MANIPULAREA

Manipularea desemnează acţiunea de a influenţa prin anumite mijloace opinia publică,

astfel încât persoanele manipulate să aibă impresia că acţionează conform ideilor şi
intereselor proprii. În realitate însă ele preiau o părere (argumentare, idee, evaluare) ce nu le
aparţine, ci le-a fost indusă prin diferite mijloace. Ca şi exemplu ne putem referi la un ziarist
care face un comentariu şi i se preia punctul de vedere întrucât fie este foarte faimos fie este
de la un ziar sau revistă de prestigiu; aici este vorba despre efectul de prestigiu
al mass-mediei. Dacă se face public că majoritatea oamenilor cred un anumit
lucru, ceilalţi oameni care aud, află acest fapt nu vor să fie mai prejos, nu pot avea o
altă opinie, întrucât acţionează forţa opiniei majoritare; cum este şi cazul tinerilor
care sunt de părere că părinţii au idei învechite şi nu pot fi de acord cu aceştia
întrucât opinia publică spune că tinerii ştiu foarte  bine ce doresc.

Din punct de vedere sociologic manipularea este: acţiunea de a determina un actor

social (persoană, grup, colectivitate) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu
interesele iniţiatorului, ci nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care
distorsionează intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire şi de decizie.
Spre deosebire de influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte
înţelegerea mai corectă şi mai profundă a situaţiei, ci se recurge la inducerea în eroare cu
argumente falsificate. Intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile
primitorului acestuia. Din punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de
impunere a intereselor unei clase, grup, colectivităţi, nu prin mijloacele coerciţiei puterii ci
prin cele ideologice, prin inducerea în eroare. Din acest motiv, recurgerea la manipulare în
situaţiile de divergenţă de interese devine tot mai frecventă în societatea actuală, manipularea
reprezentând un instrument mai puternic decât utilizarea forţei.

Fenomenele de manipulare nu sunt datorate direct cuvântului. Nu există o putere a

cuvântului sau un impact al cuvântului asupra conduitei umane. Manipularea se produce prin
construirea unei lumi de obiecte cognitive pentru actorul care va fi influenţat. Arta celui care
manipulează constă în construirea unei lumi de obiecte a căror punere în relaţie îl va
conduce pe cel manipulat în mod obligatoriu spre îndeplinirea unei acţiuni cu semnificaţie po
zitivă pentru el. Pe de altă parte această acţiune este chiar aceea intenţionată şi posibil de
anticipat de către manipulator, graţie cunoaşterii situaţiei şi a obiectelor cognitive care să
o declanşeze. Influenţarea apare astfel că un fenomen de mediere, în care actorii construiesc
împreună o situaţie comună de referinţă, obiectele cognitive permiţând, prin relaţia dintre ele,
producerea acţiunii finale dorite. Pentru a fi eficientă, medierea trebuie să rămână invizibilă
în ochii celui manipulat, iar manipularea trebuie să se facă fără ştirea lui. Pentru a fi
manipulat, trebuie să nu îţi dai seama de acest lucru, însă dezvăluirea metodelor de
influenţare face din ce în ce mai dificilă realizarea respectivului deziderat al manipulatorilor.
Manipularea se face în mai multe feluri. Cele mai întâlnite sunt folosirea
argumentelor falsificate sau folosirea unor adevăruri parţiale aranjate în secvenţe false şi
combinarea mesajului cu acele elemente care fac apel la centrele emoţionale non-raţionale ale
conştiinţei umane. În timp ce prima formă de manipulare este grosieră şi este folosită cu
grupuri mari de oameni cu nivel coborât de inteligenţă şi cultură, cea de-a doua este pusă în
practică de profesionişti care încearcă să-i influenţeze pe cei mai greu de indus în eroare cu
minciuni relativ uşor de descoperit prin folosirea logicii, a bunului simţ, a culturii şi a
informaţiilor . Din păcate şi oamenii cei mai inteligenţi sunt uşor de stimulat într-o anumită
direcţie prin acţiunea directă şi calculată asupra centrelor menţionate anterior. În ultimul
timp, prin înmulţirea cu viteză foarte mare a surselor de informaţii s-a apelat din ce în ce mai
puţin la manipularea prin propagarea de minciuni sau de construcţii false care cuprind
adevăruri parţiale şi s-a folosit cea de-a doua tehnică, uneori în combinaţie cu prima. De
exemplu , un lucru , presupus a fi fals, spus de un copil într-o emisiune de ştiri (într-un
reportaj) pare mult mai verosimil decât rostit într-un context asemănător de un matur. În
ambele cazuri este vorba de transmiterea unei informaţii false, elementul care ajută la
acceptarea lui fiind specific manipulării subliminale. Apelarea la stereotipul copiii sunt puri,
ei nu prea mint decât învăţaţi de cei mari existent la nivel inconştient, combinată cu
stimularea centrilor de emoţionare în faţa unui copil fac mult mai uşor de transmis o
informaţie falsă. Spre deosebire de metodele de convingere raţională, prin manipulare nu se
urmăreşte determinarea celuilalt de a înţelege mai corect şi mai profund problema discutată
,ci, dimpotrivă, inocularea senzaţiei de înţelegere (superficială) şi obţinerea unei reacţii
inconştiente, instinctuale, rezultat al eficacităţii mesajelor relaţionale. Spre deosebire de
influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare , intenţiile reale ale celui care
transmite mesajul rămân insesizabile celui manipulat. Din punct de vedere politic,
manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor unei clase, grup, colectivităţi nu
prin mijloace coercitive, ci prin inducere în eroare. Din acest motiv, recurgerea la această cale
în situaţii de divergenţă de interese devine tot mai frecventă în societatea de astăzi,
manipularea fiind un instrument mai eficient şi mai puternic decât utilizarea forţei.