Elenizarea “ interna” : Iudeea

Intalnirea si contactul evreilor cu limba, literature si invatarea lumii elene a creat o revoluție
culturală, fiind in general considerată o amenințare la tradiție și credință. Evreii s-au confruntat
cu o alegere: fie asimilarea, fie rezistența la înfăptuirea culturii păgâne. Termenii „elenism” și
„iudaism” (sau „elenism” și „hebraism”) au servit ca metafore pentru o tensiune între rațiune și
spiritualitate, de-a lungul veacurilor.

Evenimente cronologice:

1. După victoriile obţinute de Alexandru asupra armatei persane conduse de Darius III (331
î.Chr.), Palestina a intrat în orbita politică a elenismului. După moartea lui acestuia, Războaiele
Diadochilor au dus la schimbari rapide asupra teritoriului, regiunea ajungand să fie controlată de
dinastia ptolemaica prin actiunea lui Ptolemeu I ( Soter) de a (320) invada Israelul, cucerind
Ierusalimul, prilej cu care deportează* o parte a populaţiei în Egipt.

Din punct de vedere administrative guvernatorii militari au exercitat autoritatea, iar veniturile au
fost alocate Alexandriei. Ptolemeii au închiriat colectarea impozitelor către contractori, adesea
fiind alese , dacă nu în mod regulat, figuri locale sau regionale. Marele Preot a păstrat o poziție
de eminență, cu o autoritate religioasă și politică extinsă. El a guvernat în colaborare cu lideri
evrei respectați din Ierusalim.

* Situatia deportarii: poveste/fragment => conform careia Ptolemeu I-ul ar fi condamnat 100.000
de evrei pentru serviciu in armata sa, cu toate acestea informatia este putin probabila a fi
adevarata/ exagerata => Hekataios ca multi evrei l-au insotit in mod voluntar

Stapanirea ptolemeica nu a impune cultura elenista asupra locuitorilor din Palestina si nici nu a
necesitat compromisul principiilor sau practicilor evreiesti.

Contactele comerciale au sporit interconexiunile și au făcut din limba greacă o comoditate.

Serviciile oferite de evrei ca mercenari sau ca funcționari în administrația ptolemaică au
accelerat procesul. Pana in anul 250 B.C ( i.Hr.) evrei din Egipt practicau diverse activitati fie
soldati sau tarani regali sau alte tipuri de muncitori din mediul rural: pastori, paznici de camp sau
agricultori la vita de vie sau in unele cazuri se ocupau de afaceri.

Ptolemeii au încurajat o mare migrație evreiască spre Alexandria, Această populație evreiască a
ocupat propria sa zonă din oraș, districtul Delta. Treptat au inceput sa apara mici asezari si au
organizat " case de rugaciune" pentru ei insisi . Majoritatea acestor persoane au invatat limba
greaca si au luat nume grecesti (cativa chiar si nume egiptene); toate acestea marcand
inceputurile elenizarii.
* Ura egipteniilor fata de evrei: In jurul anului 275 i.Hr, preotul egiptean Manethon a facut un
atac formal asupra evreilor=> el i-a identificat cu Hyksos (were a people of diverse origins,
possibly from Western Asia, who settled in the eastern Nile Delta some time before 1650 BC) si
ia acuzat ca au invadat si cucerit valea Nilului sub conducerea lui Osarsiph, egiptean renegat de
lepra care si-a schimbat numele in Moise

( Au distrus orase si temple, i-au obligat pe preoti sa arda animale sacre si au tratat populatia cu
cea mai mare ferocitate ucigand si inrobind pe alti=> in cele din urma au fost expulzati din tara
de catre dinastiile XVIII si XIX )

2. In anul 204 I.Hr. Ptolemeu al IV-lea Philopator moare lăsând un tânăr pe tronul Egiptului,
înconjurat de consilieri ambițioși nepopulari între propriul popor, Antiochos a profitat de ocazie
pentru o invazie . După al cincilea război sirian, câştigat de Antiochus III, Palestina va trece în
sfera de influenţă a Seleucizilor (200-167 î.Chr.)

Evreii in situatia de fata s-au simtit mai degraba beneficiary decat victim, sustinand cauza
Seleucida in demersurile expulzarii fortelor ptolemeice din cetatea din Ierusalim. Antiochos a
promis că va reconstrui acele părți ale orașului răvășite de război, autorizând finalizarea
lucrărilor la Templu, a furnizat animale pentru sacrificiu, hrană și alte nevoi, a desființat
impozitele timp de trei ani, i-a scutit pe oameni de o treime din tributul lor, pentru a restabili
pierderile, a acordat scutiri speciale evreilor, preoților și altor angajați ai Templului și și-a
pronunțat garanția că Evreii ar putea trăi în conformitate cu propriile lor legi

Numirea Înaltului Preot a fost supusă ratificării de către rege, Antiochos III-lea ducand o
relatie lina intre el si Înaltpreasfințitul Simon/ Simeon cel Just, cordialitate a îndurat în
următoarea generație între succesorul lui Antiochos, Seleukos IV și succesorul lui Simon- Onias
III-lea. Seleukos a urmărit într-adevăr favorurile predecesorului său către Ierusalim, plătind
onoare vizibilă Templului și subvenționând sacrificiile din propriul buzunar. Tensiunile s-au
montat, însă, în ultimii ani ai lui Seleukos IV și începutul domniei succesorului său, Antiochos
IV Epiphanes.

Diviziunile din conducerea evreiască s-au extins atunci când un nou conducător a luat
tronul Seleucid. Fratele lui Onias, Jason, a profitat de oportunitatea de a se angaja cu Antiochos
IV, oferind venituri crescute Seleucizilor în schimbul sprijinului acordat pentru Înalta Preoție. In
urma demersurilor Antiochos IV-lea i-a permis lui Jason si a pus sub controlul acestuia un
gymnasion, o efebia si o mica comunitate “ antiocheana” la Ierusalim. Construcția unei săli de
gimnaziu implică faptul că școlarizarea greacă a câștigat deja un loc în Iudeea ( preotii insasi au
inceput sa utilizeze gymnazionul si sustineau jocurile in palestra, frecventarea elita evreiasca
care ia contact cu cultura elena). Episodul este considerat ca o actiune de impunere fortata a
“elenismului” desi acestea au fost facute la initiative lui Jason.

Tensiunea era deja ridicată când, după câțiva ani, Jason a fost întrecut de un anume Menelaos,
care i-a oferit regelui o ofertă mai mare pentru postul lui Jason și l-a asigurat ca atare ( contextul
– aspect finantarii expeditie/ invazie in Egipt). În consecință, reformatorii mai radicali au preluat
puterea. Punctul culminant a venit atunci când s-a răspândit un zvon că Antiohus, care făcea
campanii în Egipt, fusese ucis în luptă. Jason și-a profitat de oportunitate și a invadat țara cu o
armata proprie pentru al alunga de la putere pe Menelaos.

Consecințele s-au dovedit grave pentru evrei. Antiochos IV-lea -a întors la Ierusalim și a
comandat masacre și înrobirea, iudeii sunt supuşi unui proces sistematic de elenizare forţată de
către Antiochus IV, care interzice (167) practicarea cultului mozaic. Erau sancţionaţi cu
pedeapsa cu moartea toţi cei care practicau circumcizia sau respectau sabatul. În Templul din
Ierusalim, transformat într-un lăcaş închinat lui Zeus, a fost ridicat un altar în cinstea acestuia.
Asemenea altare au apărut în toate localităţile din Iudeea, populaţia fiind îndemnată, sub
ameninţări grave, să aducă sacrificii şi să se închine lui Zeus.

Acest fapt declanşează o răscoală a iudeilor ( miscare de gherila) (167 î.Ch.), condusă de şeful
familiei marelui preot Matitiahu şi de fiii săi. Comanda trupelor a fost încredinţată lui Iuda
(Iehuda) Maccabaeus (care a fost poreclit Macabi deoarece atacurile sale asupra seleucizilor
aveau forţa şi efectul unor lovituri de ciocan).

După victoria obţinută la Amaos asupra armatei lui Antiochus, Succesele evreilor au culminat cu
recuperarea Ierusalimului (164 î.Chr.). Templul a fost purificat şi s-au reluat slujbele divine. În
amintirea acestui eveniment s-a instaurat sărbătoarea Hanuka în înţelesul reînnoirii serviciilor
divine în templul pângărit de seleucizi. O delegaţie trimisă la Roma va încheia un pact de
amiciţie/ tratat de alianata prin care romanii, care jucau rolul de arbitru în spaţiul mediteranean,
se obligau să vina în ajutorul Iudeei în caz de război ( o formalitate diplomatica – reinnoit de 2
ori). După moartea lui Iuda, lupta împotriva seleucizilor va fi condusă de fratele său, Ionathan.
După alte confruntări militare, seleucizii sunt constrînşi să recunoască autonomia deplină a
Iudeei, libertatea cultului, dreptul de-a reconstrui zidurile Ierusalimului.

Diaspora:

Evreii din Alexandria au creat o „fuziune unică a culturii grecești și evreiești”, în timp ce evreii
din Ierusalim erau împărțiți între facțiuni conservatoare și pro-elene.

Evreii s-au răspândit departe și larg în Mediterana în perioada elenistică, si-au găsit drumul nu
numai către Egipt, Siria, Mesopotamia și platoul iranian, ci spre orașele și principatele din Asia
Mică, spre insulele Egee, în Grecia în sine, la Creta, Cipru și Cirene .

Motivele sunt diverse, fie o parte din aceasta a fost forțată și nedorită, cum ar fi prizonierii de
război care l-au urmat Ptolemeu I în Egipt după victoriile sale în Palestina sau refugiiatii politici,
dar dislocarea obligatorie nu poate fi reprezentată mai mult de o fracțiune din diaspora.
Marea parte a evreilor care au locuit în străinătate au făcut acest lucru în mod voluntar. Chiar și
acolo unde deportarea inițială a fost supusă acuzării, familiile relocate au rămas în noile lor
reședințe timp de generații - cu mult timp după ce problema dislocării forțate a devenit învechită.

Majoritatea fie s-au angajat ca mercenari, fie s-au inrolat sau ca colonisti military, alti au profitat
de oportunități în afaceri, comerț sau agricultură.

Chiar și în diaspora nu s-au confruntat cu nicio opțiune clară între asimilarea sau respectarea
credinței. Sinagoga a fost omniprezentă în epoca elenistică, ca marturie avand casele de culkt
evreiesti si alte situri care gazduiau o comunitate evreiasca substantiala

În Alexandria, de exemplu, evreii puteau și trăiau oriunde în oraș. Dar majoritatea a ales să își
facă reședința în două cartiere particulare care au devenit cunoscute sub numele de cartierele
evreiești => au trăit printre neamuri, dar cei mai mulți au preferat compania co-religioșilor lor.
Evreii nu erau ghetosi. Dar, în același timp, identitatea lor era nedisimulată și obiceiurile lor
particulare evidente.

Sinagoga este un spatiu cu un caracter multiplu, o serie de activitati civice si sacrea au loc aici:
Studiul și instrucțiunea ( in opinia lui Philo, învățatul evreu alexandrin este calificat/ considerat
ca replica replică evreiască a unei academii filozofice, didaskaleion => Acesta a furnizat un loc
de examinare și interpretare a scrisului sfânt) ; Sinagogile au oferit loc pentru masa comunală, în
special pentru celebrarea festivalurilor, pomenirea unor evenimente cheie din tradiția evreiască
care au ajutat la definirea comunității; locuri pentru a judeca dispute interne între evrei;
Sinagogile au acționat ca depozite pentru sume sacre, un mijloc pentru afișarea ofertelor votive și
inscripții dedicative și arhive pentru înregistrări publice. Sinagogile erau publice din punct de
vedere vizual.

Inscripțiile în arameică și greacă din cimitirele alexandriniene din perioada ptolemaica

timpurie dezvăluie evrei, soldați în mod evident mercenari, îngropați alături de greci în toate
părțile lumii elene

Comunitățile din diaspora, împrăștiate în estul Mediteranei, vorbeau predominant grecesc,

cunoștințele lor despre Biblie depindând de Septuaginta, (a Vechiului Testament a, fost inceputa
in sec.III ) majoritatea numărului lor nu mai vorbeau cu ebraica.