Transportul feroviar în România

Cea mai veche linie de cale ferată de pe actualul teritoriu românesc a

fost calea ferată Oravița-Baziaș, construită în perioada 1846-1854 pe
traseul Oravița - Răcăjdie - Iam - Bela - Crkva (Biserica Albă) - Baziaș, cu
o lungime de 62,5 km. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost
deschisă pe 20 august 1854 și făcea legătura între Oravița (în Banat) și
Baziaș, un port la Dunăre. Linia a fost folosită inițial doar pentru
transportul cărbunelui din mina Anina la Dunăre. De la 12 ianuarie 1855
linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece (k. k. privilegierte
österreichische Staatseisenbahn-Gesellschaft), Banatul fiind în acel timp
parte a Imperiului Austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în
următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul
de pasageri la 1 noiembrie 1856.

O a doua linie pe actualul teritoriu românesc a fost construită în

perioada 1858 - 1860 de către compania engleză Barkley-Stanisforth pe
distanța Cernavodă port - Constanța, cu o lungime de 63 km (în Imperiul
Otoman). Această linie scurta muta legătura dintre Marea Neagră și
Valea Dunării. Potrivit firmanului dat de către sultan dreptul de
administrare al acestei linii era dat constructorului pe o perioadă de 99
de ani, dar statul român a răscumpărat acest drept după Războiul Ruso-
Turc (1877-1878).

În 1860, venind în fruntea guvernului, Mihail Kogălniceanu pune

problema căilor ferate, spunând că dacă se va construi o cale ferată în
Țara Românească, curând și Moldova ar putea face același lucru
„adresându-se țării-soră de peste Milcov unde va găsi specialiști și
ateliere”. Mihail Kogălniceanu încerca în acest fel să atenueze rivalitățile
dintre cele două principate care puteau duce la jignirea Moldovei și
despărțirea acesteia de Țara Românească.[1]

În septembrie 1865, Alexandru Ioan Cuza a acordat companiei engleze

Barkley-Stanisforth construirea liniei ferate București-Filaret-Giurgiu[2]
(fiind calea cea mai scurtă care lega capitala țării cu Dunărea și astfel cu
restul lumii). Lungimea liniei avea 70 km, la un preț de construcție de
196.500 franci pe kilometru. La 19/31 octombrie 1869 regele Carol I al
României face inaugurarea[3] acestei linii de cale ferată. Trenul,
considerat a opta minune a lumii și tras de locomotiva „Mihai Bravul”
era condus de către constructorul liniei, John Trevor Barkley. Linia avea
să fie prelungită în 1870 cu încă 2,6 km de la Giurgiu până la Smârda,
această porțiune fiind construită în regie de către statul român.

În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei

linii de 915 km, de la Vârciorova în sud până la Roman în nord, trecând
prin Pitești, București, Buzău, Brăila, Galați și Tecuci, toate orașe
importante la acea vreme. Costul construcției era la acel timp de
270.000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată
consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe faze -
prima parte, Pitești - București - Galați - Roman, a fost deschisă la 13
septembrie 1872, iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Linia
Vârciorova - Roman a fost o parte importantă a infrastructurii feroviare
române deoarece a făcut legătura între extremitățile regatului, fiind o
conexiune importantă pentru călători și marfă între orașe importante
ale Țării Românești și ale Moldovei.

În Transilvania, în 1867 existau trei linii de cale ferată care aveau o

lungime totală de 332 km, în perioada 1867-1873 s-au dat în folosință
alte șase linii noi cu o lungime de 910 km, pătrunzându-se în direcția
Turnu Severin.

La 10 septembrie 1868 a fost finalizată Gara de Nord din București. În

ianuarie 1880 Parlamentul României a votat pentru transferul liniei
Vârciorova - Roman din administrarea privată a consorțiului Strousberg
la administrarea națională, guvernul formând instituția Căilor Ferate
Române, care a continuat să existe până în prezent.

Prima linie electrificată de pe teritoriul actual al României, destinată

transportului de călători, a fost Calea ferată îngustă Arad-Podgoria, în
anul 1913. Până în anul 1965 aceasta a fost singura cale ferată
electrificată din rețeaua CFR.

Căi ferate.

Operatorul național al căilor ferate este Căile Ferate Române, care

operează pe rețea împreună cu alte firme de transport private.

Lungimea căilor ferate: 22.247 km (8.585 km electrificați)

Ecartament internațional (UIC): 21.811 km

Ecartament îngust: 487 km (1996)

Transportul feroviar de mărfuri și călători a înregistrat o scădere

dramatică de la nivelurile record din 1989, în special datorită scăderii
produsului intern brut de-a lungul anilor 90 și a concurenței
transportului rutier. În 2004, pe căile ferate au fost transportați 8,64
miliarde pasageri-km în 99 de milioane de călătorii și 73 de milioane
tone metrice, sau 17 miliarde tone-km de marfă. Totalul combinat
reprezintă aproximativ 45% din totalul cantităților transportate în țară.

În anul 2007 au fost puse în circulație 1600 trenuri, din care cea mai
mare parte erau trenuri locale (personale).

-Transportul feroviar de marfă-

Până în anul 2000, compania de stat CFR Marfă a deținut monopolul

transportului feroviar de marfă. În anul 2000, Autoritatea Feroviară
Română a licențiat prima companie privată de transport de marfă. În
anul 2006, operatorii privați reprezentau 25% din piața de transport
feroviar de marfă, și erau în număr de 30, dintre care lider incontestabil
era Grupul Feroviar Român, urmat de Servtrans Impex București,
Unifertrans București și Transferoviar Grup Cluj-Napoca. În același an,
piața de transport reprezenta în jur de 6,5 milioane de tone/lună. În
anul 2007, volumul mărfurilor transportate feroviar au însumat
aproximativ 800 milioane euro, în creștere cu 10% față de 2006.

În anul 2006, în transportul feroviar de marfă existau în total 23.100

angajați.

-Legături cu alte țări vecine-

România are legături feroviare cu toate țările vecine. Dacă pentru

Ungaria, Serbia și Bulgaria trecerea frontierei nu pune nicio problemă,
în cazul Ucrainei și Republicii Moldova se face schimbarea de
ecartament de la 1435 mm la 1524 mm. Singura linie care trece printr-o
graniță și este electrificată este între Curtici (RO) și Leucușhaz (HU),
electrificarea fiind dată în exploatare pe 13 decembrie 1975.