distincţie a dispoziţiilor aplicabile raporturilor juridice de drept privat

nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale;

21
La momentul adopării ei, Legea 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat a fost apreciată ca fiind o
reglementare actuală, adaptată realităţilor internaţionale ale momentului. Faptul că această lege nu a suportat modificări
substanţiale până la adoptarea noului Cod civil dovedeşte că reglementările sale au fost în concordanţă cu tendinţele juridice
generale ale sistemului de drept naţional, fiind adaptate în acelaşi timp şi tendinţelor internaţionale în materie.
22
Codul civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009 - Publicată în Monitorul Oficial nr.511 din 24 iulie 2009. Modificată
prin Legea 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial nr.427 din 17 iunie 2011 şi nr. 489 din 8 iulie 2011. Republicată în
temeiul art.218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009. Modificată prin Legea 60/2012 privind
aprobarea OUG 79/2011 pentru reglementarea unor masuri necesare intrarii in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul
civil. Lege nr. 60/2012. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 255 din 17 aprilie 2012.
23
De exemplu: art.4 privind „Aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privind drepturile omului”, art.5 privind
„Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene”,art. 277 C.civ., privind „interzicerea sau echivalarea unor
forme de convieţuire cu căsătoria”, etc.
24
Dispoziţiile tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a VII-a sunt cuprinse în art.207-208 din Legea nr. 71/2011.
25
Flavius G. Păncescu, Studiul „Dreptul internaţional privat român.Tradiţie. Reformă. Tendinţe”, în „Noul Cod civil.
Comentarii”, Editura UJ, 2011, p. 456.

8
substanţial cu element de extraneitate faţă de cele aplicabile raporturilor juridice procedurale cu
element de extraneitate.
- b) – Codul de procedură civilă26, cuprinde în cartea a VII-a dispoziţii privind „Procesul
civil internaţional” (art.1050-1118).
- Dacă dispoziţiile aplicabile raporturilor juridice de drept privat substanţial cu element de
extraneitate sunt cuprinse în cartea a VII-a din Codul civil, cele aplicabile aspectelor de ordin
procedural sunt cuprinse în cartea a VII-a din Codul de procedură civilă.
- Deşi reglementările actuale aplicabile în domeniul dreptului internaţional privat sunt
cuprinse în acte normative diferite, se păstrează în continuare independenţa acestei ramuri de drept, ca
ramură distinctă în cadrul sistemului de drept naţional.
- Apreciez că ar fi fost preferabilă adoptarea unei reglementări comune care să
reglementeze atât aspectele de drept privat subsatanţial, cât şi cele de drept civil procedural într-un act
normativ cu caracter unitar.

26
Adoptat prin Legea nr. 134/2010 (M.Of. nr. 485/15 iulie 2010). Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Codului
de procedură civilă, / publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 365, din 30 mai 2012. stabilea intrarea în vigoare la 1
septembrie 2012. OUG nr. 44/2012 publicată în Monitorul Oficial, nr. 606 din 23 august 2012 prevede următoarele:(1)
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15
iulie 2010, intră în vigoare la 1 februarie 2013.”
 În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 68 din data de 31 ianuarie 2013, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul
de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe. Prin această ordonanţă se
modifică art. 81 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a NCPC în sensul că se stabileşte termenul de intrare în
vigoare a noului cod de procedură civilă pentru 15 februarie 2013.
Dispoziţiile privind înlăturarea clauzelor abuzive ale băncilor au fost prorogate pentru şase luni deoarece nu au avut un studiu
de impact.