Sunteți pe pagina 1din 3

Cimpoiasi Alexandru

Orgaizarea unei ramuri sportive

Termenii folosiţi în textul legii au semnificaţia stabilită în anexa care face parte integrantă din
prezenta lege.
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) atribuire - act administrativ prin care Ministerul Tineretului şi Sportului eliberează Certificatul de
identitate sportivă şi acordă număr de identificare structurilor sportive, cu respectarea unor condiţii
şi sub un anumit control;
b) avizare - act administrativ prin care Ministerul Tineretului şi Sportului avizează constituirea şi
funcţionarea unei structuri sportive;
c) autorizare - act administrativ prin care Ministerul Tineretului şi Sportului aprobă: participarea
reprezentativelor naţionale la campionatele mondiale, europene şi regionale; afilierea organizaţiilor
cu profil sportiv la forurile internaţionale de specialitate, precum şi organizarea pe teritoriul
României de campionate mondiale, europene şi regionale;
d) înregistrare - consemnare făcută în scop de publicitate în Registrul sportiv, pentru realizarea unei
evidenţe centralizate la nivel naţional a structurilor sportive;
e) recunoaştere - act administrativ emis de Ministerul Tineretului şi Sportului, care atestă calitatea
de structură sportivă în raport cu terţii;
f) revocarea recunoaşterii - act administrativ prin care Ministerul Tineretului şi Sportului anulează
recunoaşterea emisă anterior;
g) supravegherea şi controlul structurilor sportive - complex de activităţi prin care Ministerul
Tineretului şi Sportului verifică modul de funcţionare şi administrare a structurilor sportive, în
conformitate cu statutele, regulamentele şi dispoziţiile legale în vigoare;
h) afiliere - ca act juridic reprezintă decizia luată de o federaţie sportivă naţională de a admite
printre membrii săi o structură sportivă; ca relaţie juridică este legătura care uneşte o federaţie
sportivă naţională cu fiecare structură sportivă afiliată;
i) legitimare - act juridic bilateral între o structură sportivă şi un sportiv, care le conferă acestora
drepturi şi obligaţii reciproce;
j) legitimaţie sportivă - document care atestă apartenenţa unui sportiv la un club sportiv;

1. Activitate sportivă - complex de acţiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu
caracter sportiv. Activitatea sportiva este constituita din: stagii de pregătire sportivă, competiţii
sportive oficiale, concursuri, gale, evenimente si spectacole sportive,precum si alte actiuni cu
caracter sportiv;

2. Stagii de pregătire sportivă - acţiune sportivă desfăşurată în ţară sau în străinătate, realizată în
baza unui program stabilit de federatia sportiva nationala si/sau asociatia judeteana/municipala,
sub supravegherea uneia sau mai multor persoane calificate, având ca scop dezvoltarea
psihomotrică a individului şi participarea la competiţii sportive;
3. Competiţie sportivă oficiala: acţiune sportivă aprobata de Ministerul Tineretului si Sportului in
calendarul competitional al federatiei sportive nationale corespunzatoare sau in cadrul asociatiei
judetene/municipale, organizată sau la care participa structuri sportive afiliate federatiilor
respective în baza unui regulament care are ca obiectiv ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea
de recorduri şi/sau obţinerea victoriei; competitiile sportive oficiale pot fi interne sau
internationale, astfel:
a) competiţie sportivă oficiala internă - competiţie sportivă la care, conform regulamentului de
desfăşurare, pot participa numai sportivi din cadrul structurilor sportive afiliate federatiilor sportive
nationale din România;
b) competiţie sportivă oficiala internaţională - competiţie sportivă oficiala internationala, aprobata
de Ministerul Tineretului si Sportului in calendarul competitional al federatiei sportive nationale
corespunzatoare, la care conform regulamentelor de desfăşurare, participa sportivi din cadrul unor
organizaţii sportive din mai multe ţări;

4. Concurs, gala, eveniment sau spectacol sportiv: acţiune sportiva organizata de structuri sportive
precum si de alte persoane fizice sau juridice interesate avand ca obiectiv promovarea si
dezvoltarea activitatii sportive;

5.Alte acţiuni sportive - acţiuni care prezintă interes pentru activitatea sportivă, altele decât cele de
pregătire sportivă, competiţiile, concursurile, galele, evenimentele si spectacolele sportive,
desfăşurate în ţară sau în străinătate, cum ar fi: congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii,
colocvii ori alte reuniuni, întâlniri de lucru, schimburi de experienţă, expoziţii, cursuri şi stagii de
practică şi specializare sau perfecţionare şi altele asemenea, precum şi acţiuni de cercetare,
documentare, informare, promovare, consultanţă şi altele asemenea;

6. Disciplină sportivă - ansamblul ramurilor de sport practicate si organizate, impreuna cu toate


stilurile, probele si/sau formele de exprimare sportiva din cadrul acestora.Disciplina sportiva poate
deveni in limbaj comun ramura de sport in raport de formele de exprimare sportiva de
specificitatea federatiei sportive nationale si de contextul international.

7. Ramura de sport: ansamblul exercitiilor fizice sportive, a probelor sportive,claselor si/sau


stilurilor, care se realizează în concurs după reguli prestabilite şi în condiţii proprii.

8.Proba sportive,clasa si/sau stil : componenta a unei ramuri sportive sub forma unui ansamblu de
exerciţii fizice complexe, specializate printr-o tehnică distinctă şi un profil propriu de efort, cu
structura proprie , efectuate in conditii competitionale specifice, evaluate dupa un cod si/sau printr-
un sistem de unităţi de măsură propriu;
9) Probă olimpică - probă sportivă inclusă în programul Jocurilor Olimpice;

10. Forma de exprimare sportiva: ansamblul actiunilor, exercitiilor si tehnicilor sportive specifice
precum si modalitatea de folosire si aplicare a acestora, desfasurate in vederea obtinerii victoriei,
prin indeplinirea obiectivului si scopului competitional; in vederea aprecierii unei forme de
exprimare sportiva trebuie avut in vedere in principal scopul si modul prin care se poate obtine
victoria precum si modalitatea de folosire a actiunilor si tehnicilor sportive folosite pentru obtinerea
acesteia;forma de exprimare sportiva, indiferent de denumirea acesteia, genereaza identitatea unei
discipline sportive, a unei ramuri de sport, stil sau proba de concurs;
11.Structuri sportive

a) asociatii sportive, societate civilă particulară fără personalitate juridică, pe ramuri de sport,
constituită în condiţiile Codului civil
b) societati comerciale sportive pe actiuni, - club sportiv constituit în condiţiile Legii nr. 31/1990
privind societăţile comerciale, republicată, ale Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, precum
şi, în completare, ale Codului comercial;
c) institutii cu profil sportiv in subordinea administratiei publice locale,club sportiv de drept public;
d) cluburi sportive scolare si universitare, inclusiv cele cu program sau profil sportiv, palatele
copiilor si cluburile elevilor;
e) cluburile sportive de utilitate publica, - structura sportivă care a urmat procedura prevăzută de
Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, pentru a fi recunoscută ca fiind
de utilitate publică, precum şi structura sportivă care este de utilitate publică în condiţiile Legii nr.
69/2000;
f) structurile sportive locale, organizate ca structuri sportive nonprofit,cu sau fara utilitate publica
dupa caz, organizata la nivel local,judetean, in baza OG 26/2000
g) asociatii judetene si ale municipiului Bucuresti, pe ramuri de sport
h) ligi profesioniste pe ramura de sport
i) federatii sportive nationale pe ramuri de sport ,structuri sportive de interes national, nonprofit de
utilitate publica organizate la nivel national

S-ar putea să vă placă și