Structura limbajului

Meta-modelul pentru limbaj

Arta de a pune întrebări
Premisa de la care pleacǎ construirea modelului Meta este distincţia între
cele douǎ structuri ale limbajului:

o Structura de profunzime
o Structura de suprafață

1. Structura de profunzime – partea nevizibilǎ a aisbergului - reprezintǎ

discursul nerostit în comunicarea verbalǎ, mai concret reprezentarea
completǎ a experienţelor şi trǎirilor noastre.

2. Structura de suprafaţǎ - partea vizibilǎ a aisbergului - constǎ în discursul

oral sau scris al unei persoane atunci când comunicǎ experienţa.
 Acum citiți urmă torul pasaj. Câ ți “c” există ?

FILMELE ARTISTICE SUNT REZULTATUL UNOR ANI DE

STUDIU ȘTIINȚ IFIC COMBINAT CU ANI DE EXPERIENȚĂ .
 Toate informaţiile necesare limbajului pentru exprimare în comunicare sunt
„filtrate” pânǎ când sunt transmise structurii superficiale.

 Selecţionǎm doar o parte din informaţiile din structura profundǎ, restul

informaţiilor sunt omise. Aşa iau naştere omisiunile.

 În comunicarea verbalǎ simplificǎm informaţiile redate, ceea ce duce la o

distorsiune a sensului.

 Pe lângǎ omisiuni şi distorsiuni, noi generalizǎm, adicǎ extindem sfera de

aplicabilitate a unei experienţe izolate.
 Exercițiu
O imagine mai bogată decât o mie de cuvinte
 Premisă: admitem limbajul verbal ca o modalitate de a comunica propriile
experiențe și faptul că el are o structură superficială și alta profundă.
 Veti forma perechi și veți desemna persoana A și persoana B. Vom exersa un
joc care probează că și cea mai simplă experiență este mai bogată decât
limbajul.

 Pasul 1 (2 minute): persoana A desenează o figură pe hârtie, fără ca B să

o vadă. Când termină, persoana A întoarce hârtia cu fața în jos.
 Pasul 2 (2 minute): persoana A îi explică lui B figura desenată. Între
timp, B desenează ceea ce i se explică, fără să-i arate lui A.
 Pasul 3 (2 minute): A și B pun desenele alături, le compară în tăcere și
se pregătesc de comentarii și concluzii.
 Ce funcții are meta-modelul
Adună informații
Prin punerea în discuție a proceselor de ștergere, meta-modelul recuperează informații
importante care au fost omise din structura de suprafață.

Clarifică sensurile
Oferă un cadru sistematic și propice pentru întrebarea „ce anume crezi că zici cu asta?”
când nu înțelegi ce vrea să spună interlocutorul, acesta este semnalul pentru a pune
întrebările specifice meta-modelului.

Identifică limite
Contestând regulile și generalizările pe care le aplici gândirii, întrebările meta-modelului îți
arată unde te limitezi și cum anume ai putea fi mai liber și mai creativ.

Oferă opțiuni
Dezvăluind limitele limbajului și ale gândirii, în special acolo unde deformările limitează
gândirea limpede și acțiunea, meta-modelul îți lărgește harta lumii. Poate nu îți oferă
raspunsul corect sau harta cea mai bună, dar cu siguranță ți-o îmbogățește și ți-o
completează pe cea pe care o ai.
Omisiunile
 Omisiunile simple
Unde anume pleci?
Plec de acasa! Cand anume pleci?
Cand te intorci?
Indexul referențial neprecizat
Nu le pasǎ de mine. Cui mai precis ... ?
 El scoate la suprafaţǎ persoanele sau obiectele la care se fac referire şi care
sunt lǎsate nespecificate sau neclare.

I-am oferit un cadou.

Nu am fost înțeles.
A cântat la pian.
Am cumpărat niște haine frumoase.
M-a ajutat sǎ depǎşesc starea depresivǎ.

 Ele sunt elucidate prin întrebǎrile:

o Cui mai precis ... ?

o Ce mai precis ... ?
o Cine mai precis ... ?
Verbe nespecificate

Pingu meu mă ignoră . Cum, în mod specific,

te ignoră Pingu al tă u?
 Nu se spune cum a fost/este acțiunea realizată.

 Maria îmi solicită întotdeauna atenția.

o Cum, în mod specific, îți solicită atenția?
 Întotdeauna îi arăt Simonei că o iubesc.
o Cum, în mod specific, îi arăți Simonei că o iubești?
 Soțul meu mă ignoră.
o Cum, în mod specific, te ignoră soțul tău?
 Familia mea încearcă să mă înnebunească.
o Cum, în mod specific, încearcă familia ta să te înnebunească?
 Învǎţ pentru examen.
o Cum anume, în mod specific, înveți pentru examen?
 Ea m-a iritat.
o Ce anume te-a iritat?
 Am fǎcut-o sǎ tremure de plǎcere.
o Ce ai făcut specific pentru...?
Comparații nespecificate
Cel mai bun în raport cu cine? Ea l-a ales pe cel mai bun.
În ce anume e cel mai bun?
 Unul dintre termenii comparației este omis sau “lăsat în umbră”. Frazele
care conţin cuvinte precum „cel mai”, „prea”, „mai” introduc comparaţii.

Superlative – În raport cu ce sau cine?

 Ea este cea mai dificilă.
 Cel mai bun răspuns este întotdeauna mai dificil de găsit.

Comparative – În comparație cu ce?

 Ea întotdeauna lasă treaba mai grea pentru mine.
 Nu pot să sufăr oamenii mai fericiți.
 Oamenii mai agresivi obțin ceea ce doresc.
 Nu am văzut niciodată un om mai nostim.
 A sosit mai târziu.
 Am fost slab la acest seminar.
Generalizările
 Cuantificatorii universali
• Nimeni ... ? Chiar nimeni ... ?
(Exagerarea)
• Nu a existat niciodatǎ un moment în
Nimeni nu mǎ înţelege! care ... ? (Contraexemplul sau
excepţia)
• Dacǎ înţeleg bine, nimeni,
niciodatǎ, ... ? (Paradoxul)
 Cuantificatorii universali pornesc de la un adevǎr limitat şi îl prezintǎ, îl extind
ca şi cum ar fi general. Cuantificatorii universali sunt expresii care introduc o
suprageneralizare: „tot”, „toatǎ lumea”, „nimeni”, „niciodatǎ”, „nimic”,
„totdeauna”, „de fiecare datǎ”, „tot timpul”.

 Toţi bǎrbaţii sunt mǎgari.

 Niciodatǎ nu ai rǎbdare.
 Toţi oamenii vor sǎ-mi facǎ rǎu.
 Soţia mea vorbeşte tot timpul.
 Niciodatǎ nu sunt atenţi când le predau.
 Niciodatǎ nu fac lucrurile aşa cum trebuie.
 Mâncarea chinezeascǎ are un gust teribil.
 Maşinile sunt scumpe.
 Politicienii sunt oameni interesanţi.
1. Operatorii modali de necesitate (obligativitate)

Sunt reguli despre ceea ce este necesar sau potrivit.

Ele au un vast caracter limitator şi se referǎ la expresii precum: „trebuie”, „nu
trebuie”, „este necesar sǎ”, „nu este necesar să”.
Întrebarea: “altfel, ce?”

Întotdeauna trebuie să iei oamenii în serios.

Ce s-ar întâ mpla dacă nu ai lua oamenii în serios?
Nu trebuie să mă implic prea mult.
Ce s-ar întâ mpla dacă te-ai implica prea mult?
Oamenii trebuie să învețe să evite conflictele.
Ce s-ar întâ mpla dacă nu ai învă ța să eviți conflictele?
Trebuie să plec acum.
Ce te obligă s-o faci?
Trebuie să mă descurc mai bine în problema asta.
Ce s-ar întâ mpla dacă nu ai face așa?
Unii operatori modali de obligativitate sunt consecinţa unor judecǎţi de naturǎ moralǎ:

o Trebuie sǎ spui întotdeauna adevǎrul.

o Nu trebuie sǎ furi.
o Nu trebuie sǎ preacurveşti.

Alteori, aceşti operatori rezultǎ din educaţia pe care o oferim copiilor:

o Trebuie sǎ saluţi persoanele care le întâlneşti.

o Nu trebuie sǎ vorbeşti cu oameni strǎini.
o La vârsta ta nu trebuie sǎ ştii ce-i ǎla sex.
o Trebuie sǎ fii cuminte când avem musafiri.

Exemple de limite auto-impuse:

o Trebuie sǎ scriu câte 5 pagini în fiecare searǎ.

o Nu trebuie sǎ lenevesc mai mult de ora 7.
o Trebuie sǎ-mi fac patul în fiecare dimineaţǎ.
 Operatorii modali de necesitate fixează reguli și în legătură cu ce nu trebuie
să faci, ca în exemplele de mai jos:

o Nu ar trebui să stai în oraș așa de târziu.

o Nu trebuie să fac o scenă din asta.
o Nu trebuie să faci nicio greșeală.

 Ce s-ar întâmpla dacă ai face/nu ai face asta? (contestă consecințele

imaginate)
 De ce nu/ce te obligă? (contestă prezumția de imposibilitate)
 Presupunând că ai face/nu ai face ... (aplică tiparul „ca și cum”)
2. Operatorii modali de posibilitate
Ce te împiedică să …?(-)
Nu pot să mă liniștesc. Ce s-ar petrece dacă …?(+)
 În cadrul acestor operatori este indicatǎ o imposibilitate, fǎrǎ a specifica felul
în care funcţioneazǎ: „posibil”, „imposibil”, „pot”, „nu pot”.

 Ce te împiedică să…?(-)
 Ce s-ar petrece dacă…?(+)

o Este imposibil să găsești pe cineva care este cu adevărat sensibil.

o Nu pot să o înțeleg pe soția mea.
o Sunt incapabil să mă exprim.
o Nimeni nu este capabil să mă înțeleagă.
o Îmi este imposibil sǎ-i spun ceea ce simt.
o Când se apropie de mine nu-l pot refuza.
o Nu mǎ pot împǎca cu soţia.
o Nu pot să le spun.
o Îmi este imposibil să impun stilul de lucru.
Performative pierdute
Judecățile
Cuprind judecǎţi de valoare a cǎror origine este
ignoratǎ (pierdutǎ), le lipseşte o bazǎ de apreciere.

Aceste judecǎţi de valoare nespecificate sunt afirmaţii

pe care mentalul colectiv le-a pǎstrat, iar originea nu
este cunoscutǎ.

Lost performatives nu furnizeazǎ informaţii despre cine

aderǎ la opinia exprimatǎ ci sunt enunţate într-o
manierǎ impersonalǎ, fǎrǎ a şti dacǎ este sau nu de
acord cu acea afirmaţie.
 Exemple:

o Nu este bine sǎ ...

o Locul femeilor este la cratiţǎ.
o Barbaţii sunt mitocani.
o NLP nu serveşte la nimic.
o Justiţia este coruptǎ.

 Întrebǎrile care descoperǎ sursa afirmaţiilor pot fi formulate:

 Cine exact spune asta?

 Cine face aceastǎ afirmaţie şi pe ce se bazeazǎ el (ea)?
 Cine susţine ... şi dupǎ ce reguli?
Distorsiunile
 Citirea gândurilor

Ce te-a condus la aceastǎ concluzie? Sunt sigură cǎ mǎ urǎ şte.

 Aceastǎ distorsiune se referǎ la situaţiile în care presupunem, fǎrǎ
dovezi obiective sau calibrare bazatǎ pe simţuri, ce se petrece în
interiorul altor persoane la nivel cognitiv sau afectiv.

o Ştiu cǎ este nefericit.

o Ştiu ce urmeazǎ sǎ-mi spui.
o Soţia nu mai este atrasǎ de mine.
o Dacǎ ai ţine la mine ai şti întotdeauna ce-mi doresc.

 Ce te-a condus la aceastǎ concluzie?

 De unde ştii cǎ ... ?
 Relațiile cauză-efect

Cum anume faci sǎ te simţi inferior?

Șeful mǎ face sǎ mǎ simt inferior. Tu ai ales sǎ te simți inferior?
Ai putea face şi o altǎ alegere?
 Aceastǎ distorsiune rezultǎ din credinţa cǎ o persoanǎ poate determina o
altǎ persoanǎ sǎ trǎiascǎ anumite emoţii, fǎrǎ ca ultima sǎ aibǎ o altǎ
posibilitate de a rǎspunde, adicǎ X determinǎ efectul Y.
 Uneori considerǎm cǎ alte persoane sunt responsabile pentru propriile
noastre stǎri emoţionale ca în exemplele:

o El mǎ iritǎ.
o Tǎcerea ta mǎ enerveazǎ.
o M-ai umilit.

 Şi cum faci ca X sǎ Y?
 Şi mai precis cum X determinǎ Y?
 Tu ai ales sǎ Y? Ai putea face şi o altǎ alegere?
 Presupozițiile
 Ele constituie pǎrţi ale afirmaţiei care trebuie sǎ fie adevǎrate pentru ca
întreaga afirmaţie sǎ fie adevǎratǎ.
 Adesea ele apar sub forma întrebǎrii „de ce?”. De exemplu, „De ce te uiţi
aşa ironic la mine?”.

 O altǎ formǎ sub care apar presupoziţiile sunt falsele alternative de alegere,
pentru cǎ deşi îi creem iluzia cǎ poate alege, alegerea lui este de fapt
limitatǎ şi presupune acceptarea principalei presupoziţii din acea afirmaţie.

 „Vrei sǎ dormi pe partea stângǎ sau dreaptǎ a patului?” presupune

acceptarea lui „a dormi”.

 Întrebare clarificatoare: Ce anume te face sǎ crezi cǎ ... ?

PRESUPOZIȚII
PRESUPOZIȚII
Nominalizările
Ele constau în înlocuirea verbelor de acţiune prin substantive
abstracte care „îngheaţǎ” procesul în ceva fix. Astfel, a iubi
devine iubire, a educa devine educaţie, a spera devine
speranţǎ, a reuşi devine reuşitǎ.

Urmărim transformarea substantivelor abstracte în verbe.

Nominalizǎrile variazǎ de la o persoanǎ la alta sau de la un

context la altul: libertate, fericire, speranţǎ, dragoste, pace,
educaţie, etc. Fiecare înţelege aceste cuvinte abstracte în felul
sǎu propriu.

Obiectivul este de a inversa fiecare nominalizare, creând o

structură de suprafață asemănătoare, care retranspune
nominalizarea într-un proces dinamic, aflat în desfășurare.
 Exercițiu

 Formulati o imagine vizuală din următoarele propoziții. În fiecare caz, vedeți

dacă puteți să vă imaginați cum așezați fiecare cuvânt non-proces sau
non-verb într-o roabă.

 Eu vreau să iau un scaun.

 Eu vreau sa iau o decizie.

 Observați că toate cuvintele non-verb din prima propoziție (eu, scaun) pot fi
așezate în roaba voastră mentală. Nu acesta este cazul și în a doua
propoziție (eu, decizie). Eu poate fi așezat într-o roabă, dar o decizie nu.
• Eu am multe …
Eu am multe ...

 Eu aștept o ...  Eu am nevoie de ...

Eu aștept o ... Eu am nevoie de ...

 … mea este prea mare.  … mă sperie.

… mea este prea mare. … mă sperie.

 Eu mi-am pierdut …  … mă necăjește.

Eu mi-am pierdut … … mă necăjește.
 Sunt surprins de împotrivirea ei față de mine.
 Spaima noastră ne blochează.
 Disprețuiesc întrebarea ta.
 Urmǎresc performanţa!
 Suferința mea este copleșitoare.

 Ce anume…?
 Cum să…?

 Ce anume o face să se împotrivească?

 Ce anume ne înspăimântă?
 Echivalențele complexe
Crezi cǎ întotdeauna când ... înseamnǎ cǎ ... ?
Au existat şi cazuri când ... nu a însemnat ...?
(Contraexemplul)
Cascǎ ... (deci) se plictiseşte!
 Reprezintǎ acea distorsiune produsǎ prin echivalarea a douǎ afirmaţii
diferite. CE=SI

 Nu se uitǎ la mine ... (deci) este supǎrat pe mine!

 S-a încruntat ... (prin urmare) este nervos!
 Nu zâmbeşte ... (înseamnă că) nu se bucurǎ pentru mine!
 Nu mai face dragoste cu mine ... (prin urmare) nu mǎ iubeşte!

 Întrebǎrile urmǎresc disocierea celor doi termeni ai echivalenţei:

 Crezi cǎ întotdeauna când ... înseamnǎ cǎ ... ?

 Au existat şi cazuri când ... nu a însemnat ... ? (Contraexemplul)
 De unde şi pânǎ unde ... înseamnǎ cǎ ... ?
 Ce dovadǎ ai cǎ ... înseamnǎ cǎ ... ?
 Şi asta înseamnǎ pentru tine cǎ ... ?