DEZVOLTAREA COMPETENŢEI DE COMUNICARE

Asist. univ. Cornelia Axinte

Resumé
Acquerir une langue, ce n’est pas stocker par répétition des éléments de cette langue (mots et
règles de grammaire), mais en reconstruire et internaliser les systèmes de production du discours.
Car la langue est un outil de communiquer, c’est agir sur l’autre. La communication est donc une
pratique sociale régulée par des conventions socio-culturelles qui définissent qui a le droit de dire
quoi à qui, où et quand.

Noţiunea de competenţă de comunicare a evoluat foarte mult, înglobând astăzi

domenii de cunoaştere din ce în ce mai vaste. Consiliul Europei consideră că există şase
componente în aptitudinea de comunicare (şi trebuie remarcat faptul că mulţi autori sunt de
acord cu acest lucru) şi anume: competenţa lingvistică, competenţa socio-lingvistică,
competenţa discursivă, competenţa socio-culturală, competenţa strategică şi competenţa
socială. Ne ocupăm acum doar de competenţa lingvistică, încercând să scoatem în evidenţă
ce trebuie şi cum trebuie să lucrăm la clasă cu studenţii, astfel încât ei să-şi dezvolte
competenţa de comunicare.
Plecăm de la premisa că, specialiştii în domeniu susţin acest lucru, competenţa de
comunicare este considerată ca o capacitate globală iar competenţa de comunicare într-o
limbă străină este doar o componentă a acesteia. Prima, cuprinde capacităţi comunicative
globale deja dobândite de către studenţi inclusiv de-a lungul anilor de şcoală, în timp ce a
doua va fi definită ca o capacitate lingvistică şi se va realiza prin intermediul orelor de
limbi străine. A învăţa să comunici într-o limbă străină înseamnă să reînveţi să vorbeşti ”il
faut reapprendre à parler”. Astfel se redescoperă calea de acces spre lume cu ajutorul altei
limbi, ceea ce implică o metodologie aparte care poate să îmbunătăţească cunoştinţele deja
dobândite şi să pregătească o competenţă de comunicare mai performantă pentru viitor.
Lingviştii susţin că nu există limbă fără comunicare, nici comunicare fără limbă, fără
o bună cunoaştere a acesteia; iată deci o funcţie dinamică a limbii. În acest context, trebuie
să ne reamintim că limba străină (ca şi limba maternă de altfel) trebuie predată şi înţeleasă
sub toate cele trei aspecte ale sale:
¾ de construcţie identitară, o identitate individuală şi colectivă în acelaşi timp;
¾ de posibilitate de comunicare – cel care vorbeşte va da expresie intenţiilor
sale care corespund imaginilor sale comunicative în situaţii diverse;
¾ de stabilire a diferitelor tipuri de discurs, ce vor reflecta relaţia dintre vorbitor
şi partenerul său de discuţie (şi bineînţeles că vor reflecta şi tipul de influenţă
pe care vorbitorul său va încerca să-l exercite).
Robert Lado susţine că „limba reprezintă o structură de comunicaţie”, ca atare
„Predaţi limba aşa cum este, nu cum ar trebui să fie ... lingviştii ne sesizează că formele
folosite de vorbitorii nativi culţi, nu orice standard nefiresc şi închipuit, constituie un ghid
pentru ceea ce este corect şi accesibil ca vorbire nativă cultural. Prin acest principiu se
subînţelege că tipul de limbă care trebuie predat este cel folosit de vorbitorii nativi culţi”.
În aceste condiţii, pentru a obţine competenţa de comunicare dorită, în timp relativ
scurt şi cu mai puţină risipă de energie, trebuie să găsim nu numai metodele cele mai
accesibile studenţilor ci şi materialele cele mai bune. Iată de ce majoritatea lingviştilor sunt
de acord că documentele autentice sau de ce nu, cele fabricate pe obiective specifice, pot fi
folosite ca suporturi pedagogice.
Am notat în mod intenţionat ambele variante – autentic sau fabricat – pentru că acest
lucru constituie de fapt primul criteriu de care trebuie să ţinem cont în momentul în care
pregătim un curs – în acest caz de limbă franceză – pe obiective specifice. Documentul pe
care dorim să-l folosim trebuie să răspundă unor cerinţe, şi anume: legitimitate, motivaţie,
posibilitate de a-l utiliza în scopuri pedagogice şi, bineînţeles, să corespundă nivelului
lingvistic al studenţilor.
Legitimitatea: documentul ales trebuie să corespundă domeniului în care va fi folosit,
să fie reprezentativ pentru acesta, să fie conceput într-o formă apropiată de ceea ce
studenţii vor trebui la rândul lor să reformuleze, să realizeze. Absolut logic, în acest caz
vom alege documente autentice, plecând de la ideea potrivit căreia competenţa de
comunicare se bazează atât pe cunoştinţe de limbă, cât şi pe cele de cultură şi civilizaţie de
care studenţii au nevoie pentru a înţelege şi a transmite un mesaj. Să nu uităm că trebuie să
punem, mai ales la începutul cursului, accentul pe aspectul funcţional al limbii. Dacă
problemele de ordin cultural nu sunt lămurite la timp, studentul ar putea crede că ele sunt
identice cu cele din cultura sa, ceea ce, în opinia lui Robert Lado, ar duce la neînţelegeri
sau comportamente eronate. Normal că toate aceste explicaţii de natură culturală se vor
putea da atunci când studenţii au deja un nivel mediu de însuşire a limbii, pentru că într-o
clasă de limbă străină este ideal să nu folosească de loc limba maternă.
La noi, pentru studenţii Academiei, vom folosi fie metode de învăţare a limbii
franceze (Tempo, Espace etc.), reviste, ziare franţuzeşti sau, pentru limbajul militar de
specialitate, reviste militare (Armée d’aujourd’hui, Terre magazine) ori documente militare
autentice. Normal, vom adăuga atunci când este cazul casete video sau audio, înregistrări
cu vorbitori nativi pentru a obişnui studenţii să înţeleagă mai mulţi vorbitori de limbă.
Motivaţia rămâne un factor determinant, un element cheie al reuşitei învăţării.
Motivaţia este strâns legată şi de legitimitatea documentului autentic şi acest lucru din
două motive: studenţii sunt întotdeauna interesaţi de noutăţile apărute în domeniul lor de
activitate iar documentul prezentat: film didactic, articole, casete audio, îi obligă să-şi
utilizeze permanent cunoştinţele de limbă deja dobândite sau să-şi îmbogăţească permanent
cunoştinţele de lexic şi gramatică. M-aş opri puţin asupra utilizării mijloacelor tehnice la
orele de limbi străine. Încă din 1968, al XXII-lea Congrès de l’École Moderne, Franţa
atrăgea atenţia că „formarea personalităţii copiilor şi adolescenţilor nu se mai poate realiza
fără să se ţină seama de restructurările atât de profunde pe care tehnicile moderne le-au
adus în viaţa culturală a popoarelor” (Miron Ionescu). În afara motivelor de ordin social,
există şi noţiuni de ordin psiho-pedagogic şi anume antrenarea, creşterea ponderii văzului,
pe lângă auz ceea ce prezintă avantaje din punct de vedere al asimilării cunoştinţelor. Să nu
uităm că un film didactic spre exemplu, permite vizualizarea simbolurilor verbale,
deoarece cu ajutorul unei imagini se poate arăta ceea ce altfel ar rămâne la nivelul
imaginaţiei. Acest mijloc trebuie să contribuie şi el în mare măsură la motivaţia activităţii
la clasă pentru că „o imagine bună şi bogată în conţinut trezeşte interesul, curiozitatea,
îndeamnă la reflecţie şi implicit promovează spiritul de cercetare” (Miron Ionescu). A l.
Roşca în „Motivele acţiunilor umane” spune că „Importanţa trezirii şi menţinerii
curiozităţii epistemice, a intereselor cognitive la elevi este cu atât mai importantă, cu cât
ştie că fără o motivaţie puternică – râvnă, perseverenţă etc. – o inteligenţă remarcabilă
poate rămâne sterilă sau mult sub nivelul potenţialului de realizare”.
Exploatarea pedagogică a documentelor se realizează relativ uşor. Astfel pentru a
aborda problema la nivel lingvistic, se va respecta principiul pedagogic de la simplu la
complex. La aceasta se adaugă obligativitatea de a ţine întotdeauna cont de accesibilitatea
subiectului, deci orice document va fi ales şi utilizat în funcţie de nivelul de cunoştinţe al
studenţilor.
Dacă pentru abordarea problemelor de lexic vom alege documente autentice,
respectând principiul de la simplu la complex, în ceea ce priveşte abordarea problemelor de
gramatică, aici situaţia este puţin mai complicată. Un text autentic nu va conţine prea multe
exemple sau nu va repeta de multe ori problema de gramatică pe care dorim să o discutăm.
Ca atare va trebui să recurgem la texte, documente fabricate care ne vor oferi posibilitatea
să regăsim noţiunea de gramatică în situaţii concrete şi să o putem elucida cu studenţii (ex.
exerciţii axate pe utilizarea verbului la diferite moduri sau timpuri, pronume, adjective
etc.).
Pentru a putea exemplifica cele spuse, m-aş referi la materialele pe care le folosim
noi în Academia Forţelor Terestre. Astfel, plecând de la premisa că studenţii noştri
continuă studiul limbii franceze, având o bază de cunoştinţe dobândite în anii anteriori de
studiu, în anii I şi II revedem şi îmbogăţim cunoştinţele de lexic şi gramatică ale acestora,
deci terminologie uzuală. Utilizăm cu precădere metode franţuzeşti, autentice, de
perfecţionare a limbii franceze, prevăzute cu casete video şi audio, ziare şi reviste, cărţi etc.
Pentru că a comunica nu înseamnă numai a transmite informaţii, a stoca elemente de limbă
(cuvinte şi reguli de gramatică) ci şi a reconstrui, a reacţiona, a conversa, a acţiona asupra
altuia, va trebui să-i obişnuim pe studenţi cu ideea că a comunica înseamnă în fapt o
practică socială determinată de convenţii socio-culturale care indică cine are dreptul să
spună ceva, cui, unde, când, cum. Acest lucru presupune bineînţeles, existenţa, pe lângă
mijloacele lingvistice necesare la un moment dat, şi a unor reguli de comportament de
raporturi interumane, de atitudine socială. Iată de ce pe lângă lectură jocurile, glumele,
cântecele sau mijloacele nonverbale (gesturile, privirea, exprimarea diferitelor sentimente)
pot să-i aducă pe studenţi în situaţia de a se putea descurca în contexte concrete. Dacă la
început studenţii privesc, citesc, învaţă, vor trebui să pregătească la rândul lor dezbateri,
expuneri, descrieri, jocuri de rol; astfel vor aplica atât comportamentul verbal cât şi cel
nonverbal, vor fi obligaţi să comunice scris şi oral, să exerseze continuu acest mijloc de
comunicare.
Anii III şi IV de studiu presupun introducerea terminologiei militare generale şi apoi
de specialitate. Acum textele trebuie să fie în mod obligatoriu autentice, cu tematica
militară: rolul armatei în societate, integrare în NATO, profesionalizarea armatei,
prezentarea diferitelor arme şi specializări militare etc. Filmele didactice prezentate
completează informaţia dată studenţilor şi îi incită la dezbateri, comparaţii, completări cu
date obţinute prin documentarea individuală.
Dacă avantajele acestor documente sunt numeroase, trebuie să fim totuşi atenţi pentru
că ele vor ridica şi probleme, astfel:
¾ articolele din diverse reviste pot avea un conţinut ştiinţific mai scăzut ţinând
cont de faptul că nu întotdeauna sunt scrise de specialişti iar jurnaliştii îşi pun
bineînţeles amprenta personală în redactarea lor;
¾ uneori putem întâlni trimiteri la cultura şi civilizaţia poporului a cărui limbă o
studiem, noţiuni poate necunoscute studenţilor; trebuie să elucidăm orice
neînţelegere apărută.
Cum se exploatează aceste documente autentice ? Utilizarea lor rămâne la latitudinea
profesorului care ştie ce obiectiv urmăreşte la clasă; astfel putem avea:
¾ activitatea pentru îmbogăţirea lexicului, elucidarea unor probleme de
gramatică, abordarea unor noţiuni de cultură şi civilizaţie;
¾ activităţi axate pe una dintre cele patru competenţe (citit, scris, ascultat,
vorbit);
 ¾ dobândire de cunoştinţe privitoare la un domeniu specializat – spre exemplu
domeniul militar;
¾ dobândire de informaţii privitoare la Franţa sau la punctul de vedere al acestei
ţări referitor la probleme de interes mondial etc.
Încerc să detailez aceste puncte de vedere. Astfel, un document autentic ne dă
posibilitatea să abordăm problema lexicului specializat sau forme gramaticale specifice
acestuia. Studentul va sesiza imediat că i se predă limba străină aşa cum este ea, cu
cuvinte/expresii/noţiuni de gramatică. În cazul nostru, nu gramatica singură constituie
scopul cursului; vom alege din text doar exemple de utilizare a unei reguli de gramatică.
Dacă s-ar insista prea mult pe problemele gramaticale, studentul ar dobândi doar
microcompetenţe gramaticale insuficiente pentru a comunica în situaţii reale (când ar
trebui să folosească în mod curent şi cursiv toate regulile gramaticale aplicate la lexicul
utilizat).
Textele trebuie alese cu grijă pentru a nu introduce în acelaşi timp prea multe cuvinte
şi expresii noi. În acest caz s-ar putea să suprasolicităm atenţia studentului care v-a rămâne
doar la nivelul învăţării de noi cuvinte, fără să înţeleagă mesajul transmis, fără să-l poată
comunica. În concluzie, lexicul şi gramatica nu trebuie văzute, predate, de sine stătător, ci
ca făcând parte dintr-un tot unitar, ca elemente de bază ale savoir-faire-ul comunicării, ce
va cuprinde următoarele niveluri: lexic, gramatică, analiza textului, pragmatică şi cultură.
Mai intervine o problemă în alegerea documentelor de specialitate. S-a constatat că
de multe ori ajung să se confunde două noţiuni: “curs de limbă de specialitate” cu “curs de
specialitate”, deci mare atenţie, profesorii de limbi străine oferă studenţilor doar mijloacele
de comunicare a cunoştinţelor deja dobândite la cursurile de specialitate. Să nu uităm că
noi predăm noţiuni de specialitate pentru care nu avem o pregătire specială deci, trebuie să
abordăm cu grijă toate problemele.
Prin urmare, atât documentele alese cât şi metodele folosite, precum şi sistemul de
evaluare vor contribui la dezvoltarea competenţelor de comunicare. La toate acestea se va
adăuga motivaţia studenţilor influenţată şi controlată parţial de voinţă. Robert Lado susţine
că: “o motivaţie puternică va creşte rezultatele învăţării”. Datorită faptului că omul este o
fiinţă socială, dorinţa sa de a comunica reprezintă un factor care intensifică învăţarea
limbii. Cu atât mai mult, viitorul ofiţer ar trebui să ştie că învaţă o limbă străină în folosul
său pentru viitorul său profesional.
Poate că dacă se aplică cele de mai sus studentul va fi prins într-un proces de învăţare
care constă nu numai într-o repetare a cunoştinţelor, mecanică să spunem, ci într-o
folosire/reutilizare a acestora în situaţii noi creând astfel noul “savoire dire” (a şti să spui).
 Note bibliografice

[1] Benito, Y.F., Maestu, M.J.R., Développer la compétence stratégique et la compétence

sociale, în “Le Français dans le monde”, nr. 299, pp. 25-30
[2] Ionescu, M., Previziune şi control în procesul didactic, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1979
[3] Lado, R., Predarea limbilor – o abordarea ştiinţifică, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1976
[4] Ninon, C le, Choisir et exploiter des documents en français sur objectifs spécifiques, în
“Le Français dans le monde”, nr. 295, pp. 36-39
[5] Tamuly, A., Développer une compétence de communication chez l’enfant, în “Le
Français dans le monde”, nr. 268, pp. 55-59.