Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Facultatea de Istorie și Filosofie

Specializarea Arheologie și Studii Clasice

Seleukos I Nikator

Student: Grosu Denisa Andreea

Master, anul II

2020
 Printre diadohi care au participat la divizarea imperiului cucerit de Alexandru cel Mare se
numara şi Seleukos I Nikator; cunoscut pentru fondarea Imperiului Seleucid care l-a moartea s-a
a lasat un teritoriu vast care se întindea din sudul Traciei până în Anatolia, Orientul Mijlociu şi
Asia Centrala pana la limita teritorială a Indiei Antice la est, în nord ajungea pana la întinsele
stepe aride aflate dincolo de râul Syr Darya (gr. Jaxartes), la sud frontiera era marcată de apele
golfului arabo-persan.1
Informaţii legate de viaţa acestuia şi ascensiunea lui în graţiile lui Alexandru cel Mare
sunt relative puţine. Ca şi origini acesta provenea dintr-o familie macedoneană din clasa
superioară ( nobilă ) şi că asemeni tatălui său, Antiochus, care i-a caştigat onoarea şi încrederea
lui Filip al II-lea făcând-ul general, aşa a procedat şi Seleukos câştigând încrederea lui
Alexandru. De asemenea se consideră că Alexandru şi Seleukos aveau cam acceaşi vârstaă dar
aceasta ar putea fi o propagandă din partea lui Seleukos pentru a-l putea face comparabil în ochii
supuşilor.2
În 334 i.Hr, Seleukos îl însoţeşte pe Alexandru în Asia primind funcţia de comandant al
hypaspistai-lor (o divizie a armatei macedoneene) care era în permanenţă în prezenţa şi la
dispoziţia lui Alexandru cel Mare3. Această funcţie a păstrat-o până în 326 î.Hr când în cadrul
campaniei spre India a fost avansat la gradul de înalt comandant.4
În cadrul bătăliilor purtate cu perşii, Alexandru s-a confruntat cu doi adversari- Oxyartes
şi Spitamenes, în urma confruntărilor pentru o pace cât mai prosperă şi unitate între învingători şi
învinşi Alexandru îşi încurajeazaă comandanţii asemenei lui să ia în căsătorie soţii persane.
Alexandru se va căsători după tradiţia personă cu Roxana, fiica lui Oxyartes iar Seleukos cu
Apama, fiica decedatului Spitamenes. Seleukos a fost printre puţini care după moartea lui
Alexandru nu s-a descotorosit de soţia sa persana, din potrivă aceasta a rămas în istorie datorită
faptului că a născut succesorul Imperiului Seleucid; de asemenea afecţiunea purtată de Seleukos
pentru aceasta se poate interpreta datorita faptului că a întemeiat 3 oraşe dupa numele acesteia-
Appian.5
După moartea lui Alexandru, Perdiccas s-a ocupat de divizarea imperiului în saptrapii

1
SHERWIN-WHITE,KUHRT, 1993, p.7
2
BEVAN, 1902,p. 30
3
BEVAN, 1902, p.31
4
BEVAN, 1902, p.31
BOSWORTH, 2007, p. 211
5
BEVAN, 1902, p. 31
oferite spre conducere şi administrare generalilor lui Alexandru, dintre care mulţi îl susţineau. Cu
toate acestea Seleukos nu a primit o provincie spre guvernare ci comanda cavaleriei ( hetairoi) şi
funcţia de chiliarch, această funcţie de la urmă are un caracter militar dar este separată de partea
administrative, prin urmare Seleukos nu avea nici un rol înafară de prestigioasa funcţie de
comandant al cavaleriei.6
Animozităţiile dintre Perdiccas şi comandanţii săi au dus la începerea Primului Război
dintre Diadochi, punct culminant fiind momentul funerarilor lui Alexandru când Ptolemeu
capturează trupul şi îl duce în Alexandria. Perdiccas invadează Egiptul dar rezultatele acestei
campanii se concretizează în eşecuri militare care au dus la nemulţumirea soldaţiilor cât şi a
comandanţiilor săi. În urma acestor evenimente se formează un complot cu Ptolemeu între
satrapul Mediei- Pithon, comandantul argyraspidilor- Antigenes şi Seleukos, care a dus la
asasinarea lui Perdicass.7
Cel care va prelua locul lui Perdiccas este Antipater, doar că acesta se confruntă cu
mulţimea şi soldaţii care vroiau să îl de-a jos de la putere, în ajutorul acestuia şi repunerea pe
funcţie vor veni Antigonus şi Seleukos. La Triparadisus (321 î.Hr) imperiul lui Alexandru a fost
împărţit din nou de către Antipater, lui Seleukos oferindui-se Babilonul. 8 Până în acest moment
Seleukos nu fusese protagonist, de acum acesta intra pe scena cuceririlor şi bătăliilor între
diadohi.9
Legat de intrarea în posesiune a Babiloniei, după moartea lui Alexandru, Archon-ul Pelei
a fost ales ca satrap al Babiloniei dar Perdiccas i-a oferit lui Docimus aceasta funcţie. În timpul
invaziei Egiptului, Perdiccas l-a trimis pe Docimus cu detaşamente pentru a-s’şi lua satrapia,
rezultatul fiind unui în caştig. Chiar dacă nu avem date legat de confruntarea lui Docimus cu
Seleukos ştim că acesta a ieşit învingător şi a intrat în Babilon în noiembrie 320 î.Hr ( conform
cronicii babiloneene).10
După moartea lui Antipater în 319 î.Hr poziţia lui Seleukos este foarte dificilă, Eumenes
şi armata sa a înaintat în luptele cu Antigonus până la nordul Babilonului. Antigenes, acum
satrap al Susianei şi în continuare comandant al argyraspidilor trece de partea lui Eumenes în
6
BEVAN, 1902, p. 34
BOSWORTH, 2007, pp. 8,56
7
ANSON, 2014, pp.61,69
BEVAM, 1902, p.35
8
BEVAN, 1902, p. 36-37
9
BEVAN, 1902, p.32
10
ANSON, 2014, p.63,59
lupta acestuia. În vara anului 317 î.Hr, Pithon se alătură la Babilon lui Seleukos pentru a pregăti
un plan11. Eumenes a luat calea spre est avansând în Babilonia, la sosirea lui, a trimis emisari
către Seleukos şi Pithon solicitând în numele regilor să li se alăture, nici unul nu au acceptat.12
Din lipsa de trupe și soldați în 316 î.Hr Seleukos și Pithon se văd nevoiți să se alăture lui
Antigonus, acesta i-a oferit lui Seleukos o armată de dimensiuni reduse pentru al împiedica pe
Eumenes să ajungă în Mediterană. Ca și lupte purtate în contextul celui de al Doilea Razboi al
Diadohilor, Antigonus și Eumenes au purtat împreună două lupte la Paraitacene și Gabene,
culminând cu moartea celui din urmă.13
În 316 î.Hr Antigonus se află în Media, Pithon în dorința spre a-și crește puterea a
încercat să atragă de partea sa o parte din trupele lui Antigonus dar acesta a aflat și la executat.
După acest eveniment Antigonus ajunge și în Babilon la 315 î.Hr dar relația dintre cei doi nu era
una pozitivă; Seleukos pedepsise unul dintre ofițerii lui Antigonus fără a cere permisiune, punct
în care acesta din urmă a cerut lui să i se ofere veniturile adunate din provinicie.14
Seleukos refuză, considerând că satrapia i-a fost oferită de rege, singura persoana față de
care se simte obligat să răspundă. Acest moment a dus la înrăutățirea situației și datorită
presiunilor acesta a fugit cu o trupă formată din 50 de oameni spre Egipt pentru a se refugia la
curtea lui Ptolemeu.15 Diodorus face referire la fuga lui Seleukos din saptrapia sa ca rezultat
produs de Antigonus care era într-un proces continuu de “ achiziționare” după înfrângerea lui
Eumenes, de asemenea acesta s-a folosit de Seleukos și Pithon pentru a-și susține propria
campanie împotriva lui Eumenes iar dupa victorie s-a asigurat ca nu va întâmpina probleme din
partea acestora.16
Antigonus se afla acuma în postura de cel mai puternic dintre diadohi, ceilalți simțind
prezenta unei amenințări vor forma o coaliție împotriva acestuia, formaăa din Ptolemeu,
Lysimachus, Cassander si Seleukos. Aliații i-au trimis o propunere lui Antigonus prin care au
cerut acestuia renunțarea la o parte din teritoriile cucerite ca parte de razboi deși nici unul nu
participase active în cadrul campaniei decât prin sprijin moral, mai putin Seleukos care merita o
parte din prada victoriei dar în schimb fusese expulzat. Pretențiile sunt următoarele: Fenicia și
11
BEVAN, 1902, p.45
12
ANSON, 2014, pp.100-102,119
13
ANSON, 2014, p.110,115
14
ANSON, 2014, p.121
15
ANSON, 2014, p.126
16
BOSWORTH, 2007, p.167
ANSOR, 2014, p.118
Siria pentru Ptolemeu, Capadoccia și Lycia pentru Cassander, Hellespontul și Frigia pentru
Lysimachus și Babilonia pentru Seleukos; desigur cererea este refuzată. Seleukos în alianța
aceasta se consideră ca având un rol important din doua motive: ceilalți trei aliați aveau nevoie
de puține instrucțiuni și informații legate de ce anume trebuie să fie în gardă/ a se pregăti în fața
lui Antigonus ( pe baza experienței din campania precedent a lui Seleukos), și cel de al doilea
motiv constă că Seleukos aduca cu sine justificarea morală pentru acțiunile premergătoare care,
fără acesta, ar fi lipsite în totalitate.17
Între 315 î.Hr și 312 î.Hr Seleukus a acționat ca și amiral a lui Ptolemeu; una dintre
primele mișcări făcute de Antigonus a fost asediul Tirului când Seleukos amenințat coasta Siriei
și Asiei Mici, Antigonus se aliază cu Rodosul, moment în care Ptolemeu îi pune 100 de nave la
dispoziție lui Seleukos iar intervenția navală fiind finalizată cu un succes spectaculos. În 314
î.Hr. el a fost activ în Marea Egee, și deși nu a putut să împiedice ocupația antigonidă a Caria,
este evident că niciuna dintre forțele navale rivale era dispus să-l înfrunte. În urma acțiunilor
acestea Seleukos se alătură forțelor în Cipru, unde se afla fratele lui Ptolemeu-Menelaos cu o
flotă, cei doi vor combate partizanii lui Antigonus de pe insulă. În anul 312 î.Hr. Antigonus îl
trimite pe fiul său, Demetrius cu o armată în Cilicia și Siria pentru a asigura flancul atacat de
armata egipteană; Ptolemeu și Seleukos pornesc în Palestina unde la Gaza are loc o confruntare
iar Demetrius este învins. Între timp ce Demetrius încercă să se relocheze Ptolemeu cucerește
Fenicia și Siria rămâne larg deschisă.18
După victorie Ptolemeu îi ofera lui Seleukos o armată mică formată din 800 de
infanteriști și 200 de cavalerie, în timp ce se îndreaptă spre Babilonia a recrutat mai multi soldați
macedoneeni stabiliți în zona Carrhae. Trupele fidele rămase în Babilon s-au regrupat sub
conducerea lui Duphilus dar Seleukos a luat cu asalt cetatea unde se refugiase, capturează și
preia orașul. Seleukos intra în Babilon în primavara anului 311 î.Hr și este întâmpinat cu
entuziasm de către populație probabil din mai multe motive: înainte de fuga sa fusese un “ satrap
generos”; Antigonus în perioada domniei sale a optat pentru o abordare mai severa , el nu a
aporbat guvernatori populari cu populația locală; iar un alt treilea motiv legat de loialitatea

17
BEVAN, 1902, p.51
BOSWORTH, 2007, p.214
18
ANSON, 2014, pp. 132, 138-139
BEVAN, 1902, p.52
BOSWORTH, 2007, pp.215-216
populației poate fi relaționat cu soția lui Seleukos, Apama, care de etnie face parte propabil dintr-
o populație indigenă ceea ce provoaca o oarecare empatie cu aceasta.19
Ulterior asaltului cetății și după ce își asigură fosta capitala satrapală pornește spre a
invada Media, Antigonus fiind ocupat spre est a lasat provinciile vestice în grija lui Nicanor
(satrap al Mediei). Pentru că era în inferioritate numerică Seleukos trece Tigrul ascuzându-și
armata care înconjurase zona și a făcut un atac surpiză pe timp de noapte asupra taberelor lui
Nicanor; în urma acestei confruntări Seleukos a continuat o politică de expansiune și mai
agresivă câștigând controlul asupra principalelor satrapii iraniere: Susiana, Persis, Parthia.
Antigonus ca și răspuns își trimite fiul, Demetrius să cucerească Babilonul, doar că acesta nu știa
că Seleukos era deja în proces de cucerire a provinciilor estice; când Demetrius a ajuns populația
din Babilon era deja evacuată, a cucerit cetatea și a lăsat un subordonat de al sau Archelaus ( care
se va întoarce înfrant ulterior recuceriri de către Seleukos).20
Luptele dintre Antigonus și Seleukos au început cu seriozitate din vara anului 310 î.Hr și
au continuat până în 309 î.Hr, urmate de întoarecerea lui Antigonus în vest la 308 î.Hr. În
războiul din est, Seleukos a reușit să caștige o confruntare directă cu Antigonus, iar dupa a
devastat Babilonia nu a putut să asigure regiunea și acesta a trebuit să se retraga în Asia Mica.21
Seleukos a continuat să își consolideze și anexeze alte teritorii ca Bactria, Carmania,
Areia și Drangiana. În anul 305 î.Hr începe o campaniei în India și a ocupat teritorii în Indus
ajungând să poarte mai multe lupte cu regele indian Maurya Chandragupta. Campania militara sa
dovedit un eșec , cu toate acestea cei doi au ajuns la un acord, semnând un tratat de pace prin
care Seleukos preda posesiunile sale indiene pretinse ( a cedat întregul Indus de Sus, Gandhara,
cu capitala la Taxila, o parte sau toată Parapomisadae și Arachosia )în schimbul a 500 de
elefanți. Momentul va fi marcat și de o căsătorie între Chandragupta și una din fiicele lui
Seleukos. Elefanții erau considerați un lux în aria militara, pentru luptele viitoare duse de
Seleukos aceștia vor juca un rol cheie. Cu toate acestea numarul lor este exagerat deoarece în
cele mai prielnice cazuri atestate în sursele indiene regii care au deținut cel mai mare numar de

19
ANSON, 2014, pp/147-148
BEVAN, 1902, p.53
20
BEVAN, 1902, pp.55-56
SHERWIN-WHITE,KUHRT, 1993, p.11-12
21
SHERWIN-WHITE,KUHRT, 1993, p.150
elefanție era undeva în jur de 120/200, dar cu siguranță valoarea lor chiar și în număr mai mic
este substanțială.22
În cadrul bătăliei de la Ipsus ( 301 î.Hr) elefanții lui Seleukos s-au dovedit extreme de
eficienți ca putere armată; alianța formată din Cassander, Lysimachus și Seleukos s-a dovedit
învingătoare în fața lui Antigonus și Demetrius. În urma victoriei teritoriile lui Antigonus au fost
împărțite între protagonist: Lysimachus primea Asia Mica iar Seleukos primea Siria dar între
timp Ptolemeu anexase deja acestea ( Palestina și Fenicia) susținând că aceste regiuni i se cuvin
fiind aliat în războiul recent fiind posesiunile-recompensă cuvenite lui. Contraargumentul adus se
Seleukos face referire la prezența fizică la razboi din care Ptolemeu și armata sa a lipsit.
Seleukos realiza că acest conflict poate fi rezolvat doar prin forță armată prin urmare a cedat
teritoriile lui Ptolemeu și renunțând la dispută „din cauza prieteniei lor”.23
Seleukos a ajuns să dețină puterea care cândva fusese la fel de mare ca a lui Antigonus iar
acest fapt îngrijora restul diadohilor care erau încă protagoniști, prin urmare Ptolemeu a vrut să
se asigure că situații și activități viitoare nu vor mai fi problematice asemeni celei precedente. În
300 î.Hr. Ptolemeu, Cassander și Lysimachus formează o nouă alianță care a fost cimentată
printr-o serie de căsători; Lysimachus divorțează de soția sa pentru a se căsători cu Arsinoë, fiica
cea mica a lui Ptolemeu iar fiul său Agathocles s-a căsătorit cu o altă fiica de-a lui Ptolemeu,
Lysandra. Seleukos văzând cum se formează coaliții a fost vigilent și s-a aliat cu Demetrius
cerându-i mâna fiicei sale Stratonice ( 299 î.Hr). Ulterior s-a descoperit că fiul lui Seleukos,
Antiohus I-ul s-a îndrăgostit de mama sa vitregă, după ce tatăl a aflat a considerat necesară o
ceremonie publică în care a dat mâna tinerei soții caăre fiul său ( 293 î.Hr) și de asemenea și-a
numit fiul co-conducător și vicerege al provinciilor estice ( 292 î.Hr).24
Seleukos a aranjat apoi o alianță între Ptolemeu și Demetrius, cel din urma logodindu-se
cu o fiică a lui Ptolemeu, Ptolemais, cu toate acestea căsătoria nu ar avea loc până în 287 î.Hr.,
cu toate acestea motivele unei asemenea acțiuni nu ne sunt clare.25

22
ANSON, 2014, p.150
BOSWORTH, 2007, p.167
23
ANSON, 2014, p.173-174
BEVAN, 1902, p.61
SHERWIN-WHITE,KUHRT, 1993, p.14
24
ANSON, 2014, p.174-175
BEVAN, 1902, p.62
25
ANSON, 2014, p.176
 Alianța dintre Seleukos și Demetrius s-a încheiat în momentul când Seleukos i-a cerut lui
Demetrius sa îi vândă Cilicia, după un prim refuz Seleukos a cerut în schimb Tyrul și Sidonul
care se concretizează cu un al doilea răspuns. 26
Demetrius îl omoara pe fiul lui Cassandres- Alexandru al V-lea în 294 î.Hr proclamându-
se rege. În prisma ultimelor evenimente se formează o nouă coaliție Ptolemeu, Lysimachus și
Seleukos dar aliându-se și cu Pyrrhus din Epirus. Pyrrhus și Lysimachus simultan invadează
Macedonia, vasele lui Ptolemeu blochează coasta Greciei iar Seleukos ocupă Cilicia. Demetrius
își ia trupele și fuge iar Pyrrhus și Lysimachus divizează țara în două părți conform cuceririrlor
(287 î.Hr). În 285 î.Hr Lysimachus a reușit să preia partea lui Pyrrhus din Macedonia, anexând
Thessalia. Demetrius este prins și capturat de Seleukos rămânând toata viața pâna la moarte
prizonierul acestuia, deși în cele mai multe surse se specifică gradul condițiilor de încarcerare
care nu erau deloc rele, când fiica acestuia venea în vizită alături de Antiochus I-ul, Demestrius
era liber.27
Lysimachus își executase fiul, pe Agathocles, pentru tradare; moment în care Seleukos
profita de nepopularitatea lui pentru a-și îndeparta ultimul rival. Ptolemul moare iar la tron adera
Ptolemeu al II-lea (285 î.Hr.) în locul fratelui său, Ptolemeu Keraunos, care este primul născut.
Acesta din urmă se refugiază la curtea lui Lysimachus după succesiunea fratelui său dar aici fiind
tratat ca un prizonier fuge alături de Lysandra la curtea lui Seleukos.
Seleucus a invadat Asia Mică și și-a învins rivalul în bătălia de la Corupedium din Lydia ,
281 î.Hr, Lysimaco căzând în luptă. Acum Seleukos rămâne singurul contemporan al lui
Alexandru în viață.28 În cele din urmă acesta ajunge asasinat în 281 î.Hr. de către Ptolemeu
Keraunos, murind și ultimul din mareșali lui Alexandru cel Mare și încheind perioada
diadohilor.29
Dintre toți comandanții lui Alexandru, Seleukos se apropie cel mai mult de modul lui de
guvernare fiind remarcat pentru acceptarea tradițiilor și popoarelor străine; ca și “ ideologie de
cucerire” care este specifică regimurilor elenistice doar Seleukos și Antigous s-au apropiat de
calitatea militară a lui Alexandru; de asemenea campania în India și modul de extindere

26
BEVAN, 1902, p.63
ANSON, 2014, p.176
27
BEVAN, 1902, p.65,69
ANSON, 2014, p.182
28
ANSON, 2014, pp.183-184
29
ANSON, 2014, p.186
teritorială se aseamană cu viziunea lui Alexandru despre cucerire dar nu în ultimul rând
proiectele edilitare, interesul în fondarea de orașe ( peste 50 la numar în perioada de viață a lui
Seleukos).
 Bibliografie

ANSON 2014
Edward M. Anson- Alexander’s Heirs. The Age of the Successors, ed. Wiley Blackwell,
London, 2014

BEVAN 1902
Edwyn Robert Bevan- The House of Seleucus, vol.I, ed. Edward Arnold, London, 1902

BOSWORTH 2007
A. B. Bosworth- The Legacy of Alexander. Politics, Warfare, and Propaganda under the
Successors, ed. Oxford University Press, New York, 2007

SHERWIN-WHITE,KUHRT 1993
Susan Sherwin-White & Amelie Kuhrt- From Samarkhand to Sardis. A new approach to
the Seleucid empire, ed. Susan Sherwin-White & Amelie Kuhrt, ed. University of
California Press, Berkeley, 1993