Comunicarea – definiție.

Elementele și scopul
comunicării.
Comunicarea – termen ce provine din cuvântul latin communis (comun).
Deci, putem spune că ”a comunica” este echivalent cu ”a face ceva comun”
sau ”a face cunoscut”.
Conceptul de comunicare a fost abordat, în timp, din multiple perspective, iar
acest lucru a determinat o proliferare spectaculoasă a definițiilor. Atunci când
ne referim la comunicare, majoritatea ne gândim la ”a aduce la cunoștință”
sau la ”a informa”. Dacă ne vom uita într-un dicționar explicativ vom găsi
menționate trei semnificații ale cuvântului comunicare. Este vorba despre:
înștiințare sau aducere la cunoștință, contacte verbale în interiorul unui grup,
prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau relațiile
spirituale.
Actul de a face anumite lucruri comune se realizează prin schimbul de
gânduri, idei și sentimente. Așadar, comunicarea reprezintă un schimb – dai și
primești. Este un proces bidirecțional la care iau parte atât vorbitorul cât și
ascultătorul. Participanții la procesul de comunicare trebuie să aibă o
înțelegere comună a sensului cuvintelor și al sunetelor, al gesturilor,
expresiilor, simbolurilor și contextului folosite în comunicare.
Comunicarea eficientă = este reprezentată de existența unei înțelegeri
comune a intenției și sensului. Atât cel care transmite cât și cel care
receptează au o înțelegere comună a scopului, sensului și semnificației
mesajului.
Comunicarea – definiții
Definirea conceptului de ”comunicare” implică o serie de dificultăți din cauza
diverselor modalități de abordare a acestuia. Fiecare autor a încercat să ofere
definiția pe care el o considera potrivită.
De exemplu, C. Hovland, I.Janis și H. Kelley definesc comunicarea astfel: ”un
proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei verbali)
cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)”.
Definția oferită de Denis McQuail: ”comunicarea este transmiterea
informațiilor, ideilor și atitudinilor sau emoțiilor de la o persoană la altă
persoană sau de la un grup la altul, în mod esențial prin intermediul
simbolurilor. Comunicarea are loc ori de câte ori un sistem, sursă,
influențează un alt sistem, destinatarul, prin utilizarea diverselor simboluri
transmise prin canalul care leagă cele două sisteme.”
Robert Craig consideră că, cercetarea și teoretizarea comunicării sunt
marcate de șapte tradiții. Acestea prezintă asemănări în ceea ce privește
 conținutul teoriei comunicării și diferențe în modul de abordare a domeniului.
Aceste tradiții sunt:
 retorică – teoretizează comunicarea ca fiind arta practică a discursului;
 semiotică – vede comunicarea ca mediere intersubiectivă cu ajutorul
semnelor;
 fenomenologică – comunicarea este teoretizarea experienței diferenței
și dialogului;
 cibernetică – comunicarea apare ca un proces informațional;
 socio – psihologică (sau a psihologiei sociale) – teoretizează
comunicarea ca proces al expresiei, interacțiunii și influenței ei;
 socio – culturală – comunicarea apare ca proces simbolic ce produce și
reproduce modelele socioculturale împărtășite;
 critică – consideră apariția comunicării autentice ca fiind doar în
procesul reflecției discursive.
Scopul comunicării
Potrivit opiniei lui De Vito (1988), comunicarea are cinci scopuri esențiale:
 decoperirea personală – comunicarea ne ajută să învățăm despre noi și
despre alții, să ne descoperim (în special prin intermediul comunicării sociale)
și să ne evaluăm;
 descoperirea lumii externe – comunicarea oferă o bună înțelegere a
realității exterioare, a obiectelor și a evenimentelor;
 stabilirea relațiilor cu sens – comunicarea oferă posibilitatea de a stabili
și de a menține relații strânse cu alte persoane;
 schimbarea atitudinii și comportamentului – se referă în special la
comunicarea realizată prin mass-media, cu rol semnificativ în schimbarea
atitudinilor și comportamentelor noastre;
 joc și distracții – comunicarea reprezintă un mijloc de a ne distra, de a
râde și de a ne simți bine.
Elementele comunicării
Comunicarea presupune elemente verbale, paraverbale și nonverbale. Pentru
a comunica eficient este bine ca toate aceste elemente să fie utilizate pentru a
realiza două lucruri:
– trimiterea unor mesaje clare;
– receptarea și înțelegerea mesajelor.
Comunicarea verbală – recurge la cuvinte (scrise sau rostite) pentru a
transmite gânduri, idei și sentimente.
Paralimbajul este utilizat în vederea modificării și transmiterii atitudinilor și
emoțiilor prin utilizarea unor strategii și instrumente. Dintre acestea amintim:
tonalitatea, volumul, ritmul, intonația și accentul. Paralimbajul oferă
personalitate comunicării, caracteristicile distinctive care o fac unică. Orice
tip de comunicare are proprietăți paralingvistice influențate de emoții (modul în
care se simte o persoană) și atitudini (modul care gândește și se comportă o
persoană).
Comunicarea nonverbală presupune un schimb de idei, informații și
sentimente, fără a recurge la cuvinte. Include limbajul trupului: postură, gesturi
și expresii faciale. Acest tip de comunicare furnizează indicii despre atitudinea
și sentimentele din spatele cuvintelor folosite de o persoană. De obicei
întărește comunicarea verbală, dar poate fi folosită și independent pentru a
comunica ceva (de exemplu, o privire sau o atingere prietenoasă pot
comunica un anumit mesaj).
Principalul scop al comunicării rămâne acela de cunoaștere. Acest scop poate
fi atins prin comunicarea interpersonală, iar elementul principal al acesteia
este individul, în timp ce mesajele stau la baza comunicării.
Comunicarea interpersonală
 

Comunicarea interpersonală stă la baza comunicării umane. Aceasta

cuprinde interacțiuni prin care partenerii exercită o influență reciprocă asupra
comportamentelor lor. Caracterul interacțional al comunicării interpersonale
presupune faptul că, în momentul unei comunicări interindividuale personale,
acționează asupra comportamentelor lor în mod reciproc. Individul este o
ființă socială, are nevoie să se raporteze la ceilalți pentru a se descoperi pe
sine și pentru a-și fixa propriul sistem de valori. Pentru a-și putea construi o
imagine de sine, el trebuie să înțeleagă cine este el cu adevărat, cum se vede
el și cum este perceput de către ceilalți.
De asemenea, comunicarea interpersonală poate fi definită ca un proces
psiho-social în care cel puțin doi indivizi dezvăluie informații, emoții, gânduri și
experiențe. O comunicare interpersonală bună duce la apriția unor relații
profunde, semnificative și satisfăcătoare. Pe de altă parte, modelele greșite
de comunicare duc la apariția unei game mari de probleme personale și
interpersonale.
Comunicarea îndeplinește una dintre nevoile psihologice fundamentale ale
ființei umane, este vorba despre nevoia de interacțiune.