Psihocriminalistică

Curs 1: Noţiuni introductive

Ce este (psiho)criminalistica. Criminalistica cuprinde ansamblul metodelor şi

procedeelor ştiinţifice folosite pentru identificarea autorului / autorilor unei infracţiuni şi
probarea vinovăţiei acestuia / acestora.
Întrebarea de bază la care răspunde criminalistica este: „Cine a săvârşit
infracţiunea?”. „De ce-ul” (etiologia, motivaţia) săvârşirii infracţiunii preocupă o
disciplină conexă, şi anume criminologia. Mai precizăm faptul că, prin punct de vedere
juridic, prin „crimă” se înţelege orice infracţiune, şi nu, cum se crede deseori, doar
omorul...
De aici rezultă rolul social major al criminalisticii: datele pe care ea le oferă
servesc aflării adevărului şi, implicit, adoptării unor soluţii drepte în cauzele judiciare.
Într-o lucrare devenită clasică (Elemente de criminalistică şi tehnică criminală – Poliţie
ştiinţifică, 1947), marele criminalist român Constantin Ţurai afirma: „Răsboaiele între
popoare sunt trecătoare, un singur răsboi rămâne permanent, răsboiul contra crimei” (notă:
a fost păstrat textul original). Iar motto-ul lucrării citate sună în felul următor: „Descoperiţi
mâna criminală, mâna care a făcut atâta rău omenirii, mâna care lucrează mereu în
umbră, mâna care se vrea mereu ascunsă, mâna care ne fură şi ne ucide (...)” (apud L.
Cârjan, p. 73).
Denumirea de „criminalistică” este sinonimă cu sintagma forensic sciences (în
traducere: „ştiinţe legale” sau, mai exact, „ştiinţe forensice”), impusă în sistemul judiciar
anglo-saxon. Cuvântul „forensic” este derivat din latinescul „forum”, locul unde se
desfăşurau procesele în Roma antică. Folosirea acestui cuvânt sugerează faptul că ştiinţa
în discuţie (criminalistica) este o ştiinţă judiciară, fiind legată de încercarea de rezolvare a
unui conflict juridic, a unei probleme de drept.
Dacă am păstra terminologia anglosaxonă, trebuie spus că psihologia aplicată în
domeniul investigării infracţiunilor (ceea ce noi numim aici psihocriminalistica) este
cunoscută drept „psihologia forensică” (forensic psychology). Ea este parte a domeniului
mai vast al psihologiei judiciare.

Apariţia criminalisticii. Sunt mai mulţi pretendenţi la titlul de „părinţi” ai acestei ştiinţe.
Primul care a folosit termenul de criminalistică a fost, însă, judecătorul austriac Hans
Gross. Acesta, între altele, a publicat (în anul 1897) şi o lucrare intitulată Criminal
psychology.
Un alt element semnificativ este acela că noua ştiinţă s-a „desprins” din medicina
legală, domeniu cu care întreţine până în ziua de astăzi multiple legături. După căpătarea
„autonomiei” sale, criminalistica s-a dezvoltat masiv.
În România, ctitorii criminalisticii sunt consideraţi a fi fraţii Minovici (Mina,
Ştefan şi Nicolae), cei care au fondat şi primul institut medico-legal din lume (INML
Bucureşti poartă numele lui Mina Minovici). Ulterior, şi în ţara noastră criminalistica s-a
dezvoltat foarte mult.
Pentru un istoric cuprinzător în domeniu, a se vedea două tratate de
criminalistică de referinţă ale unor autori români – lucrarea profesorului Lazăr Cârjan şi
lucrarea profesorului Emilian Stancu. Elemente de psihocriminalistică regăsim în ambele

1
tratate menţionate (a se vedea, de exemplu, subcapitolul „Câteva consideraţii privind
aplicarea psihologiei în practica judiciară”, în: Lazăr Cârjan, Tratat de criminalistică, Ed.
Pinguin Book, Bucureşti, 2005, p. 552-592). Astfel de aspecte regăsim, de asemenea, în
multe cărţi de psihologie judiciară – a se vedea, de exemplu, lucrările profesorului
Tudorel Butoi (Tratat de psihologie judiciară, Interogatoriul, Criminali în serie etc.).

Ramurile criminalisticii. Criminalistica este o ştiinţă unitară. Din motive didactice însă,
vom distinge aici trei mari „părţi” ale sale:
1. Criminalistica tehnico-ştiinţifică. Aici includem ansamblul metodelor utilizate
pentru descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea şi interpretarea urmelor şi a altor
mijloace materiale de probă. Câteva exemple: cercetarea criminalistică a urmelor
biologice (ex. sânge, salivă); cercetarea criminalistică a urmelor de mâini; cercetarea
criminalistică a urmelor de obiecte (de exemplu, urme de vopsea); cercetarea
criminalistică a armelor de foc; cercetarea criminalistică a înscrisurilor (pentru
stabilirea falsului în documente / falsificării de bacnote, opere de artă etc.);
! Se observă aici aportul ştiinţelor „exacte” – fizică, chimie, genetică....
!! Tot un mijloc tehnico-ştiinţific este considerat a fi şi poligraful – deoarece este o
tehnică psihofiziologică, de bio-detecţie a comportamentului simulat. Examinarea la
poligraf presupune însă şi elemente de tactică criminalistică şi de psihologie.
2. Criminalistica tactică. Este ramura criminalisticii aplicată în mod curent în
activitatea poliţienească. Aici se include, de exemplu, tactica ascultării diferitelor
categorii de participanţi la procesul penal (martor, învinuit / inculpat, victimă) (tactica
interogatoriului). Criminalistica tactică specifică regulile utilizate în: cercetarea
locului faptei (prescurtat CFL); organizarea şi planificarea cercetării penale;
efectuarea unor acte de urmărire penală, precum percheziţia sau ridicarea de obiecte
şi înscrisuri.
3. Criminalistica metodologică. Cuprinde metodologia (demersul, regulile specifice)
investigării diferitelor tipuri de infracţiuni: metodologia investigării infracţiunii de
omor; metodologia investigării infracţiunilor de furt şi tâlhărie; metodologia
investigării infracţiunilor de corupţie; metodologia investigării infracţiunilor
informatice; metodologia investigării infracţiunilor din domeniul traficului de droguri
etc. Tot aşa, există o metodologie proprie investigării accidentelor de trafic rutier,
după cum accidentele de muncă sunt cercetate criminalistic urmând reguli specifice.

Relaţia criminalisticii cu alte discipline ştiinţifice. După cum am menţionat anterior,

multe dintre metodele de lucru ale criminalisticii sunt proprii ştiinţelor vieţii şi ale naturii
(chimie, fizică, anatomie etc.). Tot aşa, criminalistica se află în legătură cu ştiinţe sociale
precum ramurile dreptului şi psihologia.
Ceea ce este mai puţin cunoscut de publicul larg este însă aportul pe care
statistica şi-l aduce la descoperirea infractorilor. Acest raport se vădeşte în: 1) interesul
pentru realizarea de baze de date cu o serie de caracteristici – ex. amprentele papilare –
ale infractorilor cunoscuţi. Cartotecile criminalistice, cum se numesc astfel de baze de
date, facilitează identificarea infractorilor; 2) utilizarea, în practica criminalistică şi în
activitatea poliţienească în general, a raţionamentelor de tip probabilist (pentru a
răspunde la întrebări gen: „Care este, cel mai probabil, mobilul crimei?”; „Cine este, cel
mai probabil, autorul?” etc.); 3) identificarea de pattern-uri în baze mari de date, pattern-

2
uri care să releve crime în serie sau existenţa unor reţele infracţionale; 4) anticiparea
mişcării în timp şi spaţiu a infractorilor, cu scopul capturării acestora etc.
Ca exemplu, dacă accesaţi site-ul oficial al SPSS. Inc (www.spss.com)
veţi găsi un comunicat de presă (datat 2005) al Poliţiei din Chicago, Statele Unite
(Richmond Police, Department of forecasting crime – Departamentul de predicţie a
infracţiunilor). În acest comunicat de presă se vorbeşte despre implementarea în zona
oraşului Chicago a unei aplicaţii informatice care are ca scop predicţia acelor locaţii
(zone particulare) unde, într-o perioadă de timp specificată (cum ar fi un anumit moment
al zilei, sau momentul derulării anumitor evenimente în oraş), există cel mai mare risc de
producere a unor infracţiuni. Se calculează, cu alte cuvinte, probabilitatea producerii unei
infracţiuni într-o zonă particulară. Aplicaţia a fost realizată pornindu-se de la date cu
privire la activitatea infracţională trecută şi prezentă din teritoriul analizat. Tehnica
statistică utilizată ţine de data mining, un set de procedee complexe prin care se
detectează pattern-uri ascunse („structuri”) în baze mari de date (în cazul de faţă, baze de
date criminalistice). Iată şi avantajele folosirii de către poliţia modernă („poliţia
ştiinţifică”) a unor astfel de procedee: predicţia crimelor în timp real; utilizarea eficientă a
resurselor poliţiei; ţinerea sub control a delictelor (infracţiunilor) minore; realizarea
cercetărilor penale mai eficient, mai rapid etc.
Aceleaşi procedee de tip data mining sunt folosite în mod curent şi pentru a
detecta activităţi frauduloase realizate de persoane particulare / firme, inclusiv acea formă
de fraudă numită plagiat.

Domenii posibile de intervenţie pentru psihocriminalistică. Aşa cum puteţi intui,

cunoştinţele de psihologie sunt utile mai ales pe tărâmul criminalisticii tactice şi
metodologice. Astfel, psihocriminalistica este interesată de:
 posibilităţile de detecţie a comportamentului simulat folosind tehnica poligraf;
 tehnica interogatoriului;
 analiza scenei crimei (în cadrul CFL - cercetarea locului faptei);
 analiza pattern-ului comportamentului infracţional (analiza modului de operare);
 realizarea „portretului” făptuitorului (profiling);
 analiza şi anticiparea comportamentului posibil al celor implicaţi în cauza
judiciară;
 organizarea şi planificarea cercetării penale etc.
De asemenea, terorismul contemporan şi prevenţia infracţionalităţii (o temă de
interes şi pentru criminologie) reprezintă preocupări ale psihocriminalisticii moderne.

***

Răspund, în încheiere, la două întrebări frecvent adresate de către studenţi.

I. Unde se studiază criminalistica? Cursuri de nivel universitar se susţin în cadrul

şcolilor Ministerului Administraţiei şi Internelor. Un curs de criminalistică regăsim şi în
programa facultăţilor de drept (de regulă, în ultimul an de studiu). În ceea ce priveşte
facultăţile de psihologie, (doar) câteva au inclus în planul de învăţământ
psihocriminalistica (dar, în cadrul cursurilor de psihologie judiciară, sunt abordate multe
teme ce ţin de acest domeniu).

3
 În ceea ce priveşte masteratele pe criminalistică, iată câteva exemple:
- masterul „Cercetări criminalistice aplicate”, organizat în cadrul Academiei de
Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”;
- masterul „Criminalistică” , organizat în cadrul Universităţii Române de ştiinţe şi
arte „Gheorghe Cristea” – Bucureşti;
- masterul „Ştiinţe penale şi criminalistică” , organizat în cadrul Universităţii
ecologice – Bucureşti;
- masterul „Chimie criminalistică”, organizat în cadrul Universităţii de Vest din
Timişoara;
- masterul „criminalistică”, organizat în cadrul Facultăţii de Drept – Universitatea
Alexandru Ioan Cuza (Iaşi). De pe site-ul instituţiei menţionate aflăm că acest
program de master funcţionează începând cu anul universitar 2011-2012 şi că a
fost gândit ca un veritabil master interdisciplinar, fiind realizat în colaborare cu
facultăţile de Fizică, Chimie şi Biologie. Demnă de reţinut este condiţia de
înscriere (pe lângă examenul propriu-zis...): candidatul să fie licenţiat într-unul
din următoarele domenii (citez): Drept; Fizică; Chimie; Biologie; Informatică;
Medicină; Ştiinţe inginereşti. Observaţi că: a) Psihologia lipseşte din enumerare;
b) sunt prezente aceste ştiinţe „reale”, „tari” – fizica, chimia etc.
Pentru cei interesaţi, se organizează şi doctorate în domeniu - la Facultatea de
Drept din Bucureşti, de exemplu. Mai sunt disponibile şi programe postdoctorale –
menţionez aici un program de formare în expertiza psihiatrică medico-legală, organizat
începând cu anul 2010 de către Institutul de Medicină Legală Iaşi.

II. Unde lucrează „criminaliştii”? Reţeaua specialiştilor în domeniu este structurată

astfel:
- la nivel central (la nivelul Inspectoratului general al Poliţiei Române)
funcţionează Institutul de criminalistică. Acest institut include mai multe
servicii: serviciul expertize criminalistice; serviciul identificări judiciare; serviciul
expertize fizico-chimice; serviciul bio-criminalistică; serviciul cercetare la faţa
locului (pentru detalii, a se vedea: www.politiaromana.ro/Criminalistic)
- la nivel teritorial: există servicii criminalistice teritoriale, în cadrul
Inspectoratelor Judeţene de Poliţie.
Structurile sus-menţionate dispun de laboratoare proprii şi / sau colaborează cu
alte instituţii de specialitate - ex. cu Institutele de Medicină Legală. O observaţie se
impune aici: în cadrul institutelor de ML se efectuează, pe lângă autopsii, şi alte
examinări: examinări traumatologice (pentru constatarea la persoane a leziunilor
traumatice recente şi a consecinţelor acestora); examinări toxicologice (de exemplu, în
vederea determinării alcoolemiei sau a intoxicaţiei cu droguri de mare risc); examinări
asupra paternităţii / filiaţiei; identificări medico-legale prin testul ADN; expertize
psihiatrice medico-legale (V. Iftenie, 2004).
Mai precizăm faptul că, în cadrul structurilor sus-menţionate, pot lucra experţi
psihologi / psihologi criminalişti. Tot aşa, trebuie spus faptul că şi organele de urmărire
penală aplică în mod curent, în munca lor, principii şi metode criminalistice.