Tema 4.

Analiza situaţiei financiare

1. Analiza structurală a patrimoniului
2. Calculul şi analiza structurală a activelor nete
3. Analiza ratelor generalizatoare de rotaţie a activelor
4. Analiza structurii surselor de finanţare a activelor
5. Aprecierea lichidităţii în cadrul analizei exprese
6. Analiza structurală a fluxurilor de numerar

1. Analiza structurii activelor (patrimoniului) întreprinderii.

Prin noţiunea de patrimoniu se subînţelege totalitatea resurselor economice controlate de
întreprindere, exprimate în formă valorică, utilizate pentru desfăşurarea activităţii economico-financiare.
Analiza situaţiei patrimoniale poate fi realizată sub diverse aspecte şi prevede studierea activelor
disponibile, din punct de vedere a mărimii, evoluţiei şi structurii acestora.
În procesul analizei, mărimii şi evoluţiei patrimoniului, este raţională examinarea dinamicii
activelor în concordanţă cu evoluţia venitului din vânzări. Depăşirea ritmului de creştere al volumului
vânzărilor faţă de ritmul de creştere al activelor se apreciază pozitiv, semnificând o gestiune reuşită a
activităţii de către managerii întreprinderii.
Tabelul 1.
Analiza mărimii şi evoluţiei patrimoniului întreprinderii
№ Indicatori Anul precedent Anul de gestiune Ritmul creşterii,
%

Pentru analiza structurii patrimoniului şi modificărilor ce survin în componenţa acestuia se

foloseşte cu succes metoda ratelor. Aplicarea metodei ratelor presupune calcularea şi interpretarea unui
şir de rate (coeficienţi) prin intermediul cărora se analizează structura activelor grupate după diferite
criterii.
Astfel, în funcţie de termenul de aflare a activelor în circuitul economic se calculează:
Rata imobilizărilor =
Rata imobilizărilor reflectă cota activelor imobilizate în valoarea totala a activelor. La aprecierea acestei
rate este important să se ţină cont de gradul de utilizare a capacităţii de producţie. Creşterea în dinamică
a ratei imobilizărilor în condiţiile unui grad scăzut al folosire a capacităţii de producţie reflectă o
componenţă iraţională a patrimoniului. Ponderea imobilizărilor mai mare de 67% poate crea dificultăţi
privind achitarea datoriilor curente.
Rata activelor circulante =
Rată complementară, măsură a flexibilităţii financiare, reflectă ponderea activelor ce se transformă uşor
în bani.
Rata corelaţiei dintre activele circulante şi imobilizate =
Reflectă corelaţia existentă dintre activele circulante şi imobilizate. Creşterea acestei rate denotă
accelerarea rotaţiei activelor şi contribuie la reducerea sumei mijloacelor economice necesare pentru
derularea activităţii.
În funcţie de gradul de implicare în activitatea operaţională se calculează şi se apreciază:
Rata activelor cu destinaţie de producţie =
Măsoară expresia relativă al potenţialului productiv al întreprinderii. Nu toate activele controlate de
întreprindere sunt antrenate în procesul de producţie, o parte din ele se pot afla la stadiul de creare
(active în curs de execuţie) sau de decontări (creanţe), pot fi investite în capitalul statutar al altor
întreprinderi.
Rata compoziţiei tehnice =
În condiţiile crizei economice acest coeficient are o tendinţă de reducere, condiţionată de un şir de
cauze: majorarea preţurilor pentru mărfuri şi materiale stocate, plasarea mijloacelor în stocuri cu scopul
protejării ămpotriva devalorizării banilor, creşterea stocurilor din cauza reducerii cererii, reînnoirii lente
a mijloacelor fixe din cauza scumpirii lor şi lipsei surselor de finanţare.
Un alt criteriu de grupare a activelor, în funcţie de gradul de lichiditate (capacitatea elementului
patrimonial de a se transforma în numerar), presupune calcularea următoarei rate:
Rata activelor perfect lichide =
Caracterizează cota activelor care se află într-o formă perfect lichidă şi pot fi imediat utilizate pentru
achitarea datoriilor sau alte scopuri. De nivelul acestui coeficient direct depinde capacitatea de plată a
întreprinderii, care poate să fie diferită de la o perioadă la alta.
Tabelul 2.
Analiza structurii activelor prin metoda ratelor
Indicatori Modul de calcul Anul precedent Anul de
gestiune
2. Calculul şi analiza structurală a patrimoniului net
Patrimoniul întreprinderii poate fi analizat nu numai la valoarea de bilanţ, ci şi la valoarea netă.
Prin noţiunea de patrimoniu net (active nete) se subînţelege bunurile întreprinderii care provin din
sursele proprii şi, după conţinutul economic, reflectă averea întreprinderii. Din punct de vedere al
calculului, patrimoniul net se determină astfel:

Din formulă se observă, că PN calculat astfel, va fi egal cu capitalul propriu.

În urma desfăşurării activităţii economico-financiare eficiente mărimea patrimoniului net creşte
în dinamică. Tendinţa de reducere a activelor nete semnalează apariţia unor dificultăţi, ce împiedică
buna desfăşurarea a activităţii şi caracterizează situaţia ca instabilă. Apariţia valorii negative a
patrimoniului net denotă o stare de criză. Activele întreprinderii sunt finanţate pe deplin pe seama
surselor împrumutate, fapt ce atestă o dependenţă financiară absolută a întreprinderii de creditori.
În vederea analizei cauzelor de modificare a patrimoniului net se efectuează analiza factorială
aplicându-se metoda bilanţieră.
Tabelul 3.
Calculul şi analiza factorială a patrimoniului net (mii lei)
Indicatori Anul Anul de Abaterea Mărimea
precedent gestiune influenţei
factorilor

Balanţa de verificare:

Mărimea patrimoniului net poate camufla existenţa unor momente negative, care pot fi identificate
printr-o analiză mai detaliată a patrimoniului net – sub aspect structural.
Din componenţa patrimoniului net fac parte două elemente: activele imobilizate nete şi activele
circulante nete. Conform uneia dintre regulile fundamentale ale echilibrului financiar activele
imobilizate trebuie finanţate pe seama capitalului permanent. Deci, în procesul analizei structurale a
patrimoniului net valoarea activelor imobilizate se diminuează cu mărimea datoriilor pe termen lung, iar
valoarea activelor circulante – cu datoriile curente.
Dacă în urma calculelor mărimea activelor imobilizate nete este negativă, se constată încălcarea
principiului de finanţare menţionat anterior, şi anume: creditele şi împrumuturile pe termen lung,
destinate procurării, creării sau reînnoirii activelor imobilizate, au fost utilizate pentru finanţarea
activităţii curente (procurarea materialelor, remunerarea muncii, plata impozitelor). În consecinţă apare
pericolul de degradare, învechire a potenţialului tehnic al întreprinderii, ce va reduce volumul activităţii
desfăşurate.
Apariţia valorii negative a activelor circulante nete confirmă încălcări ale disciplinei financiare de alt
gen: creditele, împrumuturile, precum şi alte surse atrase pe termen scurt (datorii faţă de furnizori,
salariaţi, buget) au fost plasate în activele imobilizate.
Tabelul 4.
Calculul şi aprecierea structurii patrimoniului net
Suma, mii lei Suma, mii lei Începutul Sfârşitul
Active Datorii Active nete perioadei perioadei
Începutul Sfârşitul Începutul Sfârşitul Σ, mii P, % Σ, mii P, %
perioade perioade perioade perioade lei lei
i i i i
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

3. Analiza rotaţiei activelor.

Orice agent economic, pentru continuarea activităţii de întreprinzător şi adoptarea unor decizii
optimale apelează la calculul indicatorilor ce reflectă eficienţa utilizării activelor. Sursa informaţională
pentru analiza rotaţiei activelor – Bilanţul şi Situaţia de Profit şi Pierdere
După conţinutul economic, ratele de rotaţie ale activelor măsoară viteza de transformare a activelor
în lichidităţi, care diferă de la o ramură la alta: în unele sectoare ale economiei, activele se rotesc mai
repede, în altele – mai lent.
Ratele de rotaţie ale activelor pot fi clasificate în următoarele grupe:
 rate generalizatoare de rotaţie a activelor;
 rate de rotaţie a părţilor componente ale activelor totale;
 indicatori particulari ai rotaţiei activelor curente.

Grupa ratelor generalizatoare de rotaţie ale activelor includ următorii indicatori:

 o numărul de rotaţii ale activelor:
o rata înzestrării veniturilor din vânzări cu active:
o durata (viteza) de rotaţie a activelor:

Numărul de rotaţii al activelor sau recuperabilitatea activelor reprezintă eficienţa cu care sunt
utilizate mijloacele de care dispune întreprinderea sau de câte ori vânzările reînnoiesc activele într-o
perioadă de timp. Nivelul acestui indicator trebuie să fie mai mare de 2,5 ori. Dacă acest indicator este
mai mic e nivelul recomandat, întreprinderea nu comercializează suficiente produse, mărfuri, servicii
comparativ cu activele pe care le deţine. De regulă această stare de lucruri denotă o gestionare proastă a
stocurilor.
Rata înzestrării veniturilor din vânzări cu active caracterizează mărimea activelor necesare
întreprinderii pentru obţinea unui leu venit din vânzări.
Durata (viteza) de rotaţie a activelor. Acest indicator, după conţinutul economic, reprezintă
perioada de timp în care veniturile din vânzări reînnoiesc activele sau în câte zile are loc o rotaţie a
activelor pentru a se transforma în mijloace băneşti.
Eficienţa cu care întreprinderea îşi gestionează şi utilizează activele va spori în cazul în care, rata
înzestrării veniturilor din vânzări cu active se va diminua, numărul de rotaţii al activelor va creşte, iar
durata de rotaţie se va accelera (se va reduce numărul de zile).
Tabelul 5.
Analiza ratelor generalizatoare de rotaţie ale activelor
Începutul Sfârşitul Abaterea
Indicatori
perioadei perioadei

Cea de-a doua grupă de rate, ce măsoară viteza de transformare a activelor în lichidităţi, este
reprezentată de ratele de rotaţie ale părţilor componente ale activelor totale. La calcularea acestor
indicatori valoarea activelor totale se substituie cu cea a părţilor componente ale activelor: mijloace fixe,
active circulante, stocuri de mărfuri şi materiale, creanţe pe termen scurt, ş.a. Astfel pot fi calculate şi
interpretate un şir de rate, cum ar fi:
Numărul de rotaţii ale mijloacelor fixe =
Numărul de rotaţii al activelor circulante =
Durata de rotaţie a creanţelor pe termen scurt =
Efectul direct al modificării rotaţiei activelor circulante poate fi o eliberare de capital din circuitul
economic în cazul accelerării, sau o imobilizare de capital - în cazul încetinirii. Suma mijloacelor atrase
sau sustrase poate fi determinată după următoarea relaţie:
±E =
Aşa dar, în urma acelerării (încetinirii) rotaţiei activelor cu zile întreprinderea pentru a-şi
menţine volumul activităţii operaţionale necesită să atragă în circuitul economice mijloace în valoare de
mii lei.

4. Analiza structurii surselor de formare ale activelor

Formarea patrimoniului necesar pentru desfăşurarea activităţii economico-financiare a întreprinderii

se efectuează pe seama diferitelor surse de finanţare.
Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii porneşte de la aprecierea generală a structurii
pasivelor. In cazul analizei structurale a surselor de finanţare a activelor se foloseşte atât metoda de
analiza pe verticala, cât şi metoda ratelor. Analiza structurii pasivelor prin metoda ratelor presupune
calcularea şi interpretarea uni şir de coeficienţi, care în literatura de specialitate se mai numesc
coeficienţii structurii capitalului, independenţei financiare, de acoperire, de solvabilitate, de îndatorare
sau coeficienţi ai capacităţii de plată.
Unul dintre cei mai frecvent folosiţi coeficienţi ai structurii surselor de finanţare este coeficientul
de autonomie (de autofinanţare, de concentrare a capitalului propriu). Anume acest indicator se aplica,
de obicei, in sistemul bancar al Moldovei în procesul aprecierii credibilităţii clientului.
Coeficientul de autonomie =

Coeficientul în cauza reflectă, pe de o parte, cota capitalului propriu în suma totala a surselor de
finanţare, iar pe de alta parte–ponderea patrimoniului format pe seama mijloacelor proprii în suma totală
a activelor întreprinderii.
Din punct de vedere a creditorului, nivelul de siguranţa ai acestui coeficient alcătuieşte cel mai puţin
0,5. În acest caz riscul creditorului este minim,pentru ca patrimoniul întreprinderii,care este format din
surse proprii,serveşte drept garanţie pentru achitarea tuturor datoriilor faţa de creditori.
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate (de concentrare a datoriilor) caracterizează structura
surselor de finanţare a activelor din punctul de vedere al cotei surselor împrumutate:
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate =

Acest coeficient măsoară nivelul de îndatorare (solvabilitatea) a întreprinderii şi, în mod

normal,oscilează în limitele 0 – 0,5
Coeficientul corelaţiei dintre sursele împrumutate şi proprii (rata brută generala de îndatorare)
reflectă suma mijloacelor atrase revenită la 1 leu capital propriu:
Coeficientul corelaţiei între sursele împrumutate si proprii =
Cu cât mărimea acestui coeficient este mai mare,cu atât mai riscantă este situaţia financiară a
întreprinderii. Punctul critic la aprecierea coeficientului de corelaţie este 1.
Rata solvabilităţii generale exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu activele totale de
care dispune întreprinderea
Rata solvabilităţii generale =

Este evident că, în mod normal,nivelul acestui coeficient trebuie sa nu fie mai mic de 2
Înlocuind in aportul de mai sus mijloacele împrumutate cu valoarea capitalului propriu obţinem (rata
pârghiei financiare):
Rata generală de acoperire =

Fiind calculat în procente, acest raport arată că, la primele 100% activele întreprinderii se finanţează
pe seama surselor proprii, iar la celelalte procente prin atragerea mijloacelor împrumutate. Sporirea
acestui coeficient peste 2 sau 200% reflectă situaţia dificilă a întreprinderii privind independenţa
financiară a întreprinderii.
Analiza acestor indicatori se efectuează în dinamică în baza datelor din Bilanţul contabil.
Tabelul 5.
Analiza coeficienţilor structurii surselor de finanţare ale activelor
Indicatori Modul de calcul Anaul Anul de Nivelul
precedent gestiune recomandat

5. Aprecierea lichidităţii în cadrul analizei expres.

Importanţa deosebită a lichidităţii reiese din natura economică a acestui indicator. În cadrul
echilibrului financiar capacitatea de plată, lichiditatea, solvabilitatea caracterizează una din cele mai
importante condiţii de existenţă a întreprinderii pe piaţă - posibilitatea de a-şi onora obligaţiile de plată
la termenele scadente
Formula generală de calcul a lichidităţii este :
Lichiditatea =
 Există câteva modalităţi de calcul şi analiză a lichidităţii Bilanţului.
Prima modalitate este utilizată în cadrul analizei exprese a situaţiei financiare a întreprinderii.
Conform acestei metode se calculează şi se interpretează trei coeficienţi de lichiditate.
Coeficientul cel mai general şi frecvent utilizat este lichiditatea curentă (de gradul III,
coeficientul de acopere, coeficientul total de achitare), care se calculează:
Lichiditatea curentă =
Caracterizează capacitatea întreprinderii prin activele sale curente disponibile să achite pe deplin
DTS. Intervalul optim al acestui indicator fiind de 2-2,5. Adică la fiecare leu DTS întreprinderea trebuie
să dispună de AC în mărime de 2 – 2,5 lei. În calculul acestui indicator sânt cointeresaţi potenţialii
investitori
Compensează acest neajuns alt indicator de lichiditate, şi anume lichiditatea intermediară
(restrânsă, de gradul II, „testul acid”), care reprezintă un caz particular al lichidităţii curente.
Lichiditatea intermediară =
După cum se vede din formulă din componenţa AC se exclud SMM (o parte componentă a AC cu un
nivel de lichiditate mai redus) şi alte active curente. Indicatorul lichidităţii intermediare caracterizează
cota DTS pe care întreprinderea este în stare să o achite prin mobilizarea mijloacelor băneşti, hârtiilor de
valoare şi CTS . Nivelul recomandat fiind de 0,7-0,8 nu mai mare de 1 (70-80 bani la 1 leu DTS). Odată
cu creştere acestui indicator peste nivelul de 1 creşte riscul de apariţie în componenţa CTS a creanţelor
cu termenul expirat. De nivelul acestui indicator sânt cointeresaţi creditorii pe TS.
Lichiditatea absolută (urgentă, rapidă imediată, de gradul I) caracterizează cota datoriilor pe
termen scurt care întreprinderea este capabilă să le achite utilizând doar mijloacele cele mai lichide
disponibile la moment.
Lichiditatea absolută =
Nivelul recomandat – 0,2-0,25. În calculul acestui coeficient sânt cointeresaţi furnizorii.
Nivelul insuficient al indicatorilor de lichiditate, cât şi creşterea excesivă a coeficienţilor provoacă
un şir de consecinţe negative.
Avantajele metodei :
a) Simplitatea şi uşurinţa calculelor; accesibilitatea sursei informaţionale
Dezavantajele metodei:
a) Caracterul subiectiv al parametrilor de apreciere; ignorarea gradului diferit de lichiditate al
activelor reflectate în Bilanţ.
Tabelul 6.
Calculul coeficienţilor lichidităţii în cadrul analizei expres

Indicatori Modul de calcul Anaul precedent Anul de gestiune Nivelul optimal

 6. Analiza structurală a fluxurilor de numerar

Desfăşurarea activităţii economice a întreprinderii generează permanent mişcarea mijloacelor

băneşti.
După esenţa economică, fluxurile de numerar reprezintă încasările şi plăţile mijloacelor băneşti
efectuate în cursul perioadei de gestiune respective. Diferenţa dintre suma încasărilor şi plăţilor
constituie fluxul net de numerar. În calitate de sursă informaţională se utilizează Situaţia fluxurilor de
numerar. Aprecierea informaţiilor obţinute se efectuează pornind de la următoarele considerente:
 Desfăşurarea reuşită a activităţii operaţionale trebuie să genereze flux net pozitiv;
 Menţinerea şi dezvoltarea potenţialului economic al întreprinderii condiţionează flux net negativ din
activitatea de investiţii;
 Fluxurile pozitive din activitatea operaţională şi financiară (în caz de necesitate) trebuie să compenseze
fluxul net negativ din activitatea de investiţii.
Nerespectarea primei şi ultimei condiţii provoacă scăderea soldului mijloacelor băneşti şi
insolvabilitatea întreprinderii. Neglijarea celui de-al doilea aspect determină reducerea potenţialului
întreprinderii în perspectivă.
Tabelul 7.
Aprecierea mărimii şi evoluţiei fluxurilor de numerar

Indicatori Anul precedent Anulde gestiune

 La următoarea etapă FN se analizează sub aspect structural. În teoria şi practica economică se
utilizează două metode de analiză a structurii FN: metoda separată şi metoda îmbinată. Esenţa primei
constă în analiza separată a structurii încasărilor şi plăţilor cu calcularea ponderii fiecărui element
component în suma totală a plăţilor, fie a încasărilor.
Tabelul 8.
Analiza separată a structurii fluxurilor de numerar
Indicatori Anul precedent Anul de raportare
Suma, mii lei Cota, % Suma, mii lei Cota, %
Încasări băneşti

Total încasări băneşti

Plăţi băneşti

Total plăţi băneşti