Psihoterapie adleriana

Autor: Camelia Airinei
Psihoterapia adleriana a fost intemeiata de
medicul si psihoterapeutul austriac Alfred Adler,
cel care a pus bazele scolii de psihologie
individuala, ca rezultat al desprinderii de scoala
psihanalista.

Adler a fost prima personalitate importanta ale

carei idei au intrat in conflict cu cele ale
lui Freud si care a parasit cercul psihanalistilor,
pentru a forma o scoala independenta de
psihoterapie, cu o noua teorie asupra personalitatii
umane.

Conceptia sa asupra omului este inclusa in psihologia individuala, care studiaza

omul din punct de vedereholistic. Spre deosebire de psihanaliza, la Adler sexul nu
mai reprezinta un factor esential in dezvoltare, iar in centrul personalitatii se
situeaza constientul. Oamenii sunt considerati fiinte sociale si culturale, motivati
deinterese sociale.

Psihologia adleriana vs. psihanalizaAtat Adler cat si Freud si-au dezvoltat

teoriile pe baza cazurilor clinice intalnite si a propriilor experiente din copilarie si
in cadrul familiei. Deosebirea intre cei doi este ca pacientii lui Freud proveneau din
burghezia vieneza, care avea in principal probleme de natura sexuala, iar
pacientii lui Adler proveneau din paturi sociale marginase, ale caror probleme
erau de natura sociala. In al doilea rand, Freud a fost marcat de relatia cu
parintii, iar pentru Adler cele mai importante relatii au fost cele cu fratii si cu
prietenii de aceeasi varsta - "intelegerea omului prin prisma pozitiei sale fata de
sarcinile sociale".

Teoriile lui Freud s-au axat in special pe cauzalitate si trecut, in vreme ce Adler
este interesat definalitatea vietii, scopurile umane si viitor. Abia psihologia lui
Jung va lua in considerare ambele aspecte. O alta deosebire intre psihologia
adleriana si psihanaliza consta in continuturile inconstientului. Daca la Freud
inconstientul contine instincte si pulsiuni promordiale, la Adler continutul este
format din dorinta de autoafirmare si sentimente de inferioritate. In privinta cauzei
starilor de nevroza, Adler s-a pronuntat pentru esecul inlocuirii sentimentelor de
inferioritate cu cele de superioritate, in timp ce Freud argumenta pentru
rezolvarea defectuoasa acomplexului lui Oedip.

Pe de alta parte, psihologia adleriana a dezvoltat unele teorii esentiale ale

psihanalizei: deosebirea intre starea patologica si cea de sanatate psihica este doar
de grad si nu de calitate (ca si Freud, Adler va edifica o psihanaliza a starii de
sanatate pornind de la psihopatologie); prima copilarie este decisiva pentru
dezvoltarea personalitatii; teoria celor doua planuri - constient si inconstient;
psihoterapia se bazeaza pe analiza inconstientului si a primei copilarii, cu scopul
constientizarii continuturilor inconstientului.

Personalitatea - stilul de viata in viziune adleriana

Adler privea personalitatea ca fiind stilul de viata pe care fiecare il alegem inca
din copilarie - in jurul varstei de 5 ani, adica modul in care traim, ne rezolvam
problemele si dezvoltam relatiile interumane ("un tipar generalizat de raspunsuri in
majoritatea situatiilor, unic fiecarui individ"). Potrivit lui Adler, omul are patru
convingeri despre stilul de viata: conceptul despre sine (cine sunt); sinele
ideal (cine ar trebui sa fiu pentru a-mi gasi locul in lume);imaginea despre
lume (convingerile despre ceilalti); convingerile etice (codul personal de bine si
rau). Respingand incadrarea oamenilor in categorii cu caracter exclusiv, doar din
ratiuni didactice, Adler a propus o tipologie formata din patru tipare ce pot domina
stilul de viata in general:

•  Tipul dependent - cel care ia fara sa dea inapoi. Pentru a face fata dificultatilor
in viata trebuie sa se sprijine pe cei din jur. Cantitatea de energie sau interesul
social este foarte scazut, iar in momentul in care se simte coplesit poate dezvolta
tulburari psihice precum fobii, obsesii, compulsii, anxietate generalizata.
•  Tipul evitant - cel care evita contactul social, de teama esecului sau de a fi
respins. Are cel mai scazut nivel de energie sau interes social si este predispus
la psihoza.
•  Tipul conducator - caracterizat inca din copilarie de tendinta de a fi dominant si
agresiv. Nivelul ridicat de energie il face sa urmareasca puterea personala cu orice
pret. Este predispus la comportament antisocial - sadic, alcoolic, dependent de
droguri, sinucigas.
•  Tipul util social - cel sanatos, deschis si activ. Are un nivel optim de energie si
interes social. Este o persoana matura, pozitiva, adaptata, grijulie cu cei din jur. Nu
doreste sa fie superioara celorlalti, ci doreste sa-si rezolve problemele astfel incat
sa fie de folos si celorlalti.

Spre deosebire de Freud, care considera ca omul este motivat de instincte ce

trebuie sa fie controlate sau transformate pentru a avea un comportament acceptat
de societate, in cadrul psihologiei adleriane comportamentul este invatat si se
afla sub control. Dinamica psihologiei umane este explicata prin existenta unor
obiective si idealuri de perfectiune care ne motiveaza.

Omul este privit ca o fiinta sociala dominata mai degraba de constient decat de

inconstient. Ceea ce suntem si ceea ce facem depinde in totalitate de noi si nu de
continutul inconstientului; ne controlam singuri soarta si nu suntem o victima a
acesteia. Fiecare isi construieste realitatea din jurul sau, in functie de modul in care
priveste lumea.

Din perspectiva adleriana oamenii nu sunt fundamental buni sau rai, insa pot alege
sa fie buni sau rai, in functie de evaluarea situatiei si a eventualelor
beneficii. Interesul social este innascut si reprezinta capacitatea si vointa de a
participa si contribui la societate. Pentru sanatatea psihica este necesar suficient
interes social - prea putin sau prea mult duce la deficiente si neadaptare.
Apartenenta sociala este un obiectiv urmarit pe toata durata vietii si se reflecta in
efortul de "a ne gasi locul in lume".

Concepte in psihologia adleriana

•  Complexul de inferioritate
Fiecare fiinta umana isi incepe viata cu sentimente primare de inferioritate,
deoarece este complet dependenta de cei din jur. Omul incepe sa devina constient
de aceste sentimente inca foarte devreme, datorita relatiei cu parintii. Aceste
sentimente devin o motivatie puternica pentru fixarea unui obiectiv in viata si
pentru atingerea acestuia.

Se poate insa intampla ca diverse obstacole - deficienta sau handicap fizic,

apartenenta sexuala, situatie economico-sociala, educatie necorespunzatoare - sa
duca la accentuarea sentimentului de inferioritate. Aceasta etapa se
numeste complex de inferioritate si se traduce prin senzatia de a esec adultului,
rezultata in urma adoptarii unui obiectiv nerealist, adesea unul care duce spre
perfectiune.

Autoestimatia reprezinta modul in care individul isi evalueaza propria valoare,

raportandu-se la ceilalti, din punct de vedere afectiv, nu rational. Raspunsul
adecvat la cerintele sociale poate avea loc doar in conditiile unui echilibru
autoestimativ, cu alte cuvinte un sentiment pozitiv al valorii proprii. Dereglarea
echilibrului poate avea loc in conditiile aparitiei unor noi cerinte sociale.
•  Compensarea
Compensarile sunt modalitati prin care se indeparteaza se inlocuieste sentimentul
de inferioritate cu un sentiment pozitiv al valorii proprii. Compensarile
reale actioneaza asupra cauzelor ce au produs sentimentul de inferioritate, pentru a
le corecta. Cand acest lucru nu este posibil, se trece la dezvoltarea unei alte
dimensiuni ale personalitatii, pentru a compensa deficienta.

Pseudocompensarea actioneaza la nivelul sentimentului si nu a cauzei,

indepartandu-l din constiinta. Exista trei tipuri de pseudocompensare: protestul
viril - denigrarea calitatilor feminine si promovarea celor masculine ("invidia
penisului" la Freud), contraidealul sau dezidealizarea - raportarea la o realitate
umana egala sau inferioara valorii, precum si resentimentul - dorinta de
razbunare, ura, invidia.

Supracompensarea duce la mai mult decat la echilibrarea autoestimatiei, la

performanta deosebita. Adler credea ca geniile se nasc din procesul de
supracompensare si avem multe exemple de acest gen: muzicieni cu deficiente de
auz, scriitori orbi, oratori cu defecte de vorbire. Urmarirea depasirii defectelor cu
orice pret poate duce in acelasi timp la nevroza.

•  Sentimentul de comuniune sociala sau interesul social

Reprezinta necesitatea fiecarei fiinte umane de a crea legaturi cu ceilalti, de a
beneficia de identitate si recunoastere in cadrul societatii. Interesul social este
vazut ca aptitudinea innascuta de empatie - identificare afectiva cu celelalte
persoane. Atunci cand interesul social a fost dezvoltat in mod corespunzator,
reusim sa gasim solutii la probleme si ne simtim confortabil in lume in general.

Comuniunea sociala inseamna recunoasterea interdependentei indivizilor -

bunastarea unei persoane depinde de bunastarea celorlalti. Dezinteresul in
bunestarea celor din jur este considerat a fi patogen. Un stil de viata patologic este
marcat de egocentrism, comportament exploatant, exigenta, lipsa compasiunii,
agresivitate. Exista cativa factori ce pot interfera in dezvoltarea interesului
social: inferioritatea fizica, rasfatarea si neglijarea copilului.

•  Constelatia familiala
Adler a utilizat acest termen pentru a descrie alcatuirea familiei sau pozitia
subiectului in cadrul sistemului familial. Constelatia familiala mediaza factorii
genetici ai copilului si factorii culturali. Caracteristicile personalitatii fiecarui
membru al familiei, sexul fratilor, dimensiunea familiei si ordinea nasterii sunt
factori care influenteaza locul asumat de subiect in aceasta lume. Fiecare persoana
interpreteaza in mod subiectiv locul detinut in familie si isi formeaza propria lume,
in functie de perceptii. Comportamentul nostru este determinat de ceea ce credem
ca suntem si nu de ceea ce suntem cu adevarat.

•  Ordinea nasterii
In psihoterapia adleriana, ordinea nasterii sau locul ocupat in cadrul familiei
influenteaza relatia subiectului cu parintii, interactiunile sale cu ceilalti membri ai
familiei si sentimentele specifice de inferioritate experimentate in viata. Adler a
identificat cinci pozitii pe care le poate ocupa o persoana in cadrul familiei: primul
nascut, cel de-al doilea nascut, copilul mijlociu, mezinul sicopilul unic. Fiecare
pozitie poate avea consecinte favorabile si nevaforabile asupra dezvoltarii
copilului. Ordinea nasterii exercita o influenta majora in formarea unui stil de
viata, precum si asupra slabiciunilor si punctelor forte ale aparatului psihic.

- primul nascut - este rasfatat de multi parinti si prin urmare obtine un loc sigur in
familie, asta pana se naste cel de-al doilea copil, care il detroneaza din pozitia sa
(pierderea privilegiilor). In acest caz primul copil devine plin de resentimente si
incepe o lupta pentru a-si recastiga pozitia. Copiii care au fost rasfatati excesiv
ajung sa-si deteste fratele mai mic. Ca adulti, primii nascuti autendinta de a fi
nostalgici, conservatori, organizati, constiinciosi sau, dimpotriva, nesiguri si
dependenti de ceilalti.
- al doilea nascut - creste stiind ca trebuie sa imparta timpul si atentia parintilor.
Nu este preocupat de pierderea puterii, ci este optimist, competitiv, ambitios. Daca
este ajutat de fratele mai mare se dezvolta in mod pozitiv insa, daca este detastat de
catre acesta, al doilea copil are tendinta sa-si stabileasca obiective in indeplinirea
carora care va esua. Deznodamantul depinde de perceptia sa asupra locului pe care
il ocupa in familie.
- copilul mijlociu - trebuie sa imparta totul inca de la inceput. Simte deseori ca se
afla intr-o postura ingrata. Datorita pozitiei, invata aptitudini de negociere si
manipulare. Pot fie sa dezvolte un interes social puternic, fie sa devina rebeli si
invidiosi.
- mezinul - are tendinta sa fie rasfatatul familiei. Ceilalti frati au grija de el si risca
sa devina "jucaria" familiei. Avand atatea modele de urmat in familie, mezinul
poate sa devina competitiv si se desprinda de ei pentru a-si ocupa locul in
constelatia familiei, sau poate sa se simta inferior celorlalti.
- copilul unic - poate fi rasfatat, asemeni mezinului. Adler spune ca acest copil nu
este predispus sa adopte un spirit competitiv, ci mai degraba o parere exagerata
despre propria importanta. Poate adopta un stil de viata caracterizat de timiditate si
dependenta fata de altii.

Adler nu a oferit un sprijin stiintific pentru teoriile sale in privinta ordinii nasterii
iar cercetarile au rezultate neconcludente, insa ipotezele sale sunt recunoscute
pentru includerea fratilor in psihologia individului, depasind modelul freudian, ce
includea doar parintii.

Psihoterapia adleriana
Pentru a avea acces la viata si psihicul subiectului, Adler analiza pozitia
nasterii in familie,amintirile din prima copilarie si visurile. Terapia adleriana il
va ajuta pe pacient sa aiba un stil de viata sanatos, depasind sentimentele de
inferioritate. Un stil de viata patologic este egocentrist si bazat pe obiective
eronate.

Psihoterapia adleriana are patru obiective esentiale:

- stabilirea si mentinerea unei relatii bune (bazata pe reciprocitate) terapeut -
paciet;
- descoperirea dinamicii interioare a pacientului - stilul de viata, obiectivele,
dinamica constelatiei familiale, afectiunile din copilarie, erorile de baza din stilul
de viata;
- dezvoltarea unor interpretari care sa culmineze cu iluminarea (insight)
pacientului;
- reorientarea pacientului.

Etape in psihoterapia adleriana

Terapeutul trebuie sa-i ofere pacientului increderea ca schimbarea este posibila si

ce a fost invatat se poate dezvata, iar primul principiu al terapiei adleriene este
stabilirea si mentinerea unei relatii cu clientul caracterizata de cooperare, grija si
acceptare. In acest scop, in timpul sedintelor cei doi sunt pozitionati fata in fata, la
acelasi nivel. Totusi, atmosfera ramane una psihoeducationala.

I  Stabilirea relatiei terapeutice

La inceputul psihoterapiei, utilizand umorul sau discutiile triviale, terapeutul
stabileste o relatie pozitiva, de colaborare cu pacientul. Spre deosebire de
psihanalistii freudieni, terapeutii adlerieni au un rol activ si discuta cu pacientul;
deseori sunt considerati educatori, deoarece isi incurajeaza pacietii sa-si utilizeze
talentul pentru a-i ajuta pe ceilalti.
Chiar daca sunt grijulii si prietenosi, terapeutii nu evita sa-i confrunte pe pacienti
cu greselile pe care le fac in viata. Ca educatori si colaboratori, terapeutii ii ajuta sa
gaseasca alternative pentru corectarea gandirii si a comportamentului. Rolul
pacientului este sa devina mai increzator si sa creada ca problemele vietii pot avea
solutii - solutii pe care le vor gasi in mod activ.

II  Explorarea dinamicii pacientului; evaluare si diagnostic

Evaluarea functionarii aparatului psihic cuprinde doua parti: evaluarea stilului de
viata si evaluarea si interpretarea primelor amintiri. Terapeutul il roaga pe
pacient sa-i relateze povestea vietii sale, incluzand evenimentele si persoanele cele
mai importante. Medicul incearca sa identifice anumite teme, cum ar fi cea a
succesului sau a esecului. Pentru a obtine informatii despre constelatia familiala si
stilul de viata, se foloseste un chestionar recomandat chiar de Adler. Acesta
cuprinde intrebari despre ceea ce-l nemultumeste pe subiect, simptome, relatia cu
parintii, educatia primita in copilarie, afectiuni in copilarie, temeri, atitudini fata de
sexul opus, interese profesionale, temperament, vise.

Urmatorul pas este examinarea greselilor fundamentale ale pacientului. Acestea

sunt dezvoltate inca din copilarie, cand ne construim motivele si principiile pe baza
carora actionam. Potrivit lui Adler, atunci cand pacientul este rugat sa
povesteasca primele amintiri din copilarie si sentimentele asociate acestora,
alege acele evenimente care coincid cu viziunea despre sine si despre lume - aceste
amintiri pot fi reale sau doar fantezii. Primele amintiri ofera terapeutului informatii
despre credinte gresite, interese sociale si actiuni viitoare.

Potrivit lui Adler, visele reprezinta o modalitate de a face fata temerilor; acestea ne
ajuta sa supracompensam deficientele, sau pot fi o forma de indeplinire a
dorintelor. Cu cat cineva are mai multe probleme, cu atat viseaza mai
mult. Analiza viselor implica examinarea partilor sale si a problemelor de
inferioritate pe care le reprezinta. De exemplu, caderea in gol poate insemna frica
de zbor sau inaltime, ori pierderea unui statut. Terapeutii adlerieni nu interpreteaza
prea mult simbolurile obisnuite din vise, deoarece pot fi interpretate in mod diferit
de la un pacient la altul. Adler a vorbit insa despre simboluri cum ar
fi zborul, caderea, a fi urmarit si a fi dezbracat in public.

Terapeutul strange si integreaza informatiile provenite din raspunsurile din

chestionar, interviu, constelatia familiala, primele amintiri, atuuri personale, greseli
fundamentale, strategii de a face fata dificultatilor, intr-un rezumat pe care il
discuta cu pacientul. Acesta are dreptul sa modifice datele cu care nu este de
acord.

III  Autocunoastere si insight
Insight-ul (iluminarea) reprezinta intelegerea naturii cauzelor propriului
comportament si a greselilor. La iluminare se poate ajunge prin analiza discutiilor,
viselor, fanteziilor, comportamentului, simptomelor sau a interactiunilor terapeut -
pacient. In timpul interpretarilor se pune accentul mai degraba pe
descopirirea scopurilor decat a cauzelor unei actiuni sau comportament.

Terapeutul prezinta pacientului interpretarea sa ca pe o posibilitate si nu ca pe un

fapt sigur: "Este posibil ca..", "Crezi ca...?". Pacientul poate accepta interpretarea,
o poate nega sau poate oferi alternative. Adler credea ca simptomele (sentimente,
actiuni, comportamente) au o finalitate precisa, iar o buna interpretare poate
dezvalui aceste scopuri. Doar insight-ul nu este suficient pentru succesul unei
terapii - pacientul trebuie sa participe activ, adica sa-si schimbe comportamentul.

IV  Reorientare si reeducare
In aceasta etapa subiectul trebuie sa castige curajul de a infrunta provocarile vietii
si sa utilizeze informatiile despre sine constientizate anterior pentru a-si schimba
comportamentul si obiectivele. Cu ajutorul terapeutului va decide ce atitudini va
pastra si ce va elimina. Se utilizeaza cu preponderenta tehnica incurajarii.

Tehnici specifice de psihoterapie adleriana

Libertatea creativa proprie acestui tip de terapie presupune utilizarea unor strategii
terapeutice variate, in functie de pacient si pentru a profita de oportunitati
neprevazute. Etapele terapiei reprezinta un cadru conceptual, insa tratamentul este
unic pentru fiecare pacient. Sedinta cu copiii dureaza de obicei 30 de minute, iar cu
adultii 45 - 50 de minute. Spre sfarsitul sedintei terapeutul nu mai ridica probleme
noi, ci face un rezumat al discutiei. De obicei pacientii primesc "teme pentru
acasa".

•  Incurajarea
Incurajarea este atat un principiu, cat si o tehnica terapeutica foarte mult utilizata,
in special intratarea copiilor. Adler spunea despre copii ca devin ceea ce sunt
incurajati sa fie. Incurajarea este expriata prin incredere in pacient, recunoasterea
eforturilor sale, accentuarea punctelor pozitive, construirea increderii in sine,
aprecierea pacientului pentru ceea ce este.
•  Intrebarea
Marea intrebare poate fi "Daca as avea o bagheta magica cu care as elimina toate
simptomele, ce ar fi diferit?", sau "Ce ar fi diferit daca ai fi sanatos?". Aceste
intrebari - adresate la inceputul psihoterapiei - il ajuta pe pacient sa afle ce
isi doreste sa schimbe cu adevarat.

•  "Ca si cand"
Pacientii care afirma ca ar face diverse lucruri daca ar avea anumite calitati sunt
rugati sa se comporte ca si cum ar avea acele calitati si sunt incurajati sa "intre in
pielea" personajului, adoptand noi comportamente. De exemplu, un barbat care nu
are curaj sa ceara unei femei o intalnire este rugat sa se comporte ca si cum ar avea
suficienta incredere in sine pentru a vorbi cu o femeie. Aceasta tehnica se bazeaza
pe principiul conform caruia o persoana trebuie sa-si schimbe comportamentul
pentru a provoca raspunsuri diferite de la cei din jur.

•  Tehnica apasarii butonului

Terapeutul ii cere pacientului sa-si imagineze ca apasa pe un buton, apoi sa
construiasca in minte o experienta placuta, cat mai detaliat posibil. Apoi
pacientul trebuie sa rememoreze sentimentele din timpul experientei, in timp ce
"apasa pe buton". A doua parte a tehnicii consta in repetarea exercitiului de
imaginatie, dar inlocuind experienta placuta cu una neplacuta. Dupa repetarea de
mai multe ori a ciclului de experiente pozitive - negative, terapeutul ii spune
pacientului ca poate controla starea de spirit in orice moment, gandindu-se la una
dintre cele doua experiente.

•  Interpretare de rol
Interpretarea unor roluri diverse ofera pacientului sansa de a trai experiente noi si
de a explora un comportament nou, in siguranta cabinetului psihoterapeutului.
Pentru acest lucru este necesara o sedinta de terapie de grup, in care fiecare pacient
va avea un rol - parinte, frate, etc. Terapeutul ofera ghidare, incurajare si un
feedback realist, totul pentru a intari increderea in sine si curajul.

•  Stabilirea sarcinilor
Terapeutul ii da pacientului "teme" pentru acasa, pentru a-l familiariza cu situatiile
care ii provoaca oroare. De exemplu, unui depresiv i se cere sa faca ceva placut in
fiecare zi, urmand un program zilnic; pentru a promova interesul social se solicita
munca in interesul societatii sau voluntariat.
•  Surprinde-te
Aceasta tehnica reprezinta tot o sarcina pentru pacient. Acesta trebuie sa incerce sa
se surprinda "in flagrant" atunci cand reia un comportament pe care trebuie sa-l
evite. Scopul este de a constientiza vechile obiceiuri nedorite si de a le inlocui cu
un comportament nou. Pacientul trebuie sa anticipeze o situatie inainte ca aceasta
sa aiba loc.

Limitarile psihoterapiei adlerieneSlabiciunile psihoterapiei adleriene se reflecta

in aspecte precum precizia, testabilitatea sivalidarea empirica. Concepte ca
ordinea nasterii, primele amintiri din copilarie si interesul social au fost foarte
putin testate, pentru a le verifica eficacitatea in psihoterapie. Criticii afirma ca
psihologia adleriana are tendinta de a simplifica prea mult unele probleme umane
complexe si ca se bazeaza prea mult pe bunul simt. In plus, Adler a omis sa isi
sistematizeze gandurile si ideile, astfel incat sa fie intelese cu usurinta de ceilalti.
El a preferat sa se axeze pe predarea principiilor teoriei sale, decat pe
sistematizarea lor.