Sunteți pe pagina 1din 4

Regulament privind legitimarea și transferarea sportivilor

FEFS, III de la un club ( asociație sportivă) la altul

CAPITOLUL I
LEGITIMAREA

Art.1 Toate legitimările se efectuează de către F.R.Gimnastică, în


perioada 1-31 ianuarie și 1-30 septembrie a fiecărui an.

Art.2 Actele necesare eliberării legitimației sportive sunt următoarele:


1. Cererea asociației sau clubului care solicită legitimarea;
2. Certificatul de naștere al sportivului (original și copie);
3. 2 fotografii 3/4 cm;
4. Chitanță pentru plata taxei de legitimare și a carnetului;
5. Certificat medical eliberat de către cabinetele de medicina sportivă
din cadrul ambulatoriilor de specialitate județene, Dispensarul pentru sportivi
a municipiului București sau ambulatoriile de specialitate pentru sportivi,
conform Ordinului 1058/404 din 24 aprilie 2003 a MTS și MSF, care să ateste
starea de sănătate a sportivului.

Art.3 Legitimarea se va efectua cel mai devreme în anul împlinirii


vârstei de 7 ani.

Art.4 În conformitate cu reglementările internaționale, în activitatea de


gimnastică sportivii sunt considerați juniori sau seniori astfel:
a) sportivi juniori:
- GAF maximum 15 ani;
- GAM maximum 17 ani;
- AER maximum 17 ani.
b) sportivi seniori:
- GAF minimum 16 ani;
- GAM minimum 16 ani;
- AER minimum 18 ani.
Notă: se consideră vârsta împlinită în anul respectiv.

Art.5 Legitimația trebuie să fie prezentată la toate competițiile


organizate de către federație, având înscrise viza medicală și, după caz,
categoria de clasificare.
2 Statut și Regulamente Federația Română de Gimnastică – 2016

Art.6 Pentru legitimațiile pierdute sau deteriorate federația poate elibera pe baza
actelor prevăzute la art.2 o nouă legitimație (duplicat), pentru
care se va percepe o taxa suplimentară față de cuantumul stabilit.

CAPITOLUL II
TRANSFERAREA

Art.7 Toate transferările se efectuează de către Federația Română de


Gimnastică, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, în
perioada 1- 31 ianuarie și 1-30 septembrie.

Art.8 Sportivii juniori si seniori pot fi transferați de la o secție la alta cu


acordul scris al acestora (pentru juniori fiind necesar și acordul scris al
părinților sau tutorilor) și al cluburilor implicate în transferul respectiv.

Art.9 Se poate efectua transferarea sportivilor fără acordul scris al


unităților sportive la care aceștia sunt legitimați și în afara perioadelor de
transferări, în următoarele situații:
a) sportivii care au reușit la concursul de admitere pentru liceu -
cursuri de zi sau serale, școli profesionale cursuri de zi, în altă localitate;
b) sportivii care intră în anul I în învățământul superior - dacă solicită
transferul la clubul universității respective;
c) sportivii care devin militari activi și cer a fi transferați la cluburi
militare;
d) sportivii juniori care locuiesc cu părinții și aceștia își schimbă
domiciliul în altă localitate;
e) sportivii secțiilor desființate;
f) în situații speciale, bine motivate, care probează lipsa de interes si
de susținere din partea clubului pentru activitatea sportivului respectiv, la
cererea scrisă a acestuia, ținând cont de interesul activității de performanță,
Comitetul Executiv al F.R.G. poate decide efectuarea transferului fără
dezlegare sau dacă sportivul nu a participat în ultimul an calendaristic la
competiții oficiale interne pentru clubul la care este legitimat;

Art.10 Transferarea sportivilor aflați în situațiile prevăzute la articolul 9 se


va efectua în termen de 45 de zile de la apariția situației respective. În cazul
netransferării în termenul menționat, aceasta se va putea face numai în
perioadele de transferări stabilite.

Art.11 Pentru aprobarea și efectuarea transferărilor vor fi depuse la


Federația Română de Gimnastică următoarele acte:
a) cererea de transfer, cu acordul scris al unității sportive la care
sportivul respectiv dorește să activeze;
b) dezlegarea de la clubul (asociația) sportiv(ă) unde a activat, după
caz;
3 Statut și Regulamente Federația Română de Gimnastică - 2016
c) carnetul de legitimare al sportivului (în cazuri justificate se va elibera
un duplicat);
d) chitanța de depunere a taxei de transfer de către clubul (asociația)
sportiv(ă) către care se efectuează transferul, conform grilei aprobate de către
Comitetul Executiv pentru anul respectiv.
e) actele justificative ale situației pe baza căreia se solicită transferul,
după caz.
Cererile de transfer neînsoțite de toate actele mai sus menționate sau
nedepuse în termenele și/sau perioadele stabilite prin prezentul regulament
nu vor fi luate în considerație.

Art.12 Transferările temporare sau definitive la cluburi din străinătate se


vor efectua cu acordul clubului de care aparține sportivul și cu aprobarea
F.R.G., în baza prevederilor Statutului F.I.G., prin înțelegere cu cluburile si
federațiile naționale care solicită transferul.

CAPITOLUL III
COLABORAREA ÎNTRE CLUBURI

Art.13 Sportivii secțiilor de juniori arondate pe lângă cluburi de seniori,


care își desfășoară activitatea în aceiași localitate și în bazele sportive ale
secțiilor de seniori (ca pepiniere ale acestora), pot încheia protocoale de
colaborare pe perioade nedeterminate.
Protocoalele respective trebuie să prevadă în mod obligatoriu
colective tehnice separate precum și modul de reprezentare diferențiată
pentru fiecare club în competiții (după nivelul de pregătire sau categorie de
vârstă). De asemenea se vor menționa condițiile speciale privind transferarea.

CAPITOLUL IV
DISPOZIȚII FINALE

Art.14 Efectuarea legitimărilor și transferărilor fără respectarea prezentului


regulament atrage după sine anularea acestora și sancționarea
celor vinovați.

Art.15 Prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2009.


Toate celelalte prevederi anterioare privind legitimările și transferările se
abrogă.
Acest regulament a fost aprobat în ședința Comitetului Executiv al
Federației Române de Gimnastică din data de 9 decembrie 2008.

Președinte, Secretar General,


Adrian STOICA Mircea Dumitru APOLZAN
Student: Cimpoiasi Alexandru

S-ar putea să vă placă și