Vâscul şi sistemul cardiovascular

Vâscul, Viscum album, are o istorie lungă a utilizării lui în medicina populară europeană şi
asiatică. În ultimii ani, şi în cadrul medicinii clasice, prin produse farmaceutice deja consacrate pe
piaţa europeană, s-a intensificat mult utilizarea acestuia.
Atât vâscul european cât şi cel american conţin proteine toxice cu o compoziţie chimică
similară. S-a demonstrat experimental că viscotoxina, izolată din Viscum album, şi foratoxina, izolată
din specia Phoradendron, produc hipotensiune şi reducerea ritmului cardiac. Deşi un număr mare de
constituenţi ai vâscului au fost izolaţi, încă nu se cunosc toţi compuşii responsabili pentru activitatea
cardiovasculară a acestuia.
Prima dovadă a utilizării vâscului în tratarea bolilor cardiovasculare a fost găsită într-o scurtă
comunicare din 1881, despre utilizarea unei tincturi de vâsc pentru pacienţi cu hipertrofie, astenie,
palpitaţii. Dr. Wigglesworth, autorul acesteia, prescria tinctura în cazuri dureroase şi tumultoase de
afecţiuni cardiace, obţinând rezultate foarte bune. Acesta a concluzionat că vâscul poate fi un
substituent foarte bun pentru digitalină.
Tot în 1881 a apărut un studiu despre proprietăţile fiziologice ale vâscului. Dr. R. Lee Payne a
realizat o serie de experienţe pe broaşte, iepuri şi câini, şi a constatat efectele opuse ale vâscului asupra
animalelor cu sânge rece şi cu sânge cald. Astfel, a scăzut activitatea cardiacă la broaşte şi a crescut
activitatea cardiacă la iepuri şi la câini, în urma administrării extractului de vâsc.
Din păcate aceste studii din 1881 au fost ignorate de medici şi vâscul nu a fost acceptat de
aceştia ca o alternativă la digitalină în tratamentul afecţiunilor cardiace.
Vâscul a avut un succes mult mai mare ca şi agent antihipertensiv. A fost utilizat pentru
scăderea presiunii arteriale încă de la începutul secolului. Extra Pharmacopoeia lui Martindale,
publicată în 1989, prezintă vâscul ca un vasodilatator, şi, de asemeni, citează şi 5 medicamente diferite
conţinând vâsc care sunt încă disponibile pe piaţă în Europa.
Dar prima lucrare care a fost responsabilă pentru acceptarea vâscului ca şi un agent
antihipertensiv a fost cea a doctorului francez René Gaultier, De l'action physiologique et
thérapeutique de l'extrait aqueux de gui; son emploi dans les hémorragies congestives et comme
médicament hypotenseur (Acţiunea fiziologică şi terapeutică a extractului de vâsc; efectul său asupra
hemoragiei congestive şi ca medicament hipotensiv), 1907. Gaultier a demonstrat că acesta a dus la
scăderea presiunii sângelui la câinii folosiţi în cadrul experimentului. Extractul de vâsc injectat
intravenos a provocat întâi la o creştere a bătăilor inimii, care a revenit apoi la normal, în timp ce
presiunea sângelui a rămas scăzută de la 45 de minute până la 2 ½ h. Investigaţiile făcute de Gaultier au
dus la creşterea interesului oamenilor de ştiinţă şi a medicilor faţă de vâsc şi în următoarele decenii s-au
publicat numeroase studii în literatura medicală. În 1908 Gaultier a primit un premiu special al
Academiei de Medicină din Paris pentru cercetările sale asupăra vâscului.
Din 1920, preparatele de Viscum album au fost folosite frecvent ca şi vasodilatatoare.
Doctorul american James P. O'Hare, o autoritate recunoscută în domeniul hipertensiunii şi
colegul său Lyman H. Hoyt, au realizat numeroase studii cu diverse preparate de vâsc. Astfel, pe un
studiu clinic realizat spitalul Peter Bent Brigham din Boston, 75% din cei 78 de pacienţi participanţi, au
prezentat îndepărtarea durerii de cap asociată cu hipertensiunea.
În următorii ani studiile clinice şi cele de laborator au continuat dovedind efectele benefice ale
vâscului în cazul afecţiunilor cardiovasculare şi chiar descifrând o parte din mecanismele fiziologice de
acţiune ale acestuia.
 Astfel, în studii precum Effect of crude aqueous leaf extract of Viscum album (mistletoe) in
hypertensive rats (Efectul extractului apos din frunze de vâsc asupra cobailor hipertensivi, O. E. Ofem
et all, Indian Journal of Pharmacology, 2007), au arătat o descreştere semnificativă a presiunii arteriale
a sângelui şi că aceasta s-a făcut fără schimbări ale ritmului cardiac.
Un studiu făcut la Universitatea Usman Danfodio din Nigeria în 2008, unde vâscul este
cunoscut de mult ca şi un agent antihipertensiv, The vasorelaxant effect of Viscum album leaf extract is
mediated by calcium-dependent mechanism (Efectul vasorelaxant al extractului din frunze de vâsc este
mediat de mecanismul calciu dependent), sugerează că efectul vasorelaxant al extractului de vâsc poate
fi mediat de o inhibare non-competitivă a influxului de Ca2*.
Altă lucrare, realizată la Harbin Medical University din China, vine să confirme efectele
benefice ale flavonoidelor din Viscum coloratum împotriva leziunilor miocardice ischemice şi să
îmbunătăţească activitatea cardiacă (Flavonoids from Chinese Viscum coloratum produce
cytoprotective effects against ischemic myocardial injuries: inhibitory effect of flavonoids on PAF-
induced Ca2+ overload).
Rezultatele unor cercetări ştiinţifice publicate în articole precum Vasodilator activity of the
aqueous extract of Viscum album, au demonstrat o activitate vasodilatatoare coronariană semnificativă
a extractului de vâsc, sau au studiat mecanismul prin care extractul de vâsc scade hipertensiunea –
Study on the mechanism of compound mistletoe fluidextract in relieving hypertension, Qilu Hospital of
Shandong University, China, 2009.
Astfel, ceea ce în medicina populară din numeroase şi diverse locuri de pe glob, se cunoştea de
mii de ani, se aplică acum şi se demonstrează prin studii clinice şi ştiinţifice, şi anume efectul
hipotensiv şi de scăderea a presiunii sanguine a extractelor de vâsc.