Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport din Republica Moldova

Facultatea Kinetoterapie

Lucrare de curs
Tehnica F.E.D în scolioză

Elaborată: Dovganiuc Vladislav gr.313 k

Coordonator: Corman Mariana, lector superior

Chișinău, 2016
Cuprins
Introducere........................................................................................................4
Capitolul I Etiopatogeneza și clinica Bolii scoliotice…………....................6
1.1 Particularități morfo-funcționale ale coloanei vertebrale...................................................6
1.2 Dereglările Ținutei.............................................................................................................7
1.3 Etiopatogeneza și clinica bolii scoliotice...........................................................................8
Capitolul II Kinetoterapia în recuperarea scoliozei……………..................13
2.1 Metode de recuperare și Tehnici a scoliozelor..................................................................13
2.1.1 Metode de corectare în flexie si extensie........................................................................14

2.1.2 Metoda dr. Klapp............................................................................................................15

2.1.3 Metoda Von Niederhoeffer.............................................................................................15

2.1.4 Metoda Cotrel.................................................................................................................16

2.1.5 Metoda Schroth...............................................................................................................17

2.1.6 Metoda Sohier................................................................................................................17

2.2 Electroterapie.....................................................................................................................19

2.3 Gimnastica medicală.......................................................................................................19

2.4. Masajul..............................................................................................................................20

2.4Tratament igieno-dietic......................................................................................................21

2.5 Tratament medicamentos................................................................................................21

2.6 Tratamentul ortopedic.....................................................................................................21

2.7 Tratamentul chirurgical...................................................................................................22

2.8 Tratamentul prin hidro-termoterapie..................................................................................22

2.8.1 Impachetarea cu nămol..................................................................................................23

2.8.2 Băile de abur complete....................................................................................................24

2.8.3 Băile de aer cald..............................................................................................................24

2.8.4 Băile de lumină...............................................................................................................24

2.8.5 Băile de soare și nisip....................................................................................................24

2.8.6 Cataplasmele.................................................................................................................24

2
2.8.7 Baia kinetoterapeutică...................................................................................................25

2.8.8 Dușul subacvatic............................................................................................................25

2.8.9 Tratamentul balneologic................................................................................................25

2.9 Tehnica F.E.D în scolioze..............................................................................................26

Concluzie.......................................................................................................30

Bibliografie....................................................................................................31

3
Introducere
Actualitatea temei:
Scolioza- deviație a coloanei vertebrale fată de planul sagital înscriind una sau mai multe
curburi în plan frontal, de mărimi variabile. Cauzele pot fi malformații congenitale sau dobîndite
ale vertebrelor, mușchilor sau nervilor. [5]
Incidența scoliozelor la copii constituie 10.2-27.6% din patologia ortopedică (N.V Kornilov
2001). După datele lui Soucacos(1997) în Grecia centrala și de nord incidența scoliozei la copii de
vîrsta 9-14 ani este de 1,5-1.7% inclusiv cu grad avansat la 0,8 %. În Japonia incidența scoliozelor
confirmate radiologic este de 1,37% la elevii claselor primare(A.Shioto,1977). În Norvegia de nord
scoliozele structurale au o frecvența de 1,3% (A.Miller,1978). În Suedia, dupa datele lui S.Willner
(1982) la copii de virsta 7-16 ani scolioza s-a depistat la 3,2% fete și 0,5 % baieți. În Rusia
incidența scoliozelor idiopatice constituie 15,3% in populație, raportul scoliozelor la fete și baieți
este de 3,5:1 (Ulrich V.2002) [3]
Din numărul total al copiilor din Republica Moldova 17% suferă de scolioză, iar numărul
celor bolnavi creşte anual cu 12%. Majoritatea au nevoie de să li se implanteze în coloana
vertebrală o carcasă ce împiedică agravarea bolii şi paralizia pacientului.
În 80% din cazuri, cauza apariției scoliozei nu este cunoscută. Aceasta este numită scolioză
idiopatică. Scolioza apare de obicei în copilărie sau adolescența și este asociată factorilor genetici,
adesea fiind o afecțiune familială. [6]
Scopul:
-   identificarea, acumularea, sistematizarea şi aprofundarea a noilor informații despre
tratarea scoliozei;
Obiectivele:
-   selectarea și analiza surselor de informație, argumentarea metodologiei aplicate, utilizarea
adecvată a instrumentarului de cercetare;
-   sistematizarea, consolidarea și extinderea cunoștințelor practice și teoretice la specialitate
și utilizarea acestora la soluționarea sarcinilor;
-   dezvoltarea deprinderilor de efectuare a lucrului de sine stătător şi posedarea metodicilor
de cercetare și experimentale la soluţionarea sarcinilor şi intrebarilor elaborate în lucrarea de curs;
-   demonstrarea în mod convingător a capacităților de prezentare publică a rezultatelor şi
soluțiilor obtinute în cadrul susținerii tezei.

4
 Capitolul I Particularități morfo-funcționale ale coloanei vertebrale.
Coloana vertebrală constă din 31-34 de vertebre; 7 cervicale; 12 toracale; 5 lombare; 5
sacrale și 2-5 coccigiene. Vertebra constă din corp, arc, apofize articulare, apofiză spinoasă,
apofize transverse. Coloana vertebrală este o formațiune foarte mobilă datorită prezenței a 52 de
articulații veritabile, formează 4 curburi fiziologice: lordoza cervicală, cifoza toracală, lordoza
lombară și cifoza sacro-coccigiană. Vertebrele vecine sunt unite între ele prin o serie de ligamente și
articulații. Suprafețele a 2 vertebre adiacente sunt unite prin sindemoze discale, care lipsesc între
vertebrele C1 și C2, în total corpul uman dispune de 23 discuri intervertebrale, înaltimea totală a
lor constituie ¼ din lungimea coloanei vertebrale. Discul intervertebral constă din nucleul pulpos,
situat central și fiind înconjurat de inelul fibros. Pe partea ventrală a coloanei vertebrale trece
ligamentul longitudinal anterior, care nu este aderat discului intervertebral, pe cînd ligamentul
longitudinal posterior aderă intim la partile dorsale a inelului fibros. Discul intervertebral nu are
vase sangvine, ele persistă în copilarie, ulterior se obliterează, alimentația discului intervertebral
realizîndu-se prin difuzie din țesuturile corpului vertebral în traumatisme și eforturi majore.

Un rol important în biomecanica coloanei vertebrale îi aparține aparatului ligamentar, în

primul rînd ligamentul galben, care fixează lamele a 2 vertebre adiacente, cu o grosime de la 2 pînă

5
la 10 mm. Ligamentele supra- și inter-spinoase, ligamentele longitudinale, discul intervertebral,
articulațiile, carcasa costală formează elementul stabilizator de bază a coloanei vertebrale.
Măduva spinării la adult are o lungime de 40-50 cm și o masă de 34-38 gr, la nivelul
primei vertebre lombare formează conusul medular, apexul căruia corespunde la barbați-părții
inferioare L1, la femei- mijlocul vertebrei L2 care se continuă în cauda equina. Lungimea măduvei
spinării este mai mică decît lunigmea coloanei vertebrale, din care cauză segementele măduvei
spinării nu corespund dupa numerotație poziției vertebrelor. Segmentele cervicale și toracale
superioare sunt situate cu o vertebră mai cranial decît corpurile vertebrelor corespunzătoare. În
regiunea toracală medie diferența între segmentul medular și corpul vertebral este de 2 vertebre,
toracală și inferioară. Segmentele lombare sunt dispuse la nivelul corpilor T10-T11, iar segmentele
sacrale și coccgigiene- la nivelul vertebrelor T11 și L1.

1.2. Dereglările Ținutei:

Ținuta – poziție neforțată, libera a capului și trunchiului în ortostatism, poziție șezîndă și în
mers. Este determinată de curburile fiziologice ale coloanei vertebrale, poziția capului în raport cu
cea a trunchiului, de poziția bazinului, poziția simetrică a membrelor inferioare. Curburile
fiziologice ale coloanei vertebrale se formează în timpul creșterii copilului, la nou-născut practic
lipsesc. Cînd copilul începe să mențină poziția capului se formeaza lordoza cervicală, la a 3-4 luna.
La 6-8 luni, în pozitia sezînd a copilului se formează cifoza toracală, iar lordoza lombară se
formeaza compensator la a 10-12 lună, cînd copilul începe a merge. La 6-7 ani– se formează
definitiv lordozele cervicale și lombare, cît și cifoza toracală și lombo-sacrală.
În ținuta normală curburile fiziologice sunt moderat dezvoltate în plan sagital, proiectia axei
verticale a corpului trece prin mijlocul regiunii parietale a capului, posterior de linia ce unește
unghiurile mandibulei și linia ce unește articulațiile coxo-femurale. La examenul din fața este
dispus drept, umerele puțin aplecate, membrele inferioare sunt perpendiculare podelei, picioarele
sunt paralele. La inspecție din profil se vizualizează curburile fiziologice, bazinul se află înclinat
anterior sub un unghi de 42-48 de grade.
Spate plat- se caracterizează prin micșorarea sau lipsa totală a curburilor fizilogice,
aplatizarea toracelui, lordoza lombară este ștearsă, axa corpului trece prin coloana vertebrală, se
întilnește mai frecvent la astenici, cu o musculatură slab dezvoltată, are o tendință înaltă de
dezvoltare a scoliozelor.
Pentru spatele rotund este caracteristic mărirea cifozei toracale, o insfuciență de dezvoltare
a lordozelor cervicale și lombare, abdomenul proeminează în anterior, genunchi-puțin flectați

6
 Ținuta lordotică- se caracterizează prin mărirea lordozei lombare, bazinul este înclinat în
anterior mai mult de 60 de grade, se caracterizează prin suprasolicitarea formațiunilor posterioare a
coloanei vertebrale, ca rezultat este o predispunere pentru apariția unei instabilități lombare
degenerative, dezvoltarea spondiloartrozelor, apariția spondilozei si spondilolistezelor și formarea
neoartizelor intestinoase (simptom Baastrup).
Ținuta scoliotică- încurbare functională a coloanei vertebrale în plan frontal, se
caracterizează prin asimetria omoplaților, triunghiurilor taliei, deviație neînsemnată a axei coloanei
vertebrale în plan frontal. În pozitie culcată diformitatea dispare complet, radiologic lipsește rotația
sau torsia vertebrală, este o dereglare funcțională și se supune corecției. [1]

1.3. Etiopatogeneza și clinica B. Scoliotice

Sunt tipuri de scolioză: structurată și nestructurată. 
Scolioza nestructurată implică curburi ale coloanei, fără rotatie și este reversibilă, pentru
că este cauzată de condiții precum: 
- durere sau spasm muscular, o cauză inflamatorie precum apendicita acută, inegalitatea membrelor
inferioare. 
Scolioza structurată implică curburi ale coloanei cu rotație și este ireversibilă fiind de
obicei cauzată de factori necunoscuți (idiopatici) ori boli sau alte condiții precum: anomalii
prezente la naștere (congenitale), cum ar fi spina bifida, situație în care canalul spinal nu se închide
normal sau situații care afectează formarea normală a osului. Între 5-7% dintre cazurile de scolioză
sunt determinate de anomalii congenitale ale coloanei, care determină curburi ale coloanei, curburi
care sunt mult mai rigide decît cele determinate de scolioza idiopatică. Aceste curburi se agravează
pe masură ce copilul crește, în special în perioada adolescenței 
- afecțiuni musculare sau nervoase, precum paralezie cerebrală, sindromul Marfan sau
distrofia musculară 
- traumatisme 
- infecții 
- tumori. 
La adulți scolioza poate aparea ca urmare a modificărilor coloanei determinate de
îmbătrînire (procese degenerative).
Aceste procese degenerative pot fi cauzate de către osteoartrite sau osteoporoză. 
În copilărie și adolescentă scolioza, în general, nu cauzează simptome și nu este evidentă
pînă cînd deformarea coloanei vertebrale nu devine severă. Ea poate fi prima dată percepută de

7
către părinti care observa că îmbrăcamintea copilului nu stă drept sau tivurile sunt inegale. Coloana
copilului poate arăta cocoșată iar coastele pot fi proeminente în afară.
Asfel copilul care prezintă o predispozițe de scolioză, prezintă următoarele semne clinice: 
- un umăr poate părea mai înalt decît celălalt 
- un sold poate părea mai înalt decît celălalt 
- capul copilului nu este centrat pe corp  sau un omoplat poate fi mai proeminent decît
celălalt 
-coastele sunt mai ridicate pe o parte cînd copilul se apleacă în față din talie 
-linia taliei poate fi mai plată pe o parte. 
De cele mai multe ori scolioza nu cauzează dureri în copilărie sau adolescență. Durerea în
adolescenți la cei care au scolioză este dată de alte cauze, precum tumori ale oaselor sau tumori ale
măduvei. Dacă copilul are dureri asociate scoliozei este foarte important ca el să fie examinat de
către doctor pentru a stabili cauza durerii.
 Adulții care au scolioză pot sau nu să aibă dureri de spate. În majoritatea cazurilor, unde sunt
prezente durerile de spate, este greu de stabilit dacă ele sunt cauzate de către scolioză. Oricum,
dacă scolioza la adulți se agravează și devine severă ea poate determina aparitia durerilor de spate
și a dificultăților la respirație. Alte afectțuni, cum ar fi cifoza, cauzeazaă simptome similare
scoliozei. [6]
Etiologic scoliozele se împart în scolioze înnăscute și dobîndite. Scoliozele înnăscute sunt
condiționate de consrescența a 2 sau mai multe vertebre, sinostoza coastelor, prezența vertebrelor
supraadaugate, displazia regiunii lombo-sacrale (anomalii de dezvoltare a corpului L5 sau S1,
sacralizare sau lombalizare unilaterală și altele), anomalii de dezvoltare a apofizelor articulare, a
arcului sau a corpului vertebral, care provoacă creșterea asimetrică a coloanei vertebrale, cu apariția
diformității scoliotice, care poate fi evidențiată frecvent din primii ani de viață.
Scoliozele dobîndite sunt de origine neurogenă, idiopatică, miopatică, toracogenă,
dismetabolică, postraumatică, etc.
După schimbările care apar în microarhitectonica osoasă și caracterul deformației
vertebrale , scoliozele sunt numite strucutrale, iar diformitățile scoliotice în care lipsesc
schimbările morfologice vertebrale se numesc nestructurale.
Idiopatice
a. Infantile (vîrsta 0-3 ani)
1. Progresive
2. Staționare
b. Juvenile (3-10 ani)
8
 c. Adolescenților (10-18 ani)
d. La maturi (după 18 ani)
Neuromusculare;
a. Neuropatice
1. Prin afectarea motoneuronului superior: Paralezie cerebrală infantilă; Seringomielie;
Traumatisme vertebro-medulare; Maladia Friedric; Maladia Charcot-Marie; Maladia Roussy-Levy.
2. Cu afectarea motoneuronului inferior: Poliomielita; Mieilita de origine virală;
Traumatism; Atrofii vertebro-musculare; Sindrom Riley-Day (Dizautonomia).
b.Miopatice- Artrogripoze; Distrofii musculare; Hipotonie musuclară congenitală; Miotonie
distrofică.
3. Congenitale
a. Dereglări a morfogenezei-vertebre cuneiforme; hemivertebre.
b. Dereglări de segmentare vertebrală ;uni-sau bilaterală.
c. Anomalii de tip mixt.
4. Neurofibromatoză;
5. Patologie mezenchimală- Sindromul Marfan; Sindrom Ehlers-Danlos.
6. Afectiuni reumatoide;
7. Scolioze posttraumatice(inclusiv iatrogene);- După fracturi vertebrale; După
intervenții chirurgicale (laminectomie, toracoplastie); Postactinice.
8. Scoliozele în baza redorilor extravertebrale
- Efizem pleural; Cicatriciu postcombusțional
9. Scolioze în osteodistrofie
- Displazie epifizarămultiplă; Mucopolisaharidoze; Acondroplazie; Displazie spondiloepifizară.
10. Scolioze infecțioase cu afecțiuni osoase (osteomielite vertebrale)- ostiomielite acute
și cronice;
11. Afecțiuni tumorale.
a. A coloanei vertebrale
1. osteom osteoid
2. histocitoza X
b. A măduvei spinării.
12. Scolioze în patologia regiunii lombo-sacrale- Spondiloza și spondilolisteza; Anomalii
de dezvoltare a regiunii lombo-sacrale.
Scolioze Nestructurate;
Posturale;
9
 Isterice;
Antalgice;
Inflamatorii (de ex. apendicita);
Radiculare (în hernie discală sau afecțiuni tumorale);
Structurate de membru;
Redori articulațiilor mari ale membrului pelvin.

Figura 2.Scoliza toracică gr.I în proces distructiv-tumoral

Ipoteze:
Cercetările din domeniu, din ultimii ani, dau prioritate teoriilor ereditare de dezvoltare a
scoliozei idiopatice; multifactorială (Wise et.al.1988- au efectuat cercetări asupra identificării
genului raspunzător, de dezvoltarea scoliozei ideopatice, care este situat în matrixul intracelular, în
componența elastinei, colagenul și fibrolinei); autosomal dominantă (Bell,Teebi,1995; Miller ,1996)
și modelul major de transmitere genetică cu penertrare genotipică incompletă (Axenovici
1988,Bonaiti 1996)
I.Savastik (2000) consideră cauza apariției scolioze idiopatice disfuncția sistemului nervos
vegetativ simpatic, în rezultat careia se dezvoltă hiperemia hemitoracelui sting, ca rezultat al
intensificării circulației sanguine unilaterală a coastelor, care cresc intensiv, asimetric, cu dereglări
grave în dezvoltarea coloanei vertebrale și toracelui. Autorul propune tratamentul scoliozei
ideopatice prin rejecții costale unilaterale și alungirea coastelor contralateral. Intervenția dată a fost
aprobată experimental și în clinica, autorul o consideră argumentată patogenetic.
I.A Movsovici (1994) consideră cauza apariției scoliozelor ideopatice- dereglarea creșterii
primare vertebrale în alianță strînsă cu dereglări și staticodinamice funcționale.
M.G.Dudin (1993) este de părerea că momentul declanșator în dezvoltarea scoliozelor
idiopatice este dereglarea statutului hormonilor osteotropi (calcitonina, somatotropina, cortizolul și
paratirina). Examinînd copii cu scolioză idiopatică a constatat o creștere pronuntată a diformității
10
scoliotice la concentrații inalte ale calcitoninei și somatotropinei (hormoni ce asigură efectul de
‘’plus-țesut-osos’’), iar la grupa de pacienți cu concentrație înaltă a hormonilor cu efect ‘’minut
țesut-osos’’ (cortizol și paratirin)- scolioza a avut o evoluție lentă, fară progresare, în unele cazuri
depistîndu-se regresul deformației scoliotice.
În patogeneza scoliozei un rol important revine procesul neuro-distrofic în țesutul osos și
cartilaginos ale coloanei vertebrale, cu schimbări în aparatul musculo-ligamentar, cu dereglări
statico-dinamice și deformatia coloanei vertebrale în plan sagital. În timpul creșterii deformației
vertebrale în regiunea toracală se asociază torsia vertebrală, cu deformația discurilor intervertebrali ,
diformarea cuneiformă a corpurilor vertebrali, mărirea lordozei lombare, rotația sacrului și
deformarea bazinului în cazuri avansate. [3]

Figura 3.Deformarea în diferite grade a coloanei vertebrale

11
 Capitolul II Kinetoterapia în recuperarea scoliozei

2.1 Metode de recuperare și Tehnici a scoliozelor

T.Sbenghe și multi alți autori consideră că tratamentul scoliozelor este un proces complex,
care nu poate fi simplificat și este axat pe cîteva principii de bază, care trebuie să se țină cont:
1. Cel mai eficient tratatament este depistarea precoce.
2. Kinetoterapia de una singură nici nu ameliorează scolioza și nici nu o controlează.
3. Adevăratul tratament constă în corset+kinetoterapia (la scolioză sub 50 de grade) sau
intervenție chirurgicala+kinetoterapie (la scoliozele peste 50 de grade)
De la început trebuie de menționat faptul că tratamentul prin gimnastică medicală urmarește
să oprească evoluția scoliozelor, să corecteze deviațiile vertebrale și să mențină aceasta corectare
(prevenirea recidivelor sau a perioadelor cu evoluție nefavorabilă), să reducă tulburările funcționale
și asimetriile. Exercitiile fizice folosite în corectarea scoliozei urmăresc să exercite tonusul
muscular și simțul de atitudine corectă a corpului intreg și îndeosebi a spatelui. Astfel spus, scopul
gimnasticii corective este: corectarea coloanei vertebrale prin tonifiere musculaturii spatelui,
reducerea ghibozității costale prin mobilizarea coloanei vertebrale și detonsionarea corpurilor
vertebrali, redresarea bazinului și echilibrarea centurii scapulare, dezvoltarea mobilitătii cutiei
toracice, crearea unui reflex de postură corectă. Mijloacele folosite constau în exerciții statice și
exerciții dinamice executate prin mișcări ale trunchiului, ale membrelor superioare și inferioare,
exerciții de respirație, exerciții aplicative de tîrire și de echilibru, exercițiide redresare si relaxare. Și
exerciții cu obiecte portative (bastonul, mingea medicinala, gantera, extensorul) sunt des folosite în
corectarea scoliozelor.
Tonifierea muschilor șanțurilor vertebrali se face prin mișcări simterice și asimetrice
concomitent cu mobilizarea coloanei vertebrale și corectarea ghibozității. De partea concavă a
curburii, muschii atonici sau hipertonici sunt scurtați și vor fi întinși prin contracție incompletă și
întindere completă, iar de partea convexă mușchii sunt lungiți, contractați și vor fi scurtați prin
contracție completă și întindere incompletă.
Pentru mobilizarea coloanei vertebrale, sunt indicate atît exerciții pasive- suspensii de cap ,
atîrnări în brațe, tracțiuni simultane ale membrelor superioare și inferioare, cît și din diferite
presiuni pe ghibozitatea pronunțată, pe partea convexă a curburii, apăsînd pe coastele dinapoi spre
înainte.

12
 Pentru corecterea ghibozității, autorul francez J.Vauter (1980), recomandă lucrul cu
mușchiul dințatului mare, prin intermediul membrului superior din partea scoliotică in felul
următor:
-Subiectul, fiind în decubit dorsal, cu mîna întinsa pe verticală, adică la 90 de grade și
întinsă din articulatia cotului, i se cere sa împingă în sus contra rezistentei opusă de asistent. În
aceasta poziție, mișcarea are efect asupra primelor coaste și asupra omoplatului, marginea spinală și
unghiul superior, intern al acestuia.
- în al doilea caz, subiectul cu mîna ridicata vertical, la 120 de grade și adus spre coloana la
20-30 de grade, procedînd ca și la primul exercițiu și rezistînd în presiune în lungul brațului, va
avea efect asupra vertebrelor dorsale mijlocii, acestea corespunzînd coastelor 6,7,8,9.
În a doua jumatate a sec.XX au aparut diverse metode de lucru pentru corectarea scoliozei,
fiecare aducînd ceva în plus, dar nici una nu poate pretinde de a fi perfectă și completa. Încit cîteva
dintre aceste, metode, care se bucură de o popularitate mare.

2.1.1 Metode de corectare în flexie și extensie

Aceasta metodă aplică poziția de flexie a trunchiului pentru tonifierea spatelui și corectarea
scoliozei. E de menționat că această pozție de lucru are neajunsul că cifozează. Însă aplicind poziția
intermediară de flexie, poate fi bine realizată mișcarea de derotare a coloanei. Este de bine cunoscut
faptul că în flexie apare ghibozitatea prin rotarea vertebrelor, ceea ce inseamnă că extensia
favorizează derotarea.
Dar, aplicînd extensia pentru a derota, apare riscul proeminenței lordozei lombare. Se poate
concluziona că metoda de corectare în extensie ar fi recomandată numai în cazul spate plan al
cifozei lombare pe lînga scolioză.

2.1.2 Metoda dr. Klapp

Această metodă constă în aplicarea pozițiilor lordozante și pozițiilor cifozante din postură
cvadrupedă, postură care descarcă rahisul de greutate corpului și în asa fel ar facilita redresarea
coloanei vertebrale și degajarea muschiului diafragmei, adică ușurarea respirației. Mai mult ca atît,
în aceasta postură musculatura de susținere a coloanei vertebrale se relaxează și asigură modelarea
curburilor dupa cum dorim. Efectul pozițiilor Klapp executate din postură patrupedă a fost studiat
suplimenta de catre C.Humbel s.a specialiști ,care au ajuns la următoarele concluzii:
1) Pentru musculatura cervicală, poziția cea mai eficientă estea cea coborîtă cu brațele
întinse.

13
 2) Pentru musculatura coloanei dorsale, poziția de elecție este cea orizontală cu mîinile la
ceafă.
3)Pentru musculatura coloanei vertebrale, aceeași ca pentru coloană cerviacală.
In general, s-a stabilit că în toate pozițiile trunchiului cu asocierea brațelor extinse pe lîngă
cap sau cu mîinile la ceafă se obțin forțe musculare mai mari decît în aceleați poziții cu mîinile la
spate sau în șolduri.
Metoda dr. Rudolf Klapp, pe lîngă exercițiile executate în patrupedie, include și mersul
patruped, ca corector al scoliozei. Se pornește din poziția neutră a spatelui sau chiar puțin cifozată și
se ajunge la poziția lordozantă:
- pentru curubură unică se utilizează mersul obișnuit (încrucișat ca la animale) al
patrupediei: de ex, se duc înainte membrul superior stîng și genunchiul drept pentru corectarea unei
scolioze pe dreapta, și invers, pentru o scolioză stînga, se revine cu membrele paralele, și apoi se
reia.
- pentru o dublă curbură se folosește mersul în buestru sau’’pasul camilei’- singurul animal
care pășeste simultan cu membrele de pe aceeași parte: de ex, pentru o curbură toracică dreaptă și
lombară stînga se duc înainte membrele de pe partea stîngă; se revine, apoi se reia.

2.1.3 Metoda Von Niederhoeffer folosește contracția izometrică a musculaturii oblice

transversale a trunchiului în scop de tonifiere corectivă. Această metodă, în afara de exercițiile
specifice mai include și actiuni terapeutice, cum ar fi: masaje și întinderi tegumentare; educarea
posturală în pat, bănci școlare, masă etc,; exerciții de corectare a respirației în scopul creșterii
capacitatii vitale – crearea mecanismului respirator în cele trei forme cunoscute (abdominal, costal
și sternal).
Von Niederhoeffer echilibrează musculatura spatelui subiectului, pe parcursul instalării
deviației scoliotice, printr-o contractie izometrică maximă, repetată de cîteva ori. Tensionarea este
progresivă, iar contracția izometrică se divizează în trei faze cu durate egale, de regula, 3-4 s
fiecare. Deci, ajungînd treptat la valoarea maximă a forței sale de contracție, apoi fară a o
generaliza, o va păstra constantă (faza de platou), după care contracția începe să scadă treptat. Faza
activă este urmată de faza de relaxare pentru a nu extinde stimularea la segmentele extreme ale
curburii. Tonifierea este destinată musculaturii concave, în special din vîrful curburii, deoarece la
acest nivel asimetria estea cea mai mare, grupele musculare pe care dorim să le tonifiem vor fi
situate în pozitie alungită.
Solicitarea corectă a acestor grupe musculare este deficilă în ortostatism (sub acțiunea
gravității) și de aceea sunt indicate ca poziții inițiale: decubit ventral (se obține o relaxare maximă și
14
pot fi localizate optimal mișcările). Decubitul lateral și așezat pe scaun lateral fată de scară fixă (cu
partea concavă spre scara fixă (cu partea concavă spre scara fixă). Corecția vertebrală se poate
realiza prin poziționarea MI, MS și a capului.
Miscările specifice sunt puține la număr, respectiv cîte un exercitiu de tracțiune și unul de
împingere in fiecare poziție. Variantele posibile depind de modalitațile de imobilizare. Astfel, in
caz că se imobilizează membrul în articulația proximală, se localizează exact fasciculul muscular ce
vine direct pe apofiza spinoasă ce se cuvine fixată. Dacă stabilizarea este vizată (contrapriza se
aplică pe articulațiile intermediare sau distale ale membrelor), se implică o reacție vertebrală
plurisegmetală; acest tip de stabilizare se potriveste mai mult regiunii dorsalo-lombare, ca mușchii
cervicali au reacții mai individualizate. Dar pentru a răspunde unisegmentar în aceasta zonă,
subiectul are nevoie de un autocontrol muscular idiomotoric foarte bun în vederea unei relaxări
corecte. Mișcările în posturile așezat sau ortostatism sunt globale, plurisegmentare, cînd pot fi
adoptate concomitent la 2-3 cuburi, dar sunt mai puțin precise

2.1.4 Metoda Cotrel (extensie-derotatie-elongatie (EDE)- flexie laterala). Este destul de

raspîndita în prezent: decubit ventral, cu MI întinse complet, MS întinse și ele pe lînga urechi; se
întinde întregul corp, apoi trepat se extind bratele, corpul se lordozează, MI se extind din șolduri
(arcuire pe extensie maximală).
Corectarea curburii: un MS duce îndarat spre șold, care se extinde; celălalt MS, pe lîngă
ureche, în sus.
Tehnica ‘’EDE’’ mai include și mobilzarea toracică din poziția patrupedă, cu fesele pe
taloane, trunchiul aplecat înainte peste coapse, brațele întinse pe lînga urechi, mîinele pe sol. În așa
mod, coloana lombara este blocată complet. Se execută înclinarea laterală, mîinile pașind cu
degetele spre stînga (Scolioza toracica stînga) sau spre dreapta (scolioza dreapta) revenire, apoi se
repetă
Pentru corectarea scoliozei lombare, Cotrel recomandă decubit ventral pe masă, cu mîinile
prinse lateral de mărgini și astfel blocînd toracil. Asistentul prindele ambele MI, deplasîndu-se spre
stînga ( scolioza lombara stinga) sau spre dreapta scolioza dreapta. Cotrel mai propune și exercițiile
‘’de tîrire sau înotul pe uscat’’ : decubit ventral, membrele de o parte sunt întinse, celelalte se
apropie– flectarea CF și G, mîina fiind orientată spre coapsă. Exercițiile Cotrel curbează inițial
coloana vertebrală, dupa ce se revine la P.I sau se trece spre pozitia vizată.
Prezintă un interes sporit și elongația Cotrel, care este o autotracțiune cu funcția de a redresa
scolioza: în decubit dorsal, un căpastru de tracțiune cervicală, de la care o coarda trece pe după un
scripete îndărătul și puțin deasupra capului), indreptindu-se spre picioare, care se fixează. Întinderea
15
completă a membrelor inferioare va intinde coloana; mobilizînd concomitent MI spre stînga sau
dreapta, se realizează corectarea curburii scoliotice.

2.1.5 Metoda Schroth reprezintă o (gimnastică ortopedică) care acordă prioritate respirației,
pentru aliniere, detorsionării CV, a modelajului toractic corector. Chintesența exercițiilor recomndă
constă în realizarea unei inspirații maximale, în 3 sau 4 timpi, pe parcursul căreia subiectul trebuie
să localizeze expansiunea toracică inspirînd cranial și înspre concavitatea și realizînd, totodată,
corecția segmentelor corporale. Expirația se înfăptuieste golind ghibozitatea, urmată imediat după
expansinunea hemitoraciului concav. Inspirația provoacă expansiunea hemitoraciului concav în
lateral, posterior și cranial, iar a hemitoraciului concav în lateral anterior și cranial. Expirația se face
cu gura deschisă, pre lung, dar exploziv, cu timp (de 3-4 “haa”, de pilda). Se pot adaugă sunetele
“ho-hou-hon”, după cum dorim să localizam efectul, și anume sus, în partea mijlocie, sau jos.
Pentru a pricepe efectele corectoare ale respirației de tip Schroth, trebuie să se accepte
hipercorecția rahidiană în expirație și expansiunea hemitoracelui concav concomitent cu expirația
hemitoracelui convex. Noi cunoastem că, în gimnastica clasică, se redresează în inspiratie și se
relaxează în expirație. Katharina Schroth a intuit ca o hipercorecție este posibilî cînd
“balonul”toracic se dezumflă. Este imaginea mingii de fotbal care poate fi alungită pentru a lua
forma unei mingi de rugby doar dacă este partțal dezumflată. Se dezumflă balonul toracic pentru a
destinde putin suprafața musculară, pentru a elibera continuțul și pentru a reusi în așa mod o
corecție a acesteia.
Persoanele bine antrenate reusesc să realizeze expansiunea hemitoracelui concav în timpul
expirației convexe. Acest mecanism complex poate fi ințeles plecînd de la mecanismul
asincronismului ventilator. Aria de expansiune a hemitoracelui concav fiind mai mica decît a celui
convex, expansiunea alveolară convexa este mult mai rapidă. Menținerea voluntară a hemitoracelui
în stare de expansiune poate– percursul expirație – să impediedice expirația plamînului concav, care
urmează dupa inspirație.
Schroth nu se limitează numai la aceste tehnici respiratorii originale, dar mai propune:
- tehnici pasive și active de corecție a segmentelor corporale, autoîntinderi ale CV, aliniere prin
folosirea călelor s.a.;
- tehnici de asuplizare\flexibilizare toracică și rahidiană;
- tehnici de tonifiere musculară (tonifierea abdominală se efectuează din suspensie
dorsală la scara suedeză).
O activitate terapeutica efectivă a scolioticului necesită cel puțin 6 ore zilnice.

16
 2.1.6 Metoda Sohier constituie niște modificări ale exercițiilor lui Schroth pentru a
amplifica
efectele respirației și a adauga efecte biomecanice mai intense:
- pentru a limita rotația pelviană și pentru a accentua corectia frontală, se aplică
sprijinul unifesier pe marginea unui taburet;
- pentru ca autoîntinderea sa plece de la coloana inferioară și pentru ca ea sa fie
rigidizarea, se va menține un anumit grad de lordoză lombară;
- de indată ce autoîntinderea și respirația de întindere sunt insușite, vom cere
subiectului sa faca rotația concavă a CV de sus în jos; ea intensificî sprijinul apofizar convex pe
parcursul timpului expirator;
- dacă simetria de sprijin posterior nu este solutionată, se va educa sprijinul unipodal
convex de extensie/rotație;
- obtinerea rigidizarii musculaturii și tonifierea electivă a transversilor spinosi
convecsi.
In ultimul timp se utilizează cu succes tratamentul scoliozei idiopatice prin metoda Dwier,
cu tractțuni laterale prin intermediul cablului sau tracțiuni de noapte Halo(in timpul somnului).
Profilaxia dezvoltării devierilor ținutei și a scoliozelor trebuie sa fie complexă și va
include:
- evitarea ortostatismului în pozitie soldie, sprijinirea pe un picior cu celalalt flexat,
caci se ridica bazinul și se inclină coloana de aceeași parte. Cînd stați pe loc vă veți sprijini pe
ambele picioare;
- înlaturarea diferențelor de lungime a MI prin corectarea incalțămintei; compensarea
defecțiunilor tălpilor(piciorului plat, picioarelor strîmbe);
- renuntarea la purtarea servietei, genții, rănitei, rucsacului intr-o singură mîna sau
numai pe un umăr;
- supravegherea pozitiei în banca, astfel ca subiectul în timpul scrisului sa-și sprijine
ambele coate pe pupitru, evitînd înclinarea coloanei de partea brațului nesprijinit;
- sprijinul pe scaun sa fie repartizat egal, și nu doar pe o coapsă, menținînd coloana pe
centru;
- somnul(preferabil pe pat tare) pe toate partțle corpului, evitînd pozițiile defectuoase;
- practicarea jocurilor cu mingea, mai ales a voleiului și baschetului;
- practicarea tenisului și scrimei pentru corectarea atitudinei scoliotice cu curbura de
partea opusa brațului care lucrează;
- practicarea înotului pe o parte, care-i indicat în corectarea scoliozei în C.
17
 Prezentăm cîteva complexe de exerciții specifice pentru consolidarea informației descrise ăn
acest capitol, care sper ca vor fi întelese și aplicate in mod dialectic și în funcție de particularitățile
individuale ale fiecarui subiect interesat. [5]
Kinetoterapia în scolioze
2.2 Electroterapie:
       Se utilizează curenți cu efect antalgic și miorelaxant pe musculatura paravertebrala
contracturată, curenți de joasă și medie frecvență: 
- curentții diadinamici
- curenții interferențiali
Ultrasunetele au un rol important prin efectul antalgic,hiperemiant și decontracturant.
2.2.1 Gimnastica medicală: 
Pentru scoliozele simple, cu o singura curbură, se va lucra asimetric, iar pentru cele duble simetric.
Exercițiile se adresează scoliozei în „C” stînga, iar pentru scolioza in „C” dreapta se vor executa
aceleași exerciții, cu segmentele de partea cealaltă.

1. Mers cu brațul drept sus, stîngul pe șold se execută arcuirea brațului drept spre stînga în
ritmul pasilor;

2. Mers cu brațul drept pe creștet, stîngul pe șold, din 3 în 3 pasi se execută arcuirea
trunchiului spre stînga;
3. Mers cu un baston asezat diagonal la spate, apucat cu mîna dreaptî de sus și cu stînga de jos;
4. Din pozitia stînd piciorul stang sprijinit lateral pe un suport, piciorul drept pe sol, mîna dreapta

18
sus, stînga pe sold; executî indoirea trunchiului spre stînga, cu expiratie, revenire cu inspirație (de

10 ori);

5. Din pozitia stînd cu bastonul apucat de ambele capete, executî ducerea bastonului lateral
stanga (brațul drept sus, stîngul lateral), concomitent cu rasucirea trunchiului și ușoara aplecare spre
stînga (de 10 ori)

6. Din poziția pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută ducerea piciorului drept întins
înapoi, inspirație, revenire cu expirație (de 10 ori)

7. Din poziția pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută ducerea bratului drept oblic sus, cu
inspirație revenire cu expirație (de 10 ori);

8. Din pozitța pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută simultan ridicarea brtului drept
întins sus ți piciorul stîng întins inapoi (de 10 ori); [6]

19
 2.3 Masajul: Sarcininile masajului:
1. Tonizarea muschilor astenizați și diminuarea tonusului celor contractați.
2. Ameliorarea troficitații (circuit sanguine,metabolit) în segmentele cointeresate.
Pozitii inițiale:
1. Decubit Ventral, sub articulațiile talocrurale burelet.
2. Decubit lateral, pe partea concavității arcului deformat, piciorul de jos ân deflecție,
iar piciorul de sus flexat în articulatia genunchiului și coxofemurala
3. Decubit Dorsal, sub articulatiile genunchiului un burelet.
La scolioză se indică masaj diferențiat al mușchilor spatelui și abdomenului cu actțune
tonizantă pe partea concavă a deformațiunii și sedative pe cea convexă. Particularitatea metodei
constă în faptul ca pe partea convexî a deformîrii mușchilor paravertebrali sunt extinși, încordați, iar
pe partea concavă locurile înseraării mușchilor sunt apropiate, deci relaxați.
Din manevrele sedative se utilizeaza preponderant efleurajul și frămîntatul, iar din
procedeele tonizante – fricționare, vibrație neîntreruptă. [2]

2.4 TRATAMENT IGIENO-DIETIC:

Se recomandă pacienţilor cu scolioză o dietă adecvată astfel încit greutatea lor

corporală să fie optima în raport cu inaltimea şi virsta. Acest lucru este necesar mai ales la pacienții
supraponderali, deoarece greutatea poate accentua deviaţiile coloanei vertebrale

2.4.1 TRATAMENT MEDICAMENTOS:

Se administrează antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazona, aminofenazina, aspirina),

antalgice si decontracturante, acestea din urma avand rol de relaxare a musculaturii ale carei
contracții pot genera deformări ale coloanei. Administrarea de cortizon joacă un rol foarte important
dar trebuie avut în vedere dozajul și stadiul evolutiv. Se mai administreaza calciu și clorocalcin.

Se mai prescriu vitamine din grupurile D, B și vitamina C.

2.4.3 TRATAMENTUL ORTOPEDIC

Iși propune corectarea și mentinerea deviației verebrale pentru a neutraliza riscul de

agravare reprezentat de puseul pubertar de creștere. Un tratament ortopedic poate fi apreciat ca
eficient dacă la sfarșitul creșterii el reușeste sa mentină deviația vertebrală la o valoare cel mult
egaăa cu aceea de la inceputul tratamentului. Tratamentul ortopedic dispune de aparate corectoare
20
active și pasive.Aparatele ortopedice pasive realizează corecția deviației folosind forța de presiune,
de obicei la nivelul parții convexe a curburii și forța de tracțiune care tinde să elongheze coloana și
astfel să reducă curbura.

Corectarea este in general realizată prin aparate gipsate succesive. Cînd se obține corecția
maximă menținerea ei este încredințată unor corsete ortopedice.Pentru scolioza corecția se obține cu
ajutorul unui cadru ce realizează atît elongarea cît și derotarea coloanei și presiunea pe convexitate.
Indiferent de tipul de cadru (Abbot, Risser, Cotrel etc) principiul este același. În cadru se aplica
aparatul gipsat. Dupa o perioada de 1-2 luni aparatul gipsat se schimbă, obtinîndu-se o nouă
corecție.

Uneori gipsul poate realiza o elongație progresivă (aparatul de elongație tip Stagnara).

Aparatele ortopedice active caută săobțină corecție printr-o autoredresare actiăa a coloanei.
Aparatul clasic activ este aparatul Milwaukee. Corsetul lui este purtat permanent sau intermitent, în
funcție de gravitatea curburii. Există actualmente tendința de a aplica corsetul Milwaukee noaptea
în cazurile de deviații mici (scolioza sub 30*), dar care la controale repetate fac dovada
evolutivității lor.Un alt aparat activ este corsetul cu trei puncte de sprijin care caută să redreseze
scoliozele lombare. O altă serie de metode ortopedice: tracțiunea continuă în timpul nopții (Cotrel),
stimularea electrică a musculaturii din convexitate cu aparate special construite, se adresează
acelorași deviații vertebrale de gravitate medie și se asociază în programul terapeutic.

2.4.4 TRATAMENTUL CHIRURGICAL:

Deviațiile vertebrale grave, evolutive, care se agravează lent, dar continuu, și dupa
terminarea creșterii, impun redresarea și stabilizarea lor prin metode chirurgicale. Prețul corecției în
aceste cazuri îl constituie rigidizarea (cu tije) a unui important segment al coloanei vertebrale.
Interventia chirurgicală în cazurile de gravitate extremă trebuie precedata de o pregătire prin
elongație progresivă a coloanei (prin aparate gipsate de elongație sau elongație cu halou cranian și
gips sau cerc pelvin).

Intervenția este urmată de o imobilizare gipsată, apoi de corset ortopedic timp de 18-24 luni,
perioada în care artrodeza vertebrala devine solidă. Și tratamentul chirurgical va fi insoțit de
kinetoterapie, cu scop de asuplizare preoperator, cu scop de tonificare musculara generală în
perioada de imobilizare, cu vocația de corecție posturală și integrare în viața cotidiana la inlăturarea
corsetului.

21
 2.5 TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE:

Termoterapia locală se foloșeste ca procedură de relaxare musculară, creșterea

metabolismului tisular local prin vasodilatația cutanată și musculară. Mijloacele se aleg în functie
de posibilități și pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este ca indicația de termoterapie
sa fie corectă și metodologia de aplicare sa fie respectată.

Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de caldură. Efectele de bază

ale termoterapiei sunt:

 analgezia,
 hiperemia,
 hipertermia locală și sistemică,
 creșterea tonusului muscular,
 creșterea elasticității țesutului conjunctiv.
Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie și
masaj.

Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicatii:

 căldura profunda, produsă de diatermie și ultrasunete

 căldura superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetrație este
mai redus, de numai cîțiva centimetri de la tegument.
Caldură umeda sub forma impachetărilor cu parafina, cu nămol și nisip este mai benefică
decît căldura uscată.

Încalzirea superficială se realizeaza cu lampa Solux, cataplasma cu muștar, sare caldă,

parafină etc. Pentru incălzirea structurilor profunde se folosesc microundele sau undele scurte.

2.5.1 Împachetarea cu nămol

Constă în aplicarea nămolului la o temperatura de 38 - 40°C pe o anumita regiune. Durata

unei ședinte este de 20 -- 40 minute.

Actiunea: nămolul are mai multe efecte:

- efect mecanic, producând excitatia pielii

- efect fizic: temperatura corpului crește cu 2 - 3°C;

22
 - efect chimic, prin resorbția unor substante biologic active prin piele din nămol. Pe
toată durata procedurii se va aplica pe frunte o compresă rece. Procedura se incheie cu un dus mai
rece (pentru curățare, dar și pentru a readuce temperatura corpului la normal).

2.5.2 Băile de abur complete

Se execută într-o camera supraancălzita de vapori, la temperatura de 40°C. Se mai pot

practica în dulapuri speciale orizontale sau verticale.

Se pleacî de la o temperatura inițiala de 38 - 42°C și se urcă treptat la 50 ~ 55°C. În timpul

procedurii se pune o compresă rece pe cap, ceafa sau inima. Baia se termină cu o procedură de
răcire.

2.5.3 Băile de aer cald

Folosesc caldură uscată, cu temperatura între 60-120*C, care provine de la radiatoare

supraîncălzite în atmosfera incinsî. Sunt mai ușor suportate decât cele de abur cald. Transpirația se
instalează mai încet, dar cantitatea e mai abundenta decât la baile de abur.

2.5.4 Băile de lumina

Se realizează ân dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parțiale în dispozitive adaptate. Durata
bailor este de 5 - 20 minute. Căldura radianta produsă de băile de lumină este mai penetrată decît
cea de abur sau aer cald, iar transpirația incepe mai devreme.

2.5.5 Băile de soare și nisip

Utilizeaza spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precauție, 2-3 minute pentru
fiecare parte a corpului; timpul de expunere se crește treptat în zilele următoare.

Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de creștere (ele stimulează
metabolismul fosfo-calcic și cel al vitaminei D) și contraindicate la persoanele cu probleme
cardiace.

2.5.6 Cataplasmele

Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanțe, la temperaturi variate asupra

diferitelor regiuni ale corpului.

23
 Ele actionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor
hiperemiant și resorbiv, precum și pentru actiunea antispastica si antialgică. La cataplasmele cu
plante medicinale se mai adauga și efectul chimic.

2.5.7 Baia kinetoterapeutica

Este o baie caldă la care se asociază mișcări în toate articulațiile bolnavului. Se efectueaza
într-o cadă mai mare sau într-un bazin cu apă la temperatura de 37-38*C. Pacientul este invitat să
intre în baie și este lăsat liniștit 5 minute; după aceea tehnicianul execută sub apa toate mișcările
posibile în toate articulațiile timp de 5 minutee (pacientul este pasiv). Apoi pacientul este invitat sa
execute singur mișcările de mai înainte. Durata băii este de 20-30 minute.

2.5.8 Dușul subacvatic

Este aplicarea unui duș cu presiune mare (de la 1 la 8 atmosfere) și cu temperatura mai mare
cu 1-3*C decît apa de baie în care se afla pacientul. Coloana de apă este dirijată oblic pe tegument,
cu excepția articulațiilor unde mișcarea se face circular. Durata totala a dușului este de 5-15 minute.
Acest duș subacval actionează prin factorii termici și mecanici ai apei.

2.6. TRATAMENTUL BALNEOLOGIC:

Bolnavul cu SCOLIOZĂ poate beneficia de tratament balneo-fizical în stațiuni profilate pe

tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde
asocierea factorilor naturali (apa minerala, nămol terapeutic, climatul) este benefic și împreună cu
programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea functională.

Tratamentul balnear vizează urmatoarele obiective:

 Încetinirea procesului degenerativ

 Îmbunatatirea circulației locale și generale
 Ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare.

Tipuri de ape:

 Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)

 Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
 Ape sărate iodurate (Bazna)
 Ape sulfuroase sarăte (Calimanesti, Govora)
24
  Ape sulfuroase termale (Herculane) [8]
2.7. Tehnica F.E.D în scolioze;
În cele relatate mai sus am prezentat ulterior am prezentat un spectru de metode , tehnici și
alte căi și domenii pentru tratarea pacientului cu scolioze, insă reesind din tematica tezei mele de
curs as vrea să prezint o alta tehnica de tratament al pacientilor cu scolioze și anume Tehnica F.E.D,
care în ziua de azi se socoate ca fiind o alternativa eficientă și modernă pentru tratarea scoliozelor.

Tehnica FED (fixare, elongare, derotare) a fost concepută în urmă cu 30 de ani, pentru
tratarea deviaţiilor coloanei vertebrale, şi constă în fixarea tridimensională, elongarea şi derotarea
acesteia, prin presiune corectivă, realizată intermitent sau continuu. În urma  cercetărilor efectuate
de-a lungul timpului, s-a demonstrat eficienţa aplicării metodei FED, prin corectarea deviaţiei în
proporţie de 80-90% la copii înainte de încheierea procesului de maturizare osoasă si de 30% la
adult.

  Prin corectarea poziţiei coloanei vertebrale, pacientul va primi stimuli de însușire a acestei
pozitii. În urma acestor informații primite, vor fi stimulati receptorii spinali, placa neuromusculara
şi corpusculii Golgi, care în mod normal nu acţioneaza. Se initiaza sub forma asistată de aparat o
facilitare neuromusculara proprioceptiva, cu antrenarea unor fibre musculare care rămin permanent
atrofiate din cauza lipsei de activitate.

Dispozitivul de care dispune acest aparat permite programarea forței bratului mecanic,
corecția și constientizarea pozitiei ortostatice. Un alt avantaj al acestei tehnici este că se produce
derotarea coloanei vertebrale, elongarea musculaturii retractate, obtinindu-se o revenire  a coloanei
vertebrale în pozitie normală.

Efectele tehnicii FED sunt urmatoarele:

 dezvoltarea cartilajelor neurocentral și epifizar inhibate;
 modificarea orientarii patologice a inelului fibros al discului intervertebral;
 corectarea de partea concavă a deformărilor elementelor articulațiilor intervertebrale
(capsulă articulară, ligamente, mușchi);
 cresterea mobilitații articulare și la nivel intercostal;
 stimularea de partea concavă a sistemelor proprioceptive.
     Scopul final al tehnica FED este de a obtțne o corectie posturalăşi o integrare
socioprofesională a persoanelor purtătoare de scolioză. Este o tehnica care, executată corect,
continuu și constant sub ândrumarea specialiștilor, evită intervenția chirurgicală și înlatură costurile
25
ridicate pentru sistemul românesc de sanatate. Este neinvazivă, combină acțiunea aparatului FED cu
kinetoterapia, se completează, iar rezultatele sunt incredibile pentru mulţi specialiști.

Indiferent de gravitatea bolii, kinetoterapia este un element constant al tratamentului indicat.

Datorită depistării precoce, individualizării tratamentului, în functie de stadiul scoliozei, putem
vorbi astăzi despre o terapie eficace. Scopul kinetoterapiei este de a realiza o educare posturala care
să meargă pina la integrarea neuromotrică a unei imagini corporale perfecționate. Aceasta înseamnă
că subiectul trebuie să inveţe să pastreze o poziție cît mai corecta cît mai mult timp posibil, pe
parcursul atitudinilor și gesturilor vieții curente. Ideala este crearea unui automatism, prelungînd
astfel cît mai mult timp o postura cu corecţie vertebrală.

Conţinutul și metodologia de lucru a ședintelor de kinetoterapie trebuie adaptate

continuu:
pe bază datelor obţinute la evaluările intermediare și în funcție de obiectivele stabilite în
urma acestor evaluări.
Obiectivele și tehnicile folosite sunt alese în funcție de următoarele criterii de bază:
etiologia, forma anatomică, gravitatea deformației, reductibilitatea ei, prognosticul evolutiv, vîrsta
subiectului. Toate acestea orientează kinetoterapia spre o anume dominanta; asuplizare, reeducare
neuromusculară, reeducare posturală, reeducare respiratorie.

Programul de kinetoterapie cuprinde tehnici analitice sau globale, simetrice sau asimetrice,
specifice metodei Schroth.  Este necesară  utilizarea atit a metodelor clasice de reeducare a scoliozei
și elemente din reeducarea motrică (metode de relaxare), cît și a tehnicilor de elongare și derotare a
coloanei vertebrale.

Pentru întinderea lanțului muscular posterior se utilizeaza tehnici din metoda Mézières.

Exerciţiile hipercorective sunt pasive, active, active asistate, dar adevarata hipercorecţie a
deformației coloanei vertebrale se obține pasiv, cînd pacientul este supus acţiunii fortelor corectoare
în aparat.

     Exercitiile autocorective constau în autocorectarea deformării prin intermediul efortului

activ, executate din poziţii hipercorective pe aparatul ortospinal (singurul din Romania) și au ca
obiectiv principal echilibrarea grupelor musculare hipotone sau scurtate, responsabile de apariția și
fixarea deviaţiei vertebrale. Utilizarea acestui aparat ne oferă posibilitatea obtinerii unor poziții

26
hipercorective la nivelul bazinului, membrelor inferioare  și superioare, în funcţie de localizarea
deviației, dar și a executării de presiuni pe maximul curburii.
De asemenea, sunt utilizate exerciții de relaxare pentru restabilirea valorilor normale ale
constantelor fiziologice (puls, ritm respirator si cardiac) și înlăturarea eventualelor blocaje (au fost
utilizate tehnici simple de respirație și tehnici complexe de echilibrare).

Ținind cont de faptul că în scoliozele grave capacitatea vitală este scazuta cu 30-50%,
reeducarea respiratorie face parte integrată din programul de kinetoterapie și are ca scop reeducarea
și intreţinerea funcției respiratorii în ansamblu, precum și asuplizarea în corecție, modelarea regiunii
toracice, reeducarea respiratorie pentru ameliorarea morfologiei toracelui. Ritmul şi coordonarea
respiratiei, constientizarea și reeducarea controlului postural se inițiază în momentul în care
pacientul se afă în suspensie în aparatul FED.

Scolioza netratată influentează negativ dezvoltarea copilului și adolescentului, precum şi

activitațile sale funcționale, determinînd costuri ridicate atit pentru familie cît și pentru sistemul
național de sănătate. Din acest motiv este  necesară implicarea tuturor specialiștilor, în sensul în
care trebuie sa-şi unească forţele i cunostinţele pentru abordarea cu mai multa responsabilitate a
pacientului purtaăor de deviații ale coloanei vertebrale.

Recuperarea scoliozei este un proces dificil, de lungă durată, care cere sacrificii,
perseverenţa continuitate si tenacitate atît din partea familiei cît și a specialiștilor.

Tratamentul corectiv impune aplicarea precoce a mijloacelor fizicale, tehnicilor de fixare-

elongare-derotare (FED) și kinetoterapiei, imediat după stabilirea diagnosticului. În acest fel
poate fi prevenită intervenția chirurgicală.
     Folosirea stretchingului pasiv și activ, precum și a contracțiilor izometrice, reduce starea
de tensiune a mușchilor contracturaţi și imbunătățește forța musculară a celor hipotoni.

     Reeducarea controlului conștient asupra aliniamentului trunchiului determină menținerea

reflexului de atitudine corecta, ceea ce asigură păstrarea unor poziții corective în timpul
desfașurării activițătilor zilnice.

27
      Apariția pubertații atrage după sine agravarea deviației coloanei vertebrale. Tehnica FED
executată corect, continuu și constant, sub îndrumarea specialiștilor, evită intervenția chirurgicală

[9]

Figura 4. Aparatul de fixare, elongare, derotare a coloanei vertebrale.

28
Concluzie:

1. Metoda Klapp, Metoda von Niederhoeffer, Cotrel, Schroth, Sohiersunt sunt utilizate pe larg
ca metode de recuperare a pacienților cu scolioză st. II-III,

2. Tehnica F.E.D- este o tehnică relativ nouă pentru recuperarea pacienților cu scolioză gr. I; II,
practicată pe larg în România cît și în Republica Moldova.

29
Bibiliografie
1. Nicolae Capros, Elemente de patologie a coloanei vertebrale/.Chișinău :’’ Edit –Prest’’
SRL.2009. p.152

2. Căun E. , Godorozea M., 2008,Masaj,curs universitar,Chișinău

3. Dumitru D., 1984; Sbenghe T., 1987; Albu C.,2004; Gotovtev P., 2006).
4. Sbenghe Tudor -Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Ed Medicală, 1987
Sbenghe Tudor -Recuperare medicală la domiciliul bolnavului, Ed. Medicală, 1996

5. Mihai Zabulica:’’Cultura Fizică Medicala(Kinetoterapia) în recuperarea afecțiunilor

aparatului locmotor.Chisinău 2009 CEP USM

6. http://www.sfatulmedicului.ro/scolioza

7. http://ortokinetic.ro/p68-Scolioza

8.http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Evaluare-complexa-si-tehnici-de-fixare-
elongare-derotare-fed-in-scolioza-copiluluiadolescentului.html

30