Evaluarea ciclului de viață (LCA) al produsului este o tehnică de management de mediu care

identifică fluxurile de materiale, de energie și de deșeuri ale unui produs pe durata unui ciclu de viață
al produsului și impactul acestora asupra mediului. Dicționarul enciclopedic de mediu (2005)
[1]
 prezintă o definiție dezvoltată și cuprinzătoare : "Evaluarea ciclului de viață al unui produs
reprezintă evaluarea și analizarea consecințelor acțiunii produsului asupra mediului; evaluarea
urmărește produsul de la extracția și prelucrarea materiei prime, trecând prin toate fazele sale de
producție, transport și distribuție, utilizare rentabilizare, întreținere și reciclare. mergând până la
depozitarea finală sau până la reintegrarea sa în mediul înconjurător."
Așa cum este definit, LCA se referă numai la impacturi de mediu ale sistemului-produs și nu tratează
factorii financiari, politici, sociali etc. (de exemplu, impacturi de costuri). Acest ciclu de viață este
denumit uneori "from cradle-to-grave" -în l.engleză (în traducere: "de la leagăn la mormânt").
Abrevierea LCA provine din l.engleză: "Life Cycle Assessment".In l. franceză acest concept este
denumit "L'analyse du cycle de vie (ACV)". Expresia "cradle-to-grave" se referă la ciclul de viață al
unui produs, care începe în momentul proiectării produsului și se continuă prin achiziția și utilizarea
materiilor prime, fabricarea sau procesarea cu fluxul de deșeuri asociate, stocarea, distribuția,
utilizarea și retragerea din uz sau reciclarea[2][2]. În ciclul de viață complet trebuie incluse și fazele
de transport necesare sau cauzate de existența produsului. Fazele combinate ale ciclului de viață
constituie întregul sistem "cradle-to-grave".
Formele timpurii ale LCA au fost utilizate în SUA, în decada 1960, pentru definirea strategiei de
mediu a corporațiilor și ulterior, în anii 1970, de agenții guvernamentale, ca auxiliar pentru
dezvoltarea politicilor publice. Primul organism internațional care a acționat pentru dezvoltarea LCA
a fost SETAC (Society of Environmental Toxicology and Chemistry) din SUA.[3] SETAC a elaborat
un "Cod de practici" pentru LCA[3] care a dezvoltat primul cadru tehnic acceptat internațional pentru
studii LCA. În anul 1994, ISO a stabilit Comitetul Tehnic TC 207, însărcinat cu standardizarea unui
set de instrumente de management de mediu, inclusiv LCA. Începând din 1994, LCA a apărut ca
instrument de management de mediu, pe scară mondială, sub forma seriei de standarde ISO 14040.
Un alt "actor" internațional în domeniul LCA este UNEP (United Nations Environmental Programme)
care a publicat un ghid pentru LCA, intitulat Life Cycle Assessment (1996) [4], de asemenea o urmare
a ghidului anterior: "Towards a Global Use of Life Cycle Assessment"(1999)[5]
Conform standardului SR EN ISO 14040:2002[6] prin ciclu de viață se înțeleg "etapele consecutive și
intercorelate ale unui sistem-produs, de la achiziția materiilor prime sau generarea resurselor
naturale până la post-utilizare". Sistemul total de procese unitare (elementare) implicate în ciclul de
viață al unui produs este denumit "sistem-produs". Termenul "proces unitar" se referă la orice fel de
activitate care produce o ieșire cu valoare economică, de exemplu oțel, electricitate etc. sau care
oferă un serviciu cu valoare economică, de exemplu transport sau managementul deșeurilor.
Termenul "produs" este considerat în cel mai larg sens - incluzând bunuri fizice și servicii, atât la
niveluri operaționale, cât și strategice.
Obiectivele analizei constă în evaluarea riscului, evaluarea performanței de mediu, auditarea de
mediu și evaluarea impactului de mediu, identificarea schimbărilor posibile în fiecare fază a ciclului
de viață, care pot conduce la beneficii de mediu și economii de costuri generale. Standardele
definesc principiile generale și cadrul de lucru pentru conducerea și raportarea studiilor LCA (SR EN
ISO 14040:2007 și ISO 14040:2006) , oferă recomandări privind cerințele și liniile directoare pentru
evaluarea ciclului de viață (SR EN ISO 14044:2007 și ISO 14044:2006).

Cuprins

 1Descrierea generală a LCA

 2Definirea scopului și a domeniului de aplicare
 3Analiza inventarului ciclului de viață
 4Evaluarea impactului de mediu pe ciclul de viață
 5Interpretarea ciclului de viață
 6Utilizări ale studiilor LCA
 7Schimbarea climatului
 8Note
 9Legături externe

Descrierea generală a LCA[modificare | modificare sursă]

LCA este o tehnică de management de mediu pentru evaluarea aspectelor de mediu ale sistemelor-
produs și a impacturilor potențiale asociate, care este condusă prin parcurgerea a patru faze:[6]
‫٭‬definirea scopului și a domeniului de aplicare;
‫٭‬analiza inventarului pentru elementele relevante de intrare și ieșire ale unui sistem-produs;
‫٭‬evaluarea impacturilor potențiale asupra mediului;
‫٭‬interpretarea rezultatelor analizei inventarului și a fazei de evaluare a impacturilor.
Evaluarea ciclului de viață poate contribui la fundamentarea deciziilor în industrie, organizații
guvernamentale și neguvernamentale, pentru elaborarea planurilor strategice, proiectarea
produselor sau a proceselor, precum și pentru evaluarea metodelor de fabricație alternative, din
perspectiva exigențelor ecologice care trebuie satisfăcute.
Trunchierea lanțului de faze componente oferă cicluri de viață parțiale care în unele cazuri pot fi
suficiente pentru analiza cerută de obiectivele studiului. Există mai multe variante de LCA parțiale:
Cradle-to-Gate este o analiză a ciclului de viață parțial al produsului, de la fabricare ("cradle") până
la poarta ("gate") fabricii, adică înainte de a fi transportat la consumator.
Cradle-to-cradle este un tip de evaluare a ciclului de viață în care faza finală, de post-utilizare este
un proces de reciclare; din reciclare își au originea fie noi produse identice cu cele reciclate, fie
produse diferite de acestea.
Gate-to-Gate este un LCA parțial care ia în considerare numai un singur proces ce adaugă valoare
în întregul lanț de producție.
Cu prilejul efectuării studiului LCA poate fi luată în considerare contribuția următoarelor categorii de
impact asupra mediului:[7]
‫٭‬contribuția la efectul de seră;
‫٭‬impactul asupra stratului de ozon stratosferic;
contribuția la ploile acide ( prin emisii de SO2);
‫٭‬poluarea apei din pânzele freatice, ape reziduale, sisteme de tratare, apa de răcire;
‫٭‬consumul de energie (electrică, gaze, petrol etc.);
‫٭‬poluarea aerului, gaze toxice;
‫٭‬eroziunea solului, degradarea pădurilor;
‫٭‬zgomot, vibrații;
‫٭‬praf și particule;
‫٭‬explozii, deversări,deșeuri solide, deșeuri periculoase.
Analiza categoriilor de impact asupra mediului este îngreunată de lipsa metodologiei științifice
necesare pentru evaluarea impactului de mediu al proceselor. Modelele pentru categoriile de impact
se află încă în curs de dezvoltare.

Definirea scopului și a domeniului de

aplicare[modificare | modificare sursă]
În această primă fază a studiului LCA se definește pentru cine este elaborat studiul (publicul țintă,
guvern, departamentul unei întreprinderi etc.) și aplicarea intenționată a studiului. Scopul și domeniul
de aplicare includ descrierea metodei aplicate pentru evaluarea impacturilor de mediu potențiale și
categoriile de impact incluse. Domeniul de aplicare trebuie să specifice funcțiile sistemului-produs
și unitatea funcțională, considerată ca unitate de referință la care se raportează intrările și ieșirile în
și din sistem; de asemenea, se descriu limitele sistemului-produs, procedurile de alocare (la sisteme
cu produse multiple), parametrii inventarului ciclului de viață. Scopul studiului este definit în termeni
de acoperire temporală, geografică și tehnologică, precum și prin nivelul de sofisticare al studiului
(nivel simplificat, nivel detaliat sau LCA extins), în raport cu obiectivele asumate. În final, produsele
care constituie obiectul studiului sunt descrise în termeni de funcție, unitate funcțională și fluxuri de
referință. Unitatea funcțională descrie funcția principală a sistemului-produs și permite ca diferite
sisteme-produs să fie tratate ca fiind funcțional echivalente.De exemplu, funcția care poate servi
pentru un proces de vopsire este "protejarea și colorarea unui perete". În cazul acestei funcții,
unitatea funcțională poate fi : "a acoperi 1 m2 de perete timp de 20 de ani". Fluxul de referință este o
măsură a ieșirilor din procesele unui sistem-produs dat. Fluxul de referință desemnează cantitatea
de produs utilizat și de consumabile utilizate de acest produs, necesare pentru satisfacerea
necesităților unității funcționale.

Analiza inventarului ciclului de viață[modificare | modificare sursă]

Analiza inventarului implică proceduri pentru colectarea și calculul datelor asupra sistemului-produs
care vor fi incluse în inventar, pentru cuantificarea intrărilor de materiale sau energie sau substanțe
chimice, precum și a ieșirilor de materiale, energie, produse, evacuări în aer, apă,sol -care sunt
relevante pentru sistemul-produs. Mai succint, colectarea intrărilor și ieșirilor unui sistem-produs pe
durata ciclului de viață al acestuia este denumită analiza inventarului.
Datele utilizate pot proveni dintr-o varietate de surse, incluzând măsurări directe, materiale teoretice
și bilanțuri de energie, date statistice, informații din publicații.
Datele colectate și calculate servesc pentru elaborarea de interpretări, concluzii și recomandări
pentru decidenți. Atunci când sistemul studiat implică produse multiple (de exemplu produse multiple
la rafinarea petrolului: motorină, benzină, gaz natural) sunt necesare proceduri de alocare pentru
distribuirea fluxurilor de intrare sau de ieșire spre și din sistemul-produs. Fluxurile de materiale și
energie (intrări sau ieșiri) precum și evacuările în mediu asociate sistemului trebuie alocate diferitelor
produse în conformitate cu proceduri documentate și justificate.
De obicei, inventarele ciclului de viață sunt efectuate cu pachete software dedicate, de
exemplu GaBi Software[4], dezvoltat de PE International (Germania) sau SimaPro LCA
Software[5], dezvoltat de PRé Consultants (Olanda). În software SimaPro LCA sunt incluse mai
multe metode de evaluare a impactului de mediu, de exemplu Eco-Indicator 99, CML 92, EPS 2000,
Impact 2002+, EPD method.[8] Rezultatele analizei inventarului se prezintă sub forma unui "inventar
al ciclului de viață" (LCI-Life cycle inventory), elaborat ca un tabel-inventar care listează intrările și
ieșirile în mediu, exprimate prin fluxurile elementare materiale și energetice în mediu, asociate cu
unitățile lor funcționale (de exemplu: kg de dioxid de carbon, miligrame de fenol, kg de minereu de
fier, m3 de gaz natural etc.).
Evaluarea impactului de mediu pe ciclul de
viață[modificare | modificare sursă]
Evaluarea impactului de mediu reprezintă o cuantificare a contribuției, magnitudinii și semnificației
impacturilor potențiale de mediu ale unui sistem-produs, utilizând rezultatele analizei inventarului
ciclului de viață (Vezi și Legea 137/1995-Legea protecției mediului).
Pentru identificarea și evaluarea impactului de mediu se recomandă parcurgerea următoarelor
etape:
‫٭‬clasificarea fluxurilor inventarului pe categorii de impact (de exemplu, încălzire globală, poluarea
aerului, a apei și a solului, epuizarea resurselor naturale, sănătate umană, impact asupra
ecosistemelor etc.) In acest scop, datele din tabelul-inventar sunt grupate împreună într-un număr
de categorii de impact. Categoriile de impact includ cele din emisii în mediu și prin consumul de
resurse naturale, precum și alte intervenții asociate cu obținerea produselor care apar când se
extrag resurse minerale, combustibili fosili etc.;
‫٭‬modelarea datelor inventarului în interiorul categoriilor de impacturi de mediu potențiale; sunt
calculate rezultatele indicatorilor pe categorii (caracterizare). Indicatorii pe categorii reflectă emisiile
agregate sau utilizarea resurselor pentru fiecare categorie de impact Se analizează și se estimează
magnitudinea impacturilor potențiale asupra sănătății umane, ecologice, epuizării resurselor pentru
fiecare categorie de impact.Rezultatele indicatorilor pentru diferitele categorii de impacturi reprezintă
împreună profilul evaluării impacturilor pentru sistemul-produs;
‫٭‬normalizarea și ponderarea fiecărei categorii de impact. Normalizarea oferă baza pentru
compararea diferitelor categorii de impact asupra mediului (toate impacturile sunt exprimate cu
aceeași unitate). Ponderarea implică alocarea unui factor de pondere pentru fiecare categorie de
impact, în funcție de importanța relativă. Dacă este necesar, impacturile individuale pot fi agregate
într-un indice compozit unic de mediu. Această etapă nu este totdeauna necesară.
Principalele rezultate ale acestei faze sunt: profilul mediului, profilul normalizat al mediului și profilul
ponderat.[9][6]
Metodele de evaluare a impactului asupra mediului și metodele de control sunt încă în stadii de
dezvoltare și nu sunt unanim acceptate.

Interpretarea ciclului de viață[modificare | modificare sursă]

Interpretarea este faza evaluării ciclului de viață în care constatările din analiza inventarului și din
evaluarea impactului sunt combinate, pentru a ajunge la concluzii și recomandări. Se efectuează o
analiză a contribuțiilor majore, o analiză de sensibilitate și de incertitudine care pot conduce la
concluzii asupra satisfacerii scopului și obiectivelor studiului LCA. Constatările acestei interpretări
pot lua forma unor recomandări finale, referitoare la domeniile în care va trebui să se acționeze cu
prioritate, pentru prevenirea consecințelor ecologice și prejudicierii sănătății umane. În mod tipic,
această fază va genera decizii sau un plan de acțiuni.
Analiza de sensibilitate are obiectivul de a valida fiabilitatea rezultatelor finale, prin determinarea
influenței variației ipotezelor, datelor sursă și a metodologiei.
Analiza de incertitudine urmărește verificarea influenței incertitudinii datelor principale asupra
rezultatelor modelelor. Această analiză se face de obicei cu instrumente informatice, utilizând de
exemplu metoda Monte Carlo.
Pentru studii LCA de diagnostic, datele sunt utilizate pentru a identifica segmentele critice din ciclul
de viață, care contribuie disproporționat la impactul total al sistemului asupra mediului. În cazul LCA
comparative, ciclurile de viață ale sitemelor concurente care îndeplinesc aceeași funcție sunt
ordonate pe baza performanței de mediu și apoi este selectată alternativa optimă.

Utilizări ale studiilor LCA[modificare | modificare sursă]

Studiile LCA pot fi utilizate de guverne, firme private, organizații de consumatori și grupuri de mediu
ca instrumente de sprijin al deciziilor. Scopul deciziilor se extinde de la managementul general și
selectarea politicilor până la selectarea caracteristicilor produselor și proceselor în timpul proiectării.
Aplicațiile LCA pot fi clasificate în următoarele (cf. ISO 14040:1997):
‫٭‬Identificarea oportunităților de a îmbunătăți aspectele de mediu ale produselor în diferitele faze ale
ciclului de viață.
‫٭‬Luarea deciziilor în industrie, selectarea politicilor guvernelor și ale ONG-urilor (planificarea
strategică, strategii de afaceri).
‫٭‬Selectarea indicatorilor performanței de mediu și procedurilor de măsurare.
‫٭‬Dezvoltarea marketingului, inclusiv marcarea ecologică, declarații de mediu și îmbunătățirea
imaginii firmei.
Studiile LCA pot fi utilizate ca auxiliar în proiectarea proceselor și produselor pentru:
‫٭‬selectarea tehnologiei proceselor -determinarea celei mai bune variante prin care un produs
specific poate fi realizat, prin selectarea dintr-un număr de procese alternative concurente;
‫٭‬optimizarea proceselor -includerea unor funcții-obiectiv în modelele de programare matematică
care să reflecte considerații de mediu pentru ciclul de viață;
‫٭‬proiectarea proceselor -extinderea metodologiei DfE pe baza ciclului de viață. DfE (Design for
Environment) sau Ecodesign este un concept general ce se referă la o varietate de abordări de
proiectare care încearcă să reducă impactul general asupra mediului, exercitat de un produs sau
proces;
‫٭‬dezvoltarea produsului -selectarea caracteristicilor și componentelor unei mărfi industriale sau
comerciale. Aplicațiile includ sortarea materialelor de ambalaj și materiei prime.

Schimbarea climatului[modificare | modificare sursă]

Una dintre categoriile de impact este reprezentată de schimbarea climatului care este definită în
studiile LCA ca impactul emisiilor activităților umane asupra forțajului radiativ al atmosferei (adică
absorbției radiației calorice).[10][7] Aceasta poate avea, la rândul său, impacturi adverse asupra
sănătății ecosistemelor, sănătății umane și bunăstării materiale. Multe dintre aceste emisii intensifică
forțajul radiativ, producând creșterea temperaturii la suprafața Pământului. Aceasta este denumită
popular prin termenul "efect de seră". Domeniile de protecție sunt sănătatea umană, mediul natural
și mediul construit de om (de exemplu, recolte de cereale). Au fost utilizați așa-numiții Indici ai
Potențialului de Încălzire Globală (GWP-Global Warming Potential)[11] ca factori de caracterizare
pentru evaluarea intervențiilor (CO2, SO2 etc.) pentru categoria de impact schimbarea climatului :
Schimbarea climatului = ΣGWPixmi
unde mi este masa de substanță i eliberată, în kg, GWPi -Potențialul de Încălzire Globală al
substanței respective, iar "Schimbarea climatului" este indicatorul rezultat, în kg CO2-echivalente.
Pentru a compara impacturile emisiilor diferitelor gaze "de seră", fiecăreia i s-a atribuit un Indice de
Potențial de Încălzire Globală (GWP) care este o măsură a contribuției potențiale a substanței
considerate la schimbarea climatului. Indicele Potențialului de Încălzire Globală al unei substanțe
este definit matematic prin raportul dintre absorbția de radiație infraroșie intensificată datorită emisiei
instantanee de 1 kg de substanță și cea datorită unei emisii egale de CO2, integrate în timp (Heijung,
R.J. et al.,1992,op.cit.). Indicii GWP oferă numai o indicație aproximativă a efectelor climatice
potențiale ale unor astfel de emisii, deoarece acestea depind nu numai de absorbția integrată
atmosferică a radiației calorice ci și de distribuția sa în timp.
Integrarea procesului de încălzire globală, utilizată în studiile LCA, implică unele simplificări. În
particular, indicii GWP depind de orizontul de timp T pentru care este efectuată integrarea. Sunt
utilizate orizonturi de timp mai lungi (100 ani și 500 ani) pentru a evalua efectul cumulat al emisiilor
gazelor de seră, respectiv orizonturi mai scurte (20 și 50 ani) pentru o indicație a efectelor pe termen
scurt.
Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC-Comisia interguvernamentală pentru
schimbarea climatului) a compilat o listă de "cele mai bune estimări temporare" pentru indicii GWP,
cu orizonturi de timp de 20, 100 și 500 ani[12] Abordarea schimbării climatului pe baza indicilor GWP,
utilizând valorile cele mai recente ale indicilor publicate de IPCC, este una dintre cele mai bune
practici disponibile.