CONFLICTELE DE LEGI

1. Crearea conflictelor de legi în dreptul internaţional privat

2. Conflictul legilor în timp
3. Conflictul legilor în spaţiu
4. Conflictul legilor în timp şi spaţiu
5. Conflictul mobil de legi
6. Conflictul legilor în unele situaţii speciale

1. Crearea conflictelor de legi

în dreptul internaţional privat
Apariţia şi manifestarea conflictelor de legi în dreptul internaţional privat rezultă din
diferenţele de reglementare juridică constatate de la un sistem de drept la altul, precum şi din
deplasările de persoane şi bunuri dintr-o ţară în alta. 1
Consolidarea statelor naţionale pe parcursul evoluţiei istorice a condus la crearea unor sisteme
de drept naţionale incluzând norme juridice de drept internaţional privat apte să soluţioneze conflictele
de legi în materie civilă în funcţie de interesele economice, politice, sociale ale unui stat într-o anumită
epocă istorică. În procesul de codificare legislativă în materia soluţionării conflictelor de legi, statele
au adoptat reglementări proprii.
În epoca contemporană asistăm la iniţiative promovate la nivel internaţional privind adoptarea
unor reglementări uniforme care să conducă la reducerea ponderii conflictelor de legi în materie civilă
şi să faciliteze recunoaşterea internaţională a drepturilor dobândite în materie civilă 2.
Conflictele de legi în materie civilă au fost generate de tendinţele contrarii manifestate de-a
lungul timpului în dreptul internaţional privat. Aceste tendinţe contrarii au reprezentat pe parcursul
timpului un răspuns la interesele naţionale ale unor state în raport cu altele. În funcţie de specificul
fiecărei perioade istorice, raportul dintre aceste tendinţe a suportat modificări, influenţând modalităţile
practice de soluţionare a conflictelor de legi în materie civilă. Principalele tendinţe contrarii
manifestate pe parcursul istoricului constituirii dreptului internaţional privat, au fost următoarele: 3
conflict de suveranitate – conflict de interese;
naţionalism – internaţionalism;
particularism - universalism;
personalism – teritorialism.
2. Conflictul legilor în timp
2.1. Conflictul în timp al normelor conflictuale ale forului
Conflictul în timp al normelor conflictuale ale forului apare între normele conflictuale care fac
parte din acelaşi sistem de drept, în situaţia în care apar norme conflictuale noi care determină diferit
aplicarea legilor în spaţiu4.

1
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept internaţional privat, Ed. Actami, Bucureşti, 2002, p. 33.
2
În acest sens, menţionăm constituirea Conferinţei de drept internaţional de la Haga. Conferinţa s-a reunit pentru
prima dată în anul 1893. Din anul 1955 devine organizaţie permanentă, reunindu-se din 4 în 4 ani în sesiuni plenare.
Scopul acestei Conferinţe este acela de a acţiona pentru unificarea progresivă a dreptului internaţional privat. În
cadrul sesiunilor conferinţei, au fost adoptate numeroase convenţii în diferite domenii ale dreptului internaţional
privat. Prin Legea nr. 25/1991, România a acceptat Statutul Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat. Un
alt exemplu de uniformizare legislativă în materie constă în preocupările Uniunii Europene de adoptare a unor
reglementări comune, aplicabile în ordinea juridică a statelor membre.
3
B.M.C.Predescu, Fundamentele normelor conflictuale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p31-39.
4
În dreptul internaţional privat român un asemenea conflict a apărut în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 105/1992
prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 2 – din Codul civil.
Un nou conflict în timp al normelor conflictuale se costată după intrarea în vigoare a Codului Civil şi a Codului de
procedură civilă. Conflictul se manifestă între normele juridice ale Legii nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de
drept internaţional privat şi normele juridice din cele două coduri, care reglementează raporturile juridice cu element străin.

1
 În sistemul de drept internaţional privat român găsim următoarele reglementări cu privire la
această problemă:
- art. 15 alin. 2 din Constituţie arată că normele conflictuale române nu pot avea efecte
retroactive deoarece legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai
favorabile;
- art. 2.559 alin.2 din Codul civil – admite retrimiterea de gradul I (ceea ce presupune
că se admit reglementările unei norme conflictuale străine care dispune retrimiterea însă
aceasta nu poate avea caracter retroactiv).
În dreptul internaţional privat român conflictul se soluţionează aplicând prin analogie regulile
de rezolvare a conflictului de legi în timp din dreptul intern, conform cărora legea nouă nu
retroactivează. Această soluţie este aplicabilă ca regulă, în cazul în care legea nouă nu prevede în mod
expres un mod de soluţionare a conflictului.

2.2. Conflictul în timp al normelor materiale străine („lex causae”)

Conflictul în timp al normelor materiale străine presupune existenţa a două legi materiale
succesive care fac parte din sistemul de drept străin la care a făcut trimitere norma conflictuală a
forului, care reglementează diferit raportul juridic avut în vedere.
Soluţionarea conflictului se realizează conform principiilor dreptului tranzitoriu al sistemului
de drept din care fac parte cele două legi materiale succesive.
Conform art. 2.560 din Codul civil, dacă legea străină aparţine unui stat în care coexistă mai
multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determină dispoziţiile legale aplicabile, iar în lipsă, se
aplică sistemul legislativ din cadrul acelui stat care prezintă cele mai strânse legături cu raportul
juridic.
Textul de lege oferă şi soluţia pentru conflictul legilor interprovinciale (care apare în cazul în
care norma conflictuală a forului face trimitere la legea unui stat care cunoaşte diferenţe legislative de
la o provincie la alta).
- În aceste situaţii dreptul străin va indica ce lege urmează a fi aplicată, cu condiţia de a nu
avea efect retroactiv (conform art. 15 alin. 2 din Constituţie, care stabileşte că legea dispune numai
pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile).

2.3. Conflictul în timp al convenţiilor internaţionale

Conflictul în timp al convenţiilor internaţionale poate apare în cazul în care o convenţie
internaţională este înlocuită cu altă convenţie care reglementează diferit un anumit domeniu al
dreptului internaţional privat.
Se pune problema valabilităţii actelor juridice încheiate în perioada de valabilitate a vechii
convenţii.De regulă, noua convenţie conţine prevederi exprese privind modul de soluţionare a
problemelor tranzitorii.
În lipsa unor astfel de prevederi, literatura de specialitate s-a pronunţat în sensul aplicării
regulilor dreptului tranzitoriu intern, adaptate specificului obiectivului dreptului internaţional privat. În
acest sens, se consideră că efectele unui act juridic încheiat sub incidenţa vechii convenţii, urmează să
fie cârmuite de prevederile acesteia până la realizarea lor integrală 5.
3. Conflictul legilor în spaţiu

- Astfel, Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil a abrogat art.1-33 şi 36-147 din
Legea 105, acestea fiind înlocuite pe fond cu dispoz. cuprinse în Cartea a VII-a a Codului civil care cuprinde „Diispoziţii de
drept internaţional privat”.
- De asemenea, prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt abrogate art.148-181 din Legea 105/1992,
dispoziţiile acestora fiind înlocuite pe fond cu dispoziţiile cuprinse în Cartea a VII-a a Codului – „Procesul civil
internaţional”(art.1.050-1119).
- În ceea ce privaşte art.34-35 din Legea 105/1992 cu privire la reglementarea obligaţiei de întreţinere cu element străin,
conform art. 209 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil , acestea se aplică până la
începerea aplicării Regulamentului CE nr. 4/2009 al Consiliului privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere.
5
D.Al.Sitaru, Dreptul comerţului internaţional. Tratat, vol. II, Editura Actami, 1996,
p. 67-68; D.Al.Sitaru, Drept internaţional privat, Editura Lumina Lex, 2000, p. 159.
2
 3.1. Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale

Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale intervine între două norme juridice conflictuale
care fac parte din sisteme de drept diferite şi care se află în prezenţă datorită elementului de
extraneitate al raportului juridic de drept privat.
Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale se poate manifesta sub două forme;
- sub forma unui conflict pozitiv, atunci când ambele norme conflictuale revendică
reglementarea pe fond a raportului juridic prin aplicarea normelor juridice din propriul sistem
de drept;
- sub forma unui conflict negativ, atunci când fiecare normă conflictuală face
trimitere la celălalt sistem de drept pentru reglementarea pe fond a raportului juridic de drept
internaţional privat.
Soluţionarea conflictului de legi în spaţiu se realizează prin aplicarea normei conflictuale a
forului, care va indica care este sistemul de drept aplicabil pentru reglementarea raportului juridic
analizat.
În legătură cu soluţionarea conflictului în spaţiu al normelor conflictuale, în cazul conflictului
negativ suntem în prezenţa instituţiei retrimiterii.

3.2. Conflictul în spaţiu al normelor materiale

Conflictul în spaţiu intervine între două norme juridice materiale care fac parte din sisteme
de drept diferite, care pot conţine (sau nu) reglementări diferite una faţă de cealaltă, cu privire la o
anumită instituţie juridică şi care se află în prezenţă datorită elementului de extraneitate al raportului
juridic de drept privat.
Constatăm existenţa conflictului de legi în spaţiu chiar şi în cazul în care cele două legi aflate
în prezenţă conţin reglementări similare.
Conflictul de legi se manifestă sub forma unui concurs de legi, instanţa sau autoritatea forului
investită cu soluţionarea raportului juridic cu element străin stabilind ce lege se va aplica în mod
concret raportului juridic analizat.
Norma conflictuală a forului poate face trimitere pentru reglementarea directă a raportului
juridic cu element de extraneitate fie la legea materială proprie, fie la legea materială străină.
Soluţionarea conflictului de legi în spaţiu se realizează prin aplicarea normei conflictuale a
forului, care va indica ce lege este aplicabilă dintre legile aflate în conflict.
4. Conflictul legilor în timp şi spaţiu
4.1. Noţiune
Conflictul legilor în timp şi spaţiu apare în situaţia în care un raport juridic cu element străin
ia naştere într-o ţară, conform legilor acelei ţări şi urmează să producă efecte în altă ţară.
Conflictul legilor în timp şi spaţiu se poate prezenta sub două forme:
a) forma simplă, atunci când raportul juridic se naşte, se modifică, se transmite sau se
stinge în cadrul dreptului intern, ulterior fiind invocat în altă ţară. 6Conflictul de legi în timp şi
spaţiu apare în momentul invocării raportului juridic respectiv.
b) forma complexă, atunci când raportul juridic se naşte, se modifică, se transmite sau
se stinge în cadrul dreptului internaţional privat (având la bază un conflict de legi în spaţiu) şi
se invocă ulterior în altă ţară, constatându-se cu acest prilej şi un conflict de legi în timp şi
spaţiu.7
6
De exemplu, două persoane având aceeaşi cetăţenie, se căsătoresc în ţara a cărei cetăţenie o deţin (naşterea
raporturilor juridice familiale se realizează în dreptul intern), ulterior căsătoria fiind invocată şi producând efecte
juridice în altă ţară (raporturile juridice se invocă în dreptul internaţional privat ).
7
De exemplu, două persoane de cetăţenie diferită se căsătoresc în ţara unuia sau a altuia dintre viitorii soţi. La
naşterea raporturilor juridice de dreptul familiei se pune problema detrminării legii aplicabile pentru îndeplinirea
condiţiilor de fond şi de formă ale căsătoriei. Deci, la naşterea raportului juridic constatăm existenţa unui conflict de
legi în spaţiu. Ulterior, raportul juridic este invocat în altă ţară, adică în cadrul dreptului internaţional privat,
3
 Conflictul legilor în timp şi spaţiu este o formă de conflict care se întâlneşte la fel de frecvent
ca şi conflictul legilor în spaţiu.

4.2. Soluţionarea conflictului de legi în timp şi spaţiu

În literatura de specialitate au fost exprimate două teorii în legătură cu modul de soluţionare a
conflictului de legi în timp şi spaţiu.
a) Teoria efectelor extrateritoriale ale drepturilor dobândite. Această teorie a fost explicată în
mod diferit de autori.
Unii autori8 au apreciat că extrateritorialitatea drepturilor dobândite se aplică prin faptul că
judecătorul nu sancţionează legea străină, care are autoritate numai în ţara care a edictat-o, ci
sancţionează drepturile dobândite în temeiul legii străine.
Alţi autori9 explică extrateritorialitatea drepturilor dobândite pe baza principiului
neretroactivităţii legilor.
Alţi autori10 justifică extrateritorialitatea drepturilor dobândite prin necesitatea aplicării legii
sub care au luat naştere drepturile invocate, indiferent de deplasarea persoanelor în spaţiu
(recunoaşterea internaţională a drepturilor dobândite).
b) Teoria conform căreia la baza soluţionării conflictului de legi în timp şi spaţiu stau
normele dreptului internaţional privat.
Norma conflictuală a forului indică în ce măsură poate fi recunoscut un drept dobândit prin
aplicarea altei legi.
Conform acestei teorii, recunoaşterea drepturilor dobândite reprezintă recunoaşterea de către
instanţa forului a unui drept dobândit prin aplicarea legii competente, după aprecierea dreptului
internaţional privat al instanţei sesizate.
Dacă s-ar accepta teoria recunoaşterii internaţionale a drepturilor dobândite ar însemna că un
drept dobândit în orice ţară, prin aplicarea legii competente, trebuie recunoscut în orice altă ţară, fără
nici un control din partea normelor conflictuale ale ţării unde se invocă.

4.3. Condiţiile eficacităţii internaţionale a unui drept

Pentru ca un drept dobândit într-o ţară să poată fi recunoscut ulterior în altă ţară, este necesară
îndeplinirea unor condiţii:
A) Dreptul (raportul juridic invocat) s-a creat prin aplicarea legii competente.
Legea competentă este apreciată diferit, după cum dreptul pretins a luat naştere în dreptul
intern al unui stat sau în dreptul internaţional privat.
Dacă dreptul invocat a luat naştere în cadrul dreptului intern al unui stat, legea competentă
este legea statului respectiv.
Dacă dreptul invocat a luat naştere în cadrul dreptului internaţional privat, legea competentă
este legea indicată de normele conflictuale ale forului, adică ale ţării unde se invocă recunoaşterea
dreptului respectiv.
Conform dispoziţiilor art. 1.082 alin.2 din Codul de procedură civilă, recunoaşterea hotărârii
străine nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat-o a aplicat o altă lege
decât cea determinată de dreptul internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea
civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de la cea la care s-ar fi ajuns
potrivit legii române.
Deci, în privinţa stării civile şi capacităţii cetăţeanului român, deosebim următoarele situaţii:
a) hotărârea străină se recunoaşte la noi dacă s-a aplicat legea materială prevăzute de
normele conflictuale române;

constatând existenţa unui conflict de legi în timp şi în spaţiu. În cadrul formei complexe a conflictului de legi în timp
şi spaţiu constatăm existenţa unui dublu conflict de legi în spaţiu, la care se adaugă şi un conflict în timp de legi.
8
Teoria este susţinută de P.Arminjon, Recuil des cours de l’Academie de Droit international de la Haga, 1934, p. 31,
(citat de I.P.Filipescu , op. cit., p. 166).
9
Teoria este susţinută de M.Vareilles Sommieres, Synthese du droit international prive, nr. 33-45 (citat de
I.P.Filipescu , op. cit., p. 166).
10
Teoria este susţinută de A.Pillet, Principes du droit international prive, (citat de I.P.Filipescu , op.cit. p. 166).
4
 b) hotărârea străină se recunoaşte chiar dacă s-a aplicat legea indicată de normele
conflictuale străine, dar soluţia dată nu diferă de aceea pronunţată prin aplicarea legii române;
c) hotărârea străină nu se recunoaşte dacă s-a aplicat legea indicată de normele
conflictuale străine, iar soluţia dată este diferită de cea la care s-ar fi ajuns conform legii
române.
B) Dreptul (raportul juridic invocat) a îndeplinit cerinţele prevăzute de legea străină
competentă.De exemplu, dacă vânzarea – cumpărarea unui bun mobil intervine într-o ţară unde
contractul este valabil prin exprimarea consimţământului părţilor, iar bunul este dus ulterior în altă ţară
în care transmiterea proprietăţii presupune condiţia remiterii materiale a bunului, se va aprecia că
vânzarea este valabilă, deoarece a îndeplinit condiţiile prevăzute de legea care a cârmuit contractul la
momentul naşterii sale.
C) Dreptul (raportul juridic invocat) este cel care s-a dobândit, iar nu altul care se substituie
acestuia.De exemplu, dacă în ţara forului se solicită executarea unei hotărâri judecătoreşti străine, însă
până la încuviinţarea executării, hotărârea străină se modifică pe cale excepţională, în această situaţie
nu mai poate fi vorba de invocarea efectelor internaţionale ale unui drept, ci de invocarea unui drept
care se substituie celui precedent.
D) Dreptul (raportul juridic invocat) va produce efecte în altă ţară dacă în ţara unde se
invocă nu a luat naştere între timp un drept nou care îl include pe cel invocat (Teoria dreptului
contrar).De exemplu, depozitarul unui bun mobil înstrăinează bunul într-o ţară în care legea dă dreptul
proprietarului de a-l revendica. Ulterior, bunul mobil este dus în altă ţară, unde legea prevede că
posesia de bună credinţă echivalează cu titlu de proprietate. Proprietarul iniţial nu va mai putea
revendica bunul mobil respectiv în ţara unde a fost deplasat, deoarece aici s-a creat un drept nou care îl
include pe cel vechi.
În literatura juridică s-a arătat 11 că regula „lex rei sitae” nu se aplică bunurilor proprietate
publică sustrase din ţara noastră şi trecute fraudulos în altă ţară. În acest caz acţiunea în revendicare a
statului român este imprescriptibilă, fără să se poată opune modurile de dobândire a proprietăţii
conform legii noii situaţii juridice a bunurilor.

4.4. Efectele unui drept dobândit conform legii străine

Un drept dobândit în străinătate, poate produce în altă ţară următoarele efecte:
a) Dreptul invocat, de regulă, produce toate efectele pe care i le-a conferit legea în virtutea
căreia a luat naştere.De exemplu, o acţiune judecătorească va putea să fie promovată la noi în ţară în
termenul fixat de legea străină, chiar dacă acest termen este diferit de cel prevăzut de legea noastră.
b) Dreptul invocat nu poate produce în altă ţară mai multe efecte decât ar produce conform
legii în virtutea căreia a luat naştere.De exemplu, dacă în ţara în care se invocă dreptul, acesta poate
produce după legea locală mai multe efecte decât cele conferite de legea în virtutea căruia s-a creat, va
avea decât efectele stabilite la naşterea sa după legea străină.
c) Dreptul invocat nu poate produce efecte în altă ţară dacă contravine ordinii publice (sau
nu poate să-şi producă toate efectele dacă unele ar contraveni ordinii publice a acelei ţări).
Dreptul internaţional privat român reglementează această situaţie prin dispoziţiile art. 2.567
din Codul civil şi art. 1.082 alin.1 lit.a) din Codul de procedură civilă.
Conform dispoziţiilor art. 2.567 din Codul civil, drepturile câştigate în ţară străină sunt
respectate în România, cu excepţia cazului în care sunt contrare ordinii publice de drept internaţional
român.
În cazul drepturilor dobândite, ordinea publică a forului intervine cu o intensitate mai mică
decât intervine în cazul creării drepturilor (efectul atenuant al ordinii publice).
Codul de procedură civilă reglementează aceste aspecte prin următoarele dispoziţii:
- recunoaşterea hotãrârii strãine poate fi refuzatã când este manifest contrarã ordinii publice de
drept internaţional privat român; aceastã incompatibilitate se apreciazã ţinându-se seama, în special, de
intensitatea legãturii cauzei cu ordinea juridicã românã şi de gravitatea efectului astfel produs
(conform dispoz.art.1.082 alin.1 lit.a) din Codul de procedură civilă 12);

11
C.Stătescu şi C.Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Bucureşti, 1980, p. 125; I.P.Filipescu,
Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Bucureşti, 1993, p. 62, 222, 225.
5
 - recunoaşterea nu poate fi refuzatã pentru singurul motiv cã instanţa care a pronunţat
hotãrârea strãinã a aplicat o altã lege decât cea care ar fi fost determinatã de dreptul internaţional
privat român, afarã numai dacã procesul priveşte starea civilã şi capacitatea unui cetãţean român, iar
soluţia adoptatã diferã de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române(art. 1082 alin.2 – C.proc.civ 13).
Codul civil conţine unele reglementări exprese privind intervenţia ordinii
publice în anumite domenii ale dreptului privat, atât în materia creării de
drepturi, cât şi în materia drepturilor dobândite.Astfel, prin dispoz.art. 277 din
Codul civil este reglementată „Interzicerea sau echivalarea unor forme de
convieţuire cu căsătoria” Conform acestor reglementări, „este interzisă căsătoria între
persoane de acelaşi sex.
Căsătoriile între persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în str ăin ătate, fie de
cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
Parteneriatele civile între persoane de sex opus sau de acela şi sex încheiate sau contractate în
străinătate fie de cetăţeni români, fie de cet ăţeni str ăini nu sunt recunoscute în România.
Dispoziţiile legale privind libera circulaţiei pe teritoriul României a cet ăţenilor statelor
membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European r ămân aplicabile”.
5. Conflictul mobil de legi
5.1. Noţiune
Conflictul mobil de legi reprezintă situaţia conform căreia un raport juridic cu element de
extraneitate este supus succesiv la două sisteme de drept diferite, datorită schimbării punctelor de
legătură.
Conflictul mobil de legi se distinge faţă de conflictul de legi în timp şi spaţiu sau de conflictul
de legi în timp, prin particularităţile sale:
- conflictul mobil se referă la legea materială competentă să cârmuiască raportul juridic, nu la
normă conflictuală avută în vedere;
- conflictul dintre legile materiale aplicabile, apare datorită schimbării punctelor de legătură
prin voinţa părţilor, nefiind determinat de schimbarea normei conflictuale sau a legii aplicabile
dispuse prin lege.

5.2. Domenii în care poate interveni conflictul mobil de legi

Conflictul mobil de legi poate interveni în domeniile în care părţile, prin voinţa lor, schimbând
punctele de legătură ale normei conflictuale, determină aplicabilitatea altei legi materiale.
Conflictul mobil de legi nu poate interveni în cazul în care norma conflictuală are un punct de
legătură constant, care nu se poate schimba (de exemplu locul situării unui bun imobil).
Astfel, conflictul mobil poate interveni în următoarele domenii:
a) în privinţa statutului personal, prin schimbarea cetăţeniei sau a domiciliului
persoanei fizice;
b) în privinţa statutului real mobiliar, prin deplasarea bunului mobil în altă ţară;
c) în privinţa drepturilor creditorului asupra patrimoniului debitorului, când debitorul
îşi schimbă domiciliul dintr-o ţară în alta (având în vedere că drepturile creditorului ar fi
cârmuite de legea domiciliului debitorului);
d) în privinţa formei testamentului, dacă testatorul îşi schimbă cetăţenia înainte de
deces (având în vedere că forma testamentului este supusă legii naţionale a testatorului);
e) în privinţa persoanelor juridice, prin schimbarea sediului lor juridic (determinând
schimbarea legii naţionale a persoanei juridice).

12
Textul reia în mare parte dispoz. cuprinse anterior în art.168 alin.1 pct.2 din Legea nr.105/1992, conform cărora,
recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată în cazul în care hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat
român; constituie un asemenea temei de refuz al recunoaşterii încălcarea dispoziţiilor imperative privitoare la competenţa
exclusivă a jurisdicţiei române;
13
Ex.art.168 alin.1 pct.2 din Legea nr.105/1992.

6
 5.3. Determinarea domeniului de aplicare a legilor aflate în conflict
În legătură cu determinarea domeniului de aplicare a legilor aflate în conflict, au fost
exprimate mai multe păreri
În dreptul nostru se apreciază că determinarea domeniului de aplicare a legilor aflate în
conflict se face conform dispoziţiilor normei conflictuale a ţării cu care raportul juridic are legătură
după schimbarea punctului de legătură14.
Norma conflictuală a ţării cu care raportul juridic avea legătură înainte de schimbarea
punctului de legătură poate fi luată în considerare în limitele prevăzute de norma conflictuală a forului.
Practica internaţională confirmă faptul că nu se poate da o soluţia unică tuturor conflictelor
mobile de legi, acest lucru fiind confirmat şi de dispoziţiile cuprinse în dreptul nostru. În acest sens,
noul Cod civil a evitat adoptarea unor reguli cu caracter general pentru soluţionarea conflictului mobil
de legi, probabil din cauza dificultăţilor ce s-ar putea ivi în practică 15.
Norma conflictuală cu care raportul juridic are legătură după schimbarea punctului de
legătură poate acorda aplicabilitate uneia sau alteia din cele două legi aflate în conflict (soluţia fiind
diferită de la caz la caz).
De exemplu:
- art. 2.575 din Codul civil prevede că schimbarea legii naţionale a persoanei nu aduce
atingere majoratului dobândit potrivit legii aplicabile la momentul dobândirii (în acest caz se aplică
principiul legii anterioare);
- art. 2.603 alin. 1 din Codul civil dispune că filiaţia copilului din căsătorie se stabileşte
potrivit legii, care la data când s-a născut, cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei părinţilor (în
acest caz se aplică legea anterioară, de la data naşterii copilului);
- art. 2.605 alin.1 din Codul civil dispune că filiaţia copilului din afara căsătoriei se stabileşte
conform legii naţionale a copilului de la data naşterii. Dacă copilul are mai multe cetăţenii, altele decât
cea română, se aplică legea care îi este cea mai favorabilă (în acest caz se aplică fie legea anterioară –
pentru prima situaţie avută în vedere, fie legea mai favorabilă copilului, în a doua situaţie);
- art. 2.617 din Codul civil dispune că, în legătură cu bunurile mobile corporale, constituirea,
transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care şi-a schimbat aşezarea sunt cârmuite
de legea locului unde acesta se afla, în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat,
modificat sau stins dreptul respectiv (în acest caz, apreciem că se aplică legea anterioară – având în
vedere că faptul juridic care a generat dreptul respectiv s-a produs înainte de schimbarea aşezării
bunului respectiv);
- art. 2.618 din Codul civil arată că bunul aflat în curs de transportare este supus legii statului
de unde a fost expediat, afară de excepţiile prevăzute de art. 2618 lit. a (legea aleasă de părţi); lit. b
(legea locului aşezării temporare în cazul depozitării sau pus sub sechestru); lit. c (legea naţională a
pasagerului pentru bunurile sale personale) – (în acest caz apreciem că pentru soluţionarea conflictului
mobil de lege este aplicabilă legea anterioară);
- art. 2.616 alin.1 din Codul civil (cu privire la legea aplicabilă uzucapiunii mobiliare) prevede
că uzucapiunea este cârmuită de legea statului unde bunul se află la începerea termenului de posesie,
prevăzut în acest scop (în acest caz uzucapiunea este cârmuită de legea anterioară);
- art. 2.616 alin.2 dispune că, în cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se
împlineşte durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă
stat, dacă sunt reunite, cu începere de la data deplasării bunului, toate condiţiile cerute de menţionata
lege (în acest caz se poate aplica fie legea anteriară, fie legea nouă, în funcţie de opţiunea posesorului).
6. Conflictul legilor în unele situaţii speciale
6.1. Conflictul legilor în cazul statului nerecunoscut
În literatura de specialitate s-a pus problema dacă legile statului nerecunoscut de statul căruia
aparţine instanţa forului pot determina conflicte de legi.

14
I.P.Filipescu, op. cit., p. 181.
15
Codul de drept internaţional privat bulgar conţine o astfel de dispoziţie în art. 44.
7
 Iniţial, soluţia acestei probleme a fost dependentă de calificarea instituţiei recunoaşterii
statului sau guvernului care au emis legile respective. 16
- Dacă recunoaşterea statului sau guvernului era apreciată ca având caracter constitutiv – s-a
considerat că legile emise de acestea nu pot fi aplicate şi, în concluzie, nu pot genera conflicte de legi.
- Dacă, dimpotrivă recunoaşterea statului sau guvernului era apreciată ca având caracter
declarativ – s-a considerat că statul respectiv există, indiferent dacă este sau nu este recunoscut de alte
state sau guverne, şi pe cale de consecinţă, legile emise de acesta pot conduce la apariţia conflictului
de legi.
În prezent, la nivel internaţional, se consideră că legile emise de un stat nerecunoscut pot da
naştere conflictului de legi ca şi legile oricărui alt stat.
Soluţia s-a impus în practica judecătorească a mai multor ţări, deşi s-au constat şi situaţii în
care unele ţări au refuzat să aplice legile unui stat nerecunoscut.
În favoarea aplicării legilor statului nerecunoscut pot fi invocate o serie de argumente, cum ar
fi:
- teoria caracterului constitutiv al recunoaşterii unui stat contravine Cartei O.N.U.;
- conform principiilor dreptului internaţional public, recunoaşterea unui stat de către
alt stat are caracter declarativ şi nu constitutiv 17; statul şi ordinea de drept a acestuia există
independent de recunoaşterea sa făcută de alte state;
- recunoaşterea este un act de constatare a apariţiei unui stat nou, ca subiect de drept
internaţional. Ea nu conferă această calitate noului stat pe care acesta o dobândeşte din
momentul creării sale18.
- legile statului nerecunoscut trebuie aplicate, deoarece, în cazul conflictului de legi
este vorba de raporturile cu element străin încheiate între persoane fizice şi juridice, nefiind
vorba de relaţii diplomatice între state.
În acest sens, un stat poate să recunoască sau nu un alt stat, poate să nu stabilească relaţii
diplomatice cu acesta, însă nu poate să nesocotească ordinea sa de drept. Recunoaşterea unui stat are
un caracter preponderent politic, neavând aplicabilitate în domeniul conflictelor de legi.
Refuzul de a recunoaşte un nou stat nu afectează existenţa acestuia, care îşi păstrează calitatea
de subiect de drept, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. 19

6.2. Conflictul interpersonal

Conflictele interpersonale apar datorită diferenţelor etnice sau confesionale între grupurile
sociale dintr-un stat.Astfel, în unele state sunt situaţii în care, pentru unele domenii ale dreptului, legea
se determină după criteriul confesiunii, cei care aparţin aceluiaşi cult fiind supuşi reglementărilor
prevăzute pentru cultul respectiv.
În unele state se constată chiar şi existenţa unor instanţe confesionale alături de instanţele
civile, instanţelor confesionale revenindu-le competenţa de a rezolva anumite litigii între persoanele
aparţinând aceluiaşi cult.
Pentru verificarea competenţei interne a instanţei în vederea încuviinţării exequatur-ului s-a
arătat că trebuie să se ţină seama de legislaţia statului unde şi-a exercitat competenţele această instanţă,
deoarece acea legislaţie i-a conferit dreptul de a desfăşura activitate jurisdicţională 20.
Conflictul interpersonal prezintă interes pentru dreptul internaţional privat în cazul în care
norma conflictuală a forului trimite la legea unui stat care diferă în raport de criteriul confesional,
competenţa legii aplicabile determinându-se prin soluţionarea conflictului de legi. Conflictul
interpersonal este întâlnit în special în ţările musulmane, în India, în ţările Africii de Sud şi priveşte
îndeosebi relaţiile de familie şi materia drepturilor reale imobiliare.
16
În literatura de specialitate, instituţia “recunoaşterii” a fost definită ca fiind actul sau declaraţia unui stat sau grup de
state , prin care acestea iau act de apariţia unui nou subiect de drept internaţional şi îşi exprimă voinţa de a-l
considera membru al comunităţii internaţionale.(Ion Diaconu, Drept internaţional public,Casa de editură şi presă
Şansa SRL,Bucureşti, 1995, p88).
17
Gr. Geamănu, Drept internaţional public, Editura Didactică şi Pedagogică, 1987, vol. I, p. 308-309
18
I.Diaconu, Drept internaţional public, Ediţia a II-a, Editura „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1995, p. 89
19
I.Diaconu, op.cit., p 89.
20
O.Căpăţână, D.Ianculescu, Soluţionarea problemelor de competenţă internaţională în instanţa de exequatur,
R.R.D. nr. 10/1980, p. 19-20.
8
 Soluţionarea acestui tip de conflict se face după modelul soluţionării conflictului de legi
propriu-zis.
În statele cu mai multe minorităţi religioase, în care statutul familial se determină după
regulile dreptului confesional, statul este adesea nevoit să intervină pentru a stabili regimul juridic în
care trăiesc aceste minorităţi religioase, creându-se astfel o dublă sau chiar multiplă reglementare, care
operează în paralel21.
În ţările musulmane, cetăţenia ca punct de legătură este înlăturată în favoarea religiei în scopul
aplicării religiei musulmane inclusiv cetăţenilor străini de aceeaşi religie, dar aparţinând unor state
laice22.
6.3. Conflictul legilor interprovinciale (interregionale)
Conflictul legilor interprovinciale (interregionale) apare în cazul în care, în unele ţări, datorită
unor condiţii istorice specifice, se constată diferenţe de reglementare de la o regiune (provincie) la
alta. Aceeaşi situaţie se constată şi în cazul statelor-federaţii în cadrul cărora statele federale au unele
legi proprii, diferite faţă de legile federaţiei.
Conflictul legilor interprovinciale se deosebeşte de conflictul de legi propriu-zis, prin
particularităţile pe care le prezintă. Astfel:
- sub aspectul naturii legilor aflate în conflict, în cazul conflictului interprovincial
constatăm că legile aflate în conflict, fac parte din acelaşi sistem de drept, în timp ce conflictul
de legi propriu-zis presupune stabilirea legii competente prin aplicarea normei conflictuale a
forului;
- sub aspectul invocării ordinii publice, aceasta nu poate fi invocată în cazul
conflictului interprovincial pentru a se refuza aplicarea legii altei provincii, întrucât legile
emană de la acelaşi legiuitor;
- sub aspectul invocării retrimiterii – aceasta nu este posibilă în cazul conflictului
legilor interprovinciale.
- Conflictul legilor interprovinciale nu face obiectul dreptului internaţional privat, însă
prezintă interes pentru dreptul internaţional privat în cazul în care norma conflictuală a forului trimite
la legea unui stat care diferă de la o provincie (regiune) la alta, sau la legea unui stat federal cu
diferenţe legislative de la un stat federat la altul.
În acest caz se impune determinarea legii aplicabile dintre legile sistemului de drept respectiv,
la care a făcut trimitere norma conflictuală a forului.
În privinţa determinării legii aplicabile, în practică s-au constatat două situaţii:
- dacă în statul respectiv, există în cadrul sistemului de drept o normă care
reglementează modul de aplicare a legilor interne, se va aplica acea normă pentru a determina
legea materială aplicabilă raportului juridic cu element de extraneitate avut în vedere 23;
- dacă în statul respectiv nu există în cadrul sistemului de drept o normă legală care să
indice legea internă aplicabilă, se va ţine seama de ansamblul legislaţiei acelui stat pentru a
determina legea materială aplicabilă în speţă 24.
Modul de soluţionare al conflictelor de legi interprovinciale este diferit de la un sistem de
drept la altul.
Conform art. 2.560 din Codul civil, dacă legea străină aparţine unui stat în care coexistă mai
multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determină dispoziţiile legale aplicabile, iar ăn lipsă, se
aplică sistemul legislativ din cadrul acelui stat care prezintă cele mai strânse legături cu raportul
juridic.

21
V.D.Zlătescu, Geografie juridică contemporană, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p. 158-159.
22
O.Ungureanu, C.Jugastru, op. cit., p. 70.
23
O asemenea situaţie se constată în cazul sistemului de drept englez.
24
O asemenea situaţie se constată în SUA, unde sunt unele dificultăţi pentru determinarea legii interne aplicabile.
9